Nostalgia Erotica la Femei

La nivel hormonal, orice relatie este mai valoroasa decat relatia actuala, pe care o resimtim ca pe o zi de spitalizare. Partenerul actual ar fi revoltat sa afle ca ai fantezii erotice cu fostul tau iubit. Dar poate ca asta iti si doresti - sa fie revoltat.

Cred ca ati observat ca multi barbati ar prefera sa creada ca partenera lor a fost virgina, neatinsa de nimeni inainte, exact ca o insula exotica dintr-un ocean indepartat. Ei au probleme atunci când stiu sigur care au fost barbatii care au atins-o pe partenera lor si au o senzatie de "jena", desi este la fel de adevarat ca nici ei nu au fost virgini cand au intrat in cuplu.

Esti nevoit sa le spui ca risca sa ramana singuri daca continua sa "ii gaseasca nodul in papura" partenerei. Este interesant insa faptul ca ei chiar trebuie sa gestioneze aceasta situatie. Nu e ca si cand ar veni de la sine - este ceva in mintea lor care trebuie indepartat, cu care trebuie sa te lupti de fiecare data cand te afli intr-o situatie intima cu partenera si de fiecare data cand iti amintesti ca te vei afla intr-o astfel de situatie cu dansa.

Dar sunt curios ce vor spune acesti barbati cand vor auzi ca s-a descoperit prin cercetare stiintifica faptul ca 60% dintre femei, se gandesc la fostul partener in timp ce fac dragoste. Oare v-ar deranja dragi barbati sa stiti ca femeia din patul vostru are pe altcineva in inima si in minte? Cu alte cuvinte, daca unii se tem ca trupul iubitei lor are putin din "fostul", ca un fel de "turn off" s-ar parea ca mintea si inima iubitei au cate ceva din "fostul", de asemenea.

Daca femeile se simt vinovate pentru ca au aceste fantezii, mi-ar place sa le spun ca nu au niciun motiv sa se simta vinovate, dar nu e ca si cand ar putea vreodata sa isi impartaseasca "preocuparile" cu partenerii de viata la modul: "Iti amintesti ce bine ma simteam noaptea trecuta? N-ai sa crezi la cine ma gandeam in timp ce scanceam de placere!". Este adevarat, daca nu va simtiti vinovate, nici nu e cazul sa povestiti.

Cred ca daca nu ati dat peste un barbat total dezinhibat la aspecte de acest fel, cam pe cat de dezinhibati ii considerati pe toti barbatii, aveti motive sa fiti mai curand retinute in ce priveste relatiile voastre anterioare, asa cum aveti motive sa fiti retinute si in a admira alti barbati cand este partenerul actual de fata. Cred ca barbatii din viata voastra va vor ramane recunoscatori pentru asta. Dar poate ca nu va doriti barbati linistiti si recunoscatori, cine stie?

Asa cum m-am mai exprimat in trecut, cred ca este mai usor sa ai fantezii erotice cu alti parteneri, fie acestia fosti sau potentiali, decat sa ramai focusat pe relatia actuala, care s-a transformat de ceva timp intr-o responsabilitate, sau intr-un sir de responsabilitati plictisitoare si greoaie ca o zi de spitalizare psihiatrica in Romania. Este nevoie de pasi seriosi inainte la acest capitol, fiindca "hormonii nu stiu carte", iar din punct de vedere hormonal sunt privilegiate relatiile "la departare", adica cele potentiale.

Fie ca vorbim despre fostul, despre tipul dragut de la birou, despre actorul din telenovela preferata sau despre oricare alt barbat cu exceptia "titularului", din punct de vedere al trairilor facilitate hormonal, oricare dintre aceste relatii virtuale este mai "valoroasa" decat relatia prezenta. Daca va preocupa mult ceea ce simtiti, si stiu ca va preocupa, relatiile reale, incarcate de responsabilitati nu sunt raspunsul de care aveti nevoie.

Stiu ca va preocupa ceea ce simtiti, fiindca, incepand cu generatia mea, supra-numita Generatia X, femeile nu se mai multumesc cu putin. S-a depasit momentul "nefericit" in care o femeie trebuia sa se bucure de casnicia ei, indiferent cat de plictisitoare si searbada ar fi fost. Modelul mamelor noastre este unul respectabil dar noi ne dorim mai mult de la viata - pachetul complet, daca s-ar putea!

Poate ca si mamele noastre ar fi dorit mai mult, daca conditiile sociale ar fi permis-o. Insa noi chiar respiram liber si dorim sa exploram fiecare optiune, daca aceasta pare promitatoare. S-ar parea insa ca libertatea de alegere si optiunile diversificate pe care ni le ofera lumea libera in care traim nu fac bine lucrurilor care ar trebui poate sa ramana stabile si durabile, precum casniciile.

S-a demonstrat experimental faptul ca atunci cand avem optiuni multiple este de fapt mai greu sa alegem. Daca mentalitatea de piata care anima totul in jurul nostru se strecoara si in zona intimitatii noastre, atunci sunt multe sanse sa nu ne multumim cu ce avem si sa fim incapabili sa ne gestionam emotiile neconforme cu ideea de cuplu stabil. Acele emotii reprezinta motorul economiei si totul pare sa le incurajeze.

Daca nu ti-ar fi pofta de noua placinta cu stafide si branza, care a aparut la pravalia din colt, ar fi trist pentru economia orasului. Produsele noi genereaza noi locuri de munca in domenii variate si poftele tale sunt o binecuvantare pentru toti acesti oameni. Chiar si "institutia amantlacului" genereaza noi locuri de munca: floraresele, magazinele de dulciuri, haine, parfumuri, bijuterii, si chiar dealerii auto, au cu totii de castigat de pe urma faptului ca noua  ne este pofta.

Din multe puncte de vedere, afirmatia ca "iubirea este pentru amante si amanti" chiar sta in picioare. Imi amintesc faptul ca o florarie din Paris afisase de 8 Martie niste panouri publicitare mai atipice: "Ia un buchet si pentru amanta, fiindca iti facem noi reducere de 50% pentru al 2-lea!" Ei bine, intr-o lume ca aceasta, care incurajeaza consumul, ar fi greu sa ne limitam la o viata conjugala de calugari budisti.

Am observat ca altii au tendinta sa explice acest obicei de a visa cu privire la fostul in alte moduri: poate ca actualul este un om de treaba, un bun furnizor si un tatic potential, dar... nu este ca fostul.  Sau poate ca nu ai reusit sa treci mai departe si ranile iubirii nu s-au inchis. Ori poate ca ai creat o versiune idealizata a fostului iubit, pentru ca relatia actuala iti pare prea monotona.

Da, adevarul este ca intr-o lume in care totul privilegiaza schimbarea, diversificarea optiunilor, libertatea de alegere si preamarirea poftei, este un adevarat blestem al omului modern sa fie nevoit sa accepte ca in casnicie lucrurile trebuie sa ramana neschimbate timp de multi, multi ani. Fiind conditionati sa idealizam lucruri pe care nu le avem, pentru a crea premiza consumului, ne este usor sa transferam acest obicei in viata  noastra intima.

Si totusi, de ce fostul? De ce nu cineva pe care nu l-am "incercat" inca? Probabil ca asta tine de natura nostalgica a multora dintre femei. Idealizarea fostului ar putea fi un fel de a pofti "fructul interzis" adaptat la aceasta tendinta feminina catre nostalgie. Sau ar putea fi un mod de a-i transmite barbatului de langa tine mesajul ca, desi esti in patul sau, mai are inca multe eforturi de facut pentru a te cuceri cu adevarat.

Observati ca topicul este la fel de obscur si putin inteles precum ni l-a lasat Sigmund Freud, cel care a recunoscut la sfarsitul carierei sale ca nu stie ce vor femeile. Eu am tendinta sa privesc lucrurile prin prisma beneficiilor secundare: primul care simte ca nu esti cu trup si suflet langa el este partenerul actual. Faptul ca ii cauzezi aceasta "revelatie" devine o provocare pentru el. Oare ce va fi dispus sa faca pentru a te cuceri cu adevarat?

(1) Imaginea Nostalgia, de Patrick Machado, via Flikr, sub licenta CC BY-NC-ND 2.0

(2) The Telegraph, (acc. Mar. 27, 2017), Why do women fantasise about sex with their exes?, website: The Telegraph

(3) Psychology Today, (acc. Mar 27, 2017), Why women have secret lovers, website: Psychology Today

---

Marius Iftimie este administratorul si autorul principal al blogului Psihopedia, psiholog, membru al Colegiului Psihologilor din Romania, consilier educational si psihoterapeut. E-mail: teleologia@yahoo.com

---

Continue reading

vise

Raceala Terapeutica

Este oarecum straniu faptul ca uneori se mai inverseaza rolurile iar nevroticii le gasesc si ei "diagnostice" terapeutilor. Mie spre exemplu, mi se spune uneori ca sunt prea rece. 

Nu in putine randuri m-am regasit pe mine insumi in situatia usor jenanta si ingrata de a primi "reprosuri" din partea diversilor clienti cu care am avut de-a face, cu privire la "raceala emotionala" de care dau dovada. Nu pun acum la socoteala faptul ca o persoana in pozitia mea chiar trebuie sa dea dovada de un minim nivel de detasare fata de problemele clientilor. 

Dar aceasta nemultumire a venit si din partea femeilor care nu imi sunt cliente, si care ar fi vrut sa fiu "mai in acord cu emotiile lor", pentru motive pe care usor vi le puteti imagina. Trebuie sa stiti ca exista o diferenta destul de insemnata intre a empatiza cu cineva si a simpatiza acea persoana, intre empatie si simpatie. Terapeutilor li se recomanda empatia, nu insa si simpatia, care suspenda obiectivitatea. Ni se recomanda "neutralitatea binevoitoare" despre care invatam pe la formari.

