Mind, People, Lifestyle

Marius Iftimie este administratorul si autorul principal al blogului Psihopedia, licentiat in Psihologie, absolvent al unui Master de Consiliere Educationala si al unui program de formare in Psihoterapie Adleriana, recunoscute de Colegiul Psihologilor, Federatia Romana de Psihoterapie si Ministerul Educatiei. Contact: teleologia@yahoo.com

luni, 29 septembrie 2014

 Un tanar din capitala intra pe contrasens cu 185 km/h si moare intr-un teribil accident, luand cu sine inca 5 suflete. Ce inseamna sa te afli in momentul nepotrivit, la locul nepotrivit...




Va marturisesc ca sunt un mare fan al art terapiei. Este un domeniu incarcat de semnificatii si sensibilitate unde nu conteaza atat excelenta, in sine, cat exprimarea de sine prin intermediul artei. Probabil ca fiecare dintre noi are o latura artistica, pe care o punem in valoare prin tot felul de comportamente, mai mult sau mai putin organizate.

Unii folosesc metaforele in timp ce explica anumite situatii. Altii au vise luxuriante si reverii. Mai sunt si cei care isi sublimeaza, intra-adevar emotiile si frustrarile prin intermediul artei, scriind poeme sau chiar romane. Probabil m-am atasat atat de mult de art terapie fiindca eu insumi am scris, iar art terapia era domeniul care ma aducea cel mai aproape de latura mea artistica, oferind sedintelor de psihoterapie un element care imi era familiar, iar pe de alta parte le ofera clientilor o abordare mai putin « inginereasca » a psihoterapiei. 

In mai multe sedinte de psihoterapie am folosit tehnica metaforei care presupune ca un client de psihoterapie sa isi transforme emotiile intr-o imagine, devenind el insusi un mic pictor. Imi amintesc ca unul dintre clientii mei si-a transformat emotiile de vid interior intr-o imagine in care cadea intr-o prapastie, ajungand intr-o mlastina. Un alt client se vedea pe sine ca si cand ar fi fost un copac fara frunze, sub un cer gri, cu crengile incurcate, in timp ce vantul se juca nervos cu frunzele cazute de pe jos. Mi-a si spus « Si uite-asa am desenat un tablou al depresiei !»

Este bine de inteles ca metaforele nu reflecta realitatea, in schimb reflecta ceea ce simtim in legatura cu realitatea. De asemenea, atata vreme cat nu stim sa ne gestionam emotiile, e foarte greu sa simti altceva in legatura cu realitatea. Si cum emotiile asigura adaptarea noastra la realitate – caci acesta este rolul lor, actionam ca si cand realitatea este intr-adevar descrisa in mod fidel de emotiile noastre.

Numai ca emotiile noastre mai reflecta si frici infantile (de exemplu, frica de abandon), erori de logica, moduri de gandire profund eronate si periculoase, care ne fac vulnerabili in situatiile problematice. Cand am aflat vestea ca un tanar de 28 de ani a intrat in full speed pe contrasens, provacandu-si moartea si decesul a inca 5 persoane, dintre care 2 copii, recunosc ca am fost impresionat.  

E ca si cand acest om ar fi fost in terapie si mi-ar fi oferit o metafora a ceea ce simtea: « Iti marturisesc draga psihoterapeutule ca ma simt ca si cand as intra pe contrasens, cu toata viteza, fara sa-mi mai pese de consecinte, cautand o rezolvare imediata a furiei extraordinare pe care o traiesc»

Cele cateva lucruri pe care le aflu din aceasta « metafora » sunt legate de imaginea de sine si modul in care el vede lumea si viitorul. Tema principala a metaforei este opozitia violenta intre tanar si lumea din jur, pe care nu o poate intelege si nici nu doreste asta, ciocnindu-se in mod fatal cu ea. Ignorarea regulii de circulatie sugereaza sfidarea unor reguli mai inalte ce vin in contrast cu vointa barbatului – accepta curgerea vietii si schimbarile pe care ea le aduce, pentru a-ti salva pielea ! 

Clientul pare a spune : "Eu sunt foarte hotarat, stiu ce vreau, sunt un kamikaze pentru o cauza ce merita sacrificiul suprem. Ignor regulile fiindca si ceilalti au facut-o. Cand este vorba despre ceea ce mi se cuvine si despre ceea ce imi doresc in mod pasional, nimic si nimeni altcineva nu mai conteaza - eu nu fac compromisuri. Viitorul nu conteaza si nici macar nu exista. Lumea care se opune dorintelor mele va avea de regretat... " Fara sa vreau, observ o vocatie pentru solutii usoare si spectaculoase, de tip histrionic sau borderline. 

Auto-sacrificiul era de altfel cheia succesului acestui baiat. El a invatat lectia de foarte tanar, mergand sa lucreze pe vase de croaziera. Este de regretat faptul ca nu a invatat si lectia gestionarii emotiilor. Nu este oare o necesitate educativa absoluta daca ne dorim mai putine astfel de evenimente? Din pacate metaforele emotionale devin realitate atunci cand nu reusim sa parasim cadrul lor limitativ si sa gandim «out_of_the_box », adica in afara temnitei emotiilor noastre.






Continue reading

sâmbătă, 27 septembrie 2014

Un set de solutii pe care ti le ofer gratuit te vor ajuta sa ameliorezi manifestarile personalitatii care iti fac probleme. Cum te afirmi in societate? Pe ce te bazezi si ce anume crezi ca te poate ajuta? 




Vorbeam cu o alta ocazie despre "capitalul nostru suprem" – increderea celorlalti in noi. Sau reputatia si imaginea prin intermediul carora obtinem increderea celor din jur. Increderea se obtine greu si se pierde usor, cel putin asa se spune. Trebuie sa facem eforturi pentru a cladi o reputatie. Este vorba, in special, despre eforturile de a practica bunul simt comun. Este o mare diferenta intre a atrage atentia si a inspira incredere si mi-e teama ca, adesea, cele doua nu au prea multe in comun.  

Dar se poate vorbi la fel de bine despre capitalul nostru interior – care sa fie acesta? Cred ca atunci cand vorbim despre capital interior vorbim de fapt despre resursele personalitatii. Asa cum stim, personalitatea are in componenta sa, elemente precum aptitudinile, temperamentul si caracterul. Nucleul personalitatii este Eul, care poate la randul sau sa fie o resursa. Fiecare dintre aceste componente ale personalitatii are propriile sale resurse. Componentele personalitatii pot fi viciate, tarate, sau, dimpotriva pot fi purtatoare de mari posibilitati adaptative.  

1. Aptitudinile.


Prin nastere, prin intermediul transmiterii genelor, primim un adevarat tezaur genetic de predispozitii, care, exersate in cadrul activitatii, vor duce la formarea aptitudinilor. Aptitudinile au astfel o baza genetica, dar implica si factorul de mediu, ce poate contribui decisiv la dezvoltarea aptitudinilor. Aptitudinile sunt in general definite ca fiind un complex de trasaturi psiho-fiziologice ce faciliteaza obtinerea unor performante peste medie in activitate. Intelegem aptitudinile incercand sa raspundem la intrebarea „Ce imi place sa fac?” si „Ce fac eu cel mai bine?”  

