Apusul Catarsisului

Te poti elibera de furie spargand un set de farfurii? S-ar putea sa fiti familiarizati cu ideile sau chiar terapiile care promoveaza practici barbare precum urletul sau distrugerea de bunuri in scop terapeutic, fireste. Insa psihologia stiintifica ridiculizeaza astfel de terapii.

Cred ca multe dintre teoriile lui Freud ar trebui sa tina mai curand de cultura generala psihologica decat de practica terapeutica propriu-zisa. Dar realitatea este ca inca credem in aceste teorii iar Freud a ramas una dintre cele mai renumite personalitati ale secolului trecut si singurul psiholog cunoscut la scara planetara - poate datorita teoriilor sale dezlanate. Chiar si astazi se incurajeaza in terapii si se promoveaza in programele de formare aceasta "emotivitate sistematizata" sugerandu-se chiar ca in absenta ei, vindecarea nu poate sa apara.

Cred ca teoria aceasta este la fel de barbara precum aceea care spune ca trebuie sa te intoxici mai intai cu nicotina, pentru ca sa te poti lasa de tigari. Cred ca mai sunt si azi medici care iti recomanda sa fumezi pana ti se face rau, asa cum exista si terapeuti ce incurajeaza exprimarea celor mai urate trairi emotionale ca parte esentiala si necesara in procesul terapeutic.

Numai ca in ultima vreme apar tot mai des opinii contrare acestei idei, slava domnului, nu-i asa, mai ales ca nu ne dorim sa transformam practica terpeutica in mai stiu eu ce antrenament de box. Eu personal, nu am o personalitate dramatica si gasesc ca nu mi se potriveste acest cadru terapeutic in care apar "picanterii terapeutice" precum lovirea unei perne, tipatul in padure sau distrugerea de bunuri, in scop terapeutic, fireste, adica pentru eliberarea de furie. De altfel m-am indoit intotdeauna ca te poti elibera de furie tocmai imbratisand-o!

In lucrarea "50 de mituri ale Psihologiei", cei trei autori, toti profesori universitari de psihologie, scot in evidenta ridicolul credintei in catharsis, de care se face vinovat, cine altul decat Sigmund Freud. S-a acumulat suficienta experienta psihologica pentru a putea concluziona ca nu foloseste la nimic incurajarea exprimarii violente si agresive a frustrarilor si nu ne ramane decat sa regretam anii intunecati in care am tot distrus chestii si am tot spart farfurii, in speranta ca ne vom elibera de furie.

Abordarea fizicista a "maestrului" Freud, prin intermediul careia, daca un vas se afla sub presiune, nu poate decat sa explodeze, daca nu cumva "avem inspiratia" sa ridicam capacul, este saraca si naiva, desigur. Ea a "iluminat" o multime de terapii la fel de naive si penibile. Iata doar cateva exemple:

• loveste o perna

• deschide fereastra si striga: "Sunt nervos ca naiba si nu voi mai suporta asa ceva!"

• cumpara-ti o jucarie pe care o poti strange si tranti

• strange un prosop, rasuceste-l cat poti tu de tare

• fa-ti un manechin cu chipul persoanei pe care o urasti si loveste-l cu o bata de baseball

Desigur, nu am sa impiedic niciodata un client care plange sau are alte manifestari emotionale, cu conditia sa nu se atinga de obiectele de inventar, iar daca cineva se atinge de laptopul meu pentru a-si descarca furia ar fi bine sa se mai gandeasca o data. Potrivit unor studii, ne putem canaliza furia daca ne propunem acest lucru, astfel incat sa limitam manifestarile agresive, consecintele nefiind "acumularea frustrarilor", potrivit credintelor raspandite in psihologia populara, ci mai curand limitarea nivelului de cortisol (hormon al stresului).

Fireste, exprimarea furiei prin agresivitate sau a tristetii prin plans, reprezinta "calea usoara" de rezolvare a problemei. Mai bine spus de ameliorare temporara. Oricine se simte mai bine dupa ce a plans putin si oricine se simte eliberat dupa ce a spart niste farfurii - nu iti trebuie multa carte si multa experienta psihologica pentru a observa asta. Exista beneficii evidente pe termen scurt. Dar hei, si toate drogurile au beneficii evidente pe termen scurt! Faptul ca exista aceste beneficii nu ar trebui sa ne induca in eroare.

Pe termen lung insa se observa ca de fapt agresivitatea noastra nu scade, dimpotriva. Datorita faptului ca obtinem usoare ameliorari ca urmare a faptului ca ne-am plans cuiva sau ne-am exprimat furia, devenim dependenti de aceste modalitati de a face fata stresului, iar frustrarile - adica  problemele sau elementele declansatoare ale acestor manifestari, raman nerezolvate. S-ar parea ca strategiile bazate pe catharsis (urla, sparge, rupe, indoaie, etc) sunt eficiente doar cand sunt insotite de strategii focalizate pe problema - cu alte cuvinte, sunt inutile si pot lipsi.

Ceea ce promovez eu in terapia pe care o practic este capacitatea unui client de a-si alege emotiile si atitudinea mentala fata de problemele cu care se confrunta. Nu prea iau in serios aceste strategii superficiale de a face fata stresului "prin descarcare" - imi  par desuete si ridicole pe alocuri. Cand ne ocupam de exprimarea furiei, ignorand literalmente problemele reale nu trebuie sa ne mire faptul ca nu ajungem nicaieri si devenim dependenti de agresivitatea noastra.

Principiul promovat de terapiile bazate pe catharsis este acela ca exprimarea emotionala bruta trebuie sa se faca intr-un mediu organizat, in conditii de siguranta, iar pierderile sa fie minime - caci daca ne-am exprima furia prin razbunari, spre exemplu, ar fi mult mai rau. Dar adevarul este ca aceste terapii ridica foarte mult nivelul de stres, in loc sa il amelioreze, ne antreneaza si ne fac dependenti de agresivitate ca mijloc de a rezolva probleme, in timp ce competentele reale de rezolvare a problemelor au de suferit, din moment ce nici macar nu ne preocupa.

(1) Imaginea Anger, de Madstreetz, via Flikr, sub licenta CC BY-ND 2.0

(2) Rime, B. (2007), Comunicarea Sociala a Emotiilor, editura Trei, Bucuresti.

(3) Scott, O.L. (2009) 50 Great Myths of Popular Psychology, Wiley-Blackwell Publishing

(4) Psihopedia, (acc. Apr. 28, 20017), Pretul Tacerii, website: Psihopedia

(5) Floru, R., (1974), Stresul Psihic, editura Enciclopedica Romana

---

Marius Iftimie este administratorul si autorul principal al blogului Psihopedia, psiholog, membru al Colegiului Psihologilor din Romania, consilier educational si psihoterapeut. E-mail: teleologia@yahoo.com

---

Continue reading

victime

Zodiacul Psihic

Zodiacul a devenit o metoda de cunoastere comuna, prin care asimilezi o multime de idei preconcepute despre tine si ceilalti. De exemplu, esti oare Scorpion? Sau poate ca esti Tigru de Lemn? Eu insa iti propun un horoscop psihologic. 

☆ ☆ ☆

Probabil stiti ca nu mai cred in horoscoape, desi in adolescenta mea horoscoapele de tot felul constituiau unul dintre hobbyurile mele cele mai importante. Ca sa va dovedesc asta, am sa va spun ca sunt in zodia Balantei, cu ascendent in Rac, nascut in anul Dragonului de Foc, in zodiacul florilor sunt Orhidee iar in cel al arborilor sunt Scorus. De ce nu mai cred in horoscoape? Pentru ca am facut facultatea de psihologie, ar fi raspunsul scurt.

Desigur, acesta nu este un motiv bun. Cunosc oameni care au facut la randul lor facultatea de psihologie si au devenit psiho-astrologi. Am avut un coleg la master, pe dl Psiholog Adrian Cotuna, care este psiho-astrolog si are un blog fascinant, insa nu pot fi de acord cu dansul.

Problema mea cu astrologia s-a nascut in momentul cand mi-am dat seama ca a-i sugera unei persoane anumite lucruri despre ea insasi, despre posibilitatile si limitele sale, in special atunci cand ai "un ascendent" asupra acelei persoane, reprezinta mai mult decat "cunoastere astrala" - este chiar o profetie ce risca sa se implineasca, in virtutea puterii credintei - vezi si efectul Placebo. Esti sigur ca doresti sa ramai cu limitele pe care ti le stabileste un horoscop?

Daca ai nevoie de niste metode de cunoastere diferite de cele pe care ti le pune la dispozitie Psihologia si daca toata activitatea de cercetare se face pe laptop, pe un program de astrologie care iti toarna un "profil de personalitate" prefabricat, care nu incurajeaza nici cunoasterea si nici contactul cu problemele reale ale persoanei, cred ca ne aflam, nu la confluenta a doua stiinte ci la intalnirea intre doi inamici: unul care crede in cercetare si celalalt care crede in astre.