Dar asa-zisa mea raceala nu este nici intamplatoare si nici o eroare profesionala sau umana. Nu vreau sa credeti ca acesta este un entry misogin si ca am o problema cu femeile. Este dreptul lor sa aiba emotii si emotiile lor sa fie foarte intense. Problemele apar atunci cand considera ca emotiile lor ar trebui sa devina un ghid in viata si, mai mult decat atat, cand considera ca emotiile lor ar trebui sa fie un ghid si pentru mine ca om si ca terapeut. 

Din ce am mai citit si eu, am ajuns la concluzia ca a avea emotii foarte puternice nu este nici pe departe o virtute in fata careia sa ne inchinam. Hiper-sensibilitatea si emotiile intense, ca problema ce tine de o reactivitate crescuta a unor regiuni ale creierului, reprezinta dealtfel o trasatura a psihopatologiei iar persoanele care dau dovada de asa ceva nu sunt nici-pe-departe atat de bine-integrate social precum isi inchipuie dansele.

Emotiile lor intense sunt un strigat de ajutor deghizat in ceva coplesitor si implacabil. Pentru ca slabiciunea este o trasatura care, din nefericire a fost asociata cu feminitatea secole intregi, femeile si-au dezvoltat aceasta adevarata arma emotionala prin intermediul careia incearca sa schimbe cursul evenimentelor. Ele si-au dat seama ca nu trebuie sa fii mai musculos pentru a obtine lucruri, avantaje, beneficii - este suficient sa ai trairi emotionale foarte puternice, care pot influenta. 

De aici si pana la a reprosa persoanelor care nu se lasa manipulate de aceste trairi emotionale, ca sunt reci, fireste, nu este decat un pas. De fapt nu exista o asa-zisa "cale a emotiilor" versus "calea ratiunii" in aceasta societate in care cei care respecta regulile bunului simt chiar au trecere. Este "calea bunului simt" sau... alta cale. Nu poti sa iti bati joc de cei din jur si apoi sa le transmiti niste emotii prin care ei sa uite ca ai fost nedrept, incorect si ca ai facut abstractie de bunul simt comun. 

Si in aceste conditii, cu atat mai putin poti sa le reprosezi celor care nu se lasa manipulati de emotiile tale ca "sunt reci emotional". Dar ca sa nu credeti ca acesta este un topic de discutie misogin, am sa recunosc faptul ca femeile nu sunt singurele care folosesc aceasta manipulare emotionala pentru a obtine lucruri din partea celorlalti, in ciuda faptului ca, poate, nu merita acele lucruri.

Exista si o multime de barbati care fac asta. Si, FIRESTE, exista multi copii care fac asta, pentru ca nu au dezvoltat gandirea logica si controlul impulsurilor, asociate zonei prefrontale a creierului, a carei dezvoltare se incheie abia in jurul varstei de 20 de ani.

Dar femeile sunt mai expuse la astfel de tulburari emotionale, si pot argumenta asta  prin faptul demonstrat statistic ca prevalenta depresiei in randul femeilor este de doua ori mai mare. Terapeutii, de regula impart emotiile in patru mari categorii, care, intr-un fel, cuprind toate formele de emotii si toate tonurile emotionale:

• Tristetea: O emotie prin intermediul careia persoanele care sunt predispuse depresiei incearca sa obtina o renegociere a situatiei (de pierdere) in fata careia le-a asezat viata. Daca nu esti blocat in neputintele tale, nu vine nimeni sa te ajute. Esti trist si de aceea ceilalti "se dau pe brazda" si iti intind o mana de ajutor, adica iti fac toate poftele.

• Anxietatea - frica: O categotie de emotii prin intermediul careia persoanele care. sunt predispuse tulburarilor de tipul anxietatii (atac de panica, tulburare generalizata de anxietate, sociofobie, etc), incearca atragerea sustinerii exterioare, in situatii in care aceasta lipseste. Esti speriat si de aceea primesti buna-vointa.

• Furia - Persoanele predispuse tulburarilor de control al furiei incearca sa impuna conditii, cu forta, in situatii in care le este amenintata pozitia sau posesiunile. Te infurii putin si rezolvi situatia - in copilarie mergea. Tendinta de a obtine prin furie devine tot mai accentuata. Esti furios iar ceilalti se sperie si iti dau tot ce ai cerut.

• Buna dispozitie - Se poate vorbi despre manipulare emotionala chiar si in cazul celor care induc o stare de bine, armonie si veselie. Nici macar nu va imaginati cate lucruri se pot obtine cu un zambet, o cafeluta si doua glumite! De altfel, unul dintre principiile manipularii este tocmai acesta - al simpatiei. Esti simpatic, bine-dispui si... treci clasa. Sau primesti un post intr-un birou caldut, nu-i asa?

Cu toate acestea, a avea emotii puternice, asa cum spuneam mai sus, nu reprezinta un mod de a rezolva situatiile problematice, cel putin nu pe termen lung. Poate ca ti-a mers o data sau de doua ori, dar nu va merge la nesfarsit. Nici macar in situatii intime, in care totul pare sa stea sub semnul iubirii sau al emotiilor nu merge aceasta strategie. Degeaba iti pare rau ca ai facut o greseala sau degeaba esti "indragostit lulea" si nu poti trece peste o pierdere - anumite greseli ajung sa defineasca personalitatea ta.

Am sa exemplific aceasta expunere teoretica cu ajutorul unui caz petrecut in America si prezentat pe canalul Investigation Discovery. Un tanar si promitator avocat american Ryan Poston (29) este ucis de catre fosta lui partenera Shayna Hubers (21) in momentul in care acesta alege sa o paraseasca pentru castigatoarea unui concurs de Miss. Povestea are ceva notorietate in Statele Unite, pentru ca are si ingredientele unei povesti care starneste atentia. 

Poate ca unora dintre voi va vine in minte urmatorul rationament: "Asa i-a trebuit craiului - fiecare primeste ceea ce merita. Si-a facut-o cu mana lui". Cu toate acestea, "furioasa" adica domnisoara Hubers este nevoita acum sa infunde puscaria (vreo 40 de ani) pentru ca nu a putut accepta aceasta situatie iar emotiile ei par sa fi "facut jocurile" in absenta oricarei reflectii de bun simt. Ei bine, nu poti sa actionezi astfel, indiferent cat de ranit ai fi de comportamentul celorlalti. 

Din pacate, aceasta tanara care avea intr-adevar un viitor, si-a cam ratat existenta. Daca nu ar fi facut abstractie cu totul de dezvoltarea ei emotionala si daca nu s-ar fi dedicat cu totul pregatirii academice si iubirii pe care i-o purta partenerului ei, poate ca nu s-ar fi ajuns aici.

Poate ca nu ajungem cu totii sa ucidem pentru a ne face dreptate. In cazul altor categorii emotionale descrise mai sus, emotiile ne pot scoate din functiune in alte moduri: prin depresie sau prin tulburari de anxietate spre exemplu. Este trist ca multi oameni isi iau slabiciunile drept "forta personala" si ajung sa isi sistematizeze aceste slabiciuni, fiind convinsi ca nu au nevoie de psihologi sau reprosandu-le acestora ca sunt prea "reci". Pana cand devine prea tarziu...

(1) Imaginea Cold, de John Meadows, via Flikr, sub licenta CC BY-NC-ND 2.0

(2) Daily Mail Online, (acc. Mar. 26, 2017), Jilted Lover Kills..., website: Daily Mail Online

---

Marius Iftimie este administratorul si autorul principal al blogului Psihopedia, psiholog, membru al Colegiului Psihologilor din Romania, consilier educational si psihoterapeut. E-mail: teleologia@yahoo.com

---

Continue reading

virtute

Draga Jurnalule

Este dramatic cat de putine lucruri ne mai amintim dintre cele pe care le-am trait in anii trecuti. Cateva experiente, cateva invataturi, cateva nume, cateva emotii... Jurnalul poate fi un raspuns la aceasta problema, dar, asa cum veti vedea, poate fi un raspuns la multe alte  probleme.

O clienta mi-a spus odata ca eu sunt un fel de jurnal al ei, caruia poate sa ii impartaseasca preocuparile, temerile, idealurile, fara teama de a fi judecata. Da, este un mod de a intelege psihoterapia. Imi place sa cred insa ca procesul psihoterapeutic presupune mai mult decat atat. Sigur, este dreptul clientei mele sa il inteleaga asa cum doreste dansa.

Iar ideea jurnalului in sine nu este deloc una rea. Jurnalul este un instrument terapeutic excelent, iar cateva studii au ajuns sa descopere faptul ca jurnalul, in afara de virtutile terapeutice, are si capacitatea de a imbunatati memoria pentru studentii care au participat la studiul respectiv. Deci, un motiv in plus de a tine un jurnal.

Poate ca nici macar nu realizam cat de util poate fi un jurnal pentru aceia care isi rezerva timp pentru asa ceva. Personal, consider ca un jurnal este util in ce priveste organizarea personala si a propriei activitati, constientizarea unor aspecte mai delicate si mai putin evidente si chiar, ceea ce in terapie numim "lucrul pe variante" - adica analiza optiunilor pe care le avem intr-o situatie  mai complicata.

Jurnalul este o metoda terapeutica care sustine auto-intelegerea, dezvoltarea capacitatii de analiza, si constientizarea anumitor aspecte relevante pentru personalitatea si stilul nostru de viata. Pe langa jurnalul clasic, in care cineva isi noteaza trairile intr-un mod spontan si fara reguli prestabilite, jurnalul poate fi adaptat necesitatilor terapiei. Jurnalul terapeutic promoveaza un nou tip de discurs interior, in functie de patologia persoanei respective.