2. Temperamentul.


Definitie: ansamblul insusirilor dinamico-energetice ale personalitatii. Nominalizat adesea ca fiind dimensiunea energetica a personalitatii, temperamentul este o componenta mostenita genetic ce poate fi influentata decisiv de factorul de mediu, de cultura in care se dezvolta o anumita personalitate, rezultatul fiind ameliorarea reactiilor, dar si exacerbarea lor, in functie de tipul acestei influente. Temperamentul poate fi extrovertit sau introvertit, stabil sau instabil. Acesta ne da dinamismul, forta si viteza reactiilor la stimuli, echilibrul emotional si stabilitatea afectiva. Energia temperamentala se exprima prin intermediul emotiilor. Intelegem temperamentul incercand sa raspundem la intrebarea "Ce simt eu?"  sau "Cum simt eu?"

3. Caracterul.


Spre deosebire de temperament, care este mostenit genetic si influentat cultural, caracterul este acea componenta a personalitatii care se formeaza in mod exclusiv si integral prin educatie, prin contactul cu o anumita cultura (valori si modele). Caracterul se exprima prin intermediul atitudinii – o pozitie interna specifica pe care o are o persoana fata de realitatea in care traieste, fiind un rezultat al invatarii. Acestei componente a personalitatii ii revine misiunea de a ameliora temperamentul si pornirile catre exces ale acestuia. Caracterul (atitudinile) are la baza valori. Intelegem caracterul, incercand sa raspundem la intrebarea „In ce cred eu?”  

4. Eul.


Componenta cea mai subtila si inalta a personalitatii, Eul, reprezinta un fel de nucleu al personalitatii, ce asigura integrarea informatiilor despre sine, ceilalti si lume, generand astfel sentimentul identitatii, continuitatii si unitatii propriei existente. Eul, la modul concret, este o suma de imagini si impresii pe care cineva le are despre sine, din punctul de vedere al existentei fizice, emotionale, sociale si spirituale. Aceste imagini au un puternic efect asupra dispozitiei afective si asupra comportamentului. Intelegem Eul incercand sa raspundem la intrebarile de tipul „Ce / cine sunt eu?”  

Fiecare dintre aceste componente ale personalitatii pot deveni un capital interior. In masura in care ele ne ajuta in parcursul nostru catre inserare sociala, pentru dobandirea apartenentei si a increderii celor din jur (capitalul extern), se poate spune ca o componenta sau alta a personalitatii reprezinta un atu, un capital interior.

Putem astfel sa identificam anumite parghii ce sustin integrarea noastra. Fiecare dintre acestea corespund componentelor personalitatii: aptitudinile trebuie puse in valoare prin activitate, temperamentul trebuie ameliorat prin intermediul inteligentei emotionale iar caracterul trebuie cultivat si incarcat cu ceea ce se cheama bun simt comun. De asemenea, eul trebuie intarit si echilibrat, prin convingeri adecvate. 

1. Aptitudini – Activitate. In absenta activitatii, aptitudinile ar ramane la stadiul de predispozitii pozitive. Totusi, nimeni nu se poate afirma prin intermediul unor predispozitii. Atunci cand ne descoperim aptitudinile si le dezvoltam prin activitate, ele pot deveni cu usurinta capacitati. De aici si pana la afirmare sociala, respectiv implinire, nu este decat un pas. 

2. Temperament – Inteligenta Emotionala. Inteligenta emotionala este acea trasatura de personalitate care ne ajuta, pe de o parte sa devenim constienti de si sa operam cu emotiile noastre, iar pe de alta parte, ne ajuta sa devenim constienti de si sa operam cu emotiile celor din jur. Inteligenta emotionala face posibila ameliorarea reactiilor noastre emotionale si aducerea lor intr-o forma compatibila cu civilizatia. Cand facem asta, sansele noastre de inserare sociala sunt considerabil crescute. 

3. Caracter – Bun Simt Comun. Bunul simt comun este dat de media credintelor si valorilor raspandite in societate. Logica privata a individului sau logica de grup poate adesea sa contravina bunului simt comun al societatii, in intregul ei. Cand ne opunem bunului simt comun nu facem decat sa ne auto-marginalizam, caci societatea tinde sa isi conserve sanatatea si echilibrul tocmai prin intermediul valorilor si modelelor pe care le promoveaza.

4. Eul – Stima de sine. Elementul care sustine sanatatea si echilibrul Eului, deci a intregii personalitati, este stima de sine. A avea stima de sine presupune sa cultivi sanatatea si echilibrul propriei personalitati, prin intermediul increderii si intelegerii pe care ti-o acorzi. A avea stima de sine nu exclude nici sentimentele de vinovatie si nici respectul pentru cei din jur. De altfel, ne dovedim mai eficient pretuirea pentru noi insine atunci cand respectam drepturile si bunastarea celor din jur.






Continue reading

joi, 18 septembrie 2014

Traim intr-o societate consumerista. Banul, este intr-adevar un detaliu care ne poate schimba viata... Dar ce mesaje le transmitem copiilor nostri despre bani?

 



Exista o tendinta naturala a copiilor – aceea de „a vrea”. Probabil ca sunteti familiarizati cu ea, daca sunteti parinti. Pe aceasta trasatura s-a construit o intreaga industrie destinata satisfacerii celor mai fanteziste dorinte ale copiilor. Ea exploateaza nu doar dorintele lor ci si sentimentele dureroase de inferioritate pe care le traiesc atunci cand se compara cu ceilalti copii, in absenta oricaror abilitati de a-si administra emotiile.  

Nu suntem aici ca sa fim fericiti, ci ca sa avem si apoi sa fim fericiti, pare a spune o intreaga societate. Sunt lectii importante despre bani pe care copiii ar trebui sa le cunoasca dar ratam ocazia de a le transmite astfel de mesaje. Asa ajungem sa ii dispretuim pe cei care nu au prea multe si asa ajungem sa consideram ca daca am avea o anumita suma de bani am fi fericiti.  

Un studiu inedit realizat cu ajutorul mai multor castigatori la loto, a evidentiat faptul ca dupa cateva luni de la castigul lor insemnat in bani, au revenit la nivelul de fericire care le era caracteristic inainte de a castiga (1). Cercetatorii au concluzionat faptul ca banii nu produc o schimbare reala in nivelul nostru perceput de fericire, in ciuda credintei universal raspandite. Iar daca am fost depresivi inainte de castig, ei bine, dupa cateva luni, ne luam depresia de unde am lasat-o.

Modul cum abordam problema banilor fata de copiii nostri poate sa ii ajute sau sa compromita total abilitatile lor de obtinere, de administrare si folosire a banilor. Asa apar cei care se tem de bani si cred ca banul este ochiul celui rau, sau cei care ar face orice pentru a obtine banii, inclusiv cele mai odioase ilegalitati. Tot asa apar cei care cheltuiesc haotic si cei care nu se indura sa investeasca nici pentru cele mai stringente necesitati.  (2)

Iata cateva lucruri pe care copiii ar trebui sa le stie despre bani.  

