Mind, People, Lifestyle

Marius Iftimie este administratorul si autorul principal al blogului Psihopedia, licentiat in Psihologie, absolvent al unui Master de Consiliere Educationala si al unui program de formare in Psihoterapie Adleriana, recunoscute de Colegiul Psihologilor, Federatia Romana de Psihoterapie si Ministerul Educatiei. Contact: teleologia@yahoo.com

duminică, 27 iulie 2014

 Copiii expusi violentei domestice prezinta acelasi model de activitate a creierului precum soldatii cu experienta de front. Experienta abuzului da nastere unor mecanisme adaptative, specifice unei confruntari permanente.





Cercetatorii britanici de la Britain's University College din Londra, au realizat un studiu al carui subiecti au fost copii proveniti din familii dizarmonice. Creierul acestora a fost scanat in momentul in care li s-au prezentat stimuli anxiogeni, cum ar fi figurile unor persoane furioase, observandu-se aceleasi reactii ale creierului pe care le prezinta soldatii cu experienta de front - activitate neobisnuit de crescuta in cele doua arii ale creierului asociate cu detectarea pericolelor, insula si amigdala

Concluzia lui Eamon McCrory, conducatorul studiului, a fost aceea ca experienta abuzului, fie si numai prin faptul ca se asista la scene de abuz indreptat impotriva altor persoane, determina aparitia unui mecanism adaptativ caracterizat prin hipervigilenta si reactivitate crescuta la potentiale surse de amenintare si pericol. Aceaste reactii pot fi exprimate prin intermediul furiei sau anxietatii, adesea scapate de sub control, lucru care, asa cum stim, sunt simptome asociate psihopatologiei. 

Cercetatorul britanic scoate in evidenta astfel, cu dovezi de natura microbiologica, efectul pe care violenta si abuzul il au asupra copiilor si in special probabillitatea ca acesti copii sa dezvolte mai tarziu o psihopatologie de tipul anxietatii, depresiei sau dificultatilor de control al furiei. De altfel, efectele abuzurilor fizice din copilarie erau bine-cunoscute de ceva timp:

  • Distorsiuni cognitive - o imagine a lumii si o imagine de sine adaptate unei situatii de conflict
  • Probleme emotionale - dificultatea de control si exprimare adecvata a emotiilor
  • Probleme psihosomatice - de tip arterial, digestiv, blocaj sexual, cefalee, atac de panica, etc.
  • Probleme relationale - dificultatea de a cultiva si mentine relatii armonioase cu cei din jur, preluarea si practicarea abuzului impotriva altor persoane vulnerabile
  • Cosmaruri - legate si acestea de starea de stres si dezechilibrele emotionale; este retraita in vis trauma.

Manifestarile copilului abuzat sunt vizibile si pot fi identificate sub forma de comportament de retragere, evitare, teama exagerata fata de anumite persoane, teama de a merge acasa, oboseala, lipsa capacitatii de concentrare, plans si stare de foame (cerseste sau fura mancare), iar daca este elev, apar intarzierile si absentele repetate. 

Abuzul este un comportament agresiv, indreptat impotriva copilului sau a cuiva care se afla intr-o situatie inferioara, fara aparare si care are consecinte precum cele enumerate mai sus. Familiile in care apare abuzul au probleme multiple: financiare, maritale, ocupationale ori legate de dificultatea de a comunica. Factorii de risc in incidenta abuzului fizic sunt legati de apartenenta la paturile sociale defavorizate (saracie, somaj), experienta proprie de a fi fost abuzat in copilarie sau familiile autoritariste, focalizate pe pedeapsa.

In cartea Cele 100 de Reguli pentru Educarea Copiilor, scrisa de  Richard Templar, prima regula, poate in mod surprinzator, era aceea de a ne relaxa. De ce sa ne relaxam? A creste copii este intr-adevar o sarcina dificila, dar cu toate acestea, avem nevoie de aceasta abordare destinsa, care accepta faptul ca micuta creatura pe care o avem de crescut are nevoie de timp pana sa devina un membru rational si de incredere al societatii.

Pana atunci, ne putem astepta sa fie galagiosi, dezordonati, murdari, neastamparati si plangaciosi, caci este normal sa fie asa. Lipsa noastra de toleranta si dificultatea de a ne relaxa, graba de a le impune un comportament matur, prin intermediul fortei, nu vor face din ei adulti fericiti, capabili sa iubeasca si sa intretina relatii armonioase. Nici permisivitatea nu este o solutie - chiar deloc. Nimeni nu isi doreste mici tirani  egoisti si incapabili sa coopereze.

Parintii ai caror copii sunt in stare sa aiba grija de ei insisi, sa se bucure de viata si sa-i faca pe cei din jurul lor fericiti, sa fie atenti si amabili, si sa-si sustina opiniile, acei parinti sunt cei care si-au facut treaba bine. Richard Templar.

Concluzie: Sa intelegem ca procesul de evolutie este lent si anevoios si ca frustrarile noastre trebuie rezolvate in mod independent de relatia cu copilul. Iar daca dorim sa devenim parinti, probabil ca ar trebui sa invatam mai intai cateva tehnici de control al stresului.










R., Templar (2012), Cele 100 de reguli pentru educarea copiilor, editura R&S, Bucuresti

G., Sion, (2007), Psihologia Varstelor, editura fundatiei Romania de Maine, Bucuresti

McCrory, Eamon J. et al.Current Biology , Volume 21 , Issue 23 , R947 - R948 Heightened neural reactivity to threat in child victims of family violence, 2011

Continue reading

vineri, 25 iulie 2014

 Putem influenta insanatosirea sau preintampina imbolnavirea prin abordarea cu prioritate a problemelor emotionale? Credeti si voi in existenta unei legaturi intre bolile fizice si tulburarile emotionale?





Problemele psihosomatice sunt un domeniu extrem de provocator al medicinei, care a fost luat in serios in special din momentul in care Sigmund Freud a descoperit ca ar putea exista o legatura intre anumite afectiuni fizice (somatice) si problemele emotionale ale pacientilor sai. Altfel spus, cand un pacient venea cu o durere de cap greu suportabila ori poate cu o indigestie, Sigmund Freud ar fi descoperit in scurt timp ca acestor probleme le corespund anumite conflicte interioare de natura emotionala si psihologica. 

Asa s-a ajuns la dezvoltarea domeniului medicinei psihosomatice si la definirea bolilor psihosomatice ca fiind afectiuni ce implica atat latura somatica a organismului cat si pe cea psihologica, sau, in alte versiuni, afectiuni somatice care au cauze de natura mentala sau emotionala.

Odata cu evolutia medicinei si odata cu imbogatirea cunostintelor despre cauzele bolilor, se ajunge la o viziune complexa asupra cauzalitatii, in care se iau in calcul toate sursele si vulnerabilitatile existente, incepand de la virusi si deficitul de vitamine, continuand cu rezistenta organismului, a sistemului imunitar si ajungand pana la interdependenta intre sistemul imunitar si starea emotionala, care are intotdeauna un rol in imbolnavire dar si in vindecare.

Astfel, s-a observat ca exista relatii sigure intre aparitia unor afectiuni somatice si starile de tulburare emotionala, cronice sau acute - medicul Thomas Holmes descopera ca bolnavii care suferisera in perioada premergatoare imbolnavirii cu tuberculoza, evenimente stresante in familie, cum ar fi decesul unei rude sau divortul de partener, aveau mai multe sanse sa se imbolnaveasca dar si mai putine sa se vindece de aceasta boala. 

De asemenea s-a observat de-a lungul timpului ca vindecarea unor boli somatice aparea subit atunci cand conflictele emotionale dispareau si, nu in ultimul rand, atunci cand se exercitau influente asupra starii emotionale, prin psihoterapie ori suport psihologic, ei bine, se ameliorau si suferintele somatice. Probabil ca ati cunoscut si voi cel putin un bolnav de diabet care v-a marturisit ca a facut rost de diagnosticul acesta ca urmare a unui soc emotional pe care nu a stiut cum sa-l administreze. Si nu doar aspectele acute ale problemelor emotionale vin sa slabeasca organismul ci si cele cronice, cele care se insinueaza lent si ne extenueaza in timp. Asadar... nu e de gluma cu socurile emotionale ori cu frustrarile zilnice carora nu le acordam atentie ...

De altfel, s-a observat ca morbiditatea psiho-somatica isi are "terenul ei preferat", in sensul ca exista un anumit tip de personalitate expus la probleme psiho-somatice, si care are urmatoarele trasaturi:

  • imaturitatea emotional - afectiva
  • sugestibilitate crescuta
  • suspiciune si interpretare falsa a propriilor trairi
  • preocupari dominant narcisice
  • frustrari, esecuri, complexe ideo-afective
  • contactul prelungit afectiv cu persoane bolnave - "imitatia simpatetica"
  • preocupare exagerata fata de sine (C. si L. Enachescu, 2008)

Din acest portret, pare sa faca parte si dificultatea de control al impulsurilor, care a fost asociata cu o incidenta crescuta a diabetului. Un studiu recent, realizat de catre Peter de Jonge, de la Universitatea din Groningen, Olanda, si publicat in Diabetologia (Jurnal al Asociatiei Europene pentru Studiul Diabetului), afirma faptul ca exista o corelatie pozitiva intre incidenta unor boli psihice, precum depresia, tulburarea de explozivitate intermitenta, mancatul in exces sau bulimie si aparitia diabetului. Studiul a fost realizat cu ajutorul a 50.000 de participanti. Ei bine, s-a zis cu teoria primitiva legata de "necesitatea de a ne descarca, pe orice cale" pentru a preintampina imbolnavirile! 

Simptomele psihosomatice, categorie din care fac parte, printre altele, afectiuni de tip cardiovascular, digestiv, dermatologic si sexual, sunt privite de catre expertii in domeniu drept niste "mecanisme de aparare caricaturale", dupa o expresie folosita de catre sotii Enachescu. Mecanisme de aparare, da, pentru ca ele sunt reactii la tulburarile de origine emotionala, ca si toate celelalte mecanisme de aparare - refularea, afilierea, deplasarea, rationalizarea, etc. Caricaturale, pentru ca, desi ar putea starni reactii protectoare de partea celor din jur, totusi riscurile sunt extreme iar sub acest aspect eficienta este indoielnica.