Jurnalul face parte adesea dintre "temele pentru acasa" pe care un terapeut le poate prescrie clientilor si pacientilor sai. Pentru ca in numeroase ocazii terapia descopera anumite convingeri de viata care interfereaza cu cresterea personala, jurnalul poate fi adaptat specificului individual al clientilor respectivi si vulnerabilitatilor descoperite in psihodiagnostic.

Spre exemplu, o persoana poate sa stea foarte rau la capitolul intredere in sine - de aici problemele de anxietate. Alta poate sa stea foarte rau la capitolul incredere in ceilalti - de aici ideatia paranoida si dificultatile inter-personale, retragerea sociala. Iar o alta persoana poate sa stea foarte rau atat la capitolul incredere in sine cat si la capitolul incredere in ceilalti si in procesul vietii - iar asta se numeste "triada depresiva" descoperita de psihologul cognitivist Aaron Beck.

In functie de aceste concluzii de psihodiagnostic, putem sa recomandam un anumit tip de jurnal, focalizat, spre exemplu pe auto-descoperirea calitatilor si a reusitelor personale, pentru consolidarea stimei de sine, sau pe descoperirea calitatilor celor pe care incercam sa ii evitam, pentru consolidarea increderii in ceilalti. In alte situatii, jurnalul poate fi folosit pentru o organizare mai buna a eforturilor directionate pe anumite scopuri si obiective personale.

Iata doar cateva tipuri de jurnale pe care le-am prescris clientilor mei: Jurnalul Aprecierii, Jurnalul Emotiilor, Jurnalul Transformarii Visului in Realitate (Sau Jurnalul Performerului), Agenda Generalului, Jurnalul Celui Mai Bun Prieten, s.a.m.d. Sunt foarte creativ in ce priveste jurnalele pentru ca ele reprezinta o excelenta oportunitate de dezvoltare personala, in mod maximal focalizata pe problema. Iar problema este necesitatea de a dezvolta un nou tip de discurs interior.

Spre exemplu, Jurnalul Celui Mai Bun Prieten (J.C.M.B.P.) reprezinta un mod de a lucra cu trauma, cu victimele unor abuzuri care resimt intr-un mod tragic lipsa resurselor personale. Prin intermediul jurnalului de acest tip, persoanele respective reusesc sa descopere o  perspectiva noua de raportare la provocari si cultiva un nou discurs interiror, bazat pe incurajare si sustinere emotionala - un fel de solidaritate cu noi insine, necesara activitatii zilnice, pe cat de necesar ne este si cel mai bun prieten.

Spre deosebire de alte metode si tehnici de lucru, jurnalul va ramane, ca o amintire si o marturie despre eforturile de crestere personala. De asemenea, jurnalul va ajuta sa rememorati anumite evenimente, nu de alta, dar pe masura ce inaintam in varsta, ne dam seama cat de putin mai pastram din preocuparile anilor anteriori. Va voi prezenta in continuare principalele tipuri de jurnale mentionate si regulile pe care se bazeaza tinerea unor astfel de jurnale - document al evolutiei si experientei personale.

>> Continuarea in Psihopedia PRO

(1) Imaginea Lettres Sauvages, de Romuland le Peru via Flikr, sub licenta CC BY-NC 2.0

(2) A.P.A. (acc. Mar. 23, 2017), A new reason for keeping a diary, website: A.P.A.

---

Marius Iftimie este administratorul si autorul principal al blogului Psihopedia, psiholog, membru al Colegiului Psihologilor din Romania, consilier educational si psihoterapeut. E-mail: teleologia@yahoo.com

---

Continue reading

vointa

Generatia Borderline

Ati spune ca jocul Balena Albastra este o nenorocire care ameninta adolescentii din viata voastra, dar nu banuiti probabil ca acest joc si ravagiile pe care le-a produs sunt doar un efect al unui spectru social scapat de sub control.

Jocul Balena Albastra care pare sa fi influentat sute de adolescenti la un stil de viata depresiv, cu apucaturi caracteristice tulburarii de personalitate de tip borderline, a castigat notorietatea pe care o merita. O multime de intrebari si preocupari explicabile s-au nascut odata cu acest scandal urias: cine a creat jocul? cat de sanatos la cap este? cum de reuseste sa influenteze atatia copii? ce este in neregula cu rusii? ce este in neregula cu adolescentii? ce este in neregula cu noi toti?

Eminenta cenusie care se afla in spatele acestui "joc de societate" se numeste Philipp Budeikin (21 ani). El povesteste cu seninatate ziaristilor ca a inventat acest joc pentru a curata lumea de "oamenii rai". Cu alte cuvinte acest tanar, adolescent el insusi, este un fel de erou justitiar in mintea sa. Socant si faptul ca psihiatrii l-au declarat sanatos din punct de vedere psihic. Dar stiti cum se spune: "Nu exista oameni perfect sanatosi, doar oameni insuficient investigati".

Sunt sigur ca Budeikin poate sa se inscrie cu brio la o tulburare de personalitate de tip antisocial, ceea ce nu este o patologie in sine, dar este totusi un pas intermediar intre boala psihica si sanatate. Da, antisocial, pentru ca nu are scrupule in atingerea scopurilor sale, nu se poate conforma cerintelor societatii, este lipsit de empatie si are impresia ca celorlalti le face placere sa fie chinuiti de dumnealui. De asemenea, el incrimineaza victimele, lucru care il protejeaza de remuscari.

Pe de alta parte, nu este de neglijat inteligenta de care da dovada acest tanar. El creaza un basm, o lume in care adolescentii se regasesc, sunt incurajati sa dea curs celor mai intunecate tentatii din mintea lor, prezentandu-se ca un fel de Mesiah, care le calauzeste drumul catre autoliza. Raul se hraneste din vulnerabilitatile noastre, iar Budeikin le ofera acestor tineri ceea ce ei, la nivelul de inconstienta in care vietuiesc, cauta fara sa-si dea seama.

Jocul le cere adolescentilor sa adopte comportamente despre care ei nu stiu ca se gasesc in manualele psihiatrice: a te taia pe maini, a te recunoaste invins de aceasta lume, in care esti nimeni, careia nu ii apartii cu adevarat si in care nimeni nu este dispus sa iti ofere o sansa. Mai mult decat atat, jocul este castigat de cei care indeplinesc cerinta sa cea mai absurda: aceea de a-ti lua viata. Trista viziune asupra castigului, dar adolescentii vulnerabili o vor inghiti pe nerasuflate - pare a fi ceea ce asteptau!

Nu va faceti iluzii si nu va temeti: daca aveti relatii autentice cu adolescentii din viata voastra, nu doar ca va vor povesti in timp util despre lucrurile care ii nelinistesc, dar vor contribui pentru indreptarea celor vulnerabili. Balena Albastra nu este decat un efect. Cauza se afla in pierderea relatiilor si a comunicarii intre parinti si copii, in neintelegerea rolului de parinte si supraestimarea valorilor materiale care lasa putin timp pentru viata de familie.

Tipul acesta sinistru, Budeikin caruia nu ii pot nega meritele de "fin psiholog", care le ofera tinerilor spectacolul ieftin de care ei s-ar parea ca au nevoie, imi aminteste de o alta eminenta cenusie - Wernher von Braun. Ati auzit de dansul ca inventator si producator al rachetelor V-2, care au intors Londra pe dos, la sfarsitul celui de-al 2-lea razboi mondial. Dar ati auzit de von Braun si atunci cand America a reusit pentru prima data in istorie aselenizarea, cu ajutorul rachetei Saturn V.

Poate ca daca Hitler ar fi asteptat cativa ani, pana ce von Braun ar fi dezvoltat rachetele V-2, azi am fi trait intr-o lume nazista, chiar putin mai ciudata decat cea in care traim. Din fericire, rachetele au aparut prea tarziu, cand razboiul era ca si pierdut de Germania nazista. Dar cum ajunge Wernher von Braun in America, invatandu-i pe americani sa construiasca rachete?

Va amintiti ca la Nurnberg a avut loc un proces rasunator si spectaculos, in care toti capii nazismului au fost judecati si condamnati fara mila. Cu toate acestea, americanii "l-au scos" pe von Braun pe usa din dos si l-au dus impreuna cu o echipa consistenta de cercetatori germani in America, unde ... au descoperit visul american. Dupa 3 decenii, von Braun primeste o medalie de onoare din partea presedintelui Americii iar nimeni nu isi aminteste nimic despre contributia lui la distrugerea Londrei.

Aceasta paralela pe care am simtit nevoia sa o trasez intre Budeikin si von Braun, isi doreste sa evidentieze faptul ca geniul poate fi pus atat in slujba binelui, cat si in slujba raului. Personal, sunt convins ca daca Budeikin ar fi ales sa cultive sentimentul comunitar autentic, cooperarea si servirea societatii, acum nu ar mai fi anchetat de politie pentru instigare la sinucidere iar parintii adolescentilor care au "castigat jocul", nu l-ar mai fi detestat.

Din pacate, traim intr-o lume in care confuzia si anomia au atins cote alarmante. Binele si meritul sunt pur si simplu ignorate, in timp ca raul si capacitatea de a face spectacol de 2 lei are trecere si succes la public. Poate ca Balena Albastra chiar "va curata lumea de cei rai", in cele din urma, iar Budeikin, fara sa-si dea seama, ii face pe parinti mai constienti de natura relatiilor pe care le au cu copiii lor, si de contributia pe care o au in viata propriilor odrasle.