  • Banii nu definesc valoarea unei persoane. Faptul ca cineva nu are prea multi bani, ca provine dintr-o zona defavorizata a orasului si are o familie saraca, nu presupune ca acea persoana este inutila, ca nu poate fi un prieten de incredere sau un profesionist de exceptie. In mod reciproc, cineva care are prea multi bani, nu este un derbedeu insensibil si lipsit de caracter.  
  • Banii sunt neutri din punct de vedere afectiv. A avea mai multi bani nu te ajuta in niciun fel in plan afectiv. Fericirea adusa de bani dispare asa cum vine, iar cele mai scumpe lucruri pe care le detinem trec neobservate atunci cand este sa ne intrebam daca chiar suntem fericiti.
  • Lucrurile sunt purtatoare de valori spirituale. Atunci cand un copil doreste un joc pe calculator incarcat de violenta, sau cand vrea sa achizitioneze un CD cu muzica gangsta, este util sa il facem constient de valorile pe care aceste produse le poarta. Care este mesajul lor si cum ne ajuta ele? Oare cati parinti pot sa discute deschis despre semnificatia lucrurilor pe care le achizitioneaza odraslele pentru a se distra?
  • Timpul nu inseamna bani. Aceasta lozinca materialista a patruns profund in constiinta noastra, odata cu consumerismul. Mesajul pe care ea il transmite este ca totul poate fi cumparat cu bani si banii sunt valoarea fundamentala a familiei. Asa ajungem sa ne ignoram familia si prietenii, activitatile si evenimentele cele mai importante din viata copiilor nostri. Oare ne vor putea ierta vreodata?
  • Dragostea nu poate fi cumparata. Este nociva asocierea iubirii cu banii. Totusi, facem asta atunci cand le oferim bani copiilor nostri pentru notele obtinute, sau atunci cand le punem la dispozitie mijloace materiale pentru a-si seduce prietenii: petreceri, masini, telefoane de ultima generatie si haine. Ce se intampla in schimb cu caracterul lor? Vor sti vreodata cum sa castige iubirea?
  • Banii nu sunt radacina tuturor relelor. Este o mare eroare educativa aceea de a transmite astfel de mesaje copiilor tai. Asa cum banul nu aduce fericirea, lipsa capacitatii de a ne administra banii si de a le da o intrebuintare pozitiva este o adevarata drama. De fapt nu banul este problema ci lacomia si iubirea banilor este aceea care ne duce la ruina, iar uneori, la penitenciar. A avea bani si a-i investi prost – iata nenorocirea!
  • Ne putem permite ceva, daca ne este de folos. Un studiu recent (3) a evidentiat faptul ca fericirea este adusa nu de lucruri ci de activitati si experiente, iar atunci cand investim in lucruri ce sunt legate de activitati, suntem cu atat mai castigati. Atunci cand lucrurile in care investim slujesc valorile noastre generoase, merita facuta acea investitie. O familie care „nu isi permite nimic” sfarseste prin a-l ingrozi in mod inutil pe copil.  
  • Ceilalti pot sa afle cat de bogati suntem. Cand le inducem copiilor ideea ca ceilalti nu trebuie sa stie ce avem si ce ne permitem, ii obisnuim cu o gandire de tip paranoid. Le va fi greu sa aiba incredere in cele mai apropiate fiinte, pana si in partenerul de viata.  

Acestea sunt probabil cele mai relevante lucruri pe care un copil care creste intr-o societate de consum ar trebui sa le invete de la noi. Desigur, este mai usor sa le cumparam prietenii sau iubirea cu bani. Este mai usor sa le raspundem scurt ca „nu ne permitem asta”. Si este mai usor sa ne purtam rau cu „gunoaiele” care vand la magazin... Sa ne amintim insa ca toate astea sunt purtatoare de mesaje.








(1) Seligman, M., (2007), Fericirea Autentica, editura Humanitas, Bucuresti

(2) Gallio J., Gallio E., (2005), Copii nascuti sub o stea norocoasa, editura Rentrop & Straton, Bucuresti

(3) Morales, J., (2014), Contrary to expectation, life experiences, better use of money than material items, San Francisco State University

Continue reading

marți, 16 septembrie 2014

A trai intre oameni presupune existenta unor legaturi de incredere. Esti rece, distant, ori dimpotriva, esti cald, instabil si vulnerabil? Care este tipul tau de atasament?


 


Tulburarea reactiva a atasamentului se manifesta printr-un comportament extrem de prudent si temator, prin reticenta in ce priveste cultivarea relatiilor si dificultatea de a initia si raspunde majoritatii interactiunilor. Este vorba despre acea forma a tulburarii reactive a atasamentului cunoscuta si sub denumirea de forma inhibata.  

O alta forma a tulburarii reactive a atasamentului se manifesta printr-un comportament la polul opus, si anume copilul este exceptional de sociabil, el cauta afectiunea celorlalti in mod nediscriminativ, chiar daca ceilalti sunt relativ sau complet straini.  

Faptul ca aceleasi cauze – neglijarea si abuzul suferit in copilarie si schimbarea frecventa a ingrijitorilor in primii ani de viata – conduc la forme atat de diferite de comportament deviant, s-ar datora temperamentelor diferite ale copiilor afectati de aceasta tulburare.

Un experiment facut de catre Mary Ainsworth, a pus in lumina conceptul de atasament si modul in care acesta se formaza la copii. Experimentul presupunea observarea reactiilor copiilor atunci cand acestia erau lasati singuri de mama lor, intr-o camera cu jucarii, si, de asemenea, observarea reactiilor copiilor la intoarcerea mamei. In experiment a fost introdus si un strain prietenos, care intra in camera dupa plecarea mamei, pentru a se observa reactia copiilor fata de acesta. 

Doua treimi dintre copii au manifestat ceea ce Mary Ainsworth a numit atasament sigur. Ei foloseau prezenta mamei ca pe o ancora ce le furniza securitate si incredere. Plangeau cand pleca mama din camera dar se linisteau in scurt timp si isi reluau joaca. Cand mama lor revenea, ei o intampinau fericiti si isi reluau apoi joaca.

Cealalta treime dintre copii manifestau reactii total diferite si era impartita in doua, dupa tipul reactiilor observate ale copiilor. Pe de o parte erau aceia care nu plangeau cand pleca mama din camera si nici nu o intampinau cand se intorcea, fiind, de asemenea, neprietenosi cu strainii.  

O alta parte dintre copiii care manifestau un atasament nesigur, plangeau atat cand pleca mama din camera, cat si atunci cand ea se intorcea. De asemenea ei nu se linisteau prea usor dupa venirea mamei, dovedind o incapacitate de a-si administra emotiile si un atasament insuficient de sigur fata de mama, urmare a lipsei increderii in aceasta.

Privind aceste moduri diferite de reactie ale copiilor, gandul te poarta la adultii de mai tarziu care au reactii atat de diferite in fata pierderii si a stresului. Unii pierd ceva si isi revin dupa scurt timp, desi trec printr-o perioada cuvenita de doliu si framantare.

Altii se manifesta ca si cand nu ar conta nimic, nicio persoana in afara de ei insisi, parand incapabili sa manifeste afectiunea si atasamentul. Nu s-au iluzionat niciodata si nici nu sufera prea mult ca urmare a eventualei deziluzii. Cu alte cuvinte, traiesc intr-o certitudine gri, un univers in care nu ii poate surprinde nimic dar probabil nici nu ii poate bucura ceva.

