Complexul Varstei

  Suntem nevoiti sa dam piept cu imbatranirea si... nu scapa nimeni. Batranetea nu este o veste buna - e ca si cand te-ai muta in partea orasului unde nu vrea nimeni sa locuiasca.

Daca am privi lumea si societatea si dispunerea pe nivele a acestora, ne-am da seama ca exista straturi favorizate de populatie si, in mod inevitabil, exista si straturile defavorizate. Este de preferat sa fii tanar, bogat, educat, sanatos... si, pana nu de mult, era de preferat sa fii barbat, sau sa ai o culoare a pielii cat mai deschisa, sa fii heterosexual, si ortodox. Exista cu alte cuvinte o jumatate superioara a lucrurilor, a experientelor, a realitatii, si o jumatate inferioara, descendenta, ne-norocoasa, nefasta, etc. Uneori apar momente, precum imbolnavirea sau pierderea averii, cand suntem adusi in partea nefasta a societatii... "the wrong side of town". De asemenea, apare un moment cand, cu totii trecem in umbra, in partea inferioara si nefasta a lucrurilor... Acel moment este imbatranirea. 

Imi este dat sa observ la numerosi oameni de varsta a 3-a, dar nu numai, insinuarea perfida a complexului varstei - "batranetea, haine grele...". E drept ca exista semne obiective ale decaderii organismului si a functiilor senzori-motorii si intelectuale ale acestuia. Nu am sa neg faptul ca, intr-adevar, odata cu inaintarea in varsta, performantele in activitatea fizica sau intelectuala tind sa scada, nu am sa neg faptul ca la femei apare menopauza iar la barbati apare andropauza si nu am sa neg niciunul dintre argumentele pe care batranii le tot repeta, ca pe un disc stricat - "ehe taica... eu nu mai sunt tanar..." ori "fost-ai lele cat ai fost...". 

E poate mult mai greu de inteles de ce persoane care abia daca au depasit varsta de 30 de ani, se simt total "expirate", dar cred ca raspunsul se afla in comparatiile pe care le fac si in atitudinea pasiva pe care o adopta in fata acestei provocari universale care este imbatranirea. Fixitatea obiceiurilor legate de stilul vietii - cu cele 3 componente majore: alimentatie, miscare, odihna - nu este de bun augur in aceasta privinta. Sunt lucruri pe care le putem face si ar trebui sa le facem daca nu dorim sa alunecam in "acea parte a orasului.", trista, apatica, morocanoasa si prada a viciilor de tot felul. Si nu ar trebui sa ne mire faptul ca in spatele multora dintre comportamentele iresponabile pe care le adoptam se afla tocmai complexul imbatranirii - "am o varsta... la ce ma mai pot astepta acum?"

  Pornind de la dispunerea nivelara a societatii, Alfred Adler a teoretizat existenta unui asa numit complex de inferioritate, care apare indeosebi la cei aflati in partea defavorizata a societatii: batrani, copii, femei, saraci, etc. In psihologie, termenul de complex se refera de regula la o multitudine de simptome si trasaturi care au drept efect, mentinerea individului in limite comportamentale si psiho-afective bine determinate si foarte stramte. Complexul de inferioritate se vede in obsesiile noastre, in starea noastra afectiva, dar si in neputinta de a depasi anumite limite personale. El ne creaza probleme in adaptarea la mediul social avand de regula efectul auto-marginalizarii individului si, in ultima instanta, moartea sa psihica - sau altfel spus, reducerea la maxim a activitatii psiho-emotionale, pana la o singura obsesie, o idee fixa si, de aici, o gama redusa de emotii si de comportamente.  

Odata aflati sub influenta complexelor, activitatea psihica tinde sa se reduca. Complexul varstei inaintate este o forma pe care o imbraca complexul de inferioritate. Oricand ne dorim ceva, ne vom aminti ca e pentru oameni mult mai tineri. Oricand vom fi solicitati sa iesim in natura sau la o petrecere, vom afirma ca nu mai avem varsta necesara. In aceste conditii, dependenta noastra de suportul celorlalti se accentueaza iar suportul primit nu face decat sa sporeasca starea noastra de neputinta. Asteptand atat de mult din partea celor din jur, devenim greu de suportat si facem rost de acele "etichete". Batranetea este asociata adesea cu fixitatea opiniilor, cu apatia, nefericirea, resemnarea si pasivitatea. In cazuri mai grave, batranetea se asociaza si cu avaritia, rautatea, razbunarea si dusmania. 

Nu am leacuri propriu-zise pentru batranete, desi, asa cum s-a afirmat in multe randuri, componentele stilului de viata reusesc sa faca diferenta intre o batranete urmarita de boli, de drame interioare si o batranete activa, optimista, indrazneata, in care ne oferim serviciile de ingrijire a nepotilor, de consiliere pe probleme care ne sunt familiare, si ne dedicam unor hobby-uri pentru care nu am avut timp niciodata. Ei bine, varsta inaintata nu este chiar pentru oricine... Este nevoie de capacitatati speciale de a ne organiza existenta si stilul de viata, astfel incat sa nu ne retragem nici din fata provocarilor si nici sa nu ratam oportunitatile pe care viata inca ni le ofera. 

Sunt cunoscute cateva comunitati care se disting tocmai prin longevitate si fiecare dintre acestea pare sa aiba propriul secret. Anumite comunitati italiene, spre exemplu, favorizeaza atingerea unor varste inaintate prin respectul, atentia si aprecierea de care se bucura batranii in randul celorlalti - de unde si versurile cantecului "isi iubea mama ca un italian". In anumite regiuni ale Italiei, in loc de fete dezbracate, pe peretii barurilor apar poze cu centanarul lunii. O comunitate de adventisti din California se lauda cu numerosi centenari datorita activitatilor realizate in comun si a dietei specifice, situatie intalnita si in randul populatiei nipone. Avem de invatat de aici ca putem sa le acordam atentie si respect batranilor nostri, dar poate, mai mult decat atat, ca ii putem incuraja sa initieze proiecte si sa isi depaseasca limitele, chiar daca, sa spunem, calculatorul le pare o chestie SF care ii depaseste total, ca si multe alte lucruri, si au tendinta sa raspunda la orice cu acel stereotip "dar eu sunt batran taica...".

Din pacate, la cei rapusi de complexul imbatranirii apare frecvent lipsa de igiena. Nu vorbesc doar despre igiena fizica ci am in vedere semnificatia complexa a acestui termen.

• Igiena fizica si estetica. Adesea batranii nu reusesc sa pastreze un minim nivel de curatenie corporala, alunecand in sfera indecentei, prin hainele si atitudinea lor fata de propria infatisare. Fie ca o fac din sfidare, fie ca incearca sa obtina mila sau sustinerea celor din jur, fie ca sunt pur si simplu incapabili din punct de vedere senzorial sa observe starea in care se afla (functia mirosului, ca si cea a vazului sunt afectate), lipsa igienei fizice este un impediment serios in relatiile cu ceilalti si un urias obstacol in ce priveste inserarea sociala a celor varstnici.

• Igiena psiho morala. Lipsa acestei igiene este probabil sursa principala a tuturor problemelor cauzate de complexul imbatranirii. Cu toate ca batranetea ne aseaza in fata unor provocari specifice, totusi, se presupune ca la varsta a 3-a avem tot timpul din lume pentru a le face fata si a cauta solutii in mod activ. Un spirit sarac insa, care nu a reusit sa vada in viata mai mult decat placerile efemere ale tineretii, nu va reusi sa gaseasca aceste solutii caci nu are exercitiul necesar, este obisnuit sa trandaveasca si nici nu ar avea ce sa le ofere celor din jur. Cu alte cuvinte, aspectele spirituale ale vietii necesita si ele o anumita pregatire care ar trebui sa inceapa inca din perioada tineretii. 

In cazul batranilor lipsa de initiativa si lipsa stimei de sine sunt alimentate de atitudinea noastra fata de ei, desigur. O societate care nu pretuieste intelepciunea risca nu doar sa ii piarda pe batrani, dar sa piarda tot ceea ce ei ne pot oferi. "Cine nu are batrani, sa ii cumpere!" se spune...  E dificil insa a convinge o societate obsedata de forme si de bani ca are nevoie de intelepciune si tocmai de aceea, pare o misiune sinucigasa incercarea de a dovedi ceva in acest sens. Si totusi, batranii care sunt capabili sa nu se lase orbiti de aceasta societate de consum si cred in ceea ce pot sa ofere, ar putea deveni ei insisi centri de interes pentru acea parte a societatii interesata de crestere personala si evolutie spirituala. 

Sion, G., (2009), Psihologia Varstelor, editura fundatiei Romania de Maine, Bucuresti.

Pascanu, V.O.(2007), Batranetea si calitatea vietii, editura Antet, Bucuresti.

De Rosnay, J., Servan-Schreiber, J.L, De Closets, F., Simonnet D., (2007), Longevitatea, o viata in plus, editura Curtea Veche Publishing.

Continue reading

virtute

Capital Suprem

De ce avem incredere? A zbura cu avionul este, poate, un adevarat curaj. Putem privi acest fapt si ca pe o dovada de incredere in oameni - cel care a conceput avionul, cei care l-au construit, cei care l-au verificat tehnic si cei care il piloteaza. Zborul este o metafora a increderii.

Probabil ca fiecare dintre noi ar putea sa identifice un lucru, un concept sau o idee pe care le-a luat drept puncte de referinta in viata sa si pe care se bazeaza in tot ceea ce face. Am sa va prezint aici punctul de vedere al unui psihoterapeut. Ei bine, consider ca cel mai important lucru in viata este increderea. Si nu ma refer atat la faptul de a avea incredere in idealurile tale si in tine insuti - idealurile pot fi nerealiste si pot sfida lumea din jur, lucru care nu ne duce nicaieri. De asemenea, personalitati dintre cele mai malefice ale istoriei au avut incredere in sine, ceea ce, s-ar spune ca le-a fost de folos, caci pe aceasta cale ei au putut influenta lumea. Dar omenirea a platit cu 50 de milioane de suflete numai faptul ca s-a lasat influentata de geniul malefic al lui Adolf Hitler. 