(1) Imaginea What Lies Beneath, de Munir Hamdan, via Flikr, sub licenta CC BY 2.0

(2) The Sun, (acc. Mar. 21, 2017), Blue Whale suicide game linked to 130 teen deaths is just tip of the iceberg in the world’s suicide capital Russia, website: The Sun

(3) Wikipedia, (acc. Mar. 21, 2017), Wernher von Braun, website: Wikipedia

---

Marius Iftimie este administratorul si autorul principal al blogului Psihopedia, psiholog, membru al Colegiului Psihologilor din Romania, consilier educational si psihoterapeut. E-mail: teleologia@yahoo.com

---

Continue reading

tulburari de personalitate

Fatal Error: #666 !!

O emotie puternica iti da iluzia ca... "tot ce zboara se mananca". In plus, cand simti o emotie puternica, esti "pe aripile vantului" si "toata lumea e a ta". Dar, din pacate, o emotie puternica poate ascunde si o dezamagire amara.

Stiti ca imi plac cazurile interesante, pline de intrigi si mister, cu conditia sa nu mi se intample mie. Asa am descoperit cazul profesorului universitar William Douglas din Boston, care s-a indragostit de cine nu trebuie, adica de tanara prostituata Robin Benedict, cea care, ce sa vezi, s-a indragostit si ea de cine nu trebuie - de un peste (pimp) profesionist, pe nume Louis.

Pestele pare sa fie eminenta cenusie care s-a aflat in umbra acestei povesti incredibile in care tentatia a preluat controlul si a corupt totul, dar TOTUL. Lumea este deosebit de animata in zilele noastre de ceea ce simte si nu e de mirare ca pe calea acestor emotii ajungem sa pierdem tot ce avem. Cand le spun oamenilor ca in viata este cel putin la fel de important si ceea ce TREBUIE, nu doar ceea ce SIMTIM, au un soi de revelatie - soc.

Emotiile pot reprezenta un mesaj pretios: avem nevoie de anumite lucruri, care ne-au lipsit si ar fi cazul sa facem ceva in acest sens. Ascultandu-ne emotiile si actionand in aceasta directie, putem sa descoperim noi oportunitati de evolutie pentru viata noastra. Dar tot emotiile pot reprezenta si tentatii prin care raul se insinueaza in viata noastra mintindu-ne ca reprezinta "mai binele".

Perfectiunea este dusmanul binelui.

A venit timpul sa recunosti faptul ca nu tot ce simti este demn de urmat, iar uneori ceea ce simti nu este decat un prilej prin care raul preia controlul destinului tau pentru a-l zdrobi intr-un timp record, pentru a-ti face de petrecanie. Odata insinuat in mintea ta si in emotiile tale, raul va deturna literalmente destinul tau, prabusindu-l in neant, asa cum un avion este deturnat de un terorist sinucigas.

Dar sa revenim la povestea lui William Douglas. Acesta era un profesor universitar cu o reputatie impecabila in institutia in care activa si cu o viata de familie linistita. Dar s-ar parea ca ceva lipsea din viata lui si a sperat ca va gasi acel ceva in districtul rosu al orasului sau. S-ar parea ca acolo a gasit o prostituata care i-a picat intr-adevar cu tronc - pe Robin Benedict.

Spre mirarea oricui, Robin Benedict nu provenea dintr-o familie destramata cu un tata alcoolic care fugise de acasa cand avea ea 4 ani si o mama dependenta de heroina. Nu. La cei 20 de ani ai ei, ea era studenta la Scoala de Arte, unde se specializa in design. Mai mult decat atat, ea provenea dintr-o familie din clasa mijlocie, atasata de valorile si stilul de viata catolic sanatos. Cum ajunge o fata de treaba ca ea, intr-un loc nashpa precum Districtul Rosu?

Elementul lipsa din puzzle este iubitul lui Robin, un tip "fascinant" aparent, care i-a sucit mintile fetei, spre a o influenta in cele mai nefericite moduri. In scurt timp dupa ce l-a cunoscut pe pestele Louis, Robin ajunge sa abandoneze facultatea si sa lucreze la un salon de masaj, unde, de asemenea, in scurt timp, va fi pregatita pentru absolvirea catre "finalizari" pentru domnii generosi de la salon. Totul in numele iubirii pe care i-o purta lui Louis.

Din aproape in aproape, Robin, fata lui tata, se transforma intr-o felina periculoasa care iese la vanat in Districtul Rosu al orasului Boston. Aici il intalneste  pe profesorul Douglas, care de asemenea se afla intr-o criza existentiala, adica se plictisea foarte tare. S-ar parea ca fiecare dintre cei doi a gasit la celalalt ceea ce cauta: Robin a gasit un client bun, iar profesorul a regasit fiorul tineretii de mult apuse, iubirea obsesionala si pasionata a adolescentei sale - numai trairi pozitive, fireste, de liniste, armonie, iubire si relaxare!

Profesorul ajunge sa o ia pe prostituata in deplasarile sale academice, pe la conferinte, unde Robin este prezentata drept asistenta lui. Fiind atat de indragostit de "asistenta" sa, William Douglas nu se mai gandeste la nimic altceva si in scurt timp ajunge falit. In plus, isi pierde locul de munca, pentru ca se amestecase in fondurile universitatii intr-un mod abuziv. Tineti cont ca ajunsese sa ii datoreze fetei vreo $3000.

Dar, cum se spune, "totul pana la bani". Pare ca Robin nu a reusit sa treaca peste datoria aceasta si tine sa il trezeasca la realitate pe profesor: "Imi dai si mie banii aia?". Aceasta trezire la realitate pare sa nu fi fost de bun augur pentru niciunul dintre ei. Profesorul isi da seama ca femeia iubita nu avea pic de compasiune pentru el si face un atac de panica care il aduce la spital. Pana si pe patul de spital Robin ii aminteste lui Douglas, dar si sotiei acestuia, ca batranul ii datora multi, multi bani.

Asa cum spuneam, trezirea la realitate nu i-a priit lui William Douglas iar intr-un moment in care contempla viata sa sfaramata in numele iubirii, este vizitat de Robin care nu vroia decat "banii pe show". Se pare ca nu era un moment bun pentru a face o plata asa mare, iar cum planul cu atacul de panica nu a dat niciun rezultat, profesorul isi pune sperantele in ciocanul cu care ii va sfarama capul iubitei sale. Case solved!

Da, povestea este fascinanta si as dori sa observ inca o data ca nu intotdeauna ceea ce simtim reprezinta "adevarul absolut". Epoca consumerista in care traim a instituit ideea ca suntem indreptatiti sa ne satisfacem toate poftele, iar poftele noastre par a se afla la baza economiei, un fel de motor al ei. Din pacate, cred ca pana si in psihoterapie s-a strecurat acest obicei de a recomanda omului sa faca ceea ce simte. Ca si cand, "clientul nostru, stapanul nonstru" s-ar aplica si acestui domeniu si tot ce ne dorim este ca un client sa plece linistit de la cabinet.

In cel mai bun caz, un terapeut de acest fel te poate intreba care ar putea fi rezultatul daca ai face ceea ce simti. Creierul omului modern poate simula anumite experiente, si de aceea nu este nevoie sa faci o inghetata cu aroma de usturoi pentru ca iti imaginezi cum va iesi. Din fericire, exista si terapeuti care sunt capabili sa te ajute sa alegi ceea ce simti, in functie de ceea ce trebuie si este bine sa se intample in viata ta.

Eleanor Roosevelt  a fost intrebata daca nu este deranjata de faptul ca sotul ei, presedintele Roosevelt era un "crai". Ea a raspuns: "Da, as fi putut sa aleg si asta".

Probabil ca unii i-ar fi recomandat lui William Douglas sa isi urmeze fericirea si sa incerce o relatie cu prostituata Robin Benedict. Iar acesteia din urma i-ar fi recomandat sa faca ceea ce simte si sa inceapa sa se prostitueze pentru pestele ei Louis, langa care ea simtea ca are un viitor minunat. Daca niciunul dintre ei nu ar fi procedat asa, probabil ca profesorul ar fi avut parte de o pensie lunga sa cutreiere Europa iar fata ar fi devenit un designer de succes.

A face ceea ce simti inseamna a face ceea ce esti motivat sa faci, caci emotiile iti usureaza foarte mult activitatea. Cand esti animat de o emotie, esti "pe aripile vantului", atat de puternica iti este motivatia. Dar a face ceea ce simti coincide adesea cu acea "cale usoara", cea benefica pe termen scurt dar dezastruoasa pe termen lung.

Recomandarea mea este sa va intrebati in ce masura exista o similitudine intre "the right thing" din punct de vedere emotional si "the right thing" din punctul de vedere al bunului simt comun. De asemenea, puteti sa priviti filmul evenimentelor in documentarul de mai jos.

(1) Imaginea Temptation, de Derek Raugh, via Flikr, sub licenta CC BY-NC-ND 2.0

(2) The Line Up, (acc. Mar 18, 2017), The Professor and the Prostitute, website: The Line Up

---

Marius Iftimie este administratorul si autorul principal al blogului Psihopedia, psiholog, membru al Colegiului Psihologilor din Romania, consilier educational si psihoterapeut. E-mail: teleologia@yahoo.com

---

Continue reading

victime

Cand Lipseste Trecerea de Pietoni

Vrei sa traversezi, dar lipseste trecerea de pietoni. Uneori trebuie sa ocolesti toata intersectia pentru a ajunge in siguranta pe trotuarul celalalt. Stiu, preferi calea usoara, dar pe calea cea grea se afla esenta civilizatiei.

