Respectul in Relatii

S-a vorbit despre prezervativ si despre pastila de a doua zi. S-a vorbit despre indemanarea sexuala si despre provocari sexuale. Am observat insa ca nu s-a prea vorbit despre respect si despre respectul din relatii. Oare sa fie un subiect atat de neinsemnat? 

 

Ce inseamna respectul, cu adevarat? In DEX exista cel putin doua sensuri in care este utilizat acest cuvant. Pe de o parte respectul este acel sentiment de stima si pretuire pe care il nutrim fata de ceva sau fata de cineva (1). 

Pe de alta parte, "a tine la respect" inseamna a tine pe cineva la distanta, a nu-i permite sa devina prea familiar (2). Cred ca de aici, din aceasta a doua posibilitate de a defini respectul, ni se trage si confuzia intre respect si distanta.  

Mark Twain spunea chiar ca familiaritatea aduce dispretul si copiii. Daca este sa privim majoritatea casniciilor, asa pare sa fie, desi mai sunt si exceptii. Totusi, este bine - cunoscut umorul cinic al lui Twain si cred ca ar trebui sa tinem cont si de personalitatea lui atunci cand apreciem valoarea etica a spuselor sale. 

Eu as zice ca dispretul nu este decat un efect pervers al familiaritatii, pe cat de inestetic, pe atat de nedorit. Intram in cupluri fara sa ne dam seama ca vom ajunge sa ne dispretuim unul pe altul si de fapt nimeni nu isi doreste asa ceva. Si totusi, de ce o facem?

Un mit autohton ar spune ca respectul inseamna distanta. Sunt profund impotriva acestei pareri. Apropierea  nu inseamna dispret asa cum bogatia nu inseamna aroganta. Da, sunt efecte perverse, care au cauze in educatia primita si in propria noastra creativitate, ce dau nivelul de dezvoltare sociala, dar avem oricand libertatea sa le disociem. 

La drept vorbind, dispretul este acela care aduce distanta, caci o persoana dispretuita tinde sa te evite. Dispretul este o emotie utila disocierii, delimitarii de ceva sau cineva, sau utila in caz ca dorim sa sanctionam ceva. Respectul, in schimb, ne apropie, nu are cum sa fie altfel! 

Dar de cate feluri este respectul? Nu stiu daca cineva a incercat inaintea mea sa faca o tipologie a respectului dar, personal, m-am gandit la una care sa se mentina in limitele subiectului pe care l-am abordat, si anume al "respectului in relatie".  

1. Respect de Suprafata. Cred ca a cunoscut fiecare dintre noi o persoana care obisnuia sa ii numeasca pe ceilalti "stimate domnule" si "distinsa doamna", sa le ofere prioritate la iesire si sa le tina usa deschisa pentru a intra, fara ca acest lucru sa flateze. 

Din moment ce aceasta persoana te vorbeste pe la spate sau, daca este patron, prefera sa cumpere o masina de serviciu in loc sa plateasca salariile ori "uita" sa le plateasca angajatilor asigurarile de sanatate, este clar ca respectul pe care ti-l poarta este doar o masca in spatele careia se ascunde un suflet meschin.  

In casnicie, un astfel de ipocrit ar putea sa joace rolul unui sot formidabil dar sa faca glume zeflemitoare pe seama ta cand iese in oras cu alte femei. Pe termen scurt, acest tip de respect poate crea iluzii frumoase dar, in timp, iluziile se vor risipi. Apropierea afectuoasa pe care o simtim initial fata de respectuosul ipocrit va fi inlocuita de distanta si dispret, dupa ce vom fi cunoscut adevarata lui fata.

2. Respect de Profunzime. Toata lumea a cunoscut pe cineva care nu iti arata prea multa pretuire in comunicarea fata in fata, poate mai facea o gluma neinspirata sau poate atragea atentia asupra slabiciunilor tale, umilindu-te, dar cu toate acestea, in anumite momente, putea sa iti castige veneratia cu gesturi pline de semnificatie. 

Imi vine acum in minte personajul principal din House M.D., care este prototipul modelului despre care vorbesc. Este un tip insolent dar care iti poate salva viata sau daca nu, se va face remarcat printr-un ajutor oferit intr-un moment cheie, ori poate prin faptul ca prefera sa depuna banii de concediu intr-un fond de caritate deschis pentru o persoana ce a suferit un accident grav.  

In casnicie, ar fi probabil un sot care te umileste verbal ori prin alte gesturi marunte dar care iti da senzatia ca esti in rand cu lumea atunci cand ii invata lucruri folositoare pe copii sau atunci cand te ajuta sa iti indeplinesti un vis. 

In timp, dupa ce vei fi cunoscut adevarata natura a acestui "necioplit", vei ajunge sa te simti mai apropiat de el decat de multi tipi respectuosi doar cu numele, prin manierele lor, nu si prin moralitatea de care dau dovada. Tot felul de specimene pe lumea asta...  

Retinem insa faptul ca respectul poate fi definit ca reprezentand pretuirea pe care o aratam regulilor instituite de societate, atat a manierelor elegante (respect de suprafata) cat si a regulilor moralei (respect de profunzime). 

Si retinem ca efectul respectului este mai curand aproprierea, caci nimeni nu se apropie de cel care il dispretuieste! Nu accept ca ar exista nevoia de a fi dispretuit... in afara, poate, de cazurile patologice. Nevoia de a fi respectat este insa o realitate umana descrisa si de Abraham Maslow in piramida necesitatilor. 

Si s-ar putea ca prin apropiere excesiva, ca in casnicie, sa apara dispretul dar asta nu pune un semn de egalitate intre apropiere si dispret. Ba chiar consider ca leacul pentru acest dispret aparut ca efect secundar al apropierii excesive, este cultivarea auto-impusa a respectului si a recunostintei.

S-ar putea sa intalniti oameni care sunt capabili sa te respecte atat la nivelul superficial al bunelor maniere, cat si la nivelul profund al gesturilor cu semnificatie etica. Ori, s-ar putea sa intalniti persoane care nu te respecta nici la nivelul superficial si nici la cel de profunzime, iar acestia probabil sunt cei mai lipsiti de educatie si sper sa nu ii intalniti niciodata.

Nici cei care te respecta la nivel superficial nu sunt mai buni cu ceva. Beneficiind de un oarecare nivel de educatie, dar fiind in general parveniti si avizi de parvenire, ei au sesizat nevoia celor necajiti de a fi respectati si fac uz de aceasta slabiciune a lor. 

Omul sarman, cum intalneste rar persoane care sa se poarte frumos cu dansul, crede ca l-a apucat pe Dumnezeu de un picior atunci cand l-a intalnit pe parvenitul ipocrit. In acest fel, ei vor alcatui un cuplu de tip parazit - victima care poate rezista destul de mult in timp, daca parazitul nu depaseste orice limita de suportabilitate. Cred ca ceva asemanator se poate intampla si la nivelul cuplului.  

Imaginea Precision, de Mr. Smashy, via Flikr, sub licenta CC BY-NC 2.0

Smalley G., (2008), Cum sa-ti intelegi sotia, editura Curtea Veche Publishing, Bucuresti

Gratch, A., (2011), Daca dragostea ar putea gandi, editura Trei, Bucuresti

Leleu, G., (2011), Cum sa fim fericiti in cuplu, editura Trei, Bucuresti

Moreau, A. (2006), Dragoste si sexualitate, editura Trei, Bucuresti

Continue reading

resurse

Scuzele Adolescentior

Ce este o scuza? Cum actioneaza aceasta si ce influenta are asupra destinului tau? Maestri ai scuzelor sunt adolescentii dar oare care sunt scuzele tale?

O scuza nu este ceva obiectiv. Daca ar fi sa o apreciem obiectiv, mai nicio scuza nu ar sta in picioare. Nu poti spune ca te porti urat pentru ca si altii s-au purtat urat cu tine - purtarea ta nu te duce nicaieri, cu toate ca altii te-au umilit sau poate te-au abuzat.

Nu poti spune nici ca te-ai apucat de fumat iarba pentru ca te plictiseai - prin efectele sale si riscuri, e cel mai putin fericit dintre leacurile pentru plictiseala. Dar scuzele stau in picioare pentru cei care le inventeaza si le folosesc. Si nu doar ca par perfect logice, dar ele devin motivatii ale comportamentului. 

