Mind, People, Lifestyle

Marius Iftimie este administratorul si autorul principal al blogului Psihopedia, licentiat in Psihologie, absolvent al unui Master de Consiliere Educationala si al unui program de formare in Psihoterapie Adleriana, recunoscute de Colegiul Psihologilor, Federatia Romana de Psihoterapie si Ministerul Educatiei. Contact: teleologia@yahoo.com

duminică, 29 mai 2016

Daca te batjocoresc pentru a ma distra, nu inseamna ca nu te iubesc din tot sufletul! Dar daca te gandesti putin, ai sa-ti dai seama exact ce trebuie sa fac pentru a-mi exprima iubirea fata de tine!





Nu stiu daca vi s-a intamplat vreodata sa pierdeti o relatie sau pe cineva important in viata voastra... din cauza iubirii. Pare lipsit de sens ceea ce spun, dar neintelegerile si poate rupturile pe care le aveti in mod constant cu cei dragi ar putea avea la baza tocmai aceasta dificultate de a pricepe ce asteapta celalat din partea noastra.

In multe situatii, ati putea crede ca celalalt va uraste, cu toate ca ceea ce ii daruiti este dragoste si numai dragoste, in cea mai pura forma, ori va imaginati ca asta este ceea ce daruiti. Iar acest lucru este valabil pentru probabil toate tipurile de relatii care implica iubire sau cel putin asteptari: relatiile intime, parentale, amicale sau chiar de serviciu.

Este dramatica situatia celui care iubeste si isi doreste sa fie iubit, daruieste foarte multa iubire asa cum se pricepe el, si cu toate acestea, rezultatul nu este decat acela ca relatia respectiva este desfiintata, incetul cu incetul, desi, poate, ar fi avut numeroase sanse sa existe si sa ofere satisfactii mutuale celor doua parti.

Un slogan care le place multora si pe care l-am gasit adesea pe retelele de socializare, suna in felul urmator:

Daca celalat nu te iubeste asa cum iti doresti, nu inseamna ca nu te iubeste din tot sufletul.

Poate si pentru ca il aud prea des, am ajuns sa ridiculizez acest slogan in felul urmator:

Daca cineva te batjocoreste pentru a se distra, nu inseamna ca nu te iubeste din tot sufletul.

Din pacate, avem adesea sentimentul ca cele mai apropiate fiinte din viata noastra, isi bat joc de relatia pe care o avem cu dansele, desi suntem convinsi ca ne doresc numai binele. Suna dur si dureros.

Fara a fi un fan, intamplator, il ascultam pe Mircea Badea spunand la emisiunea sa de la televiziune o mare gogomanie - fireste, e emisiunea lui si spune ce vrea el, nu asta e problema. Probabil ca isi propune sa spuna cat mai multe gogomanii fiindca sunt amuzante.  Keep up the good job! Problema este ca lumea il si ia in serios!

Niciodata, nu s-a rezolvat nimic prin discutii, in cadrul unui cuplu. Mircea Badea 

Imi permit sa il contrazic pe Maestrul Badea. Cred ca se pot rezolva multe in cadrul unui cuplu in care, asa cum spuneam, exista poate prea multa dragoste, dar nu exista intelegere. Ai spune ca cele doua se asociaza in mod necesar, fiindca asa spune bunul simt, dar din pacate nu este asa intotdeauna. Este nevoie de limbaj pentru a clarifica anumite lucruri, cum ar fi asteptarile celor doi parteneri.




E drept ca anumite lucruri nu se pot rezolva prin discutii. In special atunci cand in cuplu nu mai exista dragoste sau nu a existat niciodata. Insa o relatie se construieste prin suficienta comunicare, in sensul clasic. Aceasta comunicare nu poate fi inlocuita prin emotii sau atingeri, sau limbaj non-verbal.

Spre finalul articolului, va voi prezenta ceea ce anumiti cercetatori ai relatiilor au denumit "cele 5 limbaje ale iubirii", dandu-ne de inteles ca fiecare dintre noi se simte iubit in mod diferit. Oare cum te simti iubit? Probabil ca, daca ai sa te gandesti putin, ai sa descoperi fara prea mare dificultate ca si tu te simti iubit intr-un anumit fel, in ciuda faptului ca cei din jurul tau se tot chinuie sa iti demonstreze ca te iubesc, dar nu fac decat sa te enerveze.