Dar iata, pe scurt, descrierea zodiilor horoscopului meu:

• Zodia Psihopatului ~ [Egoistul]. Motto: "Scopul scuza mijloacele."

Psihopatul traieste pentru a  se ferici pe sine. Asta il face pe Psihopat, in esenta sa un primitiv ce, in multe situatii poate da dovada de mult farmec personal si poate mima in mod perfect civilizatia si semnele sale. Dar va ramane primitiv in sinea sa. Aceasta dedicatie de sine propriei persoane iese in evidenta atunci cand psihopatul ajunge sa-si riste viata si libertatea pentru propria satisfactie. Daca apar victime colaterale si se creaza putin haos, cu atat mai bine - oricum nu are la suflet pe nimeni. Ca si nativul Borderline, Psihopatul este un kamikadze: distruge si se auto-distruge din ura, fara sa se gandeasca la consecinte.

• Zodia Evitantului ~ [Pierzatorul]. Motto: "Mai bine nu incerci decat sa-ti para rau".

Este o zodie a marilor sperante nerealiste, descrisa de un idealism fara cusur si un perfectionism care (auto)-demoralizeaza. Discrepanta intre ideal si realitate are darul de a-l bloca pe nativ, iar tentatia de a-si gasi alinarea si curajul in alcool este foarte mare. Pentru persoane atat de idealiste se cere o stima de sine pe masura, care sa creeze un echilibru si care sa le puna in miscare, dar aceasta lipseste cu desavarsire. De aici si pasivitatea, retragerea "prudenta" la umbra unui copac cu frunza bogata, unde pe evitant nu il respinge nimeni. 

• Zodia Borderline ~ [Sacrificatul]. Motto: "Dau viata mea pentru iubire".

Se caracterizeaza printr-o instabilitate emotionala extrema, ce determina actiuni auto si hetero vatamatoare. Da, si nativul Borderline este un kamikadze, insa in spatele show-ului se afla teama de abandon si tendinta de a idealiza persoane absolut normale, care duce, fireste, la deziluzie. Stima de sine este redusa, ca si in cazul zodiei Evitantului, doar ca reactia este diferita - se face show, pentru a se obtine confirmarile mult dorite. Ce nu face omul pentru un "te iubesc"... uneori se arunca si de pe bloc!

• Zodia Dependentului ~ [Scaiul]. Motto: "Pot sa sun un prieten?"

Nativul Dependent este la fel de lipsit de stima de sine ca si Evitantul sau nativul Borderline, temandu-de de abandon si critica, dar spre deosebire de ceilalti doi, reactia sa este de a tine cu dintii de relatiile sale, in ciuda dispretului si tratamentelor nedrepte care i se aplica. Prefera ca altii sa ia decizii in locul sau si are nevoie de consiliere si indrumare la fiecare pas, lucru care il transforma intr-o povara pentru cei din jur. Daca este abandonat face pe dracu'n patru sa se agate de altcineva.

• Zodia Narcisistului ~ [Diamantul]. Motto: "Veniti si luati valoare!". 

In cazul acestui nativ, stima de sine este un lucru foarte indoielnic. Se vorbeste despre o stima de sine inalta dar fragila: e vulnerabila la lovituri pentru ca se bazeaza pe lucruri iluzorii, cum ar fi statutul social. Intotdeauna e unul mai bun ca tine (fizic, profesional sau social) si atunci nu-ti ramane decat sa mori de invidie. Misiunea Narcisistului este de a se afla in centrul atentiei, o misiune auto-vatamatoare, fiindca e lipsita de realism. Chiar si pentru un tip care crede in sine si se place atat de mult. 

• Zodia Obsesiv-Compulsivului ~ [Perfectionistul]. Motto: "Limita este cerul". 

OC este perfectionistul horoscopului. Moralitatea este punctul sau tare, iar preocuparea pentru detalii, ar fi o mare calitate, daca nu ar fi asa cronofaga. Se spune ca civilizatia japoneza sau cea germana sunt obsesionale. A fost nevoie de psihologi renumiti care sa-i invete pe conationali sa isi ingaduie sa fie imperfecti. Na, ca am petrecut 10 minute pentru a pune virgula perfecta! Altfel, probabil ca nimeni nu ar fi citit articolul! Dar oare, chiar este virgula perfecta? Cam asa se petrece discursul interior al OC.

• Zodia Schizoidului ~ [Solitarul]. Motto: "Solitudine nu inseamna singuratate".

Brrrrrr. Ce frig s-a facut! Schizoidul este solitarul horoscopului si este acuzat adesea de raceala emotionala. Adevarul este ca s-ar putea sa fie chiar mai sensibil decat tine, iar aceasta sensibilitate sa il faca inapt pentru relatii sociale tumultoase si isterice, care ii par vulgare si il tulbura. Tineti cont ca s-a descoperit si faptul ca persoanele cu un IQ foarte ridicat nu au nevoie de prea multi prieteni si se descurca bine in singuratate, spre deosebire de restul oamenilor. Dar singuratatea nu este o buna calauza pentru succes si e pacat.

• Zodia Schizotipalului ~ [Bizarul]. Motto: "Inima stie lucruri pe care mintea nu le poate explica". 

Este o zodie stranie si preocupata de straniu, de fenomenele "subtile" ale naturii si psihicului, atat de subtile incat frizeaza ridicolul. Nativul Schizotipal iti va descoperi viitorul in functie de configuratia norilor si iti va spune cu cine te vei casatori, inspirandu-se dintr-o tablita de inmatriculare. Mintea sa functioneaza in virtutea principiului ca "toate lucrurile sunt inter-conectate" (dar nici chiar asa!) si ca "totul are legatura cu el". Apoi se mira de ce este respins de cei din jur.  

• Zodia Histrionicului ~ [Seducatorul]. Motto: "Suspinul este o forma de arta".

Histrionicul seamana destul de mult cu alte zodii din acest horoscop in ce priveste nevoia de atentie si stima de sine redusa. De asemenea, seamana cu alte zodii in ce priveste tendinta de a-i manipula pe cei dn jur. Manipularea histrionicului este de natura emotionala(pune in scena tot felul de dramolete) prin care atrage atentia, compasiunea si sustinerea. Histrionicul este seducatorul horoscopului si pune in slujba acesei misiuni tot ce are mai bun: hainele provocatoare, flirturile si, fireste, talentul actoricesc prin care obtine nu doar atentie ci si resurse de tot felul.

• Zodia Paranoidului ~ [Razboinicul]. Motto: "Singur impotriva tuturor".

Nativul acestei zodii este o persoana foarte incrancenata, animata de tot felul de suspiciuni in ce-i priveste pe cei din jur, care, ca intr-o conspiratie de dimensiuni planetare, i-au pus gand rau si incearca sa il desparta de tot ce are el mai drag. Exista meserii in care putina paranoia este bine-venita (politist, procuror, granicer, vames, controlor de trafic, etc). Pe de alta parte, "contributia" Paranoidului devine adesea obositoare atunci cand acesta ii haituieste pe cei din jur cu tot felul de acuzatii lipsite de fundament. Bataliile Paranoidului sunt, literalmente, fara de sfarsit.  

Sper ca psihiatrii o sa-mi ierte "acest truffle shuffle" pe care am indraznit sa il fac pe acest topic. Fiecare isi are horoscoapele sale si eu am dreptul sa le am pe ale mele. De asemenea, simt ca o sa ma intrebati cum iti dai seama in ce zodie psihica esti. Ei bine, nu este chiar atat de simplu ca la horoscoapele clasice, in sensul ca nu este suficient sa stii in ce data te-ai nascut. Va trebui sa va dezvoltati putin spiritul de auto-observatie si sa constientizati ca aveti anumite trasaturi.

Sau mai puteti sa mergeti la un psihiatru sau la un psiholog clinician si sa-i cereti un test pentru tulburari de personalitate. Acum ati inteles totul: suntem oare cu totii niste tulburati? Nu. Dar fiecare dintre noi isi are particularitatile sale. Cand aceste particularitati devin prea accentuate, vorbim despre tulburare de personalitate. Fireste, am omis sa adaug si "idealul de personalitate", care nu are nimic in comun cu tulburarile (zodiile) de mai sus.

Zodia Bunului Simt, este aceea care pastreaza toate trasaturile enumerate mai sus intr-o zona a bunului simt. Spre exemplu, Narcisistul poate sa-si doreasca sa fie in centrul atentiei, dar isi doreste in acelasi timp sa fie de folos comunitatii. Iar Borderline, isi doreste sa fie iubit, dar isi doreste si sa ii ajute pe cei din jur sa il iubeasca. Schizoidul isi doreste singuratatea, doar pentru a se pregati pentru contactul cu ceilalti. Paranoidul se teme pentru siguranta sa, dar se teme si pentru comunitate. Si Schizotipalul intuieste posibile mesaje secrete, dar ia in consideratie si logica, prin care se face inteles de ceilalti.