Poti avea scuze lamentabile cum ar fi aceea ca parintii nu ti-au luat tricoul de firma cutare ori smart-phone-ul cutare... De aici si pana la a face 100 de absente nu este decat un pas. Unii au scuze mult mai bune, in sensul ca par mai demne de luat in consideratie... Ce spuneti de faptul ca cineva nu si-a vazut tatal de la varsta de 7 ani? Este aceasta o scuza destul de serioasa pentru a deveni o femeie usoara sau pentru a te apuca de baut?

Sau poate ca ai fost muscat de un caine cand aveai 3 ani... Este aceasta o scuza destul de buna pentru a nu mai iesi din casa niciodata? Totusi, adevarul este ca nu conteaza cat de buna este scuza ta, daca este una ridicola sau daca este una care le umple ochii de lacrimi celor din jur. Chiar asa! Nicio scuza nu este destul de buna pentru ca, pornind de la ea, sa pui in pericol bunastarea si integritatea proprie, ori a celor din jur.

Cel care este bun la confectionat scuze, rareori este bun la altceva. 

Benjamin Franklin

Auto-victimizarea este o serioasa sursa de acte deviante, in special la adolescenti. Milioane de familii au probleme grave legate de tulburarile de comportament ale adolescentilor. De la chiul si de la actele de sfidare a autoritatii parentale si pana la graviditatea prematura, delictele sexuale (viol), consumul de droguri sau actele de distrugere, toate aceste fapte au drept motivatie... o scuza. Indiferent cat de buna este scuza, nimeni nu va prelua responsabilitatea gesturilor tale si nimeni nu iti va da inapoi anii pierduti.

Rationalizarea, sau confectionarea sistematizata de scuze, este un mecanism de aparare prin care un delincvent se apara de sentimentele de vinovatie, fiind in acelasi timp un instrument psihologic de amortire a constiintei morale. Ne scapa insa din vedere faptul ca rationalizarea este si un factor motivational ce are puterea de a ne schimba destinul - si nu in bine.

Am vorbit aici despre scuzele adolescentilor, poate pentru ca ei sunt niste mici experti in materie de scuze, dar nu ar trebui sa neglijam faptul ca noi insine avem cateva scuze, mai mult sau mai putin bune, pentru a ne face rau singuri sau celor din jur. Care sunt acestea? Iti doresc o meditatie cu folos!

*** Le multumesc si pe aceasta cale adolescentilor din imagine pentru ca au acceptat sa fie modelele mele. Contributia lor este profund apreciata si imi voi aminti cu placere ziua in care i-am intalnit.

Turliuc, M. (2007), Psihosociologia Comportamentului Deviant, editura Institutul European, Iasi

Rascanu, R., (1994), Psihologia comportamentului deviant, editura Universitatii din Bucuresti

Adler, A., (2010), Psihologia scolarului greu educabil, editura Univers Enciclopedic, Bucuresti

Jung, C. (2006), Dezvoltarea personalitatii, editura Trei, Bucuresti

Campbell, R., (2001), Copiii nostri si drogurile, editura Trei, Bucuresti

Continue reading

scuze

Patologia Frumosului

Chirurgie estetica... goana dupa frumos... goana dupa succes. Acestea sunt etaloane ale lumii moderne si, in acelasi timp, reprezinta mijloace prin intermediul carora se manifesta... psihopatologia. Atunci cand nimic nu te satisface, nici macar operatia estetica mult dorita, este cazul sa ne punem intrebari...

La ce foloseste chirurgia estetica? La schimbarea destinului, s-ar spune. Unora le schimba sotul, jobul, nivelul de satisfactie in viata, capacitatea de auto-apreciere si de a te face remarcat. Sau cel putin asa ar trebui sa se intample, daca operatia este una reusita. Dar daca operatia este una reusita, insa pacientul are obiceiul de a gasi nod in papura, de a vedea jumatatea goala a paharului si partea nereusita a lucrurilor, oricat de marunta ar fi aceea?

Poate ca operatia in sine este rezultatul deprinderii de a cauta absolutul si a incapacitatii de a te bucura de viata, a incapacitatii de a accepta faptele realitatii asa cum sunt... Daca este asa, atunci medicul care executa operatia ar trebui sa se gandeasca bine inainte de a porni la lucru. La ce anume? 

Ei bine, acel medic ar trebui sa se intrebe daca pacientul sau nu are vreo tulburare de personalitate cum ar fi cea narcisica sau cea obsesiv compulsiva care nu doar ca te fac dificil de abordat, in general, dar te fac si exceptional de greu de satisfacut. Exista astfel multe sanse ca pacientul sa vina cu unele "mici nemultumiri", chiar si dupa ce si-a indeplinit visul de a avea sanii mai mari, chiar si dupa ce si-a atins scopul de a avea un nas adorabil...

Medicii din occident, in urma experientei lor in domeniu, au ajuns sa aplice teste de personalitate inainte de realizarea operatiilor respective, doar asa, preventiv, pentru ca astfel de detalii sa fie de la inceput lamurite. Daca rezultatul indica scoruri mari la sectiunile narcisism, sau depresie, ori in ce priveste tulburarea de personalitate obsesiv-compulsiva, un medic poate sa decida refuzul de a opera un astfel de client si sa ii sugereze mai curand o interventie estetica... pe suflet, sau cu alte cuvinte, putina psihoterapie. 

Nu ar trebui sa ne surprinda faptul ca o persoana extrem de nemultumita de aspectul sau exterior, are in acelasi timp anumite trasaturi psihopatologice. Dificultatea de a accepta realitatea si de a gasi solutii de afirmare, altele decat cele promovate de lumea consumului, este una dintre trasaturile obisnuite ale celor afectati de psihopatologie.

Aceasta opinie se opune ideii ca psihopatologia este doar de natura genetica - o vulnerabilitate functionala care duce la un dezechilibru hormonal si afectiv. Credintele sau judecatile care ne ajuta sa evaluam realitatea, nu sunt mostenite genetic insa datorita lor avem adesea tendinta sa traim o catastrofa fara de sfarsit, ca urmare a conflictului cu societatea si a invalidarii permanente.

Libertatea este ceea ce faci cu ceea ce ti-a fost facut. Jean Paul Sartre

Imaginea After Arrangement, a fost fotografiata de mine si se afla sub licenta CC BY-SA 2.0

Perugi G, Akiskal HS, Giannotti D, et al. (1997) Gender-related differences in body dysmorphic disorder (dysmorphophobia). J Nerv Ment Dis. website: NCBI

Bittle RM. (1975), Psychiatric evaluation of patients seeking rhinoplasty. Otolaryngol Clin North Am. website: NCBI

Ferraro GA, Rossano F, D'Andrea F., (2005) Self-perception and self-esteem of patients seeking cosmetic surgery. Aesthetic Plast Surg. website: NCBI

Phillips, Katharine A. (1996). The Broken Mirror. Oxford University Press. website: NCBI

Continue reading

social

Terapia prin Catastrofa

Sunt oare singurul care a observat ca o catastrofa vine la pachet cu o oportunitate? Nu, vorbesc serios! Exista dovezi in jurul nostru! Chiar si reciproca este valabila: o mare reusita ascunde o catastrofa la fel de mare.

 

In limba chineza, exista un singur semn ce simbolizeaza doua concepte distincte pe care, in mod normal le-am privi ca fiind diametral opuse - conceptul de "criza" si conceptul de "oportunitate". In intelepciunea sa, marele popor chinez pare sa fi ajuns la concluzia ca o criza are ceva in comun cu oportunitatea iar confuziile posibile nu l-au deranjat de fel. O catastrofa este asociata in primul rand cu suferinta si sfarsitul dramatic a ceva.

Se pierde insa din vedere faptul ca o catastrofa reprezinta o veritabila oportunitate de crestere personala. Ajuns in situatia de catastrofa - care din punctul de vedere al invatarii este o intarire negativa (o pedeapsa) - nu poti decat sa contempli ruina la care tu insuti ai avut o contributie decisiva, cu toate ca acea contributie a fost inconstienta si involuntara. Desigur, exista si tentatia de a arunca vina...

O observatie facuta de mult timp in domeniul socio-uman este si aceea ca oamenii evolueaza in directia valorilor personale, de unde si rolul scopurilor in dezvoltarea personalitatii. In mod normal, asa se intampla. Dar apare momentul catastrofei care este o sansa unica de a vedea ca ne-am indreptat catre propria ruina si ca valorile pe care am pus atata pret, nu au facut decat sa ne paveze drumul spre aceasta ruina. Din pacate, in astfel de momente suntem atat de orbiti de durere incat ne este greu sa tragem vreo concluzie.