Vorbind cu tot felul de clienti care vin la terapie, mi se intampla sa am tot felul de revelatii interesante si nu pot sa nu vi le impartasesc si voua. Una dintre aceste revelatii consta intr-o metafora, care imi vine in minte tot mai des. Metafora este un mijloc destul de utilizat de catre terapeuti si consilieri, pentru ca forta ei inlesneste intelegerea unei anumite situatii intr-un anumit mod, ceea ce nu poate decat sa ii ajute in procesul terapeutic, pe ambii protagonisti.

S-ar parea ca mi-am atins masa critica de experienta si am reusit sa inteleg faptul ca... civilizatia este ca o intersectie din care pur si simplu lipseste o trecere de pietoni. In imaginea de mai jos se poate vedea "o trecere de pietoni care nu exista", adica o carare facuta de pietonii care nu au dorit sa traverseze 3 treceri de pietoni pentru a ajunge in partea cealalta, pe trotuarul de vis-a-vis.

In caz ca v-am trezit curiozitatea in ce priveste aceasta a "8-a minune a lumii" din orasul Brasov, ei bine, puteti gasi intersectia cu pricina in locul unde se intalnesc Calea Bucurestilor cu Strada Zizinului. In ciuda faptului ca pietonii sunt vitregiti si nu s-a gandit nimeni la ei, este un loc frumos, cu multe flori multicolore, arbori si arbusti ornamentali, pe care nu se poate sa nu-l iubiti.

Ocolitul intersectiei este insa o treaba cronofaga si oamenii se grabesc. In plus, omul este supus legii minimului efort, adica crede cu tarie ca, daca se poate descurca fara a depune foarte mult efort, atunci ar trebui sa faca acest lucru, nu de alta, dar nu prea intelege eforturile - de ce atata efort? Legea minimului efort zice ca soarele nu se chinuie sa rasara iar florile nu se chinuie sa infloreasca, iarba nu se chinuie sa creasca, etc.

Cu alte cuvinte, daca in natura nimic nu se face cu efort, de ce am face noi oamenii eforturi? De'aia am reusit sa acaparam aceasta planeta si sa o supunem? Ca sa fim noi cei care se chinuie cel mai mult dintre toate regnurile existente pe fata pamantului? Pe undeva, nu are sens. Dar dintr-o perspectiva sociala, eforturile umane sunt o dovada de civilizatie si o necesitate absoluta, in fiecare domeniu al vietii: intimitate, profesie, parenting, etc.

Eforturile se impun inca din copilarie, cand micutii invata ca nu pot sa se joace tot timpul si ca, pe masura ce cresc, trebuie sa isi faca tot mai multe lectii, ba chiar sa se indragosteasca de aceste lectii, daca s-ar putea. Ei bine, la inceput ne este greu sa intelegem de ce sunt necesare aceste eforturi, dar se intampla ceva neplacut si atunci ne dam seama ca este mai bine sa le facem. Intram cum s-ar spune, intr-o logica de tipul "short term pain for long term gain" / "suferi putin ca sa-ti fie bine mai tarziu".

Spre exemplu, fiindu-ne urat sa facem eforturi de a traversa cele 3 treceri de pietoni si a ajunge pe trotuarul de vis-a-vis, suntem tentati, precum multi dintre cetatenii Brasovului, sa facem o carare intr-un loc nepermis. Asta pana in momentul in care cineva este lovit de o masina fiindca nu a fost destul de rapid, sau pana cand vine Politia si incepe sa dea amenzi. Atunci apare, nu-i asa, "mintea brasoveanului cea de pe urma".

Aceasta este metafora trecerii de pietoni care lipseste. De ce lipseste? Nu stiu, poate va pot raspunde la aceasta intrebare cei care au proiectat planul orasului Brasov, in care traiesc de ceva timp si care de altfel imi place. Sau poate ca lipseste pentru ca eu sa ii ajut pe clientii mei sa inteleaga de ce trebuie sa ocolesti in loc sa o iei pe scurtatura. Iata cateva exemple de situatii in care este mai bine sa ocolesti decat sa o iei pe scurtatura, asa cum iti sugereaza legea minimului efort:

• Este mai usor poate sa furi decat sa muncesti pentru a obtine cinstit banii de care ai nevoie. Dar furand, exista riscul sa ajungi la puscarie. Deci, mergi, fa o scoala buna, cauta-ti un job bun si apoi obtii ceea ce ai fi obtinut "trecand pe scurtatura" dar riscand tot felul de lucruri!

• Este mai usor sa iei la bataie un functionar care se misca greu decat sa ai rabdare si sa il rogi frumos sa se grabeasca, apoi sa astepti linistit la o coada de zeci de persoane. Deci lasa rand la coada, mergi la psiholog, gestioneaza-ti problema cu furia, iar apoi intoarce-te si stai la coada linistit!

• Este mai usor sa te imbeti de necaz decat sa gasesti o cale de a schimba situatia care iti produce atat de mult stres. Dar imbatandu-te iti poti pierde nevasta si locul de munca, poti pierde totul in timp record. Deci invata mai intai sa iti gestinezi stresul si problemele iar apoi ocupa-te de ceea ce te doare!

• Este mai usor sa mergi la pacanele pentru a castiga o suma mare de bani, care iti va permite sa lipsesti de la munca tot anul, decat sa te duci la serviciu si sa te simti ca un nimeni sau ca un negru pe plantatie. Prin urmare, mergi la psiholog, rezolva-ti problema cu jocurile si vei scapa de riscul de a ramane pe strazi din cauza pacanelelor!

• Este mai usor sa te lasi coplesit de gelozie si sa controlegi toate miscarile partenerului de viata, decat sa devii o persoana independenta si autonoma, care se poate bucura de prezenta celor dragi, fara a incerca sa ii controleze. Deci, daca doresti sa ai o viata normala tu si partenerul tau, fa eforturi de a-ti dezvolta autonomia si increderea in fortele proprii, fa eforturi de a vedea cat de plin de resurse este acest univers! Apoi esti pregatit pentru o relatie normala.

• Este mai usor sa te abandonezi pe tine intr-o depresie fara de sfarsit, sperand ca cineva "se va simti" si va face totul in locul tau, decat sa incerci sa iti rezolvi problemele, lucru care presupune realism, curaj si implicare activa. Asadar, implica-te in rezolvarea problemelor sau cere ajutor pentru a descoperi modalitati eficiente de a te raporta la acestea!

Dupa cum puteti observa, aceasta tendinta umana de a o lua pe scurtatura, in virtutea legii minimului efort, pare ceva larg raspandit in natura si societate. Din pacate, tentatia de a economisi eforturi ne costa scump pe termen lung, si pe cat de mult ne-ar placea ideea de a trece pe scurtatura, pe atat de riscanta si nesigura este aceasta alegere.

Exista intotdeauna o perspectiva pe termen scurt, care ne promite avantaje, eliberare, eforturi limitate si rezolvarea rapida a problemelor, dar si o perspectiva  pe termen lung, care nu ne vinde iluzii, dar la care ne putem adapta, atunci cand intelegem ca nu avem nicio  optiune mai buna decat aceasta. Cand oamenii vor invata sa nu mai aleaga ceea ce este usor, probabil ca societatea umana va ajunge departe.

13. Intraţi pe poarta cea strâmtă. Căci largă este poarta, lată este calea care duce la pierzare, şi mulţi sunt cei ce intră pe ea. 14. Dar strâmtă este poarta, îngustă este calea care duce la viaţă, şi puţini sunt cei ce o află. MATEI, 7.

Si nu utati ca Psihopedia este unicul site unde o veti gasi pe Brooke Candy langa un citat din Biblie

(1) Imaginea Stop!, de Laurin Sorbet, via Flikr, sub licenta CC BY-SA 2.0

---

Marius Iftimie este administratorul si autorul principal al blogului Psihopedia, psiholog, membru al Colegiului Psihologilor din Romania, consilier educational si psihoterapeut. E-mail: teleologia@yahoo.com

---

Continue reading

vointa

Cetateanul Zen, Fara Talent

Cei mai echilibrati oameni din lume impartasesc aceasta trasatura. Ei se raporteaza diferit la situatii, in functie de cat sunt acestea de "schimbabile". Dar oare echilibrul emotional si creativitatea sunt incompatibile?

Am o veste buna si una proasta. Vestea buna este ca filosofia pe care imi bazez activitatea are de partea ei mai mult decat bunul simt comun - ea a fost verificata prin cercetare stiintifica. Ei bine, a aparut un studiu care acorda atentie strategiilor de a face fata situatiilor stresante, puse in uz de catre diferite persoane.

Poate va mai amintiti de motto-ul meu: "Dati-mi curajul de a schimba ceea ce pot schimba, linistea de a accepta ceea ce nu pot schimba si intelepciunea de a face diferenta intre ele". Studiul despre care va vorbesc a descoperit ca persoanele cele mai echilibrate din punct de vedere emotional abordeaza in mod diferit situatiile stresante, in functie de o anumita variabila. Care sa fie aceasta? Thanks for asking!

Ei bine, acesti "oameni zen" abordeaza situatiile stresante in functie de cat de mult pot controla evolutia acestor evenimente sau situatii - deci in functie de cat de "schimbabile" sunt. Astfel, daca le pot schimba, daca sunt "schimbabile", atunci ei se inarmeaza cu ceva curaj si se implica in schimbarea lor.

Daca nu pot schimba situatiile respective, atunci ei se focalizeaza pe acceptarea lor, sau pe schimbarea modului de a gandi cu privire la respectivele situatii. Spre exemplu, daca ai fost respins in iubire, te poti consola cu ideea ca cel putin ai fost curajos si ai incercat. Cam asta incerc eu sa va invat: descoperiti atitudinea cea mai potrivita in relatie cu situatiile stresante, in functie de cat sunt acestea de "schimbabile".

