Mind, People & Lifestyle





NOPTI ALBE & ZILE NEGRE
Marius Iftimie este administratorul si autorul principal al blogului Psihopedia, psiholog, membru al Colegiului Psihologilor din Romania, consilier educational si psihoterapeut. E-mail: teleologia@yahoo.com
Latest Articles

luni, 19 februarie 2018

Ajutorul, recompensa si mila reprezinta 3 atitudini pe care parintii le considera necesare unei dezvoltari armonioase a copiilor. Cu toate acestea, cele 3 "fatete ale iubirii" sunt mai curand respinse de parentingul modern.


o o o 

Sunteti parinti si presupun ca, in numeroase ocazii simtiti tot felul de lucruri profunde fata de fiul sau fiica voastra. Printre acestea, simtiti mila, nevoia de a-i ajuta sau chiar dorinta de a recompensa anumite lucruri pe care le-au facut bine. Va imaginati ca urmandu-va ghidul interior al emotiilor voastre sincere si calde, nu puteti sa dati gres.

Cu toate acestea, copilul va ia prin surprindere si va demonstreaza prin comportamentul sau ca v-ati inselat. Nu par sa fi contat bunele voastre intentii chiar deloc, si va simtiti deziluzionati, jigniti sau chiar scandalizati de ceea ce primiti in schimb din partea acestui copil pe care l-ati recompensat, l-ati ajutat si v-a fost mila de el in atatea randuri, luandu-i de pe umeri tot felul de poveri.

Si totusi, pare ca ceva a fost gresit... Ei bine, parentingul adlerian atrage atentia asupra fiecareia dintre aceste atitudini parentale, lasandu-ne de inteles ca, orice ne-ar spune noua sentimentele curate de parinti iubitori, nu foloseste la nimic sa actionam pe baza acestei strategii educationale. Ce ar putea fi gresit? Sa le luam deci pe rand.


  • VA ESTE MILA DE COPIL 
A-ti fi mila de copil este atat periculos, cat si lipsit de respect. Daca noua ne este mila de ei, copiii pot ajunge sa isi planga singuri de mila, gandind ca nu ii credem a fi in stare de ceva. Ne putem arata intelegerea pentru situatia in care se gasesc, dar asta nu inseamna ca trebuie exclusi de la experimentarea consecintelor propriilor actiuni. Desi a-ti arata compasiunea fata de o situatie poate fi considerata o atitudine suportiva, a-ti fi mila de cineva este adesea resimtit ca descurajator si ca un vot de neincredere. (Bettner / Lew)

O atitudine mai sanatoasa, ca alternativa pentru mila si pentru comportamentele determinate de mila este sa oferim copilului sansa de a descoperi o cale mai buna de a rezolva situatiile problematice pe care le traverseaza, prin intrebari de tipul: "Ai vreo idee despre cum ai putea sa faci data viitoare cand se va intampla acest lucru?". In loc sa preluam "fraiele" si sa "rezolvam" noi toate problemele copilului, ii putem oferi sansa de a descoperi o solutie si de a o pune in aplicare. Poate sa nu fie "solutia ideala", dar in felul acesta cultivam curajul, independenta si increderea in sine a copilului, adica contribuim la dezvoltarea personalitatii sale.




  • SIMTITI NEVOIA SA IL "AJUTATI"
Daca dorim sa sporim sentimentul de competenta personala si stima de sine a copiilor nostri, atunci va trebui sa cream oportunitatile pentru ca ei sa isi dezvolte abilitatile, sa isi asume responsabilitatile si sa arate ca ne putem bizui pe ei. Atata vreme cat nu putem sa protejam copiii de viata si de viitor, trebuie sa ne asiguram in schimb ca ei vor fi pregatiti sa dea piept cu acestea. Cand exageram cu acordarea ajutorului, copiii pot ajunge la ideea gresita ca nu sunt destul de competenti si capabili pentru a duce la bun sfarsit responsabilitatile. (Bettner / Lew)

Daca ne scutim copiii de lucruri pe care acestia le pot indeplini, doar pentru ca putem duce la capat acele lucruri mai bine si mai rapid, putem, fara sa ne dorim, sa ii descurajam pe copii. Rezultatul va fi acela ca vor abandona repede oricand viata ii provoaca, considerand ca singurul lucru pe care trebuie sa il invete este sa stie tehnici prin care sa ii puna pe altii in slujba lor, indiferent ca acestea poarta numele de manipulare, plans de mila sau au un nume de diagnostic psihiatric. Se considera, spre exemplu, ca inca de la primii pasi, copilul trebuie sa invete sa faca anumite lucruri, si facandu-le el invata initiativa, curajul si responsabilitatea. 


  • SIMTITI NEVOIA SA IL MITUITI
Folosirea recompenselor pentru a-i face pe copii sa coopereze cu noi le ofera acestora un mesaj foarte daunator. In loc sa ii facem sa resimta satisfactia unui lucru bine facut, in loc sa resimta bucuria de a contribui la ceva sau placerea de a ajuta pur si simplu pe cineva, noi ii facem sa priveasca lucrurile din perspectiva "dar mie ce-mi iese de aici?" Pe masura ce copilul creste, cresc si recompensele, iar daca recompensa nu este pe deplin satisfacatoare, copiii pot decide ca data viitoare sa nu-si mai bata capul. Daca un calificativ "foarte bine" in scoala primara costa 1 Dolar, la liceu ajunge 10 dolari, iar o medie buna la finalul colegiului merita o excursie in Europa.
Iar daca excursia nu poate veni, imaginati-va ce razboi se va isca intre voi! Care este abordarea potrivita pentru o situatie ipotetica in care fiul incearca sa va forteze sa ii platiti o suma de bani pentru un serviciu facut sau pentru rezultate bune de la scoala? "Noi nu dam recompense pentru notele bune si nici pedepse pentru cele rele. Nu dorim sa distrugem reuzltatele tale reducandu-le la o mica suma de bani. Calificativele iti apartin tie, nu noua."

o o o

Tentatia de a actiona emotional este mare. Dar nu este intotdeauna o dovada de iubire veritabila, daca privim lucrurile pe termen lung. Putem sa ne bizuim pe ceea ce simtim, oferindu-le copiilor tot ceea ce ne cer si scutindu-i de eforturi sau responsabilitati, ori protejandu-i de efectele alegerilor pe care le fac. Rezultatul insa nu este incurajarea lor si in niciun caz nu este pregatirea lor pentru viata adulta. Din pacate, stilul de educatie bazat pe mila, ajutor si recompensa nu face decat sa ii pregateasca pentru o viata in care au nevoie de slugi si nu fac nimic in absenta unor recompense generoase. 