Ai spune ca poti sa-ti dai seama ca celalalt nu se simte iubit si fara a-l intreba, din reactiile sale, dar exista anumite bariere aici:

  • Ne jenam sa comunicam ca felul in care suntem iubiti ne face rau - este greu sa ii spui celuilalt, in mod direct, cel putin la inceputul relatiei, cand, abia se infiripa emotiile si nu vrei sa strici totul, ca anumite gesturi "iubitoare" ale sale te-au enervat sau ti-au picat rau: iti trimite multe videoclipuri cu animale simpatice, iar tu pur si simplu nu ai timp pentru asa ceva. Intentiile? Grozave! Rezultatul? Dezastruos!
  • Celalalt nu doreste sa vada/auda - cand incercam sa ii transmitem celuilalt ca videoclipurile cu animalute simpatice nu ni s-au parut atat de simpatice, el o ia personal si/sau nu intelege ca asteptam altceva din partea sa. Daca pornim de la premisa ca discutiile nu rezolva nimic, relatia moare in acel moment, si nu pentru ca nu exista iubire, ci pentru ca nu exista intelegere. Stiti cum se spune: multi se pot afla in inima noastra, dar nu se pot afla si in viata noastra...
  • Noi stim mai bine ce este iubirea - adesea, in ciuda faptului ca sunt respinse semnele de iubire pe care le trimitem, consideram ca celalalt trebuie sa se schimbe, sa inteleaga ca ii purtam de grija si ca, in final, ne va multumi pentru ca am procedat astfel. Este o situatie intalnita in special in relatiile de tip parental, dar nu numai. Din pacate, tocmai aceste semne de iubire distrug relatia, pentru ca suntem incapabili sa luam in consideratie asteptarile celuilalt, reactiile sale si modul cum se simte el iubit.

Daca veti continua sa cititi acest articol, va voi oferi o intrebare de $ 1.000.000,00 pe care, consider ca ar fi util sa o adresati celor pe care ii iubiti, pentru a salva relatiile cu acestia, sau doar pentru a le cultiva mai bine, indiferent ca acestia sunt partenerii romantici, fii, fiicele, mamele, tatii sau prietenii vostri. Dar pana atunci, iata cele 5 limbaje ale iubirii, descoperite de cercetatorii relatiilor inter-umane:

>> Continuarea in Psihopedia PRO








(1) Imaginea The infamy of a story never told, de Felipe Morin, via Flikr, sub licenta CC BY-NC-ND 2.0

(2) Chapman, G., (2008), Cele cinci limbaje ale iubirii. Cum sa-ti exprimi fata de partener implicarea trup si suflet, editura Curtea Veche, Bucuresti
Continue reading

miercuri, 25 mai 2016

Avem impresia ca dispozitiile noastre afective "pica din cer" si ca nu le putem controla in niciun fel. Totusi, ele au legatura cu experientele copilariei, cand parintii ne invata sa fim fericiti... sau, dimpotriva, ne invata sa fim nefericiti.



Nu de putine ori, ne-a fost dat sa observam ca starea de spirit este contagioasa. In plus, problemele caracteristice copiilor si adolescentilor (indisciplina, droguri, sarcina prematura, abandon scolar, etc) se afla, spun consilierii educationali, in directa legatura cu atmosfera familiei, problemele copiilor nefiind decat niste "simptome ale familiei".

Se poate vorbi despre o "mostenire nevrotica" pe care copilul o primeste in mod direct de la parintele sau. E vorba despre ceea ce specialistii numesc "temperament nevrotic", adica acel gen de temperament carcterizat de instabilitate emotionala, reactivitate excesiva la stres, preponderenta emotiilor negative (ostilitate, neliniste, tristete).

Din fericire, se poate vorbi si despre o "mostenire a rezilientei", atunci cand copilul primeste din partea parintelui un exemplu pozitiv, care il marcheaza din punct de vedere emotional si comportamental, dar mai ales din punct de vedere cognitiv - punctul de vedere al lectiilor de viata: cum reactionam in situatii fericite sau dimpotriva, care sunt reactiile noastre atunci cand suntem stramtorati.

In cazul mostenirii nevrotice, putem observa ca sensibilitatea accentuata ne determina sa reactionam intr-un mod exagerat in contexte pe care majoritatea le-ar traversa cu usurinta (un abuteiaj, gresirea unui drum sau o pana de curent), sau vulnerabilitate crescuta la stimuli negativi (un film cu sfarsit tragic, o stire nelinistitoare), care se transforma in obsesie, lucru care nu are un revers similar in cazul in care stimulii (stirile, filmul) sunt pozitivi.




Este important sa stiti ca aceste mosteniri pot fi schimbate. Exista insa un numar de 4 conditii de care ar trebui sa tineti cont:
  • sa intelegem ca putem sa ne eliberam de soarta noastra (ea nu exista)
  • sa fim constienti de faptul ca noi insine ne construim fericirea
  • sa stim cum sa actionam
  • si mai ales... sa actionam!
Dar acest articol este despre modul in care puteti sa creati acea atmosfera propice unei dezvoltari armonioase a copiilor vostri asa ca, va invit sa lecturati cele cateva lucruri pe care le puteti face pentru a cultiva aceasta atmosfera, precum si cele cateva lucruri care ruineaza atmosfera familiei, oferind copiilor lectii care nu le vor fi de mare folos mai tarziu, in viata. 