NU, a avea incredere in fortele proprii nu este cel mai important lucru. Consider ca a castiga increderea este un lucru capital pentru conservarea propriei vieti. Dar mai mult decat atat, a confirma ca ai castigat increderea pe merit si ca oamenii nu s-au inselat acordandu-ti increderea lor, este probabil cel mai frumos ideal pe care cineva il poate urmari in viata sa pe acest pamant. Multi oameni castiga increderea semenilor dar putini reusesc sa o mentina in timp.

Desigur, de multe ori, e o problema de gusturi. Cu toate acestea, in timp, oamenii reusesc sa aprecieze persoanele de incredere pentru ca acestea au o anumita consistenta si constanta in ceea ce spun si ceea ce intreprind. Se spune ca minoritatile pot deveni foarte influente in anumite momente daca, in timp, au reusit sa isi mentina constanta pozitia iar mesajul lor nu a suferit transformari oportuniste. Ei bine, atunci cand o minoritate ramane fidela principiilor sale, ea poate fi luata in calcul drept alternativa, in momentele de vulnerabilitate ale autoritatii.

La nivelul relatiilor inter-umane si inter-grupuri, exista cateva trasaturi care faciliteaza castigarea increderii si mai ales, mentinerea acesteia. Iata-le:

a. Promisiunile.

Prin respectarea promisiunilor si a angajamentelor, ceilalti ne pot castiga increderea. A spune ca vei face un anumit lucru si a-l face, chiar si daca este un lucru minor, poate intari increderea celuilalt.  De asemenea, cazul in care nu reusesti sa faci ceea ce ai promis ar trebui tratat cu maxima seriozitate - explicatiile si intreaga noastra atitudine ar trebui sa fie mobilizate in scopul re-castigarii increderii. Repetarea la nesfarsit a scenariului cu nerespectarea promisiunilor va duce in mod inevitabil la pierderea definitiva a increderii.

b. Previzibilitatea.

A actiona intr-un mod previzibil inseamna a oferi celuilalt siguranta si a cladi sentimentul de incredere in acesta. Previzibilitatea vine atat din respectarea promisiunilor si a angajamentelor cat si din constanta comportamentului pe o anumita perioada de timp. Daca putem anticipa ca o anumita persoana va reactiona intr-un anumit mod de fiecare data cand ne asteptam sau ii cerem ceva, atunci putem incepe sa avem incredere in ea.  

c. Onestitatea.

O relatie bazata pe incredere nu poate fi construita fara onestitate. Adesea chiar si minciunile bine intentionate, pe care le spunem pentru a-l proteja pe celalalt, sau minciunile nevinovate, la care apelam pentru a masca un adevar neconvenabil si de o gravitate nu prea mare, pot naste, in anumite conditii, semne de intrebare legate de onestitatea celuilalt si deci de justificarea increderii pe care i-o acordam.  

d. Loialitatea.

Este o componenta care adesea contribuie in mod decisiv la consolidarea unei relatii. A ramane loial si a intelege dificultatile celuilalt atunci cand acesta are mai multa nevoie de intelegerea noastra, este nu doar frumos si moral, dar si de o reala utilitate in ceea ce priveste coeziunea cuplului.  

e. Angajamentul.

Putem defini simplu angajamentul ca fiind devotamentul acordat relatiei, capacitatea de a ne atasa emotional, la bine si la rau, si capacitatea de a ne concepe si a aspira la un viitor comun. Angajamentul ne ajuta sa ramanem implicati emotional chiar si atunci cand celalalt apare neingrijit la micul dejun sau cand tocmai ne spune ca a facut o cheltuiala costisitoare pe care o gasim inutila.  

f. Delimitarea granitelor.

Granitele sunt acele componente ale relatiei care au rolul de a delimita ceea ce este permis in cadrul relatiei si ceea ce depaseste universul existential al unui cuplu. Adesea regulile dupa care functioneaza cuplul sunt insuficient constientizate si discutate insa tocmai din aceasta cauza apar situatii in care granitele se vor cere delimitate cu precizie.  

Pare ca astazi oamenii nu sunt preocupati in mod deosebit de castigarea increderii, cel putin nu in ce priveste relatiile intime. Intalnesc adesea persoane care considera ca increderea este plictisitoare si pun in scena tot felul de "jocuri" prin intermediul carora nu fac decat sa ruineze increderea celuilalt. Din pacate, odata cu asta, este ruinata si relatia. De exemplu, in cuplu, urmarind sporirea pasiunii si in dorinta de a da un plus de animatie atmosferei cuplului, ne apucam sa subminam increderea celuilalt - nu ii raspundem la telefon sau facem pe inaccesibilii. Efectul poate fi destul de puternic, in sensul ca apar pasiuni si semne de intrebare care induc anxietatea. Dar oare ce se intampla cu increderea? 

Devenim imprevizibili, ne ignoram promisiunile, ii dam ceva fiori celuilalt... Apoi ii aratam ca de fapt el este idealul nostru in iubire si de aici, din acest joc destul de infantil, ar trebui sa se nasca pasiunea... Si chiar se naste de vreo 2 ori. Totusi, poate acest tip de joc sa reprezinte temelia unei relatii? Eu personal ma indoiesc ca o relatie poate fi salvata din monotonia cronica care o caracterizeza prin intermediul acestui tip de artificiu. Probabil ca monotonia din noi insine n-ar putea fi acoperita de niste jocuri care uneori ajung atat de departe incat sacrifica cu totul increderea celuilalt. Iar daca avem de-a face cu persoane care stiu intr-adevar ce vor de la viata, ma indoiesc ca ele vor avea timpul sau dispozitia necesara pentru asa ceva.

Jocul de-a sacrificarea increderii celuilalt este intr-adevar pentru parteneri care nu se afla la maturitatea necesara unei relatii autentice si care considera ca pot sa dispuna de altii prin astfel de abilitati marunte.

Continue reading

succes

Portret Robot al Infidelitatii

 Cercetatorii din domeniul psihologiei sociale au descoperit cateva trasaturi care ne expun infidelitatii, ca mod de viata. Daca punem cap la cap aceste trasaturi, obtinem un adevarat portret robot al partenerului infidel.

Daca privim in jur, o lume intreaga pare a face apologia libertatii si a optiunilor nelimitate. Ai de ales intre o multime de tipuri de produse, dintre o multime de modele de tot felul. Si totusi, sunt lucruri pe care trebuie sa le schimbam mai putin. Cel putin asa ne recomanda bunul simt comun si statisticile ce dau se inteles ca este mai bine sa nu destramam familiile, chiar daca se pot gasi intotdeauna motive pentru asta si chiar alternative relationale ce par mai bune. 

Psihologia evolutionista tinde sa cosidere ca tradarea are un rol in transmiterea genelor si deci este spre binele speciilor. Totusi, tradarea poate sa determine, asa cum spuneam, destramarea cuplurilor si a familiilor si de aici subminarea dezvoltarii urmasilor.

Trairile celui care inseala sunt confuze, placerea, stimularea si entuziasmul se imbina intr-un mod ametitor si tumultos cu necazul, obsesia, vinovatia. Ramai profund nedumerit de gesturile proprii si esti nevoit sa traiesti in minciuna, ceea ce poate sa doara, cum nici nu ne inchipuim. Daca initial intram intr-o relatie extraconjugala cu gandul ca vom completa anumite lipsuri sau vom ameliora anumite probleme, ajungem sa constatam ca odata cu placerea se dubleaza si problemele. Oricat am vrea sa ascundem, de regula, implicarea in asa ceva se simte si, chiar daca in unele cazuri poate fi trecuta cu vederea, de cele mai multe ori, scandalul, drama,  reprezinta urmarea fireasca.

Dar ce traieste cel care tradeaza? Este vorba despre o gama de emotii foarte variate, dar pline de intensitate. Si daca unora le lipseste aceasta intensitate, ei bine, ea poate sa devina si foarte obositoare, profund extenuanta, semn ca infidelitatea nu este o solutie ci doar iluzia unei solutii. In afara de aceste emotii, trasaturile gandirii sunt profund marcate de propriile limite, nevoi si vulnerabilitati - se incearca auto-disculparea, aruncarea vinei si gasirea de scuze. Iata mai jos trasaturile universului infidelitatii.

1. Dorinta.

Amantul este idealizat, avand parca toate calitatile din lume si reprezentand acel „suflet pereche” pe care stiti ca va puteti baza intotdeauna.  

2. Emotia si placerea.

Aventurile ofera placere si emotie, ceva pe care partenerul infidel nu il gaseste in alta parte. Senzatia sau fiorul nesupunerii, poate constitui un plus de atractivitate. 

3. Nesiguranta.

Este un aspect care vine din constiinta faptului ca nu este corect sau bine ceea ce facem si dorinta puternica, furtuna emotionala care conduce la gesturi neplanificate. 

4. Apararea.

Pe masura ce aventura evolueaza in timp, partenerul infidel simte nevoia sa se elibereze de presiune, gasind o rationalizare de tipul „daca sotul mi-ar fi acordat atentie destula nu o faceam” sau „pot sa ma opresc oricand”. Adesea avem reactii exagerate atunci cand sotul incearca sa afle anumite detalii mai incomode si care au legatura cu aventura cum ar fi, de ce preferam mersul pe jos in locul autobuzului. 

5. Eliberarea.

Partenerul infidel gaseste un sentiment de usurare si putere in relatia sa extraconjugala, care ii confirma atractivitatea sau care ii ofera putina intelegere si protectie.  

6. Egoismul.

Efectul Cutiei: partenerii infideli sunt total absorbiti de aventura, iar nevoiele familiei sau ale partenerului raman undeva in urma, fiind ignorate. Raporturile cu cei din jur se vor baza pe minciuna. 