(1) Imaginea Blood & Tar, de Roberto Giannotti, via Flikr, sub licenta CC BY-NC-ND 2.0

(2) BETTNER, A.,L., LEW, A., (2010), De ce are nevoie un copil pentru a reusi, editura Ileana, Bucuresti

 (3) WALTON, F.,X., (2012), Cum sa Castigam de Partea Noastra, Copii si Adolescenti, editura IPPA, Bucuresti
Continue reading

duminică, 18 februarie 2018

Suferi in urma despartirii mai mult decat ar trebui? Si mai ales ce inseamna "mai mult decat ar trebui"? Daca suferinta produce efecte NEGATIVE, care nu se mai termina, probabil ca nu stii sa pierzi.


o o o

Despartirea de un partener poate fi asociata cu pierderea, dar si cu eliberarea, cu razbunarea, dar si cu iertarea, cu prietenia, dar si cu obsesia. Sunt atatea feluri diferite de a reactiona la o despartire pe cat de diferiti suntem si noi oamenii. Felul cum reactionam tine de ceea ce a insemnat pentru noi respectiva relatie si mai ales de modul cum este structurata personalitatea noastra. Cu alte cuvinte, modul cum reactionati nu se datoreaza despartirii in sine ci personalitatii voastre.

Se spune ca "nu stim sa pierdem"  dar cei care sufera mai mult decat ar trebui in urma unei despartiri, fie nu stiu sa evite aceasta suferinta, fie isi doresc sa sufere - da, exact asa! De ce si-ar dori cineva sa sufere? Poate pentru a demonstra celuilalt cat de mult a insemnat respectiva relatie sau poate pentru ca asa stim sa atragem un alt posibil partener - in plus, unul care este "bun de pus pe rana" - deci sunt castiguri la toate capetele, care in psihologie se numesc "beneficii secundare".

Ma veti intreba ce inseamna "mai mult decat ar trebui". Unii terapeuti ar spune ca o persoana care nu sufera in urma unei despartiri, probabil ca sufera de o tulburare a atasamentului care il impiedica sa aprecieze relatiile. Ori poate ca celalalt devenise deja o povara pentru noi sau poate ca stim foarte bine sa ne gestionam suferinta. In literatura de specialitate se vorbeste despre asa-zisele etape ale pierderii:

  • Negarea - "Totul e pierdut? Hai sa fim seriosi!"
  • Furia - "O, da? Acum totul e pierdut, nu?"
  • Targuiala - "Totusi, chiar totul e pierdut?"
  • Depresia - "Da... Totul e pierdut...".
  • Acceptarea - "Totul e pierdut... Asa, si?"

Ar fi nostim probabil daca cei care au definit aceste etape, ar fi venit si cu niste limite de timp pentru fiecare, cu un program bine determinat de genul: Negarea (1-2 saptamani), Furia (1 saptamana), etc. Adevarul este ca aceste etape pot sa existe sau nu, pot sa vina in aceasta ordine sau in alta si pot sa dureze mai mult sau mai putin, in functie de cat de sanatosi suntem din punct de vedere mental.

Iar un travaliu al despartirii care dureaza prea putin nu este obligatoriu un semn de sanatate mentala, dupa cum nu este un semn de sanatate mentala nici un travaliu care dureaza ani de zile, nu-i asa? Am intocmit o lista de comportamente si reactii pe care le practicam in astfel de situatii, si care pot fi mai normale sau mai patologice.



  • PETRECEREA DESPARTIRII. Din cate am inteles, in anumite tari se organizeaza o astfel de petrecere cu ocazia divortului, lucru care pare a fi menit sa ne faciliteze acceptarea si evolutia in termeni amiabili dupa acest eveniment. A nu se confunda cu "dezmatul de despartire" si nici cu "pity party de despartire", despre care urmeaza sa vorbim in continuare.
  • PASIUNEA DESPARTIRII. Este un fenomen relativ des intalnit, care survine ca urmare a faptului ca apar tot felul de stimuli care ne amintesc de perioada in care am fost impreuna cu cel pe care il lasam in urma si astfel devenim usor obsedati de acesta. La asta se adauga adesea si insomnia despartirii. De altfel, pare ca unii isi redescopera pasiunea de la inceput, cu "tabloul ei clinic", exact in astfel de momente. Probabil ca imaturitatea joaca si ea un rol aici.
  • PORNOGRAFIA DESPARTIRII. S-ar parea ca, dintre fenomenele mai noi, se distinge si acesta: a scoate tot felul de imagini, fotografii sau materiale video si audio "puse bine", care il prezinta pe celalalt in situatii mai "fara perdea", in scopul distrugerii reputatiei. La baza se afla, cum va imaginati, dorinta de razbunare.
  • AUTO SI HETERO AGRESIVITATEA. Da, exista si termenul de "break up violence", adica violenta care survine in urma despartirii, datorita dificultatii de a gestiona situatis. Simtim nevoia sa actionam (acting out), fie impotriva celuilalt, fie impotriva propriei persoane, fie ambele - un fel de Kamikadze al despartirii, fenomen din ce in ce mai intalnit, nu-i asa?
  • REVANSA DESPARTIRII. Ar putea avea aceeasi sursa ca si agresivitatea despartirii, dar apare un efect de sublimare a energiei negative si transformare a acesteia in ceva constructiv, benefic pentru sine si cei din jur. Este o adevarata revansa pentru ca nu trebuie sa platesti amenzi sau pagube, ori sa fii internat cu forta pentru asa ceva, dimpotriva, de regula ai de castigat in imagine, bani sau alte lucruri valorizate de societate. O revansa ar putea fi sa iti implinesti un vis. A-ti face un partener dintre cei care ti-au iesit primii in cale, nu se pune, e mai curand agresivitate.
  • PITY PARTY DE DESPARTIRE. Spre desebire de petrecerea "oficiala" prilejuita de despartire, care este reala si concreta, avand probabil efecte pozitive, mai se pune in scena si o petrecere in care ne putem plange de mila in prezenta celor mai buni prieteni care incearca din rasputeri sa ne ridice moralul - iar acesta ar putea fi un beneficiu secundar. Ati simtit si ironia din numele acestui tip de "petrecere".
  • DEZMATUL DESPARTIRII. Fireste, unii dintre noi vor incerca sa isi vina in ajutor organizand tot felul de evenimente in care pot sa faca excese - isi dau liber, fiindca "asa se cade". Daca un tort de inghetata, 8 savarine, 4 sticle de vin si 5 prostituate te ajuta sa te simti mai bine - atunci de ce nu? E aproape ca de revelion, doar ca nefericirea s-ar putea sa fie si mai profunda a 2-a zi, semn ca revelionul acesta nu foloseste cu adevarat.
  • BOALA DESPARTIRII. Oarecum in legatura cu "pasiunea de despartire", boala este un fenomen care apare in mod logic atunci cand pasiunea continua pe o durata mai mare de timp. Acesta nu este un mod de viata care sa permita adaptarea si cu atat mai putin permite mentinerea santatii fizice sau psihice. Da, in afara de bolile psihice, suferinta despartirii se mai poate manifesta si prin boli de tip psiho-somatic, adica afectiuni fizice dar care au o pronuntata componenta psiho-emotionala. Nu ati intalnit nicio femeie tanara care umbla cu pastilele de inima in geanta?
  • TERAPIA DESPARTIRII. Una dintre cele mai intelepte decizii pe care le-ati putea lua in urma unei despartiri este sa recurgeti la o forma sau alta de terapie, prin intermediul careia sa va ridicati moralul sau chiar sa invatati sa va ridicati moralul, asa cum incerc eu sa ii invat pe clientii mei - nu intotdeauna cu succes, caci "moralul" arata mai interesat cu ochii plansi, nu-i asa?
  • REZOLUTIA DESPARTIRII. Asa cum de Anul Nou obisnuim sa ne gandim la tot felul de asa-zise "rezolutii", adica decizii cu un caracter imperativ, tot la fel, in urma unor despartiri putem sa luam anumite decizii, ca semn al faptului ca "ne-am invatat lectia", iar faptul ca ne-am pierdut tot acest timp si toti acesti bani alaturi de acest partener, ne lasa totusi ceva in schimb, cum ar fi o invatatura de minte.

