Pastile de Veselie

Dr. House le administra pacientilor sai bomboane din automat. Deloc intamplator! Conform studiilor, bomboanele rivalizeaza in efect cu medicamentele prescrise de psihiatru, neavand insa dezavantajele acestora: insomnii ori somnolenta, dureri de cap, greturi sau diminuarea libidoului.

Efectul Placebo consta in administrarea de substante neutre din punct de vedere farmacologic (de ex. zahar), dar care, in anumite conditii, reusesc sa produca schimbari importante in evolutia unor boli, prin puterea credintei.  

Daca esti usor sugestibil iar pilula cu zahar iti este oferita de un reputat medic, sau de alta persoana in care ai incredere, si care iti spune ca este un produs german renumit, care nu da gres niciodata, este probabil ca aceasta evolutie pozitiva a bolii sa fie cat se poate de reala, desi se bazeaza pe... o minciuna. Pe o minciuna si pe credinta ta, desigur. Ei bine, efectul Placebo a devenit un mod de a testa medicamentele, prin compararea rezultatelor.

Iata cum vad eu efectul Placebo, aceasta interventie medicala iluzorie.

Da, functioneaza!
Ajungi la un moment dat sa crezi ca porti o pereche de jeansi reali!

S-ar putea sa va surprinda asta, dar anumite studii arata ca medicamentele folosite pentru tratarea depresiei, spre exemplu, nu sunt cu mult mai eficiente decat inofesiva pilula cu zahar, desi au efecte secundare deloc de neglijat, ca de exemplu somnolenta, greturile, durerea de cap sau diminuarea libidoului, spre deosebire de pilula cu zahar. Probabil acesta e si motivul pentru care faimosul personaj dr. House le prescria atat de multe bomboane pacientilor sai...

Cand am inceput sa practic psihoterapia, imi facusem, la sugestia celor mai experiementati, un fel de kit de urgenta: daca vad ca nu ma descurc cu un anumit caz, il trimit la psihiatru. Pe parcurs insa, am ajuns la concluzia ca acele cazuri in care am tendinta sa "scap usor" facand o trimitere la psihiatru, sunt cele asupra carora ar trebui sa insist eu insumi, fiind mai curand de compententa mea, decat de competenta psihiatrului.

Strategiile de interventie ale psihiatriei, desi poate mai respectate si mai influente in societate, lasa adesea de dorit. Numerosi clienti spun ca, "psihiatrul nu sta la povesti" iar dupa o perioada in care acesti "pacienti" au urmat un tratament medicamentos, la intreruperea tratamentului se vad nevoiti sa constate ca se afla in acelasi punct. Inseamna oare ca ar trebui sa continue tratamentul, toata viata? Suntem oare bolnavi... definitiv?

Problemele psihologice sunt privite de catre psihiatrie mai curand ca "dezechilibru chimic", care, fireste, trebuie reglat cu pilula adecvata. Dupa o expresie populara, asta inseamna, in principiu, sa asezam caruta in fata cailor. Caci, dintr-un punct de vedere psihologic, acest dezechilibru chimic nu este altceva decat un rezultat al tulburarilor emotionale, ce isi au sursa in dificultatile individului de a-si administra stresul si problemele de viata.

Desigur, anumiti clienti pot fi vulnerabili din punct de vedere genetic, in sensul ca, poate, au mostenit un anumit tip de sistem nervos, o sensibilitatea accentuata. Dar acesta este un mod fatalist de a pune problemele, care nu ne ajuta cu nimic. Cand insa privim lucrurile din perspectiva a ceea ce putem face pentru a obtine controlul asupra propriilor reactii, raspunsul nu se afla in medicamente, mai niciodata.

Mecanismul Patologiei

Nu suntem constienti, in general, de scopul emotiilor, dar acestea nu apar fara motiv. Emotiile, privite la acest mod, sunt intotdeauna adaptative, caci ele reprezinta un mijloc de a lupta pentru scopuri. Ele nu apar fara motiv si nici nu sunt determinate in procent de 100% de evenimentele exterioare: examene picate, relatii terminate, pierderea locului de munca, a unor persoane dragi, etc.

Emotia (Y), nu poate sa apara in absenta evenimentului (X), dar ceea ce o determina cu adevarat nu este evenimentul (X), ci scopul (Z). O insulta venita din partea unui copil nu produce acelasi efect emotional ca si o insulta venita din partea sefului. Paul Rasmussen, Ph D., Adlerian School of Professional Psychology, Chicago

X [eveniment] ~ T [thought / gand] ~ Y [emotie] ~ A [actiune] ~ Z [rezultat dorit / scop]

Orientarile pur cognitiviste si cognitiv comportamentale nu iau in calcul factorul Z, adica scopurile personalitatii. Insa in fiecare situatie ce provoaca emotii "in dezechilibru", scopurile sunt un factor nelipsit. De altfel, putem considera emotiile drept un "aparat" de monitorizare a evenimentelor externe, ce indica in ce masura ne apropiem sau ne indepartam de scopurile, dorintele si asteptarile noastre.

A lua medicamente, chiar daca in prima faza, simptomele depresiei sunt eliminate, presupune insa si a lipsi personalitatea de acest aparat providential care ii indica in ce masura se apropie sau se indeparteaza de scopurile sale. E ca si cum am ramane fara busola. Starea de bine pe care ne-o ofera medicamentele, sugereaza faptul ca nu iti mai doresti nimic, ca te afli exact acolo unde doreai sa ajungi / si anume la starea de bine.

Care ar putea fi consecintele acestui fapt? Probabil ca nici macar nu se cunosc toate aceste consecinte, insa e limpede faptul ca medicamentele bulverseaza intreaga organizare a personalitatii. Spre exemplu, s-a ajuns chiar la un top 10 al medicamentelor legale care au fost puse in legatura cu violenta, iar depresia diagnosticata, care este asociata mai mereu cu medicamentele pentru depresie, conduce la o crestere a comportamentului deviant si violent, ce consta in auto-vatamare sau vatamarea altor persoane si distrugerea de bunuri.

Se mai vorbeste si despre dezvoltarea tolerantei la medicatie, lucru care reprezinta o consecinta a existentei  mecanismelor homeostatice ale organismului uman. De ce nu am dezvolta toleranta la medicatia anti-depresiva daca dezvoltam asa ceva la uzul oricarei alte substante? Odata cu toleranta, ne recapatam "busola", si ne amintim ca anumite lucruri chiar ne fac nefericiti. Solutia? Am spune ca mai multe medicamente...

Cum spuneam, emotiile reprezinta un mod de a semnaliza ca ne apropiem (daca emotiile sunt pozitive) / ne indepartam (daca emotiile sunt negative) de scopurile noastre. Adesea persoanele afectate de patologie psihica, au o sensibilitate iesita din comun, pentru ca aceasta sensibilitate le-a ajutat, inca din copilarie sa isi impuna scopurile. Spre exemplu, asa am devenit extrem de plangaciosi, tristi, fricosi, sau extrem de furiosi, cand am observat ca aceste emotii produc o influenta in jurul nostru, in comportamentul celor dragi.

Ne simtim rau in scopul de a ne simti bine. Paul Rasmussen, Ph D., Adlerian School of Professional Psychology

Este ceea ce se cheama ca am invatat sa adunam gresit: 2 + 2 = 5. Dar viata sociala anuleaza aceste mituri ale copilariei, si ne demonstreaza ca o frica iesita din comun, o furie si o agresivitate sau o tristete fara sfarsit, nu mai produc schimbarile dorite in comportamentul celor din jur, dimpotriva, devin obositoare si extenuante pentru acestia. Din pacate, nimeni nu vrea sa fie "bona" ta... Asa avem sansa sa descoperim faptul ca emotiile nu rezolva problemele noastre, dimpotriva, le fac mai mari.

Si este cat se poate de rezonabil sa ne dorim sa imbunatatim starea prezenta. Problema insa este cum o facem? Daca pana acum ne urmaream scopurile prin intermediul emotiilor (tot mai in dezechilibru, fiindca... nu merge altfel), psihoterapia ne reveleaza faptul ca, daca scopurile noastre sunt rezonabile, atunci le putem atinge facand ceva, nu doar simtind. 

Da-mi Doamne curajul de a schimba lucrurile ce se pot schimba, linistea de a accepta lucrurile ce nu se pot schimba si intelepciunea de a face diferenta intre cele doua. Serenity Prayer

Amintiti-va deci ca, nu suntem constienti intotdeauna de scopurile emotiilor, dar ele nu apar niciodata fara motiv. 

(1) Imaginea Pastillas Para Todos, de Srgpicker, via Flikr, sub licenta CC BY-NC 2.0

(2) Szalavitz, M. (January 7, 2011), Top Ten Legal Drugs Linked to Violence, website: TIME

(3) Itzkovich, J. (August 16, 2012), Depression medicine, placebo, equally effective, website: Jerusalem Post

(4) Rasmussen, P., (2011), The quest to feel good; Taylor & Francis Group, N.Y.

