Marius Iftimie este administratorul si autorul principal al blogului Psihopedia, psiholog, membru al Colegiului Psihologilor din Romania, consilier educational si psihoterapeut. E-mail: teleologia@yahoo.com
Latest Articles

vineri, 26 mai 2017

Secretul pasiunii fara sfarsit este sa recreem conditiile de la inceput. Dar este ridicol de simplu sa recreezi conditiile de la inceput cu un partener nou, caci relatiile noi sunt privilegiate hormonal. Din fericire, uneori, relatia este mai importanta decat pasiunea.




Se spune ca... "ce ne-a adus pana aici, nu ne va duce mai departe". Atat de adevarat, uneori. Exista o maculatura bogata care se refera la aceasta problema continua a cuplurilor ce, aduse impreuna de pasiune, descopera ca pasiunea nu le poate tine impreuna, dimpotriva, ar fi nevoie de un salt evolutiv destul de consistent pentru a realiza proiectele de cuplu la care visam cu ochii deschisi la inceput. De ce nu le poate tine impreuna pasiunea? Pentru ca niste cercetatori prea curiosi, au descoperit ca pasiunea are o durata de viata limitata - cam 12 luni, mai exact, dupa inceperea relatiei.

Pasiunea ar putea fi inclusa in categoria drogurilor de mare risc, cu care are cateva lucruri in comun: euforia, obsesia, perturbarea activitatilor, supra-energizarea pe termen scurt, acomodarea cu stimulul, si dependenta, desigur. Si da, pasiunea, in caz ca ne intereseaza mai mult decat familia si viitorul copiilor, ar putea fi si o boala psihica, din categoria adictiilor, la care recurgem la fel cum recurgem la alte droguri, pentru a uita o realitate si probleme carora nu le-am gasit o rezolvare reala.

In psihanaliza, intoarcerea la niste comportamente caracteristice unei perioade anterioare a existentei noastre, cand, de regula, viata era mai linistita si mai senina, este un mecanism de aparare care poarta numele de regresie. Cred ca tot la fel anumite persoane imbratiseaza comportamente caracteristice adolescentei pentru a simti iar ca traiesc. Unul dintre acestea este iubirea pasionala, pe care ar prefera sa o tina in secret, fiindca societatea nu mai este la fel de intelegatoare ca atunci cand eram adolescenti.

Se spune ca secretul cuplurilor fericite este faptul ca isi vad defectele prin intermediul unor ochelari cu lentile roz, adica exact asa cum se intampla la inceput. In cadrul terapiilor de cuplu, celor doi membri li se dau adesea "teme pentru acasa" (da, este adevarat), de genul: "purtati-va ca inceputul relatiei". Inceputul relatiei, si mai bine spus, conditiile existente inainte de oficializarea relatiei, constituiau o situatie care privilegia dorinta. Oare de ce? Si de ce doar inceputul relatiei?

Denis de Rougemont, care nu este nici psiholog si nici macar filosof, a scris o carte remarcabila care a influentat gandirea a milioane de oameni: "Iubirea si Occidentul". Literatul elvetian, studiind genul literar al romanului occidental si toate formele literare premergatoare acestuia, dadea de inteles ca viata de relatie zugravita de acest gen literar este una care exclude normalitatea unui cuplu, preamarind mai curand suferinta din iubire, izolarea de cel iubit si etapa romantica a iubirii, adica cea neimplinita a iubirii-aspiratie.

Etapa iubirii aspiratie este tot ceea ce se intampla inainte de "Au trait fericiti pana la adanci batranete". Dar oare ce se intampla DUPA acel moment providential? Ce se intampla dupa ce ne-am oficializat relatia si am devenit un cuplu normal? S-ar parea ca din punctul de vedere al dorintei, se intampla numai lucruri rele, din pacate. Intervine monotonia sexuala, responsabilitatile care ne streseaza, intervine chiar si oboseala, batranetea si supra-saturatia. S-a zis cu "am trait fericiti..."




Poate fi si fericire, dar nu dublata de nebunie, spune medicul Gerard Leleu. Iata insa, direct din lucrarea sa "Barbatul de azi explicat femeilor", cum vede el rezolvarea acestor "probleme de dorinta", care se insinueaza in viata noastra intr-un mod total nedorit si miselesc, am putea spune. Si iata ceea ce dumnealui denumeste bombastic "Marile Legi ale Dorintei".

  • Dorinta apare din absenta. In sensul celor spuse mai sus, s-ar parea ca recreerea conditiilor de la inceput, in care certitudinile lipseau cu desavarsire, ar putea reprezenta o solutie a lipsei de dorinta sexuala. Plecarea intr-o delegatie ar putea reprezenta Solutia de care aveti nevoie. Se observa de altfel ca unele cupluri fac tot posibilul sa se desparta, pentru scurte perioade de timp, tocmai fiindca au facut niste observatii pavloviene atunci cand erau despartiti. Se recomanda, spre exemplu, dormitul in camere separate, pentru cei care nu sunt nici tiristi si nici stewardese. Cred totusi ca este un pericol aici, un "test" - intrucat ceea ce pentru unul este o oportunitate, pentru altul poate sa fie doar un semn de ostiliate care erodeaza relatia.

  • Dorinta vine din rivalitate. Leleu considera ca "nu ne dorim niciodata obiectul dorintei decat daca ne incearca teama de a-l vedea in posesia altuia". Aparitia rivalului sexual induce acea stare de incertitudine de la inceput, cand nimic nu se stia cu siguranta - voi fi eu, va fi altul, cine sa stie? O urma de incertitudine, ar putea sa vindece bolile dorintei, dar, as adauga eu, o urma de incertitudine poate sa fie un pretext bun pentru unii parteneri sa faca o scena de gelozie monumentala sau chiar sa ne paraseasca pentru totdeauna. Cine poate sti cata incertitudine este prea multa pentru celalalt?
  • Dorinta se hraneste din placere. Aceasta "super-lege" a dorintei se refera la faptul ca ar trebui sa ne intereseze care sunt gesturile si mangaierile care ii starnesc placerea partenerului nostru, sa exploram impreuna cu acesta si potecile mai putin oficiale ale sexualitatii noastre, astfel incat sa reusim sa ne dezvoltam din punct de vedere sexual si sa fim capabili sa oferim, cu deschidere si disponibilitate, acel tip de traire la care fiecare dintre noi visam, uneori fiind incapabili sa vorbim despre asta. Din pacate, aceasta dezvaluire reprezinta un test pentru relatie, la randul ei - poate fi primita cu scepticism si ingrijorare, fiindca nu suntem cu totii la fel de dornici sa ne exploram sexualitatea.
  • Rutina ucide dorinta. A face dragoste in acelasi stil (al misionarului), la aceeasi ora (Sambata seara, ora 22.30) si in acelasi moment (dupa programul de varietati), pare a avea un efect ucigator asupra libidoului. Orice activitate de pe lumea asta este de succes atunci cand investim in ea fantezia si creativitatea noastra. Artistii incearca sa se reinventeze cu fiecare tablou pictat, iar trupele pop - rock isi doresc ca noul album sa fie diferit de anteriorul. Sexualitatea este un domeniu al vietii in care experimentele nu ar trebui sa lipseasca. As mentiona insa faptul ca uneori experimentele sunt fara cale de intoarcere si, probabil anumite limite sunt de dorit, pentru a nu traumatiza relatia in mod iremediabil. Pentru un partener pudic, probabil ca swingingul ar fi un pas prea indraznet.
  • Banalitatea ucide dorinta. La inceput ne doream sa oferim cea mai buna versiune a noastra, sa aratam bine, sa fim curati si parfumati, sa purtam hainele cele mai bune, sa stralucim pentru alesul sau aleasa inimii. Putem face asta si dupa zeci de ani de casnicie? Ar cam trebui. Un halat vechi, mirosul de transpiratie, sprancenele care au crescut anapoda, va vor trada dezinteresul si vor trada si relatia, din pacate. Ne este groaza de acest pericol al apropierii excesive, dar putem sa il tinem sub control,  printr-o minima grija fata de propria persoana. Desi necesita eforturi si timp, grija fata de noi insine este poate cel mai putin riscant si benefic pentru cuplu si dorinta. La asta se adauga si realizarile noastre profesionale ori sclipirile in cadrul grupului de prieteni, care ne fac vizibili, doriti si mai putin banali. Cine nu-si doreste un partener care straluceste?

  • Dorintei nu-i place familia. In naivitatea noastra, chiar credem ca exista compatibilitate deplina intre familie si pasiune si consideram ca pasiunea va fi acolo pentru totdeauna, sustinand existenta famliei. Spre exemplu, este nevoie de multa pasiune pentru a rezista acestui "turn off" radical care este prezenta parintilor sub acelasi acoperis. Mai apoi, intervin copiii, in fata carora ne vom intreba daca pasiunea si rolul de model existential sunt compatibile. Este foarte usor sa uiti, in mijlocul familiei ca esti (si) un obiect sexual, insa nu este nimic gresit sa le aratati copiilor sau parintilor, in limitele decentei, ca va iubiti si va doriti, de ce nu, ca in prima zi.

Asadar, toate legile dorintei se bazeaza pe ideea de a recrea conditiile de la inceput. Din pacate, conditiile de la inceput, nu pot fi recreate, chiar ca la inceput - aceasta este o utopie. Anumite cupluri se despart si se reunesc in mod constant, parca incercand intr-un mod neconstientzat sa recreeze conditiile de la inceput. Pare ca doar soferii de tir, marinarii de cursa lunga, stewadesele si pilotii de avion mai au familii in care a supravietuit si ceva pasiune, poate datorita testului departarii, care impiedica rutina sa isi intre chiar in toate drepturile.

