Cand cosmarul prinde viata

Ati visat ca va urmareste un clown ucigas? A avea un cosmar nu este un lucru iesit din comun. Dar a ajunge sa ripostezi cu lovituri ce pun in pericol integritatea fizica proprie sau pe a celor ce se odihnesc impreuna cu tine, devine o problema majora a noptilor...

Este cunoscut faptul ca visurile apar in acea parte a somnului denumita R.E.M. ori "somn paradoxal". Asadar somnul este de doua feluri: somnul profund (sau lent), odihnitor, cu efecte regeneratoare, si somnul R.E.M., care survine la anumite intervale de somn lent. S-a apreciat ca, la omul normal psihic, intervalele de somn paradoxal dureaza aproximativ 20 de minute, in timp ce la omul afectat de patologie psihica, cum ar fi depresia ori schizofrenia, somnul R.E.M. sa dureze ceva  mai mult - adesea durata este dubla fata de cazul unei persoane clinic normale.

Neurostiintele au avansat ipoteza ca somnul R.E.M. cu vise ar avea un rol important in procesele memoriei. De pilda, visele realizeaza integrarea noilor experiente in memoria de lunga durata. Visele pot fi apasatoare, incarcate de tristete, sau dimpotriva, optimiste, relaxante iar asta spune multe despre nivelul la care se afla o persoana din punct de vedere psihologic si patologic - visele detin un rol in diagnoza psihica si sunt luate in serios de catre personalul ce activeaza in domeniul sanatatii mentale.

Trebuie sa spunem ca somnul R.E.M. este facilitat de activarea endogena (din interiorul organismului), prin intermediul stimularilor care se declanseaza la nivelul trunchiului cerebral. De fapt vorbim despre o stare particulara a organismului uman, caracteristica somnului paradoxal, distincta atat de starea de somn cat si de starea de veghe. Pe durata acestei stari a organismului, cu trasaturi despre care voi vorbi mai jos, corpul se comporta ca si cand am dormi inca, in schimb creierul pare a se comporta ca si cand am fi in stare de veghe - de unde si denumirea de somn paradoxal. Trasaturile care fac posibila si descriu starea R.E.M. sunt urmatoarele:

Miscarea rapida a ochilor 

Accelerarea respiratiei 

Accelerarea ritmului cardiac 

Cresterea metabolismului creierului - emisii de hormoni specifici acestei stari 

Activarea hipocampului - regiune a creierului asociata cu memoria 

Erectii ale penisului si cresterea fluxului sanguin in regiunea organelor sexuale (nu si in cazul viselor anxiogene) 

Cresterea frecventei undelor electrice ale creierului - undele teta 

Lipsa tonului musculaturii - paralizie temporara

Din categoria tulburarilor somnului - asa numitele parasomnii -, alaturi de somnambulism, face parte o tulburare a comportamentului R.E.M. care, pe de o parte nu este un semn deloc bun, caci la varstele inaintate anticipeaza aparitia bolilor degenerative neuronale cum ar fi Alzheimer, iar pe de alta parte ii expune intr-un mod cat se poate de fizic pe cei care se odihnesc alaturi de persoana care prezinta manifestari de tip R.E.M. Behavior Disorder (R.B.D.).

R.B.D. Poate apare si in cazul persoanelor tinere, in special in situatia in care au pierdut mai multe ore de somn si au parcurs momente deosebit de stresante - de exemplu perioada examenelor, cand tinerii au obiceiul sa piarda noptile invatand, la care se pot adauga oricand alte surse de stres, amplificand astfel riscul aparitiei R.B.D.

Pentru cel care sufera de R.B.D. este de-a dreptul jenant sa vorbeasca despre tuburarea sa de somn care il face sa loveasca involuntar pe oricine s-ar afla in preajma, cauzandu-si propria vatamare fizica (si se ajunge nu doar la vatamari superficiale ci si la fracturi). La trezire, fie vor relata povesti de cosmar in care erau urmariti de animale, monstri sau clowni ucigasi dar si fragmente onirice in care jucau fotbal sau practicau alte activitati fizice.

La nivel organic problema pare sa fie faptul ca, in contrast cu activitatea R.E.M. normala, la acesti subiecti apare tonul muscular care le permite sa execute aceste miscari ce pot deveni de-a dreptul riscante, pentru ei insisi, cat si pentru cei care se odihnesc impreuna cu ei. De aici si necesitatea masurilor de protectie care le solicita creativitatea: a se lega cu corzi ori curele, sau a se odihni in saci de dormit. 

Un factor de risc, s-ar parea, exista pentru cei care au o experienta de vorbit in somn cat si pentru cei care, traverseaza perioade foarte incarcate de stres, si au renuntat sau au fost incapabili sa mentina o igiena corespunzatoare a somnului.

Imaginea Perechea Magica, imi apartine si se afla sub licenta CC BY-SA 2.0

Legeron, P., (2003), Cum sa te Aperi de Stres, editura Trei, Bucuresti

Cartwright, R., (2010), 24 Hour Mind, Oxford University Press

Floru, R., (1974), Stresul Psihic, editura Enciclopedica Romana

Continue reading

somnambulism

6 Mituri ale Iubirii

O intrebare care ne framanta adesea, in momente cheie ale unei relatii este si aceasta: sunt sau nu iubit(a) de aceasta persoana? Asa ajungem sa ne intrebam ce este pana la urma iubirea si cum se comporta o persoana indragostita?

 

Exista o serie de mituri cu larga raspandire in cultura omenirii. La aparitia acestora au contribuit din plin literatura, populara sau culta deopotriva si intreg tezaurul cultural al omenirii, transmis din generatie in generatie. Chiar daca sunteti la randul vostru convinsi de adevarul acestora, exista argumente stiintifice care le pot contrazice. Voi aduce mai jos argumente si voi combate unele dintre ele, spre binele, sper eu, al relatiilor. Fara a avea pretentia ca le-am cuprins pe toate, iata cateva dintre ele:

•  Dragostea adevarata este dezinteresata. Fals!! 

Iubirea nu poate fi dezinteresata, cel putin nu in cazul oamenilor normali. Este vehiculat termenul de "iubire agape", care descrie mai mult un prototip imaginar – iubirea divina pentru om – decat o realitate emotionala concreta, evidenta. Iubirea pe care o traim noi oamenii are la origine tocmai calitatile si valorile pe care le cautam in ceilalti.

Idealul nostru in iubire este format inca din copilarie iar parintii au un rol major in formarea acestuia, fie macar si prin faptul ca stim, cu ajutorul parintilor, ce nu cautam la ceilalti. Nu doar parintii contribuie la formarea idealurilor in iubire ci si diversele influente educationale ce provin din grupul de prieteni sau, in general, din societatea cu modelele si curentele sale. 

Experienta de viata poate influenta si aceasta idealul in iubire - de exemplu cineva care a fost deziluzionat de o persoana atragatoare si bogata ar putea sa fie, de aici inainte, mult mai interesata de persoane care pana mai ieri o lasau rece. Pentru o femeie, idealul in iubire a fost denumit, de catre psihiatrul elvetian Carl Jung, Animus iar pentru un barbat a fost denumit Anima.

Ne aflam asadar, gratie acestor idealuri, in cautarea unui set de calitati. In momentul in care le recunoastem in ceilalti, apar emotiile placute ale indragostirii, semnal al oportunitatii pe care o sesizam si totodata al interesului ! Daca dragostea ar fi dezinteresata atunci ne-ar parea mult mai atragatori boschetarii, pedofilii, criminalii, « pierde-vara » sau « coate-goale ».  

•  Dragostea adevarata vine din inima si este in contrast cu mintea. Fals!! 

Nu am putea sa simtim niciun fel de emotii daca creierul nostru nu ar functiona in mod normal. Pentru ca o emotie sa se nasca, creierul trebuie sa recunoasca tipul de situatie in care ne aflam si sa o catalogheze (oportunitate - pericol - situatie indiferenta).

Obiectul (persoana iubita) este decodificat de catre creier iar din acest moment au loc o serie de procese fiziologice si psihologice de natura fizica si chimica, ce duc la aparitia emotiilor. Semnalele fizico-chimice au un parcurs de acest fel: stimul exterior --> decodificare corticala --> hipotalamus --> maduva spinarii --> glandele supra-renale --> hormoni --> sange --> organe interne.  

 Da, in anumite momente suntem atrasi, in acelasi timp, de doua situatii concurente, datorita trasaturilor pozitive ale acestora: ne atrage iubita tanara si sexy dar si familia care ne ofera stabilitate, o vorba buna si o masa calda, ca sa nu mai vobim de o buna imagine publica! Acesta este un conflict motivational, nu un conflict intre minte si inima!