Copiii sunt buni observatori dar groaznici interpreti. Alfred Adler

Tineti cont ca favorizarea si obstructionarea fericirii copiilor nu reprezinta chestiuni punctuale si de moment, caracteristice copilariei, ci se transforma in "mostenirile" despre care vorbeam mai sus, pe care copiii le vor purta cu sine pentru toata viata - cel putin pana in momentul cand vor incepe un proces de psihoterapie.

Va invit deci sa cititi acest tabel si sa va intrebati in care categorie va situati mai mult: categoria parintilor care favorizeaza fericirea copiilor sau, dimpotriva, categoria parintilor care obstructioneaza fericirea propriilor copii.

>> Continuarea in Psihopedia PRO








(1) Imaginea Family Travel, de Roderick Eime, via Flikr, sub licenta CC BY 2.0

(2) Andre, C., (2004), Cum sa-ti construiesti fericirea, editura Trei, Bucuresti
Continue reading

duminică, 22 mai 2016

Un revolutionar este binevenit uneori, cand oranduirile isi fac de cap, uitand cu totul de vointa populara. Cu toate acestea, probabil ca nu va surade ideea de a locui sub acelasi acoperis cu... revolutionarul de profesie.





Imi amintesc inca motivul pentru care a inceput revolutia romana din Decembrie 1989 - cativa sustinatori ai pastorului disident anti-comunist Laszlo Tokes, au inceput sa scandeze lozinci anti-sistem, iar lor li s-au alaturat o multime de trecatori din Timisoara. Este interesant faptul ca pastorul mentionat are o poveste plina de disidenta si inainte de 1989, dar si dupa acel moment, el regasindu-se constant in pozitia de opozant al sistemului, indiferent despre ce sistem ar fi vorba.

"Perfectul este dusmanul binelui." (Eroarea Logica a Nirvanei - cand solutiile problemelor sunt respinse pentru ca nu sunt perfecte.)

Un revolutionar de profesie iti va face o mica revolutie chiar si din nimic - atat de mare este nevoia sa de spectacol! El iti va comanda o Coca Cola dietetica, iar apoi va face spectacol pentru ca bautura nu are niciun gust! Atractia magnetica intre revolutionar si obstacole va face mereu deliciul camerelor de luat vederi, caci, s-ar parea, revolutiile si camerele de luat vederi se cam atrag intre ele. 

Aceste persoane care par a se opune intotdeauna majoritatii sau curentului social dominant si directiei impuse de acesta... Poate ca exista o varsta la care fiecare dintre noi este putin rebel. Cand, la un seminar universitar, am spus ca am fost rebel in adolescenta, ceilalti mi-au sugerat ca am fost rebel "din cauza conformismului" - in 1990 toti erau rebeli si rockeri!

Consider ca exista o legatura structurala intre varsta adolescentei si obiceiul de a te opune. Daca in adolescenta, este cool sa te opui, sa spui NU, sa fii putin altfel decat parintii, se pare ca, odata cu trecerea vremii, societatea nu mai are la fel de multa indulgenta cu tine, existand multe sanse sa apara marginalizarea. Dar adolescentii eterni nu se sinchisesc de asta si stiu ca odata cu sacrificiile vine si ... spectacolul, care este, probabil, "premiul suprem" pentru ca ai spus "NU".




Dr. Cristian Andrei spunea ca, in timp ce barbatii tipici se lupta pentru putere si influenta sociala, pentru proprietati si prestigiu, femeile tipice se lupta mai curand pentru chestiile domestice: pentru casa, pentru familie dar, inainte de toate, pentru barbatul lor. Asa stand lucrurile, la femei, revolutiile se vor lega de "puterea de a se opune" diverselor aspecte domestice: spre exemplu diverselor neajunsuri de acasa, deciziilor barbatului, sau poate chiar respingerii venite din partea lui. Esti poate si tu o revolutionara de profesie?

Voi continua acest articol prin a va prezenta opt coordonate ale vietii unui revolutionar de profesie (extremismul, victimizarea, negativismul, perfectionismul, etc), urmand ca in final sa va impartasesc cateva date despre tipologia creata de Richard Kopp in care figureaza si "Opozantul" cu trasaturile sale specifice. Iata deci coordonatele vietii unui opozant sau, daca va place mai mult termenul, ale vietii unui revolutionar de profesie:


  • Spectacolul - Nu prea ai cum sa te opui curentului social dominant fara sa se creeze spectacolul si trebuie sa privim cu atentie la felul in care se desfasoara viata acestui etern opozant si la relatiile care se creaza intre revolutionar si cei din jur - relatiile dintre actori si spectatorii lor.
  • Obstacolul - Pare ca intre revolutionar si obstacole exista o adevarata "poveste de dragoste", intrucat revolutionarul sufera realmente atunci cand in viata sa nu exista obstacole. Ce monotonie! Parca i se potriveste mai mult "Viva la vida... loca!".
  • Negativismul - Atentia revolutionarului de profesie este atrasa si se focalizeaza pe lucrurile negative iar in memoria lui, vor dainui pentru totdeauna chestiile "rele". Pe baza acestor probe, el poate sa declanseze revolutiile, are combustibilul si superioritatea morala necesare acestei misiuni. Ce-ar insemna un revolutionar care se bucura de ceea ce are si devalorizeaza ceea ce a pierdut? 
  • Victimizarea - Pare ca revolutiile se hranesc din strambatatea lumii, pe care o vor detecta intotdeauna, cu un aparat psihologic infailibil. Daca nu ne-am considera victime ale sistemului si ale puterii, atunci n-am mai avea suportul moral si energetic pentru a le combate.









(1) Imaginea Extremism, de Cylonfingers, via Flikr, sub licenta CC BY-ND 2.0

(2) Wikipedia, (acc. May 22, 2016), Laszlo Tokes, website: Wikipedia

(3) Wikipedia, (acc. May 22, 2016), Nirvana Fallacy, website: Wikipedia
Continue reading

joi, 19 mai 2016

Stiu, pedofilii sunt odiosi si ne dau fiori. E atat de trist si revoltator cand un copil cade prada unui vanator sexual pervers si te intrebi pentru cat timp va duce cu el rusinea molestarii sexuale. Si totusi... avem si ceva de invatat de la pedofil?




Cazul pedofilului de 45 de ani de la Pitesti actualizeaza problematica controlului exercitat de parinti asupra adolescentilor sau puberilor expusi unor astfel de pericole. Cu toate ca ma indoiesc de faptul ca pericolul, statistic vorbind, este unul real, m-am gandit ca este bine sa scriu, la randul meu, despre asta.

Nu de alta dar am observat ca in spatiul public au aparut tot felul de indemnuri radicale, venite inclusiv din partea organelor de Politie, prin intermediul reprezentantilor acestora: "parintii sa monitorizeze mai atent activitatea pe facebook a copiilor". Apoi, in dreptul fiecarui articol scris despre incidentul nefericit de la Pitesti, apar comentarii dezlanate precum acestea:

pro europa (18.05.2016, 18:19) super idioti parintii care permit copiilor de asemenea varste sa aibe conturi pe retele de socializare.  
CiPi (18.05.2016, 11:16) Ce @#$!#$ $#$#%^ ^&^*&@# va lasati copii pe facebook!? Nu stiti ca exista parental control, blocati facebooku si mizeriile astea. Ce cauta copii de 11 ani pe facebook unde e plin de pornografie?
"Cazurile in care copile de 10 ani au fost racolate prin intermediul facebook-ului de catre vanatori sexuali cu bomboane, ne determina sa ne intrebam daca controlam destul de mult activitatea de pe facebook a copiilor nostri." concluzioneaza situl citat. 

Am observat teama, justificata de altfel, a tuturor celor care au copii aflati la varste vulnerabile precum ale fetitelor racolate in cazul de la Pitesti. In acelasi timp, mi-am amintit ca de curand am citit marturia unei fete de 14 ani, a carei viata parea desprinsa dintr-un film de groaza, dar nu datorita pedofililor...

Plang in fiecare seara si n-am cu cine sa vb despre asta. Rog pe oricine ce trece prin situatii grele ca astea sa ma contacteze prin mesaj fara sa sune caci aud parintii, pe numarul asta: *** .Nu dau adresa de Facebook sau yahoo pt ca mama ma verifica sa vada daca nu cumva ma prostituez sau ma droghez pentru ca na...sunt nebuna. 

Isteria pare ca a cuprins intreaga tara si parintii terorizati au tendinta sa recurga la masuri exceptionale, incurajati fiind de reprezentantii mass-media si ai institutiilor de forta, imaginandu-si ca daca pun cat mai multe lacate pe viata acestor copii, le vor oferi siguranta de care acestia au nevoie. Din pacate, lucrurile nu merg asa, iar forta nu constituie solutia acestor framantari.




In acest videoclip ni se aduce la cunostinta ca numerosi angajati din parcurile de distractie pentru copii se intampla sa fie pedofili. Probabil ca nu este intamplator faptul ca ei isi gasesc de lucru tocmai acolo. Oricum, sunt curios ce solutii mai au internautii nostri in ce priveste Disneyland... Daca va doriti o siguranta absoluta pentru copii, fireste, ii puteti inchide intr-o cusca.