Pe de alta parte, este totusi dificil sa pui in aplicare aceste legi ale dorintei, pentru simplul fapt ca fiecare dintre noi are o toleranta mai buna sau mai scazuta la schimbare. Pentru unele cupluri, dormitul in paturi separate, spre exemplu, ar putea reprezenta o adevarata trauma - adica ceva pentru care nu am fost pregatiti, cultural vorbind. De asemenea, daca o partenera incearca sa recreeze incertitudinea de la inceput, iar partenerul nu stie sa isi gestioneze gelozia, aparitia unui rival nu ar face decat sa il nauceasca pe sotul gelos.

In aceeasi ordine de idei, aceste legi ale pasiunii se pot ciocni una de alta, in anumite momente, daca incercam sa le instituim in viata propriului nostru cuplu. Spre exemplu, poate ca pentru un partener, ar fi o idee buna diversificarea vietii sexuale a cuplului si propune o sesiune, doua, de swinging. Celalalt poate considera ca este o idee catastrofala, fara a spune nimic, din dorinta de a face pe plac, iar in final, descopera ca nu se simte confortabil intr-un astfel de scenariu. Razultatul? Ar putea fi la fel de traumatic pentru relatie. Este deci de reflectat la modul cum punem in practica aceste legi si principii, respectand limitele fiecaruia dintre noi.

Pare a fi mult mai simplu sa inviem pasiunea intr-un alt context si cu alte persoane decat cu partenerii nostri. As spune chiar ca este ridicol de simplu sa recreezi pasiunea si conditiile de la inceput cu parteneri noi, eventual mai tineri, mai proaspeti, mai atragatori. Asa cum s-a dovedit in laborator, cuplurile noi sunt privilegiate hormonal si este nevoie de o disciplina de relatie si emotionala iesita din comun pentru a mentine impreuna un cuplu. Da, pentru unii dintre noi, relatia este mai importanta decat pasiunea, din fericire pentru societate si pentru copii, nu-i asa?








(1) Imaginea Water Passion, de Michael Volturian, via Flikr, sub licenta CC BY-NC 2.0

(2) Leleu, G., (2011), Barbatul de azi explicat femeilor, editura Trei, Bucuresti.

(3) BBC News, (acc. Mai 26, 2017), Romantic Love Lasts Just a Year, website: BBC News 
Continue reading

joi, 25 mai 2017

Dintre multele feluri de a fugi de relatii, ne atrage atentia cel mai subtil si paradoxal: fuga de o relatie sub pretextul ca... iti doresti o relatie. Suntem atat de indragostiti de o persoana indisponibila incat sentimentele ne impiedica sa avem relatii reale.




Sunt multe feluri de a fugi de o relatie, nu-i asa? Spre exemplu, poti sa iti vezi de activitatea profesionala pana nu mai stii de capul si de inima ta. E totusi prea banal. Un copil de clasa a 5-a isi da seama usor ca iti este teama de o relatie si de tot ce ar presupune aceasta - nu este "rocket science" si nici chirurgie pe creier. Munca este un mod destul de masculin de a fugi de relatie.

Apoi fugi de relatie refugiindu-te intr-o telenovela fara de sfarsit, in felul acesta alimentandu-ti si mai mult convingerea ca relatiile reale sunt total lipsite de sens si se petrec totusi din cauza faptului ca avem asteptari ridicol de modeste din partea partenerilor nostri. Probabil ca unele dintre fete evita relatiile in felul acesta, mai ales atunci cand se afla intr-o relatie.

O forma destul de eficienta de a evita relatia este aceea care presupune sa ai un stil de viata total incompatibil cu o relatie. Spre exemplu, daca esti dependent de jocurile de noroc sau poate de alcool, ai o strategie infailibila de a alunga pe toti posibilii parteneri de langa tine. In plus, nimeni nu isi da seama ca de fapt nu iti doresti o relatie. Ma fascineaza foarte mult aceste strategii, tocmai fiindca nimeni nu isi da seama ce se afla in spatele lor.

Si totusi, de ce ai evita o relatie? Toata lumea pare ca isi cauta perechea, ba chiar "sufletul pereche", si toti ne dam in vant dupa compania cuiva, avand convingerea launtrica a faptului ca fara iubire... viata este pustiu. Sau ceva foarte similar. Toata lumea, cu exceptia celor care evita relatiile, desigur.

Pare ca in cazul acestora, relatiile nu sunt mai importante decat felul cum acestea decurg. Ii veti auzi adesea vorbind despre faptul ca... "nu vreau o relatie, doar de dragul de a ma afla in treaba". Pare ca acest gen de discurs interior faciliteaza capacitatea noastra de a ramane singuri, in ciuda faptului ca, in jurul nostru, fiecare goneste disperat dupa cate o relatie.

Dar banuind ca exista convingeri si asteptari care fac relatiile "de dragul relatiilor" sa nu fie o optiune pentru aceasta categorie de persoane, nu am vorbit inca despre care sunt acele convingeri. Ei bine, nu ar trebui sa ne mire faptul ca aceste persoane va vor povesti tot felul de lucruri teribile despre relatia parintilor.

Neincrederea cronica in relatie porneste din copilarie si din reprezentarile de gen care se inspira din exemplul parintilor. S-ar parea ca aceasta teama de relatie are la baza o experienta subiectiva care nu flateaza ideea de relatie, dimpotriva, o face sa para un fel de cotoroanta de care, nu-i asa, chiar trebuie sa fugi cat te tin picioarele.




In acest articol insa mi-am propus sa vorbesc despre un mod de a evita relatiile oarecum paradoxal si care merita atentia noastra, tocmai fiindca persoanele care practica acest mod de a fugi de relatii au nevoie de ajutor. Este vorba despre evitarea relatiilor sub pretextul ca ... iti doresti o relatie cu o persoana indisponibila.

Terapeutul Shelly Bullard spune ca exista 4 indicii destul de concrete ale faptului ca persoana iubita este pur si simplu indisponibila: I. nu ne suporta emotiile pe care le considera reactii nepotrivite, II. faptul ca evita eforturile de crestere personala, III. nu poate sa ramana singur si IV. emite opinii sarcastice cu privire la relatii, in general. Iata cativa dintre indisponibilii de care ne indragostim:


  • Casatoritul - impedimentul pare a fi verigheta, dar asta nu-l va impiedica sa inceapa o relatie sexuala pasionala cu tine. Totusi, pe masura ce trece timpul, iti dai seama ca ai ramas singur (sau mai curand singura) si nimic nu poate schimba asta, in afara de tine, fireste, care nu iti doresti sa schimbi asta, fiidca esti "prea indragostita".
  • Super-starul - impedimentul aici consta in faima super-starului dar si in distanta fizica ce va desparte. Chiar si cu super-starul poti avea o relatie sexuala uneori, mai ales daca esti bine dotata de la mama natura. Cu toate acestea, relatia pe care o ai cu un super-star este indoielnica si vei avea mereu sentimentul ca nu esti decat un pion (fem. pioana)  intr-o armata de admiratori.
  • Indisponibilul Emotional - impedimentul aici este ceva mai abstract: faptul ca persoana de care esti indragostit(a) nu este capabila sa nutreasca emotii sincere si autentice fata de orice fiinta umana, astfel incat sa fie posibila intimitatea propriu-zisa. Chiar si cu acest tip poti sa ai o relatie sexuala, dar aminteste-ti ca nu inseamna nimic pentru el. Aici intra si versiunea Super-Whore (Charlie Harper din Two & Half Men)
  • Workahoolicul - fireste, ati intuit care este impedimentul: faptul ca programul de munca al workahoolicului nu se termina niciodata, sau se termina seara tarziu si incepe dimineata devreme, lucru care face imposibila orice initiativa romantica. Si cu workahoolicul ati putea avea relatii sexuale sterile, daca sunteti pregatiti sa va coborati foarte mult asteptarile si "pretul". Nu uitati ca adevarata sa iubire este munca.
  • Timidul - cand impedimentul este timiditatea, este foarte dificil sa aveti relatii de vreun fel cu o astfel de persoana. Poate doar daca organizati un viol, ceea ce este imoral si ilegal, dupa cum bine stiti. Timidul va va face sa visati frumos o viata intreaga si va veti bucura de flirturi de mare clasa, insa niciodata nu va trece limita catre... "Buna. Ne cunoastem oare de undeva?"
  • Internautul Misterios - lesne de inteles, nu-i asa, internautul este departe, mai ales din punct de vedere fizic, dar, s-ar parea ca si din alte puncte de vedere. Parca faceti eforturi supra-omenesti de a-l apropia pe acest internaut adorabil si inaccesibil, insa el se indeparteaza ca o fata morgana. Mai trist este faptul ca, de multe ori, cei de care va indragostiti pe internet, sunt personaje fictive, identitati construite artificial pentru a va impresiona. Apogeul acestui gen este catfish-ul, dar mai sunt si alte forme de a minti in legatura cu cine / ce / cum suntem.
  • Idiotul - acesta este un termen generic sub care se intalnesc tot felul de incompetenti (social, emotional, etc) si intarziati mintal, de la care asteptati enorm de multe lucruri, ceea ce va face "perechea perfecta", dintr-o anumita perspectiva. Si pe cat de multe lucruri asteptati din partea lor, pe atat de putin veti primi - de unde si "magia". Cred ca toti tipii din aceasta lista pot fi denumiti idioti - macar sub forma de alint. Daca mai sunt si altii, considerati ca sunt perfect reprezentati in cadrul acestei categorii.

Totusi, nu este de glumit cu acest obicei de a astepta enorm de multe lucruri din partea unor persoane care sunt dispuse sa ofere extrem de putin. Trebuie sa fie ceva gresit la mijloc. Unii spun ca de fapt nu va doriti o relatie, va doriti doar romantismul. Dar eu ma tem ca nu va doriti nici macar romantism - doar vreti sa demonstrati cat de rai, incompetenti si idioti sunt ceilalti. Ceilalti, adica "genul iubit" (expresia "celalalt sex" pare total desueta la momentul prezent). 