Conventia sociala il simbolizeaza sub forma unui conflict intre doua organe interne insa asta contribuie si la adancirea confuziei - oamenii considera ca sunt lipsiti de aparare in fata cerintelor unei inimi total scapate de sub control, ceea ce ii vulnerabilizeaza la maxim si le confera o identitate sociala profund imatura.  In astfel de situatii trebuie sa ne aducem scopurile in acord cu emotiile iar asta tine de inteligenta noastra emotionala, sau altfel spus de intelepciune.   

•  Dragostea adevarata este intens simtita organic si obsedanta. Depinde!! 

Fiecare om are felul sau de a iubi, in acord cu varsta, inteligenta, preocuparile, experienta de viata, modelele avute in viata, etc. S-a vorbit adesea de doua etape distincte care apar in derularea unei iubiri. La inceput este iubirea - aspiratie, de regula caracterizata de intensitate, de asa-numitul "complex al iubirii", obsedant, ce tinde sa acapareze intreaga viata psihica a celui indragostit si sa o simplifice.

Gandurile si emotiile se invart in jurul obiectului iubirii si ignora orice altceva. O a 2-a etapa ce survine in viata unei iubiri este iubirea implinita, cand emotiile devin controlabile, trainice, de mai mica intensitate, iar la nivel organic hormonii pasiunii (neurotrofinele) predau stafeta hormonilor stabilitatii si atasamentului (oxitocina). Sunt convins ca aceste etape variaza de la individ la individ in forma, expresie si durata. 

Procesele evolutiei au fixat acest parcurs in scopul asigurarii supravietuirii individului si a speciei, prin transmiterea genelor catre urmasi. Adaptarea si supravietuirea ar fi puse in pericol daca etapa iubirii - aspiratie ar dura mai mult decat ar fi necesar, caci complexul iubirii nu ne-ar permite sa facem altceva decat sa iubim, ceea ce ar reprezenta o amenintare serioasa pentru ordinea societatii si transmiterea tezaurului cultural si genetic catre urmasi, nemaivorbind despre amenintarea vietii urmasilor, prin dezintegrarea cuplului parintilor.

De altfel, multi parinti au impresia ca odata cu incheierea fazei de iubire-aspiratie se incheie si iubirea propriu-zisa. Asa cum spuneam, fiecare om are felul sau de a iubi: la unii emotiile sunt mai intense si obsedante iar la altii iubirea este aproape rece si nu reuseste niciodata sa interfereze cu buna desfasurare a altor activitati.  

•  Dragostea adevarata presupune ca celalalt sa stie ce iti doresti, fara sa-i spui. Fals!! 

Ar fi frumos sa fie asa, si nu vreau sa va contrazic in aceasta privinta. Dar in realitate barbatii si femeile au nevoi specifice genurilor, care, in mare parte, vor ramane in zona misterului, pentru multa vreme, mai ales daca suntem cu totul ignoranti. Chiar am considerat de cuviinta sa afirm ca exista o "incompatibilitate fundamentala" intre cele doua genuri ce rezida in faptul ca barbatul este orientat catre cladirea unei identitati sociale si profesionale in timp ce femeia, in general, este avida de intimitate, relatii si iubire. 

Date fiind aceste diferente structurale, trebuie gasita o cale de mijloc si de compromis, si numai prin comunicare o veti putea gasi. Sigur, ar fi fost mai simplu daca barbatii ar fi fost la fel de calzi si iubitori ca femeile dar evolutia a fixat un mod masculin de a fi, structurat in scopul asigurarii continuitatii si protectiei urmasilor.

•  Dragostea adevarata presupune ca celalalt sa suporte orice pentru tine. Fals!! 

Iarasi, ar fi frumos sa fie asa, insa depinde de fiecare om in parte cat de departe este dispus sa mearga cu sacrificiile in numele iubirii. In ziua de azi, in conditiile expansiunii narcisismului si a societatii de consum, s-ar spune ca are de suferit aceasta disponibilitate iar iubirea nu are capacitatea de a schimba prea multe, desi, repet, ar fi frumos sa fie asa. Asta nu inseamna ca iubirea nu este adevarata. Este.

Doar ca depinde de nivelul fiecaruia de evolutie spirituala gradul in care isi poate pune viata in slujba iubirii, sacrificand de pilda propria bunastare materiala sau siguranta economica a urmasilor. Oare ti-ai pune securitatea materiala si propria fericire in pericol in caz ca partenerul tau ar suferi un accident invalidant? E o intrebare dificila dar exista situatii de acest fel si sentimentele curate si sincere pot sa dispara atunci cand in viata cuplului apare o astfel de provocare.   

• Iubirea adevarata presupune ca celalalt sa suporte orice din partea ta. Fals!! 

Nimeni nu ar trebui sa se bazeze pe asta drept scuza pentru a se manifesta "cum ii vine". Nu considerati ca iubirea, "daca este adevarata" nu are nicio legatura cu modul in care va tratati partenerul. Oarecum pe nesimtite, pe parcursul anilor petrecuti impreuna, comportamentul partenerilor se modifica si nu in sens pozitiv. 

Multi parteneri incep sa se comporte ca si cand "te-ar fi castigat la loz in plic" iar atmosfera romantica de la inceput lasa locul la cu totul altceva. Tocmai pentru ca suntem iubiti pentru motive bine determinate, este cazul sa oferim si sa continuam sa oferim motivele respective.

Totusi, faptul ca esti tratat rau nu ar trebui sa te determine sa te comporti mizerabil, pentru a pedepsi ceva ce nici macar nu este constientizat. Risti sa dai nastere unui ciclu de razbunari care de regula sfarsesc la tribunal. Nu uita ca suntem diferiti si ca avem perecptii extrem de subiective iar ceea ce pentru unul este prea mult, pentru celalalt s-ar putea sa fie tocmai potrivit! Vorbiti despre asta!

Daca doresti sa fii iubit, atunci devino demn de a fi iubit ! Ovidiu

Se spune ca oamenii s-au intrebat multa vreme cum puteau ajunge la apa. Intr-o buna zi insa, cineva si-a pus o intrebare care avea sa schimbe cu totul modul de viata al umanitatii. Aceasta intrebare era urmatoarea: cum am putea aduce apa la noi? Lucrurile nu sunt atat de simple cum ne-am dori insa le putem simplifica: in loc sa ne intrebam daca suntem iubiti sau nu, ne-am putea intreba cu mai mult folos, daca ne satisface modul in care suntem iubiti (sau nu), si ce am putea face pentru a imbunatati situatia.

Imaginea Rabdare, imi apartine si se afla sub licenta CC BY-SA 2.0

Smalley G., (2008), Cum sa-ti intelegi sotul, editura Curtea Veche Publishing, Bucuresti

Smalley G., (2008), Cum sa-ti intelegi sotia, editura Curtea Veche Publishing, Bucuresti

Gratch, A., (2011), Daca dragostea ar putea gandi, editura Trei, Bucuresti

Leleu, G., (2011), Cum sa fim fericiti in cuplu, editura Trei, Bucuresti

Moreau, A. (2006), Dragoste si sexualitate, editura Trei, Bucuresti

Continue reading

m4

Viata dupa Adulter

Ce presupune iertarea si reconstruirea unei relatii afectate de evenimentul adulterului? Este suficient oare sa spui "te iert"? In ce masura ne va proteja asta de rabufnirile de furie cu obiectul bine precizat - adulterul scos la iveala - ori avand in spate fantoma apasatoare a acestuia?

Lumea nu stie exact ce inseamna sa ierti. Poti sa spui „te iert” pentru ca asa da bine si pentru ca vrei sa iti salvezi casnicia dar furia poate oricand sa rabufneasca. Iertarea nu poate fi obtinuta numai prin cateva cuvinte, o strangere de mana sau o intelegere. Iertarea este mai curand un obiectiv si un proces decat un remediu cu actiune rapida.

Conceptul de iertare ca moment punctual ar trebui inlocuit cu ideea de climat favorabil iertarii. A ierta inseamna a-ti recapata echilibrul si bunavointa, a renunta si a te elibera de dusmanie, de orice dorinta de razbunare prin care speram sa „indreptam” relele suferite in trecut.

Reinnodarea relatiei. Partenerii, in general stiu daca doresc acest lucru, imediat dupa producerea, respectiv descoperirea sau deconspirarea adulterului. In aceasta situatie cel care a inselat este principalul element care trebuie sa faca eforturi pentru recladirea relatiei.