Mai sunt si aceia care isi plang de mila tot timpul, care sunt eterne victime ale indiferentei si racelii celor din jur. Asteptarile lor sunt mari si lipsite de realism iar dependenta este profunda. In acelasi timp, prezenta persoanelor de suport nu ii ajuta cu adevarat, ei ramanand la ale lor, la nesiguranta si fricile lor, la teroarea de fiecare zi.  











Gallo, J., Gallo, E., (2005), Copii nascuti sub o stea norocoasa, editura Rentrop & Straton

Ainsworth MD, Blehar M, Waters E, Wall S (1979). Patterns of Attachment: A Psychological Study of the Strange Situation. Lawrence Erlbaum Associates.

Prior V, Glaser D (2006). Understanding Attachment and Attachment Disorders. Theory, Evidence and Practice. Child and Adolescent Mental Health series, RCPRTU, Jessica Kingsley Publishers.
Continue reading

vineri, 12 septembrie 2014

Cum administrezi esecul profesional? Reusesti sa iti descoperi resursele singur sau apelezi la prieteni si familie? Tagma profesionistilor promite un alt tip de sprijin. Care este acela?



Am primit azi un mail de la doamna redactor Marilena Ispas, de la Revista Cariere, avand urmatorul continut:

Buna ziua,
Numele meu este Marilena Ispas. Sunt redactor pentru Revista Cariere si scriu un articol despre esecul profesional. Despre cum te schimba, cum te transforma, cum te poate afecta si ce poti face sa remediezi situatia.
In cautarea informatiilor pentru acest subiect am gasit sprijinul dumneavoastra acordat unor persoane pe site-ul psihoterapie.net.
Credeti ca este posibil sa imi dati cateva informatii in legatura cu acest subiect, din punctul de vedere al unui specialist?
Cum ar trebui sa ne comportam astfel incat sa nu ajungem la un esec profesional? Daca se intampla asta, cum trecem peste?
Astept cu interes raspunsul dumneavoastra.
Weekend placut,
Marilena

Pentru a intelege modul diferit in care fiecare dintre noi este afectat de un esec profesional voi folosi o metafora. In copilarie, daca ni se lua o jucarie la care tineam foarte mult, sau daca pierdeam acea jucarie, am fi plans si ne-am fi manifestat protestul zile in sir, ori saptamani, in acord cu semnificatia pe care o atribuiam acelei jucarii. Daca in schimb jucaria respectiva nu reprezenta nimic pentru noi, am fi trecut peste incident cu seninatate, poate ca nici macar n-am fi observat disparitia ei din colectia noastra.

Mai tarziu, la scoala, ne-am indragostit de o materie, cum ar fi informatica sau limba romana si am inceput sa visam ca destinul nostru se va lega de aceasta, oferindu-ne posibilitatea unei cariere si a unei afirmari personale. Daca cineva cu autoritate in domeniul respectiv ne-ar fi spus ca pur si simplu nu avem aptitudini pentru aceste discipline, am fi manifestat reactii de protest sau chiar am fi intrat intr-o mica depresie. In schimb, daca am da piept cu incompetenta noastra in domenii care nu reprezinta nimic pentru noi, e foarte probabil ca esecul respectiv sa treaca neobservat, ca un detaliu nesemnificativ.

Eu cred in subiectivitatea reactiilor noastre la factorul de stres. Esecul in cariera este supus acestui principiu, la fel ca orice alt factor de stres experimentat. Atunci cand am investit vise, emotii, energie, timp si bani in cariera noastra, esecul in cariera devine o problema majora, din oricare punct de vedere - financiar, emotional, al sanatatii fizice si psihologice. 

Ce putem face pentru a evita esecul in cariera? Ei bine, Bill Gates, un tip care nu se poate plange de lipsa succesului personal in cariera, spunea ca succesul este un invatator lamentabil. In mod similar, se poate spune ca esecul este o resursa in sine, sau cel putin poate fi privit in acest fel. El ne invata despre punctele vulnerabile ale propriei personalitati sau punctele vulnerabile ale carierei si intreprinderii noastre.

Nu cred ca putem cu adevarat sa evitam esecul in cariera - el este o componenta a vietii si a procesului de formare si evolutie. Nu il putem evita asa cum nu putem evita realitatea, chiar daca unii spun ca nu exista esec, exista doar feed-back.

Nu am esuat. Am descoperit 10.000 de cai gresite de a face un bec sa lumineze. Thomas Edison

Probabil ca o persoana care a invatat de mica ce este responsabilitatea, angajamentul, devotamentul, cinstea, si toate acele principii ale bunului simt, ce ne ghideaza conduita in societate si in cariera, este oarecum protejata de esecuri, desi nu ii vor fi straine nici macar acesteia. Un principiu stravechi afirma ca ce tie nu-ti place, altuia nu-i face. Consider ca daca pastram astfel de repere morale in constiinta noastra, putem sa ne descurcam mai bine nu doar in cariera ci si in viata sociala, in general. Ele sunt mijlocul prin care obtinem ceea ce eu consider a reprezenta capitalul suprem si anume increderea celor din jur si reputatia, sau imaginea, cum se mai spune azi.

Cred ca un carierist adevarat, desi va suferi in cazul in care a dat gres, va cauta in sine resurse pentru o noua cariera. Aici trebuie sa aducem in discutie ideea de rezilienta, un concept complex, in componenta caruia intra o multime de detalii care au contribuit la formarea noastra ca oameni si in particular ca oameni de cariera.  

Rezilienta se sprijina astfel pe calitati si atu-uri, cum ar fi stima de sine, identitatea sociala atractiva a individului, usurinta sa de a-si face prieteni, se sprijina chiar si pe chestiuni superficiale, cum ar fi aspectul exterior, care iti ofera o anumita incredere in fortele proprii si in general, orice poate fi perceput drept o resursa - materiala, psihologica, sociala este si poate fi considerat o componenta a rezilientei. Rezilienta se bazeaza pe o suma de resurse si este un produs al experientei.

Rezilienta se formeaza prin experiente personale, inca din copilarie. Este deosebit de relevanta pentru formarea rezilientei, latura culturala a mediului in care s-a dezvoltat cineva, altfel spus valorile si modelele purtatoare ale acestor valori. Experientele sunt astfel  tezaurizate si invocate prin procese mai curand inconstiente in momentele dificile ale existentei. Iti aduci aminte ca atunci ai putut sa stralucesti si sa iesi cu bine dintr-o anumita provocare sau pur si simplu acele experiente se fac simtite in potentialul auto-perceput. 

Ce se poate face in cazul unui esec personal tine de rezilienta noastra. Anumite persoane reusesc sa constientizeze nivelul de stres, drama pe care o traverseaza si iau tot felul de masuri pentru a ajunge pe linia de plutire. Isi pot oferi de exemplu, o vacanta in care se refugiaza in lectura, calatorii, sau jocuri pe calculator, incercand sa uite. Altfel spus, revin la o etapa anterioara a dezvoltarii lor psihologice, in care viata era mai lina si se bucurau de mai multa siguranta. 