(5) Tran, M., (February 15, 2015) Diagnosed Depression Linked to Violent Crime, says Oxford University, website: The Guardian

Continue reading

patologie

Heirupism Metropolitan Patologic

Succesul este o problema de curaj, planificare, eforturi constante si toleranta la frustrare. Sau poate ca este doar o chestiune de noroc, pile si relatii...  Convingerile nerealiste despre succes ar putea sta la baza depresiei. 

Avem conceptii diferite despre succes. Este, poate, normal sa fie asa. Dar conceptiile noastre despre succes pe unii ii aduc la psihiatru iar pe altii ii feresc de acesta, oricat de mult ati crede in originalitate, unicitate si specific personal. Iata doar cateva dintre aceste principii:

• Fara durere, nu exista castig (No pain, No gain)
• Fara curaj, nu exista glorie (No guts, No glory)
• Succesul presupune sa mergi din esec in esec, fara a-ti pierde entuziasmul.
• Nu incerca sa devii un om de succes ci un om de valoare.

Probabil ca fiecare dintre aceste principii isi are avantajele si dezavantajele sale. De exemplu, daca consideri ca fara riscuri, nu exista glorie, probabil ca uneori riscurile vor deveni irationale, faptele radicale iar castigul foarte putin garantat. Iar daca succesul te intereseaza mult mai putin decat valoarea, probabil ca altii se vor afla la locul potrivit si la momentul potrivit, in locul tau.

Ma intreb ce cred despre succes tipii din videoclipul urmator, care au motivele lor sa mearga la sala de lectura.

Am observat de ceva timp prezenta unui soi de heirupism, generalizat, care, pe undeva ne si inspira incredere, cel putin intr-o prima faza. In sensul ca daca vezi pe cineva ca scoate aburi pe urechi, e ca o garantie ca acea persoana se afla pe drumul cel bun. Fiindca lucrurile cele mai bune se fac repede, cu zgomot, cu intriga si ceva pasiune.

Heirupismul este definit in DEX drept un entuziasm exagerat, manifestat in activitate, prin actiuni precipitate si mare graba. Termenul are insa si o conotatie peiorativa, mai putin favorabila, care insinueaza faptul ca respectivul entuziasm nu se bazeaza pe nimic real sau concret, iar actiunea heirupista este destul de putin cugetata, este deficitara la capitolul planificare si organizare, fiind, prin toate astea, mai curand stupida. Totusi heirupismul are emotie si poate duce o anumita intreprindere inainte, foarte mult si foarte repede.

Poate ati auzit despre tulburarea afectiva bipolara. Este un tip de problema, afectiva, cum ii spune si numele, caracterizata printr-o evolutie sinusoidala persistenta a emotiilor: foarte sus, in culmea fericirii si apoi foarte jos, in cele mai profunde depresii. 

Pentru o persoana care sufera de asa ceva, emotiile sunt un adevarat roller-coaster, iar probabil aceste mijloace de a trai senzatii tari din parcurile de distractie au fost facute pentru a ne ajuta sa intelegem tulburarea afectiva bipolara. Sau cel putin asa cred toti psihologii.

Psihologii adlerienii (Alfred Adler) care considera ca totul este legat de dorinte, de asteptari, idealuri si scopuri, au gasit o explicatie interesanta acestui tipar al evolutiei emotiilor. Afectivitatea bipolara ar fi rezultatul unei avantari spre inaltimi (lucruri, pozitii, relatii, etc) care nu exista in realitate, sau daca exista, sunt putin prea sus pentru respectivul individ. Astfel, ne explicam faza de expansiune, in care persoana chiar realizeaza cate ceva, dupa care urmeaza faza de cadere, cand realitatea ne bate la usa si isi cere tributul.

O persoana ca aceasta, in fazele de manie este in culmea fericirii, are tonus si energie maxima, are proiecte si le duce, in mare parte, la bun sfarsit, realizeaza foarte multe lucruri, repede, vijelios, incat abia daca iti vine sa crezi. Dar apoi intervine ceva care o da peste cap, pentru o vreme, si nu mai reuseste decat sa isi planga de mila. Intre aceste intervale psihoterapeutul afla ce a mai realizat clientul intre timp, de la ultima depresie, si apoi isi face o programare la ORL, fiindca nu poate sa creada tot ce aude.

Si totusi, pe undeva este o fisura. Heirupismul isi trage energia dintr-o radicala lipsa de realism, caci numai niste scopuri iesite din comun, ne-ar putea aduce in starea de a depune niste eforturi iesite din comun. Din pacate, iluziile acestea, despre ceea ce putem obtine si despre ceea ce putem fi, despre timpul si conditiile necesare, ne aduc intr-o zi la capatul puterilor. Este o zi trista, in care adevarul pare mai dramatic decat este si o zi pentru care nu ne-a pregatit nimeni.

... Ziua in care afli ca nu tot ce zboara se mananca.

Depresia are un scop, si anume acela de a retrage individul dintr-o lupta ce nu poate fi castigata. Paul Rasmussen

Functii ale depresiei:

• Stop pierderi! A ramane intr-o batalie pe care nu o poti castiga reprezinta o mare risipa de timp si energie. Activarea prelungita a sistemului nervos simpatic produce acest colaps in mod iminent. Ei bine, depresia impiedica acest scenariu.

• Auto-protectie. Datorita stresului prelungit, in conditiile in care abia daca iti mai oferi vreo pauza si abia daca mai apare vreo victorie, in conditiile in care nici nu vrem sa auzim despre retragere, depresia devine un "agent sanitar": daca nu am intra in depresie, cu siguranta ar surveni imbolnaviri datorate extenuarii.

• Strigat de ajutor. Un mecanism adaptativ pe care specia noastra il datoreaza evolutiei si careia noi insine ii datoram respect, este acela de a ne sensibiliza fata de durerea sau tristetea celorlalti. Depresia poate sa determine actiuni de salvare si, mai mereu atrage gesturile si actiunile generoase ale celor din jur, atitudinile de ingrijire si suport.

• Deconectare. Aproape sigur, nu ii veti face solicitari unei persoane care nu se simte prea bine, caci nimic nu va incurajeaza, in schimb, ii veti oferi o amanare de la o datorie si un termen prelungit pentru predarea unei lucrari sau a unui proiect. Unii au spus chiar despre depresie ca ar fi o vacanta auto-impusa. Poate ca principalul avantaj aici este scutirea de propriile noastre standarde de reusita, de perfectionismul drastic care, de altfel, ne-a si adus aici.

In ce priveste solutiile, acestea nu se gasesc in medicamente, cum poate va imaginati multi dintre voi, ci mai curand in a fi dispusi si a accepta ca se poate trai si fara a obtine "luna de pe cer", sau incercand sa o obtineti in pasi marunti si oferindu-va un timp rezonabil, planificand minutios, organizandu-va timpul in mod adecvat si realizand cate putin in fiecare zi. A iesi din depresie ar putea fi un aspect legat de... cunoasterea propriilor limite?

Doua dintre cartile care au schimbat destul de mult credintele mele despre succes sunt "Am reusit!", de Guy Missoum si "Pasi Simpli catre Vise Imposibile", de Steven K. Scott. Am intalnit acolo o viziune mai putin heirupista despre succes. Afli astfel ca nu trebuie sa faci totul in doua zile, dar ca totul poate fi realizat prin eforturi constante, care lasa loc altor aspecte ale vietii: familia sau sanatatea.

(1) Imaginea Hurry! Hungry!, de Christian Scheja, via Flikr, sub licenta CC BY 2.0

(2) Rasmussen, P.; (2011); The quest to feel good; Taylor & Francis Group, N.Y.

(3) Scott, K., S.; (2007); Pasi Simpli catre Vise Imposibile, editura Curtea Veche Publishing, Bucuresti

(4) Missoum, G., (2003), Am Reusit!, editura Polirom, Iasi

(5) Borcharf, T. (August 6, 2015) With depression, know your limits, website: Psychcentral 

Continue reading

virtute

Dilema lui Eros

Dragostea dureaza 3 ani? Gresit! S-a descoperit ca de fapt perioada respectiva e chiar ceva mai scurta. Cercetarea dinamicii hormonale a indragostitilor, arata ca, dupa numai 12 luni, in microbiologia partenerilor intervin schimbarile ce ar putea explica asa-zisa "moarte a pasiunii".