In perioada imediat urmatoare, etapele de acalmie alterneza intempestiv cu cele in care amintirile rabufnesc sub forma de iesiri emotionale de o intensitate mai mica sau mai mare, luand aspectul reprosurilor cu obiectul bine precizat - adulterul: "Cum ai putut sa faci asta?" - sau care se refera la cu totul alte aspecte – prin mecanismul psihologic al deplasarii, energia psihica asociata reprezentarii adulterului se poate transfera asupra oricarei reprezentari inrudite si putem avea surprinza ca un sir de reprosuri agresive legate de chestiuni minore (alegerea mesei la restaurant sau faptul ca ai uitat sa iei scobitori la picnic) sa aiba la origine tocmai "fantoma" adulterului. 

Partenerul inselat pune in scena fie adevarate furtuni emotionale, fie se lasa purtat de sentimente de abandon, sau de revolta apasatoare, mocnita. De multe ori acesta face amenintari voalate „Doar pot sa gresesc si eu...” De partea cealalta, cea a partenerului infidel, este nevoie de o perioada de profunda introspectie.

Astfel el poate sa ajunga la concluzii noi cu privire la conduita potrivita, la schimbarea valorilor si adoptarea unui familism sanatos, pentru salvarea relatiei care adesea implica existenta unor copii, sau dimpotriva, poate trece cu usurinta peste acest „detaliu” care este adulterul si poate sa repete comportamentul cu prima ocazie. Lipsa iertarii, si perpetuarea unei atmosfere de invrajbire in cadrul familiei poate sa descurajeze fidelitatea. Tot la fel, in alte cazuri, iertarea primita prea usor.

 De retinut insa ca un adulter care nu se mai repeta niciodata nu face dovada unui caracter viciat ci dovedeste numai curiozitatea sau imperfectiunea umana, proverbiala. O trasatura de caracter, conform psihologiei personalitatii, nu poate fi sustinuta de sau fundamentata pe incidente izolate.

Pasi pentru reconciliere. Este de dorit ca cei doi parteneri sa discute despre incidentul respectiv, ori de cate ori se simte nevoia.

Partenerul care a fost infidel va trebui sa se deschida celuilalt si sa ofere explicatiile pe care acesta le cere. De asemenea, fiecare dintre parteneri este bine sa invete sa asculte tot ce are celalalt de spus: trairile celui inselat sau ale celui care a comis adulterul trebuie sa circule pentru ca in acest mod sa poata fi evitate greselile din trecut. Prin colaborare se poate ajunge la acel climat favorabil iertarii despre care vorbeam mai sus. Relatia nu va mai fi niciodata ca inainte dar asta nu inseamna in mod necesar ca va fi mai rea.

Daca partenerul inselat face eforturi pentru a-si ierta sotul, iar partenerul infidel face eforturi pentru a se intelege pe sine, pentru a-si intelege nevoile si a nu mai repeta comportamentul, relatia are sanse. 

Apare insa si riscul de a te da batut, precum si riscul de a ajunge la concluzii si stereotipii de judecata care pot influenta nu doar destinul relatiei prezente ci si intreaga experienta viitoare de relationare, in ansablul ei.

• Indoilala de sine: „am fost inselat(a), ceva nu este in regula cu mine”
• Generalizarile: „toti barbatii sunt niste magari”
• Comportamentul paranoid: atentia exagerata la detalii compromitatoare, tensiunea, gelozia, tendinta de a fi sufocant in urmatoarele relatii
• Re-editarea situatiei: din dorinta de a rezolva problema din relatia anterioara, este posibil sa te atasezi de o persoana similara ex-partenerului infidel 

Desi intelegerea este dificila si avem tendinta sa uitam binele si sa ne lasam coplesiti de rau, totusi s-ar merita sa avem o conduita plina de intelegere, sa ii acordam credit celuilalt si sa preferam gandurile prin care ne exprimam increderea Ex: „a fost doar o etapa si se simtea singur”.

De asemenea, in aceeasi idee de a ne conserva capitalul de incredere in celalalt, fara de care relatia ar fi compromisa instantaneu, este necesar sa ne vedem propriile greseli si sa facem eforturi pentru a nu le mai repeta. In general, ele ies la iveala daca avem o astfel de preocupare: faptul ca am fost aspri in judecati sau in exprimare, faptul ca ne-am lasat preocupati de servici si am ignorat relatia, faptul ca ne-au preocupat problemele copiilor, faptul ca am negat existenta unei probleme, lipsa comunicarii, etc.

Asa cum spuneam mai sus, lucrurile nu vor mai fi niciodata ca inainte – acesta este doar un mit. Cuplul nu mai este inocent dar este in schimb experimentat, stie ce greseli are de evitat si are o idee despre ceea ce trebuie facut pe viitor. In acest fel, apar noi atitudini si noi reguli de comportament, noi obiceiuri.

Un scop potrivit pentru aceasta perioada ar putea fi acela de a se forma obiceiuri care faciliteaza reactivarea functiei de solidaritate a cuplului (prin care exprimam suportul, incurajarea reciproca), si de aici resuscitarea increderii.

Chiar daca produc neplaceri, discutiile privind adulterul nu trebuie nici interzise si nici limitate. Recuperarea dupa ce cuplul a fost incercat este un proces continuu care dureaza si continua chiar si dupa ce lucrurile par a fi intrat in normal. Este posibil sa se ajunga intr-un punct mai sigur decat cel in care se afla cuplul inainte de incidentul adulterului, daca acest proces se desfasoara intr-un mod favorabil iar partenerii coopereaza pentru binele lor comun. Exista situatii cand nu are nici un rost sa mai continuam relatia. Destul de multe se termina inainte de a fi incercat sa gasim vreo solutie la probleme, lucru care nu face decat sa favorizeze luarea problemelor in relatiile urmatoare. 

John Gottman, recunoscut drept unul dintre cei mai influenti psihoterapeuti ai secolului trecut, a realizat numeroase studii legate de dinamica cuplului si a ajuns la concluzia ca cele mai stabile cupluri dispun de anumite parghii de comunicare care fac posibila aceasta stabilitate pe termen lung.

Dezvoltand metoda Gottman pentru terapia de cuplu, bazata pe descoperirile sale, el a avut in vedere cresterea respectului, aproprierii si a calmului in abordarea problemelor de cuplu. Nu doar ca este nevoie de comunicare prin intermediul careia ne exprimam "of-urile" (vorbim despre dorinte si frici) iar celalalt raspunde, dar aceasta comunicare trebuie sa se realizeaze intr-un mediul adecvat:

• prin evitarea criticilor aspre si limitarea exprimarii la propriile trairi
• cu respect pentru celalalt si limitarea manifestarilor de dispret
• prin limitarea revarsarilor afective si pastrarea calmului

Imaginea Triunghiul, imi apartine si se afla sub licenta CC BY-SA 2.0

Rouge, K., Lensson, B., (2012), Sindromul Othelo, editura Curtea Veche, Bucuresti

Gratch, A., (2011), Daca dragostea ar putea gandi, editura Trei, Bucuresti

Leleu, G., (2011), Cum sa fim fericiti in cuplu, editura Trei, Bucuresti

 Moreau, A. (2006), Dragoste si sexualitate, editura Trei, Bucuresti

Continue reading

m4

Copii de bani gata

Oglinda oglinjoara, de ce sunt cea mai frumoasa din tara? Chiar asa, care ar putea fi originea narcisismului? Cum ajunge o persoana perfect normala din punct de vedere anatomic si din punctul de vedere al inzestrarilor naturale sa devina un narcisist respingator?

A fi un narcisist nu este o mare fericire si nici o mare realizare, dimpotriva. Ca si in cazul altor tulburari de personalitate, narcisistii se gasesc adesea singuri in fata vietii si a provocarilor majore ale acesteia - doar ei si oglinda lor -, ca urmare a numeroaselor esecuri interpersonale pe care le determina prin modul lor de a ocupa un loc intre cei din jur. 

Idealul narcisist pentru stralucire, recunoastere, privilegii si "predestinarea" lor pentru centrul atentiei are si o fata intunecata - dificultatea de a suporta situatiile in care li se cer sacrificii si eforturi de crestere personala. De asemenea, statisticile arata ca narcisismul predispune la depresie, in ceea ce se numeste criza de la mijlocul vietii, cand narcisistul realizeaza ca nu a reusit sa isi implineasca marile sale ambitii din tinerete sau ca nu are cu ce sa mai atraga atentia.