De asemenea, odata cu asta, (credeti ca) demonstrati faptul ca voi insiva sunteti niste persoane de o calitate exceptionala, rar intalnita, care sunt dispuse sa se auto-sacrifice in numele iubirii, cand de fapt ceea ce faceti cu adevarat este sa evitati cu orice pret o relatie reala cu ceilalti, de care, probabil va temeti ca naiba de tamaie. 

Devine adesea ridicol felul in care astfel fiinte "de o calitate umana exceptionala" se indragostesc de parteneri perfect indisponibili, fara macar sa incerce sa ii cunoasca cu adevarat sau sa se lase cunoscuti de acestia. Pare ca in mintea lor, se afla tabloul complet, care face emotiile sa evolueze exponential, sa explodeze feeric, exact asa "cum trebuie", intr-o telenovela decenta. In realitate, in acest fel ne pregatim pentru a fi deziluzionati. 

Mai trist este faptul ca toate astea se intampla sub pragul constiintei, pe baza a ceea ce simtim si "ni se pare", intr-un mod controlat parca de entitati mai presus de noi si de vointa noastra. Probabil ca acele entitati sunt convingerile de viata si reprezentarile de gen care ne impiedica sa relationam cu ceilalti, propriu-zis si autentic, de teama poate sa nu ni se adevereasca fricile acumulate in copilarie.  








(1) Imaginea Beautiful Isolation, de Amber Kost, via Flikr, sub licenta CC BY-NC-ND 2.0

(2) Mind Body Green, (acc. Mai 25, 2017), 4 Warning Signs of an Unavailable Partner , website: Mind Body Green

(3) The Huffington Post, (acc. Mai 25, 2017), Attracted to the Unavailable, website: The Huffington Post
Continue reading

miercuri, 24 mai 2017

Esti oare un Judecator sau un Ucenic? Gandirea Judecatorului si intrebarile pe care si le pune, duc la Mlastina Judecatorului iar in cel mai bun caz, duc la un cabinet de psihoterapie. Dar ce am avea de invatat de la un Ucenic?





Sunt ani de cand am citit prima data "Schimba-ti Intrebarile, Schimba-ti Viata". Am intuit chiar de atunci ca este o carte valoroasa in felul ei, dar parca, in anumite momente, trecea pe langa mine. Acum o recitesc pentru a 2-a oara si incerc sa o integrez in sistemul de gandire si abordare terapeutica pe care l-am dezvoltat intre timp.

Nu este putin lucru sa iti ramana in minte chiar si un singur citat dintr-o carte, oricare ar fi aceea. Din cartea lui Marilee Adams mi-a ramas in minte un fragment care incerca sa scoata in evidenta faptul ca intrebarile pe care ni le punem au o influenta majora si decisiva asupra modului cum evoluam ca oameni.

Intrebarile au schimbat chiar si cursul istoriei. In trecut, popoarele nomade erau manate de intrebarea subinteleasa: "Cum ajungem la apa?"  Motiv pentru care erau in continuare nomade... Si iata ce s-a intamplat cand intrebarea s-a schimbat in "Cum facem apa sa ajunga la noi?" Aceasta noua intrebare a initiat una dintre cele mai semnificative schimbari paradigmatice din istoria umanitatii. A introdus agricultura, inclusiv inventarea irigatiei, depozitarea apei, saparea fantanilor, cultura plantelor si in final, aparitia oraselor. 

Dupa cum observati, autoarea incearca sa demonstreze ca intrebarile pe care ni le punem, determina cursul istoriei. Dar pentru mine intrebarile acestea nu sunt altceva decat simbolul unor atitudini pe care le adoptam la un anumit moment. Poate si faptul ca autoarea este o femeie, a axat cartea pe ideea de intrebari "care se simt" intr-un anumit fel. Se dau cateva exemple de intrebari care se simt "rau" si intrebari care se simt "bine" in corp, in sensul ca unele accentueaza tensiunea si disconfortul, iar altele, dimpotriva.

Aici intra in scena cele doua personaje ale povestii: Judecatorul si Ucenicul.

Judecatorul - este critic cu sine si cu ceilalti, reactioneaza prin riposta si gandeste mecanic, este focalizat pe gasirea vinei, stie-tot, este inflexibil si rigid, are o gandire de tip alb-negru, este increzut si ignora parerile celor din jur, isi apara propriile idei, are posibilitati limitate si se gaseste intr-o stare de alerta permanenta. Relatiile sale sunt conflictuale si concurentiale, simtindu-se izolat, separat de cei din jur.

Ucenicul - este ingaduitor cu sine si cu ceilalti, este receptiv si grijuliu, responsabil, este flexibil si adaptabil, are o gandire deschisa, este curios si ia in consideratie parerile celorlalti, poate pune sub semnul intrebarii propriile idei, de aceea are posiblitati nelimitate. Starea sa obisnuita este aceea de curiozitate. Relatiile sale sunt de cooperare si Ucenicul se simte conectat cu ceilalti.


Intrebari de Judecator Intrebari de Ucenic

  • Ce nu merge?
  • Cine este de vina?
  • Ce este in neregula cu mine?
  • Cum pot dovedi ca am dreptate?
  • Cum poate deveni asta o problema?
  • De ce este aceasta persoana atat de proasta si enervanta?
  • Cum pot controla totul?
  • Ce rost are?


  • Ce functioneaza?
  • Care este responsabilitatea mea?
  • Ce vreau?
  • Ce pot invata?
  • Care sunt faptele? 
  • Ce pot folosi din asta?
  • Ce gandeste, simte si doreste cealalta persoana?
  • Care este interesul general?
  • Ce se poate face?


Cu alte cuvinte, concluzioneaza autoarea, intrebarile de Judecator sunt agresive, atat auto-agresive cat si hetero-agresive, in timp ce intrebarile Ucenicului sunt mai curand pasnice, vizeaza eficientizarea, managementul intelept al situatiilor, si cooperarea intre membrii grupului social aflat in cauza.

Marilee Adams incearca sa evidentieze faptul ca intrebarile Judecatorului nu doar ca sunt agresive, dar si induc o stare de razboi cu sine si cu cei din jur, un razboi care de altfel nu foloseste la absolut nimic, din moment ce ne conduce la... Mlastina Judecatorului - un loc in care Judecatorul este nevoit sa recunoasca faptul ca intrebarile pe care si le-a pus (atitudinile sale) l-au condus la ruina.




In viziunea mea, Judecatorul este un nevrotic, care traieste cu febrilitate situatiile cu care se confrunta, marcat fiind de lipsa de incredere in sine si in ceilalti, care il si determina sa adopte o atitudine agresiva fata de sine si respectiv, fata de ceilalti. Modul cum a definit autoarea pe Judecator si pe Ucenic, prin intermediul intrebarilor pe care ei si le pun, si prin intermediul a cat de tulburatoare (distructive) sunt aceste intrebari, este cam vag.

Judecatorii ajung in cel mai bun caz la psiholog pentru ca atitudinea lor este similara blocajului si pasivitatii. Mintea lor este ocupata nu cu faptele realitatii ci cu descoperirea vinovatilor, lucru care ii mentine intr-o stare de surexcitare nervoasa. In mod ideal, intrarea in terapie ar trebui sa reprezinte intalnirea Judecatorului cu Ucenicul Interior, pentru ca un proces de consiliere nu prea are timp de atitudini specifice Judecatorului.

Consilierea incearca sa descurajeze pasivitatea si lamentarile sterile si sa treaca la nivelul urmator, adica la stabilirea faptelor realitatii, evidentierea optiunilor disponibile, stabilirea avantajelor si dezavantajelor fiecareia dintre optiuni, luarea deciziei si aplicarea deciziei respectve, etc. Pentru ca un client de consiliere, rareori isi pune intrebari utile, ne ramane intalnirea cu psihologul, care vine cu o multime de intrebari justificate, logice si utile.

Ce simti? Cum interpretezi situatia? Cum altfel ai putea interpreta situatia? Ce iti vine sa faci? Care ar fi rezultatul daca ai actiona asa? Ce iti doresti de fapt? Care sunt optiunile pentru a obtine ceea ce iti doresti si ce avantaje sau dezavantaje au acestea? Care sunt pasii de punere in aplicare a deciziei?

Cred ca daca ati citit cu atentie trasaturile acestui tip pe care autoarea l-a denumit "Judecator", veti observa cat de mult se regaseste in dansul nevroza cu specificul ei de inflexibilitate si blocaj sistematizat. Schimbarea intrebarilor reprezinta in viziunea mea schimbarea atitudinii pe care o adoptam in relatie cu provocarile vietii, pentru ca aceasta sa produca evolutie, nu drama.

Dati-mi curajul de a schimba ceea ce pot schimba, linistea de a accepta ceea ce nu pot schimba si intelepciunea de a face diferenta intre ele. (Serenity Prayer)

In acest motto se regasesc toate atitudinile de bun simt, acelea menite sa faciliteze evolutia personala, in ciuda adversitatilor inerente existentei. Judecatorii, potrivit descrierii acestei autoare, sunt aceia care nu isi propun sa schimbe ceea ce se poate schimba si nici sa accepte ceea ce nu se poate schimba - de aici vine si drama lor existentiala, fara de sfarsit. 








(1) Imaginea What?, de Veronique Debord-Lazaro, via Flikr, sub licenta CC BY-SA 2.0

(2) Adams, M., (2010), Schimba-ti Intrebarile, Schimba-ti Viata, editura Amaltea, Bucuresti
Continue reading

vineri, 19 mai 2017

Catfishingul este un adevarat sport practicat de internautii imaturi din punct de vedere psihologic si social. Consecintele pot fi devastatoare uneori, in functie de cei implicati si capacitatea lor de a-si gestiona deziluziile. 