Daca in prima perioada a relatiei cei doi manifesta trairile caracteristice indragostirii: fluturi in stomac, obsesia persoanei iubite, nevoia de a fi impreuna mereu, insomniile, dificultatea de concentrare pe problemele practice ale vietii (scoala, job, etc), ei bine, dupa aceasta, sentimentele devin mai stabile, intervine si o anumita doza de previzibilitate, ca rezultat al auto-dezvaluirii si inter-cunoasterii si intervine, poate in mod alarmant pentru unii, o doza de monotonie.

Ar fi intr-adevar contra productiv si total ineficient din punct de vedere economic sau social, sau din punctul de vedere al familiei, sa ramanem indragostiti la acelasi mod, pentru o perioada mai lunga de timp. Ce ar mai reusi sa faca in viata o persoana care depinde de acesti fluturi in stomac? Mai este loc pentru evolutie sociala, materiala, chiar spirituala, atunci cand suntem dependenti de trairile specifice indragostirii? Si atunci de ce le urmarim cu atata obstinatie? De ce suntem in stare sa formam mereu si mereu cupluri noi?

Este oare puterea drogului iubirii atat de mare incat, eventual, sa duca la dependenta?


Iata un om ce pare sa fi descoperit ceva... Adorabil personaj!
Dar ma indoiesc ca v-ati dori sa locuiti sub acelasi acoperis cu dansul...

Disparitia fluturasilor si a celorlalte "simptome" ale indragostirii lasa adesea loc unei stari de anxietate si unor intrebari apasatoare: de ce nu ma faci sa simt ca inainte? Oare iubirea noastra s-a incheiat? In ciuda acestor framantari, asa cum spuneam mai sus, aceasta situatie este cat se poate de normala si a fost demonstrata ca atare prin studii stiintifice.

Se pare ca anumiti hormoni sunt prezenti in sange atunci cand oamenii sunt indragostiti in mod acut, neexistand nicio dovada ca aceiasi hormoni ar fi prezenti la persoanele care au fost in relatie timp de mai multi ani. De fapt, moleculele iubirii pot sa dispara chiar si in 12 luni dupa inceputul relatiei, pentru a fi inlocuite de un alt lipici chimic care tine cuplurile impreuna. Michael Gross 

Si atunci ce este iubirea? Este ea doar o iluzie, trecatoare prin definitie? Suntem condamnati la dezamagire dupa doar un an de relatie? Raspunsul oferit de cei care au cercetat indeaproape acest fenomen complex care marcheaza intreaga noastra existenta ar fi urmatorul: in termeni evolutionisti, specia a cautat sa isi conserve si sa isi sporeasca sansele de supravietuire si a descoperit acest mecanism care incurajeaza relatiile noi. Iar solutia a fost drogul indragostirii, adica hormoni care transforma totul intr-o sarbatoare. O sarbatoare care insa trebuie sa se incheie la un moment dat...

Prin urmare, acel "si au trait fericiti pana la adanci batranete", este mai curand un ideal ce ramane de dovedit decat o realitate propriu-zisa. Exista insa si o alta fata a medaliei: daca apar urmasii iar parintii nu raman impreuna, supravietuirea si reusita in viata a urmasilor este amenintata, caci nu este suficient sa dai viata cuiva pentru ca acesta sa si supravietuiasca.

O buna perioada de timp, urmasii au nevoie de calauzirea parintilor pentru a deprinde o multime de lucruri: informatii, cunostinte generale, metode de administrare a timpului, a resurselor si, ce sa vezi, chiar si metode de administrare a emotiilor! Asa a aparut, odata cu evolutia societatii umane, necesitatea ca cei doi parinti sa asigure o anumita continuitate si o anumita stabilitate a caminului. Asa apare si imperativul usor dramatic de "a ramane impreuna pentru copii".

Dar pentru ca societatea umana a evoluat si pentru ca oamenii de stiinta au observat cat de greu este pentru anumite cupluri ca, pur si simplu, sa ramana impreuna pentru copii, ei au continuat sa isi puna intrebari si sa caute solutii. Asa au fost descoperite mai multe feluri de a iubi:

• Epithumia ~ iubirea pur sexuala, experimentata adesea de adolescenti, cu rol in auto si inter-cunoastere sexuala, este lipsita sau saraca in manifestari emotionale ori spirituale si, tocmai prin aceasta, destul de neinteresanta.

• Eros ~ iubire sexuala si romantica, pe care o identificam cei mai multi dintre noi cu "iubirea adevarata", tocmai fiindca este intensa din punct de vedere emotional, si care, de cele mai multe ori, conduce la casatorie. Din pacate, Eros este si trecator, iluzoriu si lipsit de stabilitate in timp. La capatul lui Eros ne vedem in fata unei dileme cu caracter universal: a lucra impreuna la relatie sau a cauta o noua vraja imbietoare? Vom raspunde la aceasta dilema in functie de nivelul de dezvoltare psiho-emotionala la care am ajuns.

• Storge ~ este iubirea generoasa si protectoare care se naste de regula intre parinti si copii sau intre frati. Adesea implica sacrificiul si o afectiune naturala, profund umana.

• Fileo ~ este probabil cea mai inalta forma de iubire pe care o pot cunoaste, impreuna, doi muritori. Ea implica emotii de o intensitate mai mica, dar cu o respectabila stabilitate in timp (aceasta e definitia sentimentelor, nu-i asa?). Fileo se bazeaza pe prietenie, care la randul ei se bazeaza pe auto-dezvaluire onesta, interese comune si afinitati inter-personale.

• Agape ~ mai mult rezultata din principii moral-religioase si din logica acestei clasificari decat dintr-o realitate umana evidenta, Agape este iubirea neconditionata, manifestata de Dumnezeu pentru muritori. Anumiti muritori care incearca sa isi depaseasca conditia, vor imita aceasta forma de iubire, ajungand adesea sa isi provoace singuri un adevarat calvar, tocmai fiindca nu cer nimic in schimbul iubirii lor. A iubi un psihopat spre exemplu, nu e tocmai o idee buna si ma indoiesc ca Dumnezeu e incantat sa ne vada contribuind la propria distrugere si la fericirea psihopatului, fie si pe aceasta cale. S-ar putea sa ma insel eu aici. Dar nu va indoiti de bunele mele intentii!

Asadar, ce urmeaza dupa "dragostea adevarata", adica dupa Eros? De cele mai multe ori, Eros conduce la casatorie, in special in zilele noastre, cand casatoriile tind sa nu mai fie aranjate. Dar Eros, asa cum spuneam, "se evapora" intr-un timp relativ scurt. La capatul lui Eros, intervine Dilema: ramanem impreuna pentru copii sau cautam alti fluturi in stomac?

Consilierii de cuplu, obisnuiesc sa spuna ca "o relatie buna nu pica din cer", iar "dupa ce fluturii au plecat, incepe munca", incercand sa sugereze astfel ca iubirea nu exclude ideea de a lucra impreuna la un ideal comun. Totusi, anumite relatii au un potential mai mare de a supravietui decat altele. E vorba despre acele relatii, care au inclus in dinamica lor si alte componente decat atractia pur sexuala si romantica. E vorba de relatiile care au inclus si... suflet.

Altfel spus, daca o relatie a fost, inca de la inceputurile sale, marcata si de anumite afinitati inter-personale, de o bucurie de a te afla impreuna pentru comuniune si activitati care ii intereseaza in aceeasi masura pe ambii parteneri, nu doar pentru apropierea sexuala, si emotii intense, acea relatie are ceva mai multe sanse de a supravietui in timp. Iubirea de tip Fileo pare sa fie raspunsul!

Imi amintesc despre un cuplu pe care l-am cunoscut si care activase aceasta componenta a intereselor comune intr-un mod induiosator. Cei doi puteau fi gasiti adesea impreuna, practicand jocuri pe calculator. Si ambii iubeau pisicile. Erau ca doi copii si ofereau o imagine reconfortanta, un tablou al cuplului care ne-ar putea inspira. Probabil ca nu este singurul mod in care un barbat si o femeie se pot sincroniza in activitati si interese dar nu imi inchipui ca cei doi se vor desparti prea curand sau ca isi vor gasi cate un amant.

Ce te mai faci daca interesele si activitatile comune nu reprezinta punctul vostru forte? Erich Fromm, venea cu unele recomandari in ce priveste cultivarea artei de a iubi, dupa ce Eros ne aseaza in fata dilemei sale:

• Disciplina ~ iubirea presupune o disciplina auto-consimtita si o angajare puternica si responsabila a timpului si a Eu-lui personal.

• Concentrarea ~ orientarea si mentinerea atentiei concentrate asupra celuilalt pentru a-i putea cunoaste universul interior si pentru a-l putea intelege in toata complexitatea sa.

• Rabdarea ~ prin exercitiu constant, zi de zi, arta de a iubi se deprinde prin rabdare cu sine si cu celalalt, in relatie.

• Sensibilitatea ~ a fi constient de propriile trairi senzoriale, emotii si sentimente, echivaleaza cu detinerea auto-controlului asupra sferei corporale si psihologice.