Dar care este sursa narcisismului? Un astrolog ar sustine ca anumite zodii sau configuratii care apar pe harta cerului in momentul nasterii, predispun la narcisism - soarele in casa personalitatii sau in zodia leului sunt probabil astfel de elemente cu greutate in viziunea astrologilor. Fara a dori sa contrazic acest punct de vedere pseudo-stiintific,  voi incerca sa explic narcisismul prin intermediul unei abordari psiho-sociale.

In acest sens, voi afirma ca pentru a deveni un narcisist este nevoie sa prinzi gustul acestui adevarat mod de viata ahtiat dupa privilegii si atentie, dar complet refractar la ideea de datorie morala, responsabilitate sau obligatie, precum si la ideile de efort onest pentru auto-realizare ori cooperare de la egal la egal cu cei din jur. Cum se formeaza acest gust?

Este unanim acceptat in psihologia personalitatii faptul ca structurile personalitatii si ale Eului se formeaza prin introiectarea unor atitudini pe care cei din jur le manifesta fata de copil. Vocea mamei si a tatalui devin la un moment dat vocea constiintei morale a individului si probabil ne-am surprins fiecare dintre noi in postura de a reflecta cu privire la propria valoare sau la valoarea celor din jur in aceiasi termeni in care ne vorbeau parintii nostri.

Acest lucru se petrece tocmai datorita asimilarii acestor atitudini parentale ce se cladesc in timp in noi insine sub forma de structura a Eului. In acelasi timp, un parinte narcisist, poate deveni o sursa de inspiratie pentru odrasla sa, gratie mecanismelor invatarii sociale - vezi invatarea vicarianta sau observationala, prin intermediul careia ne insusim comportamentele unor modele atunci cand acestea sunt recompensate.

Nu este intamplator faptul ca un narcisist evoca adesea situatii din copilarie in care se afla in centrul atentiei si se bucura de un tratament preferential ca si cand toata copilaria ar fi fost o sarbatoare tinuta in cinstea sa - este necesar, nu-i asa, ca in primul rand, astfel de situatii sa fi existat. Dar cu toate ca narcisismul este atribuit acestor experiente timpurii si atitudinii parentale, un studiu recent aduce un argument solid in favoarea ideii ca narcisimul este legat de nivelul socio-economic si de statut.

Cu alte cuvinte, sunt inclinati catre narcisism copiii de bani gata. In studiul condus de catre Emily Bianchi si publicat in Journal of Psychological Science, cercetatorii evalueaza asocierea intre conditiile economice dificile in momentul patrunderii in viata adulta si scorurile obtinute la narcisism mai tarziu in viata. Somajul in perioada tineretii (18-25 ani) reprezenta din punctul de vedere al cercetatorilor un argument puternic in slujba ideii ca mediul si statutul socio-economic al subiectilor era unul defavorizat. Ei bine astfel de conditii, s-ar parea ca inhiba dezvoltarea narcisismului.

Pare sa existe o preocupare larg raspandita legata de faptul ca tinerii adulti au devenit mai egocentrici si mai egoisti in ultimile decade. Aceste noi descoperiri sugereaza faptul acest fenomen s-ar putea datora in parte prosperitatii coplesitoare de care s-a bucurat aceasta tara incepand de la mijlocul anilor 1980. Daca este cazul de asa ceva, atunci Marea Recesiune va produce un val de tineri adulti mult mai putin egocentrici. Emily Bianchi, Ph.D.

Iata o sursa a narcisismului ce merita luata in calcul si, consider eu, parintii care dispun de resurse materiale peste medie, ar trebui sa faca eforturi destul de mari pentru a induce odraslelor principiile bunului simt comun - cooperarea, respectul pentru cei din jur, dedicarea pentru binele comunitatii si cauzele asociate acestuia. Exista de altfel in randul acestor parinti obisnuinta de a-si trimite copiii la munca, in cele mai rau platite joburi pentru a face rost de bani de buzunar.

Probabil ca acest mod de abordare a sarcinilor educative demonstreaza mai multa iubire decat, sa spunem, o masina de fite, oferita cadou la majorat. Si pe buna dreptate, caci un Eu atat de infatuat nu te ajuta cu nimic in momentul cand trebuie sa dai socoteala in justitie pentru inselaciuni si coruptie comise in ideea ca ai mai multe drepturi decat "prostimea".

Dar consider ca exista si forme mai subtile de narcisism. Poate oare narcisismul sa se manifeste si sa se afirme tocmai prin gesturi cu tenta prosociala? Probabil ca asta tine de sanatatea unui mediu social in care a existat un cult pentru ideea de comunitate si comuniune si nu ma indoiesc ca un astfel de narcisist nu ar ajunge sa dezguste pe toata lumea, asa cum se intampla cu narcisismul grobian. Sau ar putea un copil provenit dintr-o familie cu un statut socio-economic defavorizat sa devina si el narcisist?

Personal cred, si experienta de viata mi-a confirmat acest lucru, ca narcisismul apare oriunde exista calitati care ne predispun la ocuparea centrului atentiei. Spre exemplu, un copil foarte atragator din punct de vedere fizic, precum si un copil premiant, care s-a bucurat mereu de laude si sustinerea celor din jur, pot sa dezvolte trasaturi narcisice in timp, cu riscurile bine-cunoscute. 

Imaginea Attitude, imi apartine si se afla sub licenta CC BY-SA 2.0

Bianchi, E., (2014), Entering Adulthood in a Recession Tempers Later Narcissism, Psychological Science, website: Psychological Science

Shapiro, D., (2009), Stiluri nevrotice, editura Trei, Bucuresti

Ionescu, S; Jaquet, M; Lhote, C.; (2007) Mecanisme de Aparare, editura Polirom, Iasi

Lelord, F., Andre, C., (2003), Cum sa ne purtam cu personalitatile dificile, editura Trei, Bucuresti

Continue reading

narcisism

Barbatul Violat

Pana mai ieri, definitia din dictionar a violului presupunea faptul ca femeia este cea care suporta asa ceva. Dar societatea umana se schimba, evolueaza, si odata cu asta apar anomaliile evolutiei. Statisticile ne pun in fata faptului implinit - exista barbati violati de femei!

Personal cred in sensibilitatea genului frumos. Cred ca femeile sunt mai delicate, mai curate si mai intelepte decat barbatii si sunt convins ca acestea sunt dotate cu instinct matern, lucru care le determina sa adopte, sa ingrijeasca si sa sprijine orice fiinta aflata in nevoie sau lipsita de protectie. 

Cred ca femeile sunt mai empatice si mai capabile sa intervina atunci cand este cazul, iar arhetipala "mama a ranitilor" nu intamplator este de gen feminin. Daca barbatii ar fi fost mai sensibili si mai empatici atunci nu ma indoiesc ca ar fi existat si un arhetipal "tata al ranitilor" mult mai proeminent.

Cu alte cuvinte, este ceva in traditia culturala si in genetica speciei noastre care distribuie aceste roluri. S-ar putea ca fiecare dintre noi sa fie mai inclinat sa apeleze la o femeie atunci cand se afla in dificultate iar psihoterapeutii cei mai buni in astfel de situatii sa se dovedeasca a fi femei.

Si totusi... In America anului 2013, la Biroul pentru Investigatii Statistice Judiciare, este realizat un studiu legat de victimele violurilor si se descopera ca 38% dintre acestea sunt de gen masculin. Un procent atat de mare incat te determina sa te intrebi daca este vreo greseala sau daca nu cumva vederea iti joaca feste.

Dar lucrurile nu se opresc aici. S-ar parea ca dintre victimele masculine ale agresiunilor sexuale, aproape jumatate (46%) declara faptul ca agresorul a fost o femeie. Aceasta stare de fapt, pana mai de curand nici macar nu era luata in calcul drept posibilitate - abia de cativa ani definitia din dictionar a violului a trebuit sa se schimbe. Imi amintesc ca in copilarie imi placea sa citesc dictionarul limbii romane si definita violului era aceasta:

VIÓL, violuri, s. n. Fapta (pedepsita de lege) comisa de barbatul care constrange prin forta fizica o femeie sa aiba cu el relatii sexuale; violare. [Pr.: -vi-ol] – Din fr. viol.
Sursa: DEX '98 (1998)

Chiar si definitia data de FBI a ramas pana in anul 2012 aceea de "cunoastere carnala a unei femei realizata cu forta si impotriva vointei sale". In anul respectiv FBI-ul a considerat de cuviinta sa modifice definitia, accentul punandu-se de aceasta data pe penetrare neconsimtita de ambii parteneri, dar fara a se face referire la genul celor implicati, a agresorului sau a victimei, intrucat, asa cum arata experienta si statisticile, cei violati pot sa fie atat barbati cat si femei iar violatorii, de asemenea pot fi de ambele genuri si isi pot alege victimele sexuale din randul ambelor genuri.