Pestele pisica isi trage numele de la mustatile sale similare mustatilor de felina. Isi petrece viata pe fundul apelor, sau chiar in malul de pe fundul raurilor ori in locuri intunecoase, precum ar fi pesterile subacvatice. Unele specii dispun de venin care, prin intepatura, poate fi letal. Cu alte cuvinte, un peste cu o personalitate destul de sinistra, care prefera sa nu prea fie vazut.

Am inceput articolul cu aceasta scurta introducere biologica deoarece, s-ar parea, catfishingul a devenit un "sport" practicat de unii internauti, spre disperarea naivilor care pierd timp si se lasa abuzati din punct de vedere emotional, in acest fel. Doar pentru ca cineva are nevoie de atentie si nu ar putea sa o obtina prin mijloacele propriei personalitati. Si cam asa arata, in flesh & bones o catfish din Canada rurala, devenita celebra, ca urmare a incercarii sale de a stoarce niste bani de la un star din NBA:




Vorbeam de curand despre dezavantajele acestei binecuvantari ceresti care este frumusetea fizica, si mai exact, despre felul in care persoanele care detin atributele frumusetii, pot sa devina victime ale unor rapiri - era cazul atunci de "vieti furate". In acest articol va propun o reflectie cu privire la identitatile furate pe internet, rezultatul si efectele, in unele cazuri, nefiind cu nimic mai prejos decat situatia de a fi rapit(a), propriu-zis.

Este de notorietate cazul lui Tiffany Watkins, o superba tanara din San Diego, care a devenit victima unui "furt de indentitate" si a avut de suferit de pe urma acestui fapt, cum nici macar nu va inchipuiti. Este poate suficient sa va spun ca viata ei a devenit un adevarat calvar si subiect de thriller, fiindu-i amenintata atat integritatea fizica si viata in sine, cat si relatia intima in care investise cativa ani, pe care, din pacate a si pierdut-o.

Asadar, cineva este putin frustrat, nu are viata sociala, nu stie cum sa se distreze, si descopera niste fotografii frumoase pe internet. Atunci ii vine ideea... "ce-ar fi daca as fi eu aceasta persoana?". Zis si facut: copiaza fotografiile, isi face un cont nou-nout pe Facebook si incepe sa... vaneze admiratori, tocmai din adancurile nepatrunse ale internetului.

Termenul de catfishing se refera tocmai la acest tip de activitate. Pe de o parte catfishingul presupune sa faci rost de niste materiale media (foto-video) ale unei persoane care de regula arata mai bine ca tine, iar in al 2-lea rand, catfishing presupune sa te comporti pe internet ca si cand ai fi acea persoana, amagind tot felul de persoane naive, care sunt lipsite de experienta sociala si cad in aceasta capcana, pierzand timp si investind sentimente sincere.

In acest fel poti sa incepi relatii cu tot felul de persoane si sa "te joci" de-a relatia, profitand de naivitatea acestora si, poate, de lipsa competentelor sociale de care dau dovada - daca le-ar avea, de ce ar ramane 2 ani intr-o relatie pe internet? Asadar, un barbat gay din Africa de Sud, fura identitatea unei tinere din statul California si incepe o "relatie" pe internet cu un tanar din Michigan - Brian Hile.

Aparent Miss Watkins "a avut noroc" de astfel de "iubitori de frumos", care i-au tot furat fotografiile si au pretins ca ar fi star porno, sau te miri ce alta ciudatenie a naturii. La un moment dat, Brian Hile descopera ca ceva ar putea sa fie in neregula cu "iubita sa de pe internet". Ii cere (IN SFARSIT, DUPA 2 ANI!!) sa dovedeasca ce este, prin intermediul unei convorbiri telefonice. E si acesta un start, dar s-ar parea ca startul a venit prea tarziu.

Cand convorbirea telefonica este refuzata, Brian Hile se infurie, isi da seama ca a fost catfish-uit si isi propune sa se razbune. Dar pentru ca nu stia cine l-a tras pe sfoara, se pare ca i-a fost mai usor sa considere ca a fost pacalit de Tiffany Watkins - o fata care se gaseste in aceasta poveste abosolut intamplator si care nu stie ce pedeapsa se indreapta catre ea, pentru simplul motiv ca era frumoasa si si-a facut niste selfie-uri in lenjerie intima pe care le-a incarcat intr-un cloud, sub parola.

Fratele lui Brian Hile, Brett si-a dat seama ca fratele sau traverseaza o perioada deosebit de dificila, mai ales ca era somer si la asta se adauga deziluzia pe care o suferise din partea "fetei visurilor sale" si s-a implicat in aceasta poveste ca un adevarat frate, dovedind ca exista inca bun simt si intelepciune pe lumea asta. Daca Brian Hile era pe cale sa devina calaul unei fete... vinovata pentru ca era frumoasa, ei bine, fratele sau, Brett, a devenit ingerul pazitor al frumoasei necunoscute din California.

Desi Brian ii spune lui Brett ca merge in Texas sa "o ia de la capat", acesta gaseste agenda in care Brian notase planurile sale de razbunare si realizeaza ca de fapt Texasul nu era pe ordinea de zi a fratelui sau. Brett il cauta pe fratele Brian in San Diego, California, unde tipareste niste flyere si intreaba oamenii de la autogara daca l-au vazut pe cel cautat. In cele din urma il gaseste, incearca sa vorbeasca cu el, sa fie vocea ratiunii pentru fratiorul sau, dar fara niciun rezultat. Cand Brian fuge de Brett, acesta din urma face singurul lucru care ii mai ramasese: suna la Politie.

Din fericire, povestea se incheie "cu bine", in sensul ca Brian Hile este capturat inainte de a-i face rau fetei si a fost ulterior condamnat la 5 ani de inchisoare pe baza dovezilor furnizate de fratele sau Brett. Totusi, Tiffany Watkins si-a pierdut relatia si reputatia ca urmare a faptului ca i-au fost furate fotografiile si puse pe tot felul de situri porno, iar oamenii o cunosteau mai curand de acolo decat asa cum era ea in realitate. Ceea ce este trist, hai s-o recunoastem! Iat-o pe TIffany luptand pe youtube pentru a transforma catfishingul intr-o infractiune:




Imaginati-va cum ar fi sa va recunoasca lumea pe strada, lucru care i se intampla destul de frecvent tinerei, si sa vi se spuna tot felul de grozavii despre activitatea voastra pe internet, despre care nu aveti nici macar cea mai vaga idee. Nu in ultimul rand, imaginati-va cum ar fi sa fii sunat la cele mai nepotrivite ore pentru a auzi gafaitul bolnav al unui necunoscut ce vrea sa se razbune pe tine pentru motive care iti scapa cu desavarsire. Ei bine, cred ca acestea sunt cateva dintre consecintele cele mai grotesti ale catfishingului.

Si totusi, ce ne invata aceasta poveste?

  • Pe cei care cad prada catfishingului, ii invata sa nu permita niciunei "entitati" de pe internet sa ii amageasca. Puneti in miscare arsenalul pe care il aveti la dispozitie pentru a indeparta posibilii impostori: discutiile telefonice, camerele web, google reverse image search, relatii cu membrii familiei persoanei, etc. O catfish ii reprosa victimei sale stupizenia de a nu solicita macar o convorbire telefonica in 2 ani.
  • Pe cei carora le sunt furate fotografiile, de asemenea ii invata sa-si caute prin intermediul google reverse image search propriile fotografii de pe internet, pentru a atrage atentia comunitatilor de internauti ca persoanele care se ascund in spatele acestor identitati fictive sunt niste impostori. 
  • Pe cei care sunt rude sau prieteni ai unor persoane care au fost catfishuite, sau pe cale sa fie catfishuite, ii invata sa atraga atentia prietenilor sau rudelor care se afla in relatii suspecte pe internet, ca este cazul sa faca verificari cat mai grabnice cu privire la identitatea reala a celor care se ascund in spatele acestor personaje suspecte. 
  • Nu in ultimul rand, daca aveti prieteni labili din punct de vedere psihic, care au avut "norocul" sa cada intr-o capcana de acest fel, este bine sa procedati precum Brett Hile, fratele victimei catfishingului, care victima a fost la doar un pas sa devina ea insasi un agresor, pe fondul problemelor din viata personala. 

Si inca un ultim gand: Respect Brett Hile! Chiar daca acest tip "si-a tradat fratele", totusi, a dat dovada de un bun simt rar intalnit, mergand dupa fratele sau in San Diego, incercand prin toate mijloacele sa il opreasca si in final sunand la Politie si impiedicandu-si astfel fratele sa faca o nenorocire gratuita unei persoane nevinovate.

In 2009 mi s-a adus in atentie faptul ca exista cineva care imi foloseste fotografiile pe diferite retele de socializare, sub numele de Brittney Cavallari. Aceasta pagina iesea in evidenta fata de toate celelalte pentru ca nu doar ca aveau fotografiile mele furate, aveau si fotografii noi cu mine, despre care nici macar nu stiam ca exista. Ei au reusit sa descopere fotografiile pe care cunoscutii mei le-au postat pe internet. Cand ieseam cu prietenii in oras, iar ei postau despre asta, aceste persoane downloadau fotografiile si le postau ca si cand ar fi fost ale lor. Nu doar ca foloseau fotografii furate, dar aveau chiar pagini de Facebook false ale tuturor rudelor mele si ale prietenilor cu care apaream in poze. Pentru a parea reale, aceste profile false pareau ca discuta intre ele, asa incat toata lumea era convinsa ca sunt identitati reale. Cand am aflat despre asta, am contactat detinatorii acestor profile false cerandu-le sa inceteze sa imi mai foloseasca fotografiile. Ei mi-au raspuns spunandu-mi ca ar fi mai bine sa nu le vorbesc in acel fel pentru ca stiu unde locuiesc. (Tiffany's Story)








(1) Imaginea Catfish, de Luke Kondor, via Flikr, sub licenta CC BY-NC-ND 2.0

(2) Tiffany Watkins Foundation, (acc. Mai 19, 2017), TIffany's Story, website: TWF

(3) IMDB, (acc. Mai 19, 2017), Web of Lies - Catfished, website: IMDB
Continue reading

joi, 18 mai 2017

Ce este intelepciunea? Ceva de genul: "Ce e val, ca valul trece, de te-ndeamna, de te cheama, tu ramai la toate rece." A fi intelept este atunci cand reactiile tale raman logice si rationale, in ciuda crizelor existentiale pe care le traversezi.