Acest mecanism poarta numele de regresie si depinde, la fel, de fiecare in parte, cat de mult timp ii va trebui sa se refaca si sa se mobilizeze, pentru a-si evalua potentialul si alternativele ocupationale. Din pacate, uneori regresia ajunge sa depaseasca limita patologicului, adica regresam pana la varstele cele mai fragede, cand gravitam in jurul unei unice surse de siguranta, si anume sanul matern. Acum nu mai avem sanul matern, in schimb avem alcoolul, drogurile si dependentele de tot felul care ne marginalizeaza si ne descalifica pe termen lung, dezintegrandu-ne atat reputatia, credibilitatea cat si identitatea in sine.

Din pacate, atunci cand rezilienta noastra nu este bine consolidata, cand nu credem in noi, in calitatile noastre, in resursele de care dispunem, si in procesul vietii, in general, este ca si cand am cauta un pretext pentru a ne auto-sabota. Totusi, din fericire, majoritatea celor care traiesc un esec profesional, si inteleg faptul ca esecul este o componenta nelipsita in evolutia noastra, sunt capabili sa isi depaseasca limitele, mai usor sau mai greu, si sa renasca din propria cenusa precum  pasarea Phoenix. 

Chiar si in cele mai dure conditii avem optiuni iar cei care stiu sa le observe si sa faca uz de puterea alegerii in mod responsabil fata de sine si fata de cei din jur, au toate sansele sa ajunga sa guste succesul. Am retinut o maxima a unui coleg de breasla din Timisoara, domnul Pera Novacovici:


Pe unii viata ii pune la pamant dintr-o singura lovitura. Pe altii in schimb, viata ii doboara si ei se ridica. Apoi viata ii doboara iar si ei se ridica iar. Ridicandu-se de fiecare data, viata oboseste sa mai dea in ei. Pera Novacovici, boxer si psihoterapeut.


Dintre entitatile care pot sprijini din exterior evolutia noastra in caz de esec profesional, mentionez in primul rand prietenii, familia, atunci cand am cultivat relatii pozitive cu aceste persoane, la care se adauga psihologul si consilierii de cariera ce pot oferi un sprijin autentic pentru reorientare profesionala si gestionarea emotiilor, sporirea rezilientei si mobilizare. 

De exemplu, un psiholog poate invoca momentele noastre de excelenta sau poate sa ne sprijine in constientizarea resurselor, ori implementarea unor comportamente si intentii pentru sporirea auto-controlului si pentru gestionarea emotiilor disfunctionale. Anumite teste de interese sau de aptitudini sunt special realizate pentru a descoperi acele resurse care ar putea constitui fondul si capitalul necesar unei noi cariere si merita din plin sa ne adresam psihologului pentru acest tip de auto-cunoastere.

Adesea medicul si preotul sunt persoanele care ajung sa afle primele despre chinurile noastre sufletesti, ca urmare a complicatiilor de conduita morala ori de sanatate - acele probleme psiho-somatice, care vorbesc despre nefericirea noastra prin intermediul unor semnale emise de organism, numite de specialisti cu termenul de jargon al organelor. Din fericire, tot mai multi dintre acestia inteleg ca posibilitatile lor de sprijin sunt limitate si le recomanda celor in cauza profesionisti din aria sanatatii psihice.










Daca iti place articolul si doresti sa sprijini PSIHOPEDIA, poti sa distribui pe Facebook sau sa actionezi butonul Google+. Un alt mod prin care poti sa sprijini blogul este sa lasi comentarii si feedback pentru articole. Interesul tau este apreciat. Aminteste-ti ca si PSIHOPEDIA are nevoie de tine!  Multumesc.
Continue reading

joi, 11 septembrie 2014

Toata lumea iti recomanda miscarea. Stiu chiar si copiii de la gradinita ca este folositor sa faci 30 de minute de miscare in fiecare zi. Dar este miscarea cu adevarat utila in cazul depresiei?




Sunt cunoscute cele trei componente relevante ale stilului de viata: alimentatia, miscarea si odihna. O trasatura nefericita a pacientilor care au primit un diagnostic de depresie este aceea ca toate aceste componente sunt modificate in sens negativ, cu alte cuvinte este perturbata capacitatea lor de a sustine un stil de viata sanatos si echilibrat.

Alterarea stilului de viata si a componentelor acestuia este o urmare aproape automata a lipsei de entuziasm pentru viata, asociata depresiei. Emotiile gestionate defectuos ne vor conduce in scurt timp la stilul de viata depresiv, caracterizat printr-o alimentatie haotica, odihna lipsita de regularitate sau insuficienta si o activitate fizica ce tinde sa se reduca in mod nefericit. 

Introducerea miscarii in tratamentul depresiei a fost ideea cercetatorilor britanici de la Universitatea din Bristol, care au inclus un program de activitate fizica intr-un program de tratament al depresiei. La studiu au luat parte 361 de adulti diagnosticati cu depresie in diferite centre din Marea Britanie. (1) 

Teoria din spatele acestei initiative este una de bun simt: daca corpul fizic si psihicul omului se afla intr-o profunda intrepatrundere, atunci inseamna ca oricand este afectata componenta psiho-emotionala, are de suferit si componenta fizica a organismului, fiind valabila si reciproca. Pierderea oricaror abilitati fizice ne poate conduce la pierderea entuziasmului iar pierderea entuziasmului (depresia) duce la degradarea organismului, lucru deja stabilit pe cale stiintifica. (2) 

Si totusi, rezultatele cercetatorilor britanici nu au fost pe masura asteptarilor. Ei au descoperit astfel ca introducerea activitatii fizice moderate sau intense in programele de tratament al depresiei nu reprezinta cu adevarat o masura eficienta de lupta cu depresia, iar pacientii nu au raportat imbunatatiri semnificative ale starii lor emotionale, ca urmare a acestei strategii.  

Daca ar fi sa gasesc explicatia, m-as referi la faptul ca nu s-a actionat decat asupra efectelor depresiei si s-au ignorat cauzele sale. Nu ma indoiesc de faptul ca cineva care face miscare in mod regulat are mult de castigat. Totusi, imi este greu sa imi imaginez cat de mult le-a trebuit unor persoane care sufera sa se mobilizeze pentru activitate fizica, in conditiile in care energia lor emotionala era potrivita mai mult pentru a vegeta.

Probabil ca abordarea potrivita pentru astfel de cazuri ar trebui sa se focuseze mai curand pe evaluarea si influentarea convingerilor de viata, a valorilor in care cred acesti oameni. De altfel este cunoscut faptul ca asteptarile nerealiste au un rol major in dinamica acestei boli psihice. Spre exemplu, s-a observat ca in randul depresivilor poate fi intalnita ideea ca ar trebui sa fie fericiti tot timpul, ceea ce nu doar ca nu e adevarat dar este si absurd.  