"Dielectul organelor", sau "jargonul organelor" este o expresie utilizata in special de psihoterapeutii care abordeaza problemele psihosomatice si care, in urma experientei cu afectiuni psihosomatice ajung sa fie capabili sa spuna ca, spre exemplu, o tensiune arteriala vorbeste despre o incapacitate de administrare a furiei, sau o afectiune legata de functionarea stomacului, vorbeste despre o stare crescuta de anxietate.

Concluzia: Poate ca, inainte de a face rost de un diagnostic de diabet, ar fi mai bine sa trecem pe la un psihoterapeut?









C., Enachescu, L., Enachescu, (2008), Psihosomatica, editura Polirom, Iasi

V., Vasile, C., Daniel, (1977), Psihosomatica Feminina, editura Medicala, Bucuresti

Diabetologia. (2014, January 30). Independent association between diabetes, depression, and impulse control disorders including binge-eating, bulimia, study shows. ScienceDaily. Retrieved July 25, 2014 from www.sciencedaily.com/releases/2014/01/140130190447.htm

P., Jonge, J., Alonso, D. J. Stein, A. Kiejna, S. Aguilar-Gaxiola, M. C. Viana, Z. Liu, S. O’Neill, R. Bruffaerts, J. M. Caldas-de-Almeida, J. Lepine, H. Matschinger, D. Levinson, G. Girolamo, A. Fukao, B. Bunting, J. M. Haro, J. A. Posada-Villa, A. O. Al-Hamzawi, M. E. Medina-Mora, M. Piazza, C. Hu, C. Sasu, C. C. W. Lim, R. C. Kessler, K. M. Scott. Associations between DSM-IV mental disorders and diabetes mellitus: a role for impulse control disorders and depression. Diabetologia, 2014; DOI: 10.1007/s00125-013-3157-9

Continue reading

miercuri, 23 iulie 2014

 O problema a tinerilor care nu au ajuns la o vasta experienta de inter-relationare si afirmare personala este aceea a modului cum decurge comunicarea. Care sunt abilitatile tale de afirmare personala si cum le poti imbunatati?





Trebuie spus ca inteligenta emotionala (EQ) este tocmai acea trasatura de personalitate ce confera posesorului abilitatea de "a se intelege" cu cei din jur, de a patrunde in lumea lor si de a colabora cu acestia spre binele comunitatii. O persoana cu un ridicat nivel de inteligenta emotionala este capabila, inainte de toate sa isi inteleaga propriile stari, sa si le influenteze, iar apoi sa empatizeze cu cei din jur si sa influenteze comportamentul acestora, motivandu-i pentru anumite activitati.

Se poate spune ca beneficiaza de un nivel mai ridicat al inteligentei emotionale studentii de la facultatile de Psihologie (campionii EQ), Medicina si Jurnalistica. Potrivit cercetatoarei Mihaela Roco, mult mai rau se situeaza in acest top cei de la facultatile de Fizica, Filosofie si Matematica. Cred la randul meu ca tinerii cu un anumit profil, mai retras, au dificultati in a se afirma pe plan social, desi nu ar trebui sa priveasca acest lucru ca pe un dat, imposibil de schimbat. 

O intrebare care mi se pune de multe ori este aceasta: cum sa ma afirm? Anumiti tineri gasesc ca nu au nimic interesant de spus atunci cand se afla intr-un grup, ori daca spun un lucru, le pare ca au facut o gafa. Ce se poate face? Consider ca, daca scopul nostru este acela de a avea relatii armonioase, ei bine, nu este obligatoriu sa ai ceva nemaipomenit de spus, de fiecare data, ori sa fii centrul discutiei tot timpul. 

Un partener remarcabil poate sa nu fie capabil de o conversatie stralucita si cu toate acestea sa fie preferat pentru intelepciunea sa, pentru seriozitate, pentru devotament si pricepere, precum si pentru o multime de alte lucruri, mai putin abilitatea de a spune ceva interesant, tot timpul. De asemenea, pare ca este mai important felul in care spui anumite lucruri decat ceea ce spui, si, iarasi, nu este obligatoriu sa poti spune lucrurile in acel fel.

Convingerea care sta la baza acestor ingrijorari este aceea ca este necesar sa devenim noi insine centrul atentiei tuturor in situatiile sociale, chiar si daca nu detinem experienta necesara, chiar si daca nu avem resursele necesare acapararii atentiei. Este adevarat ca anumite persoane spun lucrurile intr-un anumit mod, respectiv au ceva suficient de interesant de spus care atrage atentia. Este insa la fel de adevarat ca nu poti atrage atentia oricui, in orice moment, prin ceea ce spui, si ar trebui sa existe o compatibilitate din punctul de vedere al subiectelor abordate.

De asemenea, anumite atitudini ale celor care in mod normal acapareaza conversatia, pot accentua sentimentele de inadecvare ale persoanelor care nu dispun de o experienta de comunicare prea bogata. Aici nu mai este deloc problema celor introvertiti ci este o problema legata de obisnuintele negative ale comunicatorilor "de succes", care sunt incapabili sa acorde atentie celor din jur, lucru care nu ii ajuta nici pe ei foarte mult.

Deloc de neglijat este compatibilitatea de interese a partenerilor de conversatie, caci nu suntem cu totii capabili sa vorbim despre orice subiect si nici macar nu ne-ar face placere. Putem in schimb sa abordam proactiv framantarile noastre privind afirmarea in grup si sa ne specializam din timp pentru urmatoarele noastre intalniri. Daca stim de exemplu ca prietenii nostri sunt interesati de mondenitati, de sport sau de paranormal, putem sa incepem sa citim in mod regulat un tabloid, sau un ziar sportiv, ori legat de fenomenele paranormale.

Principala problema a celor care se lupta cu fobia sociala, este dificultatea de a se focaliza asupra celor din jur, ne-mai-vorbind de aspectele ce tin de vulnerabilitati ale personalitatii si care trebuie sa faca parte, la randul lor, din interventia psihoterapeutica. Totusi, ei pot sa inteleaga faptul ca unii pur si simplu comunica mai bine ca ei si sunt mult mai dispusi sa o faca, si sa se resemneze cu un rol secundar, dar onorabil, intre cei care participa la conversatie, dar ceva mai putin, prin simple si eficiente incurajari. Ceilalti vor fi fericiti ca au vorbit despre ale lor si vor dori sa ne aiba in preajma iar.

De altfel, este bine sa privim interactiunea sociala din punctul de vedere al complementaritatii: cei care vorbesc mai mult si mai bine au nevoie de public, care este important in economia discutiei prin faptul ca participa si acorda atentie, oferindu-le celor dintai darul pretios al contactului social. Daca cineva ar dori sa afle lucruri interesante, probabil ar citi o carte sau ar viziona un documentar.



* * *


In acest articol am intentionat sa prezint o alternativa de afirmare destinata tocmai acelora care gasesc dificila afirmarea intr-un grup. Alternativa mea porneste de la aforismul moralistului francez Jean Racine care spunea ca talentul nu este sa ii fac sa creada ca am spirit ci sa ii fac sa creada ca ei au spirit. Racine nu este singurul care considera ca intr-o conversatie, nu este esential sa stralucesti, ci mai curand sa-ti pui in lumina partenerul de conversatie, in ideea ca oamenilor le face placere sa vorbeasca despre lucrurile care le sunt familiare si despre preocuparea lor de capatai, care este, nu-i asa, propria lor persoana.

Iata cateva moduri de a usura focalizarea asupra celor din jur:


  • Intrebarile deschise.
Teoreticienii comunicarii au scos in evidenta existenta a doua tipuri de intrebari:
  1. cele inchise, care solicita date punctuale si incep cu termeni precum: Cine? Unde? Cand? Care?
  2. cele deschise, care solicita raspunsuri mai ample, detaliate si incep cu termeni precum: In ce fel? Cum? De ce?
Pentru fluenta, este util sa folosim in mod echilibrat intrebarile inchise, caci altfel riscam sa transformam conversatia intr-un interogatoriu. Intrebarile deschise pot sa-i ofere partenerului de conversatie sansa de a se exprima si senzatia reconfortanta ca el este cel ce controleaza discutia, lucru care il poate determina sa devina la fel de interesat de noi.

  • Inceperea conversatiei.
Exista 3 posibile moduri de a incepe o conversatie: vorbind despre situatia data, despre cealalta persoana sau despre noi insine. Se recomanda primele doua si este contra-recomandat cel de-al treilea, care blocheaza, de regula, comunicarea partenerului nostru de conversatie. Astfel putem adresa intrebari: "Ce echipa credeti ca va castiga?" ori "Ce credeti ca a dorit autorul sa transmita prin aceasta lucrare?" si "Cum ati ajuns la petrecerea aceasta?". De asemenea, putem sa ne exprimam o parere sau sa observam o stare de fapt despre situatia data sau despre cealalta persoana.


>> Continuarea in Psihopedia PRO








Continue reading

marți, 22 iulie 2014

  Este oare posibil sa fim discipoli ai diavolului, fara macar sa ne dam seama? Ati spune ca trupa Slayer canta despre diavol si trebuie scoasa in afara legii dar se dovedeste ca tot despre asta sunt si telenovelele pe care le sorbim cu nesat in fiecare seara...





Or, fiecare vede ca “iubirea” moderna este un imens faliment intim al civilizatiei noastre. Este o chestiune atat de tragic confuza, incat numai Diavolul mai e sigur ca s-ar putea descurca in ea. Daca este adevarat ca orice ordine omeneasca se intemeiaza pe alianta si daca alianta primordiala a casatoriei nu are un mai mare dusman decat “dragostea” asa cum este ea vorbita, asta inseamna ca cel mai frumos cuvant din toate limbile este suflat pe buzele noastre de Satana. Denis de Rougemont

A existat o vreme, in epoca feudala, in care casatoriile erau realizate pe principiul transferului de putere. Altfel spus, o casatorie era prilejul de a-ti consolida averea si, prin casatorie realizai o alianta care mentinea averea neamului sau o sporea. Cand venea vremea maritisului sau a insuratorii, parintii, isi luau in serios rolul de manageri ai averii familiei si puneau ochii pe un eventual pretendent eligibil pentru odrasla lor. Fireste, intelepciunea parinteasca lua in calcul familiile instarite care aveau copii ce crescusera si urmau sa se casatoreasca.

