Familiaritatea Ucide

Nenea Iancu spunea ca daca vrei sa cunosti un om, trebuie sa te apropii de acesta. Dar daca doresti sa iti placa, atunci ar fi mai bine sa pastrezi distanta. Iar Mark Twain spunea ca familiaritatea aduce copiii si...  dispretul. Din fericire, nu intotdeauna, spun studiile.

Familiaritatea Ucide... Cu asa un titlu, ar putea fi un articol despre faptul ca majoritatea actelor de violenta pe care le suferim vin de fapt din partea unor persoane familiare: soti, iubiti, parteneri, prieteni, parinti, etc. Si poate ca aceste acte de violenta nu apar intamplator, daca tinem cont de faptul ca a cunoaste mai bine pe cineva are, statistic, efectul nefericit al diminuarii atractiei si simpatiei pe care o nutrim fata de acea persoana.

Da, este un fapt dovedit stiintific. A cunoaste pe cineva, a sti mai multe despre acea persoana,  o face mai putin interesanta si mai putin atragatoare. Dar nu chiar intotdeauna. Studiul respectiv a descoperit si faptul ca exista o anumita situatie, mai rara, ce-i drept, in care atractia nu dispare, dimpotriva, poate creste, cu toate ca a intervenit auto-dezvaluirea si cunoasterea inter-personala. Care sa fie aceea?

Studiul citat pare sa explice esecul universal si generalizat al casniciilor. Un terapeut de cuplu (Guy Corneau) le cerea participantilor la workshopul sau sa ridice mana in caz ca stiu un cuplu fericit. Apoi le-a cerut sa ridice mana daca stiu 2, 3 sau mai multe cupluri fericite. Cu cat crestea numarul de cupluri fericite, cu atat se rareau si mainile ridicate, pentru ca la 4, 5 cupluri fericite sa nu prea mai fie maini ridicate.

John Gottman, un reputat consilier de cuplu descoperise cu ceva timp in urma ceea ce el numise cei 4 cavaleri ce prevestesc divortul: criticile, evitarea responsabilitatii, blocarea comunicarii si ... dispretul. Cu alte cuvinte, fiecare relatie poarta in sine samanta divortului, doar datorita faptului ca, odata cu familiaritatea, se insinueaza dispretul, asa, cu de la sine putere. Ghinion, cum ar spune presedintele. Dar un ghinion generalizat! Avem toate motivele sa credem ca apropierea ne transforma in asa ceva:

Probabil ca in majoritatea (nefericita a) casniciilor, numai teama de ceilalti si evitarea rusinii de a face parte dintr-o familie destramata, ori compasiunea nutrita fata de copii mai reusesc sa tina cuplurile impreuna. Iar pe cei care nu reusesc sa vada mai departe de nevoile lor egoiste, nu le ramane decat sa iasa cat mai repede din aceste cupluri imperfecte si asfixiante. Pentru majoritatea cuplurilor asadar romantismul se transforma repede in munca - iar noi nu prea ne omoram dupa munca, nu-i asa?

La narcisisti se observa o tendinta de a pastra pentru sine majoritatea datelor relevante despre ei insisi, ca si cand ar sti intr-un mod intuitiv faptul ca auto-dezvaluirea nu ar face decat sa ucida iubirea pe care ei o asteapta din partea celor din jur, sau cum se numeste in literatura de specialitate "narcissistic suply", un fel de hrana pentru ego-ul lor fragil. Teama de inter-cunoastere in cuplu este ca si cand ai face un test pentru HIV si ti-ar fi teama sa te duci dupa rezultat...

Atunci care mai este rolul mult trambitatei auto-dezvaluiri, despre care vorbesc manualele de psihologia familiei si a cuplului? Se spune ca in absenta auto-dezvaluirii este foarte dificila apropierea propriu-zisa, iar in absenta intimitatii, relatiile nu sunt decat pseudo-relatii in care nevoia de solidaritate, de suport reciproc, este anulata inca de la inceput.

Dar in timp ce stabilim aceasta intimitate pentru ca avem nevoie de solidaritate si de activitati realizate in comun, se vede treaba ca numai de solidaritate nu avem parte... stiind mai multe despre celalalt devenim dispretuitori si, tocmai de aceea, dificil de suportat. Si cat de penibil este sa primesti acest dispret tocmai din partea persoanei de la care astepti suport, incurajare si solidaritate!

Cupluri fara auto-dezvaluire, daca ar putea sa existe, ar fi mai curand ridicole, stresante si pline de anxietate - vorba cantecului "cine sta la masa mea?". Se pare ca partenerii prefera mai curand dispretul decat un astfel de nivel de stres, iar casniciile, daca este sa dam crezare acestor date, se realizeaza fie din lipsa de inter-cunoastere, fie pentru ca ne resemnam cu un partener pe care, desi il dispretuim (fiindca l-am cunoscut), totusi il acceptam asa - e mai bun decat multi altii...

Dar ce conditii ar trebui sa indeplineasca cei doi parteneri pentru ca ei sa faca parte din categoria subtire a celor la care intercunoasterea si auto-dezvaluirea nu implica dispretul? Pana sa va impartasesc asta, iata care sunt recomandarile mele pentru toate cuplurile tinere sau recent formate:

>> Continuarea in Psihopedia PRO

(1) Imaginea Danger, de Patrick Theander, via Flikr, sub licenta CC BY-SA 2.0

(2) Corneau, G., (2000), Exista Iubiri Fericite?, editura Humanitas, Bucuresti.

(3) Gottman, (acc. Sept 10, 2016), The Four Horsemen: The Antidotes, website: Gottman

(4) Psyblog, (acc. Sept. 10, 2016), Familiarity Breeds Contept, website: Psyblog