• Depasirea Narcisismului ~ Narcisismul presupune centrare pe propriile placeri, insa iubirea inseamna iesirea din egocentrism si egoism si manifestarea modestiei si a disponibilitatii pentru celalalt.

Asadar, atunci cand va stafuiti intre voi sa fiti cat mai misteriosi, pentru a conserva pasiunea, intrebati-va daca ramanand misteriosi nu va mintiti singuri. Impiedicand auto-dezvaluirea, s-ar putea sa nu faceti decat sa intarziati constientizarea faptului ca nu aveti nimic in comun cu partenerul vostru si deci, sansele voastre de a ramane impreuna sunt destul de mici. Presupun ca nu asta e ceea ce va doriti.

(1) Imaginea Dilemmas, de Shena Tschofen, via Flikr, sub licenta CC BY-NC-ND 2.0

(2) BBC, (2006), Sex chemistry lasts two years, website: BBC News

(3) Marcu, I.C., (2012), Iubirea, dincolo de luna de miere, editura SPER

Continue reading

sexualitate

Epidemia de Marlanie

Limbajul universal al Marlaniei este abuzul. Abuzul nu este rezervat societatilor arhaice, precum cea din Valeni. El este la fel de raspandit ca si puterea, in sine. Tentatia de a-ti gasi "implinirea" in umilirea celuilalt este adesea irezistibila pentru cel care are puterea de partea sa.

A sosit si prima sentinta in cazul violului in grup din Vaslui. O sentinta care nu multumeste pe absolut nimeni. Unii vroiau mai mult, altii mai putin, unii vroiau sa ia si fata violata vreo cativa ani, altii vroiau sa-i condamne pe toti satenii din Valeni, unii vroiau sa intre si presa libera la parnaie, iar altii dau vina pe Basescu, ca de obicei.  

Aspectul care m-a interesat pe mine, din aceasta poveste pe cat de spumoasa pe atat de sinistra, este modul in care pozitia de autoritate determina aparitia comportamentelor deviante. Narcisistii si psihopatii se simt minunat in pozitii de autoritate. Ei care abia asteapta sa puna mana pe ceva putere, ca sa-si "manifeste ego-ul". Puterea si mai ales abuzul de putere sunt un fel de dezvoltare personala pentru aceste categorii psihiatrice care inteleg viata in spirit "evolutionist": cel mai puternic supravietuieste. Restul... ciocul mic!

Prin natura lucrurilor, te afli pe o plaja insorita: esti tanar, barbat, fiu de oameni instariti, educat, bine platit, cu statut privilegiat, etc. Sau dimpotriva, esti femeie, copila, fiica de tarani modesti, fara educatie, fara job... Asa cum spuneam, pozitiile de putere li se potrivesc de minune marlanilor. De acolo pot sa iti dovedeasca ca nu valorezi nimic iar prin asta, se vor simti, cred ei, mai impliniti.

I-am pus pe narcisisti si pe psihopati in aceeasi categorie fiindca am in vedere acele trasaturi care le sunt comune: lipsa de empatie si tratarea celor din jur ca si cand ar fi niste obiecte pe care le pot folosi asa cum doresc si cum le vine lor - obiectificarea, daca vreti sa ii spuneti asa. Unii le-au spus acestora "inimi intunecate". Lasand metafora la o parte, le-am putea spune, simplu, Marlani.

Ati crede ca violatorii de la Valeni sunt exponentii cei mai prolifici ai acestui tip rar intalnit. Dar va inselati. Abuzul de putere este tot atat de raspandit ca si puterea in sine. Poate va amintiti de fiul acelei senatoare care a trecut cu masina peste barbatul ce intervenise sa o salveze pe iubita lui. Sau poate va amintiti de cei doi adolescenti care au umilit pana la moarte un om al strazii - pentru ca puteau. 

Sau poate ca va vine in minte seful de stat care anexeaza un teritoriu, fara sa ii pese ce cred cei de acolo ori restul lumii. Ori poate va ganditi la Marlanul in gaoace, cel din scoala generala care trecea pe coridor si baga spaima in copii spunand printre dinti: "Banii sau sandwich-urile bai fraiere!" Cazuistica este, literalmente, inepuizabila.

Abuzul de putere se face simtit in cele mai familiare situatii. Seful care selectioneaza angajatii pe criterii sexuale sau de nepotism sau lectorul universitar care "vinde" locurile la buget. Partenerul care considera ca are ceva in plus iar tu esti servitorul sau umil. E destul de greu de gasit dreptatea in acest sistem, nu-i asa?

Din pacate, din abuz in abuz, Marlanul simte nevoia sa creasca si el, ca tot omul. Si va creste devenind din ce in ce mai marlan. Lectia de viata pe care o stie este simpla: esti cu adevarat puternic atunci cand le dovedesti celorlalti ca sunt slabi, ca nu au stima de sine, ca nu pot face nimic pentru a te opri. Marlanul se exprima prin forta aplicata celor mai slabi. Se poate spune ca limbajul universal al Marlaniei este abuzul. Iar lipsa de consimtamant a victimei e mecanismul care ii produce trauma acesteia din urma.

Radacina Marlaniei este o educatie in care el a fost in centrul universului, iar ceilalti erau niste obiecte depersonalizate. Totusi, fostele victime ale Marlanului pot deveni si acestea asa ceva, folosind marlania pe care au trait-o pe propria piele drept scuza si inspiratie pentru a fi marlani, la randul lor. 

Neinvatand niciodata sa-i inteleaga pe cei din jur si fiind total neinteresat de auto-disciplinare, Marlanul atrage intrigile, conflictele si masurile coercitive: azi o nota scazuta la purtare, maine o amenda, poimaine prima condamnare, si tot asa... Ar putea chiar sa devina mandru de aceasta experienta. Cineva il va scapa de fiecare data, asa ca nu va fi nevoit sa se indrepte sau sa invete concepte "extraterestre", precum efortul si cooperarea.

Mi-a fost dat sa intalnesc marlania deghizata in fel si chip. Marlanul este intr-adevar imatur din punct de vedere social si emotional, un "copil mare". Pentru el este o joaca, in care el e "seful" - ii este rezervat acest rol, prin nastere. Se si numeste pe sine cu auto-duiosie: "barbatul copil" sau "femeia copil", acoperindu-si astfel sub masca inocentei abuzurile de tot felul - verbale, fizice, sexuale, emotionale. Caci daca esti un copil dulce si frumos, atunci totul se trece cu vederea...

Intr-un mod surprinzator, in tarile civilizate s-a constatat statistic aparitia unei "Epidemii de Marlanie". Termenul imi apartine dar fenomenul este cat se poate de real. Conditiile de viata si privilegiile primite, neglijarea disciplinei in educatie, au facut posibila aparitia unei generatii intregi de narcisisti, preocupati doar de sine, si gata oricand de un abuz.

Dr. Peter Gray propune urmatorii factori care ar sta la baza acestei explozii a narcisismului:

• Stilul de parenting - faptul ca se pune accent pe cladirea stimei de sine, inca din anii '80, in defavoarea cultivarii relatiilor si a cooperarii - copiilor li se repeta cat sunt de grozavi, iar ei ajung sa internalizeze aceasta credinta, in detrimentul increderii si respectului pentru ceilalti

• Competitivitatea - ceilalti sunt priviti ca obstacole ce trebuie eliminate pentru a obtine accesul la resurse, lucru care duce la dezvoltarea unei atitudini dispretuitoare si anxioase fata de acestia - nu mai facem nimic din pura compasiune si din placerea de a fi impreuna, ci doar pentru ca da bine intr-un CV

• Alienarea - copiilor nu li se mai permite sa se joace impreuna. Jucandu-se impreuna, copiii invata ca fericirea celorlalti este importanta pentru reusita jocului. Pana si jocurile de azi sunt hiper-competitive si violente, bazate pe ideea de a elimina/supune/invinge concurenta sau "dusmanii".

O lume plina de narcisisti ar fi o lume intr-adevar, foarte trista. Noi oamenii suntem, prin natura noastra, animale sociale; depindem de bunavointa si grija celorlalti. Narcisismul este rau nu doar pentru societate ca intreg ci si pentru individul narcisist. Oamenii care au aceste trasaturi sunt adesea nefericiti si furiosi pe lume ca urmare a esecului acesteia de a le recunoaste superioritatea. Peter Gray, Ph. D. 

Ei cred ca au mai multe drepturi decat ceilalti, si nu se vor rusina sa arate asta. Poate considerati ca violul este rezervat societatilor arhaice, precum cea din Valeni. Ei bine, va inselati. Chiar si in inalta societate se afla Marlani. Poate ca se vor gandi de doua ori inainte sa puna in scena un viol, insa au la dispozitie alte forme de abuz, ceva mai subtile.