As paria pe faptul ca nu stii cum ai reactiona daca ti s-ar intampla o nenorocire de proportii ceva mai insemnate. Sau poate ca stii, si atunci inteleg despre tine ca te cunosti foarte bine ca si personalitate. Dar sunt foarte multi oameni pe care daca i-as intreba, nu ar prea sti ce sa-mi raspunda.

Intrebarea le induce un soi de teama amestecata cu angoasa si prefera sa schimbe subiectul cat mai repede, ca si cand daca am continua sa vorbim despre asta, am atrage lucrurile despre care discutam. Cu toate acestea, reactia noastra la stres face parte din personalitatea noastra. Ba chiar am putea spune ca reactia la stres reprezinta poate cel mai fidel indiciu cu privire la structura personalitatii.

Nu intamplator cele mai cunoscute experimente psihologice ale tuturor timpurilor implica un factor stresant puternic: lipsirea de libertate (experimentul Stanford), fortarea comportamentelor deviante (experimentul lui Milgram, privind obedienta), sau experimentul lui Muzafer Sherif, (privind presiunea grupului) etc.

  • Experimentul Stanford (Phillip Zimbardo) - in acest experiment organizat de prestigioasa universitate americana, subiectii au fost pusi in situatia de a deveni personajele unei "piese de teatru" despre interactiunile specifice mediului privativ de libertate. Astfel, unii dintre subiecti au devenit gardienii iar ceilalti au devenit prizonierii din inchisoare. S-ar parea ca interactiunile au degenerat destul de usor, in sensul ca unii dintre "gardieni" au adoptat comportamente abuzive, iar unii dintre "prizonieri" au inceput sa ii abuzeze la randul lor pe cei mai slabi. 
  • Experimentul Milgram (Stanley Milgram) - nici rivalii de la universitatea Yale nu s-au lasat mai prejos si au organizat un experiment cel putin la fel de controversat din punct de vedere etic, in scopul de a observa pana unde poate merge obedienta fata de o autoritate - in acest caz, cercetatorii in halat alb. Ei bine, niste subiecti erau indemnati de catre conducatorii experimentului sa aplice "socuri electrice" (nu erau reale, dar subiectii nu stiau asta) unor complici. S-ar parea ca foarte multi dintre subiecti au "mers pana la capat", doar pentru ca asa le spunea cercetatorul in halat alb. 
  • Efectul auto-kinetic (Muzafer Sherif) - o serie de experimente la fel de jenante pentru subiectii inocenti, printre care cel organizat de Muzafer Sherif sau de Solomon Ash, au urmarit sa demonstreze cat de pregatiti suntem sa rezistam presiunii grupului, atunci cand grupul afirma lucruri neadevarate, dar pe care ni le insusim, pentru a nu face nota discordanta. Daca un grup de complici apreciaza ca un fascicul de lumina proiectat pe un perete s-a miscat 20 de inchi, desi nu s-a miscat absolut deloc, 9 din 10 subiecti vor fi de acord cu majoritatea, fara sa-si dea seama de ce.

Numeroase materiale video sau doar in format textual, vorbesc despre aceste experimente clasice ale Psihologiei Sociale si le veti gasi pe internet, daca sunteti interesati de ele. In ziua de azi, se pune ceva mai mult accent pe dimensiunea etica a experimentelor, astfel incat se evita depasirea anumitor limite de suportabilitate. 

Doar tinerii de pe youtube isi mai fac asa zise "experimente sociale", sau"prankuri" rezultatul fiind ca sunt fugariti de oamenii pe care ii supara si care nu doresc sa fie supusi la asa ceva. Stiti replica: "It's a prank! It's a prank! ( ... Don't hit the scientist!)"

De asemenea, fetele care sunt aproape la fel de curioase ca si cercetatorii stiintifici, ii testeaza pe viitorii parteneri ca pe sobolani, punandu-i in tot felul de posturi stresante pentru a se asigura ca au ales bine pe cel ce urmeaza sa devina tatal progeniturilor. Iar aici etica este un termen lipsit de orice relevanta - nu avem timp de etica, cand in joc se afla viitorul copiilor, nu-i asa?




Ideea este ca punerea unei persoane intr-o situatie stresanta, reprezinta un experiment in sine iar rezultatele acestui experiment pot fi luate in calcul atunci cand vorbim despre structura personalitatii sale. De asemenea, se mai spune ca daca vrei sa cunosti pe cineva, trebuie sa ii dai puterea (vezi experimentele lui Zimbardo in care "gardienii" faceau abuzuri, tocmai fiindca detineau aceasta putere.). 

La un congres de psihologie adleriana ma aflam intr-un lift cu unul dintre cei care au sustinut workshopuri acolo - este vorba despre John Newbauer, doctor in stiinte ale educatiei, care venise tocmai din America. Am profitat de ocazie pentru a-i pune o intrebare ce ma preocupa de mult timp. 

Marius: "Oare noi, adlerienii, nu facem cam mult caz de treaba asta cu stilul de viata (personalitatea)? In sensul ca daca iti merge bine, nu ai factori de stres majori, suntem bine, avem un stil de viata de invingatori si nimic nu ne poate sta in cale. Dar daca se acumuleaza tot felul de factori de stres, oare am mai putea sa avem o personalitate atat de puternica?"
John: "Pai stii ce spunea Alfred Adler? Spunea ca stilul de viata (personalitatea) se dovedeste in momente critice." 
Marius: "A-ha."
Cred ca John Newbauer (si Adler) avea dreptate. Nu pun la socoteala faptul ca personalitatea unora este atat de... speciala, incat chiar si in momente de relativa liniste, chiar si in detaliile neutre ale unei situatii descopera tot felul de drame care le fac viata grea. Cred ca nimeni nu are vreun dubiu cu privire la structura unor astfel de personalitati. 

Se spune de pilda ca la cei cu tulburare de personalitate de tip borderline, sensibilitatea este atat de mare incat, la nivel psihologic, este ca si cand ar fi niste pacienti de la spitalul de arsi, pentru care orice atingere reprezinta un supliciu. Va imaginati ca pentru astfel de persoane, care dispun de o rezilienta si de o rezistenta la frustrare minime, nu este nevoie de mari crize existentiale, din topurile de factori stresori.

1. Decesul partenerului (100)
2. Divortul (73)
3. Separare maritala (65)
4. Detentie (63)
5. Decesul unui membru apropiat din familie (63)
6. Accidente sau boala proprie (53) 
7. Casatoria (50)
8. Concedierea (47)
9. Reconciliere maritala (45)
10. Pensionare (45)
(Scala Holmes & Rahe)
Aceasta este faimoasa scala a evenimentelor stresante Holmes & Rahe, care s-ar putea sa nu reflecte absolut nimic, fiindca oamenii sunt unici iar stresul este conditionat de personalitatea fiecaruia dintre noi. Spre exemplu, decesul partenerului poate fi stresant pentru cineva care a fost fidel si dependent de partener, timp de 40 de ani, dar nu si pentru cineva care nu stia cum sa scape de acest partener, nu-i asa?

Drept concluzie a acestui articol sa spunem ca stresul reprezinta un mod de a cunoaste personalitatea cuiva si vulnerabilitatile sale. Trauma este un eveniment pentru care nu am fost pregatiti, iar o criza (mod de reactie) ce urmeaza unui astfel de eveniment spune multe despre lucrurile pentru care nu am fost pregatiti, dar si despre lucrurile pentru care trebuie sa ne pregatim in cadrul unei terapii. 

Unii dintre noi trebuie sa se pregateasca chiar si pentru plecatul partenerului in delegatie, chiar si pentru o spranceana ridicata de catre un prieten. Altii in schimb, s-ar parea ca sunt pregatiti chiar si pentru un cutremur, chiar si pentru corespondentul unui cutremur in viata personala a fiecaruia dintre noi. Pentru ca... rezilienta, am spune. Dar aceasta rezilienta are legatura cu evolutia noastra spiritual - emotionala, in ultima instanta.








(1) Imaginea Crisis | Canary Warf, London, de Thomas L., via Flikr, sub licenta CC BY-NC-ND 2.0

(2) Wikipedia, (acc. Mai 17, 2017), Stanford Prison Experiment, website: Wikipedia

(3) WIkipedia, (acc. Mai 17, 2017) Milgram Experiment, website: Wikipedia

(4) Mind Tools, (acc. Mai 17, 2017, The Holmes and Rahe Stress Scale, website: Mind Tools

(5) Wikipedia, (acc. Mai 17, 2017), Muzafer Sherif, website: Wikipedia
Continue reading

duminică, 14 mai 2017

Psihopedia stimuleaza cultura zambetelor la romani, prin intermediul unui articol dedicat acestui gest uman incarcat cu semnificatii. Cititi despre cele 10 secrete ale zambetului!




Zambetul poate sa fi patruns in constiinta colectiva drept un simbol al prieteniei, al deschiderii, al satisfactiei, dar el poate sa transmita numeroase alte lucruri, emotii sau mesaje: teama, dispret, jena, etc. Anumite zambete sunt enigmatice, iar oamenii se intreaba chiar si dupa sute de ani ce transmit ele - vezi surasul Monalisei din portret.

