Atasamentul Optim

Ti se rupe sau nu te dai batut niciodata? Ori poate ca traiesti cu motto-ul ca ... daca merge, merge, iar daca nu merge, asta e! Exploreaza-ti tipul de atasament si modul in care acesta interfereaza cu psihopatologia!

Frustrarea si deci psiho-patologia nu au la baza decat un singur lucru: atasamentul si tulburarile asociate acestuia. Psihoterapeutul belgian Andre Moreau afirma intr-o carte scrisa pe  tema intimitatii, ca ar trebui sa fim capabili sa ne bucuram de ceea ce ne ofera partenerul dar cu toate astea, sa nu devenim niciodata dependenti de acesta.

Pare o afirmatie usor absurda, fiindca stim de pe vremea psihanalizei ca tot ce ne creaza placere determina si aparitia unui nivel de dependenta. Este oare posibila dezvoltarea unui grad de civilizatie atat de ridicat incat sa ne putem bucura de iubire, spre exemplu, fara a deveni dependenti de aceasta? Si cate mii de ani ne-ar trebui ca sa ajungem la acel nivel?

Poate ca exista chiar si in zilele noastre astfel de oameni. Cine stie? Imi amintesc ca, in urma cu ceva timp am primit de la un prieten ceva mai intelept un sfat pentru relatii care mi-a ramas in minte. Sfatul suna in felul acesta: "Incearca. Se merita sa incerci. Insa nu incerca prea tare. Se merita sa nu incerci prea tare."

Acest sfat cred ca vizeaza exact atitudinea de semi-detasare / sau, daca va place mai mult, de semi-atasament, pe care ar trebui sa o imbratisam pentru a fi in rezonanta cu noi insine, cu nivelul de evolutie la care ne aflam din punct de vedere fizic, psihologic si social, dar fara a evolua cu pretul sanatatii noastre.

Obisnuiam sa admir intr-o vreme "miserupismul" oriental, promovat de marile religii ale orientului indepartat, cum ar fi budismul. Oricata bucurie de a trai ne-ar rezerva aceasta atitudine de totala detasare fata de "cele lumesti", mi-e teama ca este nevoie si de putina frustrare pentru a evolua in viata.

Deprimare	Bucurie "Rea"	Bucurie "Buna"	Bucurie Fara Motiv
Ca urmare a lipsei lucrurilor exterioare.	Obtinuta prin intermediul unor substante stimulante cu efect efemer si consecinte nocive.	Obtinuta prin intermediul implinirii unor aspiratii social acceptate - un copil, reusita profesionala, un hobby, etc	Obtinuta printr-o atitudine de apreciere a vietii.
Dependenta de factori externi.	Dependenta de factori externi.	Dependenta de factori externi.	Dependenta de factori interni.

Totusi, a fi om inseamna a tinti si a face eforturi de urmarire a unor idealuri. A fi om inseamna a ne bucura si a sarbatori atingerea acestor idealuri, dar, adesea, si a suferi, a deplange esecul. Daca idealul este din categoria descrisa mai sus "Bucurii Bune", atunci nu doar ca am supravituit si ne-am bucurat "Fara Motiv", dar am si contribuit prin eforturile noastre la evolutia societatii umane.




Negarea cu vehementa a idealurilor "lumesti" si sufocarea sistematica a oricaror sentimente de inferioritate, pe masura ce apar, chiar daca ne-ar rezerva o stare de serenitate absoluta pe durata nedeterminata, probabil ca nu ajuta specia noastra sa isi valorifice potentialul. E doar un mecanism de aparare destinat anihilarii nefericirii omenesti si atat.

De aceea, poate ca simpla apreciere a vietii, nu e o idee atat de buna. Desigur, frustrarea aduce multe nenorociri: ne imbatam si apoi ne incaieram din cauza frustrarii, pizmuim, barfim si jignim din cauza frustrarii, si nu in ultimul rand, incepem razboaie nimicitoare pentru ca nu putem sa ne multumim cu ce avem, si dimpotriva, ne dorim mai mult, mai usor, mai confortabil.

Dar cu toate acestea, tot frustrarea ne determina sa cautam o cale mai buna de a deveni mai frumosi, mai destepti, mai avuti, mai evoluati si mai renumiti decat altii. Din frustrare incepem o dieta sau reparam acoperisul daca ne ploua in casa si tot din frustrare vrem sa ii intrecem pe unguri, care ne-au luat-o inainte binisor.

Toate astea spun ca lucrurile nu ne sunt indiferente, ca ne dorim chestii si suntem dispusi sa facem una-alta pentru a obtine acele chestii. De ce recomand aceasta atitudine de semi-detasare?

Pentru ca o detasare exgerata descrie o totala lipsa de implicare in evolutia noastra personala, indiferent din ce perspectiva ati privi-o. O detasare absoluta, echivaleaza cu absenta din propria viata - nu iti doresti nimic si nu faci nimic pentru a obtine ceva. Pe de alta parte, un atasament exagerat, ar implica o frustrare continua, un chin emotional iesit din comun, caci e foarte usor sa suferi atunci cand depinzi.

Societatea occidentala, asa cum o stim noi. este cladita pe atasamentele indivizilor. Si pentru ca lucrurile stau asa, este si societatea cea mai expusa frustrarilor si psiho-patologiei. Nu prea isi au locul in occident persoanele care nu vor sa obtina nimic, care apreciaza viata asa cum este, si gata.

Din pacate, asa cum vedem, traim intr-o societate in care nimic nu este vesnic, totul se schimba si evolueaza intr-un ritm destul de trepidant. Ar fi o totala lipsa de realism sa ne asteptam sa ne pastram o anumita slujba sau o anumita relatie pentru toata viata. In ziua de azi, lucrurile nu merg asa.

Este o masura de auto-protectie aceea de a sti "sa dai drumul" unor situatii, unor lucruri, unor persoane, asa cum este tot o masura de auto-protectie aceea de a sti sa cultivi, sa mentii o anumita situatie, prin intermediul unor eforturi de bun simt. Uneori intalnesti persoane care nu stiu nici sa cultive o situatie si nici sa-i dea drumul, daca au stricat-o. Iar aceasta cred ca este culmea psihopatologiei.