Iar cand toti devenim "sclavi ai bunului simti", veti vedea ca nu ne mai distingem cu nimic unii de altii si atunci vom deveni o societate de supra-adaptati - ceea ce va fi o problema in sine. Dar pana atunci, spor la observatii, auto-observatii si truffle shuffle!

(1) Imaginea Zodiac, de Stephen Criuckshank, via Flikr, sub licenta CC BY-NC-ND 2.0

Continue reading

tulburari de personalitate

Geniu si Nebunie

Despre asocierea intre geniu si nebunie vorbeau filosofii greci, iar numeroase personalitati din viata artistica au confirmat-o prin pilda proprie. Kate si Drew, sunt doi tineri urmariti de psihopatologie, dar si de talent. Sa le apreciem lucrarile!

Se crede ca persoanele cu probleme de sanataate psihica sunt mai creative. Mai mult decat atat, anumite studii stiintifice par sa dovedeasca acest lucru. Cu alte cuvinte, nu este doar mitul unei asocieri intre "geniu" si "nebunie", mai exista si confirmari ale acestei asocieri, lucru care, fireste, ne determina sa fim atenti la produsele activitatii artistice venite din partea persoanelor cu acest profil.

Ceva ma determina sa cred ca,  in lipsa unei activitati sociale normale, si in lipsa unor relatii sociale adecvate, ne raman mai putine oportunitati de a ne exprima creativitatea, iar creativitatea artistica devine o optiune cu adevarat tentanta. Exista o opinie potrivit careia creativitatea artistica este doar una dintre formele pe care le imbraca creativitatea si poate ca o persoana "normala" isi manifesta aceasta creativitatea in numeroase alte chipuri: la locul de munca, in relatia cu odraslele, in relatia romantica si asa mai departe.

Nu vreau sa minimalizez talentul de care dau dovada persoanele afectate de probleme psihice si nici sa denigrez persoanele talentale, in general. Carl Jung spunea ca "libidoul" nu este un termen care trebuie restrans la interesul sexual, pentru ca se manifesta in multe alte forme. Libidoul trebuie inteles ca "interes canalizat catre ceva". Cu alte cuvinte, libidoul, este o forta vitala, purtand cu sine sugestia creativitatii umane si poate fi intalnit in tot ceea ce investim resursele noastre.

In cele ce urmeaza, as dori sa va prezint cateva lucrari publicate pe situl Bored Panda de catre persoane cu  probleme psihice. Lucrarile lor sunt cel putin de nivel mediu daca vorbim din punctul de vedere al expresivitatii sau al realizarii efective. O sa incerc sa fac observatii pe marginea fiecareia dintre lucrari si va incurajez sa le faceti si voi, daca simtiti nevoia.

Drew - tulburari de anxietate.

Observati cat de artistica este aceasta lucrare si cat de surprinzatoare sunt elementele pe care autorul le strecoara in lucrarea sa. Membrele intrerupte pot sa sugereze o lipsa a increderii in capacitatea de a evolua, iar ochiul care apare in coapsa elefantului poate sugera visceralitatea trairilor sale. Dezordinea este parca definitiva si "bine organizata", sistematizata, iar aparitia elementelor surpriza poate sugera stupefactia si intensitatea cu care autorul intampina evenimentele existentei.

Acelasi stil plin de "Rasturnari de situatie" spectaculoase se regaseste si in aceasta imagine terifianta, in care elementele senzualitatii feminine se imbina intr-un mod surprinzator cu sugestia pericolului (bratele caracatitei, sarpele) si cu pestii, care sunt o prezenta discreta si delicata, precum ochii pe care ii poarta. Cineva ar spune ca Drew si-a desenat nevroza - o structura abracadabranta, a carei cheie pare sa existe intamplator in decor, insa existenta ei pare "neglijabila" si intamplatoare.

Kate, 18 ani, schizofrenie

Creativitatea lui Kate este izvorata, spune ea, din procesele halucinatorii de care are parte si par a sugera mai multa emotie si mai putina structura in comparatie cu cele ale lui Drew. Pare ca in arta lui Kate, totul este o aparitie de Helloween, in care teama este promovata din fiecare miscare a creionului. Insecta este o "cunostinta" nepopulara a femeii si faptul ca este dotata cu atatia ochi nu face decat sa creasca senzatia de stranietate si incontrolabil, violand parca nevoia noastra de predictibilitate.

Aceasta figura de clown cu ochii insangerati este desprinsa parca dintr-un film de groaza iar zambetul este nefiresc, sugerand o rautate incipienta ce abia asteapta sa se manifeste. Trebuie sa fie neconfortabila o astfel de prezenta care apare inopinat si iti da fiori reci. Si trebuie sa fie trista si disperata viziunea de viata care da nastere unor prezente atat de dubioase, situate in afara oricarui control.

(1) Imaginea Madness, de Square(Tea), via Flikr, sub licenta CC BY-NC-ND 2.0

(2) Bored Panda, (acc. Apr 21, 2017), I Was Diagnosed with Schizophrenia..., website: Bored Panda

(3) Bored Panda, (acc. Apr 21, 2017), I Draw Surrealistic Art to Cope with my Anxiety, website: Bored Panda

(4) Wikipedia, (acc. Apr 21, 2017), Creativity and Mental Illness, website: Wikipedia

---

Marius Iftimie este administratorul si autorul principal al blogului Psihopedia, psiholog, membru al Colegiului Psihologilor din Romania, consilier educational si psihoterapeut. E-mail: teleologia@yahoo.com

---

Continue reading

virtute

Atentie la Mine!

Fara atentia celor din jur, ei bine, esti pierdut. Dar ce esti dispus sa faci pentru a primi aceasta atentie? Este oare suficient sa o acaparezi cu forta?

Esti om si ai nevoi. Unele sunt innascute, asociate biologiei tale. Altele sunt artificiale, asociate societatii de consum in care te dezvolti. Dar de orice fel ar fi ele, stii ca pot fi satisfacute pe o singura cale: prin intermediul celorlalti oameni. Si pentru ca stii asta, faci tot ce poti sa le atragi atentia.

Povestea incepe in copilarie, cand incercai sa atragi atentia parintilor tai pentru ca ei sa vina si sa isi puna la dispozitia ta toate resursele de care dispuneau. Atentia a devenit o "moneda de schimb", care iti asigura supravietuirea. Miza este uriasa. In functie de atentia pe care o primesti, poti fi un om important sau poti sa devii un ratat - ce unitate mai buna de masura ai putea avea?

Cand oamenii iti ofera atentia lor, stii ca in scurta vreme iti vor oferi si resursele lor. Asocierea este ca si garantata. Si stii ca ai o misiune importanta: aceea de a atrage atentia, pe orice cale, daca s-ar putea. Unii incearca prin eforturi oneste, dar pentru altii, scopul scuza mijloacele - important este sa straluceasca si conteaza mai putin de ce stralucesc asa de tare.

Chiar si in lumea animalelor exista o lupta pentru atentie. Animalele se lupta pentru atentia potentialilor parteneri sexuali, dedicand eforturi insemnate misiunii lor fundamentale de a atrage atentia, a se imperechea si a-si transmite genele. Provocarea este una teribila si eforturile sunt pe masura. Priviti ce miracole este dispus sa faca un mic pestisor pentru a atrage atentia partenerei sale.

Da, atragerea atentiei nu este un lucru usor. Odata cu inaintarea in varsta, societatea pare tot mai putin dispusa sa ne ofere atentie "pentru nimic". Obtinem atentia cu eforturi mari, iar esecul este o adevarata tragedie. Si chiar daca ai esuat, nu inseamna ca nu ai in continuare nevoie de atentie. Ce esti dispus sa faci in acest caz?

Pentru o persoana care a esuat in atragerea atentiei, provocarea atinge proportii existentiale. E adevarat ca esecul este un invatator exceptional, insa nu intotdeauna esti pregatit sa inveti. Ai vrea mai curand sa le oferi tu o lectie celorlalti. Nu iti sta mai bine asa? De ce ai deveni un elev modest si silitor, cand poti sa devii "Taticul"?

Cred ca ceva similar i s-a intamplat si lui Steve Stephens, "ucigasul de pe Facebook", cel care, suparat pe iubita lui, Joy Lane (numele ei s-ar traduce, in mod ironic, "Aleea Bucuriei") si afectat de datoriile sale uriase acumulate ca urmare a obiceiului ingrat de a juca la cazino, incepe sa se laude, in direct, pe Facebook, ca a ucis o multime de oameni si va continua sa o faca, pana este capturat de politie.

Si-ar fi dorit sa ne castige atentia intr-un alt mod: venind cu o suma uriasa de la Cazino. Dar planul sau de succes a esuat. Cu toate acestea, acum are un plan nou. S-a reprofilat putin, dar scopul este acelasi: acapararea atentiei noastre. O incercare trista de a-i produce sentimente de vinovatie femeii care l-a lasat in urma, pentru o viata normala: ii spune "Mielului de Pasti" sa pronunte numele iubitei sale. Apoi apasa pe tragaci si il ucide pe acest om care i-ar putea fi tata.