Cred ca cei care propun solutii atat de radicale precum inchiderea conturilor de facebook ale copiilor sau, cine-stie, inchiderea parcurilor tematice de tip Disney World, sunt tributari unei mentalitati conform careia, controlul si forta reprezinta singurele posibilitati de a creste copii in siguranta. Am vazut insa ce se intampla cand controlul inlocuieste relatia...

Din pacate controlul si "monitorizarea" cum o numesc cei de la Politie, nu sunt cu nimic mai putin umilitoare pentru fiul sau fiica voastra de 10 ani decat experienta molestarii sexuale pe care ar suferi-o in contact cu pedofilii, ce se folosesc tocmai de aceasta vulnerabilitate a familiei de azi: lipsa timpului dar si a disponibilitatii pentru a cultiva relatiile copil-parinte.

In loc sa ne isterizam si sa concepem masuri radicale prin care sa ii inchidem pe copii in camera lor si sa le citim jurnalele intime sau discutiile private de pe facebook, poate ca ar fi mai util sa ne gandim la o metoda prin care sa le acordam atentia si caldura pe care ei ar putea sa o caute in persoana pedofililor, cei care, s-ar parea, au timp si disponibilitate pentru ei.

Dincolo de masurile de control, care, cel putin in parte, sunt utile in cresterea copiilor, cu conditia sa nu fie absurde, va propun sa va intrebati daca realizati vreunul dintre urmatoarele lucruri, prin care sa va exprimati afectiunea fata de ei si disponibilitatea de a cultiva o relatie cu acestia:









(1) Imaginea This is so Pedo, de Joanidea Sodret, via Flikr, sub licenta CC BY-NC 2.0

(2) Stirile PRO TV, (acc May 19, 2016), Barbat din Pitesti, retinut dupa ce a racolat pe facebook doua minore, website: Stirile PRO TV

(3) Psihoterapie.Net, (acc. May 19, 2016), Plang in fiecare seara si n-am cu cine sa vorbesc despre asta, website: Psihoterapie.Net
Continue reading

marți, 17 mai 2016

Este oare adevarat faptul ca psihopatii nu pot sa simta nimic? Acest articol vine sa puna in lumina afectivitatea psihopatilor care nu lipseste, dar este, intr-adevar, organizata in mod diferit.




Dupa cum, probabil ca ati observat, imi face multa placere sa abordez miturile raspandite la nivelul simtului comun. De exemplu, daca va amintiti, am vorbit in Psihopedia despre cat de adevarat este faptul ca a-ti revarsa in mod violent frustrarile te ajuta din punct de vedere psiho-emotional sau faptul ca o trauma suferita in copilarie aduce cu sine o boala psihica, mai tarziu, in viata adulta.

Unul dintre aceste mituri este cel potrivit caruia psihopatii nu dispun de emotii. O afirmatie extrema si ilogica de altfel, care ii plaseaza pe cei diagnosticati cu o tulburare de personalitate de tip anti-social (pe psihopati) in categoria "robotilor ucigasi", daca imi ingaduiti aceasta metafora. Scriu acest articol cu intentia de a evidentia faptul ca psihopatii pot sa urasca, sa invidieze si sa se teama, dar pot chiar si regrete, sa simpatizeze sau sa iubeasca, in felul lor.

Emotiile sunt atasate umanitatii noastre intr-un mod profund si irefutabil. Am dezvoltat, prin intermediul evolutiei, sistemul afectiv tocmai pentru a ne adapta la realitate mai bine. Dar anumite experiente ale trecutului ne-au determinat sa ne formam un mod de a evalua realitatea particular si unic. In relatie cu acest mod de a decodifica realitatea, apar si emotiile care ne vor motiva si energiza sa actionam in anumite stiluri, predeterminate, in majoritatea lor. Toate acestea formeaza personalitatea umana. 




Debra Ann (29) era o dansatoare exotica intr-un club de noapte din Chicago. Ea, in mod inevitabil, nu-i asa, intalneste la munca un milionar din Chicago, nu tocmai batran (35), dar care era casatorit si avea doua fete. In schimb, tipul, un adevarat "self-made man", avea un apetit grozav pentru viata de noapte, ceea ce nu putea decat sa o avantajeze pe "leoaica tanara" Debra Ann.

In scurt timp, se produce divortul mult asteptat de catre Debra iar aceasta din urma isi face rost de un sot numai bun de iubit, tanar, bogat si descurcaret. Dar cand o casnicie incepe atat de "evolutionist", pe baza placerii si in afara orcarei moralitati, ea are un mare dezavantaj: rutina. 