In astfel de situatie disperata, iubirea era pusa la colt si nesocotita in ultimul hal. Se nasteau insa pasiuni secrete, dar interesul material grosolan tindea sa se impuna, ca ordine sociala prestabilita si sa asfixieze orice i se impotrivea – cum ar fi iubirea sincera. Nu prea existau optiuni de a te impotrivi acestei organizari oarbe iar cei care incercau asta nu o sfarseau prea bine. Daca te lasai purtat pe aripile pasiunii, nu faceai altceva decat sa iti semnezi condamnarea...  

Mult mai aproape de zilele noastre, dupa aparitia burgheziei si urbanizarea masiva a populatiei, lucrurile se schimba iar scara de valori se rastoarna. In cultura, in paralel cu morala crestina, se dezvolta romanul care induce in randul popoarelor o viziune noua asupra iubirii si a casatoriei. Apar si filmele romantice cu Happy End, in care pasiunea este in centrul preocuparilor iar totul se termina cu bine, cu o casatorie.

Modernitatea pare sa fi eradicat cu totul casatoriile din interesul altora, iar cultura romanului cultiva povestile pasionale ce rastoarna modul cum privim iubirea: mecanicul se casatoreste cu fiica patronului in urma unei povesti pasionale, iar printul pune ochii pe o fata modesta si o ia de nevasta. Posibilitatile sunt deschise iar noua organizare a lumii se face in jurul pasiunii, a poftelor noastre sanatoase.  

Si totusi, ceva nu merge nici asa ...  

Divortialitatea este in floare iar copiii au sansa sa experimenteze cateva seturi de parinti pe durata copilariei lor, astfel incat, vor ajunge la majorat cu totul bulversati de aceasta tornada a pasiunilor. Altii traiesc cu un singur parinte, acrit definitiv de tot si de toate, in urma experientelor pasionale pe care le-a trait in tinerete – iar aici copilul primeste, fara sa vrea, rolul de psiholog non-directiv sau chiar acela de partener de viata.

S-ar parea ca nici pasiunea nu este chiar un criteriu serios de alegere a partenerului de viata si nici de mentinere a unei casnicii. Pasiunea submineaza casatoria, cu toate ca avem impresia cu totii ca o casatorie ar trebui sa se bazeze pe iubirea pasiune, asa cum vedem in filme, telenovele si benzi desenate.

Mai mult decat oricand, mirajul depasirii limitelor ne fascineaza si ne entuziasmeaza marcandu-ne destinul in mod hotarator. In acelasi timp, nimic nu ne intristeaza mai mult decat ideea unei auto-limitari, cum este aceea reprezentata de casatorie.

Daca este in firea omului sa depaseasca limite, iar eu cred cu tarie acest lucru, atunci obsesia permanenta a iubirii romantice, careia i se face publicitate peste tot in jur, pentru ca ea in sine este un mod de a produce venituri si a provoca cheltuirea resurselor, nu este deloc favorabila casatoriei. 

S-a invocat ideea ca nu stim ce este iubirea-pasiune, de unde vine si unde se duce dupa cei 3 ani. Eu cred insa ca adevarata problema este incompatibilitatea iubirii pasiune cu ideea de casatorie. Casatoria este o organizatie cu responsabilitati uriase, si nu un teren de joaca.  

Unde ar avea loc toate obstacolele romantice, toate trairile haotice, iesite de sub control, toate iubirile tanjite la lumina lunii, sub acelasi acoperis cu interesul superior al copiilor, care merita totusi niste parinti responsabili si capabili de grija crestina? 

Genul romance este dupa parerea mea principalul inamic al casatoriei. El creaza mentalitati imature si chiar penale sub asptect moral, nereferindu-ma aici la acea latura „grea” a genului, care, prin puterea exemplului, ne invata sa ne parasim familiile si copiii in numele unei pofte.

Este chiar latura idealista a genului romance aceea care ne da lovitura de gratie. Faptul ca totul este atat de luminos, frumos si armonios, faptul ca eroii sunt atat de minunati si prodigiosi, ne determina sa credem ca aceasta este normalitatea si sa manifestam serioase forme de protest atunci cand dam piept cu faptele realitatii pentru care nu ne-a pregatit nimeni si nimic.

De fapt, desi iubirea romanesca invinge numeroase obstacole, exista unul in fata caruia ea este aproape intotdeauna neputincioasa: durata. Iar casatoria este o institutie menita sa dureze – altfel nu are sens. Genul romance se hraneste cu obstacole, cu scurte impulsuri si cu despartiri; dimpotriva, casatoria este facuta din obisnuinta, din apropiere zilnica. Genul romance cauta „iubirea din departari” a trubadurilor; casatoria, iubirea „aproapelui”. 
Daca deci te-ai casatorit in urma unei romance, odata destramata aceasta, este normal ca, la prima constatare a unui conflict intre caractere sau gusturi sa te intrebi: de ce m-am casatorit? Si este la fel de firesc ca, obsedat de reclama universala pentru romance, sa accepti prima ocazie care ti se ofera de a te indragosti de altcineva. Si este perfect logic sa te hotarasti imediat sa divortezi pentru a gasi noua „iubire”, care atrage o noua casatorie, o noua promisiune de fericire; cele trei cuvinte fiind sinonime. Astfel, tamaduindu-si plictiseala printr-o firbinteala trecatoare, „el pentru a 2-a oara, ea pentru a 4-a”, americanul cauta potrivirea. Iubirea si Occidentul, Denis de Rougemont  

Ce este de facut?

Fireste, nu vom putea interzice prin lege nici genul romance, nici divorturile, nici imaturitatea generalizata care domina societatea. Este aproape acelasi scenariu ca si cel legat de interzicerea alcoolului. Se fac prea multi bani din genul romance, din publicitatea care mizeaza pe ideea de romance si asta pentru ca ne place sa ne scaldam in aceasta inconstienta vremelnica, ce te face sa simti ca traiesti si ca ai pentru ce sa traiesti. Ceea ce se poate face este la nivel personal. Poti sa iei decizii pentru propria ta viata si poti sa raspandesti flacara cunoasterii in jurul tau.

De asemenea, poti sa ii tratezi ca atare pe cei care au romance in maduva oaselor si care "sunt pregatiti" sa iti toace ani din viata. Cum ii recunosti? Poate din vocatia de a crea mari drame intr-un pahar cu apa, din dificultatea de a tolera plictiseala, din lipsa de preocupari si din obsesia iubirii, dificultatea de a gasi solutii ale problemelor sau de a urma sfaturile bine intentionate, alegerile pur emotionale, tanjeala permanenta, visarea continua si fireste, marea lor iubire pentru telenovele, romane de iubire, si filme romantice.  

Cred ca nu este mai putin relevant rolul psihoterapeutilor si cel al consilierilor de cuplu in revelarea modului in care asteptarile noastre nerealiste ne compromit cu totul capacitatea de a interactiona armonios si de a sustine pe cel de langa noi, ori capacitatea noastra de a contribui la evolutia unei familii.










Continue reading

joi, 17 iulie 2014

 Suntem mai liberi atunci cand intram in robia pasiunilor, cand ne traim clipa, sau atunci cand aderam la robia in slujba societatii, a bunului simt comun, a lui Dumnezeu? Una dintre aceste doua robii promite si un viitor... Care credeti ca este aceea?




Fiecare intelege libertatea in felul sau. Unii cred ca libertatea vine atunci cand ne inchinam viata lui Dumnezeu si respectarii poruncilor sale. N. Steinhardt spunea in Jurnalul Fericirii: "Contrariul pacatului nu este virtutea ci libertatea". Altii, dimpotriva, considera ca libertatea este atunci cand iti urmaresti propriile dorinte si le impui celorlalti, fara sa te intereseze viata si experienta lor emotionala, nevoile si aspiratiile lor. O opinie interesanta pe care am intalnit-o de curand este aceea a lui Denis de Rougemont, care, inspirat de Carl Jung, sustine ca atunci cand ne eliberam de cerintele societatii, ori ale lui Dumnezeu, pentru a ne urmari propriile idealuri egoiste, nu facem altceva decat sa aderam la o religie...

Cu alte cuvinte, ceea ce obtinem nu este tocmai libertatea, din moment ce am aderat la o religie, ce are, la randul ei, reguli, legende, porunci, exigente, zile de post, dumnezei si, DESIGUR, sfinte taine. Suntem la fel de mistici ca si atunci cand il urmam pe dumnezeu, doar ca acum, ei bine, credem in altceva. Si fiindca am aderat la aceasta religie pagana, atunci si destinul nostru va fi sculptat in mod diferit. Libertatea absoluta nu exista, dar fiecare, in functie de nivelul sau de evolutie, are impresia ca poate deveni liber, pe o cale spirituala sau alta. 

Ca orice religie, si aceasta are legende, stravechi, ce au darul de a ne fermeca, de a ne cuceri imaginatia si a ne determina sa imbratisam ceea ce am putea numi... religia pasiunii, ori religia celor ce tind spre imperfectiune. Denis de Rougemont, in lucrarea sa Iubirea si Occidentul, a nominalizat mitul lui Tristan si al Isoldei - un mit al iubirii curtenesti, drept sursa acestei religii pagane ce proclama sensul vietii ca fiind pasiunea, eliberarea de norme si, in ultima instanta, moartea in sine. De ce moartea? Pentru ca ordinea societatii nu poate fi incalcata pentru ca apoi sa putem trai fericiti.