In cele ce urmeaza va voi prezenta modul cum vad eu cele trei forme de atasament dintre care una este patologica, alta ne condamna la mediocritate iar cealalta este optima. In functie de tipul de atasament obtinem trei categorii de personalitati cu nume auto-descriptive -- "Super-slack-erul", "Never-give-up-erul" si "Just-try-erul", cu mottourile lor aferente. Citeste cu atentie si incearca sa te recunosti:

>> Continuarea in Psihopedia PRO

(1) Imaginea So Close, So Far, de Sagacious Gr, via Flikr, sub licenta CC BY-NC-ND 2.0

(2) Mayo Clinic, (acc. Nov 27, 2016), Reactive attachment disorder, website: Mayo Clinic

(3) Psihopedia, (acc. Nov 27, 2016), Miserupism crestin terapeutic, website: Psihopedia

(4) Rudica, T., (2015), Psihologia Frustratiei, editura Polirom, Iasi

Continue reading

intimitate

Pe Aripile Razbunarii

Razbunarea este o adevarata sinteza a personalitatii, deschisa si la vederea publicului. Acesta sunt eu, aceasta este lumea in care traiesc si asta poate face o persoana ca mine intr-o lume ca aceasta.

Intre parinti si copii exista, de regula o iubire de la sine inteleasa, asimilata iubirii neconditionate, cel putin la nivel teoretic. Alegerile celor mai apropiate rude de sange, rareori reusesc sa tulbure  izvorul nesecat al acestei iubiri. Cu toate acestea, apar adesea cazuri in care proverbiala iubire materna, din diferite motive, lasa loc unor manifestari comportamentale care ne pun pe ganduri.

Psihanaliza a popularizat asa-numitul complex Medea, care are drept sursa de inspiratie o legenda din Grecia antica, legata de o mama care si-a ucis copiii pentru a se razbuna pe fostul ei sot. S-ar parea ca aceasta pilda a razbunarii a devenit ea insasi o sursa de inspiratie pentru numeroase alte persoane chinuite de resentimente, chiar si in zilele noastre.

Pentru ca nu este tocmai usor sa accepti ca nu poti controla alegerile celorlalti, iar acestia iau adesea decizii care nu iti plac si afecteaza capacitatea ta de a ramane fericit cu viata ta, mintea umana "iese la lucru" si analizeaza fiecare oportunitate de a regla situatia, de a restabili un echilibru intre noi si ceilalti.

In caz ca nu exista nicio lege omeneasca care sa-i determine pe ceilalti sa tina cont si de emotiile noastre, spre exemplu sa-i impiedice pe partenerii nostri sa plece pur si simplu cu altcineva si sa ne lase de izbeliste, sau, daca au plecat, macar sa plateasca intr-un fel raul pe care ni l-au facut, ei bine, ce alte optiuni avem?

Va vine sau nu sa credeti, a-ti ucide copiii poate sa fie o optiune pentru o astfel de partenera (se)dusa si abandonata. In Anglia, Rekha Kumari-Baker (41) isi ucide ambele fiice, Jasmine (13) si Davina (16), pentru a-si pedepsi sotul, un prosper om de afaceri, care, dupa divortul de d-na Kumari, isi gasise fericirea in bratele unei alte femei.

Cazul Rekha Kumari Baker, prezentat intr-un episod al showului "Deadly Women" de pe Investigation Discovery Extra, scoate in evidenta si diferenta de statut intre sotul David Baker, afacerist de succes si sotia Rekha, care avea un job de ospatarita. Trebuie sa fi fost un adevarat cosmar pentru femeie sa piarda, odata cu acest mariaj... tot ce avea, chiar si pe iubitul ei Jeff, de asemenea, om de afaceri. 

Rekha Kumari nu obtinuse tutela asupra fiicelor sale, desi le considera un fel de extensii ale propriei persoane. Gelozia sa fata de succesul si fericirea fostului sot nu mai cunostea limite, o chinuia faptul ca fiicele sale sunt educate de o alta femeie, si a ales "calea usoara". Adica calea prin care poti ruina fericirea celuilalt, caci e mai usor sa faci asta decat sa-ti construiesti propria fericire.

Aveti mai jos un document oficial, prezentat de femeie la tribunal.

Regretele sunt tardive acum ca mi-am ucis cele doua fiice frumoase. Nu am dorit sa fie ranite asa cum am fost eu. Jeff m-a ranit mai presus de putinta mea de a explica. I-a venit uneori greu sa inteleaga, dar l-am iubit atat de mult. Fiicele mele nu vor mai fi o povara pentru nimeni, acum. Rekha.

Dar ce putem face pentru a ne construi fericirea, chiar si intr-un context atat de incarcat cu factori de stres? Este totusi posibil? Desigur, i-as fi recomandat putina psihoterapie sau consiliere psihologica acestei femei, inainte de gestul ei. In prima sedinta i-as fi spus motto-ul terapiei mele: "Dati-mi curajul de a schimba ceea ce se poate schimba, linistea de a accepta ceea ce nu se poate schimba si intelepciunea de a face diferenta intre ele". Apoi am fi intrat in detalii.

>> Continuarea in Psihopedia PRO

(1) Imaginea Revenge, de Samah R, via Flikr, sub licenta CC BY 2.0

(2) Wikipedia, (acc. Nov. 23, 2016), Medea, website: Wikipedia

(3) Analytical Psychology, (acc. Nov. 23, 2016), Types of Psychological Complexes, website: Analytical Psychology

(4) Daily Mail Online, (acc. Nov. 23, 2016), Texas mom, who shot dead her two daughters let her estranged husband live because she wanted "to make him suffer", website: Daily Mail Online

(5) Murdepedia, (acc. Nov. 23, 2016), Rekha Kumari-Baker, website: Murderpedia

Continue reading

razbunare

Amorul Victimei cu Salvatorul

Felix Polk este psihoterapeutul ucis de fosta pacienta, actuala sotie. Ne intrebam uneori daca nu cumva ceva a ramas neterminat intr-o terapie, fiindca cei doi, terapeutul si pacientul, erau ocupati cu altceva. 

Si m-am indragostit de tine, de tine, de tine... Insa, ce sa vezi, tu esti pacientul meu. Pare o tema fascinanta pentru creatia beletristica sau cinematografica, nu-i asa? Contrar tuturor principiilor eticii si deontologiei, dar intr-un tacit acord cu slabiciunile omenesti si nevoia noastra de a transgresa limitarile impuse instinctelor, unor psihoterapeuti li se mai aprind uneori calcaiele dupa cate o pacienta atragatoare si vice-versa.

Si, in mod invariabil, creatiile care abordeaza aceasta tema, au succes la public, fiindca vorbesc tocmai despre ... dragostea interzisa, eterna provocare romantica careia nici ca-i vom tine piept vreodata. Imi amintesc ca pe vremea cand ma aflam in formare ca psihoterapeut, cateva colege mai tinere de-ale mele erau usor revoltate de faptul ca modulul de etica pur si simplu respingea aceasta posibilitate de a avea o relatie cu un pacient / client de psihoterapie - trebuie sa astepti vreo 2 ani, dar asta inseamna efectiv sa... "iti pui pofta in cui". 