Debra descopera in tanarul tenisman profesionist John Scott Korabik (30) un hobby numai bun pentru stilul ei de viata de sotie-trofeu. Acesta o desfata cu petreceri si nopti de o nesfarsita senzualitate, cei doi avand sentimentul ca si-au gasit sufletul pereche. Dar tot intorcandu-se acasa pe la 4 dimineata, Debra il infurie pe sotul ei si acesta se decide sa divorteze. Pacat ca Debra Ann nu era ce-si imaginase el: fosta nevasta, doar ca mai sexy!

Un divort ar putea fi o veste buna pentru tanara si pasionala Debra Ann - acum poate sa ramana cu sufletul ei pereche, insa nu la fel de buna ca si decesul sotului, care oferea in plus si niste bani de buzunar, de la compania de asigurari. Un lucru il aduce pe celalalt, iar Debra si Korbik "il sinucid" pe milionar, cu ajutorul unui killer profesionist, asigurandu-se fiecare ca aveau un alibi solid - spre exemplu Debra iesise in acea seara la dans cu fosta sotie a lui Hartmann si fiica ei vitrega - iti trebuie ceva fantezie pentru asa un alibi!

Asa arata povestea aceasta, nu putin mediatizata in Statele Unite, la momentul respectiv (dupa crima din 1982). Probabil ca ti-ar fi greu sa intuiesti ca in spatele acestei papusi care danseaza frumos la bara se afla o tulburare de personalitate antisociala, cu atat mai mult cu cat Debra Ann Hartmann plange atat de convingator la propriul ei proces, in vazul tuturor. Si totusi... Si totusi, psihopatii pot sa simta tot felul de lucruri: iubire, durere, furie, teama, regret, etc.

Iata o lista de emotii pe care Debra Ann Harmann, probabil ca le-a simtit pe parcursul acestei povesti:

>> Continuarea in Psihopedia PRO 







(1) Imaginea All day she plays at chess with the bones of the world, de Madame Psychosis, via Flikr, sub licenta CC BY-NC-ND 2.0

(2) Murderpedia, (acc. May 17, 2016), Debra Hartmann, website: Murderpedia

Continue reading

vineri, 13 mai 2016

Mos Craciun este... o minciuna. Dar cu aceasta miciuna apar o multime de adevaruri: cat de singuri suntem, cui ii pasa de noi si cat de bine te cunosc cei apropiati. Cercetatorii au observat o relatie interesanta pe care depresivii o au cu obiceiul de a minti.




Uneori ceea ce spunem este adevarat si se poate dovedi. Alteori ceea ce spunem, credem ca este adevarat, desi nu este intotdeauna. Apoi intervin situatiile cand spunem ceva cu intentia de a induce in eroare, si in scopul de a profita de ceilalti. La asta se adauga si minciunile "dragute", pe care le spunem pentru a-i proteja si pentru a-i multumi pe cei dragi.

"Adevarul incepe in minciuni". Este un citat care a aparut in primul episod al primei serii din filmul House M.D. Este citatul care i-a facut pe toti sa se intrebe confuzi ce insulta rautacioasa ascunde in spate. Am incercat sa gasesc un sens al acestei aparente contradictii logice. Apoi am ramas profund uimit de adancimea adevarului pe care il ascunde "paradoxul lui House".

Mos Craciun este o minciuna, dar o minciuna in jurul careia se grupeaza o multime de adevaruri: cat de singuri suntem sau, dimpotriva, cat suntem de populari, cine tine la noi si cat de bine ne cunoaste, ce oportunitati de inter-relationare exista in jur si, de ce nu, ce posibilitati materiale, emotionale, sexuale sau de socializare vin odata cu acestea...

Daca priviti cu atentie experimentul social de mai jos, veti observa ca biletul castigator la loterie, care nu este decat o minciuna, declanseaza cateva reactii care spun multe adevaruri despre cei care cred aceasta minciuna.




Filmele si cartile cu povesti sunt si ele niste minciuni, mai mult sau mai putin frumoase. Dar din aceste minciuni ne inspiram, aflam ce este binele si raul, ne configuram anumite idealuri de viata sau in iubire. Filmele si povestile ne ofera optiuni la care nu am reflectat niciodata si nici macar nu am stiut ca exista.

Cand gandirea magica face diferenta!

Spuneam la inceput ca depresivii au o trasatura la care nu ne-am fi gandit prea usor: ei au o relatie "delicata" cu minciunile.

>> Continuarea in Psihopedia PRO








(1) Imaginea Streets of Santiago, de Geraint Rowland, via Flikr, sub licenta CC BY-NC 2.0

(2) Psychology Today, (acc. May 13, 2016), The Truth about Lying, website: Psychology Today
Continue reading

luni, 9 mai 2016

Ai constatat ca relatia ta se bucura de mai multe despartiri si impacari succesive, decat restul relatiilor. Dar intr-o zi observi ca "impacarea dulce" pur si simplu nu mai vine. Acest articol iti ofera 7 resurse pentru situatia in care ai fost parasit(a).