Legenda vorbeste despre povestea unei iubiri interzise intre cavalerul englez Tristan si printesa irlandeza Isolda. Dupa ce Tristan il invinge pe cavalerul irlandez Morholt, el primeste misiunea de a i-o aduce pe printesa Isolda unchiului sau, regele Mark, pentru ca acesta din urma sa se casatoreasca cu ea. Pe drum insa, se intampla ca ei sa ingereze o licoare magica care schimba destinul lor - cei doi se indragostesc pasional unul de celalalt. Totusi, efectul licorii se va pierde dupa 3 ani, iar cei doi vor trebui sa isi reia existenta si indatoririle initiale si sa se intoarca la regele Mark, ranit de tradarea lor. Majoritatea variantelor legendei se finalizeaza cu moartea tragica a celor doi protagonisti.

In viata de zi cu zi, dar mai ales in literatura, filmul si, in general, in creatiile artistice ale veacurilor, mitul lui Tristan si al Isoldei se reflecta in ideea de triunghi conjugal, de interventie magica, imposibil de influentat prin mijloacele care ne stau la dispozitie (ratiunea, vointa, etc), in ideea de vremelnicie a pasiunii (efectul licorii se pierde dupa 3 ani) si intr-o serie de trasaturi ce descriu parca aceeasi poveste, cunoscuta de mii de ani. Iata cateva dintre aceste trasaturi:


1. Neimplinirea

Consider ca neimplinirea, sau tanjeala este elementul de la care porneste povestea pasionala. Putem vorbi despre un gol interior sau, in termeni adlerieni, despre un sentiment de inferioritate. Sentimentul ca nu ai ceea ce iti doresti vine dintr-o mentalitate incapabila de apreciere, din lipsa de preocupari si alternative ocupationale. Neimplinirea ne este caracteristica noua tuturor, caci "a fi om inseamna a avea un sentiment de inferioritate" (A. Adler). De ce aleg amantii, in lupta lor cu sentimentele de gol interior, o poveste de iubire interzisa, care le aduce si mai multa neimplinire, mai mult gol interior, este un mister pe care sper sa il clarific in continuare.

2. Mentalitatea

Amantii au o gandire magica. Ei cred in pasiune si se lasa orbiti de aceasta fara sa isi puna prea multe intrebari. Mentalitatea amantilor are de altfel 3 trasaturi esentiale:


a. lipsa capacitatii de apreciere 
b. incapacitatea de a privi in perspectiva 
c. ideea ca traim pentru a simti placerea

Cand nu apreciezi ceea ce ai, tratezi acele lucruri superficial si ratezi sansa de a fi fericit. De asemenea, viitorul este acela care ne determina sa respectam reguli, sa facem eforturi de integrare si sa crestem intr-o anumita directie. Fara planuri, fara obiective si scopuri, ne ramane placerea, momentul prezent, in care ne risipim resursele. Resursele, din pacate, nu pica din cer, ele vin prin respectarea datoriei si a responsabilitatilor, nu prin placere, care nu face decat sa cheltuie resurse. Nu poti cheltui mai mult decat produci, iar balanta placere - datorie, trebuie mentinuta in echilibru. Falimentul este iminent si se vede in falimentul relatiilor, cand pierdem increderea celor din jur, adesea si in falimentul economic, caci ai nevoie de o minte limpede pentru a produce resurse, iar indragostitul pasional nu are asa ceva.

3. Pofta

Pofta, reprezentata simbolic de zeul pagan Eros, este parca "driverul" amantilor. Pentru ei, in lipsa planurilor de viitor, exista aceasta unica certitudine care ii orbeste, asa cum pe Tristan si pe Isolda i-a orbit potiunea magica. Pofta, in acelasi timp, poate sa restructureze planurile de viitor, sa reorganizeze administrarea resurselor, dar si sa destrame familiile, sa distruga viitorul celor mai vulnerabili dintre cei afectati de povestea pasionala - sotul incornorat sau copiii, care nu au nicio vina. 

Cum amantii cred in ceea ce simt, in placerea fizica si in pofta, destinul lor va fi periodic sfarmat si restructurat, in acord cu poftele care apar din 3 in 3 ani, sau chiar mai frecvent. Adesea, amanta mizeaza pe forta poftei de a restructura planurile de viitor ale complicelui sau si isi sacrifica tineretea asteptand ca acesta sa isi paraseasca familia pentru ea. Din pacate, pofta nu poate fi controlata si este ca o temelie de nisip. Cu pofta se asociaza si obsesia.

4. Narcisismul

Trebuie sa vorbim despre prezenta narcisismului in personalitatea amantilor. O dovada a narcisismului este intensitatea poftei, care nu tine seama de nimic, de nimeni dintre cei din jur. Pentru ca te afli in centrul universului, nu iti pasa ce se va intampla cu copiii tai ori ai amantului si la ce riscuri il supui pe partenerul inselat. 

De fapt indragostitul pasional este indragostit de sine insusi, cu alte cuvinte este un narcisist bine deghizat. El se dedica pasiunii sale, nu persoanei iubite - iubeste iubirea si nu pe iubita, in sine. Narcisismul devine evident in situatia in care persoana iubita inceteaza sa mai declanseze in el pasiunea netarmurita, ca atunci cand, sub auspiciul casatoriei, pasiunea se transforma in rutina greoaie. A fi o mica printesa, precum Isolda, primind iubirea pasionala a amantului tau, care sacrifica totul pentru tine, este un ideal demn de o narcisista.

5. Obstacolul

O iubire pasionala nu poate supravietui in absenta obstacolelor, iar psihologii ne sfatuiesc uneori sa instituim tot felul de obstacole daca vrem sa re-animam pasiunea. Exista o adevarata dialectica a obstacolului, ce se leaga de diversele lucruri care ne opresc din a ne trai pasiunea, incepand de la parinti, familie, sotie, distanta, boala, diferentele culturale, economice, inter-etnice, sau de patura sociala, s.a.m.d. Psihologia Sociala a analizat de altfel Efectul Romeo si Julieta, care garanteaza cresterea sentimentelor de afectiune pe fondul aparitiei obstacolelor intre cei doi indragostiti. Ce s-ar face pasiunea fara de obstacole?

6. Eroismul

Din pacate eroismul amantilor nu este autentic pentru ca nu contribuie cu nimic la binele societatii. Ei fac tot felul de fapte irationale de "curaj", prin care urmaresc indeplinirea poftelor egoiste si prin care sfideaza lumea din jur. Eroismul amantilor este ieftin si nu implica exercitarea unor calitati deosebite. Este risc fara noima - ne riscam stabilitatea, familia, relatiile, posesiunile si adesea, ne riscam viata in numele unei pofte. Oamenilor insa le place circul, chiar si daca nu le foloseste la nimic. Chiar si daca nu invata ceva din el. Eroul irational prezinta o cale riscanta, care castiga atentia, desi nu ne convinge obligatoriu, mai ales ca finalul ii gaseste pe eroi mai curand vrednici de compasiune decat de admiratie - iar asta conteaza.

7. Spectacolul

Nevoia de putere a amantilor se vede nu in tainuirea povestii lor ci atunci cand, povestea iese la iveala, si ea iese la iveala intotdeauna, caci nu facem nimic doar pentru noi insine ci si pentru a ocupa un loc intre ceilalti. O poveste atat de spumoasa, intensa si tumultoasa are un potential atat de mare de a ne transforma in "eroi ai comunitatii" incat amantii nu vor rata aceasta sansa de afirmare publica, iar secretele lor vor razbate in viata publica. Cum s-ar putea afirma in alt mod?  

8. Lipsa preocuparilor

A cadea prada licorii magice a pasiunii, vine pe fondul lipsei de preocupari. Preocuparile joaca un rol important in viata noastra. Prin activitate ne dezvoltam abilitatile si aptitudinile iar prin preocupari social acceptate, oamenii se afirma si castiga notorietate, atentie, valorizare. In lipsa preocuparilor, a hobby-urilor, a abilitatilor si maiestriilor, ne ramane afirmarea prin pasiune, facila, care nu solicita mari eforturi si mari indemanari.

9. Patul

Patul este locul unde se consuma, in taina, pasiunea celor doi protagonisti si, in acelasi timp, este un altar al "sfintelor taine". Cum accesul la celalalt este problematic, datorita conflictului cu societatea si asteptarile acesteia, patul ramane mai mereu un vis inaccesibil - dar tocmai asta ii sporeste valoarea. Cei doi se intalnesc mereu dar nu pot merge pana la capat, nu pot oficializa relatia lor, pot doar sa se adulmece reciproc, pana ce o vor lua razna, caci nu dispun de competentele necesare pentru a ramane "in legalitate", si nici nu au preocupari suficient de provocatoare care sa ii ajute sa evadeze din lanturile pasiunii. Patul este si un simbol al carnalitatii, al faptului ca iubirea amantilor este pur fizica si trecatoare.

10. Scuza Imatura

Amantii au si o scuza "buna" - ei dau vina pe forta pasiunii, pe atractia lor oarba, pe pofta indusa de licoare. Astazi, dupa atatea secole de arta impura, aproape ca s-a institutionalizat aceasta apucatura de a sacrifica totul pentru o pofta. Daca privim mai indeaproape scuza lor, observam ca este alcatuita din toate elementele despre care am vorbit pana acum: incepand cu narcisismul si limitarea la cele trupesti, continuand cu lipsa preocuparilor si incheind cu slabiciunea pentru spectacol si public.

Exista deci o categorie de persoane expuse la asa ceva - cele ne-experimentate, dar si cele lipsite de abilitati. Mai cad in aceasta capcana cei care valorizeaza placerea, dar mai ales narcisistii, obisnuiti sa ignore pe cei din jur si sa primeasca laude pentru nimic. Trasatura lor comuna este aceea ca adera la o placere de scurta durata si nu se gandesc la viitor, precum cuplul mitologic, cazut in robia vremelnicei vraji.