Poti sa spui Joy Lane? Ea este motivul pentru care ti se intampla asta!

Cred ca se simte neputinta acestui om aflat intr-o dramatica criza de solutii. El se plange ca nu este inteles si nu are pe nimeni de partea sa. Unica solutie care ii vine in minte este Facebook Live, oportunitatea de a-si transforma durerea intr-un spectacol ingrozitor. Uneori nu ai suficiente resurse pentru a-ti invata lectia si a o lua de la capat. Uneori vrei atentia desi stii ca nimeni nu este dispus sa ti-o ofere.

Ce este de facut? S-ar parea ca exista o prevalenta a tulburarilor de personalitate in randul jucatorilor la Cazino, de cariera. Se vorbeste mai ales despre Clusterul B: tulburarile de personalitate dramatice, in care labilitatea emotionala este accentuata (Borderline, Narcisica, Antisociala). Lipsa studiilor si apartenenta la o minoritate etnica reprezinta factori de risc suplimentari, care ne vunerabilizeaza la jocurile de noroc.

Pentru Clusterul B al tulburarilor de personalitate, tentatia de a obtine atentia in moduri dramatice este uriasa. Labilitatea lor emotionala nu ii ajuta sa gaseasca solutii adevarate ale problemelor cu care se confrunta si atunci transforma totul intr-un spectacol, care le garanteaza atentia tuturor. Insa oricat de mult ne-am dori atentia celor dragi, este bine sa ne intrebam daca merita sa o obtinem in acest fel.

(1) Imaginea A Harley Quinn, de Andy Ihnatko, via Flikr, sub licenta CC BY-NC-ND 2.0

(2) Psychcentral, (acc. Apr. 18, 2017), Gambling Issues Often Linked to Personality Disorders, website: Psychcentral

(3) Heavy, (acc. Apr. 18, 2017), Steve Stephens: 5 Fast Facts You Need to Know, website: Heavy

---

Marius Iftimie este administratorul si autorul principal al blogului Psihopedia, psiholog, membru al Colegiului Psihologilor din Romania, consilier educational si psihoterapeut. E-mail: teleologia@yahoo.com

---

Continue reading

victime

De Ce Iubesc Sobolanii

Sobolanii sunt un simbol al mizeriei, bolii, amenintarii. Nu intamplator ne apar in vise atunci cand ne confruntam cu lucrurile pe care le detestam. Dar s-ar parea ca sobolanii pot deveni si cei mai buni prieteni ai omului, daca le sunt puse in valoare calitatile unice.

Ceva ma face sa cred ca nu va plac sobolanii. Au fost asociati cu tot ce este mai rau - boala, mizeria, pericolul, moartea. Si poate pe buna dreptate: experienta omenirii spune ca acolo unde apar sobolanii, nu se pot intampla decat lucruri urate, precum cele descrise. Epidemiile evului mediu stau marturie.

Aceasta experienta nefasta a dus la izgonirea sobolanilor, ca reprezentare mentala, in ungherele psihicului uman, in asa-numita Umbra, arhetipul despre care vorbea Carl Jung. Umbra reprezinta o suma a tot ceea ce respingem: mizeria, boala, infractionalitatea, razboiul, invaliditatea si asa mai departe. Obisnuiam sa spun ca realitatea are vrem-nu vrem aceasta configuratie, nedreapta poate.

Pe de o parte avem 'plaja insorita', unde se gasesc toate lucrurile bune si frumoase (tineretea, frumosul, sanatatea, averea, inteligenta, etc), dar si 'plaja intunecata', unde intalnim lucrurile care ne sperie, ne dezgusta si pe care am vrea sa le tinem cat mai departe de noi (dizabilitatea, batranetea, saracia, boala, viciul, parazitismul, etc).

Fireste ca sobolanii au devenit un simbol al 'plajei intunecate', si tocmai de aceea ne si apar in vise uneori, cand suntem mai stresati de evenimentele zilei - Umbra ne spune povestea despre care am vrea sa nu mai stim nimic. Si totusi, uneori, fiintele 'plajei intunecate', ne demonstreaza ca si ele au resurse, cum s-ar spune pot sa se afle si ele pe 'plaja insorita', daca li se ofera o sansa.

Priviti videoclipul urmator si luati aminte!

Sobolanii sunt doar un simbol. In cazul de fata, s-a putut demonstra ca pana si sobolanii in sine au posibilitatea sa fie utili, si sa faca o treaba pe care nimeni si nimic nu o poate face mai bine decat ei. Si parca si perceptia cu privire la ei se schimba, atunci cand intelegem potentialul acestor creaturi.

Dar care este principiul din spatele acestui proces? Care este miracolul care face posibila aceasta manifestare binefacatoare venita de unde ne-am astepta mai putin? Cred ca este vorba despre vocatie, daruri si inzestrari pe care fiecare dintre noi le are, in ciuda faptului ca nu suntem cu totii bogati, frumosi si destepti, intelepti, populari si cautati.

Aceasta este si ideea: a descoperi ceea ce ai de oferit, acel ceva unic si greu de gasit, acel ceva care nu doar ca iti va asigura supravietuirea, dar te va face util societatii si va da un sens vietii tale. Atunci cand iti cunosti resursele si reusesti sa le pui in valoare, nu mai conteaza aparentele si poate ca nici macar reputatia negativa pe care ti-ai cladit-o. Intr-un final, vei gasi pe cineva dispus sa iti ofere o sansa.

Imi vin in minte repede cateva exemple dintre cele care au fost popularizate intens pe retelele sociale: Silverster Stalone, care a devenit un actor celebru desi era dislexic, David Sanders, fondatorul KFC, care a incercat si a reusit, in ciuda faptului ca avea deja varsta pensionarii, sau J.K. Rowling, creatoarea personajului Harry Potter, casnica, somera si depresiva.

Sunt oameni pentru care sansele erau putine, iar pericolul era urias. Se poate spune ca ei fusesera izgoniti in Umbra - locul in care nimic bun nu se mai poate intampla. Dar faptul ca aveau aceste daruri unice, si faptul ca au crezut in sine, in ciuda acestor handicapuri, i-a facut sa razbata in viata in cele din urma, si i-a propulsat catre un statut social de invidiat.

Poate ca si tu esti unul dintre acei oameni ce dispun de daruri unice, care merita si ar trebui puse in slujba societatii. Oare care sunt acelea? Stiu, odata ce ai ajuns pe "plaja intunecata", lucrurile par a intra intr-o "logica a disparitiei", a nenorocirii. Si totusi... Sta in puterea ta sa concepi planul de succes care te va salva, si odata cu tine, poate ca va salva pe multi altii, care pot sa invete din exemplul tau. Succes!

(1) Imaginea Shadowy Figure, de Matt Baume, via Flikr, sub licenta CC BY-SA 2.0

---

Marius Iftimie este administratorul si autorul principal al blogului Psihopedia, psiholog, membru al Colegiului Psihologilor din Romania, consilier educational si psihoterapeut. E-mail: teleologia@yahoo.com

---

Continue reading

virtute

Mantuirea Triburilor

Romanii, traiesc paca la extreme. Unii se auto-proclama drept victime ale fatalitatii, in timp ce altii incearca sa se convinga pe ei insisi ca sunt urmasii dacilor, un popor viteaz si darz, mandru ca soarele de pe cer.

Cred ca ati observat ca avem o mare nevoie de repere existentiale in conditiile in care primim lovituri in stima de sine in fiecare zi. Romanismul se afla intr-o criza vizibila, de ce sa n-o recunoastem, iar o mare parte a problemei isi are sursele in atitudinea de auto-denigrare pe care noi romanii o adoptam, acasa, dar si peste hotare.

In timp ce strainii au interesul de a-si alimenta propria stima de sine, prin "comparatii in jos", adica comparandu-se cu neamuri ale lumii care nu au atins nivelul de civilizatie de care se bucura ei, obiceiul romanilor de  a se plange de orice este romanesc sau legat de Romania, nu face decat sa slabeasca identitatea nationala romaneasca.

Pe de alta parte, a aparut o reactie, sau o miscare, daca doriti sa o numiti asa, inversa, de cultivare a indentitatii nationale, prin care se urmareste cresterea artificiala a stimei de sine a neamului, prin intermediul apelului la istorie, la originile geto-dacice ale poporului roman, ca si cand cineva ar vrea sa stearga cu buretele 2000 de ani in care s-a desfasurat o perioada a istoriei ce parca nu ne ofera suficiente motive de mandrie nationala.

Asa au aparut toate aceste discutii despre daci, despre lupul dacic, despre Zamolxe si despre zamolxianism, despre Burebista si despre orice s-a petrecut cu suficient timp in urma asa incat sa lase loc de orice interpretari (idealiste) si orice inventii fantasmagorice. Se spera, pe aceasta cale, asa cum spuneam, o crestere a stimei de sine si a trairii nationale, ca si cand asta ar fi solutia pentru rezolvarea problemelor Romaniei.