Daca te gandesti bine, poate ca ar fi mai bine sa nu existe niciodata acea relatie. Din pacate pentru colegele mele, nici macar nu-si dadeau seama cat de mult te expune o astfel de relatie. Nu doar ca persoana aflata deja intr-un cuplu, ci si ca persoana care isi doreste sa traiasca in armonie cu sine si cu universul, daca doriti. Cei care vin in psihoterapie sunt, intr-adevar fiinte extrem de vulnerabile, iar daca incurcam rolurile, rezultatul este, de cele mai multe ori unul tulburator.

Cu atat mai mult cu cat nu este foarte greu sa se intample asa ceva - un psihoterapeut este pregatit sa poarte un dialog cu aproape oricine, chiar si cu teroristii care au luat ostatici, are empatie, caci potrivit studiilor, studentii de psihologie si medicina sunt dotati cu cel mai inalt nivel al coeficientului de inteligenta emotionala. Terapeutul stie foarte multe lucruri despre nevoile psiho-emotionale ale celuilalt gen, iar toate astea pot aprinde imaginatia pacientilor.

Pe de alta parte, pacientul indeplineste, ipotetic vorbind, rolul de "victima sexy", de care salvatorul de profesie are la randul sau nevoie. Salvatorul poate fi fascinat de slabiciunea si dramatismul existentei acestui pacient, care, in cel mai riscant scenariu, poate avea un farmec personal peste medie.

Responsabilitatea ingrijirii suferintelor psihice este mai mare decat v-ati inchipui, iar terapeutul care nu isi intelege rolul, risca sa deterioreze starea pacientilor sai, chiar si daca, i s-ar parea ca, initial, acestia isi doresc mai mult decat o relatie terapeutica cu dansul. Cateva carti scrise pe aceasta tema fac lumina in aceasta privinta.

Spre exemplu, in Psihologia Minciunii, dr. M. Scott Peck, descrie cazul Charlenei care parea ca se indragostise de el si aparea in calea lui cand se astepta mai putin. Un ochi avizat, ar fi vazut insa ca aceasta pacienta nici macar nu isi dorea o relatie cu doctorul ei, desi ii spunea mereu ca vrea ca doctorul "sa o tina in brate si sa o aline", dimpotriva, se simtea provocata de bariera existenta intre ei. 

Dr. Peck nu a dorit sa dea curs unei relatii si cred ca a procedat nu doar etic ci si inteligent. Asa cum aratau pana si visele ei, Charlene nu isi dorea decat sa-si confirme virtutile personale de mare seducatoare, pastrand in sine foarte multe resentimente si o inabilitate cronica de a empatiza si coopera cu cei din jur.

Intr-o seara de iarna, de exemplu, la cateva minute dupa ce incheiasem o sedinta, mi-am turnat un Martini si m-am dus in salon pentru a ma aseza langa foc, intr-un rar moment de relaxare, in care sa ma ocup de corespondenta. Am auzit zgomotul deranjant facut de cineva care incearca in mod repetat sa porneasca masina. Am iesit din casa. Era Charlene. 

- Nu stiu ce nu merge, a spus ea. Nu pot s-o pornesc.

- Doar n-ai ramas fara benzina? am intrebat.

- Nu, nu cred ca e asta.

- Cum nu crezi? Ce spune indicatorul de benzina?

- Pai arata ca rezervorul e gol, a raspuns vesela Charlene.

Ar fi trebuit sa rad, dar eram enervat. (dr. M. Scott Peck)

Un psihoterapeut poate face un serviciu urias unui pacient dar acela nu este sa-si piarda capul si sa-i ofere o relatie intima. Cel mai probabil, clientul respectiv nu este pregatit pentru o relatie intima cu nimeni si asta va transforma totul intr-o catastrofa inter-personala si, nu in ultimul rand, profesionala. Mai mult, deziluzia se va adauga sirului de deziluzii pe care pacientul le colectioneaza ca urmare a dificultatii sale de a se adapta la viata sociala.

Poate cel mai dramatic caz despre care am auzit este acela al psihologului american Felix Polk, ucis de sotia sa, si care, din pacate, nu a mai fost la fel de lucid precum dr. M. Scott Peck, a cedat tentatiei si... s-a casatorit cu pacienta sa, careia ii tratase atacurile de panica cu mai bine de 20 de ani in urma, pe cand era doar o eleva de liceu. 

Oricat de ciudat ar parea acest cuplu, in care psihologul este cu 25 de ani mai in varsta decat sotia sa, se pare ca el a supravietuit doua decenii, iar cei doi au avut impreuna 3 copii. Am sa va las sa priviti filmul care urmeaza si sa vedeti unde poate ajunge o pasiune dezlantuita pentru cel care te-a tratat, dar, s-ar parea, a devenit in acelasi timp si o figura ce putea fi invinovatita pentru toate neimplinirile vietii tale.

>> Continuarea in Psihopedia PRO

 

(1) Imaginea Punky Girl, de Cat Craig, via Flikr, sub licenta CC BY-NC-ND 2.0

Continue reading

patologie

Fenomene Culturale

Fericirea si depresia se invata! Ingrijorarea sau sinuciderea sunt indoielnice in cazul animalelor, tocmai fiindca acestora le lipseste capacitatea de a gandi abstract. Iar daca putem alege intre fericire si depresie, chiar e util sa alegem fericirea?

Un rege era foarte deprimat. Atat de deprimat incat nu se mai putea da jos din pat si isi deplangea nefericirea cat era ziua de lunga. Intr-o zi, un doctor i-a spus ca tot ce are de facut este sa caute un om fericit si sa-l roage sa-i da camasa sa. Daca regele avea sa faca asta si sa imbrace camasa omului fericit, ei bine, deprimarea sa avea sa dispara! Cu greu, oamenii regelui au gasit in cele din urma un om fericit, la un staul cu oi. I-au cerut camasa, dar spre surprinderea lor, omul fericit... nu avea nicio camasa, caci era prea sarac!

Ce este fericirea? Este desigur, o emotie. Trebuie sa luam in calcul faptul ca orice emotie este legata de o dorinta, caci omul este o fiinta "teleologica" (adica animata de anumite scopuri / dorinte). Asa stand lucrurile, intelegem de ce suntem tristi atunci cand dorintele nostre sunt neglijate, ignorate sau imposibil de implinit. De asemenea, suntem ingrijorati daca dorintele noastre sunt puse sub semnul intrebarii si, desigur, suntem fericiti atunci cand dorintele noastre sunt implinite. Deci fericirea este emotia pe care o traim atunci cand ni se implinesc dorintele.