O serie de studii stiintifice si cercetari in domeniu au condus la aparitia unui consistent bagaj de informatii referitor la zambet, conotatiile sale sau efectele sale asupra celui care zambeste si, desigur, asupra celor carora li se zambeste. Oare de cate feluri sunt zambetele? Zambesc mai mult barbatii sau femeile? Poate un zambet sa ascunda ce te astepti mai putin - adica o depresie?

Iata doar cateva dintre informatiile adunate in bazele de date ale zambetului uman:

  • Zambetul Panamerican si Zambetul Duchenne. Anumiti cercetatori au impartit zambetele in doua categorii: cele Panamericane (dupa numele companiei aeriene care le forta pe stewardese sa zambeasca), adica false, si zambetele Duchenne, autentice (dupa numele cercetatorului care le-a pus in evidenta). Spre deosebire de zambetul Panamerican, zambetul Duchenne presupune o participare a pometilor si a ochilor, care fac "laba gastii" la colturi. 
  • Femeile zambesc mai mult decat barbatii. Asa cum era de asteptat, femeile, care dispun de ceva mai multa empatie, inteligenta emotionala si capacitate de a se afla in contact cu cei din jur, zambesc mai mult decat barbatii. Fie pentru a se face placute, lucru esential in viata sociala a unei femei, fie pentru a detensiona situatiile, femeile recurg la zambet care, nu-i asa, le vine asa de bine uneori. 
  • Zambetul si puterea. S-ar parea ca atunci cand suntem puternici din punctul de vedere al fortei fizice, al combativitatii, dar si din punctul de vedere al statutului, avem mai putina nevoie sa zambim, zambetul fiind mai curand asociat unui nivel scazut de testosteron si unui statut social de nivel modest. Asadar, zambetul nu este tocmai pentru cei puternici, care nu au nevoie sa se faca placuti, ci mai curand pentru cei slabi. 
  • Exista oameni care nu pot zambi. Nimic iesit din comun aici, nu-i asa? Dar nu ma refer la cei care au figura "paralizata" din cauza unei depresii, sa spunem, ci ma refer la cei care s-au nascut sau au dobandit aceasta conditie medicala care din pacate nu le permite sa adopte expresii faciale, din cauza unei paralizii a muscilor fetei. Situatia este dramatica pentru acesti oameni, deoarece aceasta imobilitate a fetei devine un stimul de netrecut, care stupefiaza pe cei din jur si nu intr-un sens pozitiv. De aici si dificultatile de a-si face prieteni sau relatii.
  • Zambetul ne face fericiti. Ai spune ca zambetul denota, de cele mai multe ori, fericirea si buna-dispozitie, dar s-ar parea ca si reciproca este valabila - fericirea vine de la zambet. Creierul primeste anumite semnale din partea muschilor fetei si le interpreteaza ca pe un "start la fericire". Consecinta este, desigur faptul ca apar emisii de hormoni ai fericirii, care amelioreaza dispozitia noastra emotionala. Cu alte cuvinte, da, poti zambi de fericire dar poti zambi si pentru fericire.



  • Exista "depresia zambitoare". Marturisesc ca si pe mine ma nedumereste acest tip de depresie, mai ales ca scapa nediagnosticata si mai ales ca persoanele care sufera de asa ceva, sunt relativ functionale, cel putin in aparenta. Da, se pare ca nu toata lumea experimenteaza depresia in acelasi fel. Pentru unii, spre exemplu, golul interior ar putea fi ascuns in spatele unui zambet care deghizeaza depresia. Pot concepe un scenariu de acest fel, dar nu am intalnit decat rar persoane care folosesc acest mecanism de aparare. In mod reciproc, se poate afirma si faptul ca unii sunt fericiti, desi nu arata asta prin expresia si mimica lor.
  • Anomalia Zambetului Natural. In legatura cu psihologia fericirii, s-ar parea ca lucrurile despre care credem ca ne vor face sa zambim, nu produc atat de multe zambete, precum ne imaginam. Pentru ca cercetatorii de la Harvard au observat ca exista aceasta "anomalie" a zambetului, ne recomanda sa facem rost de zambete si din alte surse decat cele naturale. Asa a aparut "fericirea sintetica" - fericirea pe care o generam artificial, atunci cand NU ni se implinesc dorintele (nu, nu are legatura cu medicamentele sau drogurile).
  • Zambetul autentic de azi prezice fericirea de maine. Un studiu facut cu ajutorul fotografiilor de la absolvirea facultatii, arata faptul ca acele persoane care zambesc cu sinceritate in respectivele fotografii, vor fi mai fericite, mai implinite din punct de vedere emotional, chiar si dupa zeci de ani de la terminarea scolii, absenta zambetului corelandu-se cu divortul. Stiti vorba aceea... "happy-go-lucky". Altfel spus, drumul catre zambetul de maine, incepe cu zambetul de azi. Studiul dovedeste de fapt ca atitudinile noastre au tendinta sa se conserve in timp si da, ca cei fericiti sunt norocosi.
  • Zambetul ne face sa aratam mai batrani. Da, se pare ca un studiu total nepopular, a demonstrat asta, in ciuda faptului ca iubim oamenii care zambesc mult si ii simtim mai aproape de noi. S-ar parea ca, tehnic vorbind, odata cu gandurile si emotiile bune, transmitem si riduri de expresie atunci cand zambim, lucru care ii determina pe ceilalti sa aprecieze varsta ca fiind doar putin mai inaintata decat in realitate. Expresia de surpriza, pare a fi cea mai avantajoasa in ce priveste "intinerirea".
  • Zambetul aromeaza experientele. Probabil ca daca ati zambit in timp ce ati citit acest articol, articolul v-a placut mai mult decat daca nu ati fi zambit. Un studiu pare sa fi demonstrat faptul ca atunci cand zambim, suntem mai tentati sa observam jumatatea plina a paharului si calitatile lucrurilor supuse evaluarilor noastre mentale.








(1) Imaginea Smile, de Hamza Butt, via Flikr, sub licenta CC BY 2.0

(2) Scientific American, (acc. Mai 13, 2017), Smile: You are About to Lose, website: Scientific American

(3) Yale News, (acc. Mai 13, 2017), Women Smile More than Men, website: Yale News

(4) The Economist, (acc. Mai 13, 2017), Life in thin slices, website: The Economist

(5) Psychology Today, (acc. Mai 13, 2017), Smiling Depressioin, website: Psychology Today

(6) Psychology Today, (acc. Mai 13, 2017), Smile: A Powerful Tool, website: Psychology Today

(7) Psychological Science, (acc. Mai 13, 2017) The Psychological Study of Smile, website: Psychological Science

(8) Harvard Business Review, (acc. Mai 13, 2017), The Science Behind Smiling, website: HBR
Continue reading

vineri, 12 mai 2017

Exista doar doua feluri de a trai: unii traiesc ca si cand nimic nu ar fi un miracol, iar altii traiesc ca si cand totul este un miracol. La mine vin numerosi oameni convinsi ca nimic nu este un miracol. Misiunea mea este sa-i fac sa creada ca totul este un miracol.




De o vreme, daca sunt intrebat cu ce ma ocup, am tendinta sa raspund ca ma ocup cu spalatul creierelor. Pun in slujba acestei ocupatii mult suflet si recunosc ca imi place, nu obligatoriu pentru senzatia de putere pe care mi-o confera. De fapt nimic nu imi garanteaza reusita, dar eu incerc totusi sa duc la bun sfarsit lucrarea mea de spalare a creierelor istovite de propriile lor idei. 

Mi se intampla apoi ca unii dintre oamenii cu care am lucrat sa revina si sa imi multumeasca pentru ca le-am redat bucuria si poate chiar viata, iar eu atunci sunt incredintat ca le-am spalat creierul "ca la carte" si imi creste inima de bucurie, desi lumea nu-si da seama neaparat ca este chiar asa. 

Da, se pare ca un om poate sa supravietuiasca foarte bine cu ideile altora, daca am putea pur si simplu sa i le "plantam" in minte. Ba chiar, un om ar putea mai usor sa supravietuiasca cu ideile altora, in caz ca propriile sale idei il aduc la ruina generalizata. Si atunci cum sa nu le speli creierul de toate aceste idei care nu fac decat sa le limiteze potentialul, sa le impiedice zborul?

Pretuiesc foarte mult ideile "gresite" ale oamenilor pe care ii intalnesc. Le iau ca pe o forma de arta careia ii acord respectul cuvenit. Stiu ca si eu am fost acolo in anumite momente si imi este usor sa ma solidarizez cu ei. Am un intreg arsenal de manipulare: cunostinte de psihologie, povestioare lacrimogene sau care te pun pe ganduri, chiar si bancuri. Spre exemplu, stiti de cati psihologi este nevoie sa schimbi un bec? De unul, dar becul trebuie sa vrea si el. 

Unii dintre clienti sunt ca niste luntrasi care se afla intr-o barca sparta, si totusi, tin in barca o lada mare cu aur. In lada aceea se afla conceptiile lor cele vechi, care i-au adus in aceasta situatie disperata. Daca nu scapa cel putin de o parte din acest tezaur, risca sa se scufunde si sa piara. Le lansez astfel de provocari intelectuale: ce ai face daca ai fi in aceasta barca sparta si ai avea o lada mare cu aur?

Da, s-ar parea ca atasamentele reprezinta o importanta sursa a suferintelor psihice. Nu exista nicio emotie care sa nu aiba legatura cu dorintele noastre. Sunt un fel de calugar budist al psihoterapiei, o recunosc deschis. Nu zic ca este rau sa iti doresti lucruri. Dar fiecare dorinta isi are vremea ei. Unele dintre dorinte nu fac decat sa ne transforme in prizonieri ai trecutului, sau ai destinului, daca doriti. 