Mai mult decat atat, acest "nou curent" al nationalismului romanesc, care imbina in mod convenabil fragmente de adevar cu imagini idealizate despre trecutul nostru, ajunge sa lanseze ipoteze ridicole - intotdeauna cate un roman se afla in umbra fiecarei mari descoperiri stiintifice sau tehnologice, explicand faptul ca numai impotrivirea nedreapta si miseleasca a altor neamuri ne impiedica pe noi sa avansam ca natiune.

V-am prezentat aceste tendinte diametral opuse pentru a scoate in evidenta ridicolul ambelor. Una cultiva victimizarea si, fireste, nu are unde sa ne duca nici pe plan individual si nici ca natiune. Cealalta cultiva o mandrie nationala exagerata, bazata pe legende si imaginatie, dar vecina cu psihoza, putand sa dezvolte o auto-suficienta inutila si periculoasa.

Asa cum o atitudine de victima este patologica si invalidanta, generand efecte pe masura in ce priveste felul de a se raporta la noi al celorlalti, o atitudine "prea semeata", sustinuta de o ideatie paranoida, poate starni aversiune si dispret din partea celorlalti. Cat de greu poate fi sa gasim "intervalul de normalitate", care se afla de fapt intre cele doua extreme?

Pe mine, personal, ma intristeaza tendinta unora de a se plange tot timpul cu privire la tot ce se intampla in Romania si este si mai trist atunci cand acelasi discurs este prezentat si strainilor - cei care, fara a-i suspecta de intentii criminale, au tendinta de a dispretui persoane care nu stiu sa se puna in valoare in alt mod decat prin auto- denigrare si auto-compatimire.

Iar daca auto-compatimirea este o atitudine care ma intristeaza, pot spune ca ma enerveaza sa descopar tendintele nationaliste excesive, precum cele despre care vorbeam mai sus, bazate pe legende geto-dacice, contrafacute. Imaginati-va ca am putea deveni si noi la fel de "ultras" precum suporterii maghiari care au devastat Bucurestiul, anul trecut, cu o furie inexplicabila, care nu isi are locul in acest secol.

Cat de greu poate fi sa ramanem intr-o pozitie de echilibru, in care nici nu ne plangem de mila si nici nu ne consideram buricul pamantului? Logica interactiunilor sociale este aceea a cooperarii si a egalitatii intre parti, iar in absenta acesteia riscam sa alunecam in ridicol si cred ca ambele tendinte despre care am vorbit in acest articol exceleaza la acest capitol, desi pe cai diferite.

Tu esti O.K.. Eu sunt O.K..

Mesajul meu este simplu: nu va mai credeti buricul pamantului dar nici nu va mai plangeti de mila. Mi-e greu sa cred ca vreuna dintre aceste doua atitudini va va aduce respectul si afirmarea identitatii nationale. Trebuie sa invatam sa respectam fara a idolatriza civilizatia occidentala si pe de alta parte, trebuie sa invatam sa ne punem in valoare ca natiune, dar fara a cladi mituri umflate cu pompa.

(1) Imaginea Decebalus Rex, de Milestone Rides, via Flikr, sub licenta CC BY-ND 2.0

(2) Adevarul despre Daci, (acc. Apr. 16, 2017), website: Adevarul despre Daci

---

Marius Iftimie este administratorul si autorul principal al blogului Psihopedia, psiholog, membru al Colegiului Psihologilor din Romania, consilier educational si psihoterapeut. E-mail: teleologia@yahoo.com

---

Continue reading

victime

Iubire Adevarata, ca-n Filme

Simti ca e dragoste adevarata si atunci ai toate scuzele din lume. E ca si cand ai fi primit licenta pentru a-ti lua casnicia la misto. Dar dupa 3 ani, ti se intampla un ice bucket bine-meritat.

Ei bine, stiti povestea... Un barbat se cam plictisea alaturi de sotia sa tanara, frumoasa si desteapta, care castiga mai bine decat el, si descopera ca mai sunt si alte femei in oras, mai interesante, mai tinere, mai provocatoare... Rosario DiGirilamo era numele acestui barbat din statul american New Jersey.

Tentatia este mare, fireste, iar pasiunea ne face sa simtim ca abia de aceasta data este "iubire adevarata, ca in filme". A devenit un cliseu treaba asta - iubire adevarata, ca in filme si in timp ce pe unii ne face sa zambim condescendent, pe altii in schimb ii determina sa se lanseze intr-un ocean de vise tumultoase. Oare chiar exista "iubirea adevarata, ca in filme"?

Oamenii au aceasta obsesie a unei iubiri perfecte care nu se impaca nicicum cu realitatea plictisitoare si supra-saturata cu responsabilitati a relatiilor reale. Din cauza acestei obsesii multe cupluri se nasc si pier in fiecare zi, cu speranta ca de data asta chiar vom avea parte, in sfarsit, de iubirea adevarata, ca in filme. Macar pentru... 3 ani?

Cred ca este o reactie fireasca a clientilor de a-si uri terapeutii de cuplu care le spun ca, dupa ce se termina romantismul, incepe munca si ca eforturile ar trebui sa se faca simtite in toate ariile vietii noastre, inclusiv in parenting si cuplu, nu doar la serviciu. Iar daca "ne arde" de viata normala de cuplu, atunci intelegem de ce e nevoie de aceasta atitudine de... auto-sacrificiu, sa-i zicem, ca tot suntem in Saptamana Mare.

Dar nu toti intelegem auto-sacrificiul, iar a ceda emotiilor rebele este pentru unii ca o vacanta bine-venita si bine-meritata, in care ne permitem sa simtim, sa avem fluturi in stomac si sa ni se faca pielea gainii, exact ca in filme. E o continua alergatura dupa iluzii: vorba aceea - fugi de ispite, dar nu prea tare, ca sa te poata ajunge!

Ei bine, acest mandru american cu radacini italiene, ca majoritatea celor din New Jersey, se indragosteste nebuneste de o tanara americanca, tot cu radacini italiene, pe numele ei Amy Giordano, in ciuda faptului ca era deja casatorit. Dar cand simti ca e "dragoste adevarata, ca-n filme", ai toate scuzele din lume, nu-i asa? E ca si cand ai fi primit licenta pentru a-ti lua casnicia la misto. 

Fiindca nu putea renunta la niciuna dintre femeile din viata sa, nici la sotia iubitoare si plina de bani, nici la amanta tanara si pasionala, domnul DiGirilamo isi mai ia un job si ii asigura si amantei sale o locuinta, un "cuibusor de nebunii", cum s-ar spune. In scurt timp Amy, ramane insarcinata iar lucrurile pare ca incep sa se complice. 

Amanta simte ca ea este cea indreptatita sa ramana cu "latino loverul" si se arata dezamagita de acest status quo al relatiei - parca merita mai mult de la viata, nu-i asa, si oricat ar intelege nevoia lui Rosario de a pastra ambele femei, ceva se revolta in launtrul ei. Cred ca se poate spune ca amantele, desi primesc iubirea, sunt mult mai frustrate decat sotiile, care, abia daca simt vag "cate ceva",

Amanta este cea care traieste intre plus infinitul pasiunii si minus infinitul frustrarii, lucru care nu ii face viata usoara, dimpotriva. Cand frustrarile sunt prea mari, izbucnesc scandalurile, ceea ce echivaleaza cu un "ice bucket", infama baie cu gheata, pentru trezirea barbatului din romantismul bolnav in care se balaceste. 

Poate ca "iubirea adevarata, ca in filme", este doar o iluzie, pana la urma, isi spune acest barbat romantic, care isi da seama ca, dintr-o data, are doua sotii, la fel de frustrate ca urmare a comportamentului sau duplicitar. Pentru ca ceea ce credea el despre viata de cuplu se ciocneste brutal de ceea ce cred femeile din viata sa, o solutie incolteste in mintea "romantica" a barbatului. Care sa fie aceasta?

Pe semne ca obiectul iubirii sale interzise, frumoasa si tanara sa amanta, nu a fost niciodata altceva decat un obiect, iar cand "obiectul" a inceput sa-si ceara drepturile, primeste din partea lui Rosario ... un ciocan in cap. Intr-un mod "romantic", pe copil il abandoneaza in parcarea unui spital, iar el isi vede de viata sa... Ori cel putin asa spera.

E o poveste urata despre alergarea dupa iubire - un sentiment frumos, de altfel. Dar o poveste urata ne poate invata multe. Si oamenii inteligenti invata din ce li se intampla altora. Povestea lui Rosario ne invata ca "iubirea adevarata, ca in filme", rasare si apune la fiecare 3 ani, lucru care implica mari revolutii inter-personale, pe care nu stiu daca ni le permitem, si nici daca ne ajuta cu ceva. 

Scriam intr-un articol mai vechi faptul ca libertatea dauneaza grav fericirii. Desi avem tendinta de a asocia cele doua repere existentiale (libertatea si fericirea), de fapt atunci cand suntem liberi sa alegem si sa schimbam ceea ce avem, rezultatul nu este fericirea, cel putin nu pe termen lung. Fiindca fericirea in cuplu mai depinde si de atitudinea noastra in fata vietii de cuplu.