7. Anxietatea.

Odata cu euforia aventurii, vine si anxietatea faptului ca trebuie sa pastram un secret atat de mare si de jenant. Se poate manifesta somatic, prin crampe sau dureri de cap si adesea ne dam de gol prin gesturile noastre in fata partenerului care de fapt nu banuieste nimic. 

8. Dorinta sexuala crescuta.

Dorinta sexuala a partenerului infidel vine din noutatea experientei sexuale cu o alta persoana decat partenerul, dar multi parteneri infideli relateaza faptul ca manifesta o dorinta sexuala crescuta si fata de partenerul de cuplu, in acelasi timp.  

Daca acestea sunt trairile si gandurile care il domina pe sotul sau partenerul infidel, ei bine, cercetatorii au ajuns sa identifice ca anumite tipuri de persoane sunt predispuse la infidelitate. Reunind toate aceste particularitati ajungem sa descoperim ceea ce am putea numi "portretul robot al partenerului infidel".

Asadar, partenerul infidel este din punct de vedere sociologic de varsta tanara - sub 26 de ani, locuieste in marile orase, are destule studii, lucreaza intr-un birou si detine o functie de conducere. De asemenea, el este atragator sau atractiv pentru un motiv sau altul si curtat. Isi schimba des locuinta! Daca am aprofunda acest portret adaugand cateva trasaturi psihologice, vom spune ca partenerul infidel are tendinta sa isi critice excesiv partenerul - un pesimism de rau augur pentru cuplu, ba chiar sa faca el insusi scene de gelozie. La nivel axiologic, cel ce tradeaza crede in sex si in distractie, iar orice pasiune de-a sa este asociata sexului cu toate ca nu prea are contacte sexuale in cuplul sau oficial. Iar daca ii dam portretului o tenta psihanalitica, vom mentiona ca nici parintii sai nu au excelat la capitolul statornicie in iubire.

Chiar daca infidelitatea pare sa vina de la sine in multe dintre situatii, se ridica problema capitalului de incredere pe care partenerul infidel poate sa il acumuleze si ca atare, dificultatea sa de a mentine o relatie stabila in timp. Eliminand riscul deloc neglijabil al bolilor cu transmitere sexuala, trebuie sa te simti gol pe dinauntru cand, in momentele de sarbatoare esti singur si lipsit de bucuriile modeste ale unei familii complete. De asemenea, mi-e teama ca golul interior, de care nu te-au scapat toti acesti parteneri sexual interesanti, va fi preluat si de catre copii.

Sper ca cititorii blogului meu sa foloseasca aceste informatii pentru a distinge mai usor potentialul partener infidel, fara insa a face din asta un prilej de generalizari injuste. De asemenea, sper ca cei care s-au identificat in acest portret sa devina mai constienti si sa lucreze cu vulnerabilitatile lor, spre binele tuturor.

Continue reading

psihologie sociala

Intriga, Misterul, Pasiunea

 Privim filme, telenovele, videoclipuri, citim carti, cu alte cuvinte, suntem consumatori de cultura... Dar cum ne influenteaza acestea viata, si in special viata de cuplu? 

Factorul cultural este un element cu greutate in psihogeneza individului, caruia i s-a acordat ceva atentie in mediile specializate - psihologii, psihiatrii, psihoterapeutii, sociologii, sunt in general bine pusi in tema cu privire la modul in care cultura reuseste sa determine evolutia noastra in viata, si in viata de cuplu, in particular. Si totusi, aceste idei incarcate de semnificatie nu au reusit sa patrunda cu adevarat in constiinta maselor. Observ de ceva timp modul in care oamenii se raporteaza la iubire si la sensul acesteia, la rolul pe care ea ar trebui sa il ocupe in viata omului. S-ar parea ca, in malefica traditie a romanticilor, consideram multi dintre noi ca traim pentru a iubi si ca nimic altceva nu conteaza.

Daca civilizatia noastra trebuie sa supravietuiasca, ea va fi nevoita sa infaptuiasca o mare revolutie - sa recunoasca faptul ca institutia casatoriei, de care depinde structura ei sociala, este mai importanta decat iubirea cultivata de ea si pretinde alta temelie decat o fierbinteala frumoasa. Denis de Rougemont

Daca in trecut cartile romantice ne ocupau timpul si ne inflacarau imaginatia, mai avem si astazi filme, telenovele, videoclipuri, care se nasc din acelasi curent si ocupa acelasi loc in dinamica vietii. Rareori se scriu carti ori se fac filme despre iubirea implinita, cuminte, sigura, previzibila, poate si datorita faptului ca ar fi la fel de plictisitoare ca si acest tip de iubire in sine - dar oare chiar trebuie sa ne plictisim? In schimb, daca ne-am raporta la literatura europeana a secolelor trecute, am ajunge la concluzia ca principalele preocupari ale europenilor sunt adulterul, tanjeala dupa o iubire neimpartasita, faptele exceptionale ce dovedesc o iubire irationala, mare si frumoasa - "ca in filme", gesturile de auto-sacrificiu savarsite in numele iubirii. E clar ca realitatea nu are nimic in comun cu toate astea... Ne place totusi sa citim despre asa ceva... Nu ne-am intrebat insa care este efectul acestor lecturi asupra noastra.

Exista convingerea ca daca ne intrebam ce este iubirea nu facem decat sa o desfiintam, ca iubirea ar trebui lasata sa se desfasoare in voie, fara sa ne punem prea multe intrebari despre dansa. Si totusi! Faptul ca atat de multe destine sunt ruinate (soti, parinti, copii, etc) ca urmare a influentei acestui sentiment sublim, ar trebui sa ne determine sa nu renuntam la aceste intrebari. Bunaoara: ce este iubirea? Ce ne influenteaza iubirea si comportamentul erotic? Care sunt factorii care ne aduc in fata ruinei? Unul dintre raspunsurile cautate ar trebui legat de factorul cultural, despre care vorbeam mai sus. Atata vreme cat ne petrecem cateva ora pe zi privind filme, videoclipuri sau citind carti romantice, este cazul, nu-i asa, sa facem aceasta legatura.

Asadar... In ce fel suntem influentati de toate aceste pelicule incarcate de pasiune, de evenimente exceptionale, de mister si intrigi romantice? Daca ne dedicam timpul acestora pentru ca ele ar indeplini un rol si ar veni in intampinarea unor nevoi, lucru pe care nu il contest, nu ar trebui sa ignoram nici faptul ca aceste preocupari creaza la randul lor nevoi, atitudini, viziuni asupra vietii si a vietii de cuplu. Din aceasta viziune asupra vietii va rezulta un adevarat mod de viata, in care intriga, misterul si pasiunea tind sa coboare de pe marile ecrane si sa patrunda in viata noastra, rezultatul fiind vizibil in statisticile privind divorturile, sanatatea emotionala a familiilor si in efectele asupra dezvoltarii copiilor. Ei bine, de aici si pana la colapsul civilizatiei occidentale nu este decat un pas.

M-am intrebat care sunt trasaturile care delimiteaza acest mod de viata si am ajuns la urmatoarea lista.

1. LIPSA PREOCUPARILOR.

Este un factor cu mare greutate caci contribuie la formarea cercului vicios. Daca nu ne-a fost cultivat gustul pentru stiinta, adevarata arta, pentru filosofie sau diversele indemanari, pentru hobby-uri care au conotatie sociala, daca nu am invatat voluntariatul si nu credem in activitatea constructiva, daca nu ne-am dezvoltat abilitatile si aptitudinile - ca si modalitati de afirmare creativa, atunci ne ramane tot acest timp pe care il vom umple cu visuri si cu barfe.

2. OBSESIA.

De multe ori ia forma unei obsesii legate de o persoana anume. Totusi, este doar o iluzie. Ceea ce ne obsedeaza sunt propriile noastre idealuri romantice. De altfel mi-a fost dat sa intalnesc persoane care pareau obsedate de cineva, dar in realitate nu suportau sa se afle in preajma aceluia caci asta le tulbura capacitatea de "a-l iubi" si le forta sa isi restructureze idealurile.

 3. FRICA. 

Este o trasatura care se insinueaza in tot ceea ce facem si are drept sursa confruntarea intre idealuri si realitate. Partenerul idealist este in permanenta vigilent, incordat si atent la detaliile ce nu ii onoreaza pe deplin aspiratiile romantice, devenind un fel de politist si justitiar care te pune la punct, adesea, in modurile cele mai agresive - cum ai indraznit sa ma deziluzionezi?

4. INFERIORITATE. 

Prinde contur in comparatiile pe care le facem intre noi si ceilalti. De regula exista cineva care "este mai bine" ca noi, care are mai mult, care traieste mai interesant, care atrage atentia mai mult decat noi. Pentru partenerul idealist romantic, a nu fi in centrul atentiei devine o adevarata suferinta.

5. SOCIABILITATEA.

Partenerul idealist este excesiv de sociabil si dependent de atentia celor din jur, ca urmare si a lipsei sale de preocupari, despre care am vorbit. El are nevoie de ceilalti pentru ca ei sunt publicul sau, ei ii ofera validarea si confirma faptul ca valoreaza ceva. De fapt, adevaratele sale relatii sunt tocmai cu acest public care asista la spectacol pentru un motiv sau altul. Adesea motivul este legat de prezenta fizica a protagonistilor sau zgomotul pe care il fac, ori discordanta intre spectacol si realitatea sociala - o adevarata evadare din ordinea sociala, monotona si apasatoare.

6. NEVOIA DE EVADARE.

Cu sufletul plin de idealuri - barbati care te idolatrizeaza, parteneri care se dueleaza din iubire, scene pasionale adulterine, etc - nu iti ramane decat obsesia emotiilor intense, ca singura certitudine a iubirii, dar si ca reteta a spectacolului de succes. Alimentarea constanta cu materiale romantice creaza nevoia persistenta de evadare si intoleranta la normalitatea declarata oficial drept plictisitoare.