Tanara Nicole Peri (30) din Essex, UK, a devenit celebra dupa ce a primit un ordin de restrictie pentru fostul ei prieten Timothy Harris (25), care i-a fost alaturi intr-o relatie de tip ciclic, sau, cum se numesc acestea in spatiul anglo-saxon, "on-off relationship". Femeia l-a bombardat pe fostul ei partener cu tot felul de materiale media, fotografii si videoclipuri mai mult sau mai putin deocheate, sunandu-l pe acesta chiar si de sute de ori pe zi. Iata, nu-i asa, un lucru despre care am putea scrie un articol in Psihopedia!

Desigur, este un caz interesant pentru ca protagonista este femeie, dar este adevarat ca si barbatii pot sa se avante intr-un comportament cel putin la fel de spectaculos, dupa ce au fost respinsi in dragoste. Din pacate, multi barbati, nereusind sa isi gestioneze emotiile, pot recurge la masuri mult mai drastice decat ale femeilor, dintre care multe tin mai curand de domeniul psihopatologiei, dar, din pacate, si de domeniul jurisprudentei si al codului penal.

Am spune ca o relatie ciclica, adica o relatie cu multe impacari si multe despartiri, este o relatie bolnava, tocmai pentru ca are o evolutie imprevizibila, instabila, care inspira nesiguranta si implica multa suferinta. S-a observat prin cercetare, ca relatiile care incep ciclic, vor ramane ciclice, in majoritatea lor. De asemenea, relatiile ciclice, par a fi specifice mai curand adolescentei, cand, nu-i asa, nu prea stim ce vrem.

Totusi, cei care "se bucura", chiar si mai tarziu, de astfel de relatii, par a valoriza pasiunea, senzualitatea impacarilor, dinamismul si teatralitatea lor, care ii aduce in centrul atentiei prietenilor, sau chiar, in centrul atentiei publice, asa cum dovedeste exemplul relatiei dintre Nicole Peri si Tim Harris.




Dar aceasta valorizare nu este mutuala intotdeauna, si atunci, fireste, se ajunge la consecinte care vor transforma comedia intr-o drama apasatoare, unde apar ordinele de restrictie si chiar condamnarile de zeci de ani de inchisoare. Asta se intampla atunci cand unul dintre cei doi isi da seama ca nu isi doreste chiar atat de multa "celebritate" de la viata sa, si are modalitati mai bune de a deveni mandru de sine - realizarile profesionale, spiritualitatea, hobby-urile sau stabilitatea familiei, de exemplu. 

Circul apare de fiecare data cand ne controlam cu greu emotiile intense si, oricat ati incerca sa imi sugerati ca este normal sa fim oameni si sa simtim tot felul de chestii, trebuie sa tineti cont de faptul ca cei care reusesc sa se bucure de echilibru emotional nu ajung niciodata sa umple saloanele de psihiatrie sau sectiile de Politie. 

Inainte de a vorbi despre cat de sanatoase sunt relatiile ciclice si ce spun acestea despre noi, va propun cativa pasi pe care i-ati putea urma in caz ca ati fost parasit si suferinta din dragoste tinde sa va orbeasca si sa va transforme intr-un mare erou de dramoleta, intr-o Anna Karenina sau, intr-un Othelo, daca vreti. Iata ce va sugerez sa faceti daca ati fost parasit(a):


  • Nu pierde si lectia! -- Despartirile au motive bine determinate, pe care, cel putin unul dintre cei doi, le considera intemeiate. Este util sa afli care sunt motivele REALE pentru care "ai primit papucii", pentru ca risti oricand sa repeti greselile respective, daca nu le constientizezi. Poate parea dificil sa ceri astfel de detalii, dar meriti sa stii si este rezonabil sa ti se ofere explicatia, daca o ceri intr-un mod convingator si cu bun simt. Motivele pot fi si ridicole, este adevarat, insa nu le minimaliza si nu te minti singur, cu explicatii confortabile (pe termen scurt) cum ar fi: "m-a parasit pentru ca este gelos el" sau "m-a parasit pentru ca sta prost cu stima de sine".









(1) Imaginea Love Hate, de Adam McGhee, via Flikr, sub licenta CC BY 2.0
Continue reading

joi, 5 mai 2016

In partea intunecata a internetului sunt vanatorii care isi cauta prada cu rabdare si perseverenta. Daca esti o persoana vulnerabila, asigura-te ca discuti cu cineva pregatit sa te ajute... cu adevarat.




Nadia Kajouji era o tanara promitatoare, studenta la Universitatea Carleton din Ottawa, Ontario. Colegii o descriau ca fiind mai curand fericita si increzatoare in fortele proprii. Din pacate, gandurile cele mai negre ale mamei sale s-au adeverit - Nadia se desparte de iubitul ei si ramane insarcinata. Urmeaza sa fie diagnosticata cu depresie si insomnie.