Bulversarea pierderii nu ajuta nici ea. Cu toate acestea, poate si cu putin sprijin, avem acum sansa de a ne reinventa si de a gasi noi intrebuintari ale acestei existente. Uneori, tocmai datorita catastrofei ajungem sa cautam raspunsuri si ajungem sa ne formulam explicatii. Adesea explicatiile gasite ne conduc la ruina finala. In alte cazuri insa, oamenii descopera in ei insisi resurse pentru o altfel de viata... Sunt esentiale concluziile la care ajungem in urma unor experiente atat de intense emotional precum catastrofele.  

Exista o teorie a catastrofelor (Rene Thom - Christopher Zeeman) care spune ca acumularile energetice constante si de mica amploare, care au loc permanent, vor conduce un sistem intr-un alt nivel al evolutiei sale - schimbari minore in parametrii de stare ai unui sistem pot conduce catre pierderea echilibrului dar si la restabilirea acestuia. Am considerat ca in acelasi fel apar si marile realizari, nu doar catastrofele si am re-denumit teoria aceasta "Teoria Catastrofelor si a Marilor Realizari".

Dar apoi iti dai seama ca marile realizari chiar ascund catastrofe si se bizuie pe acestea. Sa incepem de la faptul ca pentru a fi motivat sa realizezi un anumit lucru este nevoie de o experienta cu mare impact emotional. Cu alte cuvinte este nevoie de o catastrofa! Iti amintesti si tu catastrofa care te-a determinat sa crezi in ceva si sa urmaresti ceva, inainte de toate? In psihoterapia adleriana, consideram ca un eveniment sau o experienta traumatica aparute in copilarie sunt in masura sa confere o anumita directie de dezvoltare unei persoane date. 

Daca lipsa atentiei paterne a fost o realitate crunta in copilaria unei fete, aceasta, cel mai probabil, va face mai apoi eforturi disperate pentru a atrage atentia barbatilor, in special a celor inaccesibili. Daca lipsa banilor a fost chinul unui copil provenit dintr-o familie numeroasa, cel mai probabil, acesta va face eforturi pentru o lunga perioada de timp in acest sens.

Desigur, trebuie mentionat si faptul ca o catastrofa se supune, ca toate celelalte fenomene psihice, ideii de subiectivitate - nu orice copil sarac va deveni ahtiat dupa bogatie, si nu orice fetita fara tata va deveni o histrionica disperata. Nu orice eveniment - situatie purtatoare de stres si recunoscute ca fiind stresori sociali obiectivi au un impact traumatic subiectiv asupra unui copil. Vorbim despre probabilitati.

Un alt argument pe care imi sprijin concluzia referitoare la coexistenta catastrofelor cu reusitele este faptul ca o reusita nu vine fara sacrificii. Sacrificiile sunt atat de mari incat se poate spune ca cineva care reuseste intr-un anumit domeniu este un veritabil ratat din alte puncte de vedere. Adesea observam oameni extrem de ambitiosi carora le lipseste cu totul capactiatea de comuniune intima sau aprecierea pentru aproapele lor.

Nu vreau sa sugerez ca toti oamenii ambitiosi sunt asa dar ce placut este sa intalnesti oameni ambitiosi care stiu si sa se comporte cu subalternii sau membrii propriei familii! Nu in ultimul rand, succesul in sine este un stresor recunoscut - nu oricine poate face fata succesului propriu si pentru multi oameni care au succes, acesta devine o catastrofa datorita dificultatii de a-si administra situatia de reusita. 

Exista catastrofe care "plac" societatii si membrii acesteia sunt mai toleranti si mai intelegatori cu cei care le traiesc. Nu este acelasi lucru daca traiesti catastrofa singuratatii pentru ca ai facut eforturi de crestere profesionala sau daca traiesti aceeasi catastrofa pentru ca esti un alcoolic total scapat de sub control. Nu este acelasi lucru sa traiesti catastrofa auto-sacrificiului pentru o cauza sociala ori sa traiesti catastrofa dependentei de jocurile de noroc.

Diferenta intre aceste cazuri consta in faptul ca pe unii ne aduc la catastrofa dorinta excesiva de a fi pe placul celor din jur, in timp ce pe ceilalti, nepasarea pentru aproapele lor ii adanceste in nenorocire. Cu alte cuvinte, exista un mod potrivit de a ne raporta la noi insine si la cei din jur, care nu neglijeaza niciuna dintre parti. Lipsa acestui echilibru de inter-relationare duce fara indoiala la catastrofa. Iar catastrofa este o terapie... fie si una de soc!

Imaginea Train Wreck, de Woodley Wonderworks, via Flikr, sub licenta CC BY 2.0

 Frankl, V., (2012), Omul in cautarea sensului vietii, editura Meteor Press, Bucuresti

 Ionescu, S; Jaquet, M; Lhote, C.; (2007) Mecanisme de Aparare, editura Polirom, Iasi

 Rasmussen P. (2010) The Quest to Feel Good, editura Taylor and Francis Group, New York

Rudica, T., (2006), Psihologia Frustratiei, editura Polirom, Iasi

Continue reading

sensuri

Cine este Dumnezeu

De ce credem in Dumnezeu? La ce foloseste asta si de ce Dumnezeu are atat de multe fete, in marile religii ale lumi? Sunteti invitatii mei intr-o reflectie legata de rolul religiei si al lui Dumnezeu in vietile noastre.

De foarte multa vreme, una dintre preocuparile constante ale omenirii pare sa fi fost religia. Dintr-un motiv sau altul, oamenii au considerat de cuviinta sa se aventureze in tot felul de teorii despre divinitate si practicile ce decurg din aceste teorii: jertfe umane si animale, posturi ptr. purificare, rugaciuni, meditatii, etc. 

Cred ca preocuparea ptr. religie a omului, care in anumite locuri ale pamantului atinge cote impresionante, marcand fiecare moment important al vietii si chiar fiecare moment al zilei, este purtatoarea unui mesaj ascuns, in masura sa exprime ceva esential despre om si nevoile sale cele mai profunde.

Bunaoara India este considerata a fi o tara "obsedata de divinitate". Fiecare moment al zilei, fiecare fiinta au fost investite de catre indieni cu semnificatii spirituale si supranaturale. In partea islamica a lumii, in peninusula Arabica, religiozitatea umana ia de asemenea forme dintre cele mai proeminente: oamenii isi incep si isi termina ziua cu rugaciuni iar in mijlocul zilei, orice activitate inceteaza si toata suflarea musulmana se roaga lui Alah. In lumea araba un turist strain trebuie sa astepte cu docilitate pana taximetristul sau arab si-a terminat rugaciunile ca sa poata apoi sa-si reia drumul catre o anumita destinatie. 

Intrebandu-ma care sunt nevoile omenesti care au determinat aceasta stare de fapt, am ajuns la o lista destul de cuprinzatoare de nevoi, pe care o prezint in continuare, fara a avea pretentia ca le-am gasit chiar pe toate. Lecturand aceasta lista, am putea probabil sa intelegem acest citat al lui N. Steinhardt "Contrariul pacatului nu este virtutea ci libertatea." (Jurnalul Fericirii)

1. Functia Axiologica. Omul isi promoveaza anumite valori prin religie. In jurul acestor valori viata noastra se organizeaza si poate decurge firesc. Religia are de regula o atitudine care protejeaza viata si pe fiecare membru al societatii. Suntem invatati sa respectam "aproapele" si sa nu-i facem decat ceea ce asteptam si noi din partea lui, aceasta fiind asa numita "regula de aur". Religia ofera valori cu un caracter transcendent, impuse de personaje imaginare sau nu, dar situate deasupra noastra.

2. Functia Coercitiva. De-a lungul timpului, valorile promovate de religie au fost imprumutate de stat si introduse in coduri de legi. Cel care incalca aceste legi sunt pedepsiti in raport cu gravitatea faptelor. O parte dintre exigentele religiei raman in afara codurilor de legi ale statelor, insa omul religios stie ca daca le incalca, ei bine atunci "Domnul il va pedepsi.". Cataclismele, cutremurele si inundatiile sunt astfel de pedepse "deghizate" venite din partea lui Dumnezeu. Toata biblia este plina de evenimente cum ar fi invaziile de lacuste sau de serpi, care sunt puse pe seama furiei lui Dumnezeu. 