Fara a avea pretentia ca am epuizat spectrul de comportamente si mecanisme prin care ne protejam, dupa priceperea fiecaruia de stresul inerent unei despartiri, sper sa va regasiti in elementele din aceasta lista, sau daca nu, cine stie, poate imi lasati si mie un comment, ca sa invat si eu ceva de la voi. Voi ce faceti la o despartire?









(1) Imaginea Drunk Dinosaur, de Henry Burrows, via Flikr, sub licenta CC BY-SA 2.0
Continue reading

marți, 13 februarie 2018

Ne displace din ce in ce mai mult atitudinea "mioritica", desi, s-ar spune ca ea a reprezentat un adevarat "secret al succesului" acestui popor. Altfel de ce am fi transmis din generatie in generatie ceva atat de toxic?


o o o

Articolul s-a nascut dintr-o discutie purtata de curand cu una dintre cunostintele mele. Aceasta mi-a adus in atentie o idee vehiculata in mass-media si nu numai, privitoare la felul cum este structurata programa scolara si continutul acesteia. Avea suspiciuni serioase legate de utilitatea atitudinilor promovate de capodoperele literaturii noastre nationale.

In ciuda faptului ca eu personal (dar nu sunt singurul) observ la poporul roman mai curand o atitudine de critica, paranoia si plans de mila, ideea "resemnarii mioritice" nu este noua si parca o intalnim din ce in ce mai des in ultima vreme, existand o reactie de respingere si blamare, ca si cand "inapoierea" noastra ca popor s-ar datora in principal povestilor cu care ne familiarizeaza sistemul de invatamant, inca de pe bancile scolii primare.

Cu alte cuvinte, probabil ca o persoana lipsita de cultura si care nu a acrodat prea multa importanta capodoperelor literaturii nationale, ar putea avea ceva mai mult succes in viata, doar fiindca nu a fost expusa "incarcaturii negative" de emotii, atitudini, valori, modele si principii de viata pe care le promoveaza literatura noastra. Ma intreb daca Gigi Becali ar putea fi un exemplu in acest sens.

Operele citate sunt in special Miorita si Puiul iar "acuzatiile" vehiculate sunt legate de atitudinea asa-zis "mioritica" pe care o promoveaza respectivele lucrari. Si pentru ca aceasta impresie tinde sa se generalizeze, nu m-ar mira ca, intr-o buna zi, sa fim martori, cu totii, excluderii din manualele scolare a unor astfel de opere literare, doar asa, preventiv - ca sa nu mai fim chiar asa de mioritici. (#Rezist: scriem si noi ceva?)

Exista multe opere literare triste in programa scolara, este adevarat. Pare ca literatura romana este patrunsa de ideea ca tot ce este genial si maret trebuie sa contina o urma de tristete. Cineva moare - puiul, ciobanul moldovean, sau haiducul Toma Alimos, si asa totul capata un caracter iesit din comun - de parca taranul roman generic ar fi avut el insusi apucaturi de tip emo, un public tinta primordial pentru stirile de la ora 5.

Ai spune ca autorii din strabuni erau mai curand depresivi si sufereau de vreo tulbrare de personalitate, cum ar fi borderline. Iar daca ii iei prea in serios, risti sa dezvolti, la randul tau, un gust pentru tot ce este trist, apasator si intunecat - realitatea te oboseste si tot ce iti trebuie este o cada plina cu apa si o lama. Aprindeti lumanari parfumate si puneti petale de trandafir, pentru efectul artistic!




Asadar, totul poate fi interpretat la modul... literatura noastra populara este depresiva si merita evitata pe parcursul intregii vieti. (#RespectLasFierbinti!) Cu toate acestea, ar putea fi si o problema de interpretare, in sine. Poate ca cei ce interpreteaza sunt aceia care vad doar jumatatea goala a paharului? In fond, poate ca, daca incerci cu adevarat, ai putea sa descoperi si lucruri pozitive in baladele noastre populare...

Spre exemplu, in Puiul, de A. Bratescu-Voinesti, ai putea sa descoperi o pilda utila si o motivatie solida de a ramane in rand cu ceilalti, de a evita actele de devianta care te pot expune la tot ce este mai rau? Puiul care a fost ranit a fost acela care nu a ascultat recomandarile mamei sale si a zburat cand ar fi trebuit sa ramana in siguranta, alaturi de fratiorii sai.

Mama prepelita, are de luat o decizie radicala, iar daca ar fi ramas alaturi de puiul beteag, imaginati-va ce nasol ar fi aratat 7 pui si o prepelita, toti degerati pe camp! Ar putea fi o metafora a faptului ca putem alege viata, chiar si in situatii limita, desi sacrificiul este unul atat de usturator. Este o dilema etica destul de greoaie pentru niste copii de clasa a 5-a, dar viata este plina de asa ceva.

In Miorita vedem o resemnare bolnavicioasa, iar, in semn de protest, ar trebui chiar acum sa facem o demonstratie (#JosMiorita) de neuitat, cu lumini de la telefon, care se vad din spatiul cosmic. Dar uneori resemnarea este atitudinea potrivita in relatie cu provocarile realitatii. Exista lucruri care nu pot fi schimbate. Atitudinea nevrotica aici nu este sa te resemnezi (#KeepKalm&SmokeWeed) ci mai curand sa faci o mare scena, complet inutila, pentru a-ti manifesta dezacordul.

In Miorita apare si atitudinea de grija duioasa a ciobanasului fata de mama lui, pe care nu doreste sa o tulbure cu o veste napraznica. Pare ca ciobanasul are relatii frumoase cu mai toata lumea si are fiinte iubite in jurul sau - a avea relatii pline de afectiune nu este un semn al unei vieti implinite? Este o atitudine adaptativa pentru poporul roman, aflat "la rascruce de vanturi" - altfel nu s-ar mai fi transmis.