Nu, nu este doar despre acceptare filosofia mea. Este si despre schimbare, despre eforturi si despre curaj, insa nu este despre schimbare cu orice pret. Nu este despre schimbarea ce neaga realitatea si posibilitatile realitatii - cu alte cuvinte, nu este despre schimbarile care nici macar nu sunt posibile. Pentru ca, nu-i asa, este inutil si toxic sa te impotrivesti realitatii. E drept ca uneori este dificil sa iti dai seama daca o anumita schimbare necesita mai multe eforturi sau daca ea este pur si simplu imposibila si trebuie abandonata ideea.

Dar am spus ca am si o veste proasta. S-a descoperit si faptul ca persoanele nevrotice sunt mai creative decat persoanele echilibrate emotional. Cu alte cuvinte, daca va doriti sa fiti creativi, ar putea fi mai util sa nu descoperiti cele mai utile atitudini in raport cu situatia, si deci sa nu fiti atat de zen, cum incerc eu sa va ajut sa deveniti. Spre exemplu, sa nu acceptati faptul ca lucrurile nu pot fi schimbate si sa fiti pasivi in legatura cu lucrurile pe care le-ati putea schimba.

Cred ca acestia sunt doi paramentrii excelenti de a caracteriza persoanele nevrotice. Dar, s-ar parea, sunt si doi parametrii buni pentru a caracteriza persoanele creative. Ne aflam asadar in fata unei alegeri destul de radicale: va doriti sa fiti creativi sau va doriti ca, dimpotriva, sa fiti mai curand echilibrati emotional? De asemenea, ne aflam in fata revelatiei ca geniile sunt intr-adevar niste fiinte chinuite.

Cu toate acestea, imi amintesc faptul ca, pe cand cochetam cu literatura, eram ceva mai creativ in perioadele linistite ale vietii mele iar literatura ma ajuta sa evadez din rutina. Deci as putea infirma faptul ca nevrotismul ne face mai creativi - sau poate ca sunt nevrotic si nici macar nu stiu! Totusi, cred ca pe mine suferinta psihica nu ma face mai creativ, dimpotriva. Adevarata sursa a creativitatii mele este linistea.

Si bunul simt imi spune ca, oricat de creativi ar fi cei nevrotici, ai nevoie totusi de liniste si echilibru emotional pentru a concretiza si pentru a organiza o anumita opera artistica. Ideea nu este suficienta. Mai este nevoie si de seriozitatea abordarii, de mobilizare si puterea de munca pe care nevroticii ma indoiesc ca le au de partea lor.

Dar eu nu doresc sa contrazic rezultatele acestui studiu. Sunt convins ca nevroticii ar putea avea mai multe idei creative. Dar nu sunt convins totusi ca ei le-ar putea duce la bun sfarsit, le-ar putea concretiza ca atare, le-ar putea transforma din potential in manifestare concreta.

Eu cred in teoria potrivit careia, suntem mai creativi dupa ce am parcurs o perioada stresanta si ne-am linistit, am reusit, cum se spune, sa intram in contact cu resursele noastre. Daca perioada stresanta nu se termina niciodata, probabil ca o astfel de creativitate nu foloseste la absolut nimic. Iar la nevrotici stresul apare din nimic.

(1) Imaginea Momento Zen, de Federico Zanone, via Flikr, sub licenta CC BY-SA 2.0

(2) Psy Blog (acc. Mar 14, 2017), The Secret to Emotional Control, website: Psy Blog

(3) Psy Blog, (acc. Mar 14, 2017) Neurotic people Have a Surprising Mental Advantage, website: Psy Blog

---

Marius Iftimie este administratorul si autorul principal al blogului Psihopedia, psiholog, membru al Colegiului Psihologilor din Romania, consilier educational si psihoterapeut. E-mail: teleologia@yahoo.com

---

Continue reading

stres

Furia de Catifea

Homosexualitatea este un mister pe care nu suntem inca pregatiti sa il intelegem. Pana vom reusi acest lucru, putem doar sa observam trasaturile mai stridente ale homosexualilor, cum ar fi... "Furia de Catifea".

N-am sa va ascund faptul ca pana si pentru mine homosexualitatea este un adevarat mister, de nepatruns. De aceea orice lucru apare nou in domeniul cercetarii stiintifice si orice interviu cu specialisti in aceasta privinta, reprezinta un prilej de a face ochi mari si a invata. Dar mai este mult pana sa intelegem... "de ce".

Am intalnit diverse teorii care incearca sa explice homosexualitatea, insa o teorie este doar o ipoteza si nimic mai mult. Putem sa construim ipoteze dar nu putem sa le si demonstram intr-un mod adecvat. Asa cum era de asteptat, lumea are tendinta de a explica homosexualitatea prin filiera genetica, sau prin explicatii de natura caracterologica.

Spre exemplu, unii spun ca homosexualitatea este un rezultat al influentelor mediului. Daca aveti un parinte care detesta celalalt gen si nu l-a inteles niciodata, acest fapt poate sa constituie fundatia unor convingeri de viata ce exclud posibilitatea de a initia sau intretine relatii cu "ceilalti". Unde "ceilalti" reprezinta un fel de inamici.

O alta teorie destul de raspandita este aceea care sugereaza faptul ca, cineva, prin intermediul experientei sale de viata, poate ajunge sa prefere relatiile, inclusiv de natura sexuala cu persoane de acelasi gen, daca vede in acestea mai multa implinire emotionala sau sexuala, mai mult potential, decat i-ar putea oferi relatia cu celalalt gen.

Si, slava Domnului, ramane mult de dorit din partea oricarei relatii, caci relatiile nu sunt perfecte. Daca cineva simte ca se poate afirma ca personalitate distincta in acest fel, de asemenea, o va face. Cu alte cuvinte, oricine ar avea potential sa devina gay, printr-un concurs de imprejurari care sa "il convinga" de faptul ca aceasta ar putea fi pentru el o cale demna de urmat, un scenariu ofertant.

Este de notorietate scandalul provocat de declaratiile fostului candidat la presedintia SUA, neurochirurgul Ben Carson, care observa in mod public faptul ca cineva poate sa intre in puscarie hetero si poate sa iasa homosexual. Cu alte cuvinte, este o problema de oportunitate si alegere. Ulterior si-a cerut scuze, si ma tem ca aceasta observatie a reprezentat un urias impediment in campania sa electorala, costandu-l scump.

Exista o conceptie la nivelul simtului comun care spune ca un comportament de tip gay, ar putea fi comparat cu obiceiul de a consuma dulciuri. Daca cineva si-a dat seama cat de negativ este zaharul in viata sa, poate sa isi puna vointa la treaba si sa scape de zahar pentru totdeauna. Altfel spus, poti elimina nu doar zaharul ci orice altceva din viata ta, inclusiv comportamentele homosexuale, daca chiar vrei sa faci asta. S-ar parea ca nu este atat de usor pentru homosexuali, iar asta poate produce tulburari emotionale.

Mult mai simple sunt teoriile care sugereaza faptul ca ne nastem gay sau nu, si ca nimeni nu poate sa isi schimbe orientarea sexuala pe parcursul vietii sale, indiferent de cate ori ar fi respins de celalalt gen, si indiferent cat de interesant i-ar parea sa se dedea acestui spectacol. Dar acestea sunt doar speculatii - nimeni nu poate demonstra homosexualitatea cu probe stiintifice! Cele mai indraznete rezultate ale unor studii suna cam asa: "homosexualitatea ar putea fi cauzata de o gena".

Cu toate ca nu putem sa ajungem la cauza primordiala a acestei identitati sexuale, in caz ca exista (DOAR) una, putem sa vorbim despre trasaturile care descriu psihopatologia persoanelor orientate in acest fel. Fiindca practicienii in domeniul sanatatii psihice observa anumite corelatii statistice intre homosexualitate si psihopatologie, si, fireste, isi pun anumite intrebari.

Spre exemplu, a aparut termenul peiorativ "Furia Gay", pe care Alan Downs, psihoterapeut care este el insusi gay, a denumit-o cu un termen cosmetizat "Furia de Catifea". A simtit  nevoia sa fie solidar cu trairea populatiei gay si a gasit aceasta formula "indulcita". De fapt, nu este deloc o furie de catifea, sa stiti. Furia gay imbina forta masculina cu instabilitatea emotionala a femeilor, lucru care are niste consecinte devastatoare asupra relatiilor si chiar asupra integritatii fizice a celor implicati.

"Furia de Catifea" vorbeste de asemenea despre depresie, auto-vatamare si suicid, dismorfofobie si tulburari de alimentatie -- care sunt de 4 ori mai raspandite in randul barbatilor gay decat in randul celor heterosexuali. Sursa: The Guardian.

"Furia de Catifea" este si o carte scrisa de catre terapeutul Alan Downs, in care acesta incearca sa isi explice si sa ne explice de unde vine toata aceasta patologie la homosexuali. Asadar, un terapeut gay penticostal era exact ce ne trebuia pentru a intelege fenomenele subtile care au loc in mentalitatea si psihicul acestei categorii sociale. Si daca un astfel de om vorbeste despre aspectele de psihopatologie care se asociaza cu identitatea sexuala gay, probabil ca nu are niciun interes ascuns de a denigra.

Dimpotriva cartea sa, Furia de Catifea pare sa abordeze o perspectiva indulgenta asupra incidentei crescute a psihopatologiei in randul barbatilor gay, o perspectiva in care empatia neutra poate deveni simpatie manifesta. Deci, de ce atata psihopatologie la barbatii gay? Downs considera ca ea isi are sursele in stresul suplimentar pe care un barbat gay trebuie sa il traiasca, inca din copilarie, cand incep si luptele sale cu sine.