Daca, potential, fiecare om are sansa de a deveni fericit, in caz ca i se indeplinesc dorintele, s-ar parea ca exista persoane care sunt "mai mult fericite", asa cum exista si persoane care sunt "mai mult nefericite". Oare asta inseamna ca persoanele "mai mult fericite" sunt mai norocoase, in sensul ca li se indeplinesc mai des dorintele? De fapt, nu este asa deloc. Trasaturile oamenilor "mai mult fericiti", sunt acelea care fac posibila aceasta fericire "fara de sfarsit".

S-a descoperit bunaoara prin intermediul unui sir de studii stiintifice, faptul ca persoanele fericite au 2 trasaturi destul de bine definite: Dan Gilbert, de la prestigioasa Universitate Harvard, intr-un fascinant discurs pe care l-a tinut la conferintele Ted Talk, arata ca oamenii fericiti sunt fericiti, nu pentru ca dorintele lor se implinesc mai des, ci pentru ca ei reusesc: 1. sa aprecieze ceea ce au si 2. sa dispretuiasca ceea ce nu pot avea ("strugurii sunt acri"). Cu alte cuvinte, fericirea garantata e atunci cand nu-ti doresti nimic, iar Buddha avea dreptate!

Profesorul Gilbert nominalizeaza cateva persoane care si-au etalat fericirea in ciuda faptului ca viata lor nu parea, obiectiv vorbind, una perfecta. Spre exemplu, Pete Best, bateristul initial al grupului Beatles, se lauda ca are o viata mai buna decat viata pe care ar fi avut-o daca John, Paul si George - colegii sai - nu l-ar fi concediat pentru a-l inlocui cu Ringo Star. E drept ca nu ati auzit niciodata de Pete Best, pana acum, dar probabil ca ati auzit in schimb de Ringo Star, caci el a primit jobul in trupa Beatles.

Aceasta este schema simpla a fericirii - fericirea schematizata. Si daca oamenii fericiti nu sunt neaparat mai norocosi in ce priveste implinirea dorintelor, putem spune ca sunt mai norocosi fiindca se bucura de viata, asa cum este ea, cu mai multa usurinta - si acesta este un noroc, in sine. PROBABIL. Invatam astfel ca fericirea este, de fapt, o problema de interpretare a faptelor realitatii si o problema de orientare a gandirii pe o anumita schema. Cand dorintele nu se implinesc, putem in schimb sa dorim ceea ce avem deja!

Dar ce legatura exista intre interpretare si emotie? Probabil ca, daca nu ati absolvit o facultate de medicina sau de psihologie, inca mai credeti ca emotiile functioneaza intr-o oarecare concurenta cu gandirea, iar omul este dihotomizat intre cele doua aspecte ale existentei sale psihice - procesele afective si cele cognitive. Adevarul este ca o emotie nu poate exista in absenta unei prelucrari mentale si in absenta gandirii, care poate fi rapida si neconstientizata, dar nu lipsesete niciodata, caci stimulii pentru a fi placuti sau infricosatori trebuie mai intai sa fie recunoscuti ca atare.

1. Stimul extern → 2. Organ de simt (vaz, auz, miros, etc) → 3. Prelucrare corticala si stimulare hipotalamico-amigdaliana → 4. Semnale fizico-chimice care strabat maduva spinarii → 5. Glandele secreta hormoni → 6.  Hormonii ajung in sange →7. Sangele impregneaza organele interne → 8. Simtim anumite senzatii in organele interne (fluturi in stomac, palpitatii, etc).

Putem spune ca este decisiva prelucrarea / interpretarea mentala a informatiei oferite de catre organele de simt, iar aici este implicata intreaga noastra experienta de viata, in decursul careia am invatat sa atribuim semnificatii evenimentelor si stimulilor ce apar in mediul nostru de viata. Depresia, ca si anxietatea, sunt asociate cu o functionare specifica a cortexului, partea creierului ce reprezinta cea mai recenta achizitie a anatomiei umane. Dealtfel, Eul, ca si reprezentare de sine, este asociat cu functionarea cortexului.

Cu alte cuvinte, s-ar parea ca, fericirea este de fapt ... un fenomen cultural, tot la fel cum un fenomen cultural pare a fi si epidemia de depresie despre care vorbesc psihologii de azi si care este o trasatura a epocii noastre, in contrast cu, sa spunem, inceputul secolului trecut, cand oamenii erau mai curand coplesiti de anxietate.

S-a concluzionat prin cercetare stiintifica ca raportul femei depresive - barbati depresivi este de 2:1. Martin Seligman, expresedinte APA (American Psychological Association), considera ca acest lucru s-ar putea datora 1. neputintei dobandite (in mod traditional, femeile nu se afirma prin actiune ci prin prezenta), 2. gandirea negativa ciclica (tendinta femeilor de a rumina cu privire la pierdere) sau 3. idealul feminin absolutizat (fii supla sau ai pierdut jocul!). As mai adauga aici si beneficiile interpersonale ale depresiei (daca nu esti abatut, nu vine nimeni sa te ajute).

Da, fericirea si depresia sunt ambele niste fenomene culturale, pentru ca tin de capacitatea noastra intelectuala de a interpreta anumiti stimuli, dar si de ceea ce ne-a invatat societatea despre stimulii respectivi si despre felul cum ei trebuie interpretati. S-au observat cateva trasaturi ale gandirii depresivilor: in functie de nivelul la care se afla boala lor, ei cred ca ei insisi, ceilalti si viitorul sunt lipsite de valoare - iar asta se numeste "triada depresiva". (Aaron Beck).

De asemenea, s-a observat ca depresivii cred ca problemle lor li se datoreaza (atribuire interna - "Este vina mea."), sunt globale (afecteaza toate ariile vietii lor - "Totul este pierdut."), si stabile (vor continua sa ii afecteze pentru totdeauna - "Situatia va ramane asa, mereu."). Tot la depresivi, s-a observat ca au tendinta sa considere ca succesele lor sunt intamplatoare (nu li se datoreaza), sunt izolate in timp si nu au nicio influenta asupra altor arii ale vietii.

Dupa cum observati, acestea sunt mai curand niste "preferinte culturale", niste obisnuinte ale gandirii, si pentru ca lucrurile stau astfel, putem oricand sa renuntam la ele si sa preferam alte moduri de a interpreta realitatea, acest fapt avand drept consecinta mai multa fericire. Poate inutil de adaugat faptul ca o astfel de schimbare de conceptii ar avea drept rezultat si ... supravietuirea.