3. Functie Economica. In caz ca omul religios se comporta asa cum asteapta Dumnezeu din partea lui, ei bine atunci Dumnezeu il va rasplati cu binecuvantari. Bugetul omului religios este pus pe seama bunavointei lui Dumnezeu si mai putin pe seama propriei priceperi sau eforturilor depuse pentru obtinerea unui anumit rezultat. Dumnezeu are puterea de a-ti umple hambarele cu grau sau de a-ti strica tot graul cu cateva zile inainte de seceris. Iata cat de insemnata este implicarea lui Dumnezeu in standardele tale de viata!

4. Functie de Orientare. O alta sarcina pe care omul religios i-o atribuie acestui personaj pe care in general nu il vede nimeni, adica lui Dumnezeu, este aceea de orientare si sfatuire. "Domnul iti va da intelepciune daca il rogi!" Prin intermediul rugaciunii omul religios primeste intuitia cailor celor mai bune de urmat: cu cine sa se casatoreasca si la ce scoala sa dea examen, in ce oras sa se stabileasca si alte astfel de detalii, pe care nu le stie decat Dumnezeu. Domnul i-a dat intelepciune lui Solomon ca sa conduca regatul lui Israel, si tot asa o poate oferi oricaruia dintre oamenii religiosi.

5. Functia de Energizare. In trecut Domnul putea sa intoarca sortii unei batalii in favoarea alesilor sai. "Nu te speria de numarul lor caci cu noi sunt mai multi!", ar spune si in ziua de azi un om religios, fiind sigur ca este sprijinit de o armata de ingeri. Tot la fel, omul religios se roaga iar Domnul ii intareste bratele pentru munca. Domnul iti da putere de concentrare si memorie daca lucrezi cu informatii. Tot el ii ofera omului religios chef de munca, lucru ptr. care omul fara Dumnezeu trebuie sa il gaseasca singur, din vreo motivatie sau alta.

6. Functia de Suport Afectiv. In caz ca a pierdut o persoana draga, sau a dat faliment (vezi Iov) omul religios este mangaiat de insusi Dumnezeu. Suferintele sunt mai usor de indurat atunci cand Domnul este cu tine si ii ceri ajutorul. Dumnezeu poate fi considerat cel mai ieftin psiholog din toti care exista si fara indoilala, cel mai bun dintre ei.

7. Functie de Securizare. Nici pe de parte in ultimul rand, omul religios beneficiaza de protectia lui Dumnezeu atunci cand pleaca intr-o calatorie sau atunci cand merge la culcare. In acest fel, niciun raufacator nu-ti va patrunde in casa, ca sa nu mai vorbim despre alte pericole, cum ar fi calamitatile naturale, care te-ar putea lua prin surprindere. 

Probabil lista ar trebui sa ramana deschisa desi cred ca am mentionat cele mai importante functii ale lui Dumnezeu. Ca o concluzie, cred ca se poate spune ca principalele motive pentru care omul a fost atat de obsedat de acest personaj misterios si puternic pe care l-a denumit Dumnezeu, s-au legat de nevoia lui de a-si stabili un loc pe o treapta ierarhica a universului, pentru ca in acest fel sa previna comportamentele antisociale ale celorlalti, si sa-si promoveze valorile recunoscute de o comunitate. S-ar putea spune ca omul cedeaza statutul de fiinta independenta si "centru al universului", pentru a se bucura de avantajele vasalitatii, pe care tocmai le-am enumerat.

Daca din ritualurile religioase de inmormantare a unei capetenii a vikingilor faceau parte violul in grup si jertfa unei fecioare (o inmormantare "frumoasa"!), in ziua de azi, astfel de ritualuri au fost eradicate, odata cu schimbarea valorilor societatii. Interesant lucru cum personajul misterios care decide soarta fiecaruia dintre noi si-a rafinat gusturile dupa cateva mii de ani...

Sa zicem: poate Dumnezeu exista, poate nu exista... Sa cantarim castigul sau paguba pe care le-am avea daca spunem ca Dumnezeu exista. Sunt doua posibilitati: daca castigi, castigi totul, daca pierzi, nu pierzi nimic. (Blaise Pascal)

Continue reading

social

Fericirea in Cuplu si Iluziile

Care este secretul fericirii in cuplu? Mai multi cercetatori din domeniul relatiilor de cuplu par sa-l fi gasit. Aveti si voi unul?

Vorbind de atitudini mai favorabile fata de partener, ceea ce aparent le lipseste celor proveniti din cupluri instabile sau destramate, Sandra Murray de la Buffalo University, in urma cercetarilor sale, a descoperit principiul „Prezervarii Iluziilor”.

Acest principiu, afirma faptul ca, pe masura ce iluziile privitoare la partenerul de viata sunt mai mari si mai frumoase, cu atat si relatiile pe care le avem cu acesta vor fi mai armonioase si mai trainice. De asemenea, s-ar parea ca oamenii care sunt capabili, prin optimismul lor, sa vada in comportamentul si trasaturile celuilalt, calitati, chiar si acolo unde toti ceilalti vad defecte, contribuie la consolidarea relatiei lor. 

Mai mult, partenerii priviti cu ochi atat de buni, au tendinta sa confirme aceste iluzii, pentru a rasplati atitudinea pozitiva a celuilalt. In anumite cupluri "parcursul" este de la perceptii pozitive, la perceptii negative, prin care, spre exemplu, loialitatea devine lipsa a spiritului de aventura, umorul devine neseriozitate, prudenta devine lasitate iar deschiderea se transforma in flecareala. 

Ei bine, in cuplurile care rezista trecerii vremii, iluziile frumoase de la nivel perceptiv, vor rezista: daca sotul discuta obsesiv fiecare detaliu al unor neintelegeri minore, sotia va considera ca acest fapt este o calitate, caci in felul acesta nu vor aparea neintelegeri majore. Iar daca sotia arata o totala lipsa de incredere in sine, sotul poate simti o mare duiosie fata de ea. Daca ea este prea timida, el poate fi multumit ca nu este fortat sa dezvaluie prea multe, si tot asa. 

Aceasta abilitate este deosebit de utila in ce priveste consolidarea si mentinerea relatiilor, prin faptul ca amortizeaza certurile, transforma lipsurile in calitati si duce mai usor la iertarea greselilor. Lasandu-ne in voia perceptiilor noastre suprasaturate in timp de prezenta celuilalt, calitatile care ne-au atras initial la partenerul nostru, devin, dupa primii ani de relatie, usor banale.

Ele se transforma din trasaturi admirabile in obiceiuri enervante, iar daca lucrurile merg prost, in subiecte demne de dispret care duc, eventual, chiar si la divort. Intrebarea provocatoare aici este urmatoarea: cum se face ca unii parteneri dispun de aceste „abilitati de auto-iluzionare”, iar altii, nu. Raspunsul, cred eu, s-ar putea afla chiar in mostenirea educationala pe care ne-o transmite familia de origine.

Un mit autohton ar afirma ca intimitatea nu are nimic in comun cu respectul, caci respectul inseamna distanta. Nu este de aceeasi parere psihologul Terri Orbuch, care in cartea sa « 5 Pasi simpli pentru a transforma mariajul tau din bun in grozav », afirma ca atunci cand ne comportam cu partenerul nostru ca si cand abia l-am fi cunoscut, relatia are de castigat in armonie si romantism. Prima perioada a cuplului este de altfel si cea mai romantica, un moment in care cei doi isi acorda atentie si sunt deosebit de interesati sa faca o impresie buna.

Cei mai siguri predictori ai despartirilor, conform unui studiu realizat de profesorul de psihologie John Gottman, de la University of Washington, specializat pe probleme de cuplu, sunt urmatorii: 

• Diferente de opinie exprimate cu duritate 
• Nemultumiri exprimate prin critica, nu prin plângeri 
• Manifestari ale dispretului 
• Defensivitate brusca 
• Refuzul cooperarii (si ne-examinarea motivatiilor celuilalt) 
• Limbaj corporal negativ  

Imaginea Intimacy, imi apartine si se afla sub licenta CC BY-SA 2.0

Smalley G., (2008), Cum sa-ti intelegi sotul, editura Curtea Veche Publishing, Bucuresti

Gratch, A., (2011), Daca dragostea ar putea gandi, editura Trei, Bucuresti

Leleu, G., (2011), Cum sa fim fericiti in cuplu, editura Trei, Bucuresti

Moreau, A. (2006), Dragoste si sexualitate, editura Trei, Bucuresti

Continue reading

sensuri

Istoria Psihiatrica a Homosexualitatii

Este normal din punct de vedere psihiatric comportamentul homosexual? Cine afirma acest lucru? Sustineti Terapia de Conversie a persoanelor Gay sau Terapia Afirmativa LGBTQ?