Totusi, pare ca ceva s-a schimbat... Cum spunea o cunostinta de-a mea, pare ca "s-au incurcat rau de tot niste arhetipuri". Oare atat de departe sa fi ajuns emanciparea femeii? Cred ca exista explicatii psihologice dar mai ales psiho-sociale pentru asta. 

Promovarea asidua pe canalele mass-media a ideii de "femeie puternica", care mai mult ii distreaza pe barbati decat sa reprezinte o realitate genetica, le-a incurajat pe femei sa se afirme si sa isi afirme dorintele in mod public. De asemenea, femeile stiu care este forta senzualitatii lor si fac uz de aceasta "la drumul mare" si fara oprelisti, mai ales ca feedback-ul primit din partea barbatilor a fost intotdeauna unul foarte pozitiv.

De asemenea, slabiciunea barbatilor in materie de sex le-a determinat pe femei sa puna accentul si mai mult pe acest aspect si nu ma indoiesc ca o parte dintre ele depasesc anumite limite in incercarea de a ajunge la barbatii pe care ii doresc pentru aceleasi motive pentru care ii doreau si in urma cu mii de ani - protectia, resursele, comuniunea, si asigurarea supravietuirii urmasilor. 

Iar daca astazi a intervenit concurenta intre interesele materiale si interesele sexuale, ca urmare a dezvoltarii materialismului, pe acest fond pot aparea initiativele sexuale necenzurate si ilegitime, intr-un moment al istoriei care le incurajeaza pe femei sa afirme tot ceea ce simt si traiesc. Altfel spus, traim un moment in care se intersecteaza in mod nefericit afirmarea sexualitatii cu nevoia de stabilitate materiala si asta creaza premisele unor initiative sexuale scapate cu totul de sub control, caci oamenii isi inteleg limitele existentiale, le iau in serios si drept urmare vor dori totul, acum si aici.

Un alt studiu realizat de Universitatea din Missouri, de aceasta data pe 284 subiecti de gen masculin cu varste cuprinse intre 14 si 26 ani, elevi si studenti, scoate la iveala faptul ca 43% dintre subiecti au fost atrasi in experiente nedorite de natura sexuala iar 95% dintre ei afirma ca agresorul era o femeie cunoscuta.

S-ar parea ca, dintre subiecti, au fost preferati cei de culoare alba - 42% dintre victime de liceu si 45% dintre cele de colegiu. Mult mai rare sunt victimele masculine de origine afro-americana, asiatica sau latino, categorii care nu depaseau niciodata 17% dintre victime. De asemenea, studiul arata ca stima de sine a victimelor masculine supuse unor experiente sexuale nedorite nu este afectata asa cum se intampla in cazul femeilor supuse siluirii sexuale.

Victimizarea sexuala continua sa fie o problema pervaziva in Statele Unite dar victimizarea barbatilor a fost rareori explorata. Descoperirile noastre pot ajuta la o mai buna prevenire prin identificarea diferitelor forme de coercitie cu care se confrunta barbatii cat si recunoasterea femeilor drept agresori sexuali impotriva barbatilor. Bryana H. French, Ph. D.

Nu in ultimul rand, Bryana French scoate in evidenta faptul ca linia intre coercitie sexuala si seductie este foarte subtire in cazul victimelor masculine ale experientelor sexuale nedorite si ca agresorii de gen feminin au un intreg repertoriu de tehnici prin care reusesc sa aduca un barbat in pat: incepand cu simple amenintari cu intreruperea relatiei (31%), continuand cu folosirea unor droguri sau a alcolului (7%) sau utilizarea unor comportamente sexuale pentru seductie (26%), si terminand cu folosirea fortei fizice (18%). Nu toate experientele sexuale nedorite au avut drept rezultat un act sexual - numai jumatate dintre acestea, restul incheindu-se cu un simplu sarut sau cu atingeri de natura sexuala.

Imaginea Flagrant, imi apartine si se afla sub licenta CC BY-SA 2.0

Male Sexual Victimization Examining Men’s Experiences of Rape and Sexual Assault, Karen G. Weiss West, Virginia University, Morgantown, 2013 website: Sage Journals

“Sexual Coercion Context and Psychosocial Correlates Among Diverse Males,” Bryana H. French, PhD, Jasmine D. Tilghman, MEd, and Dominique A. Malebranche, BS, University of Missouri; Psychology of Men & Masculinity; online March, 2014. website: American Psychological Association

Continue reading

viol

Scapa de un tip in 8 pasi

De ce n-am vorbi si despre asta? Poate ca vrei sa scapi de cineva, realmente, sau poate ca citind acest articol o sa-ti dai seama cum ai reusit sa scapi, fara macar sa o vrei, de partenerul visurilor tale!

Barbatul este mai orientat catre o identitate profesionala si vocationala, iar femeia pare mai tentata sa isi gaseasca implinirea in familie, copii si relatii. Barbatul are o nevoie profunda de admiratia sotiei sale in timp ce aceasta are nevoie de intimitate si viseaza in adancul inimii sale sa ramana pentru totdeauna procuparea principala a sotului ei: Numarul 1!

Barbatul, asemeni unui bivol, este greu de tulburat din treburile sale pragmatice, in timp ce femeia, ca un fluture, se preocupa de aspectele estetice ale vietii (flori), zboara in vazduh si simte in mod dramatic chiar si cele mai mici variatii de temperatura.

Totusi, in esenta, asa cum spuneam, ambele sexe au o nevoie profunda de cinstire, de a fi venerate, iar orice fapt, gest sau cuvant care tradeaza lipsa de respect a celuilalt devine o insulta, greu de uitat si care misca lucrurile, implacabil, intr-o directie adesea fara de intoarcere.

Iata numai cateva feluri in care cei doi parteneri isi arata lipsa de respect unul fata de celalalt, care denota si faptul ca nevoile lor nu sunt atat de diferite, in fond.

1. A admira o alta persoana.

Pare doar un detaliu dar partenerul dvs. il va retine. Mesajul ar putea fi, in functie de interpretarea pe care o primeste, acela ca nu este suficient de bun sau ca aveti indoileli in legatura cu el. Barbatii au obiceiul sa priveasca alte femei chiar si atunci cand ies in oras cu sotia lor, in timp ce femeile pot face o remarca "nevinovata" de genul "Ai observat ce inel a primit Geta de la Pandele?" Resentimentele, chiar si in mod inconstient, pot sa devina tot mai puternice, fiindca fiecare isi doreste sa ramana Numarul Unu pentru partenerul sau si sa nu alunece in umbra nimanui. Atentie deci pe cine admirati de fata cu partenerul dvs! Poate ar fi mai bine sa strambati elegant din nas cand vine vorba de acele persoane...

2. Critici lipsite de eleganta.

Criticile sau cicaleala ar putea fi doar o "reglare de conturi", un efect al unor ofense anterioare (razbunare), dupa cum ar putea fi si un rezultat al educatiei primite acasa. In nici una dintre situatii nu ne bucuram sa traim cu un partener cicalitor, tot asa cum nu ne bucuram sa traim cu o streasina stricata care picura tot timpul. Un rezultat al cicalelii este acela ca distanta dintre cei doi creste tot mai mult si cei cicaliti vor cauta persoane care sa aiba si cuvinte bune la adresa lor. 

3. Lipsa de recunostinta.

Poate ne vine usor sa realizam anumite lucruri pentru familie si pentru celalalt sau poate ne ia ceva timp si ceva efort. Totusi, atunci cand ne dam seama ca celalalt nu apreciaza stradaniile noastre, ne simtim profund intristati, ca niste condamnati la munca silnica intr-o ocna. Lipsa de recunostinta ar putea fi un rezultat al asteptarilor nerealiste iar cu cat avem asteptari mai mari, cu atat cantitatea de satisfactie este mai mica. Nu inseamna ca trebuie sa renuntam cu totul la asteptarile si trebuintele noastre dar ce rost are sa il ofensam tot timpul pe celalalt cu lipsa noastra de apreciere?

4. Excluderea din procesul luarii deciziilor.

Atunci cand luam decizii, mai ales decizii care il afecteaza si pe celalalt si restul familiei, facand abstractie de opinia partenerului, aratam o profunda neincredere in inteligenta si posibilitatea sa de a contribui la fericirea noastra. Dimpotriva, atunci cand ne intoarcem la partenerul nostru pentru a-i cere sfatul in tot felul de chestiuni care ne privesc, ne manifestam aprecierea si increderea in calitatile sale. Incepand cu felul de mancare care va fi preparat la cina si terminand cu tipul de mobila din camera copiilor, nici un partener nu se va simti prost fiindca te intereseaza opinia lui, dimpotriva.