Si cei care isi imagineaza ca Fetita cu Chibriturile, Hamlet, Romeo si Julieta sau Moartea unui Comis Voiajor - adica ceea ce studiaza la scoala tinerii din Anglia si Statele Unite, au mai multa veselie in ele, se inseala. Obsesia americanilor pentru Happy-Endings nu s-a nascut de mult timp. Spre exemplu, in era Film Noir (anii 30-60), finalurile nu erau prea fericite si temele erau mai curand sinistre. In plus, faptul ca filmele au happy end, nu a impiedicat epidemia de depresie din S.U.A..

In folclorul german exista mitul Lorelei, care este despre o tanara femeie ce a fost acuzata ca vrajeste barbatii, ii scoate din minti, conducandu-i la pieire. Preotul o condamna, nu la moarte, ci sa ramana inchisa intr-o manastire de maici. Zis si facut. Dar in drum spre manastire, tanara cere permisiunea sa se urce pe o stanca si sa priveasca Rinul. Acolo, are impresia ca isi vede iubitul in apele fluviului si moare aruncandu-se in apa. Vedeti vreo legatura cu succesul economiei germane?








(1) Imaginea Sad, de Martijn de Valk, via Flikr, sub licenta CC BY-NC 2.0
Continue reading

luni, 12 februarie 2018

La copilul rasfatat, arma principala este emotia. Daca v-ati crescut copilul pe principiul "fa-i toate poftele ca sa nu-ti strice ziua", ati crescut un monstru si aveti sub acoperis o bomba cu ceas.


o o o

Atitudinea (efortul) este mai importanta decat rezultatul (castigarea cursei). O astfel de logica permite unui copil sa evolueze ca membru onorabil al societatii, in ciuda faptului ca, adesea, i se va intampla sa piarda anumite lucruri -  examene, concursuri, parteneri, etc. Opusul acestei atitudini este ceea ce am putea numi terorism. Un terorist nu stie sa piarda.

Schema dupa care actioneaza un terorist este una simpla: generezi o situatie haotica, de criza si apoi obtii niste beneficii, in schimbul linistii celorlalti. Spre exemplu, poti sa ameninti viata unor oameni pe care i-ai luat ostatici si sa ceri o rascumparare generoasa in schimbul acestora. Probabil ca nu ai putea niciodata sa obtii, sa zicem, un milion de euro intr-o singura zi. dar actul terorist, inchinat minimului efort, poate sa faca asta pentru tine.

Teroristii sunt "persoane importante", "eroi" care apar la stiri si despre care se vorbeste zile in sir. Ei isi ating scopurile, dar atitudinea lor este demna de dispret. Este o atitudine primitiva, care alege calea cea mai scurta catre destinatie - "creez haos si castig". O cale incompatibila cu civilizatia.

Oriunde veti gasi civilizatie, veti descoperi si principiul intarzierii gratificatiei: nu pot sa arunc pe jos pachetul de tigari, il duc la gunoi; nu pot sa ma culc inainte de a ma spala pe dinti; nu pot sa ma duc in concediu daca nu am facut 40 de ore de munca pe saptamana, cateva luni de zile. Teroristul insa poate sa arunce pe jos orice gunoi, si poate sa mearga la culcare fara sa se spele pe dinti.

Si, mai ales, poate sa mearga in concediu fara sa munceasca tot anul pentru asta - el ia un ostatic si a rezolvat problema concediului intr-o singura zi "de munca". Oare nu se afla putin terorism din-acesta si in noi? Oare nu realizam si noi, uneori, gesturi extreme, bazate pe minimul efort, care au insa un impact si ne asigura un soi de victorie?

Prototipul este acela al copilului rasfatat care isi ameninta parintii ca, fie fac tot ce va dori el, fie sta in puterea lui sa le transforme existenta intr-un calvar. In cazul copiilor rasfatati, pretentiile devin din ce in ce mai absurde, si odata cu asta parintii incep sa simta pe propria piele ca ceva este gresit in afacerea asta, iar dovezile de iubire fata de dl. Goe devin din ce in ce mai costisitoare.

Cand lucrurile ajung prea departe si copilul face totul pentru a obtine prin forta ceea ce asteapta din partea parintilor, parintele incepe sa... "dea militaria jos din pod", dar, din pacate, este deja prea tarziu. Atunci parintele descopera faptul ca iubirea nu se masoara in ceea ce faci in locul copilului ci mai curand in ceea ce il inveti pe el sa faca singur. Totusi, sunt nevoit sa le spun acestor parinti ca lucrurile vor deveni mai rele inainte sa devina mai bune.




Razboiul va deveni unul total. Iar adesea razboiul este pe viata si pe moarte. In special daca copilul rasfatat a ajuns deja la adolescenta iar parintele ar vrea sa il disciplineze, in sfarsit, raspunsul adolescentului poate fi unul brutal. Imi amintesc despre un caz in care un adolescent (Tyler Hadley) si-a ucis ambii parinti, dupa care a dat o petrecere, in casa unde se aflau cadavrele acestora.

Da, a disciplina un adolescent rasfatat, poate sa devina o misiune sinucigasa, uneori. Daca v-ati crescut copilul pe principiul "fa-i toate poftele ca sa nu-ti strice ziua", ati crescut un monstru si s-ar putea spune ca aveti sub acelasi acoperis cu voi o bomba cu ceas. Parentingul este o treaba serioasa si ar trebui sa va preocupe de timpuriu.

Fiindca sunt sigur ca unii inteleg din articolul acesta ca un copil trebuie batut la momentul potrivit, as dori sa va contrazic aceasta impresie. Nu, nu trebuie abuzat fizic niciun copil. Este suficient sa aveti o abordare rationala, bazata pe ideea de construire a relatiei si pe incurajare - nu incurajam rezultatele ci atitudinea potrivita, care este singurul rezultat care ar trebui sa ne preocupe.

Teroristilor le plac armele. O arma le aduce "respect" si "putere", adica frica, si, desigur, le aduce realizarile la care viseaza. La copilul rasfatat, arma principala este emotia sa. Emotia il pune in miscare, este perfecta pentru realizarea crizei si, de cele mai multe ori, este ideala pentru obtinerea rezultatelor - adica constrangerea adultilor.

Am sa nuantez insa aceasta idee caci emotiile copiilor rasfatati au si ele nuante. Nu doar furia produce criza (ocazie periculoasa de a evolua, nu-i asa?). Chiar si tristetea poate sa ascunda in spatele ei un terorist deghizat - sunt trist(a), sunt defect(a) iar tu trebuie sa te gandesti ce poti face in acest sens. La fel si in cazul fricii, efortul este unul emotional, dar rezultatele sunt excelente - minim de efort cu maxim de "productivitate".

Daca copilul terorist a reusit sa obtina o schimbare de atitudine la adult, fara a misca un singur deget, se cheama ca acesta dispune de o arma redutabila. Avand aceasta arma la dipozitie, nu mai este nevoie de nicio alta strategie de a obtine - toate celelalte sunt "paguboase" sub raportul investitie / rezultat. In mod interesant, ajungem mai tarziu sa testam "iubirea" celor din jur prin cat de multe sunt dispusi sa faca pentru noi.