Nu degeaba a aparut termenul de abuz emotional sau chiar de viol emotional. Abuzul emotional se manifesta prin comportamente precum batjocura, critica constanta, amenintari si pedepse fara sfarsit, revarsari de furie si toane fara de capat, teste care nu se mai termina, etc. Rezultatul este ca victima devine tot mai nefericita, este izolata, se simte sufocata, epuizata si are tot mai putina incredere in sine, isi pierde identitatea, devenind dependenta de abuzator, care, nu-i asa, este unicul detinator al adevarului. 

Sper sa va fie de folos acest ghid despre Marlania in toate formele sale. In ce priveste solutiile, va recomand sa va faceti cunoscute asteptarile de la bun inceput si sa jucati dur atunci cand ele nu sunt respectate - amintiti-le iar si iar, impuneti limite si, daca este nevoie, detasati-va de Marlan pentru totdeauna, indiferent cat este de dragalas la aspect si indiferent cati bani are! Nu se merita.

(1) Imaginea El Miedo se Observa, de Sabbhat Sabacio Striges, via Flikr, sub licenta CC BY-SA 2.0

(2) Hoek, L., (December 7, 2009) Position of Authority Make a Narcissist's Life Easy, website: Think Like a Black Belt

(3) Tsouros, P., (November, 2014 ) Emotional Abuse Explained, website: On the Edge

 (4) Gray, P., (January 16, 2014), Why Is Narcissism Increasing Among Young Americans, website: Psychology Today

Continue reading

viol

Transa Autolitica

Bad choices make good stories. Adica deciziile proaste fac povestile bune. Ca un ingredient riscant, care, adaugat povestii tale, o va face de neuitat sau o va compromite definitiv. Dar deciziile bune, luate in urma deciziilor proaste, fac povestea emotionanta, incredibila, inaltatoare ...

Va amintiti momentele acelea din adolescenta cand va venea sa luati de par o colega de clasa care a spus, a inventat sau a tradat un secret penibil? Sau atunci, dupa petrecere, cand nu mai stii ce ai luat si ti-a venit sa te urci pe bloc si sa incerci sa zbori... Sau atunci cand ai pierdut un examen la mustata si ti-a venit sa pui capat acestei existente demne de dispret?  

Ei bine, unora dintre noi nu doar ca "le vine" sa faca una sau alta, dar o vor face cu adevarat... Uneori suferinta rezolva problemele in locul nostru, iar anii adolescentei reprezinta un izvor nesecat de exemple in acest sens.

Pe cand era adolescenta, aceasta tanara incantatoare, care are acum 26 de ani, a luat o decizie ce a marcat intreaga ei viata. Poate ca nu s-a simtit niciodata atat de norocoasa si binecuvantata cu o prezenta fizica de invidiat si poate ca notele bune nu au insemnat nimic pentru ea. Sau poate ca nu si-a dat seama niciodata ca este capabila sa termine o facultate cu bine, si sa se integreze in societate, sa aibe o familie, un sot si un copil.

Indiferent care ar fi motivul, decizia sa a fost una radicala - la varsta de 18 ani, ea a luat mp3 playerul, si-a pus castile pe urechi, si s-a lungit pe calea ferata. Ei bine da - o adolescenta tulbure ia de la noi tot ce poate sa ne ia. In ultimul moment, ea s-a miscat iar trenul a lasat-o fara picioare. Definitiv. A fost totusi salvata si a supravietuit prin interventia unui tip care plimba cainele prin zona.

Diagnosticele au urmarit-o inca multa vreme. Ceea ce mi se pare demn de povestit e faptul ca, in ciuda pierderii, a luat decizia sa traiasca. In aceste conditii, cu statutul unei persoane condamnate sa traiasca intr-un scaun, sau cu o proteza dizgratioasa, pe care unii le-ar considera demne de o sinucidere, ea decide totusi ca viata nu s-a incheiat.  

Ii puteti inca citi vulnerabilitatea in glas sau in zambetul delicat, dar acum doreste sa impartaseasca povestea ei si sa ne transmita un mesaj nobil si pretios. Sinuciderea este o solutie permanenta, desi depresia nu este permanenta. Nu trebuie sa fie astfel. Depresia poate fi tratata, daca doriti si alegeti asta. Este important sa cautati ajutorul cat mai repede, pentru a evita complicatiile.

Inutil sa mai spun cat de mult regret alegerea facuta de Helen la 18 ani. Pe de alta parte, gestul ei de a vorbi despre ceea ce i s-a intamplat, in ciuda comentariilor rautacioase, este, cred eu, un act de curaj si un efort civilizator pentru cei care, fara indoiala, parcurg situatii asemanatoare si nu stiu ce a aflat ea.

Da, uneori, apar la morga trupuri din-acestea desavarsite, care au apartinut unor tineri promitatori. Se spune ca "only the good die young" - numai cei buni mor tineri. In paranteza fie spus, e doar un mit tembel.

Cei buni nu mor niciodata si fac pentru asta mai mult decat sa comita un suicid. Ei ofera o inspiratie generatiilor ce vor veni. Helen, poate fara sa isi dea seama, ne ofera aceasta inspiratie prin decizia sa de a trai si de a vorbi despre experienta ei.

Dar aceasta renuntare timpurie la viata ar trebui sa ne dea de gandit. Caci, oricat de mari ar fi provocarile mediului (se crede ca factori precum o poveste de dragoste nefericita, bullyingul si cancerul mamei sale ar fi declansat criza in cazul lui Helen), totusi raspunsul este ales de noi insine. Si probabil, exista raspunsuri mai productive decat sinuciderea.

Continui sa ma minunez de povestea acestei tinere si aproape ca nu imi vine sa cred cat de mult a progresat de la momentul tentativei de sinucidere. Ea a abandonat drogurile, are acum un partener, un copil, si a inceput  o noua specializare - in criminologie. Da, chiar si viata unui candidat la sinucidere poate evolua in acest mod... Oare de ce nu ne dam mai multe sanse? Doar pentru ca ceilalti nu ni le dau?

Ce credeti despre aceasta poveste?
De exemplu, ati mai acorda vreo sansa unei persoane cu un asemenea trecut?
Sau v-ati casatori cu dansa? 

(1) Imaginea Dissolving Wind, de Sophia Louise, via Flikr, sub licenta CC BY-NC-ND 2.0

(2) Daily Mail (2015), Helen Galsworthy discusses how her life has changed, website: Daily Mail

 

Continue reading

victime

Puterea Povestii

La baza comportamentului se afla... povestile. Sunt povesti pe care le invatam devreme si apoi ni le spunem toata viata, chiar si in somn... Dar, uneori, povestea pe care ti-o spui nu face decat sa te imobilizeze...

De acum cativa ani, a devenit virala pe internet o asa zisa scrisoare de dragoste pe care ar fi scris-o actorul american Brad Pitt, despre si pentru sotia sa, faimoasa Angelina Jolie. Erau cateva randuri induiosatoare, care vorbeau despre depresia celebrei actrite si despre atitudinea suportiva a lui Pitt, care ar fi constituit secretul insanatosirii partenerei sale

S-a dovedit ulterior ca ravasul era fals. Dar nu asta conteaza! Spun acest lucru pentru ca, desi a fost contra-facuta, lucru pe care il afirma chiar "autorul ei", scrisoarea scoate in evidenta cateva aspecte reale ale tipului de relatie care a existat intre cei doi: problemele emotionale ale actritei, natura sa dependenta si vulnerabila, precum si atitudinea intelegatoare pe care a avut-o Brad Pitt.

Mai mult decat atat, ravasul nu a devenit viral doar pentru ca vehiculeaza numele celor doua superstaruri de cinema. In ciuda erorilor gramaticale si a lipsei de autenticitate - de exemplu, in scrisoare, apare propozitia "sotia mea s-a imbolnavit", desi la data cand a aparut scrisoarea, cei doi nu erau tocmai sot si sotie, desi traiau impreuna - oameni de pe toate continentele "au cumparat" totusi aceasta poveste, si s-au lasat induiosati de dansa. Cum asa?

Gasesc ca, probabil, ne este usor sa ne regasim in anumite povesti, sa ne regasim idealurile si viziunea asupra vietii, iar atitudinea eroilor povestilor respective, devine, la un moment dat, o sursa de inspiratie pentru fiecare dintre noi. Iar daca in ziua de azi, si la varsta noastra, nu mai citim povesti cu feti frumosi, zmei, zane si Ilene Cosanzene, totusi, povestile fac inca parte din viata noastra, ne inspira, ne dau aripi, sau, poate, cine stie, ne limiteaza evolutia?