De altfel, putem sa ne asiguram ca lucrurile stau astfel (si anume ca depresia si anxietatea sunt mai curand fenomene culturale) reflectand la rolul ingrijorarii sau prezenta sinuciderii in randul animalelor inferioare - pur si simplu ele nu fac asa ceva - cum se spune "nici prea inteligent nu e bine sa fii"! Desigur, o sa-mi aratati niste cazuri exceptionale in care anumite animale s-au sinucis, insa acestea sunt mai curand o exceptie statistica iar "sinuciderile" respective pot fi interpretare in multe alte feluri.

Dar cat de utila este fericirea? Se merita sa fim fericiti? Sau poate ca ar fi mai util sa fim nefericiti din cand in cand? Profesorul Dan Gilbert observa cu umor faptul ca o societate alcatuita din calugari budisti nu este tocmai profitabila pentru mallurile unde exista atatea produse ce promit ca ne vor face fericiti. Calugarii budisti nu au nevoie de aceste produse, fiindca ei pot sa fie fericiti fara sa cumpere, prin insasi doctrina budista care spune ca sursa nefericirii este dorinta si daca vrei sa fii fericit, trebuie sa renunti la dorinte.

>> Continuarea in Psihopedia PRO

(1) Imaginea Border of Time, de Hartwig HKD, via Flikr, sub licenta CC BY-ND 2.0

Continue reading

personalitate

Cum Primim Desenele Copiilor?

Copiii deseneaza, creaza, se exprima prin intermediul desenului, iar inconstientul se exprima prin imagine si desen tot la fel cum se exprima prin intermediul visului. Invatati inainte de toate sa respectati desenele lor!

Prin intermediul desenului, copilul isi exprima universul interior. Atat planul emotional, dar si nivelul de dezvoltare psihologica si intelectuala se insinueaza in productiile artistice ale copiilor. La fel ca si jocul, desenul exprima viziunea sa autentica despre lume la un anumit moment dat din viata sa.

In legatura cu acest aspect, rezultatele testelor psihologice furnizeaza o multime de date relevante care ne permit sa cunoastem psihicul copilului. Interpretarea desenelor este utilizata in testele de evaluare a inteligentei, a nivelului emotional, dar si in cadrul anumitor abordari psihoterapeutice.

Totusi, principalul obiectiv al interpretarii desenului este sa ne apropie mai mult de copil. Dincolo de intentia constienta a copilului, un desen oferit in mod spontan, fara solicitarea noastra, contine un al 2-lea nivel al limbajului, un mesaj ascuns, fiind un produs al inconstientului. Toate desenele sunt, intr-o anumita masura, manifestari ale inconstientului.

Mergand cu interpretarea dincolo de tema aleasa de copil, descoperim ca desenul spune o poveste tainica si valoroasa, cea a dezvoltarii sale psihice. De fapt, inconstientul se exprima prin imagine si desen, tot asa cum o face prin intermediul visului.

Iata o sinteza a functiilor pe care le indeplineste desenul in viata copilului:

• Auto - dezvaluire: isi traduce propria lume emotionala prin intermediul formelor si culorilor, precum si viziunea despre lume si despre viata, despre preferintele sale 

• Exteriorizare a impulsurilor: eliberare de tensiune si revarsare a prea-plinului emotional, a trairilor sale 

• Auto-descoperire: prin intermediul desenului copilul invata si descopera anumite lucruri despre sine, constientizeaza anumite trasaturi 

• Afirmare de atitudini: copilul se pozitioneaza prin desenele sale fata de anumite situatii existente in mediul sau de viata, in familie sau la gradinita / scoala

• Gasire de solutii: prin intermediul desenului copilul poate descoperi solutii ale anumitor provocari pe care le traverseaza, cum se adapteaza el la situatii si provocari 

• Indicator al nivelului de dezvoltare: desenul evolueaza odata cu copilul, in ritmul sau, odata cu achizitiile si transformarile sale 

• Reflecta preferintele personale: de cele mai multe ori, desenul reflecta ceva despre preferintele unui copil si despre interesele sale - ex: printesa, trenuletul, etc 

• Indicator al traumei: nu intotdeauna un desen indica faptul ca respectivul copil traieste un moment dificil, insa adesea o face 

Totusi, desenul scoate in evidenta un aspect partial si schimbator al personalitatii copilului, caci copiii traiesc o multime de emotii. De aceea nu poate fi folosit ca si mijloc exclusiv de cunoastere. Un profil global trebuie sa ia in consideratie deopotriva comportamentul general al copilului, mediul sau de viata, modalitatea in care interactioneaza cu adultii si cu ceilalti copii de aceeasi varsta.

Dar cum primim desenul copilului nostru? Cateva reguli de bun simt, desprinse din cartea, Copiii si Desenele Lor, scrisa de Brigitte Langevin se doresc a fi un ajutor de pret pentru parintii, educatorii sau profesorii care observa ori primesc desenele copiilor sub forma de cadou sau doar pentru a fi evaluate.

• Primiti desenul cu bucurie, orice desen. Este un act de daruire si iubire din partea copilului. Atitudinea nepotrivita a parintelui il poate rani profund pe copil. 

•  Nu aveti asteptari legate de performanta. Apreciati desenul dincolo de aspectul estetic. Scopul nostru nu este sa-i evaluam talentul ci sa-l cunoastem mai bine pe copil. Talentul artistic nu are nicio relevanta in ce priveste valoarea simbolica a desenului, iar continutul simbolic reprezinta o cheie catre psihicul copilului. 

•  Evitati sa interveniti in desen. Manifestati-va respectul! S-ar putea sa vi se para ca desenul nu este realizat cu talent sau ca nu se potriveste cu realitatea, ori ca descrie o situatie care va repugna (razboi, conflict, intuneric, lipsa unor membre, absenta unor membrii din desenul familiei, etc). 

•  Evitati presupunerile. Cereti copilului sa va vorbeasca despre ceea ce a desenat, caci daca presupuneti ca a desenat altceva, asta poate afecta sentimentul de competenta al copilului si sa creeze impresia ca a esuat → nu cladim sentimentul de incredere in fortele proprii. Puneti intrebari deschise: “ce face pasarea acolo, in copac?”, “oare fetita care sta pe iarba asteapta ceva?” 

•  Nu cereti explicatii. Aproape toate elementele care se regasesc in desen sunt rezultatul unor alegeri inconstiente si irationale. Deci copilul nu va sti ce sa raspunda, ar putea sa se necajeasca si sa perceapa interventia ca pe un repros sau sa deduca faptul ca sunteti dezamagiti de desenul sau.