Cand nu mai putem sa schimbam o situatie suntem provocati sa ne schimbam noi insine. Viktor Frankl (3)  

In psihologia adleriana, in care sunt eu insumi specializat, depresia este privita in contextul dificultatii de a atinge scopuri, omul fiind o fiinta teleologica, adica orientata catre si motivata de anumite valori, dorinte, teluri, idealuri si obiective. (4) A vrea ceva si a sti ca nu este posibil este schema unei depresii, asa cum o vad adlerienii. Pentru solutii, trebuie sa ne adresam bunului simt al clientului si capacitatii sale de a identifica cai mai eficiente catre scopul sau, ori chiar alte scopuri.








(1) Chalder Melanie, Wiles Nicola J, Campbell John, Hollinghurst Sandra P, Haase Anne M, Taylor Adrian H et al. Facilitated physical activity as a treatment for depressed adults: randomised controlled trial BMJ 2012; 344:e2758

(2)J E Verhoeven, D Révész, E S Epel, J Lin, O M Wolkowitz and B W J H Penninx, (2014), Major depressive disorder and accelerated cellular aging: results from a large psychiatric cohort study

(3) Frankl, V.,(2009), Omul in cautarea sensului vietii, editura Meteor, Bucuresti  

(4) Adler, A., (1991), Cunoasterea Omului, editura Stiintifica, Bucuresti  

Continue reading

marți, 9 septembrie 2014

  Mancam pentru ca ne este foame sau mancatul este declansat si mentinut ca urmare a unei nevoi emotionale neconstientizate? Cum facem diferenta si care sunt solutiile?




Nu mai este probabil un secret faptul ca stresul este o componenta nelipsita a vietii. Nu stresul in sine este problema, dimpotriva, absenta cu desavarsire a stresului ar reprezenta si sfarsitul civilizatiei, si chiar al vietii. Stresul este acela care ne ajuta sa constientizam natura situatiei in care ne aflam - daca aceasta este o oportunitate sau un pericol, daca trebuie sa ne indepartam, pentru a ne asigura securitatea si integritatea personala ori daca trebuie sa ne mobilizam si luptam pentru ceva.

Singurii oameni care nu sunt stresati se afla la cimitir. Hans Selye (1)

Adevarata problema este excesul de stres, care poate sa indice prezenta obiectiva a pericolelor dar, de cele mai multe ori, nu indica decat obisnuinta noastra de a supraestima o anumita problema, lucru ce se trateaza prin psihoterapie.

Fiecare persoana are propria rezistenta la stres si propriul sau mod de a lupta cu excesul de stres si se poate spune ca aceasta face parte din identitatea noastra si reprezinta o componenta a personalitatii. In literatura de specialitatea aceste strategii de actiune in caz de stres poarta numele de mecanisme de aparare - un termen introdus in uz de catre parintele psihanalizei, medicul austriac Sigmund Freud. (2)

Astfel, exista mecanisme de aparare mai inofensive, cu efecte mai pozitive si mecanisme de aparare care nu fac decat sa inmulteasca problemele. De exemplu, unii se refugiaza in mijlocul prietenilor, care le ridica moralul si ii incurajeaza. Altii in schimb isi varsa nervii pe persoane lipsite de aparare. Din multitudinea de comportamente care pot fi considerate  mecanisme de aparare se afla si mancatul compulsiv sau dependenta de alimente.

Daca ar fi sa explicam cum facem rost de acest mecanism de aparare nu tocmai inspirat, am putea invoca momentele copilariei, cand gravitam in jurul sanului matern, iar toata nefericirea si insecuritatile dispareau atunci cand primeam ceva de mancare. Sau poate ca in copilarie, am vazut in familie pe cineva care reusea sa isi imbunatateasca dispozitia ca urmare a consumului compulsiv de alimente?

Oricare ar fi explicatia, cert este ca odata cu consumul de alimente se produc modificari sensibile si subtile in dinamica proceselor fiziologice, altfel spus, in chimia organismului. Validarea unor nevoi are intotdeauna acest efect al secretiilor de hormoni ai fericirii - cunoscuti sub numele de endorfine. Problema este ca aceasta strategie, care ne este atat de la indemana, isi are pretul ei, si anume acumularea de kilograme, ce poate duce la auto-marginalizare sau bolile de tot felul in care surplusul de kilograme reprezinta un serios factor de risc.

Ni se spune apoi sa facem tot posibilul si sa eliminam din greutate dar prea putin auzim ca acest exces vine ca urmare a stresului, a emotiilor gestionate in mod defectuos. 

Dietele ne preocupa suficient de mult zilele acestea, caci nimeni nu isi doreste marginalizare, dimpotriva, vrem sa fim in centrul atentiei si sa avem o prezenta fizica ce ne mareste sansele de succes social. Dar nimeni nu ne spune ca dieta ar trebui sustinuta de un program de control al stresului si chiar de psihoterapie caci numai asa am putea sa controlam cu adevarat stresul. Opinia mea este ca orice dieta care are pretentii ar trebui sa includa un astfel de program.

Cu alte cuvinte, ar trebui sa facem distinctia intre motivele pentru care mancam - daca mancam pentru ca ne este intr-adevar foame sau daca o facem pentru a umple un gol interior rezultat in urma provocarilor existentiale si a dificultatii noastre de a ne gestiona emotiile. (3) Mancatul emotional este tocmai acea forma de alimentare la care recurgem cand nu ne este foame cu adevarat, in schimb simtim o senzatie persistenta de plictiseala sau de tristete, iar tragaciul care declanseaza supra-alimentarea este o emotie de acest fel, si nu mecanismul fiziologic propriu-zis, al foamei.

Implementarea intentiei este o forma de control al mancatului excesiv care presupune sa stabilim din timp care este tipul de comportament pe care dorim sa il realizam in cazul intampinarii unor situatii stresante. Schematic, implementarea intentiei arata in felul urmator: "Daca mi se intampla X lucru, atunci voi face Y alegere." In acest mod ne pregatim pentru a recurge la o alta strategie de control al stresului decat mancatul compulsiv. 

Cuvantul dieta provine din latinescul diaeta, care se traduce prin "stil de viata". Gasesc ca exista multa ironie in faptul ca am ajuns sa folosim acest cuvant in conotatia sa nutritionala si sa ignoram semnificatia originala, care implica inclusiv sistemul nostru de convingeri si modul cum interpretam realitatea care este astazi, dupa parerea mea, cea mai importanta sursa a excesului de stres. Poate ca tocmai intelegerea sensului original al cuvantului ne-ar putea ajuta sa ne pastram silueta.












(1) Selye, H. (1991), Intelepciunea Stresului, editura Coresi, Bucuresti

(2) Lhote, Jaquet, Ionescu, (2007), Mecanisme de aparare. Teorie si aspecte clinice, editura Polirom

(3) Wansink, Brian (2006), Mindless Eating – Why We Eat More Than We Think, New York: Bantam-Dell.

Continue reading

vineri, 5 septembrie 2014

Cand surse multiple afirma acelasi lucru inseamna ca ne aflam in fata unor certitudini. Studii efectuate in paralel au demonstrat faptul ca utilizarea retelelor sociale are un impact asupra fericirii noastre.