Patologia umana a fost intotdeauna un domeniu al controverselor stiintifice si la nivelul dezbaterii publice. Acest fapt porneste de la conceptul de normalitate in sine si modul cum diferiti oameni definesc normalitatea. Din punct de vedere stiintific, normalitatea poate fi definita cu ajutorul unor multiple criterii:  medical,  statistic, social, juridic. Din punctul de vedere medical, anormalitatea reprezinta incapacitatea unui individ de a raspunde la solicitarile societatii ca urmare a unor disfunctii sau dizabilitati organice. 

Normalitatea statistica este legata de comportamentele cele mai frecvent intalnite in societate - sunt normali cei multi si anormali cei putini. Normalitatea juridica, fireste, se refera la comportamentele care nu incalca normele juridice aflate in vigoare, iar normalitatea sociala se refera la valorile predominante intr-o societate. Vedem asadar ca normalitatea este un concept relativ si poate sa depinda de locul, momentul istoric sau de raspandirea unor valori intr-o societate data. 

De la aceste moduri de definire a normalitatii pornesc si dezbaterile publice legate de cat de normal este un comportament sau altul. In primele versiuni ale Manualului de Diagnostic si de Statistica al Tulburarilor Psihice (DSM 1 -1952,  DSM 2 -1968), privit drept lucrare de referinta in domeniul psihiatriei si editat de catre Asociatia Psihiatrica Americana (APA), pana in anii 1980, homosexualitatea a fost considerata o boala psihica, alaturi de schizofrenie sau tulburarea afectiva bipolara.

Unii au spus ca homosexualitatea este o alegere personala, in timp ce altii au presupus ca este venita prin intermediul bazei genetice si ne nastem cu ea. Dar lucrurile si mentalitatile se schimba, valorile se schimba si acestea, si, incepand din anii '80 homosexualitatea nu mai este catalogata drept tulburare psihica devenind, peste noapte, un comportament absolut normal din punctul de vedere al sanatatii mentale. 

Daca ar fi sa mentionam un moment similar din istoria psihiatriei, sa spunem ca in anii 1830 si 1840, cand in numeroase locuri ale lumii se practica inca detinerea de sclavi, era considerata o boala psihica pana si incercarea  sau dorinta negrilor de a scapa din sclavie. Daca in 1830 erai negru si manifestai o dorinta persistenta si o tendinta de a evada din sclavie, atunci insemna ca ai o drapnefobie, care era o tulburare psihica cunoscuta si probabil foarte raspandita la acea vreme.

Dar militantii pentru egalitate si non-discriminarea pe criterii de culoare a pielii, obtin progrese in recunoasterea drepturilor persoanelor de culoare iar ceea ce era patologic cu numai cativa ani inainte, se trasforma in normalitate. In zilele noastre, acelasi lucru pare sa se petreaca si in privinta orientarii sexuale, iar aceste schimbari, lente, se fac simtite in modul cum este abordata problema homosexualitatii in dezbateri publice si chiar in arta.

Societatea americana este spatiul in care se poarta cele mai intense dezbateri pe marginea homosexualitatii, dat fiind ca aceasta societate este cunoscuta atat pentru liberalismul ei, cat si pentru traditia religioasa, ce tinde sa respinga comportamentul homosexual. Chiar daca mediul educational american face eforturi pentru acceptarea acestui tip de diversitate, sa nu uitam ca nu a trecut nici jumatate de secol de cand homosexualitatea nu mai este considerata o boala psihica iar schimbarile la nivelul mentalitatilor individuale sunt un scop dificil de atins, fara a mai mentiona faptul ca, indiferent de identitatea sexuala, copiilor si nu numai, le vine usor sa se afirme denigrandu-i pe cei diferiti - vezi fenomenul bullying. 

In spatiul psihoterapiei, homosexualitatea si identitatile sexuale diferite de cea majoritara, au fost abordate prin diferite prisme. Asa a aparut LGBTQ - Affirmative Psychotherapy, care incearca sa abordeze traumele legate de identitatea sexuala ale minoritatilor sexuale (L - lesbian; G - gay; B - bisexual; T - transgender; Q - queer). Cei care participa la acest tip de psihoterapie, pot avea acelasi tip de probleme ca si heterosexualii insa componenta multifactoriala a cauzalitatii in tulburarile psihice face necesara abordarea identitatii sexuale in scopul recunoasterii, acceptarii si afirmarii acesteia ca atare. 

Mult mai controversata este asa numita Psihoterapie de Conversie a Homosexualitatii, practicata in mod riscant si scoasa in afara legii in cateva state americane. Gay Conversion Therapy este incurajata de National Association for Research and Therapy of Homosexuality ce colaboreaza cu anumite grupuri religioase. Acest tip de psihoterapie, declarata ca fiind pseudo-stiintifica si condamnata astazi chiar si de Asociatia Psihiatrilor Americani, are in vedere abordarea identitatii sexuale gay in scopul convertirii acesteia la heterosexualitate pentru tinerii sub 18 ani.

State precum California si New Jersey, si mai nou Illinois, au scos in afara legii aceasta practica terapeutica si numeroase alte state au in vedere aceleasi tip de masuri. Retorica ce pare sa convinga este aceea ca suntem nascuti heterosexuali sau homosexuali si nu putem decat accepta ceea ce nu se poate schimba.

Expertii au reflectat asupra problemei. Urmaza sa legiferam pozitia organizatiilor profesionale majore din domeniul sanatatii mentale. Departamentul Legislativ al Profesiilor are acum instrumente pentru a proteja victimele care mi s-au adresat si care au suferit abuzuri si umilinte. Discurs tinut de Kelly Cassidy, democrata, aleasa in Camera Reprezentantilor. Rep. Kelly Cassidy este de orientare sexuala gay.

Imaginea Nu mai dam de pomana, imi apartine si se afla sub licenta CC BY-SA 2.0

Rasmussen P. (2010), The Quest to Feel Good, editura Taylor and Francis Group, New York

Vasile, L., (2007), Introducere in psihologia Familiei si Psihosexologie, editura Fundatiei Romania de Maine

Enachescu, Constantin, 2009, Tratat de Psihosexologie, Polirom, Bucuresti.

Foucault, Michel, (1995), Istoria Sexualitatii, Editura de Vest, Timisoara.

Continue reading

social

In gradina lui Narcis

Ce este un narcisist? Are si calitati un narcisist? Are un narcisist sanse de integrare sociala? Cine suporta un narcisist si cine intra in cuplu cu el? Sper sa gasim impreuna un raspuns la toate aceste intrebari.

Narcisismul este cunoscut in domeniul psihopatologiei drept o tulburare de personalitate. Aceasta confera celui care o detine anumite trasaturi specifice, ce individualizeaza si se constituie intr-o marca personala definitorie. Intre aceste trasaturi se inscriu aroganta, hiper-sensibilitatea la critica, dorinta de a fi apreciat si de a iesi in evidenta, de a primi cele mai importante privilegii si de a se afla in centrul atentiei.

Din pacate, narcisistii sunt si deosebit de individualisti, sunt lipsiti de empatie, de capacitatea de a veni in ajutorul cuiva si de capacitatea de a coopera pentru un bine superior al grupului. Tocmai am vorbit despre un model ideal al narcisismului care se intalneste mai putin in realitate si mai mult in manuale. Daca ar fi sa privim narcisistii reali, care traiesc printre noi, ne-am da seama ca ei au si unele calitati, ca nu ies chiar cu totul din spectrul bunului simt si, in principiu, ca sunt oamenii ca si noi.

Totusi, trasaturile narcisice se fac simtite in decizii, in modul de auto - prezentare, in conflicte si in alte situatii cotidiene. S-ar putea sa admirati stralucirea si forta personala a unui narcisist, mai ales ca adesea ei devin centrul atentiei si in scena mondena, politica sau pe plan corporatist. Dar s-ar putea sa fiti total deziluzionati de modul in care ei uita complet de ziua voastra de nastere, au intotdeauna ceva de facut cand le cereti ajutorul si, in general, timpul lor este parca prea valoros pentru problemele voastre.

Si totusi, s-ar parea ca narcisistii sunt compatibili cu un anumit tip de persoane... Este vorba despre cei care au un profil de auto-sacrificiu. Chiar si aceasta ar putea sa fie o tulburare de personalitate desi nu apare in manualele de psihopatologie.

Persoanele descrise de acest tipar de comportament se potrivesc cu narcisistul tocmai pentru ca ele sunt capabile sa se treaca pe sine si prioritatile lor personale pe locul doi, acordand intaietate narcisistului si framantarilor sale.