•  Mentineti comunicarea la nivelul potrivit. Desenul reprezinta un mijloc de comunicare insa aceasta comunicare trebuie sa se desfasoare la nivelul potrivit. Nu este de dorit sa ii transmitem copilului ceea ce am perceput sau am inteles din desenul sau, ori nelinistile sau intrebarile pe care le-a ridicat. 

Porniti de la principiul ca desenul este perfect, caci este, din punctul de vedere al simbolurilor pe care le contine. Respectati etapa de dezvoltare a copilului. Nu uitati ca aceasta este realitatea copilului in acel moment, perceptia sa interioara, care este foarte importanta si pretioasa daca doriti intr-adevar sa-i cunoasteti adevaratele trairi. 

Absenta fratiorului / surioarei mai mici din cadrul desenului familiei poate reprezenta o situatie incomoda, nu pe deplin acceptata. Nu ii fortati sa adauge anumite elemente doar pentru a va face pe plac. De asemenea, daca desenul apare intr-un colt al paginii sau pe una dintre laturi, nu cereti copilului sa il refaca “mai frumos”.

Intr-un articol vitor voi incerca sa clarific si anumite aspecte legate de simbolistica desenelor - locul din pagina in care acestea se situeaza, calitatea liniilor trasate sau predominanta miscarii in raport cu forma.

*Articol publicat integral, din ratiuni umanitare*

(1) Imaginea Drawing Eyeball, de Eoin McDonnel, via Flikr, sub licenta CC BY-NC-ND 2.0

(2) Corman, L., (2012), Testul Desenului Familiei. Cu 103 Figuri., editura Trei, Bucuresti

(3) Langevin, B., (2012), Copiii si desenele lor. Interpretari psihologice, editura Philobia, Bucuresti

Continue reading

educatie

Homo Dysphorus

Ce este homo dysphorus? Ei bine, este specia ta! Homo Dysphorus a evoluat din Homo Sapiens si e... doar putin prost dispus. Aceasta usoara disforie se afla oare la baza progresului uman?

Psihologii impart emotiile umane in multe feluri. Eu insumi le impart in 4 categorii, dintre care 3 categorii sunt emotii cunoscute ca fiind "negative" (tristetea, furia si anxietatea), iar a 4-a categorie este cunoscuta ca fiind "pozitiva" (bucuria). Dar asta nu inseamna ca emotiile negative nu pot avea un efect pozitiv sau ca emotiile pozitive nu pot avea un efect negativ.

De asemenea, asociez fiecare dintre aceste emotii cu unul dintre cele 4 temperamente cunoscute: tristete - temperament melancolic, furie - temperament coleric, anxietate - temperament flegmatic si bucuria - temperament sangvinic, desigur.

Din aceasta perspectiva, s-ar parea ca doar temperamentul sangvinic este "pozitiv" (si de dorit), in timp ce restul sunt doar niste erori genetice. Dintr-o perspectiva evolutionista insa, aceste tipuri temperamentale s-au transmis din generatie in generatie tocmai pentru ca ele reprezinta o resursa adaptativa - nu suntem o specie chiar atat de compromisa!

Si cu toate ca emotiille negative reprezinta o resursa recunoscuta de insasi genetica speciei, ne dorim totusi sa scapam de ele, imediat ce le simtim - cat de intelept este sa facem asta? Spre exemplu, suntem dispusi sa luam multe medicamente in acest sens! Caci versiunea patologica a tristetii este depresia, a anxietatii este tulburarea de anxietate generalizata / agorafobia, / sociofobia / atacul de panica, etc iar versiunea patologica a furiei este tulburarea exploziva intermitenta.

Da, chiar asa... de ce atata suferinta? Spre exemplu, este de notorietate de acum cazul miliardarului John Rockefeller, caruia i-a fost acrodata atat de multa atentie, in calitatea sa de cel mai bogat american al tuturor timpurilor.  Fiind adeptul darwinnismului social, Rokefeller putea fi auzit adesea spunand: "cresterea unei afaceri de succes este doar o problema de supravietuire a celui mai bun".

Asadar "survival of the fittest". Dar care este profilul psihoogic al acestui "the fittest man of America"? Se pare ca John Rokefeller a fost unul dintre cei mai mari ingrijorati ai tuturor timpurilor. Grijile ajunsesera sa il distruga mental si fizic. Doctorul sau i-a recomandat, potrivit marturiei autorului Dale Carnegie, 3 lucruri care aveau sa-l salveze de la a fi "mancat de viu" de griji.  Inainte de a vi le impartasi, va indemn sa cititi intamplarea urmatoare.

In cartea sa "Lasa grijile si incepe sa traiesti", Dale Carnegie povesteste un incident ce pare sa descrie cu acuratete personalitatea celui mai puternic dintre americani. Acesta avea de facut un transport de cereale pe Marile Lacuri nord americane, in valoare de $40000. Le-a trimis fara asigurare fiindca asigurarea era scumpa: $150! O furtuna s-a abatut asupra lacului Erie, punand in primejdie transportul sau. 

Rokefeller a pierdut o noapte intreaga la birou, facandu-si griji si perpelindu-se pentru acest transport neasigurat, iar dimineata, cand partenerul sau George Gardner a ajuns la birou, l-a gasit intr-o stare dramatica. "Hai sa vedem daca nu e prea tarziu sa facem asigurarea acum", a spus Rokefeller vizibil extenuat. Gardner a platit asigurarea in aceeasi dimineata, dar cand s-a intors la birou, Rokefeller era intr-o stare si mai proasta: se lamenta acum pentru ca transportul ajunsese cu bine iar ei irosisera cei $150!

1. Nu iti mai face griji in legatura cu nimic, niciodata.

2. Relaxeaza-te facand exercitii usoare, in aer liber.

3. Ridica-te de la masa cand inca esti putin flamand.

Acestea ar fi sfaturile care l-au salvat pe cel mai puternic american care a existat vreodata, adaugand 40 de ani la viata sa!  Interesant e si faptul ca Rokefeller a ajuns bogat tocmai facandu-si aceste griji care l-au coplesit si l-au mancat de viu. Greu de crezut ca ar fi putut deveni la fel de bogat daca ar fi primit si urmat aceste sfaturi inca din tinerete. Pare ca tocmai acea mentalitate de razboi cu sine, a reusit sa-l aduca "departe", din atatea puncte de vedere.