Nu doresc sa se creada ca pasiunea nu foloseste la nimic. Complexul iubirii care ne acapareaza in tinerete este, in fond, un proces adaptativ care faciliteaza pana la un anumit punct, evolutia noastra si transmiterea genelor catre urmasi. Daca nu ar exista pasiunea, probabil ca ne-ar fi mult mai greu sa ne imperechem si sa procreem. Cu toate acestea, pasiunea ajunge sa distruga ordinea sociala si daca ne inchinam viata trairi acesteia, nu facem altceva decat sa ne ruinam casniciile, una dupa alta.



* * *



Fiindca vorbeam la inceput despre libertate, este de meditat la ce anume ne face liberi. Atata timp cat traim intr-o lume in care, prin natura lucrurilor, ne nastem, crestem, ne dezvoltam, avem de realizat o adaptare la mediul social, iar apoi ne indreptam catre moarte, este indoielnic ca putem vorbi despre prea multa libertate. Cu toate acestea, unii reusesc sa se simta liberi, in aceasta lume plina de reguli impuse din exterior. Cine sunt acestia?

Cred ca cei care au acces la sentimentul subiectiv de libertate (adica de putere) sunt in masura sa accepte ca universul lor are limite, ca societatea in care traim are reguli. Cand ai acceptat regulile si limitele acestei lumi, esti liber sa te ocupi de ceea ce poti schimba, de ceea ce poti imbunatati. Libertatea devine atunci o problema de a intelege ca esti dator sa platesti libertatea cu eforturi. Eforturile (umilinta, robia) de azi, iti ofera maine libertatea - nu cea absoluta, ci putin mai multa libertate decat au altii, cei care nu sunt capabili de eforturi.

Intorcandu-ne la ideea de misticism si la religii, as spune ca exista o religie la care societatea a aderat in mod oficial, o religie ce ne impartaseste secretul succesului - libertatea se plateste cu eforturi. As numi aceasta religie, Religia celor ce tind spre Perfectiune. In mod paralel cu aceasta, exista insa si religia despre care tocmai am vorbit, care afirma faptul ca libertatea se gaseste in eliberarea de norme, in iesirea de sub tutela moralei sociale si promite atentia lumii, si o experienta emotionala intensa, de neuitat. Probabil ca am putea sa o numim Religia celor ce tind spre Imperfectiune.

Diferenta majora intre cele doua religii este modul de administrare a datoriei si a placerii. Religia Perfectiunii restrange placerea, o controleaza prin instituirea datoriei, pentru ca puterea pe care o acumulam in final sa ne faca liberi - un drum ce duce la libertate prin intermediul jertfei. Religia despre care am vorbit aici, aceea a Imperfectiunii, se deda placerii si viciului, proclama incapacitatea omeneasca de a controla pornirile instinctuale, fara a lua in consideratie deznodamintele si viitorul si platind pentru asta cu o moarte prematura.

Ce alegeti?

Short term gain / long time pain.

sau

Short term pain / long time gain.









Continue reading

marți, 15 iulie 2014

  Probabil ca faci parte si tu dintre cei care, in lipsa informatiilor obiective, iau majoritatea deciziilor pe baza de intuitie, de instinct, sau pe baza a ceea ce le dicteaza emotiile. Dar ce parere are psihologul despre deciziile emotionale? Exista si alte moduri de a lua decizii?





Un studiu recent realizat de cercetatorii de la  Duke Center for Cognitive Neuroscience a investigat modul in care tinerii, mai bine spus tinerele, iau decizii in functie de evaluari superficiale, facute pornind de la simpla impresie produsa de vederea unor fotografii reprezentand chipuri umane.

Baietii au fost lasati in afara studiului, sub pretextul ca acestia "se dezvolta mai greu", lucru care ne ofera posibilitatea sa exploram, in exclusivitate, acest stereotip feminin, care se refera la tendinta de a implica intuitia si emotiile in luarea deciziilor. Astfel, mai multe fete cu varste cuprinse intre 10 si 20 de ani, au fost puse sa evalueze nivelul de incredere pe care il prezinta anumite persoane ale caror chipuri le-au fost aratate prin intermediul unor fotografii.

Ideea nu este noua in spatiul psihologiei stiintifice. Cu ceva timp in urma, se descoperise asa-numitul efect de Halo, care presupunea ca oamenii fac evaluari eronate, bazate pe informatiile insuficiente pe care le au la indemana si anume aspectul exterior, haine sau expresia fetei, care trezesc raspunsuri emotionale, intuitive, in noi. In lipsa altor detalii obiective sau a unor dovezi certe, putem lua decizia ca persoana din fata noastra merita sau nu increderea noastra. Iata cateva descoperiri la care s-a ajuns, de-a lungul timpului, prin aprofundarea cercetarilor despre efectul de Halo

  • femeile evalueaza pozitiv, din punctul de vedere al trasaturilor social-dezirabile, barbatii care arata bine, dar nu se intampla in mod similar cand este vorba sa evalueze reprezentante ale aceluiasi gen, care arata bine - gelozia poate juca un rol important in evaluarile superficiale pe care le fac reprezentantele genului frumos (si destept)
  • exista si un "Efect de Halo inversat", ce mai poarta si numele de Efectul Devil, care se refera la faptul ca avem tendinta sa ne lasam influentati, in judecatile noastre, de prezenta unei trasaturi indezirabile / de exemplu, daca stim despre cineva ca a savarsit o fapta condamnabila, ne va fi greu sa ii mai acordam increderea noastra si sa evaluam corect, obiectiv, celelalte actiuni ale sale
  • efectul de Halo se face simtit chiar si numai prin faptul ca ne lasam influentati de o informatie eronata pe care o primim in legatura cu o anumita persoana si care va altera toate evaluarile noastre / de exemplu daca ni se spune despre un copil ca este neascultator, vom folosi orice prilej si orice detaliu pentru a ne confirma aceasta falsa informatie, in care credem

Un studiu realizat in 2006 de cei de la prestigioasa Universitate Princeton, descoperea faptul ca anumite trasaturi fizice, precum simetria chipurilor si proportia trasaturilor, pur si simplu inspira incredere si induce  opinii pozitive celor ce fac evaluari - cum ar fi credinta in competenta, onestitatea, sau intelepciunea persoanei respective.


Pe masura ce trece timpul si ajungem sa cunoastem oamenii, desigur, vom dezvolta o conceptie aprofundata legata de acestia. Dar fiindca realizam aceste judecati in absenta unei analize constiente, ar trebui sa ne intrebam ce anume se intampla atunci cand privim figura unei persoane. Alexander Todorov, Princeton University


Fetele participante la studiul celor de la Duke Center, asa cum era de asteptat, au asociat figurile luminoase, zambitoare, cu o identitate pozitiva si au decis ca o astfel de prezenta fizica este demna de incredere, in timp ce o figura morocanoasa sau incruntata, cu colturile gurii coborate, nu merita increderea lor. Cu cat varsta  era mai frageda si cu cat experienta de viata era mai limitata, (13-15 ani), pe atat de superficiale se dovedeau si aprecierile lor si cu atat erau mai intense si reactiile inregistrate in centrul emotiilor din creier (amigdala si insula), prin intermediul aparaturii fMRI.

Daca am inlocui prezenta fizica a persoanei din fata noastra cu o situatie mai complexa ale carei trasaturi nu le cunoastem, am avea la dispozitie acelasi mecanism al deciziei intuitive, care se dovedeste a fi la fel de defectuos si nascator de complicatii. Studiul cercetatorilor de la Duke Center for Cognitive Neuroscience concluzioneaza faptul ca, pornind de la acest mecanism defectuos al intuitiei, fetele tinere pot sa se angajeze in exact ceea ce nu isi doresc, dovedind o totala subapreciere a riscurilor.

S-ar spune ca este o problema legata de dezvoltarea creierului, daca nu am sti ca multe femei iau toata viata lor decizii emotionale, bazate pe instinct si intuitie, ignorand total alte moduri de a lua decizii, cum ar fi analiza datelor, cautarea de informatii suplimentare, consultarea prietenilor, consultarea expertilor, invocarea traditiei sau a bunului simt comun, morala sociala, etc. Si tot pornind de la ceea ce simt, vor lua decizii si in iubire, lucru pentru care, cum spune prietenul nostru, psihoterapeutul Dorin Victor Vasile, traim si noi, psihologii.

Ei bine, in viata nu este atat de simplu, iar persoane care se prezinta frumos, sunt bine imbracate si au o expresie luminoasa, nu sunt intotdeauna si atat de bine intentionate. Dar de unde vine aceasta asociere intre bunatate, respectiv rautate, si aspectul exterior?

Cred ca raspunsul ar trebui cautat in gandirea noastra magica, hranita cu povestile copilariei, unde, in naiva traditie romantica, oamenii rai erau in acelasi timp si urati, dezordonati sau aveau expresii respingatoare, aveau cuiburi de pasari in par si un un picior de lemn, in timp ce oamenii frumosi, erau eroi sau printese, feti-frumosi care schimbau povestea in bine, ori zane care sustineau deznodamintele frumoase.

Ca si cand in aspectul fizic ar exista o predestinare care sa atentioneze lumea - "Hei, nu te apropia: priveste cat sunt de rea, sunt urata cu crengi!" sau "Uite, nu-i asa ca aici, dincolo de chipul acesta angelic, se afla eroul tau salvator?". Dar daca chipul acela angelic ascunde un narcisist abject? Nici nu ar trebui sa excludem o astfel de posibilitate, caci narcisismul, asa cum am mai spus, se cladeste intotdeauna pe virtuti si atuuri reale, cum ar fi o prezenta fizica de invidiat sau o buna situatie materiala.

Efectul de Halo sta de altfel la baza manipularii. Pornind de la o impresie superficiala, bazata pe ideea de autoritate, de atractivitate, raritate, popularitate sau o aparenta bunatate, suntem gata sa ne lasam manipulati, riscand sa acordam increderea, adesea in mod nemeritat. Puteti citi mai multe despre manipulare in pagina dedicata principiilor manipularii.


Ce parere ai despre deciziile emotionale?
Te-au tradat vreodata?


Poti sa imi lasi un mic comentariu, mai jos, daca simti asta, fireste!