Asa se explica faptul ca parintii nostri, care nu beneficiau de aceasta deschidere a mentalitatilor, erau poate mai fericiti in cuplu decat suntem noi, doar datorita faptului ca stiau ca nu este posibila despartirea, fiindca nimic din jur nu incuraja asa ceva. Cand ai dreptul "sa te razgandesti" nu mai poti aprecia partile bune ale relatiei. 

Avem mentalitati orientate spre explorare si avem conceptii de piata si de consum. Asta ne permite sa lasam in urma ceea ce nu ne (mai) place si ne pune la dispozitie atatea incercari cate vrem noi. Americanii reprezinta un model de cuplu nefast, din pacate, pe care l-am imbratisat in virtutea dominantei cultural - economice a Americii. Haideti sa ne gandim mai bine la asta!

(1) Imaginea Endless Love, de Ali Nishan, via Flikr, sub licenta CC BY-SA 2.0

(2) East Windsor Patch, (acc. Apr 13, 2017), Ending Long Saga..., website: East Windsor Patch

---

Marius Iftimie este administratorul si autorul principal al blogului Psihopedia, psiholog, membru al Colegiului Psihologilor din Romania, consilier educational si psihoterapeut. E-mail: teleologia@yahoo.com

---

Continue reading

virtute

Consolidarea Suferintei

Cateva kilograme in plus, sunt ca o... cazemata. Dar este o cazemata prin care ne protejam... suferinta. Pe termen scurt, ne-am intarit. Pe termen lung insa, ne-am vulnerabilizat.

A sosit primavara, ne miscam mai mult, avem proiecte si aspiratii personale, iar aspectul fizic are rolul sau in aceasta ecuatie, fiindca, vrem - nu vrem, traim intr-o societate cu valori superficiale, pentru care aspectul fizic inseamna foarte mult. Dar poate ca aspectul fizic poate sa spuna multe si despre interiorul nostru. 

Spre exemplu, poate sa spuna ceva despre stilul de viata pe care l-am adoptat: cat de bine ne hranim, cum ne odihnim si cat de activi suntem din punct de vedere fizic. De asemenea, poate sa spuna ceva si despre sanatatea noastra emotionala, caci orice tulburare emotionala se reflecta in felul cum aratam. 

Eu fac un "curs", in primele sedinte ale terapiei, cu fiecare dintre clientii mei pentru a-i ajuta sa inteleaga aceasta intre-patrundere care exista intre gandire, emotii, reactii fiziologice si comportament, in care acord o deosebita importanta strategiilor pe care le adopta fiecare persoana pentru gestionarea stresului.

Din pacate, mancatul excesiv reprezinta o astfel de strategie de gestionare a stresului, dintre cele "focalizate pe emotie", numite in mediul terapeutic si "distrageri". E trist ca oamenii mananca, beau, fac sex, se joaca sau adopta tot felul activitati compulsive, ori dependente jenante (majoritatea sunt de nivel clinic, inclusiv dependenta de pacanele), pentru a gestiona starile lor emotionale, tristetea, furia, anxietatea, gelozia sau invidia -- suferinta, mai bine spus.

Se spune ca vointa este "cheia succesului", dar, dupa cum stiti, trasatura cea mai importanta a persoanelor cu vointa puternica este ca... nu ajung in situatii in care trebuie sa isi foloseasca vointa. Altfel spus, evita sa ajunga in astfel de situatii. In concluzie, daca mancam pentru a gestiona suferinta, atunci, fireste ca trebuie sa vedem de unde vine aceasta suferinta - ce o cauzeaza? 

Nu, nu este suficient sa ne punem vointa la treaba - asa cum ne dau de inteles terapiile cognitiv - comportamentale, in mare voga la ora actuala. Chiar si daca reusim sa ne mobilizam vointa si sa realizam ce ne-am propus (mai putine kilograme), e posibil sa ne gasim un alt "analgezic", cel putin la fel de nociv precum alimentatia excesiva. 

Abordarea "inginereasca" a terapiilor cognitiv-comportamentale face abstractie de personalitatea noastra si de adevaratele probleme cu care ne confruntam si tocmai de aceea este o abordare saraca si naiva. Adevaratele probleme nu se afla insa nici in sala de jocuri si nici in frigider. Se afla mai curand in tendinta de a ne anestezia durerea,  (benefica pe termen scurt, dezastruoasa pe termen lung), contrar la ce ce ar trebui sa facem cu adevarat - sa ne intrebam de unde vine tot acest stres care alimenteaza dependentele noastre?

Iata genul de masuri terapeutice pe care le-ar avea in vedere un terapeut cognitiv comportamental:

• Nu mai mancati in fata televizorului, pentru ca televizorul iti distrage atentia si deci limiteaza capacitatea noastra de auto-control

• Pregatiti mancarea si mergeti intr-o alta camera pentru a o consuma, apoi asteptati cateva minute oferind creierului timp sa inregistreze senzatia de satietate

• Fotografiati portiile de mancare, pentru ca in acest fel sa existe o inregistrare elocventa si minutioasa a tot ceea ce alcatuieste alimentatia voastra.

• Fotografiati-va pe voi insiva in fiecare zi, pentru a avea o imagine concreta a evolutiei felului cum aratati si in functie de asta, sa luati anumite masuri de stil de viata

• Vizualizati felul in care doriti sa aratati, pentru a va mobiliza resursele subconstientului si a pune in fapt acest ideal personal, eliberandu-va motivatia

Cred ca in unele situatii, aceasta abordare inginereasca poate da rezultate foarte bune. Civilizatia presupune de fapt o crestere a controlului constient asupra comportamentului nostru, a analizei si a deciziei constiente, care faciliteaza procesele voluntare. Ce facem insa cand suferinta noastra este atat de mare incat nu reusim nici macar sa realizam aceasta inginerie comportamentala? 

De regula in astfel de situatii descoperim faptul ca "distragerile" nu folosesc la absolut nimic, dimpotriva, pe termen lung ele nu fac decat sa ne inmulteasca problemele - nu doar ca suntem foarte stresati, nu doar ca suferim foarte mult, dar acum trebuie sa si luptam cu efectele secundare - cu toate aceste kilograme in plus, cu toate aceste datorii cauzate de jocul la pacanele, si toate aceste scandaluri pe care le avem cu persoanele dragi, care ar vrea sa ne ajute, dar nu stiu cum. 

Aici intra in scena terapiile mai profunde - in cazul cel mai fericit, as spune eu, moment in care aflam ca exista si alte modalitati de a gestiona suferinta, in afara de mancare, bautura, sex, jocul la pacanele sau jocul de-a Justin Bieber, etc. In afara de "distrageri", mai exista deci si strategiile focalizate pe problema: cand incercam sa schimbam situatia care ne cauzeaza suferinta. 

Si daca asta nu este posibil, desigur ca exista si strategiile focalizate pe gandire, in care invatam sa acceptam situatia asa cum este ea sau sa ne bucuram de viata, schimbandu-ne atitudinea fata de aceasta. Pentru mine, dupa cum observati, "trucurile" nu prea stau in picioare fiindca ele nu pot sa rezolve probleme care de regula se afla oriunde altundeva decat in frigider.

(1) Imaginea The Prison, de Felipe Morin, via Flikr, sub licenta CC BY-NC-ND 2.0

---

Marius Iftimie este administratorul si autorul principal al blogului Psihopedia, psiholog, membru al Colegiului Psihologilor din Romania, consilier educational si psihoterapeut. E-mail: teleologia@yahoo.com

---

Continue reading

vointa

O Drama cat o Balena Albastra

Balena Albastra... cel mai mare dintre mamifere, ar putea simboliza nevoia de semnificatie personala in conditiile in care simti ca esti nimeni pentru toata lumea. Marturia emotionanta a unei adolescente.

Balena Albastra chiar reprezinta o oportunitate. In limba chineza, exista un semn (hieroglifa chinezeasca) care simbolizeaza doua lucruri cu intelesuri destul de diferite: atat "criza" cat si "oportunitate". Cu alte cuvinte, pentru marele popor chinez, devine dificila aceasta distinctie intre o criza, un pericol si o oportunitate, ele fiind oarecum legate, prin natura lucrurilor.

In cele ce urmeaza am sa va reproduc scrisoarea unei fetite de doar 14 ani. Vulnerabilitatea si dramatismul care incarca aceasta marturie te duc cu gandul la faptul ca, pentru unii dintre adolescentii care gasesc aceasta "Solutie", numita Balena Albastra, jocul infam al mortii chiar reprezinta o oportunitate. Dar poate ca este o oportunitate si pentru noi, sa intelegem ca nu e vorba doar despre "o generatie pierduta", lipsita de repere si crescuta la voia intamplarii, si ca avem si noi un rol in asta.