Prin disforia noastra obisnuita suntem in contact cu insasi starea care face posibila civilizatia, care transforma culesul fructelor salbatice in agricultura, picturile rupestre in Guernica, holbatul la eclipse in astronomie, si, din pacate, cozile topoarelor in avioane Stealth. (Martin Seligman, ex-President of APA)

Iata deci cat de importanta pentru civilizatie pare a fi proasta dispozitie, in contrast cu buna dispozitie ce nu ne invata mai nimic. Bill Gates spunea ca succesul este un invatator lamentabil pentru ca ne face sa credem ca nu suntem si noi expusi esecului. Cand lucrurile sunt usoare, ceea ce invatam este ca depindem de conjunctura. Faptul ca ne facem griji, ca ne infuriem si ne intristam uneori, este un semnal ca nu ne este indiferent ce ni se intampla si ca suntem constienti ca putem schimba contextul prin anumite eforturi si atitudini.

Dintr-o perspectiva psiho-sociala, prezenta acestor emotii de "proasta dispozitie" (disforie), in contrast cu euforia, reprezinta un mod de a influenta pe cei din jur, de a comunica cu ei si a obtine anumite lucruri din partea lor. Furia, de exemplu ii determina pe ceilalti sa ne ia in serios, anxietatea ne asigura protectia lor, iar prin tristete putem sa ii mustram pentru faptul ca ne-au deziluzionat. 

Cu toate acestea, nu intotdeauna furia, anxietatea sau tristetea sunt de bun augur. Asa cum ati observat din povestea miliardarului american, uneori mai multe griji nu reprezinta solutia de care avem nevoie, dimpotriva, grijile ajung sa ne distruga sanatatea si forma fizica: ne cade parul, avem tulburari digestive, cardiace sau dermatologice care complica lucrurile si mai mult. 

In relatie cu cei din jur, prea multa furie devine otravitoare, prea multa anxietate devine un chin, iar tristetile fara de sfarsit ne contamineaza si ne blocheaza evolutia. In cele ce urmeaza va propun cele 3 reguli de care ar trebui sa tinem cont pentru a intelege ca disforia noastra a ajuns intr-adevar mult prea departe si este de competenta unui psihoterapeut:

>> Continuarea in Psihopedia PRO

(1) Imaginea Time Gone By, de Adrian Kingsley-Hughes, via Flikr, sub licenta CC BY-NC-ND 2.0

(2) Carnegie, D., (2011), Lasa-ti grijile si incepe sa traiesti!, editura Curtea Veche Publishing, Bucuresti.

(3) Seligman, M., (2013), Ce putem si ce nu putem schimba, editura HUmanitas, Bucuresti.

Continue reading

succes

Arta de a te face placut?

Poate cea mai obscena carte pe care am citit-o vreodata, este Marchizul sau arta de a te face placut.  Si afirm asta in ciuda faptului ca nu apare in carte nici macar o soapta dezlanata. 

Fiindca, s-ar parea, suntem o specie obsedata de putere si semnificatie personala, a carei competitivitate a dus la aparitia unei diversitati inepuizabile de variatiuni pe aceeasi tema, asa a aparut si puterea de a te face placut, ca modalitate a omului de a obtine aceasta putere si semnificatie personala.

Daca ti-ar fi dat sa ai o super-putere, atunci care ar fi aceea? Superman avea o multime de super-puteri: putea sa alerge foarte iute, sa prinda gloantele intre genele ochilor si, desigur, putea sa zboare in costumul sau caraghios. Alti super-eroi aveau alte super-puteri uimitoare. Ei bine, Marchizul are puterea de a se face placut!

Acum credeti ca are o tehnica speciala de a se face placut, si va confirm faptul ca am cumparat acest roman pentru ca am vrut sa explorez in detaliu in ce consta arta de a te face placut. Spre marea mea deziluzie, ceea ce am descoperit a fost visul fara de cusur al unui narcisist cu totul rupt de realitate - un adevarat delir de grandoare, daca vreti.

Arta de a se face placut a Marchizului nu are nimic ce s-ar putea preda ori invata cu folos. Este numai o forta animalica ce are puterea de a schimba atitudini, opinii si relatii, intr-o singura clipita, culmea, nefacand absolut nimic. Este obscena pentru ca ea etaleaza convingeri de genul "toti ceilati oameni se afla aici pentru a-mi face viata usoara".

Daca ati recunoscut in aceasta ideologie pe vreunul dintre cunoscutii vostri, e bine sa stiti ca el este asa pentru ca are o tulburare de personalitate - tulburarea de tip narcisic, caracterizata printr-o neobisnuita dorinta de a epata si printr-o nevoie extraordinara a acestei persoane de a fi admirata. Narcisicul crede ca are drepturi suplimentare iar regulile de bun simt, in caz ca exista asa ceva, sunt facute pentru "cei de jos", in niciun caz pentru dansul.

Dar este oare suficient sa apari pentru ca toata lumea sa se puna in slujba ta? Personajul principal al cartii, marchizul Letoriere pare a da de inteles ca arta de a fi placut sta in frumusetea noastra fizica. Este doar un magnetism animalic si nimic mai mult. Daca ti-a fost dat acest magnetism, atunci oamenii te vor imbraca, te vor hrani, iti vor oferi titluri nobiliare si te vor iubi pentru totdeauna. Daca nu, NU.

Erorile de logica nu intarzie sa se faca simtite. In primul rand, a-ti dori sa fii iubit de toata lumea este un scop nerealist si tocmai de aceea, atat de frustrant. De altfel sunt convins ca ati observat cat de bine sunt asociate narcisismul cu frustrarea, in caz ca stiti cel putin un narcisist. Iar apoi, a te astepta ca oamenii sa ti se puna la dispozitie cu tot ceea ce au, este de asemenea un ideal cauzator de multa frustrare.

Dintre strategiile de care dispune Marchizul, fac parte lucruri involuntare, care tin de acel magnetism personal narcisic: oamenii sunt pur si simplu cuceriti de frumusetea si induiosati de dramatismul conditiei tale. Dar mai apoi apar si strategii manipulative specifice narcisistilor: a cauta punctul vulnerabil al unei persoane si a-l "gadila" pana obtii rezultatul asteptat.

Spre exemplu, marchizul isi castiga titlul nobiliar prin votul unor consilieri si il castiga de partea sa pe fiecare dintre acestia. Cum face asta? Ei bine, prin intermediul unor scenete in care el interpreteaza cate un rol de conjunctura: fie pretinde  ca este pasionat de vanatoare, precum unul dintre consilieri, fie ca este un mare fan al poetului Perse, pentru a-l seduce pe un alt consilier.

Letoriere pare a fi un la fel de bun cunoscator al psihologiei feminine - toate femeile cu care are de-a face devin "mamicile" marchizului, care isi doresc sa il ajute, sa il sustina si sa il salveze din situatiile delicate in care se afla, in ciuda reputatiei sale detestabile de profitor si seducator fara de scrupule, si in ciuda a ceea ce isi propun initial.