In psihoterapie, analiza tranzactionala a dezvoltat conceptul de "analiza a scenariului" (Script Analysis), care urmareste evidentierea scenariilor care stau la baza comportamentului nostru, sau mai bine spus, a conceptiilor de viata - adica opiniile noastre neconstientizate despre sine, ceilalti si lume. Eric Berne, initiatorul acestui tip de psihoterapie l-a recunoscut in una dintre lucrarile sale pe Alfred Adler ca fiind premergatorul sau, prin conceptele specifice psihologiei adleriene: plan de viata, linie ghid sau legea miscarii.

Asadar, la baza comportamentului se afla o poveste pe care ne-o spunem singuri atunci cand incercam sa intelegem faptele vietii si sa-i dam acesteia un sens. Nu la fel se comporta unul care considera ca obstacolele vor fi intotdeauna de netrecut sau unul care crede ca in interiorul si in exteriorul sau se afla resurse pretioase si de folos in depasirea obstacolelor. Nu la fel se comporta unul care se considera puternic si descurcaret sau unul care se vede pe sine ca fiind vulnerabil si ghinionist.

Pare ca, in interiorul povestii pe care ne-o spunem, adesea fara sa ne dam seama, ne-am rezervat un loc anume, de care abia daca suntem constienti. Esti oare salvatorul, la fel ca Brad Pitt si toti ceilalti feti frumosi? Sau poate ca esti victima sexy, la fel ca Angelina Jolie si toate celelalte printese ferecate in turnul bestiei? Iar daca esti asa ceva, atunci care iti sunt punctele vulnerabile? Iti vei asuma riscuri irationale doar de dragul rolului tau, incercand sa salvezi? Sau poate ca te vei lasa invins(a) de viata, caci altfel cum ai putea sa dai peste acel cavaler pe cal alb?

Psihoterapia devine adesea un proces de rescriere a povestii, de constientizare a rolului pe care ni l-am asumat si, daca s-ar putea, de schimbare a acestui rol cu unul mai util si mai productiv. Daca te afli in mijlocul unui basm in care totul merge impotriva dorintelor tale, timpul trece ca un avion supersonic, iar Salvatorul pe cal alb intarzie sa apara, este oare momentul sa devii tu insuti acel Salvator mult asteptat?

Mare parte din procesul psihoterapeutic are in vedere tocmai activarea resurselor latente din interiorul clientului si asumarea de catre acesta a unui rol activ in propria sa viata - poate in contrast cu ideea lui despre rolul salvator al psihoterapeutului. De altfel, e destul de dificil de operat diferenta intre o interventie salvatoare, exterioara, venita din partea terapeutului si esenta procesului de castigare a autonomiei clientului, fie si prin intermediul acestei interventii. De aici si diferenta probabila de viziuni client - psihoterapeut privind reusita procesului terapeutic.

Daca psihoterapeutul nu devine tocmai Salvatorul pe cal alb, asa cum isi inchipuie multi dintre clienti, in schimb, acesta face tot posibilul sa ajute clientul respectiv sa reconstruiasca povestea pe care crede ca o traieste si care face viata sa imposibil de trait. Altfel spus, psihoterapia te ajuta sa generezi o poveste cu care se poate trai.

Un psihoterapeut poate fi vazut ca un fel de "doctor de scenariu", care il ajuta pe pacient sa isi revizuiasca povestea de viata, asa incat sa poata iar juca rolul protagonistului - protagonist care poate sa sufere si sa fie plin de defecte, cu siguranta, dar un protagonist care se misca catre lumina. Michelle Crossley

Si da, unele povesti sunt mai bune decat altele. S-a facut un studiu privind influenta programelor vizionate la televizor in ce priveste credintele si emotiile noastre. S-ar parea ca cei care privesc comedii si drame, adica programe de tip fictiune, sunt mai convinsi ca traim intr-o lume dreapta decat aceia care privesc mai curand stiri si documentare. Ideea ca traim intr-o lume corecta si ca finalul va fi fericit si trebuie sa fie astfel, constituie un puternic motivator si o cale catre accesarea resurselor. Imaginati-va ce ar fi societatea daca nimeni nu ar crede ca ea este corecta!

Fiecare poveste are un final fericit. Iar daca nu este fericit inseamna ca povestea inca nu s-a terminat.

Asadar fictiunea este de preferat realitatii. Dar daca fictiunea este aceea care face povestea noastra imposibila, tocmai prin standardele romantice exagerate? Traind intr-o lume de fantasme in care feti-frumosii sunt mai frumosi decat ar putea exista in realitate, iar povestile sunt mai speciale decat toate celelalte povesti... nu faci decat sa te izolezi de fiecare data cand lumea externa da semne de incompatibilitate cu "povestea ta".

Probabil ca, din punctul de vedere al efectelor psihologice, este mai util un program care ne reconciliaza cu lumea, in caz ca si exista asa ceva. Iar povestile cele mai utile sunt acelea care impaca optimismul cu realismul. Trebuie sa dam un sens acestei realitati in care oamenilor buni li se intampla si lucuri rele, iar raul nu este pedepsit tot timpul... Aveti deci mare grija care sunt sursele de inspiratie la care recurgeti! Nevrozele au si o puternica componenta culturala!

Schimba Povestea!

O metoda prin care se poate interveni la nivelul povestilor pe care ni le spunem in mod inconstient, este aceea de editare a povestii. Un experiment facut cu niste studenti in anul 1 (boboci) care aveau note proaste, a constat in inducerea unor mesaje ce urmareau tocmai schimbarea povestii. Astfel, lor li s-a sugerat prin intermediul unor materiale multi-media sau prin continutul unor chestionare, ca de fapt, multi studenti care nu iau note bune la inceputul facultatii, reusesc pe parcurs sa evolueze pozitiv. Rezultatul? Studentii respectivi chiar au obtinut note mai bune in anul urmator, si au abandonat facultatea mai putin, comparativ cu un grup de control care nu a primit mesaje subliminale de acest fel. Iata cat de mare este puterea povestii!

Scopurile se afla in poveste

Un exercitiu pe care este util sa il faceti atunci cand simtiti ca ati pierdut sensul vietii este urmatorul: Intrebati-va cum va arata inmormantarea voastra. Desigur, suna putin sinistru, iar o astfel de intrebare pare o asociere intunecata cu clipa prezenta, in special daca sunteti deja in depresie. Totusi, exercitiul este o resursa importanta in clarificarea scopurilor voastre. Ce se va spune despre voi la inmormantare si ce va scrie pe piatra voastra funerara? Ce ati dori sa se spuna si sa se scrie despre voi? Iata deci ce aveti de facut cu intreg acest timp de care dispuneti!

Importanta povestilor in viata noastra:   

• Eul este defint prin povesti - Fiecare dintre noi are o poveste de spus. Din aceasta poveste vom intelege cum se vede pe sine, cu resursele sale, cum ii vede pe ceilalti, cu trasaturile lor, ce este binele binele si raul, cum vede lumea cu problemele sale si care sunt solutiile acestor probleme. Cel mai probabil, aceasta poveste subiectiva este izvorata din cultura in interiorul careia ne-am dezvoltat personalitatea.

• Povestile dau sens - Prin intermediul povestilor pe care ni le spunem, noi integram faptele realitatii, intelegem viata si, mai mult decat atat, ne asumam o directie de dezvoltare. Fiecare eveniment nou aparut este inteles prin intermediul povestii in care ne jucam propriul rol si care nu seamana prea mult cu povestile celor din jur, desi, pare ca cei din jur traverseaza aceeasi realitate.

• Socializarea prin poveste - Povestile, sunt prezente in toate ipostazele vietii. Copilaria este plina de povesti dar tot prin povesti se realizeaza si educatia institutionalizata sau socializarea in grupurile de adulti. Aceste povesti ne schimba viata influentandu-ne indentitatile individuale. Ele ne avertizeaza in legatura cu pericolele si problemele acestei lumi, sugerandu-ne in acelasi timp solutii la aceste probleme. Procesul educativ ar fi intr-adevar foarte sarac fara povesti.

• Povestile se schimba odata cu noi - Un eveniment din copilarie este inteles si povestit in mod diferit la cateva zile dupa ce s-a intamplat si respectiv la o distanta de mai multe zeci de ani. Din felul cum povestim anumite intamplari la diferite intervale de timp putem sa evaluam in mod fidel schimbarile prin care a trecut personalitatea. Uneori povestea scoate in vedere trairea afectiva, alteori semnificatia si invatamintele, impactul pe termen lung.

• Povestile reflecta valori culturale - S-ar parea ca diferentele inter-culturale se reflecta mai mult decat in orice altceva, in povestile pe care le spunem. Intr-un studiu inter-cultural care solicita unui grup de americani si unui grup de chinezi sa mentioneze 20 de evenimente autobiografice, diferentele au fost evidente in ce priveste continutul relatarilor. AMericanii au vorbit despre personale in care scoteau in evidenta rolul si emotiile traite, in timp ce chinezii au mentionat mai curand evenimente sociale si istorice si s-au focalizat pe interactiunile cu cei dragi.