...cand eram mica mama m-a lasat la bunicii materni(de la 2 ani).Am crescut fara tata si mama.Pe tata il vedeam o data la cateva saptamani, iar pe mama o data la cateva luni.

Am avut o copilarie frumoasa desi cateodata le simteam lipsa.Rareori cand mama venea acasa la bunicii mei sa ne vada sau pentru bani se purta normal, de parca nu s-ar fi intamplat nimic.Era zambitoare si in loc sa vorbeasca cu noi statea pe telefon. Tata era cam la fel, doar ca cu el puteam vorbi mai usor. Cand aveam 4 ani au divortat pe motiv ca tata a batut-o deoarece l-a inselat. La bunicii paterni sta fratele meu mai mare cu anumite probleme mintale,iar eu si fratele meu mai mic la cei materni(amandoi avand ADHD). Nu dupa mult timp de la divort mama s-a recasatorit cu un tigan si are un copil cu autism(fratele meu vitreg).De mica,deoarece am avut ADHD paream nebuna, aveam accese de furie si nu puteam sta in loc o clipa.Toti copiii isi bateau joc de mine si ma ignorau, ma credeau un esec.Ajung la scoala si acolo situatia se inrautateste. Porecla:Moartea.

Cand mergeam pe hol toti fugeau de mine si ma barfeau.A fost dureros.Nu am stat vreodata intr-un grup.In clasa a 4-a, dupa multi ani de tratament m-am schimbat complet.Parca eram o alta persoana. Dupa atatea lacrimi si excluderea celorlalti am ajuns sa ma distantez, sa ma trezesc la realitate.Am incercat sa ma schimb, sa fiu acceptata.N-am reusit. Dupa 2 ani am devenit ciudata clasei.Eram cea mai linistita din clasa, nu ma puteai compara cu cea care eram in trecut.Am ajuns introvertita, sa ma feresc de ochii lumii.Nu stiam sa incep o conversatie sau sa ma bag intr-o discutie.Stateam retrasa in banca mea uitandu-ma in gol, fara un prieten, o persoana care sa ma inteleaga sau sa discut.Situatia a ramas aceeasi si in prezent.Mama mea vine acum de luni pana vineri la noi sa-mi duca fratele vitreg la o gradinita speciala pentru copii cu probleme care nu-l va ajuta cu nimic.E mai preocupata de noua ei familie decat de noi.Eu nu o vad deoarece pleaca la 12:00.

Tatal meu are accese de furie si nu e prea preocupat de noi. Poate e doar in imaginatia mea.Cand eram mai mica dadea in mine din motive neansemnate. Ultima oara a fost acum. 2 ani cand ma jucam cu puii de gaina si crezand ca i-am imprastiat mi-a dat un pumn in spate, m-a scos in curte de par si a inceput sa dea in mine.

Acum un an i-am spus adevarul crud mamei mele(acela ca nu si-a facut datoria de mama si acum e pedepsita de Dumnezeu pentru faptele ei cu aceaata viata)si m-a prins de fata.Mi-a dat sangele si pe urma m-a blestemat.La furie am incercat sa imi tai venele dar n-am avut curaj,asa ca doar m-am automutilat pe brat.

Bunicii mei sunt singurii care imi sunt alaturi,desi mai exagereaza si ei cateodata. Bunicul meu se cearta des,e distant,negativist, orice refuz il ia precum o jignire si vorbeste des despre plecarea mea la tatal meu.Il inteleg,la varsta lui e normal sa se poarte astfel avand in vedere faptul ca sunt o povara. Dar poate face totul spre binele meu, inca n-am reusit sa inteleg. Acum o luna am avut paduchi luati de la o colega.Am scapat de ei in cateva zile si la o saptamana sau doua de atunci, chiar de 1 Martie am fost in casa bunicilor paterni.De pe usa iese bunicul meu(patern)pe care il vad si eu de 2-3 ori pe an si zice furios catre tatal meu uitandu-se cu scarba la mine: "Iesi afara! De ce ai adus paduchioasa asta aici? Scoate-o afara, iesi!" Am plecat.O zi mai tarziu, seara, iar m-am automutilat. Am vorbit cu psihologul scolii dupa ce s-a aflat si am promis ca nu mai fac. Astazi merg iar la casa bunicilor mei paterni pentru a primi bani de la tatal meu.La inceput mi-a fost frica sa intru in casa.Dar am facut-o si cand am intrat in bucatarie il vad pe scaun pe el....Il salut,si el pe mine si apoi se ridica intreband: "Ai venit sa iti ceri scuze?"

"Cere-ti scuze si te las sa stai."  

Eu ii zic "Nu am de ce sa-mi cer scuze".  

El: "Nu ai? Nu ti-e rusine sa vii aici dupa ce ai facut ultima oara?"  

Eu: "Ce am facut?"  

El "Ti-ai fluturat parul ala cu paduchi in fata mea si i-ai imprastiat prin casa."  

Eu: "Ti-am zis ca nu mai aveam..."  

El: "Cere-ti scuze sau dispari".  

Eu: "Nu vreau."

In acel moment se ridica la mine si se apropie incercand sa ma loveasca, astfel gonindu-ma iar.Cand am ajuns acasa nu am zis nimic.Acum,dupa ce mi-am amintit de cele intamplate iar am facut-o.Stiu ca nu era bine si trebuia sa las lama jos,eram constienta de ceea ce fac,dar am continuat. Vroiam doar sa uit de durerea sufleteasca.

Nu pot vorbi cu nimeni sa spun ce simt si imi fac rau mie insami, dupa spusele colegilor sunt doar o ciudata prea tacuta care nu stie sa se imbrace.Parintii mei se poarta normal cu noi si ne zambesc,dar la furie tot eu ajung sa fiu pusa drept vinovata de catre ei. Nu vreau sa mor, stiu ca viata e tot ce am si trebuie traita.

Stiu ca trebuie sa imi fac un viitor si sa las trecutul in urma.Stiu ca sunt altii intr-o situatie mult mai complicata ca a mea.Dar uneori simt ca existanta mea a adus mai multe dezavantaje celor din jur. Vreau sa rezolv ceva, am avut nenumarate discutii cu membrii familiei pe aceasta tema si a continuat.Am fost la psiholog si am fost ajutata putin,dar imi trebuie doar liniste.Ce as putea face?

Apasatoare si socanta aceasta poveste, nu-i asa? Imaginati-va numai cat de greu este pentru un copil care vede viata in acest fel sa gaseasca o cale in conditiile in care pare ca toti oamenii din jur au luat-o razna! Din pacate, nu sunt putini copiii care traiesc in acest fel. Poate ca fiecare dintre noi cunoaste cativa copii ai caror parinti sunt plecati din tara, ori au mari probleme de comunicare. Si tot din pacate, este foarte usor pentru astfel de copii sa se simta ghinionisti si alienati si sa caute solutii precum Balena Albastra.

Balenta Albastra... cel mai mare dintre animale, ar putea reprezenta nevoia de semnificatie personala a acestor copii, pentru care este greu sa gaseasca un sens in conditiile in care sursele de stres din viata lor abunda, iar sursele de stabilitate sunt inexistente. Este pacat cand adultii, care ar trebui sa le transmita aceasta stabilitate, fie lipsesc, fie ar fi mai bine sa lipseasca pentru ca zbuciumul lor interior nu ii ajuta cu nimic pe cei mici.

Eu refuz sa cred ca toti copiii sunt expusi acestui flagel. Nu este cazul de asa ceva. Dar sunt foarte expusi copiii care se afla in situatii precum cea descrisa mai sus. Adevarul este ca parintii care nu stiu sa construiasca relatii autentice cu cei mici, care se eschiveaza cand e vorba despre a-si indeplini rolul parental, sau reactioneaza violent cand li se reproseaza asta, care considera ca un copil trebuie sa fie imbracat, hranit si cam atat, reprezinta Flagelul Principal din viata copiilor.

P. Budeikin, creatorul acestui joc, declara sarcastic ca victimele Balenei Albastre mor fericite, pentru ca primesc in cadrul acestui joc ceea ce nu pot avea in viata reala: caldura, intelegere comunicare. O sa va suparati pe mine, dar exista un sambure de adevar in asta. Se vorbeste in psihologia adleriana de cei 4C (Conectare - Curaj - a Conta - a fi Capabil) - nevoile fiecaruia dintre copii. Este foarte usor sa ajungi la Balena Albastra cand simti ca esti al nimanui, ca esti nimeni pentru toata lumea si cand nimeni nu te incurajeaza sa dai piept cu provocarile reale ale vietii.

(1) Imaginea Push to Add Drama, de TNT Dramatic Surprise, via Flikr, sub licenta CC BY 2.0

---

Marius Iftimie este administratorul si autorul principal al blogului Psihopedia, psiholog, membru al Colegiului Psihologilor din Romania, consilier educational si psihoterapeut. E-mail: teleologia@yahoo.com

---

Continue reading

victime

Crestinismul Spectaculos

Sfintele Scripturi Crestine sunt la fel de spectaculoase ca un film de la Hollywood, bazat pe efecte speciale si cu un buget urias. Oare chiar era nevoie de atatea miracole?