Inteligenta nu ar fi fost de niciun folos omului daca ea nu ar fi fost sustinuta de capacitatea de a ne conjuga eforturile pentru binele nostru comun. De altfel sociabilitatea este una dintre trasaturile definitorii ale speciei noastre, care s-a dezvoltat si a preluat controlul planetei tocmai datorita abilitatii sale de a coopera, comunica si impartasi. Alaturi de sociabilitate, pare a fi inclusa in genetica speciei teama noastra teribila de izolare, situatie ce ar echivala cu disparitia, pierderea resurselor si a vietii.

Absenta legaturii de valori, simboluri si modele o putem numi singuratate morala si afirmam ca singuratatea morala este tot la fel de greu de tolerat ca si singuratatea fizica sau mai degraba, singuratatea fizica devine de nesuportat numai daca implica si o singuratate morala.  Erich Fromm (1)

In psihologia sociala este cunoscut faptul ca apartenenta este de doua feluri: cea fizica si cea prin referinta, dupa cum exista grupul de apartenenta dar si grupul de referinta. Grupul de apartenenta este acela caruia ii apartinem prin proximitate si localizare fizica in timp ce grupul de referinta este acela caruia ii apartinem prin aderarea la anumite valori comune, sau prin proximitate axiologica. (2) 

Grupul de apartenenta poate sa nu insemne nimic pentru noi daca nu suntem legati de acesta prin legaturi axiologice, prin valori. Cu alte cuvinte, grupul de apartenenta ar trebui sa se confunde cu grupul de referinta pentru a nu ne simti singuri in mijlocul acestuia.  Izolarea morala in schimb se refera la separarea noastra de grupul de referinta. E destul de tragic sa fii respins tocmai de cei in care crezi...

Pe internet, as spune ca nu exista decat grupuri de referinta. Fiecare cauta si gaseste relativ repede oamenii care ii plac si cu care ar vrea sa isi petreaca timpul. Este unul dintre avantajele majore ale internetului. Dar daca grupul de referinta ne este inaccesibil? Se poate intampla usor acest lucru in caz ca nu suntem pe masura celor pe care ii dorim in preajma noastra, spre exemplu, daca nu avem curajul de a intra in legatura cu acestia, complexati fiind de diferentele existente sau, mai rau, daca ei ne resping.

Acesta este modul in care am incercat sa imi explic de ce anumiti utilizatori de retele sociale, cum este Facebook, sunt statistic mai nefericiti. Cateva studii recente au demonstrat faptul ca Facebook poate fi folosit in doua moduri total diferite si cu efecte pe masura. (3) 

Astfel, cei care folosesc Facebook pentru a crea continuturi sub forma de fotografii sau videoclipuri incarcate ori sub forma de comentarii si interactiuni cu prietenii, sunt mai fericiti decat cei care nu fac decat sa rasfoiasca pasiv paginile altora, fara a se implica in interactiuni cu acestia. 

Studiile citate neaga astfel faptul ca timpul petrecut pe Facebook ar fi elementul ce influenteaza nivelul de satisfactie al utilizatorilor.

Alte voci insa critica retelele sociale pentru ca ele ar influenta modul in care interactionam in realitate, considerand ca acest tipar de interactiune face contactele reale mult mai superficiale, diminuand intervalul de atentie de care suntem capabili. Cu alte cuvinte, ne-exersarea stabilitatii atentiei poate avea efecte materializate prin deficit de atentie – o adevarata tragedie pentru cei ce vor rezultate in munca si educatie. 

Parerea mea? Facebook este un instrument si nimic mai mult. Nu avem de ce sa demonizam retelele sociale asa cum nu avem de ce sa demonizam utilizarea calculatoarelor sau a televiziunii. Faptul ca unii nu stiu sa le foloseasca este doar spre nefericirea lor. Probabil ca nu stiu sa foloseasca multe alte lucruri...  











(1) Fromm, E., (1998), Frica de Libertate, editura Teora, Bucuresti

(2) Marica, S., (2010), Introducere in Psihologia Sociala, editura Fundatiei Romania de Maine

(3) Technische Universität Darmstadt. (2013, January 21). Facebook makes users feel envious, dissatisfied: German study reveals social network's big role in users' emotional life. ScienceDaily. Retrieved September 5, 2014 from www.sciencedaily.com/releases/2013/01/130121083028.htm

Continue reading

miercuri, 3 septembrie 2014

 Minorele in lanturi, avand calus in gura, si costumatiile sado-maso, au facut furori la un spectacol de moda, dar au si ridicat sprancene in randul celor de la Directia Generala pentru Protectia Copilului...





S-a intamplat in Romania, la o prezentare de moda care a avut loc in Satu Mare. Cateva minore de 16 si 17 ani au aparut in ipostaze socante, avand costumatii care exprimau "viziunea artistica" a respectivului creator de moda. Situatia imi aminteste o replica dintr-un serial cu larga audienta ce rula la televiziunile de profil in prime time, cu ceva timp in urma. Era sfatul unei mame pentru fiica ei in momentul cand cele doua au ajuns la un bal: "Acum te asezi aici si incerci sa pari complet neajutorata."  (Fetele Gilmore)

Clasicismul este despre sanatate iar romantismul este despre boala. Wolfgang von Goethe

Este ceva romantic in incercarea femeilor de a parea neajutorate. Ideea reinvie mitul victimei sexy, pe care l-au intruchipat personaje celebre precum Alba ca Zapada, Cenusareasa sau, mult mai recent, Pretty Woman si o multime de alte fete tinere si atragatoare, din povesti si filme, dar si din realitatea de zi cu zi, ce au facut cariera fabricandu-si o imagine dramatica care aparent vorbeste despre conditia nefericita a femeilor asuprite de cand e lumea. 

Cine incearca sa nege existenta mitului victimei sexy, probabil ca are nevoie sa-si completeze cultura generala. Mitul victimei sexy, vorbeste despre o fata modesta si inocenta, ce nu-si mai vede capul de treaba si este supusa la tot felul de incercari si umilinte. Asupritorii lipsiti de inima sunt invidiosi pe frumusetea ei dar, fara macar sa isi dea seama, o apropie pe victima sexy de cavalerul pe cal alb pe care ea il viseaza in secret. Altfel spus, bestia este un atu al victimei sexy, un as din maneca ei (in caz ca are un costum cu maneci).

Un mit nu isi pierde niciodata savoarea si dispune de forta necesara de a razbate in constiinta si de a acapara atentia oamenilor, iar mijlocul prin care el reuseste asta este transformarea constanta. Miturile supravietuiesc trecerii timpului si evolueaza odata cu societatea si moravurile. Cel despre care vorbesc acum are rostul sau in dinamica societatii - victima sexy anima sentimentele generoase in inimile barbatilor absolut normali pe care ii transforma in eroi legendari. 

Cu alte cuvinte, pentru a avea eroi este nevoie de victime sexy, dar pentru a avea victime sexy, este nevoie de ... bestii hidoase - de unde si problema celor de la Directia Generala pentru Asistenta Sociala si Protectia Copilului. In ultimile decenii, mitul victimei sexy a fost influentat, asa cum era de asteptat, de "emanciparea sexuala" a societatii si asta intra in conflict cu partea conservatoare a acesteia - cea care impune regulile. 