Cu toate acestea, s-ar putea ca ne aflam intr-o mare eroare. Eu personal, sunt convins ca a invata pe cineva sa pescuiasca este o dovada mai profunda de iubire decat a-i oferi un peste. Si totusi, am descoperit faptul ca oamenii nu doresc sa invete sa pescuiasca. Ei viseaza la o forma de iubire bolnava, in care primesc totul pe gratis - un fel de utopie romantica in care tanjeala are un rol central.








(1) Imaginea Untitled, de Gabriela Caamerotti, via Flikr,  sub licenta CC BY-NC 2.0
Continue reading

miercuri, 7 februarie 2018

Sunt de cateva luni intr-o relatie cu prietenul meu, ne intelegem foarte bine, urmeaza sa ne mutam impreuna, dar, daca ma gandesc bine, nu m-a vazut niciodata fara machiaj. Imi este teama. Ce sa fac?


o o o

Istoria machiajului incepe cu 6000 de ani in urma, potrivit Wikipedia, iar in antichitatea greaca, romana si egipteana exista deja o adevarata cultura a machiajului si a cosmeticelor, care includea nu doar produse de origine minerala, pentru a da culoare, ci si ceara de albine sau apa de trandafiri care erau folosite de femeile antichitatii pentru a obtine un ten ingrijit si atragator.

Ei bine da, atragator, fiindca ne dorim cu totii sa fim placuti si avem multe de castigat din asta. Inutil sa mai spun ca eforturile noastre de a ne face placuti, pe o cale sau alta, dau si rezultate. Spre exemplu, machiajul poate schimba cu totul fizionomia fetei unei femei, lucru apreciat din plin de potentialii parteneri care declara adesea ca le plac femeile machiate.

Dar fiindca placerea si dependenta merg mana in mana, barbatii devin dependenti de imaginea aceasta ingrijita si sofisticata a femeilor frumoase, in timp ce la acestea se observa o teama de a se prezenta pe sine, "cea de toate zilele", fara machiaj, asa cum le-a lasat mama natura. Spre exemplu, am intalnit de curand o astfel de marturisire la o adolescenta:

Sunt de cateva luni intr-o relatie cu prietenul meu, ne intelegem foarte bine, dar, daca ma gandesc bine, nu m-a vazut niciodata fara machiaj. Urmeaza sa ne mutam impreuna si mi-e teama ca va fi dezamagit de felul cum arat fara machiaj. Ce sa fac? (@Anonim)

Buna intrebare, nu-i asa? Se observa aici cateva elemente cum ar fi o stima de sine indoielnica, nesiguranta, dar si dependenta de relatii si de partener. De asemenea, se observa si faptul ca aceasta adolescenta nu este pregatita sa piarda aceasta relatie, desi, daca ne gandim bine, pierderea poate sa survina oricand - nimic nu iti garanteaza faptul ca o relatie va dura la nesfarsit, indiferent ce v-ar promite "expertii".

Exista aceasta anxietate pentru ca exista foarte multa incertitudine si, ei bine, singurul lucru care v-ar putea salva este sa nu va mai pese atat de mult. Da, nu este prima data cand recomand un "miserupism terapeutic", desi imi imaginez faptul ca asa ceva este mai greu de cultivat si de inteles de catre o adolescenta indragostita. Cu toate acestea, recompensa este consistenta, fiindca partenerul s-ar descurca mai bine, poate, cu o fata sigura pe ea, care nu pune in spatele lui povara dependentei sale.




Daca am privi machiajul drept o metafora, atunci probabil ca si barbatii poarta foarte mult machiaj, in majoritatea timpului. Spre exemplu, pedofilul din lift, trebuie sa fi purtat suficient machiaj pentru ca sotia lui sa nu isi fi dat seama ce fel de poama era. Psihopatii poarta mult machiaj, la randul lor, fiindca, daca i-am vedea in toata splendoarea lor, probabil ca nu ne-am mai face de lucru cu ei.

La fel si narcisistii, poarta mult machiaj, fiindca sunt dependenti de imaginea lor publica si nu doresc ca cineva sa ii vada altfel decat in culmea gloriei, desi, poate, in sinea lor, sunt rosi de invidii si de gelozie. Putin "machiaj" te face sa apari empatic si sensibil cand pleci in campania electorala, in timp ce, in adancul fiintei tale se gaseste lacomia si egocentrismul, un individualism feroce.

Persona (concept psihanalitic) este un mod de a-ti infrumuseta personalitatea, de a te pregati pentru contactul cu ceilalti, prezentandu-le selectiv si uneori in mod mincinos trasaturile tale de personalitate. Persona, sau imaginea ta publica, reprezinta machiajul personalitatii. Probabil ca iti porti Persona chiar acum, ca pe un machiaj, care te securizeaza, tinandu-te departe de reactiile celorlalti, fata de ceea ce esti cu adevarat. 

Eu personal, dupa cum stiti, nu cred in iubire neconditionata si mi se pare chiar ca este un concept auto-vatamator. Daca esti mama si iti iubesti neconditionat copilul, jos palaria. Dar nu consider ca ar trebui cineva iubit atunci cand nu are nimic de oferit, sau, dimpotriva, are de oferit violenta, huliganism si proasta crestere. Vorbesc despre iubire neconditionata fiindca are legatura cu "problema machiajului".

Consider ca, desi corpul fizic reprezinta pentru o femeie un atu principal atunci cand vorbim despre atragerea unui partener si succesul social, probabil ca ar trebui sa se bazeze mai curand pe ceea ce se afla dincolo de acesta si care va ofera mai multe sanse de reusita decat o simpla "carcasa" sau un simplu "ambalaj". Corpul vostru atrage atentia, dar nu o si mentine, din pacate.

Seductia se afla dincolo de ceea ce se vede, in atitudinea voastra fata de voi insiva, fata de ceilalti si fata de comunitate. Seductia, din punctul meu de vedere, se vede mai curand in ceea ce spuneti, in ceea ce faceti si in felul cum ceilalti se simt in prezenta voastra. Puteti sa purtati "machiajul secolului" dar oare veti reusi sa le faceti ziua mai frumoasa celor din jur?








(1) Imaginea 4 (Four), de Camilla Garzon, via Flikr, sub licenta Public Domain

(2) Wikipedia, (acc. 06.02.2018), History of Cosmetics, website: Wikipedia
Continue reading

marți, 6 februarie 2018

Copilul din tine stie ce vrea si vrea acum. Dar copilul din tine nu cunoaste decat o singura cale de a obtine - plansul. Si daca este rezilient, se va depasi pe sine, plangand. Mai tarziu, aceasta rezilienta devine boala psihica.


o o o

Lucrurile nu evolueaza in ritmul dorit de noi si adesea nu evolueaza nici in directia dorita de noi. Ai spune ca este nedrept. Altii ar spune ca asa este viata si nici macar nu ar trebui sa o judecam ori sa ne asteptam ca lucrurile sa evolueze in directia si ritmul dorit de noi. Caci asteptarile creaza frustrari si frustrarile creaza boli psihice sau psiho-somatice, ca urmare a consumului emotional.

