Mind, People, Lifestyle

Marius Iftimie este administratorul si autorul principal al blogului Psihopedia, licentiat in Psihologie, absolvent al unui Master de Consiliere Educationala si al unui program de formare in Psihoterapie Adleriana, recunoscute de Colegiul Psihologilor, Federatia Romana de Psihoterapie si Ministerul Educatiei. Contact: teleologia@yahoo.com

joi, 13 iulie 2017

Marijuana si Fata Morgana

Este cool sa fumezi marijuana? Modele apar ca si cand ar promite Mantuirea Maselor si sfarsesc in derizoriu, zece ani mai tarziu. Tinerii de azi cauta fericirea in substante interzise dar fericirea ii evita in mod sistematic.




Imi amintesc ca in urma cu cativa ani am intalnit o fata care incerca sa imi explice faptul ca a fuma jointuri este o activitate relaxanta, total lipsita de consecinte negative si aproape ca se distra cand vorbea despre "teoria" care spune ca drogurile usoare reprezinta calea catre drogurile grele. Nemaifiind tocmai o adolescenta (avea in jur de 27 de ani), parea foarte sigura pe ceea ce stie si foarte sigura ca nu i se putea intampla ei acel scenariu.

De atunci aud ca se consuma astfel de droguri chiar si in mediile in care ai spune ca se gasesc tineri de elita, cum ar fi facultatile cu profil artistic sau de arhitectura, locuri unde, se considera ca drogurile ar putea avea un "efect de eliberare a creativitatii". Mai mult decat atat, numerosi adolescenti si tineri privesc acest comportament ca fiind ceva "cool", o dovada suprema a eliberarii de prejudecati, a emanciparii fiintei umane.

Pentru mine insa, ca si psiholog preocupat de tema fericirii umane, ceea ce vad in aceasta modesta si rudimentara incercare de a accesa starea de bine, este cu totul altceva. Nu vreau sa sustin ideea ca pentru toti consumatorii de iarba povestea se sfarseste intr-o dependenta apocaliptica de droguri mai grele, dar nici nu o exclud. Am motive serioase pentru asta.

In urma experientei mele cu tinerii care consuma marijuana am ajuns sa ii impart pe acestia in mai multe categorii:

  • Cei care consuma ocazional - de curiozitate sau cand te afli intr-un grup in care exista o sursa de asa ceva si ti se pune la dispozitie. In alte contexte nu esti tentat sa consumi si nici nu exista sursa, iar prietenii nu incurajeaza consumul prin propriul exemplu. Totusi, dintre cei care consuma ocazional apar cei care vor consuma zilnic.
  • Cei care consuma zilnic - este mai mult decat o simpla curiozitate, ceva ii indeamna pe acesti consumatori sa caute substanta pentru ca a devenit mijlocul lor de "relaxare" si se poate vorbi despre o dependenta psihologica de obiceiul de a fuma jointuri. Din randul acestei categorii apar cei care devin consumatori de droguri grele, dat fiind faptul ca drogul ocupa o functie importanta in viata lor - aceea de a umple un gol interior, o forma de relaxare  de care sunt puternic atasati, neconcepand alte posibile moduri de a se relaxa. In plus, nu le displace proximitatea dramei si faptul ca cei din jur se cam ingrijoreaza pentru ei - dimpotriva, simt ca in sfarsit li se acorda atentie.
  • Cei care consuma din ratiuni medicale - exista anumite situatii medicale care implica dureri greu de suportat (fracturi, artrita, durerea de dupa operatie, migrene, etc) iar astfel de persoane primesc adesea recomandare din partea unor medici (nu obligatoriu pe cale oficiala), sa recurga temporar la marijuana pentru a depasi momentele critice. Si din randul acestei categorii de consumatori se pot alege cei care se indreapta catre droguri mai grele, daca problemele de sanatate se suprapun celor de sanatate mentala.