Faptul ca profilul victimei se potriveste adolescentelor nu ar trebui sa ne surprinda - asa a fost intotdeauna. Adolescenta este perioada in care o tanara femeie poate aprinde pasiunile cele mai intense si, odata cu asta, perioada cand o femeie poate straluci cu adevarat. Intr-o societate adolescentina, prin preocupari si nivel de dezvoltare psiho-emotionala, cum este cea actuala, se poate spune ca adolescentele sau femeile pana in 25 de ani sunt acelea care "fac legea". Celorlalte le raman dietele draconice sau pensiile alimentare grase caci baietii de treaba sunt poama rara. 

Am adesea sentimentul ca  femeile isi asuma din proprie initiativa identitatea de victima sexy, mai ales la aceasta varsta, daca nu sunt multumite de ceea ce au si de modul in care arata viata lor - de altfel nu e foarte greu sa devii nemultumit, mai dificil este sa realizezi contrariul. Si atunci inventeaza cate o bestie care are menirea "sa le chinuie". Aceasta misiune ingrata se manifesta prin gesturi precum lipsa de atentie, critica excesiva, lipsa abilitatilor sexuale, sau abuzurile verbale, emotionale si fizice. 

O stiinta a victimei sexy, cum este cea promovata de prezentarea de moda de la Satu-Mare nu mi se pare complet lipsita de sens. Ea sfideaza, fara indoiala, bunul simt comun si forteaza limitele celor social acceptate, insa preocuparile din care s-a nascut colectia respectiva nu ne sunt cu adevarat straine. Iar daca am privi colectia si prezentarea ca pe un act artistic in spirit simbolist, acesta ar fi plin de semnificatie...

Rostul artei nu este sa descrie ci sa sugereze. Jean Morais, Manifestul Simbolist

Nu spun ca cei de la Protectia Copilului au actionat gresit, dimpotriva. Ar fi bine daca si-ar face simtita vocea mai mult. Ipocrizia este a noastra, pentru ca acceptam o multime de alte lucruri la limita moralitatii si permitem unor personaje lipsite de merite sa ne ocupe timpul, iar o colectie de arta care ne arata la modul simbolic ceea ce suntem, ne provoaca totusi atata indignare.

As fi putut sa spun ca o colectie ca aceasta va determina aparitia unui val de psihopati periculosi si as fi putut sa afirm ca fetele minore care au prezentat costumele ar putea ajunge sa se prostitueze in occident dar nu cred ca se va intampla asa ceva. Sau daca va fi asa, atunci vom vorbi despre cazuri izolate. In schimb, consider ca vor exista si cazuri izolate care vor vedea in aceasta colectie o metafora, asa cum mi s-a intamplat si mie.

Oricum, colectia este una controversata si trebuie "sa isi duca crucea" daca tot a luat-o... In fond, asa se intampla de zeci de ani in occident. Dar hei, partea buna este ca toata lumea va vorbi despre asta!









Continue reading

luni, 1 septembrie 2014

Este gresit sa aducem la birou ceea ce ne-ar putea distrage, cum ar fi plante sau decoratiuni? S-a descoperit totusi faptul ca decorarea cu plante a birourilor poate creste productivitatea si performantele intelectuale. 





Ergonomia este stiinta amenajarii locului de munca si are in vedere atat conditiile de munca cat si toate acele aspecte ce au un impact asupra sanatatii si dispozitiei operatorilor. De ce are vreo relevanta aceasta abordare? Pentru ca orice ne influenteaza dispozitia si sanatatea ne influenteaza in acelasi timp si productivitatea. Nu o spun doar eu, o spune si cel mai recent studiu in domeniu, realizat prin eforturile conjugate ale unor cercetatori din Australia, Marea Britanie si Olanda.

Ei au ajuns la concluzia ca desingul minimalist, pastrat astfel si promovat de numeroase companii occidentale, in ideea de a nu distrage atentia salariatilor de la ceea ce "conteaza cu adevarat", se dovedeste a fi "de-a dreptul toxic" pentru cei care isi desfasoara activitatea in acest cadru. Prin design minimalist se intelege eliminarea oricaror obiecte de arta sau decoratiuni, si eradicarea plantelor din birouri. Unele companii au permis totusi instalarea unor banere care, desigur, aminteau motto-urile si obiectivele companiei si nimic altceva.

Contrar teoriei care a instituit acest design, aceea ca prin eliminarea decoratiunilor devenim mai concentrati si deci mai productivi, testele efectuate in cadrul studiului amintit demonstreaza ca angajatii obtin rezultate mai bune la probele de memorie sau alte sarcini cognitive atunci cand in birouri se aduc diverse decoratiuni, obiecte de arta sau plante care sa se afle in raza lor vizuala. 

Ma intreb daca initiativa de a aduce acele plante nu a fost similara in efecte experimentului de la fabricile  Howthorne din Chicago, cand s-a descoperit efectul cu acelasi nume. Efectul Howthorne, cunoscut si sub numele de efectul observatorului, presupune schimbarea comportamentului unei persoane ca urmare a expunerii actiunilor sale unui observator extern. Vorbim aici despre comportamentul de lucru si despre eficienta in sarcinile de productie.

La fabricile Howthorne, in momentul in care conducerea a luat decizia imbunatatirii iluminatului unor hale de productie, s-a constat cresterea subita si substantiala a productivitatii. Explicatiile si interpretarile au fost numeroase si diversificate. Dintre acestea amintesc:

  • Cresterea temporara a productivitatii s-ar datora faptului ca muncitorii s-au simtit "sub observatie", deci stresati intr-o anumita masura, si de aceea s-ar fi concentrat mai bine.
  • Aceeasi crestere temporara a productivitatii s-ar datora faptului ca lucratorii au simtit interesul si dorinta conducerii de a le oferi conditii mai bune de lucru, ceea ce i-a determinat sa raspunsa pozitiv, prin mobilizare si rezultate mai bune in munca.

In urma unor experiemente similare s-a ajuns la concluzia ca majoritatea schimbarilor operate in mediul de lucru sau structura programului de lucru, conduc la o crestere temporara a mobilizarii si deci a productivitatii. Fie ca se modifica durata pauzelor, fie ca salariatilor li se ofereau anumite avantaje, rezultatul pare sa fie acelasi. Si totusi, efectele raman temporare...

Concluzia spre care tind eu insumi este legata de studiul stresului. O cantitate moderata de stres are un efect pozitiv asupra performantelor in orice domeniu. Atunci cand stresul este prea mic, ca in cazul in care suntem absolut detasati de sarcinile de serviciu ori cele educationale, performantele scad datorita sub-mobilizarii. Cand stresul este prea mare in schimb, mobilizarea excesiva conduce la actiuni precipitate si greseli involuntare. 

Schimbarile mici in designul locului de munca sau in alte variabile ce priveau dinamica generala a activitatii, sunt dupa parerea mea agenti de stres minori, cu un efect pozitiv in mobilizarea optima a salariatilor. Cu alte cuvinte, adevaratul inamic al productivitatii ar putea fi lipsa schimbarilor pe termen lung sau monotonia. Este adevarat si faptul ca fiecare persoana are toleranta sa la schimbare si este interpretabil ce inseamna pentru fiecare cuvinte precum "termen lung", ori "monotonie".









Continue reading