Dar altii cred ca lucrurile evolueaza greu pentru ca... traim in Romania. Eu unul nu m-as mira daca multi dintre cei care, aici in Romania, gasesc ca lucrurile evolueaza greu, nici in strainatate, acolo unde "umbla cainii cu covrigi in coada", sa nu fie mai fericiti. Caci indiferent cat de greu ar evolua lucrurile in Romania, fiecare dintre noi dispunem de o personalitate, prin prisma careia evaluam realitatea, fie de aici, fie de aiurea.

Asteptarile nerealiste ar fi trasatura definitorie a celor care devin foarte frustrati, indiferent de granitele fizice, statale, in care se naste si se manifesta frustrarea lor. Daca ar fi sa folosesc o exprimare nefericita, de vina este "copilul din noi", sau imaturitatea emotionala, care ne determina sa ne dorim tot felul de lucruri intr-un ritm cat mai rapid. Copilul din noi stie ce vrea si vrea chiar acum. Dar el nu cunoaste decat o singura cale de a obtine: plansul.

Pe mine ma fascineaza in special oamenii care ar vrea sa obtina acele lucruri pretentioase, stand cu mainile in san, ca si cand, toti ceilalti exista pentru a le implini visurile - sa fie de vina o copilarie in care au invatat ca acesta este "rolul" lor? Si anume, rolul celor care cer si primesc fara a da nimic in schimb? Varsta emotionala a acestor oameni ar putea fi egala cu doar cateva luni - sunt niste bebelusi...

In mentalitatea populara, din cate am observat eu, exista aceasta opinie potrivit careia, daca se aduna pe capul tau mai multe probleme, atunci probabil ca esti "dator cu o depresie". Chiar si in lumea stiintifica am intalnit astfel de opinii. Totusi, am tendinta sa cred ca lucrurile nu stau chiar asa: unii sunt parca mai bine antrenati in rolul de "supravietuitori", in timp ce altii par a avea o experienta vasta de "victime".

  • Supravietuitorii - se agata de orice detaliu care le-ar putea aduce zambetul pe buze, lor si celor din jur, fac tot posibilul sa isi amelioreze experientele si sa isi imbunatateasca relatiile. Supravietuitorii vor zambi chiar si acolo unde pare ca nu mai exista niciun motiv de a trai.
  • Victimele de profesie - se agata de orice detaliu care le-ar putea strica ziua si pare ca implora pe toata lumea sa le dea un motiv de a contempla cat de nedreapta si cat de trista este aceasta lume, cat de stramb este ea construita. (Ceea ce este adevarat, doar ca nu foloseste la nimic sa te lamentezi toata ziua.) 



Cu alte cuvinte, unii dintre noi au o personalitate care genereaza resursele din nimic, iar altii au o personalitate care arde resursele la voia intamplarii, fara macar sa le pese ca, in acest mod isi risipesc viata, fara vreun rost. Mintea noastra este o "fabricuta de resurse", daca stim sa o folosim. Pentru unii insa, mintea este o "groapa de gunoi", care arde resurse: timp, bani, sanatate si, mai ales, arde buna dispozitie, linistea, ca si cand ar fi lipsite de valoare.

Pare ca totusi, cu mult timp in urma, ei au ales ca in aceasta viata sa ramana "victime de profesie". Foarte putini dintre oamenii care au acces la informatie si terapie iau in serios propria responsabilitate in ce priveste viata lor. Mai precis, inteleg faptul ca nu isi pot dori lucruri nerealiste si, daca isi doresc lucruri atat de mari si de frumoase, nu pot sa stea cu mainile in san, lamentandu-se si asteptand ca acestea sa vina la ei, "cu iubire". 

Poate ca realizarile reprezinta un cumul de resurse psihice, fizice si materiale care, "aliniate" precum planetele tale norocoase, vor conduce la succes. Pe lumea aceasta exista persoane supradotate care au nevoie de mai putin caracter pentru a reusi, dar vor depinde de acest caracter pentru a se mentine acolo, si persoane subdotate care au nevoie de mai mult caracter pentru a atinge gloria.

Ne-am nascut in Romania. Ca sa folosesc o metafora, nu suntem chiar cei mai frumosi, sanatosi si destepti - da, KARMA (ghinion)! Avem totusi sanse sa reusim, daca dispunem de un caracter extrem de puternic, care, printr-o atitudine perseverenta si increzatoare, va reusi sa puna in valoare resursele si sa surmonteze neajunsurile. Un elev cu un intelect modest, poate ajunge mai departe decat un supradotat care are o atitudine delasatoare.

Cu alte cuvinte, probabil ca solutia pentru intarzierile pe care le suferim ca urmare a faptului ca ne-am nascut in Romania, o reprezinta dezvoltarea caracterului, a unei atitudini increzatoare, active si perseverente. Intr-un fel, eforturile noastre sunt asemenea eforturilor unei picaturi de apa, care poate sa sfredeleasca muntii, daca are suficienta rabdare. Si asta inseamna sa fii roman...








(1) Imaginea Orelia, de Choco, via Flikr, sub licenta CC BY-NC-ND 2.0
Continue reading

joi, 1 februarie 2018

Pentru ca se apropie Ziua Indragostitilor, Psihopedia va ofera un ghid al iertarii. Ce este iertarea, in ce consta si la ce foloseste aceasta? Exista o reteta infailibila pentru a obtine iertarea?


o o o

Are foarte mult sens abordarea unui astfel de subiect in contextul apropierii Zilei Indragostitilor, caci in absenta iertarii, indragosteala nu se va trasforma niciodata in iubire autentica, care are o dimensiune profund spirituala, dupa cum ne da de inteles biblia crestina dar si toate marile religii ale lumii.

Atunci Petru, apropiindu-se de El, I-a zis: Doamne, de câte ori va greşi faţă de mine fratele meu şi-i voi ierta lui? Oare până de şapte ori?

Zis-a lui Iisus: Nu zic ţie până de şapte ori, ci până de şaptezeci de ori câte şapte. (Matei, 18)

Stiti insa ca nu ne dorim iertarea doar asa, pentru pacea sufletului. Ea ne ofera sperante pentru continuarea relatiei - adevarata miza. Cu toate acestea, descoperim ca, uneori, a ierta nu inseamna si continuarea relatiei, spre deznadejdea celui care primeste iertarea (si atat). De multe ori esti iertat si ti se arata usa. Pe Hitler il putem ierta daca suntem cu adevarat intelepti. Asta nu inseamna ca vrem sa ne casatorim cu el, nu-i asa?

  • CE ESTE IERTAREA?