Pentru ca baieteii gay nu sunt priviti tocmai ca cercetasii dedicati unor cauze nobile precum ajutorarea celor in nevoie sau tehnicile de supravietuire in conditii aspre, ei risca oricand sa ajunga subiectul glumelor tuturor, daca nu sunt suficient de precauti in a-si ascunde identitatea sexuala. Imaginati-va ca aproape toate persoanele cu care va doriti legaturi sexuale, sunt pur si simplu ocupate, iar daca le-ati propune o relatie, li s-ar parea, in cel mai bun caz, ca esti vrednic de mila.

Ceea ce am observat insa la acest concept de "Furie Gay", este ca fenomenul acesta straniu, care imbina forta masculina cu emotivitatea exacerbata a femeilor, pentru a da nastere unor drame inter-personale de pomina, este ceva oarecum familiar. Seamana mult cu tulburarea de personalitate de tip borderline, caracterizata de tendinta de a transforma situatii normale ale vietii in drama si "spectacol". Facem spectacol si drama pentru a ne linisti. Ati observat poate cum arata paradele gay "normale". Oare de ce?

Dincolo de cat este de dificil, in mod obiectiv, sa fii gay, intr-o lume de majoritari heterosexuali zeflemitori si pregatiti sa se distreze pe seama ta, aceasta vulnerabilitate se va transforma in teama de respingere de care dau dovada si cei cu o tulburare de personalitate de tip borderline. Iti va lua foarte multa dezvoltare emotionala sa fii echilibrat in ciuda riscului de a fi respins, care exista oricum, chiar si daca nu esti gay.

Homosexualii  lupta pentru acceptare prin intermediul paradelor si prin intermediul conceptului "gay pride". Dar daca ceilalti refuza totusi sa iti inteleaga cauza? Ramai o victima a indolentei si impietririi lor? Poate ca mai mult decat reusesc sa faca paradele gay, oricum stridente si stranii in felul lor, deplasate as putea spune, vor reusi sa faca sedintele de psihoterapie care vor incerca, nu sa "ii converteasca" ci sa ii ajute sa se accepte asa cum sunt, sa devina mai echilibrati emotional.

Desigur, nu am date statistice care sa confirme banuiala mea ca exista o prevalenta a acestei tulburari de personalitate in randul populatiei gay, insa felul cum este descrisa aceasta "furie de catifea", nu ma duce cu gandul decat la tulburarea de tip borderline. Instabilitatea emotionala si dependenta de feedbackul exterior, tendinta de a reactiona violent in lipsa validarii, toate astea chiar suna a borderline.

*La revizuirea articolului am descoperit un studiu care sustine ca aproximativ 1/3 dintre persoanele diagnosticate cu BPD (Borderline Personality Disorder) sunt homosexuali sau au avut experiente homosexuale. Numarul este dublu fata de homosesexualii din grupul de control al studiului.

(1) Imaginea Gay Wedding, de Blavou, via Flikr, sub licenta CC BY 2.0

(2) Live Science (acc. Mar. 09, 2017), Being gay not a choice: Science contradicts Ben Carson; website: Live Science

(3) The Guardian, (acc. Mar. 09, 2017), Pride and prejudice for gay men; website: The Guardian


(4) NCBI, (acc. Mar. 15, 2017), Sexual Orientation and Relationship Choice in Patients with Borderline Personality Disorder, website: NCBI

---

Marius Iftimie este administratorul si autorul principal al blogului Psihopedia, psiholog, membru al Colegiului Psihologilor din Romania, consilier educational si psihoterapeut. E-mail: teleologia@yahoo.com

---

Continue reading

sinucidere

Despre Omul Cazut pe Strada

Ati vazut un om cazut pe strada. Care este primul gand care va vine in minte? Este oare un om care are o problema medicala, sau e doar un betivan care isi merita soarta?

Sunteti pe strada, probabil ca aveti un motiv sa va aflati acolo si probabil ca va grabiti sa ajungeti undeva. La un moment dat, observati cu coada ochiului ca cineva se afla jos, pe trotuar, sau chiar pe carosabil. Nu stiti despre ce este vorba, va vin cateva intrebari in minte si ati putea ramane cateva secunde sa cautati un unghi mai bun si sa va mirati de ce se afla acea persoana acolo si cum de "nu se intampla nimic". Concluzionati ca probabil nu exista o situatie de criza si... va continuati drumul. Aveti multe pe cap oricum...

Si daca... persoana cazuta ar fi tatal, mama, fiul, fiica, sora sau fratele vostru? Atunci probabil ca ati avea alta atitudine. Ei bine, intr-o zi de primavara, in urma cu mai bine de 10 ani, tatal meu a cazut pe strada, pentru ca a facut un accident vascular cerebral. As putea spune din pacate, era o zona foarte bine populata si nu a intervenit nimeni si deci nu am cui sa ii raman recunoscator pentru asta.

Da, din pacate, era o zona bine populata... si tot din pacate, nu a intervenit nimeni, pentru ca, probabil fiecare a considerat ca e vorba despre un om care a baut putin cam mult si isi va reveni din betie, iar atunci o sa se imbete iar. Acest lucru nu este adevarat. Tatal meu nu obisnuia sa se imbete si avea alcolemia zero la momentul respectiv. Exista multe alte motive pentru care cineva poate sa cada pe strada si cred ca le cunoasteti foarte bine.

Si atunci ce ne impiedica sa intervenim? Exista cativa factori implicati in dinamica acestui "Efect al Privitorului", descoperit inca din anii '60, de scoala de psihologie sociala americana. Este vorba pe de o parte de "ignoranta pluralista" si pe de alta parte de "difuziunea responsabilitatii".

• Ignoranta pluralista: este un fenomen care se leaga de presiunea grupului - daca nimeni nu intervine, inseamna ca nu este cazul de asa ceva, ca nu este vorba despre o situatie de criza si ca noi suntem cei care au inteles gresit situatia pentru cateva momente. Fireste, nu vrei sa risti sa fii tu "eroul zilei", mai ales ca nimeni nu va aplauda si nimeni nu are nevoie de asa ceva.

• Difuziunea responsabilitatii: este un fenomen des intalnit in situatiile in care grupurile umane nu sunt bine structurate / organizate, lucru care permite evitarea responsabilitatii - de ce ai interveni tocmai tu, cand sunt altii care au probabil mai multe resurse (timp, credit pe telefon, bani de taxi, etc)

Psihologii sociali Darley si Latane, care au descoperit Efectul Privitorului (Bystander Effect), au fost impresionati de un incident aparut intr-o noapte pe una dintre strazile New Yorkului, care era prin anii '60 mult mai periculos si letal decat este in zilele noastre. Kitty Genovese, o tanara din NY, a fost injunghiata pe strada, iar nu mai putin de 38 de persoane au fost martore ale incidentului. Nimeni nu a chemat Politia.

Cei doi psihologi au ajuns la concluzia ca in dinamica incidentului respectiv au intervenit mai mult decat frica, indiferenta sau lipsa de inima a celor prezenti. Poate ca nu excelam la capitolul compasiune umana cu totii, dar este exclus ca 38 de persoane sa fi fost total insensibile, ca niste stane de piatra. S-a considerat ca tocmai prezenta unui numar atat de mare de persoane reprezinta impedimentul principal in manifestarea actelor de umanitate si a spiritului comunitar.

Cateva experimente sociale mai putin stiintifice, par a demonstra faptul ca oamenii ar putea interveni pentru ajutorarea celorlalti, in anumite conditii. Spre exemplu, daca persoana care are nevoie de ajutor lasa impresia ca este cineva important, care nu duce lipsa de nimic si beneficiaza de un statut privilegiat, am fi mai dispusi sa ne oferim sa o ajutam, in timp ce o persoana mai rau imbracata lasa loc interpretarilor de genul "inca un om distrus de alcool".

Nu as vrea sa credeti ca iau in serios chiar toate "experimentele sociale" de pe youtube, dar merita sa reflectam la unele dintre ele. Spre exemplu, s-au facut doua experimente cu femei aflate sub influenta alcoolului si rezultatele par a fi contrastante: in experimentul facut in LA, barbatii tind sa profite de femeile bete, in timp ca in experimentul facut in NY, apar tot felul de gentlemani care sunt dispusi sa ajute femeia respectiva sa ajunga cu bine acasa.

Cum va explicati rezultatele atat de diferite ale celor doua experimente? Eu as observa ca femeia din NY are ceva mai multa prestanta, si, in ciuda faptului ca este sub influenta alcoolului, este imbracata elegant si pare sa apartina paturii superioare a societatii, in timp ce in experimentul celalalt, este vorba despre o fata aparent normala, imbracata fara pretentii si care pare mai usor "de abordat". Una ti-ar putea fi sefa, cealalta ti-ar putea fi... orice (inclusiv victima).

Daca stai sa te gandesti, experimentul facut in LA, din care rezulta faptul ca femeile aflate sub influenta alcoolului atrag pradatori sexuali, este mai util decat experimentul din NY, din care rezulta ca femeile aflate sub influenta alcoolului atrag adevarati cavaleri pe cal alb. Oricare ar fi invatatura insa, nu ar fi rau sa ne intrebam daca, in ciuda existentei "efectului privitorului" sau "efectului de statut", chiar suntem atat de grabiti incat sa evitam implicarea in ajutorarea semenilor.