Acesti cetateni exemplari sunt parca nascuti sa serveasca si sa ofere si, prin puterea logicii, este clar ca numai ei l-ar putea suporta pe narcisist pentru o perioada mai indelungata de timp. Dar narcisistul va dori sa fie admirat pentru cuplul sau, si atunci fie il va detesta pe acest sfant necanonizat, fie il va tortura cu tot felul de pretentii si asteptari, facandu-i viata o adevarata apocalipsa.

Daca doriti sa recunoasteti un narcisist, puteti sa fiti atenti la detalii precum acestea: atunci cand vrei sa ii spui cum te simti, el iti raspunde cum se simte el; iti va spune un lucru saptamana asta si cu totul altceva saptamana viitoare - crede ca tu esti cel care ar trebui sa se adapteze la aceste schimbari de opinie; se vor supara daca esuezi in a observa reusitele sau presupusele realizari; vor intarzia la intalnirile cu tine si vor considera ca trebuie sa iti modifici programul in acord cu al lor; pot avea anumite calitati care ii aseaza usor in centrul atentiei - fie sunt atragatori, fie sunt vorbareti si au un farmec personal peste medie.

De altfel, narcisismul porneste si se dezvolta pe baza unor calitati reale - daca nu ar exista aceste calitati nimeni nu le-ar mai hrani orgoliul. Aici educatia si auto-educatia are un rol decisiv caci narcisistul, pentru a reusi cu adevarat sa razbata in viata, trebuie sa invete echilibrul si consideratia pentru cei din jur. Avem de regula a face cu o profunda ambivalenta a trasaturilor de caracter si aceasta este o realitate sociala cu care trebuie sa ne obisnuim: prudenta se transforma adesea in frica, hotararea se transforma adesea in agresivatate iar diplomatia se transforma uneori in viclenie.

Si in cazul narcisismului lucrurile stau la fel. Dar pentru ca am vorbit deja despre defectele de caracter ale narcisistului sa amintim ca fiecare dintre noi are nevoie de o doza de narcisism daca doreste sa nu fie tratat in cel mai josnic mod. De asemenea, pentru a putea iubi pe altcineva, trebuie sa ai un minim de iubire pentru propria persoana - altfel cum ai sti sa fii iubitor si grijuliu in relatie cu altii? 

Nu in ultimul rand, narcisistii sunt placuti si agreabili, in ochii multora, desi le vine atat de greu sa se ocupe de altii si nevoile lor, iar un narcisist educat si constient poate sa depaseasca majoritatea limitelor despre care tocmai am vorbit.

Imaginea In Gradina lui Narcis, imi apartine si se afla sub licenta CC BY-SA 2.0

Shapiro, D., (2009), Stiluri nevrotice, editura Trei, Bucuresti

Gratch, A., (2011), Daca dragostea ar putea gandi, editura Trei, Bucuresti

Ionescu, S; Jaquet, M; Lhote, C.; (2007) Mecanisme de Aparare, editura Polirom, Iasi

Lelord, F., Andre, C., (2003), Cum sa ne purtam cu personalitatile dificile, editura Trei, Bucuresti

Continue reading

sensuri

Psihologia Minciunii

Minciuna pare sa faca parte din viata noastra cotidiana. Conform studiilor, parintii nu considera ca minciunile pe care ei le spun i-ar influenta in vreun fel pe copii. Oare asa sa fie?

Nu mintim intotdeauna din ratiuni malefice - pentru a face rau sau pentru ca suntem niste oameni rai. Exista si minciuni izvorate din dorinta de a face o impresie mai buna sau minciuni care cauta sa protejeze sanatatea unor cardiaci. Cand facem gafe, inventam ceva "pentru a o drege". Unii mint ca sa se distreze, pentru animarea atmosferei unui grup sau pentru a descreti fruntile. 

Copiii inventeaza uneori lucruri pentru a acapara atentia tuturor - dupa ce ai luptat cu un dragon, impreuna cu Zana Maseluta, nu vei mai fi niciodata acelasi... sau cel putin asa ti se pare. La limita minciunii apare minciuna prin omisiune - nu este intentia ta sa minti dar faptul ca ai pastrat pentru tine anumite informatii, schimba realitatea relatiilor tale cu cei din jur.

Mintim si pentru a arunca vina pe ceva sau pe cineva ori pentru a ne regla imaginea publica. Dar ce spuneti despre o minciuna spusa pe timp de razboi, cand mintim pentru a ne salva compatriotii sau pentru a deturna o actiune vrajmasa? Hei, in fond, chiar si Mos Craciun este o minciuna! Efectul placebo este o minciuna utila - atata vreme cat nu devine nocebo. Adesea ne mintim singuri si asta ne intareste, ne face mai rezistenti si mai entuziasti. 

Doi nebuni discuta la ospiciu: "Ti-a placut ultimul meu roman?";"Da, dar actiunea nu era bine structurata si avea prea multe personaje." Intra doctorul: "Hei nebunilor, cine mi-a luat iar cartea de telefon?"

Intr-adevar, exista si minciunile care au la baza un interes egoist sau dorinta de a insela. Conform unui studiu realizat de catre Gerard Jillison de la Universitatea California de Sud, "americanii mint in medie de 200 de ori pe zi iar in absenta acestor minciuni viata lor ar fi un adevarat cosmar". Studiul a fost realizat cu ajutorul unor subiecti care purtau microfoane si le era monitorizata intreaga activitate. Cel mai mult s-ar parea ca mint cei care activeaza in domenii in care contactul cu publicul este primordial: comerciantii, avocatii, jurnalistii, medicii si, desigur, oamenii politici. 

Din punct de vedere moral minciuna este profund respinsa, si privita ca si cand ar afecta drepturile altuia, chiar daca exista si minciuni pe care le spunem in beneficiul altor persoane, in beneficiul relatiilor si pentru scopuri mai curand nobile. Se minte si prin intermediul concernelor mass-media sau se practica dezinformarea, scopul fiind acapararea puterii politice sau economice, protejarea intereselor materiale si chiar razbunarea (functia agresiva a minciunii). Adesea reclamele exagereaza calitatie unor produse in scopuri comerciale si de marketing.

In aceasta lume in care convietuim practic cu minciuna s-a facut un studiu legat de influenta minciunii in evolutia copilului. Intrebarea pe care si-au pus-o cercetatorii Chelsea Hays si Leslie Carver, de la Universitatea din California, a fost urmatoarea: in ce fel il influenteaza minciunile adultilor pe copil. Pentru a afla, experimentul, realizat pe 186 subiecti cu varste cuprinse intre 3 si 7 ani, prevedea ca un adult sa ii ademeneasca la joaca pe copii intr-o incapere, spunandu-le ca exista acolo un bol plin cu dulciuri - ceea ce nu era adevarat. 

Copiii din grupul de control erau condusi in incapere fara a fi mintiti. In camera se vor afla ascunse intr-o cutie, jucarii muzicale dar copilului i se interzice accesul la acestea desi le poate auzi. Intr-o a 2-a faza a experimentului, cercetatorul iese din camera timp de 90 de secunde, pentru un presupus apel telefonic, si ii spune copilului ca nu are voie sa priveasca in cutia care contine jucarii muzicale. 

Rezultatele au fost impartite in doua categorii - scolari si prescolari. La categoria scolarilor, 60% dintre copiii din grupul de control, care nu au fost mintiti, au fost totusi tentati sa priveasca in cutia cu jucarii muzicale. Dintre acestia, tot 60% au mintit in legatura cu asta. In schimb, in grupul scolarilor mintiti, procentul celor care au fost tentati sa priveasca s-a ridicat la 80%, iar din acestia 90% au mintit ca nu au privit in cutia cu jucarii muzicale.

La prescolari situatia a fost cu totul alta. Acestia s-au uitat in cutia cu jucarii si au mintit apoi ca nu au facut-o, indiferent daca fusesera sau nu mintiti, neexistand diferente intre subiecti si grupul de control. Explicatia cercetatorilor a fost ca prescolarii nu dezvoltasera inca abilitati si concepte complexe asociate principiilor si valorilor. 

Experimentul indica faptul ca un copil scolar este influentat de comportamentul mincinos al adultului si tinde sa reproduca modul cum a fost tratat. Motivul poate fi acela ca adultul, odata cu minciuna spusa, si-a pierdut credibilitatea si autoritatea morala in fata copilului, iar copilul a simtit nevoia sa raspunda in acelasi mod sau -  un alt motiv posibil - copilul nu a considerat ca este importanta onestitatea pentru adultul respectiv.