7. INTRIGILE.

Sunt un adevarat panaceu al problemelor sentimentale, dintre care, cea mai mare problema este plictiseala, careia ii urmeaza lipsa de atentie din partea partenerului. Intrigile vin atat pe fondul lipsei de preocupari, cat si pe fondul fricii ca nu traiesti "o iubire matura, ca in filme.", cum glumeste Dr. Cristian Andrei. O intriga te face puternic si misterios (deci atragator), fara mari eforturi de afirmare (nu ai nevoie de aptitudini sau disciplina), atrage toti ochii si garanteaza succesul show-ului. Este suficient sa nu mai raspunzi la telefon sau sa dispari cateva zile, este suficient sa te afisezi intr-o ipostaza mai "curajoasa", alaturi de un prieten de celalalt gen.

Nu ar trebui sa ne indoim de faptul ca sunt expusi la o asemenea mistificare cu toate consecintele care decurg de aici, tocmai aceia care au fost privati de o experienta familiala in care sa fi avut acces la modele parentale si de gen reale, pozitive. Pentru acestia, modelele nu au putut fi altele decat protagonistii pasionali ai telenovelelor.

Daca vorbim despre o situatie disperata de-a dreptul, tocmai prin riscurile care planeaza asupra familiei, a stabilitatii acesteia si de aici, asupra societatii, totusi, rar mi-a fost dat sa cunosc ceva mai absurd decat asa numitii experti in relatii, care ei insisi sunt idealisti romantici incurabili, sau care considera ca emotiile unor astfel de persoane sunt garantia unei bune adaptari la mediu, fara a pune problema riscurilor la care ne expun niste emotii cladite pe valori de acest fel. Probabil voi continua sa intalnesc tineri (mai curand tinere) care traiesc pentru a simti si sunt convins ca pe majoritatea ii voi intalni pe site-urile de psihoterapie sau prin cabinetele de profil.

Continue reading

virtute

Programarea Iubirii

  Vine clipa de gratie cand sageata otravita a lui Cupidon te-a strapuns in inima... Totul s-a sfarsit, incepe nebunia! Cu o iubire implinita nu mai conteaza ca ai deja o familie care se asteapta sa fii responsabil... Ai intrat vreodata in logica irationala a iubirii? 

O opinie pe care am putut sa o intalnesc in mass media romaneasca, in repetate randuri, uneori venind din partea unor personalitati care pozeaza in specialisti si se bucura de suficienta recunoastere la nivel national, afirma un lucru pe care tin sa il contrazic de fiecare data cand am ocazia. Este inspirata de miturile romantice ale omenirii, de marile capodopere literare, dar nu corespunde nicidecum realitatii stiintifice. Opinia este urmatoarea:

Iubirea nu poate fi influentata in niciun mod, ea vine cand pofteste dansa si pleaca, la fel, cand pofteste, iar noi suntem complet neajutorati cand este vorba de iubire si putem actiona haotic si auto-distructiv, compromitandu-ne reputatia proprie ori pe a celor dragi. 

Din aceasta opinie profund inexacta din punct de vedere stiintific, decurg toate riscurile ce planeaza deasupra si lovesc in familie, ca si cand ar fi o arma implacabila a fatalitatii. Este astfel marcat destinul tuturor celor implicati: parteneri, fie acestia infideli sau profund onesti, ori destinul copiilor, ca parte vulnerabila, care trebuie sa suporte consecintele faptului ca "iubirea este de necontrolat", un fel de "mica fiara imprevizibila"...  - crazy little thing called love. Oare chiar nu putem face nimic impotriva acestui Cupidon descreierat cu tolba sa de sageti otravite? Si daca nu putem face nimic, atunci trebuie sa destramam familiile in care intram, de fiecare daca cand ne indragostim de cineva?

In calitate de psihoterapeut, pot spune ca tratamentul tuturor bolilor psihice presupune influentarea emotiilor aflate in dezechilibru sau scapate de sub control. Daca nu am putea sa ne influentam emotiile atunci inseamna ca nu putem sa tratam nicio depresie, nicio fobie, nicio anxietate, si in general, nu putem sa tratam nimic... Unii le trateaza simplist cu medicamente insa eu cred ca emotiile aflate in dezechilibru se trateaza prin influentarea modului de a gandi. Paradigma interactionist-simbolica si Holismul, aparute in domeniul psihologiei afirma faptul ca organismul este un intreg in care partile componente (corp fizic, emotii, ganduri) interactioneaza si se influenteaza reciproc. Iar asta inseamna ca exista anumite parghii prin care putem influenta ceea ce simtim. 

De altfel, trebuie mentionat ca emotiile sunt un mod de reactie la situatiile si stimulii pe care ii intalnim in experienta de relationare cu mediul, prin care ne orientam in cadrul acestuia. In urma decodificarii stimulilor, emotiile ne energizeaza comportamental pentru a ne apropia sau a ne indeparta de situatia - stimul respectiva, in functie de semnificatia pe care i-o acordam automat. Dar semnificatiile pe care le acordam automat nu sunt intotdeauna cele mai adaptative, cele mai corecte si cele mai benefice - ele reflecta pur si simplu valorile noastre. Altfel spus, noi simtim in functie de lucrurile in care credem, valorile reprezentand convingeri bazale referitoare la ceea ce este important in viata.

De exemplu, am putea sa ne indragostim de cateva zeci de ori pe zi, daca, sa spunem, am fi subiectii unui experiment in care ni s-ar prezenta o lunga serie de parteneri eligibili, alesi pe spranceana. De fiecare data cand intalnim un partener care intruchipeaza valorile noastre, emotiile placute ale indragostirii se fac simtite si ne anima in scopul imperecherii. Iar, suficient de interesant, unii dintre noi nu sunt prea departe de a pune in practica un astfel de scenariu. Cum ne explicam? Nu este cazul sa invocam sagetile otravite ale lui Cupidon... 

Aceste persoane au niste valori care faciliteaza astfel de aberatii emotionale si comportamentale. Ele cred in iubire, desigur, si traiesc pentru a simti cat mai intens aceasta existenta. Pentru ele a simti este un criteriu de selectie si criteriul suprem de evaluare a calitatii vietii - ar putea chiar sa aleaga un partener irational, imoral si antisocial daca acesta le va asigura doza de emotii necesara. Prea putin le pasa de ceea ce simt ceilalti (sot, copii, parinti, prieteni, etc), de urmarile si consecintele alegerilor lor, de familie, stabilitate sau alte astfel de lucruri pentru care nu au nicio chemare.

De unde aceasta sete de emotii care ne transforma in niste mutanti cu totul inadecvati pentru viata sociala, asa cum o cunoastem? Cred ca secretul se afla in experientele formative ale copilariei, in modelele de gen avute pe atunci, in tipul de relatii dintre parintii nostri si dintre noi si acestia, in nivelul de dezvoltare a inteligentei emotionale si, asa cum spuneam mai sus, in valori, care sunt un fel de tezaur - sinteza a experientei.

De multe ori, suntem mult mai constienti de capacitatea noastra de a controla si de a programa iubirea si chiar alegem sa ne indragostim de noi parteneri, in semn de razbunare fata de celalalt - o marturie a faptului ca relatia cu acesta nici nu ne satisface si poate, nici macar nu mai exista. Si totusi, nu putem sa vorbim despre incapacitatea de a controla iubirea - acesta s-ar putea sa fie doar o scuza la indemana, pentru care aproape ca nu poti fi judecat. 

Oh... iubirea! Atunci da... 

Continue reading

scuze

Jertfirea Aproapelui

 Doi adolescenti din capitala chinuie pana la moarte niste oameni ai strazii. Din ritualul de o cruzime fara margini, nu au lipsit manelele si voia buna. Privind fapta mai in profunzime, ajungem sa distingem "metafora jertfei aproapelui", care nu ne este tocmai straina...

Cu fiecare zi, societatea pare ca tine sa ne surprinda cu fapte dintre cele mai greu de anticipat. Si totusi... Cum ajung doi adolescenti, aparent normali, sa chinuie pana la moarte, niste fiinte umane nevinovate? Tind sa vad acest eveniment ca pe o metafora. Este vorba despre metafora planului de viata al acestor tineri, ca exponenti ai unei generatii dezorientate, hranite cu pseudo-valori si crescute intr-o anomie aproape generalizata. Pentru cei care nu stiu, lipsa de moraliate, ratacirea, dezorganizarea si lipsa de directie care ne este familiara multora dintre noi, are un nume - anomie. Iata ce explicatie gasim in dictionarul limbii romane in dreptul acestui cuvant

ANOMIE  1. s. f. Absenta normelor sau valorilor sociale la nivelul individului ori al societatii; dezordine, dezorganizare; p. ext. haos. — Din fr. anomie. 2.  f. Stare a societatii caracterizata prin lipsa de legi sau prin existenta unor norme contradictorii care fac dificila orientarea individului in colectivitate. /<fr. anomie 3. s.f. Lipsa a autoritatii sau a normelor referitoare la valorile morale; dezorganizare, lipsa de legi. [< fr. anomie, cf. gr. a – fara, nomos – lege].

Asa cum spuneam, aceasta fapta de o cruzime fara margini, poata fi privita ca o metafora a planului de viata al celor doi tineri. Faptul ca ei au actionat impreuna, conjugandu-si eforturile, amplifica si schimba in mod sensibil sensul si semnificatia actiunii lor, arunca o urma serioasa de indoiala asupra grupului si categoriei sociale din care ei fac parte, a atmosferei in care s-au dezvoltat in acest fel, asezand sub semnul intrebarii modul in care au fost asimilate, la nivel colectiv, normele moralei ori preocuparea membrilor comunitatii pentru asa ceva.

Metafora "jertfirii aproapelui", contrara recomandatei auto-jertfe in numele binelui comunitatii, poate ca nu ar trebui sa ne surprinda atat de mult. La ora actuala, mult prea putini oameni mai cred ca foloseste la ceva sa iti pui viata in slujba comunitatii, iar parghiile educationale aflate in slujba cetateanului, rar ne mai amintesc ca secretul unei vieti implinite este interesul nostru pus in slujba interesului celuilalt.