Stiti algoritmul depresiei - ceea ce pentru unul este suportabil, o provocare si o lectie de viata ce nu trebuie pierduta, pentru altul poate fi in schimb un capat de tara iar de la stres existential si pana la ideatie suicidara nu mai este decat un pas. Ce este de facut?

Fireste, incerci putina psihoterapie, poate chiar si putina medicatie, insa psihoterapia solicita anumite eforturi de auto-intelegere si reconstructie personala... Nadia Kajouji, in mod neinspirat, isi cauta izbavirea in zona intunecata a internetului, pe situri unde sinucigasii fac schimb de experienta, dar, din pacate, fac si schimb de metode de a muri - trista comunitate de oameni vulnerabili...

In aceasta comunitate virtuala, Nadia intalneste o tanara cu pseudonimul Cami D.,  de profesie asistent medical, care, de asemenea, isi doreste sa se sinucida. Cele doua fac un pact, prin care isi promit una alteia ca se vor sinucide. Poate intr-un mod ce ar fi dat de gandit cuiva care nu este atat de vulnerabil precum era Nadia, noua ei prietena isi manifesta dorinta bizara de a o vedea pe Nadia spanzurandu-se, prin intermediul unei camere web.

Cand discipolul este pregatit, apare si... maestrul.

Cami D., o asigura ca o va ajuta sa se sinucida, oferindu-i, in direct, pas-cu-pas, anumite indicatii. Dar Nadia insista asupra faptului ca isi doreste ca familia ei sa nu sufere, iar de aceea, totul ar trebui sa para un accident, lucru care o determina sa aleaga un alt mod de a muri, cazand cu patinele intr-o fisura din canalul raului inghetat Rideau, din Ottawa.




Ulterior, o fosta profesoara din Marea Britanie (Celia Blay) - o adevarata eroina a filmelor cu detectivi, face investigatii in ce o privea pe "tanara sora medicala" din America care facea numeroase pacturi de sinucidere, insa, "in mod miraculos", scapa cu viata, de fiecare data, starnind suspiciuni de "trolling" in randul comunitatii respective. Fosta profesoara, aceasta Miss Marple a internetului, afla ca personajul auto-numit Cami D., nu era chiar ceea ce spunea ca este...

>> Solicitati Versiunea PRO








(1) Imaginea Trapped, de Mark Ingle via Flikr, sub licenta CC BY 2.0
Continue reading

marți, 3 mai 2016

Aveti o tinuta sexy si una mai conservatoare. Dar azi va doriti sa transmiteti un mesaj precum "eu sunt o femeie inteligenta si fidela in dragoste". Ce tinuta alegeti? Un studiu de data foarte recenta a obtinut rezultate contra-intuitive.




Stiati ca femeile care isi dezvaluie mai mult din corpul lor prin intermediul unor tinute sexy, vor fi considerate mai inteligente? In mod surprinzator, ele sunt considerate si mai credincioase partenerilor. Greu de prezis si greu de crezut aceste afirmatii, insa vorbim despre cercetare stiintifica.

Un studiu cat se poate de serios, realizat in Marea Britanie si prezentat anul acesta la Congresul Societatii Britanice de Psihologie, care a avut loc in Nottingham, arata faptul ca, in mod contrar oricaror previziuni, tinutele sexy sunt asociate (mai nou) cu inteligenta si fidelitatea in dragoste. Sa fie o chestie britanica sau mentalitatile s-au schimbat atat de mult in toata lumea?




Doresc sa precizez faptul ca aceste aprecieri pozitive, obtinute de tinutele sexy nu au absolut nicio legatura cu realitatea ci doar cu modul in care societatea actuala le percepe. Cu alte cuvinte, daca ati verifica inteligenta si fidelitatea purtatoarelor de fuste mulate mini, cu decoltee "profunde", v-ati da seama ca a fost doar o iluzie.

Impactul aparentelor asupra perceptiei sociale a reprezentat un domeniu de cercetare privilegiat - spre exemplu, va amintesc ca a fost studiata, in repetate randuri, relatia intre atractivitate si capacitatea de a lasa o impresie pozitiva, a fost investigat impactul hormonal pe care il are vizualizarea frumusetii fizice sau efectul produs la nivelul perceptiei sociale de catre femeile care se imbraca in rosu.

Totusi, cum ne-am putea explica faptul ca femeile care, in urma cu doar cateva decenii erau privite ca "femei usoare", datorita tinutei lor "vulgare", au reusit sa depaseasca acest stereotip cultural si sa induca impresii favorabile privitorilor - cel putin privitorilor britanici?









(1) Imaginea Letizia Helfer Model, de Gokhan Altintas, via Flikr, sub licenta CC BY-NC-ND 2.0
Continue reading