"Developmental trajectories of cortical–subcortical interactions underlying the evaluation of trust in adolescence," Philip A. Kragel, Nancy L. Zucker, Virginia E. Covington, and Kevin S. LaBar. Social Cognitive and Affective Neuroscience, March 2014 DOI - 10.1093/scan/nsu050

Janine Willis, Alexander Todorov; Department of Psychology, Princeton University, Princeton, NJ 08544, USA. Psychological Science (Impact Factor: 4.43). 08/2006; 17(7):592-8. DOI: 10.1111/j.1467-9280.2006.01750.x

Dion, K; Berscheid, E; Walster, E (December 1972), "What is beautiful is good", Journal of personality and social psychology 24 (3): 285–90, doi:10.1037/h0033731, PMID 4655540.

Kaplan, Robert M. (1978). "Is Beauty Talent? Sex Interaction in the Attractiveness Halo Effect". Sex Roles 4 (2): 195–204. doi:10.1007/BF00287500.

Thorndike, EL (1 January 1920), "A constant error in psychological ratings", Journal of Applied Psychology 4 (1): 25–29, doi:10.1037/h0071663.

Continue reading

joi, 10 iulie 2014

Oare succesul in adolescenta prezice succesul mai tarziu, in viata? Vor ajunge oare tocilarii, sau adolescentii stersi sa isi ia revansa? Ce l-ai sfatui pe adolescentul tau in materie de atitudine vrednica de urmat in liceu?






O veche cercetare nostima de psihologie sociala ne arata ca pozele de la finalizarea scolii prezic destul de fidel ceea ce se va intampla mai tarziu cu noi, in viata, iar cei mai de succes membrii ai generatiei erau si cei care apareau mai luminosi si mai optimisti in poze. Cum una dintre marile slabiciuni ale oamenilor, din cele mai vechi timpuri a fost tocmai cunoasterea viitorului, cercetatorii din domeniul psihologiei sociale au incercat sa descopere acele detalii, acele atitudini si acele strategii de adaptare in masura sa sustina dezvoltarea armonioasa a personalitatii.

Astfel, au aparut mai multe studii care incearca sa descopere rolul unor factori precum popularitatea, a fi cool, sau a fi inadaptat - "nerdy" in perioada liceului si legatura acestora cu succesul si adaptarea la viata sociala. Marturisesc faptul ca eu insumi am realizat un studiu de proportii limitate (~ 60 elevi) in cadrul programului de masterat pe care l-am absolvit, prin intermediul caruia am incercat sa descopar care este "portretul robot" al pustiului de liceu popular. Studiul meu se numea "Ce este cool?".

Am obtinut astfel urmatoarea lista de trasaturi ce compun acest portret:

  • A avea simtul umorului - 98%  
  • Practicarea unui sport sau studierea unui instrument - 94%  
  • Fidelitatea fata de partener - 88%  
  • A participa la olimpiada - 88%  
  • Aparitia in reviste sau in videoclipuri de pe MTv - 86%
  • A salva un animal ranit ori cazut in canal - 86,5%
  • Acordarea primului ajutor unui coleg ranit - 80,7% 
  • A face cumparaturile pentru un batran - 53%
  • A avea cunostinte tehnico-stiintifice iesite din comun - 51%

A se observa din acest portret robot al pustiului cool din liceele brasovene, ca acesta este dotat cu abilitatea de a distra, de a reprezenta o inspiratie pentru ceilalti, este capabil sa ramana fidel si sa ajute, este util in toate felurile posibile, are un viitor promitator, care promite utilitate publica, cu alte cuvinte... este un servitor desavarsit. Asta imi aminteste de citatul biblic care spune ca acela care doreste sa fie cel dintai trebuie sa fie robul tuturor. Interesant mod de a deveni cool, nu-i asa?

Isus i-a chemat si le-a zis: "Stiti ca domnitorii neamurilor domnesc peste ele, si mai marii lor le poruncesc cu stapanire. Intre voi sa nu fie asa. Ci oricare va vrea sa fie mare intre voi sa fie slujitorul vostru; Si oricare va vrea sa fie cel dintai intre voi, sa va fie rob.


Dar ce spun studiile americanilor? 

1. A FI POPULAR - Wisconsin Longitudinal Study, inceput in anul 1957

Pe de o parte, un studiu longitudinal realizat de Universitatea din Wisconsin, afirma faptul ca pustii cei mai populari din scoala, adica aceia cu o retea de prieteni suficient de larga, aveau sa devina si cei mai bine platiti profesionisti, mai tarziu, in viata lor. Pustii populari din scoala erau cei mentionati cel mai frecvent in calitate de prieteni de catre colegii lor. 

Cei din jur erau aceia care decideau nivelul de popularitate al unui pusti, mentionand numele sau in calitate de prieten si aici ne dam seama ca nu era suficient sa ai o relatie superficiala sau insuficient apreciata pentru a fi mentionat la categoria `prieteni`. Explicatia propusa de cercetatori a fost aceea ca o retea larga de prieteni si abilitatea de a o forma si a o intretine, reprezinta un adevarat secret al reusitei materiale si sociale.

2. A FI COOL - studiul lui Joseph Allen, Universitatea Virginia, USA, 2014

S-ar parea insa ca a fi popular, adica prietenos si, eventual de ajutor, nu este acelasi lucru cu a fi `cool`. Intelegem asta dintr-un alt studiu longitudinal, dar mult mai recent, realizat cu ajutorul copiilor de gimnaziu si liceu. Astfel, copiii `cool`, par a nu reusi la fel de bine in viata precum adolescentii populari despre care vorbea studiul anterior citat. Ba chiar si copiii "stersi" se descurcau mult mai bine! Dar ce anume inseamna 'cool' in viziunea americanilor de liceu din decada 2004 - 2014?

S-ar parea ca sensul pe care studiul il acorda ideii de cool se leaga de anumite trasaturi exterioare, superficiale, care ii asezau pe pustii de liceu in centrul atentiei, fara prea multe eforturi din partea acestora. Mai exact, cool, insemna sa obtii atentia prin intermeiul unui comportament provocator, care se doreste a da impresia de maturitate si autoritate dar in realitate sugereaza mai curand lipsa totala a maturitatii emotionale si a intelepciunii. 

Un exemplu de astfel de comportament pseudo-matur, este a fura de la parinti sau a picta peretii cu un spray, a face curse ilegale, sau a sfida legile intr-un alt mod. Ei bine, copiii care erau asa de cool la varsta de 13 ani, aveau sa devina infractori dupa o decada, la varsta de 23 de ani, cand erau inregistrati de politie pentru consum de droguri sau fapte antisociale. Observati conotatia de "baieti rai / fete rele" a ideii de cool atribuita de pustii americani de azi.

Explicatia oferita de cercetator este aceea ca pustii au ramas atasati de aceste strategii de atragere a atentiei si chiar le-au dezvoltat, esuand in ce priveste cresterea in laturile pro-sociale ale comportamentelor recunoscute si recompensate de societate, cum ar fi cele care solicita competentele inter-personale, de ajutor si contributie la binele comunitatii.

Concluzie: Ei bine, marturisesc ca titlurile celor doua studii americane m-au derutat. Ele pareau sa sustina lucruri total opuse - unul afirma faptul ca a fi popular este calea catre succesul material si social, in timp ce studiul cercetatorilor de la Universitatea Virginia afirma ca popularitatea din gimnaziu si liceu nu duce nicaieri si ca ar fi de preferat o pozitie mai curand stearsa in topul popularitatii pustilor de liceu. 

Totusi, sa observam ca studiul  longitudinal al celor din Wisconsin incepea cu mai bine de jumatate de secol in urma, lucru care presupune ca si mentalitatile, valorile erau sensibil diferite pe atunci, exista probabil un acces limitat la educatie si asta conta, iar popularitatea se definea in cu totul alti termeni. Cu siguranta, si termenul cool avea o cu totul alta conotatie pe atunci. Se contureaza oare, doua moduri total diferite de a defini termenul cool? Nu imi ramane decat sa ma bucur ca mai exista inca la noi si adolescenti care definesc frumos acest termen. 

Ce inseamna cool pentru tine? Imi poti lasa un scurt comentariu mai jos.










Joseph P. Allen*, Megan M. Schad, Barbara Oudekerk and Joanna Chango © 2014 Society for Research in Child Development, Inc., What Ever Happened to the “Cool” Kids? Long-Term Sequelae of Early Adolescent Pseudomature Behavior

Wisconsin Longitudinal Study (WLS) [graduates, siblings, and spouses]: 1957-2005 Version 13.01. [machine-readable data file] / Hauser, Robert M. and Sewell, William H. [principal investigator(s)]. Madison, WI: University of Wisconsin-Madison, WLS. [distributor]; <http://www.ssc.wisc.edu/wlsresearch/documentation/>

Iftimie, M., 2012, Ce este cool? Valori deviante la adolescentii de liceu. Lucrare de portofoliu la disciplina Devianta Scolara, Masterat Consiliere Educationala, USH, Bucuresti.

Continue reading

miercuri, 9 iulie 2014

De ce merg barbatii la baut? Sa fie doar "gustul puternic si amarui"? S-ar parea, conform cercetarilor din domeniul psihologiei sociale, ca barbatii au motive si obtin beneficii neasteptate din  a merge impreuna "la una mica".




Desigur, mersul la baut al partenerilor le face pielea gainii femeilor - si nu intr-un sens pozitiv. Exista o serie de stereotipuri masculine ce predomina la nivelul simtului comun. Potrivit acestora, barbatii sunt expusi intr-un mod providential viciilor, pe care le considera adesea un semn de inteligenta, sunt dominatori si orgoliosi, nu vorbesc despre emotii, sunt obsedati de masini, motoare, politica si sporturi, sunt mai putin curati si ingrijiti decat femeile, refuza sistematic sa contribuie la treburile gospodariei si sufera cu sinceritate daca partenerele aduc mai multi bani in casa.