• Unele povesti sunt mai bune decat altele. Anumite povesti pe care ni le spunem nu fac decat sa ne blocheze in viata noastra, in timp ce altele ne elibereaza resursele si favorizeaza cresterea. Chiar si la nivel macro-cultural, s-ar parea ca exista povesti dominante. Americanii, conform unui studiu, au dezvoltat o cultura a eroului auto-salvator, care, prin ajutor si eforturi ajunge sa se izbaveasca de suferinta si sa obtina o situatie mai bune din punct de vedere emotional sau social.

Viata noastra continua sa fie plina de povesti, chiar daca povestitorul este un ecran de televizor sau de cinematograf, un monitor sau un ecran de laptop. Din aceste povesti, am putea spune, ca ne luam sensuri de a trai, modele, obiceiuri si valori. Ne identificam cu unul dintre personaje si in acest fel si viata capata directie.

Povestile ne ajuta sa intelegem viata si rostul ei, oferindu-ne resurse spirituale si insufletindu-ne. Spune-mi ce povesti citesti si ce intelegi din acestea si ... am sa-ti spun cine esti. Chiar si visurile nocturne sunt niste povesti, niste esentializari simbolice ale povestilor pe care inconstientul ni le spune zi de zi. Si inca ce povesti!

(1) Imaginea Fairytale, de Anne M. Widvey, via Flikr, sub licenta CC BY-NC 2.0

(2) Tartakovsky, M., (January 30, 2013) The Power of Stories in Personality Psychology, website: Psychcentral

(3) Barker, E., (2015), The Key to Happiness, website: Bakadesuyo

(4) Wikipedia, (2015), Script Analysis, website: Wikipedia

Continue reading

vise

Masca Suferintei

Mentalitatea de victima este, adesea, rezultatul unei experiente traumatice iar, peste ani, ajunge in centrul procesului terapeutic. Aceasta are trasaturi bine determinate dar si proprietatea stranie de a se auto-sustine...  

O sculptura cu o relativa notorietate este aceea numita Masca Suferintei, din orasul rusesc Magadan, un memorial inchinat victimelor Gulagului. Ea a fost conceputa de catre un artist ai carui parinti au simtit represiunea stalinista in anii '30 ai secolului trecut. Am prezentat in blogul meu aceasta opera de arta pentru mai multe motive.

Pentru ca suferinta este prezenta aproape intotdeauna in vietile noastre, ca o componenta permanenta a conditiei umane sau, daca doriti, ca un leit motiv al existentei. Pentru ca, intr-adevar, unii sunt mai expusi la suferinta decat altii - asa le-a fost soarta, asa a fost sa fie... Nu in ultimul rand, pentru a ilustra tema de azi a Psihopediei: mentalitatea de victima si efectul ei asupra destinului uman.

Asa cum spuneam, cu totii avem de-a face cu suferinta. Efectul peste timp al acesteia se afla in emotiile noastre - cea mai pregnanta si mai coplesitoare urma a suferintei. Ca importanta  si ca impact asupra destinului, cred insa ca informatiile si convingerile de viata depasesc emotiile. Este deosebit de relevant cu ce concluzii ramanem in urma unor episoade traumatizante.

Aceste concluzii pot sa faca suferinta sa se multiplice si sa creasca la nesfarsit, sau, dimpotriva, pot sa ne favorizeze o evolutie relativ normala, in ciuda experientelor nefaste traversate. Oare am dezvoltat si noi o mentalitate de victima, ca urmare a suferintelor pe care le-am trait? Dar ce este mentalitatea de victima?

O mentalitate de victima este definita in general prin intermediul catorva dimensiuni care pot fi intalnite  frecvent in experienta clinica. Acestea sunt:

• tendinta de a-i invinovati pe ceilalti

• perceptia propriei lipse de resurse

• viitorul este privit ca amenintator si intunecat

• certitudinea ca lucrurile se afla in afara controlului tau

• tendinta de a te considera ghinionist

Un astfel de set mental, ajunge sa ne caracterizeze in special atunci cand lucrurile nu se intampla asa cum ne dorim noi si in special atunci cand traversam episoade incarcate cu stres. Totusi, multi dintre noi isi recapata increderea in fortele proprii, in ceilalti si in viata, in timp ce altii raman "blocati in trecut", ani in sir, uneori o viata intreaga.

Pare cu atat mai delicata situatia in care evenimentele respective au survenit in primii ani de viata, lucru care face suferinta, limitarea si complexele sa devina o componenta a propriei identitati. Indraznesc sa cred insa ca este implicata aici si o componenta culturala - altfel spus, mentalitatea de victima se poate prelua din mediul in care ne-am dezvoltat, atunci cand a existat in viata noastra un model foarte influent.

O parte importanta a procesului de vindecare este depasirea convingerilor enuntate mai sus. Este insa dificil sa crezi altceva decat ai invatat prin experienta proprie. Merita sa facem acest lucru fiindca o credinta ne determina comportamentul si riscam sa repetam la nesfarsit experientele respective, pana cand pierdem cu totul sensul acestei vieti, prin auto-extenuare.

Putem deci vorbi despre un cerc vicios, alcatuit din experienta, emotii, convingere si din nou experienta, care accentueaza suferinta si intareste convingerile noastre. In psihologia educationala este cunoscut faptul ca elevii care isi asuma vina pentru esec, experimenteaza mai putin stres si au rezultate mai bune la invatatura. De aici si conceptul de "a internaliza locul controlului", adica a considera ca tu esti solutia problemelor cu care te confrunti iar rezolvarea depinde de gradul in care reusesti sa iti mobilizezi resursele latente..

Cum depasim mentalitatea de victima?

1. Asuma-ti responsabilitatea!

Nu imi pot controla gandurile intotdeauna dar pot sa imi aleg atitudinea fata de ele. David Cuchieri

In ideea de mai sus, atunci cand ne asumam responsabilitatea pentru partea de vina care ne revine, reusim sa dominam resentimentele si sa ne punem in valoare resursele. In contrast cu aceasta atitudine, atunci cand consideram ca numai ceilalti sunt aceia care poarta vina pentru suferinta noastra, vom fi coplesiti de suferinta si ne vom abandona pe sine intr-o atitudine pasiva, cu totul neproductiva.

2. Acorda iertarea!

Furia te face mai mic, in timp ce iertarea te forteaza sa cresti. Cherie Carter Scott

A ierta necesita anumite eforturi, este cat se poate de adevarat. Dar este mai eficient, in ce priveste evolutia sanatatii noastre psihice, sa acordam iertarea noastra. Economisim astfel energie utila pentru edificarea noilor noastre proiecte. Probabil ca pentru unii este mai rentabil sa pastreze in spiritul lor cateva "bestii", pentru a atrage cavaleri pe un cal alb... Dar cand realizezi ca principalul suport veritabil suntem noi insine, devine clar ca nu ne putem cladi relatiile pe resentimente, mai ales ca, uneori, acestea se somatizeaza in cele mai teribile boli: cancer, ulcer, diabet, etc. Da, lucrurile se leaga intre ele... Si nu, omul nu a fost facut pentru a simti nefericirea sau resentimentele la nesfarsit...

3. Schimba povestea!

Nu poti sa te intorci in timp si sa incepi iar, dar poti sa dai povestii un alt sfarsit. Maria Robinson

Intr-un fel, fiecare dintre noi traieste intr-un basm. Asa a fost de la inceputul copilariei si asa va fi mereu. Viata ne-a acordat un anumit rol in acest basm, cu sau fara voia noastra: pe unii i-a facut printisori, iar pe altii i-a facut Cenusarese. Dar lucrurile nu trebuie sa ramana astfel pentru totdeauna. Atunci cand descoperim ca avem la fel de multe resurse pentru a interpreta roluri mai productive, cand descoperim ca si noi putem fi eroul pozitiv al povestii, acela care, desi ranit si umilit, are si ceva noroc si reuseste, mai mereu, prin eforturi si intelepciune sa fie de folos comunitatii si siesi, ei bine, se produce si schimbarea mult dorita.

4. Fii recunoscator!

Unii se plang ca trandafirii au spini. Eu sunt recunoscator ca spinii au trandafiri. Alphonse Karr

A fi recunoscator nu este pentru oricine. De regula, atunci cand intalnim o persoana recunoscatoare, simtim ca ne aflam in prezenta unui suflet ales. Da, este posibil sa fii recunoscator si, mai mult decat atat, putine lucruri sunt mai utile decat a fi recunoscator. Cand suntem recunoscatori, viata capata sens si culoare, iar dispozitia noastra afectiva se schimba. Recunostinta este un sistem de auto-motivare care ne mentine pe drumul cel bun si ne face biruitori in cele mai laudabile roluri. De asemenea, recunostinta este un mod de a cultiva sanatatea psihica si fizica. Corpul iubeste vibratiile pozitive! Imaginati-va insa ce furtuni hormonale nimicitoare producem in noi insine atunci cand criticam sau cand ne infuriem!