S-a vorbit despre tentatia tinerilor de a explora situri de internet in care apar scene pline de cruzime, unde sunt ilustrate practici anti-sociale, in care oamenii chinuie animale sau maltrateaza semeni de-ai lor. Dar poate ca nu ar trebui sa mergem atat de departe cu presupunerile. Adolescentii au fost intotdeauna cu un pas inaintea noastra si au dus la un alt nivel ceea ce am inceput chiar noi. In fond, asta fac adolescentii...  Atitudinea fata de oamenii strazii si fata de semeni, in general, este unul dintre lucrurile pe care acesti adolescenti l-au dus la alt nivel.

Trebuie sa inveti regulile jocului iar apoi trebuie sa joci mai bine decat oricine altcineva. Albert Einstein

Consider ca ceea ce ar trebui sa ne ingrijoreze cu adevarat, este tocmai atmosfera morala in care traim si pe care o sugereaza fara incetare faptele de care ne izbim zi de zi. Pare ca fiecare dintre noi uita cate putin  datoria pe care o avem fata de cei din jur: adesea politicienii nu pun la socoteala responsabilitatile pe care le au fata de cei care i-au ales, angajatorii si angajatii isi ignora reciproc indatoririle, iar membrii familiei, de prea multe ori, se comporta ca si cand nu ar exista partenerul lor de viata sau copiii. Cand e vorba sa ne distram, desigur, vom recurge la ironii muscatoare si batjocura indreptate impotriva celorlalti, sau vom juca ceva pe calculator in care executi niste tampiti.

Mai vad in actiunea celor doi tineri, un joc - dealtfel ei nici nu se afla prea departe de varsta jocului. Jocurile, oricat de brutale sau stupide ar parea, se desfasoara dupa niste reguli si reprezinta un mod prin care ne exersam abilitatile si aptitudinile pentru viata. Ei nu s-au jucat de-a "jertfa aproapelui" pentru a ajunge in spatele gratiilor o buna bucata din viata. Dimpotriva, jocul lor era menit sa ii initieze si sa ii specializeze in ceva care nu ne este tocmai strain nici noua - a obtine pe orice cale ceea ce ne dorim. "In viata, trebuie sa treci peste cadavre, daca doresti sa razbesti". Acesta pare mesajul si in acelasi timp regula dupa care s-a desfasurat acest joc sardonic si absurd.

In trecut, jertfa inchinata zeitatilor era o practica pagana prin care oamenii incercau sa se asigure ca ceea ce incepeau avea sorti de izbanda. Jertfa rascumpara o greseala sau platea mila zeilor. Printre credintele populare stravechi figura si obiceiul de a zidi un animal in temelia unei constructii. Semnificatia era aceea ca spatiul astfel aparut avea sa pastreze legatura cu eternitatea si avea sa fie protejat de pericole ori distrugere. Astazi nu mai jertfim animale dar pentru cei doi tineri aceasta jertfa ar fi trebuit sa constituie garantia unui viitor sigur si glorios. Nu va fi asa. Dar oare ce vom invata noi din aceasta poveste?

Sells, S. P., (2012), Adolescenti scapati de sub control, edutura Humanitas, Bucuresti

Campbell, R., (2001), Copiii nostri si drogurile, editura Curtea Veche Publishing, Bucuresti

Turliuc, M. (2007), Psihosociologia Comportamentului Deviant, editura Institutul European, Iasi

Glasser, W., (2008), Cum sa alegem fericirea, editura Curtea Veche Publishing, Bucuresti

Adler, A., (2010), Psihologia scolarului greu educabil, editura Univers Enciclopedic, Bucuresti

Continue reading

patologie

Dosar de Adolescent

Fiul comandantului politiei face trafic de droguri si consuma canabis. Nici daca ne-am fi batut capul nu am fi gasit o cale mai buna de a atrage atentia asupra familiei, asupra valorilor, educatiei si timpului dedicat acesteia. 

A fost adesea accentuat rolul mediului in evolutia si capacitatea de adaptare a copiilor si tinerilor la viata sociala, la relatiile cu cei din jur si la cerintele educative ale scolii. Intr-adevar, familia de origine, ca mediu primordial de viata al copilului, reprezinta un element cu deosebita greutate cand vorbim de influente si determinare sociala. Regula recomandata de catre psihologia familiei este aceea de a cultiva si mentine relatia cu copilul, prin toate mijloacele pe care le avem la indemana: discutii, socilitarea parerii, activitati comune, mesaje de apreciere, critici facute cu un minim de tact sau imbratisari pline de afectiune.

In psihoterapia adleriana a familiei se recomanda chiar un soi de consiliu familial, saptamanal, prin intermediul caruia fiecarui membru al familiei i se solicita parerea in legatura cu problemele familiei, avand ocazia sa isi argumenteze punctul de vedere, iar deciziile se iau prin vot. Pare o absurditate comunista, daca ne gandim la modul cum se iau deciziile in majoritatea familiilor. Si totusi, consiliul de familie, despre care voi vorbi in detaliu cu o alta ocazie, imita tipul interactiunilor sociale de mai tarziu, reprezentand o dovada de iubire, grija si disciplina - ca principale ingrediente ale unei educatii reusite.

Cand iubirea si disciplina nu au fost ingredientele active in educatia pe care am oferit-o odraslei noastre, cand am exagerat cu disciplinarea sau, dimpotriva, am exagerat cu iubirea, ori cand am uitat cu desavarsire ca avem responsabilitati parentale si ca suntem parintii cuiva, ei bine, lucrurile se intorc impotriva noastra si nevoia de atentie a fiului sau fiicei noastre iese la suprafata sub forma a ceea ce specialistii au denumit "atentie negativa". Acest termen se refera la oportunitatile pe care odrasla noastra le identifica pentru a iesi in evidenta si pentru a se asigura ca luam nota de existenta sa, chiar daca acestea sunt menite intr-adevar sa ne tulbure, ba chiar sa ne intoarca pe dos, de-a binelea.

Adolescentii recurg la astfel de strategii, in special atunci cand au fost scapati de sub control si atunci cand am esuat in a construi o relatie adevarata cu ei. O relatie construita din timp cu fiul sau fiica noastra este un veritabil sistem de siguranta care ne asigura de faptul ca, atunci cand se vor afla in fata unei alegeri, ei se vor putea gandi si la modul cum alegerea lor ne influenteaza pe noi, in calitate de parinti iubitori.

Daca totusi esuam sa construim acea relatie, in care sa imbinam grija, atentia, cu disciplina si iubirea, ei bine, suportam consecintele. Dar ce este de facut in acest caz? Desigur, trebuie sa facem eforturi si sa construim acea relatie insa adolescentul, cel mai probabil, va refuza dialogul - dat fiind ca niciodata nu a avut parte de acesta si nu are "antrenamentul" necesar. De retinut ca dialog nu inseamna sa ii vorbesti adolescentului despre ceea ce doresti din partea lui - aceasta este doar comunicare unilaterala si, cel mai adesea, sufoca relatia cu adolescentul. De asemenea, in situatia in care ti-ai scapat de sub control odrasla, nu ar trebui sa iti imaginezi ca specialistul "il va repara" singur, fara implicarea ta.

Psihoterapeutul nu este un "depanator de suflete" si ar fi o profunda dovada de nepasare si dispret sa aduceti copilul la cabinet ca si cand ar fi un televizor stricat - "OK, l-am adus, reparati-l si apoi il iau acasa". Adevarul este ca va trebui sa invatam sa construim o relatie cu adolescentul scapat de sub control, invatand sa ne afirmam increderea in resursele sale, suportul, incurajarea si respectul, iar pe de alta parte, invatand sa ne afirmam punctul de vedere si sa facem solicitari ferme. 

Pentru situatii cu adevarat disperate, dar nu numai, anumiti autori recomanda contractul scris cu adolescentul. A realiza un contract cu fiul sau fiica ta devine o prioritate atunci cand, in lipsa unei relatii, a unui sistem si a unei discipline, adolescentul recurge la tot felul de comportamente care ii fac rau si pateaza reputatia  familiei. Vorbim despre o adevarata betie a puterii care nici macar nu il bucura pe adolescent, insa ii ofera garantia ca in acest mod va insemna ceva si va primi ceva atentie. De asemenea, adolescentul, intra sub influenta grupului de prieteni si a gastii, care, in buna masura preia sarcinile educative si "il instruieste" pe adolescent in spiritul unor valori, de multe ori incompatibile cu aceasta societate.

Un principiu de referinta in mentalitatea gastii este acela al placerii - a face lucruri placute pe termen scurt dar avand consecinte dezastruoase pe termen lung. Adevarata drama insa este aceea care se deruleaza in psihicul adolescentului: faptul ca ei nu vad dincolo de ziua de maine (nu au scopuri, idealuri, ambitii sau daca le au, acestea nu privesc binele comunitatii fiindca nici macar nu au auzit despre asa ceva) si, de asemenea, faptul ca au ratat lectia despre eforturi si straduinta drept cale de afirmare si reusita in viata.

Contractul cu adolescentul, spun specialistii, ar trebui sa fie cat se poate de explicit, sa nu cuprinda mai mult de una sau doua comportamente pe care le consideram negative si sa cuprinda, in detaliu, penalitatile pe care partile le vor suporta in cazul in care contractul nu va fi respectat. Contractul poate cuprinde mici recompense care se vor acorda in semn de recunoastere a eforturilor. Acest lucru presupune sa cunoastem preocuparile adolescentului si modul in care putem sa il motivam pentru a respecta anumite solicitari - hainele, aparatele electronice, telefoanele, gadgeturile, excursiile, petrecerile sunt de avut in vedere.