5. Ignorarea rugamintilor.

Este destul de trist cand vedem ca dorintele noastre trec neobservate pe langa partenerul nostru. Chiar daca adesea ne formulam dorintele intr-un mod neplacut si agresiv, chiar daca revenim cu ele in mod obsedant, ignorarea dorintelor noastre este echivalenta cu o ofensa pe care celalalt ne-o adreseaza si va trada lipsa lui de consideratie in ceea ce ne priveste. Ignorarea rugamintilor poate fi de asemenea o razbunare pentru un incident din trecut si decat sa facem o criza mai mare decat cea anterioara, probabil ar fi mai util sa ne interesam care a fost acel incident si felul cum am putea sa ne castigam iertarea.

6. A nu-ti cere iertare.

Ii jignim pe cei din jur cu voia sau fara voia noastra, fie ca ne dam seama, fie ca ne scapa cu desavarsire momentul respectiv. Unele dintre aceste ofense sunt retinute pentru multa vreme si, din pacate, sunt tinute secrete. Dar resentimentele se vor face simtite atunci cand ii adresam o invitatie partenerului nostru sau poate atunci cand ii cerem ajutorul pentru o chestiune sau alta. Faptul ca nu ti-ai cerut iertare pentru unul dintre gesturile tale poate fi transformat intr-un solid motiv de "migrena" in pat. 

7. Glume nesarate.

Vasile Marin, unul dintre teoreticienii comunicarii de la noi, spunea ca "Umorul nu este universal, iar anumite glume nu pot fi intelese de persoane care nu au acelasi cadru de referinta". Umorul este deci o bariera de comunicare in anumite situatii, fiindca glumele noastre sunt interpretate gresit de cei care reprezinta tinta acestora. Cred ca o gluma mai imprudenta ar trebui urmata intotdeauna de scuze, pentru a ne asigura partenerul de grija pe care i-o purtam.

8. Umilirea publica.

Atunci cand, in public, scoatem in evidenta defectele partenerului nostru, poate printr-o gluma sau poate prin lamentarile noastre nesfarsite, celalalt se simte devalorizat sau ofensat, oferindu-i astfel o motivatie pentru a se razbuna. Ar putea sa fie un partener care nu te satisface dar el are nevoie de semnificatie si, probabil o va dobandi umilindu-te la randul sau. Multe persoane, in loc sa abordeze problema in cuplu se plang prietenilor in legatura cu gesturile partenerului. Se creaza astfel efectul "lupului incoltit" - putin probabil ca veti rezolva ceva atunci cand il transformati pe partenerul dvs in inamicul public numarul 1.

Sper ca am adus aici o perspectiva "noua" asupra respectului in casnicie, perspectiva pe care probabil ca ati uitat-o sau nu ati cunoscut-o niciodata si pe care, din pacate, nu ati putut sa o cunoasteti de la cei care apar la radio sau la televizor si ne fac educatie.

Respectul nu inseamna distata ci apropiere.

Imaginea Omul Visurilor, imi apartine si se afla sub licenta CC BY-SA 2.0

Smalley G., (2008), Cum sa-ti intelegi sotul, editura Curtea Veche Publishing, Bucuresti

Smalley G., (2008), Cum sa-ti intelegi sotia, editura Curtea Veche Publishing, Bucuresti

Abric, Jean-Claude, (2002), Psihologia comunicării, Teorii si metode, Editura

Polirom, Iasi

Lazar, C.,  David, E., (2007) Comunicare, devianta si psihosociologia grupurilor în consilierea psihologică si educatională, Editura Psihomedia, Sibiu, 2007

Continue reading

manipulare

Stimularea Episodica

Ce faci pentru a determina pe cineva sa accepte ceea ce ii propui? Ai o metoda anume sau ii ceri pur si simplu? Cercetatorii de la Harvard par sa fi gasit o metoda de a determina comportamentele dorite la ceilalti.

Daca comportamentul uman este influentat de personalitate intr-o mare proportie, totusi, in anumite situatii, oamenii se comporta contrar propriei personalitati si contrar propriilor principii. Este asadar nevoie de  dovezi multiple pentru a cunoaste cu adevarat personalitatea cuiva, si este utila intelegerea contextului in care se petrece un anumit comportament, pentru a nu se ajunge la concluzii pripite. 

Psihologia sociala a investigat indeaproape aceste situatii in scopul de a face lumina asupra mijloacelor de manipulare si influenta ce induc comportamentele dorite de manipulator. Astfel au fost descoperite principiile manipularii: reciprocitatea, autoritatea, simpatia, raritatea, dovada sociala, etc. 

In celebrul experiment privind obedienta in fata autoritatii, al lui John Milgram, anumiti subiecti erau constransi de conditiile unui experiment sa aplice socuri electrice unor complici, fiind influentati de prezenta cercetatorului in halat alb, ca reprezentant al autoritatii. Era nevoie nu doar de principii puternice pentru a refuza sa te supui acestor conditii ci si de un puternic spirit non-conformist, revolutionar.

Un alt experiment interesant, care investiga presiunea grupului, arata ca oamenii sunt dispusi sa renunte la propriile principii sau perceptii, doar pentru a nu se opune unei majoritati, chiar si in conditiile in care respectiva majoritate a fost instruita sa dea raspunsuri comportamentale false. Spre exemplu, daca intr-un lift, fiecare cetatean – complice sta cu spatele la usa, lucru care nu se practica nicaieri in lume, subiectii experimentului vor fi si ei tentati sa preia acest comportament, cel putin pana la iesirea din lift si separarea de toti acesti ciudati.

Dar daca factorii situationali sunt legati de stimularea episodica? Altfel spus, este posibil ca stimularea episodica sa creeze tendinte comportamentale distincte la care nu am recurge niciodata, in mod normal si in absenta respectivelor stimulari? Daca este adevarat, atunci inseamna ca am putea oricand sa generam conditii pentru ca o anumita persoana sa actioneze in modul dorit de noi, sau cel putin sa marim sansele ca acest lucru sa se petreaca.

Intr-un experiment realizat de catre Brendan Gaesser si Daniel Schacter de la Universitatea Harvard, se dovedeste faptul ca daca anterior unei situatii in care iti este solicitat suportul, ai fost implicat intr-un exercitiu de vizualizare a unui scenariu in care oferi ajutorul, atunci exista sanse mai multe sa fii dispus sa oferi suport. De asemenea, daca in loc sa iti imaginezi acel scenariu de ajutorare, nu faci decat sa iti amintesti o situatie in care ai oferit suport, vor exista mai multe sanse sa oferi suportul.

Imi amintesc, de altfel, faptul ca stimularea episodica si-a dovedit eficienta in cazul serialului Lassie, in care, in urma expunerii la scene de manifestare a intentiilor prosociale, o generatie intreaga de tineri au devenit mai interesati de binele aproapelui - lucru dovedit de experimentele cu scolari care au privit serialul iar apoi au imitat comportamentul. Dar oare ce se intampla cu toti copiii care se dau in vant dupa jocuri de calcutator pline de violenta?

Ce putem invata de aici este faptul ca putem face anumite alegeri si putem sa generam anumite conditii in momentul in care ne gandim sa cerem ajutorul cuiva. Cerandu-i acelei persoane sa isi aminteasca un moment in care a fost de ajutor, sau sa vizualizeze un astfel de moment imaginar, putem sa determinam respectiva persoana sa ofere ajutorul pe care i-l cerem.

Probabil ca acest gen de stimulare are puterea "magica" de a aduce o persoana in starea potrivita... Iar daca reusim sa determinam pe cineva sa isi aminteasca orice din experienta sa de viata, reusim sa il impingem catre oricare dintre gesturile pe care le-a mai facut... Iata cat de usor poate fi sa construiesti identitatea (iar de aici comportamentul) unei persoane, sugerandu-i anumite lucruri! 

Imaginea Cultiva Relatia, imi apartine si se afla sub licenta CC BY-SA 2.0

Gaesser, B., Schacterb, D., (2013), Episodic simulation and episodic memory can increase intentions to help others

Cialdini, R., (2008), Psihologia Persuasiunii, editura Business Tech International, Bucuresti

Joule, R.V., Beauvois, J.L., (2009) Tratat de Manipulare, editura Antet, Bucuresti

Mucchielli, A., (2002), Arta de a Influenta, editura Polirom, Iasi

Continue reading

succes

Vreme si Productivitate

Simtul comun ar spune ca vremea rea ne scade productivitatea pentru ca suntem adusi intr-o stare usor depresiva si nu avem resursele necesare unor performante deosebite. Cititi ce au descoperit cercetatorii de la Harvard!

