Iluzii Salvatoare?

Este oare posibil ca intreaga noastra sanatate psihica sa se bazeze pe ... o excelenta capacitate de auto-iluzionare? Iar daca este asa, este oare posibil ca de fapt cei pe care i-am etichetat cu o sanatate psihica precara sa vada adevarul mai bine decat noi, restul?

Nu stiu daca v-ati intrebat vreodata ce se intampla in mintea unei persoane care a suferit o trauma, in perioada asa zis "post-traumatica". Ce se intampla, spre exemplu, in constiinta victimelor unui cutremur? Ei bine, se poate vorbi despre ceea ce psihologii sociali au denumit... "catastrofa teoretica". Aceasta denumire bombastica si pretioasa se refera la rasturnarile de convingeri care se presupune ca ar avea loc ca urmare a unei traume. 

De aici si rolul de "desteptator" al evenimentelor de acest fel. Ele ne zdruncina nu doar situatia materiala, fizica, sociala, etc, dar mai ales ajung sa ne zdruncine cele mai profunde convingeri de viata: cat de sigura si dreapta e lumea in care traim, cat control avem asupra lucrurilor, etc. iar experienta unui cutremur, spre exemplu, nu ar deveni niciodata o trauma daca nu ar influenta convingeri.

Cand vorbim despre o trauma nu ar trebui sa ne inchipuim ca e vorba despre lucruri ingrozitoare cum ar fi cutremurul, violul, pierderea unei persoane dragi, etc. Toate acestea au potential de a deveni traume, insa trauma poate deveni orice incident care ne zdruncina convingerile. Spre exemplu, pentru o persoana care considera ca toata lumea trebuie sa o placa, aparitia unei persoane care refuza sa isi afirme simpatia chiar poate constitui o trauma.

Cu alte cuvinte, trauma este orice lucru pentru care nu suntem pregatiti si care ne provoaca convingerile. Psihologii sociali au identificat un numar de 4 postulate prin intermediul carora se observa ca majoritatea oamenilor - o multime de persoane sanatoase din punct de vedere psihic, nu fac altceva decat sa isi etaleze lipsa de realism in problemele fundamentale ale existentei omenesti. Oare sanatatea psihica chiar se bazeaza pe niste iluzii?

Iata care sunt postulatele despre care vorbeam, cele care scot in evidenta iluziile pe care se bazeaza echilibrul nostru emotional:

• Aceasta este o lume justa.

• Am controlul asupra lucrurilor.

• Destinul imi este favorabil.

• Sunt o persoana valoroasa.

Daca lecturezi postulatele sub forma de intrebari si daca raspunsul tau la fiecare dintre acestea este unul pozitiv/afirmativ, inseamna ca te incadrezi si tu in larga categorie a celor care se auto-iluzioneaza pentru a putea sa traiasca in acest univers in care certitudinile stiintifice aproape ca lipsesc cu desavarsire. Dar de ce este necesar acest efort de auto-iluzionare?

Ei bine, se poate vorbi despre o protejare cu incapatanare a postulatelor de mai sus, care raman parca in afara controlului constiintei pana in momentul cand se intampla ceva ce pare sa le infirme. De altfel o trasatura a persoanelor care traverseaza cele mai cumplite crize existentiale este aceea ca devin foarte... "filosofice", la un moment dat. Cu alte cuvinte, incearca sa abordeze teme filosofice universale la care poate ca nu s-au gandit niciodata inainte.

Realizarea faptului ca, spre exemplu, conditia umana exclude controlul deplin asupra circumstantelor, iar aceasta nu este nici pe departe o lume dreapta, poate deveni cauza unor framantari dramatice. Ne este mai usor sa credem ca avem control - caci altfel de ce am avea vreo initiativa, si ne este mai usor sa credem ca in aceasta lume, binele este recompensat iar raul este pedepsit - altfel de ce am mai respecta vreo regula, lege sau regulament de ordine interioara?

Vine insa momentul in care aflam ca lucrurile nu stau chiar asa... iar asta ne va nedumeri profund. E ca  si cand ai fi vazut dansul ielelor, iar acum trebuie sa suporti consecintele. Nu este tocmai o noutate faptul ca pentru a beneficia de o minima capacitate de a evolua normal in societate si de a te bucura de viata, cu alte cuvinte pentru a da dovada de sanatate psihica, avem nevoie de o minima capacitate de auto-iluzionare. Printre iluziile in care se presupune ca ar trebui sa credem se afla cele 4 postulate despre care am vorbit. 

De asemenea, nu este tocmai o noutate faptul ca depresivii sau anxiosii par a duce lipsa la capitolul capacitatii de auto-iluzionare - ei nu se pot "minti frumos" si pace! La depresivi, desi exista convingerea lipsei justitiei din aceasta lume si convingerea lipsei de resurse la propria persoana, exista in schimb asteptari nerealiste care blocheaza personalitatea intr-o jelanie fara-de-sfarsit. 

Psihopatii pe de alta parte au tendinta de a folosi atasamentul nostru pentru iluzii si minciuni frumoase pentru a ne folosi, pentru ca apoi sa ne abandoneze intr-o stare traumatica. Psihopatii nu mai cred de mult in minciuni frumoase si folosesc adevarurile dureroase ale acestei lumi pentru a se scuti de responsabilitate morala: "am fost o victima a acestei lumi si am dreptul sa imi iau revansa".

Aceasta situatie paradoxala imi aminteste cuvintele lui Lao Tze, inteleptul care a pus bazele religiei taoiste - marile adevaruri suna paradoxal. Un astfel de adevar paradoxal este faptul ca avem totusi nevoie de niste iluzii pentru a evolua normal in societate... Si totusi, aceste iluzii, daca sunt usor de crezut si utile la un moment dat, ele ne si vulnerabilizeaza.

Iata modul cum vad eu sanatatea psihica insotita de suficienta evolutie spirituala, astfel incat sa ne potenteze rezilienta psihica:

>> Continuarea in Psihopedia PRO

(1) Imaginea Ariel: if only..., de Nicole Lankies, via Flikr, sub licenta CC BY-ND 2.0

(2) Rudica T., (2006), Psihologia Frustratiei, editura Polirom, Iasi

(3) Rime, B., (2008), Comunicarea Sociala a Emotiilor, editura Trei, Bucuresti