In ciuda aparentelor, iertarea nu este un proces emotional, pasiv, la capatul caruia se obtine o stare de "bine absolut" alaturi de persoana pe care ai iertat-o. Este mai curand un proces cognitiv care necesita implicare activa si tine de o alegere personala. Ce alegem mai exact? Daca ceea ce simtim in mod natural este ura si dispretul fata de persoana pe care nu am iertat-o, aceasta fiind tendinta dominanta, putem alege sa impunem o noua atitudine, de toleranta si intelegere ("nimeni nu e perfect"), printr-un efort de vointa.

  • LA CE FOLOSESTE IERTAREA?

Exista cel putin doua motive pentru care se merita sa iertam: 1. pentru a continua o relatie care ar putea avea un viitor frumos si 2. pentru a ne scuti pe noi insine de stres. Da, potrivit unor studii, atunci cand reusim sa iertam, nivelul de stres poate sa scada, la limitele normale (Eustres). Cand nu reusim sa facem asta, descarcam in organismul nostru hormoni ai stresului (cortizol) care otravesc corpul, ne tin sub tensiune si creaza un mediu favorabil imbolnavirilor de tot felul, slabind sistemul imunitar. Dusmanii s-ar bucura sa stie asta!

  • CUM REALIZAM IERTAREA?

Asa cum spuneam, iertarea este mai curand un proces decat un moment izolat in timp. Este nevoie sa iertam in fiecare zi (daca trebuie) si sa realizam ceea ce se cheama "reiterarea iertarii", caci exista o tendinta emotionala dominanta care ne spune ca aceasta persoana merita mai curand sa fie urata decat iertata. In aceste conditii, avem nevoie sa o luam de la capat cu iertarea, in fiecare zi, pentru ca intr-un final, sa si simtim ca am reusit sa iertam si iertarea sa devina, in sine, tendinta emotionala dominanta.

  • CUM SA ITI CERI IERTARE?

Cand cineva imi cere o "reteta infailibila a iertarii", care nu poate sa dea gres, eu zambesc. Zambesc pentru ca inteleg ca aceasta persoana din fata mea nu este pregatita pentru situatia in care nu va primi iertarea. Si situatia in care nu vei primi niciodata iertarea poate fi foarte frecventa, din pacate. In viata nu e ca-n filme!

Cu alte cuvinte, asteptarile persoanei care vrea sa fie iertata obligatoriu, sunt lipsite de realism. Poate chiar aceasta dorinta inflexibila, obsedanta, este "secretul nereusitei" sale in a primi iertarea. Daca, prin bunul tau simt si curajul de a initia un dialog, la care adaugi fantezia ta, nu obtii un raspuns pozitiv, probabil ca te afli intr-o situatie pe care nu o poti schimba - poti doar sa o accepti. Si aici intervine magia...




Poate ca v-am deziluzionat, fiindca imi dau seama ca toata lumea astepta o reteta magica si infailibila, din palaria lui Harry Potter. Dar din punctul meu de vedere adevarata magie, cu mult mai importanta si profitabila pe termen lung, este aceea de a invata sa pierzi, a invata sa ramai neiertat(a). Daca ai facut tot ceea ce iti dicteaza bunul simt (si tot nimic), atunci e timpul sa-ti pui magia la treaba si sa inveti sa accepti ca ai pierdut aceasta relatie.

Dar ce ti-ar spune totusi bunul simt, sa faci pentru a fi iertat?

  • Focalizeaza-te pe actiune! Ei bine, bunul simt ar spune ca, este mai probabil sa primesti iertarea daca faci ceva in acest sens, ORICE, decat daca astepti sa vina persoana respectiva si sa iti spuna ca te-a iertat. Este putin probabil ca asta se va intampla - poate ca pur si simplu nu te mai tine minte sau poate ca are alte prioritati. 
  • Asuma-ti responsabilitatea! Este deci un moment in care trebuie sa fii curajos si sa risti, chiar si daca asta inseamna sa primesti un metaforic sut un fund. Persistenta ar putea fi secretul succesului in anumite cazuri, dar nu in toate. Daca simti, pe baza de elemente reale, observabile, ca ai putea sa fii iertat, atunci nu risti sa fii penibil insistand. 
  • Umorul este aliatul tau! Umorul, in caz ca dispui de asa ceva, ar putea sa te ajute, fiindca putin umor ne ajuta in orice situatie. Suntem fascinati de persoanele care au umor si avem tendiinta sa le atribuim multe alte calitati, si sa devenim mult mai indulgenti cu ele.
  • Prezenta fizica conteaza! Te-ar putea ajuta o prezenta fizica ingrijita - ca semn de respect pentru cel caruia ii ceri iertare. Este bine sa te prezinti in cea mai buna forma a ta, acordand atentie hainelor pe care le porti, felului cum mirosi si igienei personale - poate vi se pare de prisos sa precizez asa ceva, dar multi nu pot intelege aspectul asta. 
  • Ofera un cadou inspirat! Poate fi util sa oferi un cadou simbolic, femeilor le-ar pica bine un buchet cu flori si o cutie cu bomboane iar barbatilor ar putea sa le faca placere o sticla de vin, ca sa puteti sarbatori iertarea. Asigurati-va insa ca este un cadou care se potriveste cu valorile persoanei respective. Da, este un risc si aici.

Dar daca voi ati facut tot ceea ce v-a stat in putinta, ati avut si bun simt, si curaj, ati venit smerit, ati adus un cadou, etc si rezultatul este negativ, amintiti-va faptul ca persoana a carei iertare v-o doriti nu este obligatoriu un campion al gestionarii emotiilor si asta este doar problema sa - va mai avea de tras in viata. Va ramane voua acum responsabilitatea de a va gestiona propriile emotii - respingerea, spre exemplu, caci viata merge inainte si nu asteapta pe nimeni.








(1) Imaginea Forgive Me, de Marco, via Flikr, sub licenta CC BY-NC-ND 2.0
Continue reading

miercuri, 31 ianuarie 2018

La bal sau la spital? Pare ca posturile de radio din FM-ul romanesc iti propun, la unison, o astfel de dilema radicala, in care nu exista cale de mijloc, decat daca o cauti foarte bine.


o o o

Este deja o traditie cred ca piesele de mare succes de la radio si de la televiziunile cu profil muzical sa se afle la o extrema sau alta: fie sunt extrem de triste si sentimentale, precum baladele rock sau pop, apasatoare si care vorbesc despre despartiri ori situatii emotionale inacceptabile, fie se afla la polul celalalt, adica sunt extrem de agitate, caracteristice mai curand petrecerilor.

Ce e gresit in asta, imi veti spune. Daca ignoram faptul ca foarte multi oameni incearca sa munceasca in timp ce asculta muzica de la radio, si niciuna dintre aceste extreme nu prea incurajeaza munca, nimic nu este gresit. Cu cat munca este mai intelectuala si solicita atentie, efort mental si concentrare, cu atat muzica de la radio este mai putin potrivita cu activitatile specifice de la serviciu.