Merita un telefon la 211 chiar si o persoana care a consumat ceva mai mult alcool, fiindca din cauza aceasta isi poate pierde viata din diferite motive care au legatura cu conditiile meteo, cu interactiunea intre corpul afectat de alcool si conditiile meteo, sau doar cu efectul nociv al acestei substante asupra organismului uman. Faptul ca cineva a baut prea mult nu il face vrednic de a muri. S-ar putea sa aiba familie si copii acasa, care depind de acest om.

In afara de asta, intrebati-va cate alte motive de natura medicala nu avem pentru a cadea pe strada, in afara de consumul de alcool si de cate ori vi s-a intamplat voua sau celor dragi, sa va pierdeti cunostinta, sa cadeti pe jos si sa aveti nevoie de interventia cuiva caruia ii pasa. Iata numai cateva dintre cauzele caderii pe jos, in afara de consumul de alcool:

• Infarctul

• Accidentul vascular

• Caldura excesiva

• Anxietatea, panica

• Epuizarea fizica

• Dezhidratarea

• Probleme de circulatie

Unele dintre aceste probleme chiar ameninta viata persoanelor in cauza. Nu este fair sa presupunem de fiecare data cand vedem o persoana cazuta pe jos ca "probabil a baut cam mult" si ca "oricum nu il poti salva de el insusi". Ce-ar fi sa va ganditi mai bine ca acea persoana conteaza pentru cineva si ca exista fiinte care depind de acel om cazut pe strada?

(1) Imaginea Falling, de Kevin Morris, via Flikr, sub licenta CC BY-NC-ND 2.0

(2) eMedicine Health, (acc. Mar. 06, 2017), What causes Fainting?; website: eMedicine Health

(3) Scott, O.L. (2009) 50 Great Myths of Popular Psychology, Wiley-Blackwell Publishing

Marius Iftimie este administratorul si autorul principal al blogului Psihopedia, psiholog, membru al Colegiului Psihologilor din Romania, consilier educational si psihoterapeut. E-mail: teleologia@yahoo.com

---

Continue reading

virtute

Rolul Parintelui de Copil Trumatizat

Observ o adevarata isterie generata de mass-media si sustinuta de anumiti psihologi care vorbesc la televizor despre copiii abuzati in gradinite si efectele "sigure" pe termen lung ale acestor abuzuri. Literatura de specialitate nuanteaza lucrurile.

Efectul pe care il au traumele asupra copiilor a fost privit ca fiind unul devastator, cu repercursiuni grave asupra capacitatii acestora de a se integra social si profesional. Cu toate acestea, exista si voci care sustin faptul ca lucrurile nu stau chiar asa, si ca un copil poate fi mai pregatit decat am putea crede si apt pentru a traversa un episod sau o perioada mai dificila a vietii sale, in ciuda aparentei fragilitati.

Cercetarile pe care le-am trecut in revista privind abuzul in copilarie si dezvoltarea psihopatologiei mai tarziu in viata, ne ofera o lectie valoroasa dar adesea neapreciata: majoritatea copiilor sunt rezilienti in fata stresorilor. Psihologia populara a subestimat rezilienta copiilor, adesea portretizandu-i ca fiind fiinte delicate care sunt expuse "spargerii" cand sunt confruntate cu evenimente pline de stres. Dar acest "mit al fragilitatii copilariei" merge impotriva dovezilor stiintifice.

Spre exemplu, in 15 Iulie, 1976, un numar de 26 copii de scoala, cu varste cuprinse intre 5 si 14 ani, au fost victimele unui teribil incident de rapire in localitatea Chowchilla, CA. Impreuna cu soferul de autobuz, ei au fost luati ostatici si tinuti sub pamant, intr-o masina, timp de 16 ore. Acolo, ei au reusit sa respire prin cateva micute gauri de aerisire.

In mod remarcabil, copiii si soferul au reusit sa scape si au supravietuit cu totii, fara nicio rana. Cand au fost gasiti, majoritatea copiilor erau in stare de soc, iar unii dintre ei facusera pe ei. Doi ani mai tarziu, desi majoritatea erau tulburati de amintirea incidentului, erau cu totii bine integrati social. Sursa: 50 Mari Mituri ale Psihologiei Populare

Mai mult decat atat, exista si voci care sustin ca, in masura in care ne dorim copii rezilienti, este nevoie ca acestia sa beneficieze de un minim nivel de stres si frustrare, de intamplari care depasesc limitele predictibilitatii de zi cu zi, pentru a "roda" capacitatea lor de a da piept cu intamplari care, desi nu le sunt pe plac, pot fi totusi utile in evolutia lor psiho-emotionala.

Pentru ca daca poate fi riscant ca un copil sa traverseze un incident ceva mai brutal, nu este mai putin adevarat faptul ca acei copii care sunt supra-protejati de orice-fel de incidente, raman cu atat mai putin pregatiti sa isi gestioneze emotiile si sa gestioneze situatii cu un grad de dificultate ceva mai ridicat. Iar aceasta nu este de dorit pentru nimeni, fiindca nu ne dorim sa crestem copii total lipsiti de rezilienta, care clacheaza la prima provocare aparuta in viata lor.

Este greu de spus cand anume "e prea de tot", in sensul ca incidentele traversate de un copil sau altul au depasit orice limita de suportabilitate. Cu toate acestea, este esentiala lectia pe care o invata orice copil in timpul respectivelor incidente. Poate fi o lectie de tipul "sunt lipsit de aparare" si "viata este brutala", sau poate fi o lectie de tipul "desi uneori devine dificil, am totusi resurse de a ma descurca".

Fiindca este adevarat, ati ramas cu memoria unor incidente traumatice, dar ati ramas si cu lectia aferenta. Daca ati ramas cu lectia "sunt lipsit de aparare intr-o lume brutala", este clar ca puteti sa dezvoltati psihopatologia - multe persoane cu depresie / tulburari de anxietate prezinta astfel de convingeri. Dar daca ati ramas cu lectia "am resurse nebanuite", se poate spune ca ati transformat trauma intr-o adevarata comoara a experientei, intr-un atu personal. Da, se poate face asta!

Cu alte cuvinte, mai importanta decat trauma in sine, este capacitatea noastra de a-i da o interpretare, de a o "semnifica". Si fireste, copilul da interpretari in functie de ceea ce vede in jurul sau. Daca vede persoane panicate, care si-au pierdut cumpatul si cauta dovezi ale efectelor groaznice ale traumei, ii va fi foarte usor sa isi intre in acest rol. Dar daca vede persoane care ofera incurajare si il ajuta sa-si vada resursele, competenta personala, fireste ca acel copil va creste din punct de vedere emotional.

Principiul promovat de cartea si filmul "Secretul" este valabil, in esenta sa: ceea ce primeste atentie, va creste. Daca oferi atentie neputintei tale, neputinta se "sistematizeaza". Dar daca oferi atentie resurselor personale, acestea tind sa evolueze, tind sa fie puse in actiune, iar copilul va cauta sa se afirme facand uz de ele, nebanuind ca s-ar putea afirma mai simplu, victimizandu-se si plangandu-si de mila.

Nu vreau sa ma priviti ca pe un om lipsit de suflet, incapabil sa empatizeze cu victimele unor abuzuri. Vreau doar sa reflectati la rolul pe care il jucati, in calitate de adulti, in interpretarea evenimentelor mai brutale pe care le sufera copiii vostri. Fiindca nu este doar parerea mea, copiii sunt mai curand nedumeriti, confuzi in urma unor astfel de evenimente. Cei care ii ajuta sa le inteleaga intr-un fel sau altul sunt parintii si adultii din viata lor, care au un rol fundamental in acest proces.

Poate ca nu a fost niciodata sarcina noastra - sau dreptul nostru - a ne proteja copilul de orice cucui sau vanataie. Poate ca obligatia noastra este sa ii indreptam catre incercarile inevitabile ale vietii si sa le spunem: "Dragul meu, aceasta provocare a fost facuta pentru tine. Poate ca doare, dar in acelasi timp iti va dezvolta intelepciunea, curajul si caracterul. Vad prin ce treci si nu este putin lucru. Dar vad si puterea ta si aceasta este si mai mare! Nu este usor, dar noi suntem capabili de lucruri marete." Sursa: Oprah.com

Cred ca exista o atitudine parentala gresita in relatie cu un copil care a traversat o situatie traumatica, dar si una pozitiva. Cea gresita are drept efecte neputinta sistematizata, iar cea pozitiva, are drept efect cladirea stimei de sine, a increderii in oameni si in lume, a capacitatii de a distinge intre ceea ce este bun si frumos in oameni si ceea ce este malefic si bolnav in acestia. O atitudine pozitiva presupune nuantarea faptelor, pentru a evita lectiile absurde: "toti barbatii sunt niste iresponsabili" sau "este mai bine sa ramai acasa, unde esti in siguranta".

In tabelul urmator, am incercat sa sintetizez care sunt trasaturile unui comportament adecvat al parintelui in raport cu copilul care a traversat un incident traumatic, precum si trasaturile unui comportament mai curand nociv. Lecturati cu atentie si intrebati-va cum va raportati voi insiva la trauma copiilor vostri, si daca foloseste la ceva acest comportament.

>> Continuare in Psihopedia PRO

(1) Imaginea Trauma, de G.S. Mathews, via Flikr, sub licenta CC BY-NC-ND 2.0

(2) OPRAH, (acc. Mar. 03, 2017), The Most Valuable thing a Parent Can Do for the Kids, website: OPRAH

(3) Scott, O.L. (2009) 50 Great Myths of Popular Psychology, Wiley-Blackwell Publishing

---

Marius Iftimie este administratorul si autorul principal al blogului Psihopedia, psiholog, membru al Colegiului Psihologilor din Romania, consilier educational si psihoterapeut. E-mail: teleologia@yahoo.com

---

Continue reading

viol