Se apropie Sfintele Sarbatori Pascale si observ o crestere a preocuparilor religioase.  Cred ca religiile au in general o influenta pozitiva asupa existentei noastre, desi pe multi dintre noi ne deranjeaza fanatismul religios si incercarea unora de a ne "ajuta" sa lasam "cele lumesti" pentru "cele sfinte".

Eu unul sunt o persoana toleranta si traiesc cu principiul ca atata vreme cat nu ti se impune o anumita conduita iar influentele raman in categoria discretului si a decentei, este loc sub soare pentru fiecare dintre noi. In acest articol mi-am propus sa vorbesc insa despre modul in care crestinismul ne influenteaza viata si despre posibile efecte ale credintelor religioase. Abordarea este comparativa.

Am observat spre exemplu ca, in comparatie cu alte religii, crestinismul este aproape la fel de spectaculos ca un film hollywoodian bazat pe efecte speciale si cu un buget urias. De altfel Biblia si povestile sale din Noul sau Vechiul Testament au si fost o sursa de inspiratie pentru numerosi scenaristi si regizori. Intr-un film cu Isus, ei bine, chiar ai ce vedea.

Singurele miracole pe care ar trebui sa le savarsesti sunt urmatoarele: cand vezi un om plin de pasiune, tanjeala sau lacomie sa il inveti sa se elibereze de pasiune, tanjeala si lacomie; cand vezi ca acel om este sclavul resentimentelor si al furiei; cand intalnesti un om ignorant care nu poate sa vada adevarata natura a lucrurilor (totul este trecator) sa iti folosesti super-puterile pentru a-l ajuta sa isi depaseasca ignoranta. Acestea sunt singurele "miracole" pe care le poti savarsi.

Mersul pe ape, invierea lui Lazar, inmultirea pestilor - cred ca abia asteptati sa va pierdeti inca o data in ochii serafici ai actorului Robert Powell. Este aproape ca si "Singur Acasa" doar ca se difuzeaza de Pasti. Dincolo de "aspectele mondene" ale situatiei, sa spunem ca religia crestina, prin pildele sale, este o religie mult mai  spectaculoasa decat altele. Fireste, a avut si suportul Fiului lui Dumnezeu, ceea ce este un avantaj 'de piata', nu-i asa? Dar ce invatam din asta?

Citeam de curand o pilda despre care vorbea Osho:

În scripturile indiene există o frumoasă poveste despre Shiva. Soția lui, Parvati, s-a stins, iar el a cărat leșul ei prin toată țara timp de 12 ani, sperând că va găsi pe undeva vreun medic care să-l poată ajuta. Încet, încet, au început să se desprindă bucăți mari din trupul mort, dar el și-a continuat călătoria în căutarea unui doctor; poate că vreun alchimist, vreun magician, vreun făcător de minuni va reuși. Plângând, jelind, mergea prin toată țara. În India sunt 12 locuri sacre. Se spune că acestea sunt locurile în care au căzut părți din corpul lui Parvati. Oriunde cădea o parte, locul devenea sacru. Poți căra corpul mort, dar nu vei găsi doctorul. OSHO

Ok, sa recunoastem ca asta e o poveste cu un pronuntat caracter macabru. Parca pilda cu invierea lui Lazar din morti este ceva mai pe gustul meu! Daca si-ar fi batut capul Shiva, cum sa fie "inversul" lui Isus, cred ca nu ar fi reusit asa de bine. Cu toate acestea, mesajul sau invatatura pot fi "interpretabile". Fireste, fiecare interpreteaza lucrurile asa cum doreste. Dar din perspectiva terapeutica ne dorim totusi ca un client sa renunte la pasivitate si sa accepte realitatile vietii.

Exista, cu alte cuvinte, cateva motive pentru care, alte religii decat cea crestina, ar putea fi mai utile din punctul de vedere al responsabilizarii personale.

• Atasament versus Non-atasament. 

In religia crestina nu poti sa faci nimic fara ajutor divin si fara harul Domnului si probabil ar fi o blasfemie sa incerci ceva. Daca reusesti sa realizezi ceva, oricat de util ar fi acel lucru, fara sa-l fi rugat pe Dumnezeu in prealabil, avem toate motivele sa consideram ca realizarea ta este venita direct din iad.

• Miracol versus Responsabilitate. 

In religia crestina, pildele par a fi concepute in asa fel incat sa cladeasca dependenta omului de miracolul divin si credinta in neputinta sa. In conditiile acestea, poti sa beneficiezi sau nu de indurarea Celui de Sus. E aproape ca la jocurile de noroc, doar ca depinzi de voia Domnului. In alte religii ramane la latitudinea ta daca doresti sau nu sa te implici in rezolvarea problemelor.

• Spectacol versus Profunzime. 

In religia crestina nu poti decat sa astepti ca Domnul sa iti faca dreptate, sa iti arate calea, sau sa te ajute sa iei o decizie. Daca Domul va dori, el iti va aduce o bucurie, sub forma unui miracol care va rupe gura targului. Daca nu va dori, nu este ca si cand te-ai descurca si singur. In alte religii insa apare si ideea de dezvoltare a capacitatii proprii de a actiona sau a te bucura de lucruri, asa cum sunt ele, de a accepta viata asa cum este. Depinzi de intelepciunea ta, nu de Miracole.

• Idealism versus Pragmatism. 

Pe langa accentuarea dependentei si mentinerea unui nivel scazut al stimei de sine, crestinismul cultiva un idealism care poate sa ridice multe probleme. Stim in forul nostru interior ca daca Dumnezeu va dori sa faca o minune, atunci o va face - in acest fel, realismul devine un cuvant lipsit de sens. Este realist sa te astepti la miracole, dar din pacate nu poti sa traiesti din miracole fiindca au tendinta sa apara cam rar. In alte religii, Miracolul este un cuvant lipsit de sens - cine are nevoie de asa ceva?

• Locul Controlului Extern vs Intern. 

Se pare ca persoanele care se bizuie mai curand pe sine pe capacitatea lor de a face anumite eforturi si isi asuma responsabilitatea pentru greselile sau esecurile suferite, sunt mai puternice, mai sanatoase din punct de vedere emotional si au rezultate mai bune in activitate (munca, invatatura) decat acelea care atribuie altor persoane, instante sau conditii responsabilitatea ori vina, fie ca vorbim despre noroc, fatalitate sau Bunul Dumnezeu.

• Impotrivire versus Acceptare. 

In religia crestina, staruinta in rugaciune, in speranta unui miracol poate capata proprotii si conotatii patologice, in special daca ne dorim lucruri absurde - dar mesajul ca trebuie sa te astepti la miracole este unul persistent. Cartile sfinte indiene promoveaza mai curand acceptarea, lucru care i-a determinat pe unii sa priveasca o astfel de doctrina ca pe o suprema si sublima nepasare. OK, nepasare, delasare, dar sa nu uitam ca o trestie, care nu se impotriveste vantului, este mai rezistenta decat multi arbori puternici.

• Auto-sacrificiu versus Adaptare

Pare ca Isus nu si-a dorit in mod deosebit sa se integreze intre oameni, desi a facut asta, pana in momentul sacrificiului. Parea mai mult un "geniu neinteles"  care incerca sa isi transmita invataturile de pe pozitia sa de Fiu al lui Dumnezeu, oferindu-ne un scenariu in care cei care ii vor urma cuvantul vor avea o soarta similara - de mari nedreptatiti. In budism se pare ca preocuparea este mai curand aceea de a descoperi bunastarea si armonia cu tot ceea ce ne inconjoara. 

Miracolul nu este sa mergi pe ape. Miracolul este sa mergi pe pamant, sa traiesti in momentul prezent si sa te poti bucura de viata.

Iata ca alte religii au aceasta "impertinenta" de a evidentia punctele vulnerabile ale crestinismului, si mai ca m-ar convinge. Fireste, nu consider ca sunt mai profunde inmormantarile in Fluviul Sfant Gange - un ritual mai curand trivial si barbar, la care s-ar parea ca India nu a renuntat nici macar in anul de gratie 2017. De asemenea, sunt constient de faptul ca Dumnezeu, are o scuza buna - pe la inceputul erei noastre oamenii erau mult mai primitivi.

(1) Imaginea Sacrifice, de X, via Flikr, sub licenta CC BY-NC-ND 2.0

(2) De vorba cu tine, (acc. Apr. 07, 2017), Osho - o lectie despre..., website: De vorba cu tine

(3) Wikipedia, (acc. Apr. 07, 2017), Locus of Control, website: Wikipedia

(4) Budhanet, (acc. Apr. 07 2017), Life of Buddha, website: Buddhanet

---

Marius Iftimie este administratorul si autorul principal al blogului Psihopedia, psiholog, membru al Colegiului Psihologilor din Romania, consilier educational si psihoterapeut. E-mail: teleologia@yahoo.com

---

Continue reading

vointa