Probabil ca nu v-ati gandit niciodata la asta pe timp de ploaie, pentru ca nu ati avut timp liber! OK, ploua afara... evitam toata aceasta apa ce curge in suvoiaie peste tot, dar ce este de facut? Daca esti elev, iti amintesti ca ai ceva de citit pentru urmatorul test la limba romana.

Sau poate ca esti deja salariat si iti dai seama ca ai primit anumite sarcini pe care le-ai tot amanat pentru tot felul de pretexte. Si cum vremea de afara te deprima de-a dreptul, mai ales ca vine cu stirile despre inundatii si multa mizerie, s-ar parea ca ai descoperit metoda ideala pentru a imbina utilul cu... sa-i spunem, nevoia de a evada din aceasta realitate bacoviana - te apuci de ceva.

Terapiile ocupationale sunt unul dintre domeniile in care, personal, cred cu adevarat. Si daca in vreme de ploaie sau furtuna descoperi singur aceasta cale de a te simti mult mai bine cu tine insuti si cu viata ta, ei bine, poti descoperi virtutile activitatii si in restul timpului. Activitatea,  mai ales cea care iti place, are darul de a te vindeca de plictiseala si, consider eu, adesea, chiar si de o depresie.

Cercetatorii din domeniul psihologiei organizationale au descoperit de altfel asa-numita "stare de flux", care induce buna-starea emotionala ca urmare a implicarii intr-o activitate profund valorizata. Una dintre trasaturile distinctive identificate de cercetatori este aceea ca starea de flux facilitata de activitatile noastre favorite, ne ajuta sa pierdem notiunea de timp si spatiu. De aici si utilitatea speciala a faptului de a te dedica unui proiect de serviciu pe timp de vreme mohorata.

Intr-un studiu realizat de cercetatorii americani de la Universitatea Harvard, Jooa Julia Lee si Francesca Gino, impreuna cu Bradley R. Staats de la Universitatea Carolinei de Nord, cu ajutorul a 198 de subiecti adulti, s-a descoperit ca oamenii considera ca vremea rea scade productivitatea muncii ca urmare a dispozitiei intunecate induse de aceasta - 80% dintre subiecti credeau acest lucru.

Oamenii par a considera ca  vremea rea favorizeaza instalarea unor stari usor depresive, de tristete, si determina comportamente morocanoase, artagoase, diminuand capacitatea de atentie, de unde si opinia potrivit careia productivitatea muncii ar avea de suferit. Cercetatorii au avut insa suspiciunea ca intelepciunea populara se inseala si au dovedit acest lucru printr-o serie de studii si experimente.

Spre exemplu, comparand productivitatea inregistrata de o companie pe o durata de 18 luni si inregistrarile despre starea vremii, s-a putut descoperi ca angajatii fusesera mai productivi in zilele cu vreme rea decat in restul zilelor de lucru. De la aceasta concluzie putem ajunge sa intelegem ca pana si o mica diminuare a productivitatii muncii pe timp de vreme buna poate costa milioane de dolari o companie cu mii de angajati, pe durata unui an. 

O alta faza a cercetarilor a presupus recrutarea unor subiecti in scopul realizarii unui experiment in care acestia trebuiau sa corecteze un text in care erau incluse greseli gramaticale. 329 de rezidenti americani au participat la acest studiu ce presupunea, pe langa sarcina propriu-zisa, completarea unui chestionar cu intrebari legate de starea vremii si dispozitia lor emotionala.

Rezultatul a fost edificator - relatia intre corectitudinea realizarii unei sarcinii si vreme este reala dar nu in sensul intelepciunii populare, chestionat anterior, ci contrar acestuia. Subiectii s-au concentrat mai bine atunci cand vremea de afara era mohorata si s-au dovedit mai productivi in depistarea erorilor gramaticale, indiferent de starea lor sufleteasca.

Studiul cercetatorilor americani a incercat sa aduca lumina asupra factorilor de mediu, aparent neinsemnati, ce influenteaza productivitatea muncii. S-ar parea ca vremea buna nu este obligatoriu un aliat de nadejde al lucratorilor, dat fiind ca ea ne tenteaza sa finalizam cat mai repede cu sarcinile de serviciu si sa ne dedicam unor activitati de loisir, in aer liber. 

Imaginea Yes, We Can, imi apartine si se afla sub licenta CC BY-SA 2.0

Lee, J., Gino, f., Staats, B., (May, 2014),  Lousy Weather May Fuel Work Performance, originally published in Psihological Science

Raulea,  C., (2010), Psihologie Organizationala si Manageriala, editura Psihomedia, Sibiu

Avram, E., Cooper, C.L., (2008), Psihologie organizational-manageriala. Tendinte actuale., editura Polirom, Iasi

Panisoara, G., (2006), Integrarea in Organizatii. Pasi spre un management de succes. editura Polirom, Iasi

Continue reading

vremea

Debriefing

 Este utila exprimarea emotiilor? Suntem oare un cazan sub presiune ce trebuie sa se elibereze, ori eliberarea aceasta este doar un antrenament care intretine presiunea?

Debriefingul este o sedinta compusa din mai multe faze ce urmaresc atenuarea sau eliminarea efectelor experientelor traumatizante, cunoscute sub numele de stres post-traumatic. Primele sedinte pentru debriefing au fost organizate de catre generalul Samuel Marshall, in timpul celui de-al 2-lea razboi mondial, fara vreo conotatie psihologica, scopul fiind acela de a strange informatii in urma unor misiuni militare. Ulterior, debriefingul este introdus in lumea psihoterapiei in ideea de a inlesni exprimarea emotionala ca urmare a unor evenimente intense din punct de vedere emotional.

Conceptul care a condus la aceasta asimilarea a debriefingului in psihoterapie este teoria naiva a cazanului aflat sub presiune, teorie ce inca predomina la nivelul simtului comun. Potrivit acestei teorii, emotiile umane constituie in interiorul nostru o presiune ce trebuie eliberata prin exprimare verbala, in caz contrar, existand pericolul rabufnirii violente sub forma de lacrimi, furie, tipete, distrugeri, etc.

Fazele debriefingului se leaga de urmatoarele aspecte: precizarea rolului personal al fiecaruia dintre participantii la evenimentele emotionale respective, exprimarea gandurilor avute, mentionarea celor mai nefaste momente si asocierea acestora cu emotiile si comportamentele experimentate (tremurat, stare de inlemnire, soc, neputinta, etc). Dupa ce le sunt aduse in atentie simptomele obisnuite in timpul unei catastrofe, in final, participantilor li se ofera ocazia sa adreseze intrebari.

De-a lungul timpului s-au constat doua tipuri de efecte ale debriefingului. Pe de o parte, la nivel subiectiv, participantii se declara incantati de acest tip de manifestare ce promoveaza exprimarea de sine, comuniunea, creste coeziunea unui grup si creaza sentimentul de apartenenta si identitate comuna. Pe de alta parte, cand este sa verificam utilitatea acestor sedinte in ce priveste prevenirea simptomelor stresului post-traumatic, lucrurile nu mai stau la fel de bine. Majoritatea studiilor in domeniu afirma ca nu ar exista efecte benefice in acest sens, ba chiar debriefing-ul pare sa accentueze manifestarile de stres post traumatic!

Aceasta stare de fapt profund ambivalenta ridica anumite semne de intrebare legate de utilitatea exprimarii emotionale propriu-zise, dincolo de cresterea  sentimentelor de apartenenta, sau a celor de a fi fost inteles si acceptat. De altfel, studiile in domeniul comunicarii experientelor emotionale infirma in mod repetat si categoric ideea potrivit careia exprimarea emotiilor ar avea vreo influenta pozitiva in ce priveste recuperarea emotionala in urma traumei. Oricat de surprinzator ar parea, evocarea insistenta a experientelor emotionale nu face decat sa accentueze simptomele stresului post-traumatic si cu cat creste frecventa acestor evocari, cu atat scade si probabilitatea recuperarii emotionale.

Logica din spatele acestei realitati este aceea ca evocarea insistenta a traumei devenita obsesie, nu lasa loc unor alte preocupari, iar simpla comunicare nu face decat sa adanceasca blocajul. Iata ca daca exprimarea emotionala este o parte a solutiei, ea poate deveni si o parte a problemei atunci cand ajungem sa ne bazam pe comunicare emotionala pentru a ne consolida identitatea de victima. De asemenea, iata ca psihoterapia bine facuta nu este tocmai cea care iti lasa o impresie placuta si niste obiceiuri lamentabile de auto-compatimire.