Indiferent care ar fi motivul - si ambele pot fi valabile pentru copii diferiti, experimentul vine sa contrazica credinta parintilor ca minciunile lor nu afecteaza in vreun fel comportamentul copiilor. Intr-un studiu anterior, aceiasi cercetatori au descoperit ca parintii desi admit ca isi mint copii si considera ca onestitatea este o valoare importanta pentru ei, nu considerau in schimb ca acest comportament i-ar influenta pe copii.

Imaginea Family Portray imi apartine si se afla sub licenta CC BY-SA 2.0

Ognev, I., Russev, V., (2005), Securitatea Psihologica, editura Fundatiei Culturale Ideea Europeana, Bucuresti

Van Pelt, N., (2009), Secretele Parintelui Deplin, editura Viata si Sanatate, Bucuresti

Sion, G. (2009), Psihologia Varstelor, editura Fundatiei Romania de Maine, Bucuresti

Mucchielli, A., (2002), Arta de a Influenta, editura Polirom, Iasi

Continue reading

parenting

Materialismul & Fericirea

Pot banii sa ne aduca fericirea? Probabil ati ajuns singuri la un raspuns dar ce spun oamenii de stiinta despre acest subiect? Sunteti invitatii mei intr-o reflectie comuna despre bani si fericire.

Materialismul este un mod de a da un sens vietii, la fel ca multe altele. Pentru ca oamenii gasesc cu greu motivatia de a continua sa existe atata vreme cat nu au dat un sens existentei lor, ei au aceasta responsabilitate primordiala de a gasi un motiv pentru care sa traiasca mai inainte de a intreprinde ceva si de a da o intrebuintare timpului pe care il au la dispozitie.

Materialismul este deosebit de tentant ca sens al vietii pentru mai mult decat un singur motiv: banii sunt asociati cu siguranta, cu fericirea, cu reusita in viata intima, cu sanatatea, cu supravietuirea chiar - o adevarata cheie a implinirii omenesti. 

Dar ce spun studiile in domeniul fericirii? Da, se pare ca banii sunt un secret al fericirii in tarile sarace. Studiile in domeniu arata ca dupa ce am trecut de un anumit nivel de bunastare materiala, banii nu mai constituie un secret al fericirii, iar oamenii din tarile bogate nu sunt mai fericiti decat cei din tari sarace. De asemenea, mentalitatea unei natiuni face ca oameni din tari sarace sau din regiuni sarace sa reuseasca sa fie mai fericiti decat multi locuitori ai tarilor bogate.

Un studiu interesant legat de castigatorii la loto, arata ca dupa nici 6 luni de la un mare castig la loto, jucatorii revin la dispozitia lor normala. Asta inseamna ca daca inainte de a castiga erau depresivi, ei literalmente isi iau depresia de unde au lasat-o. Argumente interesante legate de aceste aspecte sunt prezentate in cartea Fericirea Autentica a psihologului Martin Seligman.

Exista o adevarata arta a fericirii ce tine de modul cum ne alegem valorile, stilul de viata si modul de a ne raporta la evenimentele zilnice. Tind sa spun ca este nevoie de ceva inteligenta si de ceva intelepciune pentru a reusi sa devii fericit. Fiecare moment al vietii, fiecare provocare, fiecare alegere si fiecare pas, sunt incarcate de implicatii in ce priveste fericirea. Daca, amagiti de tentatia sigurantei absolute care "vine prin intermediul banilor" si motivati de frica de suferinta, alegem sa urmarim banii prin toate mijloacele noastre, se intampla, in mod paradoxal, exact lucrul de care ne temem: mai multa suferinta.

Pentru bani ne sacrificam sanatatea - alegand situatii (uneori la marginea legalitatii), profesii, riscuri, pentru bani ne sacrificam relatiile - caci devenim prea ocupati pentru asa ceva si, in final, pentru bani ne sacrificam fericirea - caci pierdem oportunitatea de a ne dezvolta spiritul, spiritul fiind o componenta definitorie a fericirii - ai nevoie sa cultivi un mod de a privi lucrurile si sensul vietii despre care nu iti vorbeste nimeni. 

O echipa de cercetatori de la Universitatea Baylor din Waco, Texas, tocmai a descoperit faptul ca materialistii sunt si cei mai putin recunoscatori oameni - ei nu reusesc sa aprecieze ceea ce au, lucru care ii face mai nefericiti. De asemenea, ei au o orientare egocentrica si se focalizeaza mai curand pe ceea ce nu au, apreciind astfel ca exista lipsuri in nivelul lor de fericire.

Studiul care a investigat materialismul, gratitudinea, nivelul de satisfacere a nevoilor si nivelul de satisfactie in general in viata, a descoperit ca succesul in dobandirea posesiunilor nu coreleaza cu fericirea in cazul materialistilor - ei "reusesc" de fiecare data sa fuga de fericire, ridicandu-si nivelul de aspiratie permanent. Imediat ce dobandesc lucrurile dorite, si punctul de referinta se muta - de la apartamentul elegant la vila cu piscina si de la vila cu piscina la proprietati in alte tari,  o adevarata fuga dupa fata morgana (oricine ar fi aceea).

Un studiu similar din 2011, publicat in Journal of Happiness Studies, efectuat cu subiecti adolescenti, arata ca un nivel ridicat de gratitudine si unul scazut de materialism asigura in randul adolescentilor o mai buna integrare sociala, mai putina depresie si mai multa satisfactie in viata, in general.

Desi tentatia materialismului este mare astazi, cand am vrea ca totul sa fie predictibil si sa se afle sub controlul nostru, si cand suntem stimulati subliminal sa achizitionam tot felul de bunuri care ne promit satisfactia, stiinta fericirii a ramas la postulatele sale vechi de mii de ani: apreciaza ceea ce ai si considera ca strugurii la care nu ajungi sunt acri! Epicur spunea cu mii de ani inainte urmatorul lucru: "Bogatia ceruta de natura este limitata si usor de obtinut, in timp ce bogatia ceruta de idealuri goale se extinde pana la infinit". 

Din fericire putem alege si alte sensuri ale vietii decat acumularea de avere - nimeni nu ne interzice asta. Psihologia adleriana in care m-am specializat eu insumi, promoveaza interesul social (Gemeinschaftsgefühl), ca ideal al sanatatii psihice. Intr-adevar, atunci cand ne pasa de oameni si mergem in intampinarea nevoilor acestora, fericirea urmeaza indeaproape.

Am fost surprins sa primesc confirmari asupra acestui adevar din partea unor oameni care se disting mai curand prin succes material decat prin altceva. Si probabil confirmarea supreama a oferit-o miliardarul american John Rockefeller, care a invatat ca depasindu-si egocentrismul si limitarea spirituala, poate adauga zeci de ani vietii sale.

In general am descoperit ca daca iti dedici viata oamenilor din jurul tau si iti pasa de ei, atunci ai gasit drumul catre fericire. Cand fericirea ta devine fericirea altuia, aceasta este iubirea. Lana del Rey

Imaginea The Choices, de Michael Davis Burchat, via Flikr, sub licenta CC BY-NC-SA 2.0

Cialdini, R., (2008), Psihologia Persuasiunii, editura Business Tech International, Bucuresti

Marica, S., (2008), Introducere in Psihologia Sociala, editura Fundatiei Romania de Maine, Bucuresti

Frankl, V., (2012), Omul in Cautarea Sensului Vietii, editura Meteor Press, Bucuresti

Sharp, T., (2011), 100 de Cai spre Fericire, editura Trei, Bucuresti

Continue reading

materialismul

Ce sunt ranile emotionale?

Ranile emotionale, aceste enigme ale psihoterapiei, vor sa le cunosti mai bine... Ai si tu o rana emotionala? Daca o ai, atunci ce faci cu ea? Cine se ingrijeste de dansa? 

Ranile emotionale sunt un adevarat mit al mediului psihoterapeutic. De cand vorbim despre asa ceva, lumea a inceput sa isi spuna in soapta: te pomeni ca am si eu vreo chestie din-asta si acum toate imi ies pe dos fiindca mi s-a intamplat ceva in copilarie! Daca ceva nu merge bine in viata ta intima sau la servici, daca sotul nu iti intelege nevoia de afectiune sau de a face o plimbare pe inserat, daca seful ia masuri de reducere a personalului si taiere a sporurilor, toate astea s-ar parea ca reprezinta un bun prilej de a ne intreba daca nu cumva avem vreo rana emotionala care ne mentine in astfel de "relatii toxice" si ne impiedica sa ne afirmam. 