Marchizul imi aminteste cel mai mult de personajul Bel Ami, din cartea cu acelasi titlu, scrisa de Maupassant. Dar in timp ce Bel Ami pare o carte mai realista despre arivism, Marchizul este doar o fantezie obscena a unui narcisist, in care "totul merge struna" intr-un mod amuzant si ridicol. Struna, in sensul de potrivit asteptarilor nemasurate ale marchizului.

In cele ce urmeaza voi reda cateva fragmente din aceasta carte, care vor ilustra prezentarea facuta. Daca recomand Marchizul? Da, recomand aceasta carte. Dar in niciun caz pentru ca sa deprindeti arta de a va face placuti - ar fi o iluzie uriasa. Recomand cartea pentru a intelege mai multe despre tulburarea de personalitate de tip narcisic si asteptarile celor afectati de aceasta.

>> Continuarea in Psihopedia PRO

(1) Imaginea Elegant Smart Friend, de Mathew Fang, via Flikr, sub licenta CC BY-ND 2.0

(2) Sue, E., (2016), Marchizul sau Arta de a te face placut; editura Dexon, Bucuresti

Continue reading

tulburari de personalitate

Psihoterapeutul ca Magician

Profunzimea problemei este cheia schimbarii. Schimbarea lucrurilor profunde necesita un mare efort - doze masive de medicamente sau terapie interminabila si exista probabilitatea ca incercarea sa esueze.

In ciuda acestui titlu bombastic si elucubrant, trebuie sa fim sinceri si sa recunoastem ca aceasta nu este epoca psihoterapiei... nu inca. Timpul psihoterapiei inca nu a venit, cu toate ca exista atat de multe psihoterapii, care nu duc lipsa de imaginatie in abordarea bolii psihice. Si atunci ce epoca este aceasta?

Prima jumatate a secolului trecut a fost supranumita "Era Anxietatii", emotia despre care Sigmund Freud credea ca este emotia fundamentala. Dar nu trece mult si Era Anxietatii este inlocuita de Era... Tranchilizantelor, caci, din aproape in aproape, mai din nimereala, mai din intamplare, se descopera ca anumite medicamente au efecte "oarecum pozitive" in amelioarea starilor psihice.

De-a lungul timpului au existat numeroase teorii despre boala psihica si respectiv despre "nebunie". La inceput s-a considerat ca boala psihica este nici mai mult nici mai putin decat posedare de catre Necuratul. Apoi s-a crezut ca boala psihica este o manifestare exterioara a unor probleme de caracter - defectul moral.

Odata cu Era Tranchilizantelor, s-a dezvoltat conceptia biomedicala despre boala psihica care domina si astazi psihiatria - O cale (prea) usoara de a scapa de probleme (prea) grele. Aceasta conceptie are 3 principii destul de clar definite. Iata-le:

• Boala mintala este, in realitate, boala fizica.

• Emotia / starea de spirit sunt determinate de chimia creierului.

• Personalitatea este determinata de gene.

Pornind de la aceste conceptii, lucrurile vor merge struna: apar medicamente din ce in ce mai bune, se dezvolta industria farmaceutica, halucinatiile se retrag, depresiile se amelioreaza, pacientii cu tulburari anxioase se linistesc in cateva minute. Doar pacientii maniacali refuza sa ia litiu fiindca le place sa fie plini de energie si sa realizeze ce nu au realizat intreg anul.

Exista insa o problema. Medicamentele au efecte secundare. Psihologul Martin Seligman, fost presedinte al APA (American Psychological Association) considera ca anumite medicamente influenteaza pozitiv evolutia unor boli psihice si acesta este de fapt doar un efect secundar. Efectele principale ale medicamentelor sunt intoxicarea organismului si ceea ce noi numim efecte secundare: nervozitate, aritmie cardiaca, somnolenta sau insomnie, tremuratul membrelor, greturi, impotenta, etc, etc, etc.

Un efect dizgratios al medicamentelor (secundar sau principal, cum vreti sa-i spuneti), este dischinezia tardiva - medicamentele antipsihotice distrug capacitatea de control al miscarilor iar victimele isi sug buzele si plescaie incontrolabil. Pana la 1/3 dintre pacienti dezvolta aceste simptome care sunt complet ireversibile iar riscul dischineziei creste odata cu durata administrarii medicamentului.

Familia lui Lester se preface ca nu observa, dar Lester arata adesea ca un broscoi care prinde muste cu limba.

Toate aceste date vin sa sustina ideea ca medicamentele ar trebui privite cu un entuziasm retinut, iar conceptia noastra despre ameliorarea bolilor psihice ar trebui sa includa dezvoltarea personala si psihoterapia. Dar este oare posibila schimbarea personalitatii? Daca tinem cont de masura in care suntem intr-adevar influentati de ereditate, ajungem sa intelegem in ce proprotie depinde de noi insine aceasta vindecare prin schimbarile pe care le-am putea face.

Exista doua modalitati de a stabili care este influenta ereditatii asupra configuratiei personalitatii: studiul gemenilor monozigoti dezvoltati in medii diferite si respectiv observarea asemanarilor / deosebirilor intre personalitatea copiilor adoptati si cea a parintilor adoptivi, respectiv biologici - cu cine seamana mai mult copiii adoptati?

Concluzia este ca pana la jumatate din personalitatea noastra poate fi mostenita ereditar. Ei bine, daca jumatate din personalitate chiar depinde de noi si de alegerile pe care le facem, atunci suntem datori sa facem alegerile potrivite: iar dezvoltarea personala si psihoterapia chiar reprezinta mediul adecvat acestor alegeri.

Se poate vorbi despre "profunzimea problemei", un concept pe care Martin Seligman il foloseste pentru a descrie cat de dificila este schimbarea personalitatii si a trasaturilor problematice ale acesteia: tendinta catre anxietate, catre deprimare sau furie necontrolata.

Este limpede ca nu s-au nascocit inca medicamente sau psihoterapii care sa poata schimba toate astea. Eu cred ca succesul si esecul isi au radacinile in altceva decat in tratamentul nepotrivit - mai degraba in profunzimea problemei. Martin Seligman

Profunzimea in viziunea lui Seligman are 3 aspecte:

>> Continuarea in Psihopedia PRO

(1) Imaginea Free Energy, de Alice Popkorn, via Flikr, sub licenta CC BY-NC-ND 2.0

(2) Seligman, M., (2013), Ce putem si ce nu putem schimba?, editura Humanitas, Bucuresti.

Continue reading

virtute