De asemenea, in familiile cu doi parinti este necesar sa se ajunga la un consens in ce priveste urgentele si prioritatile comportamentale. Neanticiparea detaliilor vor conduce adolescentul la specularea punctelor vulnerabile ale contractului, mai ales ca adolescentii-problema sufera de sindromul "ad litteram". 

Model de contract: 

Toate problemele psihologice de durata sunt probleme de relatii. Axiomele lui William Glasser.

Sells, S. P., (2012), Adolescenti scapati de sub control, edutura Humanitas, Bucuresti

Campbell, R., (2001), Copiii nostri si drogurile, editura Curtea Veche Publishing, Bucuresti

Turliuc, M. (2007), Psihosociologia Comportamentului Deviant, editura Institutul European, Iasi

Glasser, W., (2008), Cum sa alegem fericirea, editura Curtea Veche Publishing, Bucuresti

Adler, A., (2010), Psihologia scolarului greu educabil, editura Univers Enciclopedic, Bucuresti

Continue reading

psihologia familiei

Academia Minimului Efort

 Vineri seara, o cursa ilegala - 2 adolescenti nevinovati, s-au aflat la locul nepotrivit, in momentul nepotrivit. Care este substratul psihologic al curselor ilegale si de ce cred ca ele sunt o proba speciala de absolvire, la Academia Minimului Efort?

Moda curselor ilegale de masini a patruns in constiinta tinerilor de azi, cu prioritatea pe care o merita un lucru atat de riscant, stupid si imprevizibil... Nu este suficient sa ai o masina puternica, mai trebuie sa si dovedesti asta, pe viu, printr-un soi de competitie la care participa zeci de tineri, ca la un spectacol al inconstientei colective... Cum va arata competitia respectiva este o problema de imaginatie dar si de valori. In ideea ca alegem competitiile care ni se potrivesc, anumiti tineri "se organizeaza" si participa la aceste curse de masini in care totul este aproximativ si parca intentionat lasat astfel... Si ce daca se circula din sens contrar pe soseaua aleasa pentru cursa? Si ce daca pot aparea pietoni? Si ce daca depasim viteza legala admisa pentru incinta localitatilor? Si ce daca trebuie sa ne ferim de politie? "Si ce daca..." pare a fi insusi motto-ul. 

Dar cum ajungem sa alegem o astfel de activitate? Pare a fi o dovada de virtuozitate iesita din comun. Ai de infruntat toate aceste impedimente si toate aceste riscuri iar daca o faci, asemeni unui numar de circ, care le taie respiratia la toti si le da fiori reci, ei bine, atunci... esti cineva! Cum ar veni, este un baiat adevarat, acela care reuseste sa execute astfel de acrobatii, in miez de noapte, cand toti ceilalti prefera sa le priveasca la televizor, prin filme, rontaind floricele de porumb si strangandu-si prietenele in brate ca niste mameluci - s-a zis cu dovezile de "barbatie"! Astazi, a fi barbat presupune a strapunge intunericul noptii, precum un fulger, cu viteze irationale, precum faceau in vechime razboinicii nordului, carora le stiau de frica chiar si cele mai avansate civilizatii ale timpului... Barbatia se redefineste odata cu trecerea timpului...

Succesul nu este niciodata un accident. El este intotdeauna rezultatul angajarii pentru excelenta, este rodul planificarii inteligente si al efortului concentrat. Paul J. Meyer

Exista o nevoie si o motivatie profunda in spatele acestui comportament ce s-ar dori sa inspire forta, control si dominatie, dar care nu face decat sa transmita disperarea protagonistilor. Seamana pe undeva cu disperarea fetelor care se dezgolesc tot mai mult pentru a se asigura ca au atras atentia asupra lor. Ambele situatii denota un fel de eroism prost inteles, tocmai fiindca nu contribuie cu nimic la binele comunitatii si pentru ca arata o totala nepasare fata de orice altceva decat propria persoana. Odata avand toti ochii indreptati asupra ta, se presupune ca scopul a fost atins - apare un sentiment de validare si implinire care, cel mai probabil, le-a lipsit atat de mult. Au putine sanse de a atrage atentia in alt mod si risca sa treaca neobservati...

Da, este frumos sa te bucuri de atentia lumii. Insa nu este total lipsit de semnificatie modul in care obtii aceasta atentie. A atrage atentia intr-un mod recunoscut social presupune sa investesti timp, resurse si eforturi ori pentru niste tineri atat de pusi pe distractie si pierdut vremea, atat de preocupati de motoare puternice si facut impresie, acestea sunt sacrificii la care nu ar putea sa aspire niciodata. Poate mai mult decat adultii, care au scoala vietii sociale, tineretul traieste cu "Academia Minimului Efort" - a face cat mai putin si a obtine efectul cel mai mare. Este modul clasic prin care multi tineri isi rateaza existenta alergand dupa o atentie ieftina si ignorand oportunitatile reale de evolutie. Din pacate, dupa cele 5 minute de faima urmeaza ceea ce meritam...

Din punct de vedere psihologic, a recurge la o cursa ilegala poate fi considerat un mecanism de aparare, o compensare, sau mai curand o pseudo-compensare, caci compensam in latura negativa a vietii. Aceasta presupune sa identificam o posibilitate de a ne afirma social in conditiile in care traim cu suferinta de a nu gasi niciun mod de afirmare, pe cai recunoscute de comunitate. Si pentru ca suntem suficient de descurajati si neincrezatori in noi insine pentru a aborda o cale ce presupune abilitati si virtuti reale - nu doar apasarea pe pedala de acceleratie sau aruncarea hainelor de pe noi -, atunci descoperim aceste cai simple de atragere a atentiei, care au existat si probabil vor mai exista, atata vreme cat vor exista atat de multi absolventi ai Academiei Minimului Efort.

Continue reading

patologie

Starea de Flux

Care este secretul marilor reusite din lumea sportului sau din alte domenii? Am spune ca disciplina si munca. Si totusi, campionii nu vorbesc despre munca de parca ar fi povara vietii lor... Cum ne explicam acest lucru?

Daca ar fi sa ne gandim la lucrurile care ne fac sa ne bucuram de viata am descoperi repede placerile, fie acestea corporale, grosiere, sau placeri nobile, cum ar fi savurarea senzatiilor vizuale sau auditive, autopretuirea, ascutirea perceptiilor, comuniunea cu cei dragi sau abandonarea in clipa prezenta. La un nivel superior placerii, vom intalni recompensele morale.

Ce sunt acestea? Incercand o definitie a recompensei morale as spune ca aceasta este un mod de a ne bucura de viata care presupune un anumit nivel de evolutie psiho-sociala si se manifesta printr-o stare de echilibru plina de semnificatie.

Recompensa morala se exprima prin ceea ce se numeste "starea de flux", definita de cercetatori ca fiind o stare psihologica din care emotiile pozitive aproape ca lipsesc cu desavarsire, in schimb implicarea celui ce traieste starea de flux este maxima. Dr. Cristian Andrei, la un moment dat, vorbea frumos despre starea de transa, in care ne aflam atunci cand desfasuram o activitate care ne intereseaza in cel mai inalt grad. Daca cititi acest text cu deosebita atentie si maxima implicare, atunci, fara indoiala ca va aflati si dvs in starea de transa ori starea de flux si deci, aveti parte de o recompensa morala.

Trasaturile starii de flux, identificate de Martin Seligman sunt urmatoarele:

• Este legata de o preocupare provocatoare, necesita aptitudini
• Necesita concentrare sau mai curand concentrarea vine de la sine
• Exista obiective clare
• Primim un feed-back imediat
• Implicarea este totala, dar fara eforturi speciale
• Avem un sentiment de control
• Dispare constiinta de sine
• Pierdem notiunea de timp si spatiu

In starea de flux se poate ajunge pe mai multe cai: a. Prin preocupari intelectuale - lectura unei carti ne aduce cu usurinta in starea de flux. b. Prin preocupari sociale - a fi impreuna cu ceilalti si a simti comuniunea cu ei, contopirea intr-o singura identitate. c. Preocupari fizice - a exersa pentru un concurs de patinaj artistic sau a exersa alte astfel de deprinderi asociate sportului sau artei.

De asemenea, o trasatura importanta si definitorie a starii de flux este aceea ca prin intermediul ei ne exercitam calitatile si virtutile de care dispunem, lucru care arata faptul ca este nevoie de un nivel de evolutie social-psihologica pentru a exista o stare de flux. Spre deosebire de placere, unde nu facem decat sa consumam ceea ce primim din exterior, in starea de flux ne daruim total activitatii pe care o realizam si asta constituie un capital, prin intermediul caruia construim ceva pentru viitor. Foarte posibil sa ma aflu la randul meu in starea de flux in timp ce scriu aceste randuri...

Cercetatorul Mihaly Csiksentmihalyi, profesor la Universitatea din Chicago, de origine maghiara, recunoscut pentru a fi unul dintre liderii cercetarilor psihologiei pozitive, si cel care este arhitectul notiunii de flow (flux, curgere), a conceput un instrument de masurare a starii de flux care presupunea inregistrarea la anumite momente din zi, de catre subiectii investigati a patru elemente:

• unde de afla
• ce gandesc
• ce simt
• cat sunt de implicati in ceea ce fac

In acest fel, copiii investigati au fost impartiti in 2 categorii: a. copii de mall - care de regula erau la supermarket sau priveau la televizor si b. copii familiarizati cu starea de flux - care aveau pasiuni, practicau sporturi, sau isi faceau temele. Observand evolutia acestor subiecti, s-a scos in evidenta faptul ca starea de flux este deosebit de utila in constituirea capitalului psihologic, iar copiii care erau familiarizati cu starea de flux mergeau la facultate, aveau legaturi sociale mai stranse si aveau, in general, mai mult succes in viata.  

Antidotul pentru "epidemia de depresie" care a pus stapinire pe lumea occidentala pare sa fie, tocmai acela de a ne familiariza cu starea de flux, pentru imbogatirea experientei noastre psihologice, a capitalului nostru aptitudinal si atitudinal pentru viitor, si abandonarea stimulentelor facile care ne pot furniza placere dar pot avea consecinte devastatoare asupra sanatatii noastre fizice si psihologice daca le supra-estimam importanta si ne axam pe ele intr-un mod exagerat.