Printre notele dominante ale acestui tablou, vom retine vulnerabilitatea in fata viciilor si moralitatea scazuta, desi, repet, este vorba despre un stereotip cultural. Unul dintre viciile importante din viata barbatilor este, in mod traditional, alcoolismul. Probabil ca fiecare dintre noi are un vecin, un prieten sau chiar o ruda de gen masculin, care "si-a baut mintile", sau, cu alte cuvinte, a devenit atat de alcoolic incat a pierdut cu totul fraiele vietii sale. Iar asta inseamna ca s-a inscris, in mod inconstient, pe un traseu in care a inceput sa piarda, pe rand, lucrurile importante din viata sa - locuri de munca, intimitatea unei partenere, poate chiar si locuinta...

Probabil nu mai este un secret pentru nimeni faptul ca femeile ii testeaza pe barbati ca pe niste cobai - ele fiind partea vulnerabila a unei comuniuni, au trebuit sa dezvolte anumite abilitati in acest sens si a existat dintotdeauna acest test atat de simplu dar atat de eficient, pe care femeile il pot aplica posibililor pretendenti - a merge cu ei la petreceri si a-i incuraja sa consume alcool. Ei bine, testul era picat daca barbatul respectiv dovedea ca nu cunoaste masura.

Cu toate ca exista acest stereotip si cu toate ca femeile ar face tot ce le sta in putinta pentru a evita o astfel de perspectiva relationala, barbatii continua sa sustina activitati comune care au in centrul preocuparilor bautul. Cercetatorii scotieni din domeniul psihologiei sociale par sa descopere si parti bune ale faptului ca barbatii beau impreuna. Iata, in sfarsit, barbatii au o scuza serioasa!

Studiul Publicat in Journal of Health Psychology sustine ca pentru barbati, a bea impreuna reprezinta un mod de a-si face prieteni, de a-si imbogati reteaua sociala si oportunitatile ocupationale si chiar o modalitate terapeutica, prin intermediul careia, daca nu ajung sa descopere solutii fezabile ale problemelor pe care le traverseaza, cel putin reusesc sa vorbeasca despre acestea, poate si cu ajutorul alcoolului, care ii dezinhiba. 

Cu alte cuvinte, exista o functie pozitiva, de solidaritate si socializare a prieteniilor de pahar, la care femeile nu s-au gandit si nici nu vor dori sa o faca. A fi ascultat cu interes, a primi suport emotional, poate si instrumental, a primi feedback in cazul unor provocari existentiale, a reusi sa vorbesti si a fi acceptat asa cum esti, reprezinta pentru barbati motive cat se poate de sanatoase pentru a bea impreuna.

Trebuie sa luam in calcul sfera culturala a fenomenului si sa intelegem ca bautul este placut, faciliteaza socializarea si reprezinta centrul prieteniilor.  Daca ignoram acea parte, esuam in a intelege contextul in care oamenii beau. Felul in care barbatii vorbesc despre ideea de suport reciproc este ceva ce ar trebui utilizat in termenii interventiilor. Dr. Carol Emslie, Glasgow Caledonian University

Si totusi, tocmai aceasta motivatie pozitiva de a bea, face parte din ceea ce specialistii au denumit dependenta psihologica, acea latura a dependentelor de tot felul care contribuie la mentinerea obiceiurilor rele si a viciilor prin intermediul unor motivatii sociale si psiho-afective. A avea o retea sociala bine dezvoltata, dar care se sprijina pe alcool, acesta fiind in centrul preocuparilor, ridica problema dificultatii de a abandona modul de viata in care raul se imbina cu binele intr-un mod atat de subtil si pervers.

Iar daca exista beneficii insuficient intelese ale prieteniilor de pahar, avem in schimb datele si statisticile infioratoare despre problemele de sanatate pe care alcoolul le provoaca in vietile noastre, despre scandalurile care apar pe fondul consumului de alcool, sau despre accidentele de circulatie care survin in urma unor nopti de petrecere stropite cu suficient alcool. Cu toate acestea, ramane inca destul de greu de imaginat o societate in care barbatii nu beau si reusesc in acelasi timp sa socializeze, sa empatizeze, sa ofere si sa primeasca suport emotional...










Emslie C, Hunt K, Lyons A. The role of alcohol in forging and maintaining friendships amongst Scottish men in mid-life. Health Psychology: special issue on men’s health. 2013, 32, 1, 33-41

Tudose, F., (2003), Fundamentele Psihologiei Medicale, editura fundatiei Romania de Maine, Bucuresti

Dindelegan, C., (2012), Sceheme cognitive in depresie si alcoolism, editura SPER, Bucuresti

Continue reading

luni, 7 iulie 2014

 De ce se infometeaza fetele? Cateva date obtinute prin cercetari din domeniul fiziologiei, cercetari sociologice sau din experienta terapeutica, incearca sa faca lumina in problematica asociata anorexiei.




Un studiu realizat in 2011, cu ajutorul unor studenti din statul american Minesotta, a scos in evidenta faptul ca mai mult de jumatate din fete tinusera o dieta in ultimul an, multe dintre acestea recurgand la medicamente, voma auto-provocata, sau au folosit laxative si diuretice. Totusi, anorexia merge mult mai departe decat atat, presupunand pierderi radicale in greutate, malnutritie si un mod de gandire profund viciat. Din fericire, nu este o problema foarte raspandita caci mai putin de un procent dintre fete sunt afectate.

Am pregatit mai jos o serie de "stiati ca", prin intermediul carora am incercat, pe de o parte sa zugravesc o imagine a modului cum este inteleasa anorexia in mediul psihiatric, medical si stiintific, iar pe de alta parte, am dorit sa contribui la auto-cunoasterea si auto-valorizarea celor care sufera de anorexie, in special a tinerelor, in randul carora incidenta anorexiei este mult mai mare.  


  • OBSESIA ALIMENTATIEI 
In cazul pacientei anorectice, imaginea de sine este dependenta aproape in totalitate de felul cum arata. Este cunoscut faptul ca imaginea de sine este un pilon central al structurii noastre cognitive si psihologice, lucru care afecteaza nu doar echilibrul nostru emotional ci si majoritatea actiunilor si comportamentelor. Castigarea in greutate devine astfel o drama personala cu impact profund in dinamica vietii anorecticei. Asocierea intre greutate si stima de sine nu este o intamplare intr-o societate in care persoanele supraponderale sunt in general marginalizate, ori trebuie sa dovedeasca calitati iesite din comun pentru a se afirma. E insa mult mai simplu sa te afirmi prin intermediul prezentei fizice - aproape ca nici nu mai ai nevoie de diplome.


  • MODUL DE A GANDI
Asocierea intre masa corporala, forma fizica si stima de sine, asa cum spuneam, nu este intamplatoare, caci este indusa cultural, prin mijloacele mass media. In acelasi timp, pacientele anorectice reprezinta un teren favorabil pentru acest tip de mesaje, caci stima lor de sine nu se bazeaza pe altceva. Intr-un studiu realizat de catre Universitatea Oxford pe 88 de pacienti cu tulburari de alimentatie, s-a descoperit ca interventia asupra convingerilor legate de sine are rezultate in ce priveste ameliorarea auto-aprecierii, dar si asupra obiceiurilor alimentare.


  • REACTII ATIPICE ALE CREIERULUI
Aceasta indoctrinare legata de ceea ce se asteapta din partea noastra, imbinata cu imaginea de sine adesea extrem de negativa, conduce anorecticul la adevarate anomalii in raport cu oamenii normali. Astfel, cercetand reactiile din creier ale unor anorectice, s-a descoperit ca functionarea sistemului recompenselor din creier este total denaturata. Aparitia dopaminei in creier - hormon asociat cu placerea si fericirea - la anorectice nu pare sa vina cu foarte multa fericire, dimpotriva, este asociata cu anxietatea. Acest lucru ar putea explica de ce atunci cand un coleg intra in birou cu o punga plina de gogosi calde, o anorectica tinde mai curand sa fie cuprinsa de anxietate.


  • DIFICULTATI REPRODUCTIVE
Cercetatoarea Milla Linna de la Universitatea din Helsinki a descoperit ca femeile cu tulburari de alimentatie au dificultati in a deveni mame, lucru care apare in mod pregnant la cele anorectice. Studiul demonstreaza ca cel putin o parte dintre dificultatile asociate ducerii la bun sfarsit a unei sarcini se datoreaza tulburarilor de alimentatie, fie ca vorbim despre paciente subponderale ori supra ponderale. De asemenea, lipsa menstruatiei in numeroase cazuri de anorexie duce la pierderea capacitatii de reproducere. In acelasi timp, barbatii care sufera de anorexie pot deveni impotenti.


  • UN CREIER MASCULIN

O teorie recenta, apartinand lui Simon Baron Cohen sustine ca exista diferente mari intre creierul "masculin" si cel "feminin". Teoria sustine ca anumite trasaturi, in mod traditional asociate cu cele doua genuri, tind sa confere o tenta masculina, respectiv feminina, creierului nostru, indiferent de genul cauria ii apartinem in realitate. Chiar daca suntem barbati, creierul nostru ar putea avea trasaturi feminine, fiind valabila si reciproca.

Astfel, masculinul se distinge prin abilitatea de a sistematiza in timp de femininul se distinge prin abilitatea de a empatiza. Punctele vulnerabile ale celor dotati cu un creier masculin sunt lipsa de empatie, agresivitatea, egoismul si  lipsa capacitatii de a socializa armonios, in timp ce punctul vulnerabil al celor dotati cu un creier feminin este dificultatea de a aprofunda un domeniu de cercetare sau un anumit interes. Se considera ca femeile au, in general, un creier feminin, respectiv barbatii au un creier masculin dar nu este obligatoriu sa se intample astfel.

  1. S-ar parea ca anorecticele testate au tendinta sa sistematizeze lucrurile, cu alte cuvinte, au un creier masculin. Capacitatea lor de a se documenta, de a cunoaste si de a stapani problema alimentatiei, a dietelor si a restrictiei calorice este dupa parerea specialistilor o trasatura masculina. 
  2. De asemenea, testele aplicate anorecticelor indica un nivel scazut de manifestare a empatiei, ceea ce le apropie de spectrul autist. De altfel, s-a si descoperit in acest fel ca anorecticele au numeroase trasaturi in comun cu autistii, care sunt la fel de centrati pe sine si lipsiti de capacitatea de a impartasi experientele, sau de a accesa experienta emotionala a celor din jur.