Riscul evolutiei negative catre droguri grele exista in toate cazurile mentionate mai sus si nu poate fi eliminat. El exista pentru ca schema pe care se bazeaza comportamentul lor este una de genul: "vreau sa ma relaxez, deci recurg la o substanta". Ei spun ca marijuana este mai buna decat alcoolul, fiindca nu creeaza dependenta fizica la fel ca alcoolul si nu poti sa ai o supradoza accidentala si fatala, ca in cazul alcoolului.




Cu toate acestea, ramane principiul: "daca vreau sa ma relaxez, recurg la o substanta" - un principiu ce tradeaza saracia de optiuni, pe care am considera-o normala in cazul unor tineri adolescenti. Mai ales ca traim intr-o societate consumerista, in care trebuie sa consumi ceva ca sa poti fi fericit, nu este de mirare ca acesti tineri nu inteleg ca fericirea si nici macar relaxarea nu au absolut nicio legatura cu consumul de bunuri (alimente, bauturi, haine, masini, telefoane, etc). Iar parintii nu pot sa le explice asta pentru ca sunt ocupati cu acumularea de resurse (in vederea consumului).

Dar de ce cred ca fericirea si relaxarea nu au absolut nicio legatura cu consumul de droguri? Mai mult, exista persoane creative care nu au nevoie de droguri, deci si teoria asta pica. Ei bine, daca folosesti o substanta pentru a te relaxa, am o veste proasta: corpul uman dezvolta toleranta pentru orice substanta cu care are un contact constant. Odata cu asta se intampla un efect nedorit: efectul initial placut, se pierde (never as good as the first time), si ai nevoie de doze din ce in ce mai mari si de substante din ce in ce mai puternice pentru a obtine acelasi efect. Iar acesta este mecanismul prin care fiecare dintre noi poate deveni un "junky" (dependent de droguri).

A fi un junky, presupun ca nu este visul vietii unui adolescent insa mecanismul dependentei ne aduce in aceasta situatie intr-un mod subtil, din aproape in aproape, pe nesimtite. Contactul cu aceste substante este atat de nociv pe termen scurt si mai ales lung, incat ne afecteaza stima de sine si increderea in propria noastra capacitate de a realiza lucruri in aceasta lume. In plus, daca viata noastra de familie nu este ideala (si nu exista familie perfecta), avem si o scuza numai buna pentru a le provoca celorlalti "mici probleme" ca urmare a stilului nostru de viata, pentru "a le da o lectie".

Vorbeam mai sus despre saracia de optiuni de care au parte acesti tineri. Ei se auto-manipuleaza considerand ca marijuana este o optiune mai sanatoasa decat alcoolul, dar pierd imaginea de ansamblu: exista optiuni si mai sanatoase de a te relaxa, iar fericirea si relaxarea nu depind in niciun caz de ceea ce consumam ci se afla in totalitate in modul nostru de a perpece realitatea. Fericirea este in mintea ta! Orice alt tip de fericire este o Fata Morgana.




Deprimare

Bucurie "Rea"

Bucurie "Buna"

Bucurie Fara Motiv
Ca urmare a lipsei lucrurilor exterioare.Obtinuta prin intermediul unor substante stimulante cu efect efemer si consecinte nocive. Obtinuta prin intermediul implinirii unor aspiratii social acceptate - un copil, reusita profesionala, un hobby, etc Obtinuta printr-o atitudine de apreciere a vietii.
Dependenta de factori externi. Dependenta de factori externi. Dependenta de factori externi. Dependenta de factori interni.


Repet, orice alt tip de fericire este Fata Morgana - o entitate iluzorie dupa care poti sa alergi, si poti avea sentimentul ca ai atins-o, insa va disparea imediat dupa aceea. In cazul drogurilor apare toleranta la substanta si aveti nevoie de droguri tot mai puternice pentru a accesa acelasi nivel de "high". Dar nu e niciodata ca prima data, iar pentru cei care iau droguri puternice de mult timp, starea de bine se rezuma la eliminarea suferintei cauzate de sevraj - si cam atat.