Ciocolata, alcoolul, o bluza, un compliment, o partida de sex, s-ar putea sa va asigure buna-dispozitie pentru o perioada limitata dar nu reprezinta investitii pentru viitor, precum activitatile care presupun exercitarea si dezvoltarea calitatilor personale, cum ar fi cele fizice, sociale sau intelectuale.

Imaginea Urban Jedi, imi apartine si se afla sub licenta CC BY-SA 2.0

Seligman, M.; (2007); Fericirea Autentica; editura Humanitas, Bucuresti

Continue reading

virtute

Amazoane Moderne

Poate ati intalnit si voi femei care se afla intr-o permanenta stare de frustrare. Oricand te vei intreba ce mai fac, vei sti ca bombanesc sau arunca invective vreunui barbat "total incompetent si lipsit de barbatie"... A creste fara tata pare a fi originea acestui tip de probleme.

Ne vine usor sa luam decizia ca nu vrem sa mai avem de-a face cu un anumit partener. Nu cere eforturi de reconciliere, nu trebuie sa iertam, putem sa ii solicitam o pensie alimentara consistenta, drept pedeapsa, sau sa impunem niste conditii umilitoare la divort, si, eventual, sa il facem de ras in mass-media, pentru cat de putin responsabil s-a dovedit a fi.

De asemenea, ani intregi, continuam sa batatorim poteca aceasta a ideii ca barbatul pe care l-am ales a fost un marlan si un prost crescut, probabil ca toti ceilalti, ceea ce nu ne incurajeaza pentru viitoarea noastra viata de relatie. Si pentru ca furia aceasta bine antrenata, zilnic, iti da senzatia ca faci ceva, ca meriti un loc intre ceilalti, si eventual un sprijin, vei continua sa te lasi inspirata...

Ba chiar, ajungi sa te simti capabila de realizari obtinute prin fortele proprii, in ciuda barbatilor de care nici macar nu ai nevoie. Si totusi... ce se va intampla cu fiica ta? Cum vede ea lucrurile? Cum priveste ea barbatii si cum se va apropia de ei?

Daca nu ar fi, nu s-ar mai povesti! (nu am platit copyright pentru expresie) Este vorba despre asa numitele "daddy issues" (probleme legate de taticul), si care, odata cu emanciparea femeii, incep a se face simtite tot mai mult. Femeile pot acum sa se descurce singure, este adevarat - ele au locuri de munca, adesea bine platite si au si curajul necesar pentru a se vedea pe sine capabile sa traiasca pe cont propriu, asemenea amazoanelor mitologice.

Amazoanele, un trib mitologic care ar fi trait undeva in sudul Marii Negre ori in Crimeea, dupa alte surse, erau femei razboinice care credeau in destinul lor de a trai singure, de a creste si a supravietui pe cont propriu, fara suportul barbatilor. Ele faceau doar excursii "romantice" o data pe an, care aveau drept rezultat procreerea si supravietuirea tribului.

Daca nasteau baieti, acestia erau ucisi sau trimisi la tatii lor, ori abandonati in salbaticie. Pe fetite le ingrijeau insa si le invatau arta razboiului, vanatoarea sau agricultura. Dar le mai invatau ceva... si anume sa urasca barbatii si sa se limiteze la a-i folosi strict pentru procreere.

Nimic nou sub soare, ar spune unii... 

S-ar parea ca mai exista si astazi astfel de amazoane, chiar daca nu sunt atat de bine organizate. Asa cum spuneam, odata cu emanciparea femeii, vechile probleme ale asupririi femeilor de catre barbati tind sa fie eradicate si unele dintre femei se simt suficient de puternice pentru a-si lua destinul in propriile maini.  Asemenea amazoanelor din antichitate, mai fac excursii romantice pentru a se asigura ca au urmase, dar raman singure o mare parte din viata fiindca, pe undeva, ceva nu se mai potriveste, la nivel emotional, psihologic si material, cu vechile modele familiale, patriarhale, in care femeia ocupa un loc modest si umil.


Exista insa anumite trasaturi care le particularizeaza pe fetitele acestor amazoane moderne. 

•  Reprezentarea negativa a barbatilor. 

Mentalitatea este, ca de fiecare data, radacina tuturor problemelor si in cazul fetitelor care au crescut fara tata este intru-totul explicabila si logica: daca mama nu si-a refacut niciodata casnicia, fetita poate invata ca nu exista posibilitatea unei comuniuni cu un barbat, este o optiune exclusa de mama si sansele percepute pentru o relatie proprie sunt infime. Chiar in contextul dificultatii de a creste un copil singura, pare de preferat a suporta aceste dificultati decat sa recurgi la suportul barbatilor "nestatornici, lipsiti de sensibilitate, mincinosi si manipulatori".

•  Nevoia exagerata de atentie. 

Aceasta nevoie persistenta si intruziva se manifesta atat in raport cu barbatii din viata lor, cat si in raport cu prietenii si isi are sursa in frica de respingere si abandon, usor de explicat logic. Femeile care au crescut fara tata simt nevoia de a se afla in centrul atentiei permanent si fac eforturi de a ajunge acolo, cu toate ca nu intotdeauna recurg la mijloace incarcate cu valoare si semnificatie sociala - de exemplu se folosesc de un anumit tip de haine care mai mult expun decat acopera sau recurg la flirt. Vor dori 100% atentie, timp si devotament atat din partea partenerului cat si din partea prietenilor. Ele recurg, mai curand inconstient, la toate acele probleme personale, in special de natura sentimentala, pentru a ocupa acest loc si pentru ca cei din jur au o adevarata slabiciune pentru asa ceva, asa zisul "grup de suport", le incurajeaza sa devina si mai dificile ca partenere si sa aiba si mai multe probleme sentimentale.

•  Vulnerabilitatea emotionala. 

La nivelul interactiunilor emotionale cu mediul, o fata fara tata se simte profund vulnerabila si are mari dificultati in a-si mentine echilibrul emotional in diversele contexte si situatii pe care le traverseaza. Vorbim despre o instabilitate care se manifesta prin stari de marasm emotional si afundare libera in negativism ce cuprinde intreg spectrul emotiilor negative: furia - tristetea - anxietatea. Nimic nu se compara cu un tata care iti spune ca problemele se vor rezolva si care te ajuta sa zambesti chiar si atunci cand viata nu este asa cum iti doresti. Afundarea in negativism poate fi considerata, la randul ei, o strategie de atragere a atentiei si suportului. De asemenea, de aici pornesc si tendintele de amortire a durerii cu ajutorul abuzului si a dependentelor de tot felul: mancare, droguri, sex, munca, etc.

•  Dificultati relationale fara sfarsit. 

Instabilitatea emotionala insa este un impediment serios in construirea relatiilor si reactiile haotice si imprevizibile ale acestor femei constituie un puternic factor descurajant pentru oricine ar incerca sa intretina relatii de un fel sau altul cu acestea. Ele interpreteaza negativ reactiile si comportamentele celor din jur, iau fiecare remarca pe care nu o inteleg bine drept un afront personal sau o dovada a respingerii si lipsei de acceptare, si pe aceasta cale isi vor gasi alti protectori influentabili si usor de emotionat, care insa nu isi imagineaza ca vor deveni la randul lor urmatorii "persecutori lipsiti de compasiune". Se poate vorbi despre o constanta fuga de la o relatie la alta, explicabila si aceasta in mod logic. Se cauta mereu vindecatori ai ranilor vesnice, nevindecabile...

•  Problemele legate de stima de sine. 

Multe femei care au crescut fara tata au o imagine de sine foarte negativa, dat fiind ca nu au primit niciodata validarea de care au avut nevoie din partea modelului de rol masculin. Lipsa stimei de sine vine cu lipsa abilitatilor, a competentelor si a responsabilitatii, caci o stima de sine se bazeaza pe elemente ce dau valoare persoanei si sunt recunoscute de mediu. In absenta unei figuri parentale masculine care recunoaste valoarea dincolo de aparente, fata va lua in serios ochii pofticiosilor si va considera ca se poate afirma doar prin asta. De aceea ele nu vor stii sa inspire increderea si nu vor dispune de capacitatea de a impune respectul.

•  Pretentia de a fi independenta. 

Multe astfel de femei au impresia ca a te afla intr-o relatie este un semn de slabiciune, cand de fapt este un semn al maturitatii emotionale si sociale. Ele de altfel descurajeaza relatiile serioase si alternativele relationale cele mai sanatoase, fara macar sa-si dea seama. Frica lor de barbati le determina sa se afiseze mai curand ca amatoare de "open relationship" si de relatii pasagere decat ca partenere responsabile si angajate afectiv, inchipuindu-si ca pe parcurs, relatiile pot progresa catre mai mult. Este pacat, caci multi parteneri pe care ii intalnesc chiar sunt bine intentionati dar se simt intimidati de o astfel de abordare prea liberala pentru gustul lor.

A creste intr-un mediu in care esti constant informata in legatura cu netrebnicia barbatilor, are astfel de consecinte asupra modului in care te raportezi la celalalt gen si asupra modului in care te vezi in relatie cu acesta - cat de capabila esti de a atrage un barbat si de a-l pastra langa tine?

De asemenea, o intreaga copilarie in care ai fost martor al unor manifestari si tehnici de interactiune intre cele doua genuri, are consecinte asupra bagajului operational de care dispui in ce priveste intimitatea si aspectele asociate acesteia - balanta interactiunilor barbat-femeie: ce presupune aceasta interactiune, ce oferim si ce primim, ce drepturi au partenerii, cum se rezolva conflictele, cum se iau deciziile, cum se desfasoara evenimentele importante si sarbatorile, ori care sunt optiunile de care dispunem in fiecare situatie specifica.