Spre exemplu, de ce ti-ai dori sa zbori? De ce  ti-ai dori sa mergi pe ape? Cred ca este mai interesant sa mergi pe un camp cu flori si sa te bucuri de mireasma lor primavarateca. Cine are nevoie sa mearga pe ape? Cine are nevoie sa zboare? Am privit aseara spectacolul Eurovision si am retinut un mesaj interesant din versurile unui cantec care concura pentru titlul de anul acesta:

Exista doar doua feluri de a trai. Unul este ca si cand nimic nu este un miracol. Iar celalalt este ca si cand totul este un miracol. 

Ei bine, da, oamenii vin la mine convinsi ca nimic nu este un miracol. Misiunea mea este aceea de a-i convinge ca totul este un miracol. M-a fascinat intotdeauna felul cum este constituit ochiul uman si modul in care se formeaza imaginea pe retina. Cu greu ai putea descoperi in natura ceva mai interesant. 

M-a fascinat, de asemenea faptul ca Pamantul este la distanta potrivita de Soare, pentru a nu fi nici parjolit, dar nici inghetat. Distanta optima pentru a gazdui viata. M-a fascinat si faptul ca Jupiter atrage toti meteoritii galaxiei, datorita gravitatiei uriase pe care o are, asa incat viata noastra este protejata de catastrofe. Da, avem motive sa credem ca totul este un miracol. 

Rolul nostru in cadrul acestui miracol sistematizat este acela de a permite miracolului sa se manifeste, de a facilita miracolul, de a-l respecta si de a-l intelege, de a-l proteja si a-l servi in fiecare zi prin eforturile noastre. Suntem o parte a miracolului si AVEM PRIVILEGIUL nesperat sa traim acest miracol. Cand am pierdut "totul" hai sa ne amintim ca ne-a mai ramas totusi ceva... ne-a ramas Miracolul. 

Imi cer scuze pentru ca am batut iarasi campii cu gratie. Cred ca este din cauza primaverii. :) 









(1) Imaginea Brain Wash, de Kumar's Edit, via Flikr, sub licenta CC BY 2.0
Continue reading

duminică, 7 mai 2017

Frumusetea este o binecuvantare, dar devine si un blestem, uneori. Ce-i frumos ii place si lui Dumnezeu, dar, s-ar parea, le place si psihopatilor, care au o capacitate redusa de a-si gestiona poftele si de a intelegele limitele societatii.




Frumusetea fizica este un mare blestem uneori, fiindca ea poate atrage psihopatii si profitorii, tot felul de lupi rapitori care roiesc in jurul frumusetii si ravnesc la aceasta, tratand persoanele care detin frumusetea fizica ca pe niste obiecte. Trebuie sa fie o experienta ingrozitoare pentru o fata lipsita de experienta vietii si vulnerabila, sa se afle in postura celei care renunta la statutul ei de persoana si personalitate, la liberul arbitru, in schimbul supravietuirii, trecand pe "survival mode".

In acest articol va voi prezenta doar cateva cazuri de fete care au fost rapite de psihopati si, din fericire, s-au reintors in sanul familiilor de origine. M-a fascinat la ele ca, in ciuda faptului ca unele dintre ele au pierdut zeci de ani din viata, se comporta normal si dau dovada de multa demnitate personala. Numai ele stiu prin ce au trecut si cate frici trebuie sa isi invinga in fiecare zi. De asemenea, articolul se focalizeaza pe atitudinea acestor personaje de thriller (intamplat aievea), pe mecanismele lor de aparare.

1. Ashley Ware (23), o tanara din North Dakota

O fata foarte frumoasa din North Dakota care lucra ca sora medicala si care a participat la cateva concursuri de Miss, printre care si Miss North Dakota, a fost rapita de catre Vincent Degidio (29). Tipul o forteaza sa il duca cu masina la o locatie din statul vecin, Minnesota, iar fata are o atitudine destul de curajoasa din care merita sa invatam cu totii.

Iata cum a raspuns Ashley provocarii de a fi rapita:
  • incearca sa ascunda faptul ca ii este frica
  • conduce in mod imprudent, intentionat, nu respecta luminile semaforului, pentru a atrage atentia politiei si il asigura pe rapitor ca asa conduce in mod normal
  • foloseste cunostintele sale de sora medicala si atitudinea specifica situatiilor de urgenta de la serviciu
  • incearca sa faca conversatie cu rapitorul ei, este prietenoasa, incearca sa ii castige increderea pentru ca acesta sa simta ca detine controlul, face glume cu rapitorul - aceasta atitudine il determina pe Degidio sa o intrebe daca intelege ca e vorba despre o rapire.
  • ii inventeaza un nume rapitorului "Mike", pentru a se raporta la el intr-un mod mai personal si afla ca numele sau real este Vincent.
  • se auto-iluzioneaza ca rapitorul o va lasa in pace dupa ce il va duce la destinatie
  • cand afla ca va fi violata si ucisa se roaga de rapitorul ei sa nu faca asta
  • se roaga tot timpul lui Isus sa o ajute "spune-mi Isuse ce sa fac si cand si eu o voi face".
  • incearca sa fuga si fuge in zig-zag, pentru a nu-i oferi o tinta usoara lui Vincent
  • cand este prinsa, pretinde ca are un atac de astm, pentru a obtine indulgenta lui Vincent
  • are un raspuns foarte curajos la amenintare "daca voi muri, voi muri luptand", isi pastreaza rationalitatea si capacitatea de actiune.
  • isi face un plan de scapare si se bate literalmente cu rapitorul. Din pacate, pare ca toti ceilalti (inclusiv barbati) aleg sa nu se implice.
  • a refuzat sa fie o victima si a cautat orice mijloc de a lupta pentru viata ei
  • dupa incident, Ashley il iarta pe criminal

2. Elizabeth Smart (14), din Utah

Intr-o seara Elizabeth ii citea povesti surioarei sale mai mici si isi da seama ca cineva este in camera. Era Brian Mitchell si era intalnirea ei cu destinul. Acesta o ia cu el in intunericul noptii, amenintand-o mereu ca ii va face rau ei si rudelor sale, daca incearca sa fuga sau sa ceara ajutor. S-a dovedit ca rapitorul "fusese ajutat" de parintii fetei, care i-au oferit ceva de lucru. Pe cine nu lasi sa moara... Plictiseala, foame si viol: stilul de viata al fetei rapite. La asta se adauga drogurile. In mod interesant, rapitorul avea un complice (femeie), care nu a ajutat-o sa evadeze.

Iata la ce mecanisme de aparare a recurs Elizabeth Smart:
  • fata de 14 ani ii spune rapitorului ca va fi prins de politie si va merge la puscarie
  • cand este dusa intr-un cort, in mijlocul salbaticiei si i se aduce la cunostinta ca "va fi luata de nevasta" de rapitor, protesteaza si ii spune acestuia ca se afla abia la pubertate
  • se gandeste ca cei de acasa sunt in rai si isi doreste sa ajunga acolo
  • si-a pus in minte sa faca orice lucru ar fi ajutat-o sa supravietuiasca, indiferent cat de mult ar fi urat acel lucru
  • somnul a fost apararea ei si se putea refugia in somn pentru ca acolo nu simtea povara acelei realitati orbile "as fi putut sa dorm 9 luni".
Elizabeth Smart, "scoasa in oras", deghizata.
Rapitorul pretinde ca poarta aceasta costumatie din ratiuni religioase.
Cand cineva anunta politia in legatura cu asemanarea intre aceasta
fetita si Elizabeth Smart, ofiterul de politie il crede pe rapitor.

  • incearca sa il manipuleze pe rapitor - il roaga sa se intoarca in Utah (plecasera in California pentru perioada verii). A functionat. Ii spune: "tu esti cel ma bun prieten al lui Dumnezeu - tu intreaba-l pe Dumnezeu daca e bine sa ne intoarcem."
  • ajunge intr-un supermarket si se opreste in fata unui panou cu fotografii ale copiilor rapiti, incercand in mod inconstient sa atraga atentia
  • rugaciunea, a reprezentat un mecanism de aparare foarte prezent, mai ales ca Elizabeth provenea dintr-o familie de mormoni.
  • a stiut ca nu poate fi distrusa, chiar daca a fost tinuta captiva si abuzata mai multe luni.



3. Jaycee Dugard (11), din California

Cazul lui Jaycee seamana cu cel al lui Elizabeth Smart, prin faptul ca implica complicele de gen feminin si abuzul sexual sau drogurile, insa Jaycee nu a fost la fel de "norocoasa" precum Elizabeth, care, datorita implicarii unor membri ai comunitatii, a reusit sa scape dupa cateva luni de cosmar. Cosmarul lui Jaycee in schimb, a durat 18 ani (1991-2009), iar in urma violurilor repetate au rezultat si 2 copilasi. Faptul ca Jaycee se afla inca la o varsta frageda cand a fost rapita si era lipsita de experienta, a facilitat victimizarea fetei pentru o perioada atat de lunga de timp. Statul California i-a acordat o compensatie in valoare de $20 milioane, iar Jaycee a devenit autoare a doua carti best seller.