  • DORINTA DE PUTERE

Dorinta de putere, cel putin conform teoriei adleriene nu este caracteristica numai anorecticelor, fiind o trasatura general umana. Modul in care pacientii care sufera de anorexie isi exprima aceasta dorinta de putere este legat de controlul excesiv al alimentatiei, in care, din pacate, isi pierd masura. Ce le aduce controlul alimentatiei? S-ar spune ca le aduce puterea, atentia, grija celor din jur. Nu vorbim numai despre ingrijorarea materna legata de problema eterna "o fi mancat fetita mea ceva pe ziua de azi?". Mai este si dorinta de a prezenta o imagine fragila, dar tocmai prin asta puternica, fiindca atrage protectia si grija tuturor - o strategie ce face apel la spiritul matern din cadrul unei comunitati.


  • PERFECTIONISMUL
In aceeasi idee a dorintei de putere, s-a observat ca numerosi anorectici sunt in acelasi timp si extrem de ambitiosi, muncesc foarte mult si sunt studenti eminenti. "Mi-a fost dat sa vad foarte rar pacienti cu anorexie in biroul meu, care nu sunt studenti de nota maxima.", spune James Lock, cercetator al tulburarilor de alimentatie de la Universitatea Stanford. In astfel de cazuri, anorexia nu reprezinta decat unul dintre modurile prin care se manifesta dorinta de putere, de control si perfectionismul, iar cei in cauza au o experienta intreaga de lupta pentru perfectiune in domenii variate: scoala, sporturi, hobby-uri, etc.


  • TENACITATEA
Multi sunt perfectionisti insa putini reusesc sa si intreprinda ceva in sensul asteptarilor, dorintelor si idealurilor proprii. La anorectice tenacitatea este aceea care face diferenta, fie macar si prin faptul ca le aduce si le mentine pe panta auto-distrugerii. Dar tenacitatea este si o calitate si o resursa pretioasa, care poate fi pusa in valoare de cei care incearca sa intervina pentru ajutorarea pacientelor. Incapatanarea anorecticei nu cunoaste limite si este sustinuta de capacitatea ei de a nu-si uita prioritatile si orientarea spre scop, lucru confirmat de cercetarile de laborator realizate in ce priveste centrul de control al impulsurilor - cortexul prefrontal dorsolateral, regiune a creierului asociata cu controlul impulsurilor si amanarea recompenselor. 


  • PERFORMANTE APTITUDINALE

Vorbim aici de performante speciale inregistrate de anorectici la probele de memorie, atentie si viteza de reactie. Cercetatorii de la Stanford University par a fi convinsi de dotarile iesite din comun ale anorecticelor  in aceste privinte. Pacientele cu anorexie au efectuat teste prin intermediul carora se verificau performantele memoriei de scurta durata - a retine un numar de telefon -, precum si teste prin care se masura capacitatea de concentrare a atentiei si reactie la sesizarea unui stimul. "Anorecticele pur si simplu se concentreaza mai bine pe sarcina", marturiseste James Lock. 










Baron-Cohen, S, (2013), Do girls with anorexia nervosa have elevated autistic traits?, Cambridge University

Marinov, V., (2011), Anorexia, o stranie violenta, editura Trei, Bucuresti

Rosen, M., (2012), The anorexic brain, Science News

Continue reading

joi, 3 iulie 2014

Cuplurile fericite ofera suport si imbunatatesc sanatatea. S-a descoperit in schimb ca un cuplu nefericit creste riscul problemelor cardiace si al depresiei. In spatele acestor probleme se afla... imaturitatea.




Nu ar trebui sa ne surprinda faptul ca numerosi membri ai cuplurilor sunt intr-adevar imaturi. Nici macar varsta la care acestia sunt imaturi in cuplu nu ar trebui sa ne mire. Imaturitatea nu prea are varsta - oricand putem fi imaturi si putem sa provocam numeroase probleme cuplului, mergand pana la destramarea acestuia. Cand ambii membrii ai cuplului sunt imaturi, zilele comuniunii lor sunt numarate. 

Imaturitatea se poate observa in asteptarile noastre, in dorinte, dar mult mai vizibil apare aceasta in starile noastre afective, acompaniate mai mereu de reactii fiziologice, in reactiile comportamentale si in ultima instanta, in deciziile pe care le luam si care privesc viitorul comun al celor doi membrii ai cuplului. Instabilitatea afectiva a persoanei imature ruineaza literalmente relatiile sale si s-a spus in repetate randuri ca o persoana instabila emotional este incapabila sa mentina relatii armonioase si, in general, relatii de vreun fel. 

Imaturitatea se insinueaza intr-o multitudine de diagnostice psihiatrice, iar cei mai imaturi oameni vor ajunge sa fie asociati cu tulburari de personalitate cum ar fi tulburarea de tip histrionic, narcisic, borderline, tulburarea de tip antisocial sau cea de tip evitant. Personal consider ca tulburarile de personalitate chiar au la baza ceea ce numim in limbaj popular imaturitate.

Iata cateva moduri prin intermediul carora vom putea recunoaste imaturitatea:

1. Asteptarile nerealiste. 

A avea asteptari si standarde nu este obligatoriu un lucru rau. Idealismul face din noi adevarati eroi si modele de urmat pentru cei din jur. Fara eroi idealisti, viata noastra ar fi stearsa si intunecata, apasata de compromisurile facute. Ceea ce ii distinge pe eroii civilizatori de persoanele imature sunt faptele lor. In timp ce eroul actioneaza si schimba cursul lucrurilor prin curaj si implicare, prin rabdare si persistenta, persoanele imature nu fac decat sa acuze si sa astepte schimbari din partea celorlalti ori din partea societatii. Un mod prin care noi romanii ne manifestam adesea imaturitatea este obisnuinta de a ne plange de mila. A astepta ca ceilalti sa se schimbe este ca si cand ti-ai planifica viitorul in functie de un castig la loto. In afara de pasivitate, imaturitatea se mai vede si in mijloacele imature si sarace alese pentru a-i schimba pe ceilalti - "scenele", manipularea, razbunarea.


2. Instabilitatea afectiva.

Trebuie spus ca emotiile sunt direct legate de valorile si asteptarile noastre. In cuplu, atunci cand ne asteptam ca lucrurile sa mearga in acord cu visurile noastre romantice si suntem total lipsiti de echipamentul necesar confruntarii cu provocarile reale, apare dezechilibrul emotional ce tinde sa se manifeste prin iesiri zgomotoase ori pedepse necrutatoare, prin intermediul carora incercam sa readucem lumea reala in acord cu visurile noastre, pe calea cea mai usoara, in timpul cel mai scurt si cu un consum limitat de resurse. In mod paradoxal, obtinem exact contrariul: risipa de resurse si timp.


3. Reactii comportamentale.

In cazul persoanei imature, deciziile cugetate sau comunicarea vor fi inlocuite de reactii spontane, prin intermediul carora, de regula se urmareste pedepsirea celor din jur. Adesea partenerul persoanei imature nici macar nu va cunoaste motivele pentru care i se vor administra aceste pedepse, iar daca este si el suficient de imatur, va trece la randul sau la represalii. Dintre aceste reactii putem mentiona blocarea comunicarii, nerespectarea unor angajamente sau atitudinile riscante, fie ca acestea privesc propria integritate fizica sau a celuilalt, fie ca privesc continuitatea cuplului. Un mod matur de a rezolva problemele este discutarea deschisa a dificultatilor, cautarea comuna si activa a solutiilor si chiar negocierea.


4. Deciziile imature.

In legatura atat cu asteptarile imature cat si cu reactiile afective ale persoanei imature, apar scuzele imature, care se constituie in pretext pentru abordarea unor comportamente irationale, auto sau hetero-agresive. In cuplu, scuzele imature pot cu usurinta sa conduca un partener catre razbunarea unor nedreptati percepute si definite mai curand in raport cu niste asteptari insuficient exprimate. Asa apar micile rautati - a te afisa in posturi indecente sau a recurge la un comportament imprudent - care culmineaza cu gesturile de tradare.


5. Ignorarea asteptarilor.

Persoanele imature sunt adesea extrem de putin interesate de asteptarile, emotiile si, in general, de experienta celuilalt. Lipsa de empatie, care este un element recurent in numeroase diagnostice psihiatrice - tulburarea de tip narcisic, histrionic sau cea de tip antisocial - isi are sursele intr-o educatie care a esuat in a stabili limite comportamentale ferme si nu a acordat atentia cuvenita ideii de comunitate, comuniune si cooperare.


Exista doua tipuri de reactii la comportamentul imatur al celuilalt. Pe de o parte, anumiti parteneri incearca sa scuze comportamentul imatur - "era obosit sau trist si nu a reusit sa se controleze" ori "are o stima de sine scazuta si nu reactionaza bine la critici" sau "este foarte persecutat la serviciu". Pe de alta parte, sunt cei care folosesc comportamentul imatur al celuilalt pentru a declansa la randul lor represalii ce conduc relatia catre haosul absolut. 

Deplina maturitate este intr-adevar un ideal greu de atins pentru oricare dintre noi, cu atat mai mult pentru cei tineri. Un factor agravant va fi provenienta din familii destramate sau din familii privilegiate material ori din punct de vedere al statutului, care au tendinta sa dea societatii narcisisti insensibili la nevoile aproapelui, incapabili de dialog si cooperare. 

Consider ca leacul sta in intelegerea propriei contributii la problemele cuplului, precum si in cultivarea sentimentului comunitar - Gemeinschaftsgefühl - despre care vorbea dr. Alfred Adler, fondatorul psihologiei adleriene. Daca un partener imatur se dovedeste incapabil sa invete din exemplul nostru de cooperare si interes manifestat in interesul sau, exista si solutia consilierii de cuplu care faciliteaza dialogul constructiv - poate singurul mod in care cei doi ar putea intra in contact, cu adevarat.










Continue reading