Imaginea Group Therapy imi apartine si se afla sub licenta CC BY-SA 2.0

Rime, B. (2007), Comunicarea Sociala a Emotiilor, editura Trei, Bucuresti.

Turliuc, M. (2007), Psihosociologia Comportamentului Deviant, editura Institutul European, Iasi

Shapiro, D (2009), Stiluri Nevrotice, editura Trei, Bucuresti

 Ionescu, S; Jaquet, M; Lhote, C.; (2007), Mecanisme de Aparare, editura Polirom, Iasi

Continue reading

victime

Principiile Manipularii

Manipularea, ca instrument de a determina pe altii sa iti faca pe plac, este o arta. Subtilitatea la care ajunge manipulatorul este vrednica de toata atentia, mai ales ca societatea actuala incearca sa restranga relele obiceiuri din trecut, cand iti impuneai punctul de vedere prin forta, iar totul era o problema de "asa vrea muschii mei".

Au existat mereu manipulatori, iar in special femeile, neavand forta fizica de partea lor, au fost nevoite sa descopere cai de a determina pe altii sa le indeplineasca dorintele. Manipularea chiar este unul dintre instrumentele care promite destul de multe celor ce doresc sa domine, oferind avantajul unei cai elegante de a-ti atinge scopurile.

Cum o sa vedem, manipularea si influenta sociala, ca stiinta teoretizata si temeinic analizata de psihologii sociali si sociologi, pune in evidenta trasaturile speciei omenesti, pe care le exploateaza in beneficiul manipulatorului, si chiar a manipulatului, in cazurile cele mai fericite. De altfel, psihologii sociali, nu in putine randuri, fac referire la utilitatea deosebita a manipularii in educatie.

Asadar, specia noastra este constituita, din cele mai vechi timpuri, ca un sistem de indatorare, bazat pe reciprocitate. De aceea, are sens sa ajuti pe acela care te-a ajutat, are sens sa nu te opui majoritatii, are sens sa nu te opui autoritatii, fiindca am crescut cu un respect profund fata de aceste principii si este absurd sa le ignoram.

Iata, foarte pe scurt, cateva din principiile manipularii:

1. Principiul Reciprocitatii.

R. W. Emerson: "Plateste-ti fiecare datorie ca si cand Dumnezeu insusi ti-ar fi scris nota de plata."

Pentru ca manipulatorul exploateaza tot ceea ce se afla la nivelul simtului comun, ei bine, este de bun simt faptul de a te simti obligat sa rasplatesti pe acela care ti-a facut o favoare. Daca ai primit ceva, trebuie sa oferi ceva in schimb! Daca ai fost salutat, atunci saluta si tu! Daca cineva ti-a spus un secret despre sine, atunci spune si tu un secret de-al tau!

Sensul reciprocitatii este sa ajuti pe acela care te-a ajutat si sa ignori pe acela care te-a ignorat. In acest fel, balanta interactiunilor umane este mentinuta in echilibru, iar lucrurile au o logica: cel generos merita sa traiasca impreuna cu tine, fiindca a dovedit spirit comunitar si poate oricand contribui la binele tau, la supravietuirea ta. Este uimitor insa cate pot unii sa obtina in schimbul unei simple cafele, pe care nu le-ai cerut-o niciodata...

2. Principiul Angajamentului / Consecventei.

Leonardo da Vinci: "Este mai usor sa rezisti la inceput decat sa te impotrivesti la sfarsit"

Tot datorita unui instinct, bine inradacinat in psihicul omenesc, se pare ca putem ajunge sa facem lucruri pe care in mod normal nu am dori sa le facem, daca in prealabil ne-am declarat public o anumita pozitie. De ex: Lasa-ma sa ghicesc: in acest moment nu esti dispus sa donezi sange, nu-i asa? (De parca am fi vreodata.)

Cu toate astea, daca in prealabil ti-a fost ceruta o parere despre cei care doneaza sange, s-ar putea sa te surprinzi singur! A refuza sa faci un anumit lucru, dupa ce te-ai declarat in favoarea lui, ar insemna sa te contrazici singur si ar insemna sa nu mai regasesti sensul afirmat anterior. Iata cat de multa nevoie de sens avem...

3. Principiul Dovezii Sociale.

Walter Lippmann: "Acolo unde toti gandesc la fel, nimeni nu gandeste prea mult."

"Maladia" spiritului de turma, sau a instinctului gregar, cum se mai numeste acesta este ceea ce putem denumi prin cuvantul moda, cu toate ca acesta este un termen care cuprinde foarte multe lucruri, foarte multe standarde si orientari, incepand de la cele legate de imbracaminte si terminand cu obisnuinta noua de a-i lua meditatii la engleza copilului tau de 5 ani.

Asta se intampla fiindca, a fi impreuna cu ceilalti, este de regula mai bine decat de unul singur, izolat de comunitate. Una dintre marile pedepse pe care le poate primi cineva este sa devina un marginal, adica sa fie lipsit de aprecierea, stima, simpatia si chiar compania semenilor sai. Ei bine, manipulatorii stiu sa speculeze aceasta trasatura profund umana.

4. Principiul Simpatiei.

Clarence Darrow: "Principala sarcina a unui avocat este sa determine juriul sa-l placa pe clientul sau."

Tot din patrimoniul instinctual al speciei face parte instinctul erotic. Imbinat cu nevoia de afiliere si apartenenta, este inspirat un alt principiu utilizat in manipulare: Principiul Simpatiei. De regula, vom spune "da" oricarei persoane pe care o cunoastem sau ne place. Este greu de imaginat cate putem face doar pentru ca ne place cineva. Ganditi-va numai la distribuitorii Avon!

De altfel, in psihologie este bine-cunoscut Efectul de Halo, care ne predispune la un raspuns pozitiv reflex, automat, atunci cand ne place cineva, si atribuiri de calitati cum ar fi talentul, inteligenta, bunatatea, cinstea, doar pentru ca acea persoana se prezinta intr-un anumit fel: bine imbracata, ingrijita, cu un anumit nivel de sex appeal.

5. Principiul Autoritatii.

Virgil: "Urmeaza cunoscatorul!"

Din categoria sentimentelor si instinctelor adanc inradacinate in psihicul omenesc, se afla si acela al respectului autoritatii. In general, oamenii se vor supune fara reticente oricarei persoane care face dovada detinerii unei autoritati, a unui titlu oficial. Macar si prin lucruri superficiale, de aparenta, cum ar fi hainele, accesoriile, automobilele, manipulatorul poate castiga teren.

Experienta milenara a speciei a dovedit ca de regula este mai bine "Sa dai Cezarului ceea ce este al Cezarului", ca este mai bine sa te supui autoritatii decat sa o sfidezi. "Capul plecat, sabia nu-l taie", nu-i asa? De exemplu, s-a dovedit intr-un experiment facut in America ca detinatorul unei masini luxoase nu va fi claxonat niciodata daca ramane ceva mai mult timp la semafor, blocand traficul. 

6. Principiul Raritatii.

G. K. Chesterton: "Calea de a iubi ceva sau pe cineva este sa intelegi ca il poti pierde."

Oamenii pasteza in sinea lor aceasta convingere profunda ca nimic bun nu se gaseste in cantitati mari, ce este bun nu e la discretie, si in general, pentru lucrurile bune, trebuie sa faci unele eforturi, care se merita din plin. Are sens sa lupti pentru tot ceea ce este rar intalnit, raritatea fiind o garantie a calitatii. Oare asa sa fie?

Dintr-o teorie a lui Jack Brehm reiese ca sentimentul de a nu avea acces la ceva este echivalent cu pierderea libertatii, a puterii sau a controlului. Acest sentiment ne motiveaza sa facem eforturi, sa actionam pentru redobandirea pozitiei de superioritate. Orice lucru care nu mai este disponibil isi sporeste brusc forta de atractie. Iar pe asta mizeaza si promotiile limitate ori termenele limita des intalnite in comert.

Imaginea Dresaj imi apartine si se afla sub licenta CC BY-SA 2.0

Cialdini, R., (2008), Psihologia Persuasiunii, editura Business Tech Internationa, Bucuresti

Joule, R.V., Beauvois, J.L., (2009) Tratat de Manipulare, editura Antet, Bucuresti

Mucchielli, A., (2002), Arta de a Influenta, editura Polirom, Iasi

Borg, J., (2011), Persuasiunea. Arta de a-i influenta pe ceilalti, editura All, Bucuresti

Continue reading

psihologie sociala