5. Renunta la beneficii!

Responsabilitatea este pretul libertatii. Elbert Hubbard

Mentalitatea de victima isi are beneficiile sale. Mai mult sau mai mai putin constient, cei care intretin acest set mental, se bucura de atentie si suport, nu trebuie sa isi asume responsabilitati sau riscuri, nu trebuie sa isi depaseasca limitele - caci "sunt prea slabi", etc. De asemenea, auto-compatimirea si invinovatirea altora le ofera o ancora psihologica prin care obtin confortul emotional, mai ales ca pot, pe aceasta cale, atrage suflete caritabile si curajoase in viata lor. Cu toate acestea, mentalitatea de victima nu rezolva chiar toate problemele. E destul  de multa pasivitate si suficient de mult negativism pe care cei cu mentalitate de victima le aduc in relatie, pentru a impinge la capatul puterilor pana si pe cei mai bine intentionati dintre noi. 

6. Renunta la perfectionism!

Cand lucrurile sunt perfecte, atunci e cazul sa te ingrijorezi! Drew Barrymore

Obisnuiesc sa spun ca perfectiunea solicita prea multe eforturi daca o ceri de la tine insuti si prea multa rabdare daca o ceri de la altii. Perfectionismul, mai bine spus, incapacitatea de a atinge perfectiunea, devine o scuza pentru a te abandona in victimizare si depresie. Daca nu poti fi perfect - si nu poti, caci nu poate nimeni - atunci de ce sa mai incerci? Nu pot rivaliza cu cei perfecti, cu cei puternici, frumosi, destepti, tineri, talentati, etc, si atunci ma dedic pentru ceea ce pot face cu adevarat - sa fiu o victima perfecta. 

(1) Imaginea Mask of Sorrow, de Alglus, via Wikipedia, sub licenta CC BY-SA 3.0

(2) Henrik Edberg, (2009), How to break out of a victim mentality, website: The Positivity Blog

(3) Emily Roberts, (2012), 5 Ways to escape your victim mentality, website: Healthy Place

 

Continue reading

victime

Presiune, Succes, Boala

Intre ignoranta, imprudenta, frica si beneficii secundare modeste, se desfasoara viata apasatoare si agitata a hipertensivilor. Nota de plata apare sub forma infarctului miocardic sau a atacului vascular cerebral...

Hipertensiunea este una dintre problemele medicale, care, departe de a fi inteleasa pe deplin, continua altaturi de celelalte boli ale sistemului circulator sa faca victime in randul celor mai dragi fiinte din viata noastra. Consider ca principala cauza a acestei stari de fapt este ignoranta, precum si dificultatea de a face schimbari radicale in stilul de viata.

Iar cand spun stil de viata, ma refer nu doar la cele trei componente bine cunoscute - alimentatie, odihna, miscare - ci si la conceptia psihologica despre stilul de viata, care se leaga de convingerile de viata pe care le purtam cu noi, in regiunile neconstiente ale personalitatii: cine suntem, cine ar trebui sa fim, cum sunt si cum ar trebui sa fie ceilalti, etc  

Fiindca acesta este totusi un blog de psihologie, probabil ca va asteptati la urmatoarea abordare: care ar putea fi cauzele emotionale ale hipertensiunii arteriale? De exemplu, subiectii experimentului din videoclipul urmator au convingerea ca ar putea deveni oricand voluntari pentru un exercitiu de respiratie gura-la gura, daca sunt implicate niste studente foarte frumoase. Insa viata nu ne ofera intotdeauna ceea ce ne dorim....  

Uneori apare cate un Gaybriel si de aici si hipertensiunea arteriala! Cand ceea ce ne dorim este atat de clar si bine definit, drama este cu atat mai mare... E greu sa te resemnezi cu Gaybriel... Desigur, aceasta e doar o metafora a ceea ce ni se intampla zi de zi, la serviciu, intre prieteni sau chiar acasa, in intimitatea caminului... Te astepti la ceva si primesti cu totul altceva ... Iata o schema simpla a mecanismului hipertensiunii cu originile sale emotionale.  

Si mai simplu fie spus, vestile rele, cresc tensiunea. Dar cate vesti rele am putea primi pe zi, pana la urma? S-ar parea  ca pentru unii dintre noi lumea rezerva ceva mai multe vesti rele decat pentru altii. De exemplu am putea afla, zi de zi, ca nu suntem perfecti, ca nici restul oamenilor nu sunt perfecti sau dispusi sa faca ce ne dorim noi, ca viata nu este ca in telenovele, etc. Este, probabil, o problema de realism si intelegere a vietii.

Cateva lucruri interesante despre hipertensiune:  

1. Se crede ca hipertensiunea arteriala, se afla la originea calvitiei.

S-a constatat de ceva timp faptul ca barbatii care sufera acest neplacut fenomen de rarire sau pierdere a parului, au o circulatie deficitara la nivelul scalpului. De fapt, orice zona insuficient irigata cu sange, inclusiv picioarele, prezinta o astfel de rarire sau lipsa a parului. Hipertensiunea, conform unor studii efectuate in Japonia, ca si celelalte probleme ale circulatiei sangelui, par a fi mai raspandite in randul barbatilor care sufera de alopecie.  (2)  

2. Alte studii afirma faptul ca hipertensiunea este corelata pozitiv cu agresivitatea.

Un studiu realizat de Institutul American pentru Cercetarea Imbatranirii, a identificat tipul de personalitate agresiv, caracterizat de competitivitate, egocentrism si aroganta, care prezinta un risc crescut de a dezvolta hipertensiunea arteriala. O buna strategie pentru controlul acestor riscuri ar putea fi psihoterapia. Ni se sugereaza astfel ca, o personalitate mai toleranta, desi mai putin "realizata" se bucura, probabil, de o mai buna sanatate a sistemului circulator. (3)  

3. Exista de asemenea o corelatie intre hipertensiunea arteriala si personalitatea de tip A.

Dar ce este personalitatea de tip A? Ei bine, daca ati fi pus acum intr-o camera si vi s-ar cere sa asteptati o vreme, cum ati reactiona? Se pare ca exista doua tipuri de raspuns la o asemenea provocare: unii dintre subiecti vor astepta in liniste, cu rabdare si docilitate, in timp ce altii se vor agita, vor face tot felul de gesturi si miscari care le tradeaza surplusul de energie si nerabdarea. Acestia din urma sunt Personalitati de tipul A si, corespund in mare parte descrierii tipului agresiv de mai sus: competitivitate, dorinta de a invinge in cele mai anodine situatii, dificultate de a se relaxa, dificultate de a suporta esecul, pierderea, etc. (4)    

Totusi, hipertensiunea arteriala nu este numai de origine emotionala. Medicii au identificat cauze complexe ale acesteia, incepand cu factorii ereditari si terminand cu stilul de viata. Alimentatia si miscarea par a juca un rol decisiv in evolutia problemelor de aceasta natura. O veste imbucuratoare este aceea ca hipertensiunea nu se datoreaza imbatranirii si ca aceasta din urma, in mod ideal, nu ar trebui sa fie un factor de risc.  

De asemenea, o alta veste buna, cel putin din punctul meu de vedere, este ca, prin schimbari radicale ale stilului de viata, hipertensiunea arteriala poate fi tinuta sub control, chiar in lipsa medicamentelor pe care ajungem sa punem atata pret. Mai mult decat medicamentele, odata cu  schimbarea atitudinii mentale in fata provocarilor si odata cu introducerea unui nou regim privind miscarea sau alimentatia - de ex. reducerea grasimilor, a zaharului, eliminarea nicotinei si a alcoolului, etc - hipertensiunea arteriala si infarctul sau accidentul vascular, nu mai reprezinta un pericol pentru viata. (5)

(1) Imaginea Why, Oh Why?, de Bart, via Flikr, sub licenta CC BY-NC 2.0

(2) Hurst, D., (April 9, 2013), Male Baldness: Thinning on Top? It Could Be High Blood Pressure, website: Mail Online

(3) Shirole, T., (September 01, 2010), Aggressive Personality Types, ar Higher Risk of Hipertension and Stroke, website: Med India

(4) McLeod, S., (2011/2014), Type A Personality, website: Simply Psychology

 

(5) Thrash, A., Thrash, C., (2011) Tratamente Naturale pentru Hipertensiune. Un Nou Stil de Viata, editura Alege Viata Publishing, Bucuresti

Continue reading

stres