Daca preferati sa "se auda ceva", doar pentru a inlatura senzatia persistenta ca va aflati intr-o morga si nu acordati o atentie deosebita muzicii de la radio, probabil ca muzica va influenteaza mai putin. Totusi, consider ca suntem fiinte influentabile si, in functie de vulnerabilitatile propriei personalitati, ne alegem postul de radio, si, pe aceasta cale, s-ar putea sa devenim si mai vulnerabili - gusturile nu se discuta insa hranesc vulnerabilitatile.

In acest entry de blog mi-am propus sa va ofer o analiza a muzicii pe care o intalniti la radio in mod curent pentru a constientiza virbratiile si tipul de energie psiho-emotionala pe care aceste sunete vi le induc. Spre exemplu, multi adolescenti sufera in ziua de azi de ADHD. Daca ii intrebi ce muzica asculta, iti vor spune ca le place muzica tehno (foarte ritmata si alerta) sau muzica rock (foarte ritmata si alerta). Coincidenta?

Iata deci inventarul meu, pe care l-am realizat in timp real:

  • Radio Magic FM ~ Motto: "Muzica inimii tale" (AKA "Depression in Progress")

Este un radio care se prezinta cu formule de genul "easy listening" si "soft music", dar care ascunde si vibratii mai putin "easy". Deschid radioul si aud piesa din videoclipul de mai jos. Nu este intamplator - baietii de acolo au vreo 50 de piese care nu se schimba niciodata - mai trist decat la posturile cu "top 40", unde piesele se schimba cel putin de la un anotimp la altul. Pare ca cineva (omniscient) a decis prin anii '90 ca un post de radio nu are nevoie de mai mult de 50 de piese - reteta succesului pe mai multi ani. DJ-ii insa sunt jos cu palaria, niste adevarati domni care iti impartasesc din experienta lor de viata cu toata disponibilitatea.

Muzica impune o atmosfera apasatoare si greoaie - as vrea sa vad si eu pe cineva care se poate concentra la ceea ce face, cu piese de-a dreptul depresive pe fundal - exceptand posibilitatea ca ceea ce face este sa isi taie venele in lungime. Ti se declanseaza toate amintirile situatiilor "neterminate" din viata ta si "te ajuta" sa iti formezi un stil de viata care consta in tanjeala sistematizata. Imi amintesc ca la bazinul olimpic din BV se punea Magic FM, lucru care interfereaza decisiv cu performantele, cel putin in cazul meu.




  • Radio Europa FM ~ Motto: "Pe aceeasi frecventa cu tine" (AKA "Reasonable Doubt")

Muzica de la acest post este mai variata - tind sa cred ca au mai mult de 50 de piese in playlist, si mult mai echilibrata din punctul de vedere al energiilor pe care le transmite. De asemenea, se observa un acordaj inspirat intre muzica si momentul zilei - melodii mai antrenante ziua, dimineata si mai lente noaptea. Atmosfera este destinsa, echilibrata, mai putin apasatoare si esti surprins placut cu hituri care se auzeau la radio incepand cu anii 80 - ce vremuri!

Muzica de pe "frecventa cu mine" este intr-un echilibru atent intretinut si aproape ca nu inteleg de ce auzi mereu tendinte paranoide la cei care intra in direct - poate ca ceva imi scapa mie. Probabil asa se explica faptul ca cei de la #rezist sunt atat de zambareti si pasnici cand ies sa strige chestii in piata Victoriei: fiindca asculta muzica atat de buna la Europa FM? Iata insa si o mostra de Europa FM:




  • Radio Kiss FM ~ Motto: "Asculti doar Hituri". (AKA: "Party in Progress")

Postul este mult mai optimist si degaja o vibratie sanatoasa, primavarateca si imatura, la orice ora din zi. Ai spune ca este unic daca nu ai sti sigur ca poti oricand sa il confunzi cu PRO FM, Virgin sau ZU. La Kiss FM toata lumea iubeste pe toata lumea, cu pasiune, exact ca in Balcani, nimeni nu se supara cand faci misto de el si armonia este desavarsita - un adevarat club radiofonic hipomaniacal. (Probabil aici vin depresivii de pe Magic FM atunci cand se afla in episodul maniacal.)

Vocile sunt calde si reusesc sa creeze un sentiment de familiaritate, ceea ce este foarte bine pentru un party non-stop. Atmosfera de la Kiss FM este usor de sintetizat in formula "Drunk in Love" (Beyonce). Ma intreb care este genul de activitati care se fac cu succes pe aceasta muzica, in afara de saruturi dulci (Kiss) - probabil invatatul pentru examen nu este una dintre ele. Unul dintre meritele postului este ca totusi schimba cele 40 de piese (definitiv) cand iti vine sa spargi radioul din cauza rulajului excesiv.





  • Radio Rock FM ~ "It rocks!" (AKA: "ADHD friendly!")


Pe cat de antisocial ar trebui sa fie ca sa ramana totusi cool, Rock FM a devenit prezent in Brasov in momentul in care toti rockerii il ascultau deja pe internet. Multa vreme Rock FM a fost o entitate misterioasa si elitista din FM, rezervata alesilor din Bucuresti sau Cluj. Eu spre exemplu, l-am descoperit pe cand mergeam in Bucuresti sa tin workshopuri. Mai exact cand ma intorceam de la workshopuri, fiindca nu prea iti arde de rock-n-roll cand pregatesti o astfel de facatura.

Cantecele de pe Rock FM, probabil tot in numar de 50, iti pot oferi sentimentul de libertate si potential personal, cu conditia sa nu le asculti prea des. Eu personal, nu prea rezist sa ascult o piesa mai mult de 2 ori pe saptamana, iar cei de la Rock FM te-ar ajuta, dar au un playlist comunist, auster. Oricum, pe muzica asta nu poti decat sa practici un sport, fiindca orice alta activitate iti va trada ADHD-ul salbatic. De remarcat un program matinal foarte distractiv.




Nu as dori sa credeti ca am criticat toate posturile de radio fiindca eu sunt cusurgiu. Probabil pe majoritatea dintre voi nici macar nu va intereseaza prea mult ce se aude pe "fundalul vietii voastre". Dar tin totusi sa atrag atentia ca pentru cei mai vulnerabili dintre noi, un anumit tip de fundal sonor va deturna nu doar ceea ce faceti in mod curent ci si intregul curs al vietii.

Spre exemplu, daca incercati sa uitati o poveste romantica din trecut, care s-a incheiat rau, probabil ca nu este o idee geniala sa ascultati Magic FM. Rezultatul va fi cu totul contrar asteptarilor voastre. De asemenea, daca va luptati cu ADHD-ul si incercati sa deveniti mai focalizati pe activitatile de invatare sau de pregatire a examenelor, este la fel de inutil si inoportun sa ascultati posturi cu muzica de dans.








(1) Imaginea MIC, de Alex Santosa, via Flikr, sub licenta CC BY-SA 2.0
Continue reading