Iata cum a raspuns Jaycee provocarii pe care i-a adresat-o destinul:

  • isi ascunde inelul cu forma de fluturas pentru a nu-i fi luat
  • "se imprieteneste cu luna", singurul lucru pe care il vedea pe fereastra, si asociaza luna cu mama ei.
  • se imprieteneste cu un paianjen, care ii umplea singuratatea si pe care il numeste Bianca.
  • se uita la televizor, urmareste serialul Dr. Quinn.
  • se lasa manipulata de rapitor care ii spune ca o tine inchisa pentru ca societatea l-a ignorat si ca ea il ajuta cu "problemele lui sexuale" - daca ea face asta, nu trebuie sa atace alte fetite
  • devine confidenta rapitorului si il consoleaza in momentele de remuscare pe care acesta le punea in scena
  • crede ca atata vreme cat este vie, poate sa spere
  • incearca sa se imprieteneasca si sa se faca placuta de partenera rapitorului
  • pastreaza un jurnal in care isi noteaza trairile
  • dupa nasterea copiilor, se bucura de compania acestora si se dedica maternitatii
  • se bucura de fiecare "privilegiu" care i se acorda: sa aiba o pisica, o papusa, un ursulet, sa iasa in curte, sa gradinareasca.
  • pe masura ce cresc fetitele, organizeaza o scoala, pe baza cunostintelor sale (avea 5 clase), unde le preda fiicelor sale matematica, stiinte sociale si istorie.
  • are fantezii in care detine puteri supra-naturale, precum puterea de a vindeca oamenii si animalele
  • isi viseaza sufletul pereche

Cele 3 povesti pe care vi le-am prezentat si multe altele despre care n-am vorbit aici, ne invata cateva lucruri. Pe de o parte, ne invata ca, poate, a accepta faptul ca ti-a fost rapit copilul, nu este cea mai buna atitudine de care poate da dovada un parinte. Multi dintre copiii rapiti, se afla in viata inca si, daca nu avem dovada in acest sens, este mai bine sa nu predam armele si sa continuam sa facem eforturi de a-i gasi, sa facem presiuni asupra organelor de cercetare si sa facem apeluri la comunitate prin intermediul mass-media.


Nu sustin ideea ca un parinte care a pierdut un copil in acest fel ar trebui sa se bucure de viata ca si cand nimic nu s-ar fi intamplat vreodata. Nu sunt nici pentru a-ti transforma existenta intr-un priveghi si a te lasa bantuit de remuscari si durere, care vor face imposibila adaptarea la cerintele societatii si la nevoile familiei din care faci parte. Cu toate acestea, este util sa continuam sa facem aceste eforturi de gasire a copiilor pierduti, sa punem afise sau pancarde in locuri publice, sa mergem la televiziuni sau la posturi de radio si sa povestim, etc.




Dupa cum ati observat, cu cat copilul a fost mai mic atunci cand a fost rapit, cu atat si capacitatea sa de a lupta si de a-si regasi libertatea este mai mica, in ciuda faptului ca, poate, a crescut si a devenit mult mai capabil sa lupte pentru asta. Din pacate, este dificil pentru astfel de copii sa depaseasca limitele psihologice care se formeaza in decursul anilor de captivitate.








(1) Imaginea Captive, de Comeonandorra, via Flikr, sub licenta CC BY-NC 2.0

(2) Wikipedia, (acc. Mai 07, 2017), Elizabeth Smart, website: Wikipedia

(3) Heavy, (acc. Mai 07, 2017), Ashley Ware: 5 Fast Facts You Need to Know, website: Heavy

(4) Wikipedia, (acc. Aprilie 07, 2017), Kidnapping of Jaycee Dugard, website: Wikipedia

(5) Imminent Threat Solutions, (acc. Mai 07, 2017), The 3 Phases of Kidnapping, website: Imminent Threat Solutions

Continue reading

sâmbătă, 6 mai 2017

Cand nu primim ceea ce asteptam din partea persoanei iubite, tentatia de a recurge la masuri punitive este uriasa. "Loviturile sub centura" iau tot felul de forme, dar sunt ele eficiente?




Stiti momentul acela in care vrei sa seduci pe cineva dar nimic nu pare sa mearga? Incerci sa ii vorbesti frumos, articulat, apoi ii spui niste bancuri, dar parca trec pe langa urechile lui, si finalizezi apoteotic, cu un cadou ales cu grija, in functie de gusturile sale, doar pentru a constanta ca tipul a ramas un... sfinx. 

Nu este usor sa constati ca ti-ai pierdut timpul si ca ai fi putut la fel de bine sa curtezi un copac din padure, poate cu ceva mai mult succes. Intr-un final, te apuca nervii si incepi sa ii adresezi niste insulte mai cu perdea, si, ce sa vezi, in sfarsit, manechinul da semne de viata! Si in sfarsit, ai descoperit ca exista o reteta infailibila de seductie, in caz ca nu merge bunul simt!

Nu. Glumesc. Adevarul este ca, daca nu merge bunul simt, cu atat mai putin merge impertinenta. Iar daca descoperi ca, in mod extraordinar, totusi poti seduce pe cineva prin intermediul insultelor, poate ca ar trebui sa te intrebi mai intai daca o persoana ce poate fi sedusa cu insulte este normala la cap si este tatal ideal pentru copiii tai. 

Acum, faptul ca exista scorpii care s-au nascut pregatite sa te trateze ca pe ultimul om nu este nicio tragedie - "take them or leave them". Mai problematica mi se pare raspandirea ideii ca, daca esti scorpie, atunci vei trai fericita pana la adanci batranete, alaturi de un tip care te va sluji ca in era sclavagista. Cine raspandeste aceasta idee? Cine te-ai astepta mai putin - psihologi si psihiatri!

Se simte ca nu sunt de acord cu asta, nu-i asa? Bine, daca iubesti foarte mult circul, atunci da, s-ar putea sa se merite sa-ti asumi acest rol spectaculos de agitator. Exista insa numeroase probleme asociate cu aceasta strategie "de seductie" care eludeaza bunul simt. Iata, doar cateva dintre acestea:

  • Cand "lovesti sub centura", celalalt are o buna scuza de a te lovi si el sub centura. Esti sigura ca iti doresti asta? Esti sigura ca "duci"?
  • Loviturile sub centura, blocheaza comunicarea. Este nevoie de un efort mult mai mare pentru a o restabili, dupa ce s-a recurs la forta, fie si in mod simbolic.
  • Cand "lovesti sub centura" si descoperi ca celalalt reactioneaza pozitiv la genul acesta de stimul, intreaba-te daca ai dat peste un om normal din punct de vedere psihic.
  • Loviturile sub centura, pornesc de la premisa ca celalalt este rau intentionat si insensibil, suspendand contactul cu adevaratele sale preocupari si probleme.
Dar ce inteleg eu prin "lovitul sub centura"? Asa cum spuneam mai sus, poate fi vorba despre o insulta, despre ignorarea mesajelor si intreruperea comunicarii, a lua decizii care il privesc pe respectivul domn, fara a-i cere parerea, ignorarea rugamintilor sau a doleantelor personale, deconspirarea secretelor sale si asa mai departe.




Ceva te face sa actionezi in acest fel, pornind de la premisa ca un barbat inaccesibil are aceeasi nevoie de drama ca si tine si ca abia asteapta sa il provoci cu astfel de tertipuri care ii fac viata grea (dar si frumoasa, in acelasi timp, sau cel putin asa crezi tu). 

Am intalnit aceasta recomandare de a raspunde printr-un "nivel de rautate" si unora dintre gesturile care nu va convin ale partenerilor - ramane de stabilit care este doza potrivita! Spre exemplu, daca partenerul uita de aniversarea relatiei, ce va vine prima data in minte? Sa-i administrati o mica pedeapsa, presupun - o mica lovitura sub centura. 

Si aici insa intervin anumite probleme:

  • Risti sa o primesti inapoi.
  • Risti sa fii inteleasa gresit.
  • Risti sa fii considerata nebuna.
  • Risti sa il sperii.
  • Risti sa pierzi relatia.

Ai spune ca, daca chiar exista iubire, nu pierzi relatia asa usor si ca putina drama cu happy end este exact ce va trebuie - impacarea este dulce si oricum va cam plictiseati. Nu si daca chiar te-ai casatorit cu un om serios, care nu are timp de astfel de nimicuri si care ar prefera sa afle prin viu grai ce ai pe suflet, fiind dispus sa faca eforturi pentru a-si repara greseala. E prea banal? Nu ne-am nascut cu totii pentru drama...

Cand situatia nu decurge asa cum ne-am fi dorit noi, tentatia de a forta lucrurile este una destul de mare. Asa cum am incercat sa dau de inteles in acest articol, iluzia ca totul se va rezolva daca veti recurge la forta si masuri punitive de "reglare a conturilor", nu va face decat sa complice in mod inutil situatia. 

Daca faceti asta pentru ca nu va puteti tine in frau frustrarile, va inteleg. Din pacate insa, ma indoiesc ca atitudinea voastra ajuta relatia in vreun fel - nu faceti decat sa o raniti, ranindu-va in acelasi timp, pe voi insiva. Singurul lucru pe care il puteti face atunci cand sunteti frustrata este sa comunicati, si nu oricum, ci intr-un mod agreabil. 

Consilierul de cuplu John Gray recomanda o reteta simpla, in 3 pasi pentru femeile frustrate, care nu primesc ceea ce doresc de la barbatii din viata lor - 1. Laudati ceea ce face deja. 2. Cereti si nu va suparati daca refuza si 3. Cand simtiti ca este pe punctul sa accepte, insistati intr-un mod agreabil. Dupa cum observati, drama nu face parte din aceasta reteta. Ciudat, nu-i asa?

In afara de aceasta metoda "extra-soft", mai exista asertivitatea, care este un mod decent de a va afirma trairile, nevoile si opiniile, fara a-l jigni pe celalalt, si, desigur, negocierea, care este nivelul urmator al afirmarii de sine: ce esti dispusa sa oferi pentru ca el sa iti satisfaca dorintele? 

Da, este nevoie de multa comunicare in cuplu, iar iluzia ca ai avea o pozitie privilegiata impiedica aceasta comunicare. Dar din pacate, impiedica si existenta unui cuplu.








(1) Imaginea Nerf Gun Fun, de Bobby Mueller, via Flikr, sub licenta CC BY-NC-ND 2.0

(2) Gray, J., (2011) Barbatii sunt de pe Marte, Femeile sunt de pe Venus, editura Vremea, Bucuresti



Marius Iftimie este administratorul si autorul principal al blogului Psihopedia, psiholog, membru al Colegiului Psihologilor din Romania, consilier educational si psihoterapeut. E-mail: teleologia@yahoo.com


Continue reading