 Si atunci, in loc sa ne rezolvam problemele, adica sa ne implicam in crestere personala, in afirmarea de sine si in alte strategii din-acestea costisitoare, riscante si obositoare, ne apucam sa ne gandim... Nu cumva m-a muscat vreun caine cand eram mic? Nu cumva m-a trantit vreo bona sau vreun tractorist, care nu mai avea rabdare cu mine? Si de regula, da, reusim fiecare dintre noi sa descoperim astfel de incidente. Unii dintre noi au povesti destul de apasatoare legate de copilaria lor, altii in schimb prefera sa fie selectivi intr-un alt mod si sa isi aminteasca doar episoadele luminoase, reconfortante, mobilizatoare.

Astfel ajungem la un mare mister al mintii omenesti: cum de selectam fiecare dintre noi, numai anumite amintiri, cu o anumita conotatie, si dam uitarii tone de amintiri la fel de relevante? S-ar parea de exemplu ca in momentele triste tindem sa ne amintim lucruri triste care ni s-au intamplat, iar in momentele fericite amintirile sunt adesea mult mai placute. In general, amintirile evocate par a avea legaturi simbolice cu ceea ce ni se intampla acum si aici.

Dar ceea ce reprezinta cu adevarat o regula a modului cum operam aceasta selectie este chiar personalitatea noastra. De fapt personalitatea alege ceea ce doreste sa isi aminteasca pentru ca amintirile sa fie folosite in prezent in rezolvarea problemelor. Fiecare amintire vine cu o energie pe care o vom utiliza comportamental – frica, furia, increderea, tristetea... Aceste emotii-energie pot determina limitele noastre comportamentale sau in cazul fericit, ne pot duce dincolo de propriile limite. 

Ranile emotionale sunt vide de orice continut in absenta unui sistem de referinta. Asta ar insemna ca daca, prin absurd, toti copiii ar fi abuzati, atunci nimeni nu ar mai putea sa pretinda ca are vreo rana emotionala. Sau  dimpotriva, daca niciun copil nu ar fi abuzat, atunci chiar si pierderea unei jucarii ar putea deveni o rana emotionala (de fapt nu ma indoiesc ca exista persoane cu astfel de "rani emotionale").

Cu alte cuvinte, afirm faptul ca ceea ce a ramas dintr-o veche rana emotionala este mai curand o atitudine in raport cu provocarile,  ce apare sub forma pasivitatii depresive (auto-compatimire), sub forma anxietatii generalizate sau limitate la anumite situatii, sau sub forma furiei generalizate sau limitate la anumite situatii. Mediul familial este cel care se face vinovat de incurajarea acestor atitudini in locul increderii fertile.

Este deci de dorit sa pastram amintirile cele mai luminoase din trecut cele in care aparem competenti, capabili si plini de energie iar cei din jur, la fel. In ce priveste amintirile neplacute ele nu trebuie ignorate pur si simplu ci reconfigurate, astfel incat sa nu mai produca „scuze” si suferinta inutila. Aceasta igienizare a memoriei ne tine departe de afectiuni psihice si de stari persistente de neputinta care nu ne ajuta nici pe noi si nici pe cei din jur. 

Totusi, se intampla ca intreaga noastra identitate sa fie construita pe afirmarea neputintei ceea ce, in mod ideal atrage suflete nobile ce tind sa preia initiativa si sa ne rezolve toate problemele. S-ar spune atunci ca se cam merita sa faci rost de vreo cateva rani emotionale daca in felul acesta viata ta merge spre mai bine. Problema este ca acest obicei al auto-compatimirii ramane instrumentul principal de care dispunem si tindem sa plusam de fiecare data cand ceva nu merge. 

Imagina Detention imi apartine si se afla sub licenta CC BY-SA 2.0

Rime, B. (2007), Comunicarea Sociala a Emotiilor, editura Trei, Bucuresti.

Turliuc, M. (2007), Psihosociologia Comportamentului Deviant, editura Institutul European, Iasi

Shapiro, D (2009), Stiluri Nevrotice, editura Trei, Bucuresti

Ionescu, S; Jaquet, M; Lhote, C.; (2007) Mecanisme de Aparare, editura Polirom, Iasi

Continue reading

rani emotionale

Principiul Amanarii Recompensei

Cred ca cercetatorii americani se distreaza cel mai bine. Experimenul Marshmallow este exemplul ideal. 

Experimentul Marshmallow, a fost realizat de cercetatorii americani de la universitatea Stanford. In aparenta banal, experimentul porneste de la observatia empirica si de la prezumtia ca in viata reusesc cei care sunt capabili sa amane satisfacerea propriilor nevoi pentru a primi o recompensa mai mare, care de regula, vine mai tarziu. Acest principiu sta de fapt la baza intregului proces educativ si se poate spune ca de modul in care reusim sa asimilam principiul amanarii recompensei va depinde atat comportamentul nostru in relatii interpersonale cat si succesul nostru pe multiple planuri. 

Asa cum spuneam, designul experimentului pare sa fie unul banal: unor copii cu varste cuprinse intre 3-5 ani, li se ofera in laboratorul experimental cate o prajitura Marshmallow. Li se spune in acelasi timp ca vor primi inca o prajitura daca vor astepta ceva timp, fara a consuma prima prajitura, si anume pana se intoarce experimentatorul. Sarcina nu este tocmai confortabila pentru copiii aflati la aceasta varsta dar, cu vizibile eforturi, unii dintre ei vor reusi sa o duca la bun sfarsit. 

Potrivit studiilor longitudinale care au urmarit evolutia micutilor pe o buna bucata din viata lor, copii care au reusit sa nu consume prajitura, au fost si cei care aveau sa se descurce mai bine in viata – dupa criterii cum ar fi reusita in relatiile intime sau statutul social atins. 

Primele reactii, sau reactiile impulsive, instinctuale sunt cele pe care multi dintre noi ne bazam intregul comportament. Justificarea „am facut asa pentru ca asa am simtit” pare sa fie universal valabila si criteriul unic care organizeaza comportamentul. In experimentul Marshmallow ni se arata ca, indiferent de ceea ce simtim (si anume ca vrem prajiturica, „acum si aici”), conteaza pentru reusita noastra in viata scopul pe care ni l-am propus si eforturile facute in acest sens. Cheia succesului social nu este aceea de a face ceea ce simti, de a ceda numaidecat instinctelor, ci de a face ceea ce trebuie, in acord cu scopurile propuse.  

Fireste, in multe cazuri, scopurile sunt prea putin realiste iar mijloacele utilizate sunt prea putin eficiente. Viata sociala este o continua negociere intre realitatea interioara, aceea a nevoilor si aspiratiilor proprii si realitatea exterioara, aceea a posibilitatilor pe care ni le ofera societatea. Si pentru ca tot am vorbit despre scopuri si emotii, nu pot sa nu amintesc si faptul ca astazi, un curent la moda in randul tinerilor „neo-epicurieni”, este cel care determina scopul ca fiind acela de a simti cat mai intens, indiferent de alte valori, ca si cand emotiile ar fi un mare capital.  

Din pacate sclavia simturilor nu aduce nimic bun si nu in aceasta sta evolutia speciei sau cea proprie. A face numai ceea ce simti este cel mai sigur mod de a risipi resurse si timp, cea mai sigura cale de a distruge tot ceea ce ai construit. Si asa cum spune Eleanor Roosevelt, viata este prea scurta pentru a face toate greselile. Un pas inainte ar fi acela de a invata sa ne organizam emotiile in functie de prioritatile si scopurile pe care le avem, si nu invers, asa cum se intampla de regula  - oraganizandu-ne scopurile in functie de emotii, toane si capricii. Dar poate voi vorbi despre acest lucru cu o alta ocazie. Pana atunci, nu scapati prilejul de a privi filmuletul cu experimentul Marsh Mallow pe youtube! Este de-a dreptul ilariant.

Imaginea Massive Ignore imi apartine si se afla sub licenta CC BY-SA 2.0

Adler, A., (2010), Psihologia scolarului greu educabil, editura Univers Enciclopedic, Bucuresti

Elias, M., Tobias, S., Friedlander B., (2011), Inteligenta Emotionala in Educatia Copiilor, editura Curtea Veche, Bucuresti

Matanie A., Axente A., (2011), Disciplinarea Pozitiva, editura ASCR, Bucuresti

Sion, G., (2009) Psihologia Varstelor, editura fundatiei Romania de Maine, Bucuresti

Continue reading

marshmallow