Ei bine, pentru aceste fetite, barbatul pur si simplu lipseste din aceasta ecuatie iar ele sunt libere sa-i gaseasca un loc si un rol acestuia: ar putea fi ceva ca un catelus? Sau poate el va primi toata puterea? 

Este destul de dificil sa iti dai seama care sunt limitele lucrurilor cand nu ai un model la indemana si cand nu ai antrenamentul  necesar interactiunii constante, intr-o relatie sanatoasa sau apropiata de asa ceva. Aceasta dificultate se reflecta in toate trasaturile de care vorbeam mai sus. In relatie cu barbatii, acest tip de femei tind sa devina o reala povara prin modul in care se prezinta, lasand mereu loc de interpretari, si lasand impresia unei totale lipse de autenticitate.

Prin nevoile lor exagerate si prin modul in care reactioneaza fata de alegerile si comportamentul barbatului, prin revarsari de furie, emotii contradictorii si instabile, si asa numitele "scene", le va fi greu sa intretina relatii armonioase cu celalalt gen, si in spiritul arhetipului amazoanei, se vor regasi singure, crescandu-si copilul pe cont propriu si facand "excursii romantice", lipsite de perspectiva unei familii sanatoase din punct de vedere psiho-social. 

Nu vreau sa credeti ca toate fetitele crescute in absenta tatalui au acest destin, insa cercetatorii din domeniul psihologiei familiei sustin ca exista o mare probabilitate ca ele sa intampine astfel de probleme si ca este nevoie de eforturi serioase pentru asimilarea, in timp, a competentelor necesare comuniunii. In ce priveste preventia se pot face lucruri pentru a trece peste resentimentele si deziluziile pe care mamele acestor fetite le traiesc in raport cu partenerii lor.

Este poate mai usor sa te resemnezi cu ideea ca nu poti ierta un lucru sau altul si ca nu poti sa mai suporti o anumita persoana, dar cu toate acestea eforturile sunt posibile si ele tin de capacitatea noastra de a creste ca oameni, ori de a-i sustine si incuraja pe cei din jur sa creasca la randul lor. Amintiti-va ca nimeni nu este perfect si platim oricum pentru asta! Emotiile oarbe nu stiu intotdeauna adevarul despre noi si despre realitate, chiar daca ne organizam viata numai in functie de ceea ce simtim. Aici, colaborarea cu psihologul de familie poate face diferenta.

Imaginea No Father, imi apartine si se afla sub licenta CC BY-SA 2.0

Sites Google, Absentee Fathers and How They Effect Women's Relationships, website: Elizebeth Sylvester

Barras, J. (2000). Whatever happened to dadd'ys little girl? the impact of fatherlessness on black women. (pp. 67 -72). New York: The Ballantine Publishing Group.

Becker-Phelps, L. (2011, May 24). Learning your attachment style can light up your life. Retrieved from http://www.psychologytoday.com/blog/making-change/201105/learning-your-attachment-style-can-light-your-life 

Calvin, T. (1993). Your heart belonged to daddy…and then he “abandoned” you!. Cosmopolitan, 214(1), 161-163.

Continue reading

rani emotionale

Frumosul Adormit

Un adolescent de 17 ani a incercat sa se sinucida dupa ce a amanetat bijuteriile familiei si a pierdut toti banii la pacanele. Dar oare cat de viu a fost el pana in momentul acesta?

Acest tanar pare sa-si ceara dreptul la joc. Dependenta de jocuri, este, ca orice dependenta, o regresie - adica un mecanism de aparare ce presupune intoarcerea la un comportament ce este caracteristic unei perioade anterioare a existetei noastre, o perioada in care viata era mai linistita si stresul era mai mic. Ca activitate umana, alaturi de invatare si munca, jocul este caracteristic varstelor mici, desi continuam sa ne jucam toata viata.

Orice astfel de regresie indica pe de o parte faptul ca ne aflam intr-adevar in dificultate, ca viata noastra tocmai da piept cu responsabilitatile si ca iesim "sifonati" din aceasta confruntare. Iar pe de alta parte, pentru ca devenim atat de mici, e clar, nu-i asa, vom face apel la un erou adevarat, care sa ne salveze. In trecut erau parintii dar oricine poate juca acest rol atata vreme cat e usor de impresionat.

Asemeni unui copil, dependentul da dovada de responsabilitate zero, ii putem acorda zero incredere si poate sa rezolve singur zero probleme, caci dispune de zero competente, fiindca a investit zero minute in acestea. El trebuie insotit tot timpul caci isi poate face rau singur si o va face, inchipuindu-si ca in acest fel va constrange toti ochii sa se indrepte asupra sa. Din pacate, de cele mai multe ori, un dependent nu este la fel de dragalas ca un bebelus! 

Daca ar fi sa evocam un stravechi arhetip care induce ideea dependentei, in general, m-as referi la arhetipul Frumoasei Adormite. Nu cred ca exista o mai fidela si plastica ilustrare a ideii dependentei decat aceasta. Afirm asta pentru ca regasesc in acest arhetip majoritatea trasaturilor care descriu ideea incapacitatii de a depasi un comportament ce ajunge sa produca serioase pagube la nivel emotional, material, social... 

In basmul mentionat, personajul principal este o tanara de 16 ani care primise la nastere un blestem din partea unei ursitoare. Este vorba despre blestemul de a se intepa intr-un fus otravit si a muri tanara, in floarea varstei. O alta ursitoare "drege" blestemul si transforma moartea intr-o adormire care va dura o suta de ani. Adormirea aceasta de o suta de ani este un simbol al pasivitatii imperturbabile, al inconstientei si al limitarii. Iar acestea sunt cele mai importante trasaturi ale unui dependent. O suta de ani de adolescenta... o suta de ani de imaturitate!

Dependenta poate fi privita drept un mod de a ne cauta stabilitatea si de a dobandi sentimentul controlului, fie macar si cu pretul libertatii si al creativitatii noastre. Adormirea si inconstienta proverbiala a dependentului isi are sursa intr-un sistem de valori profund viciat, intr-o "harta a realitatii" ce contine numeroase erori logice si intr-o imagine de sine marcata de neputinta, non sens sau lipsa de semnificatie personala. Totusi, a fi o victima de acest fel, cu destinul asumat, presupune, si faptul ca, eventual, un print pe cal alb isi va face de lucru cu tine. Daca printul nu apare, ei bine, atunci nimic nu mai are rost.

Acest mod de percepere a realitatii este atat de disponibil, atat de accesibil celor care au de-a face cu anxietatea, inferioritatea, suferinta si lipsa controlului incat ajung sa se identifice cu rolul si sa-si traiasca drama pasivitatii absolute, ca si cand ar fi fost scrisa pentru ei insisi. Nu le vine ideea ca ei insisi ar putea sa devina salvatorii mult asteptati. De asemenea, niciodata nu isi imagineaza ca lumea intervine in favoarea ta atunci cand manifesti un minim de initiativa, cu alte cuvinte, cand te ajuti singur. Principiul bulgarelui de zapada actioneaza la fel de bine in partea negativa a vietii ca si in cea pozitiva iar cercul virtuos poate deveni la fel de puternic si suportiv, pe cat de puternic si limitativ este cercul vicios. 

Consider ca cea mai importanta lectie pe care o au de invatat dependentii este aceea a amanarii recompensei, a auto-expunerii si a curajului. Sentimentul controlului dupa care insetam cu totii, nu se obtine prin pasivitate ci prin exercitarea virtutilor. Virtutea... un termen desuet, s-ar spune. Nimeni nu vorbeste azi despre virtute sau daca se intampla asa, schimbam numai-decat canalul, caci e plictisitor. Si totusi, acest termen, despre care au vorbit filosofii antici si toate marile religii ale lumii, este leacul pe care il propune orice psihoterapie a dependentelor in ziua de azi. A inlocui pasivitatea cu virtutea - aceasta este calea evolutiei omenesti. 

Oricand cineva incearca sa hraneasca nevoia sa naturala de securitate, de control si previzibilitate cu minciuni, ei bine, problemele dau buzna in viata sa pentru a-i sugera ca se afla in eroare. Din acest punct de vedere problemele asociate dependentei sunt evenimente didactice  si, ca atare, un adevarat dar divin. Si este intr-adevar de meditat la minciunile care hranesc spiritul copiilor nostri, caci sunt multe si larg raspandite. In momentul cand vom reusi sa facem lumina asupra acestora, cred eu, zilele dependentelor vor fi numarate.

Ce ne face fericiti? Cum putem deveni importanti, puternici, semnificativi? Cum putem ajunge sa contam? Cum ne putem realiza? Ce avem de oferit? Ce avem de invatat? Acestea sunt intrebarile esentiale la care viata cere un raspuns fiecaruia dintre noi, iar societatea de consum ne ofera raspunsul, caci il are pregatit, argumentat si frumos decorat pentru fiecare noua generatie. Totusi, daca am reusi sa raspundem corect la aceste intrebari, nu ar exista nicio dependenta pe aceasta lume. Da, exista un raspuns corect la intrebarile de mai sus, nu este doar o chestiune de subiectivism limitat. Iar acest raspuns este scurt si cuprinzator. VIRTUTEA!

Consider ca principala virtute pe care un dependent ar trebui sa o invete este munca si activitatea constructiva, caci numai prin actiune pozitiva am putea sa atragem atentia cu folos, numai prin asa ceva ne putem dezvolta competentele si abilitatile care ne vor putea sprijini in adevarata afirmare. Cand ai ceva pretios de oferit atunci nu mai este nevoie de nicio dependenta ca mijloc de afirmare si obtinere a atentiei.

Imaginea Sleeping Beauty, imi apartine si se afla sub licenta CC BY-SA 2.0

Lhote, Jaquet, Ionescu, (2007), Mecanisme de aparare. Teorie si aspecte clinice, editura Polirom

Jung, C.,G.; (1994) Puterea Sufletului, Psihologia Analitica, Temeiuri, editura Anima, Bucuresti 

Continue reading

virtute