Din pacate, tot la fel se intampla si in cazul "Bucuriilor Bune" despre care ati citit in tabelul de  mai sus. Puteti sa va bucurati pentru ca ati obtinut un anumit lucru / realizare / iubire / etc. Dar efectul nu va dura la nesfarsit. Nu e ca si cand, din acel moment "traiti fericiti pana la adanci batranete". Efectul este la fel de efemer ca si al drogurilor. S-a descoperit spre exemplu experimental faptul ca dupa 12 luni de la inceperea unei relatii romantice, "drogurile" endogene (produse de organism), beatitudinea iubirii descoperite isi pierde efectul, iar pasiunea se transforma in prietenie.

Daca ramaneti intr-o relatie pentru a simti lucruri - probabil ca o relatie nu este ceea ce cautati. Puteti fi un junky al iubirii toata viata, fara macar sa va dati seama. Viata voastra seamana atunci cu un carusel al emotiilor dupa care alergati tot timpul revoltandu-va de fiecare data cand pierdeti aceste emotii si facand greva impotriva Fetei Morgana care va scapa mereu printre degete. Intr-o zi s-ar putea sa descoperiti faptul ca ati cautat Absolutul in locul nepotrivit.

Da, avem dreptul sa experimentam si sa invatam prin experienta proprie - probabil ca acesta este cel mai simplu mod de a invata. Mi-e teama insa ca nu este si cel mai bun. Oamenii destepti invata din experienta altora - nu au nevoie sa traiasca pe pielea lor situatii despre care stiu din capul locului ca vor duce "nicaieri". As vrea sa reflectati la citatul urmator, care ii apartine unei femei cu adevarat remarcabile, pe nume Eleanor Roosevelt.

Viata este prea scurta pentru a face toate greselile. (Eleanor Roosevelt)


Nu am dorit sa scriu aici despre efectele marijuanei asupra corpului si mintii voastre, fiindca puteti afla astfel de lucruri pe multe situri de pe internet (spre exemplu cele din bibliografia acestui articol). Aceasta este viziunea mea psihologica asupra consumului de marijuana, izvorata din contactul meu cu anumiti consumatori si din experienta mea de cautare a fericirii, prin intermediul substantelor, dar, mai tarziu, si prin intermediul posibilitatilor mintii, trecand de la un consumerism searbad si ajungand la spiritualitate, care ofera mai mult decat o iluzie a fericirii.

De asemenea, vreau sa va recomand sa faceti uz de toate caile naturale si legale de a obtine stari de relaxare si fericire, cum ar fi calatoriile, auditiile muzicale, filmele, sportul, tehnicile de relaxare (de ex. Antrenamentul Autogen Schultz), meditatia transcedentala, Tai Chi, plimbarile in aer liber, si asa mai departe. Aveti atat de multe optiuni de a va simti bine fara sa fiti nevoiti mai tarziu sa dati socoteala pentru alegerile voastre si fara sa va para rau! Bucurati-va de ele si invatati sa va impuneti anumite limite fiindca ele va mentin in randul oamenilor sanatosi, in randul celor care au un viitor!








(1) Imaginea Vancouver Global Marijuana March 2015, de Cannabis Culture, via Flikr, sub licenta CC BY 2.0

(2) Live Science (acc. 13.07.2017), Marijuana: Effects of Weed on Brain and Body, website: Live Science

(3) Live Science (acc. 13.07.2017) Marijuana vs. Alcohol: Which is Worse for Your Health?, website: Live Science
Show comments
Hide comments

2 comentarii:

  1. De acord cu totul, in ceea ce ma priveste! Eu consumam doar...cafea, asa, ca o bucurie a diminetilor, dar si pe aceea as vrea sa o limitez, fiindca daca o beau seara, nu ma pot odihni. :) In rest, ca mama, ma cuprinde o oarecare teama cand ma gandesc la anii ce vor urma si la un viitor adolescent destul de incapatanat inca de mic. Ma intreb daca ii vom putea focusa ambitia pe ceva pozitiv si asta incercam de acum, dar...foarte probabil sa apelam la ajutorul tau pe masura ce creste si observam lucruri asupra carora poate ar conta mai mult pentru el o parere obiectiva si...in cunostinta de cauza. ;)

    RăspundețiȘtergere