Mind, People & Lifestyle

  • Stiinta Fericirii

    Poti sa te vindeci in 14 zile daca urmezi aceasta recomandare: incearca sa te gandesti in fiecare zi cum poti face cuiva o placere! Este recomandarea medicului austriac Aflred Adler pentru depresivi.

    Articol Aici
  • Amorul Victimei cu Salvatorul

    Felix Polk este psihoterapeutul ucis de fosta pacienta, actuala sotie. Ne intrebam uneori daca nu cumva ceva a ramas neterminat intr-o terapie, fiindca cei doi, terapeutul si pacientul, erau ocupati cu altceva.

    Articol Aici
  • Pe Aripile Razbunarii

    Razbunarea este o adevarata sinteza a personalitatii, deschisa si la vederea publicului. Acesta sunt eu, aceasta este lumea in care traiesc si asta poate face o persoana ca mine intr-o lume ca aceasta.

    Articol Aici

sâmbătă, 18 februarie 2017

Pariu cu Viata

Orice lucru in care ne punem increderea, este un pariu. A face pariuri este o adevarata arta. Daca nu pariezi chibzuit, poti sa pierzi totul. Iar uneori pierzi oricum sau castigi ridicol de usor.




Viata nu are niciun sens. Noi suntem cei datori sa acorde vietii un sens. Asta tine de creativitatea si apetitul nostru pentru viata. Daca nu i-am dat niciun sens, poate fi greu sa intelegem de ce, totusi ar trebui traita. A da un sens vietii seamana foarte mult cu un pariu sportiv.

Imaginati-va o cursa de cai. Ati adunat informatii in prealabil despre toti caii care vor participa si despre cei care sunt priviti drept favoriti ai cursei. Apoi mergeti si faceti pariul - alegeti calul in care va investiti increderea si banii. Oare va castiga? Cred ca asa se intampla lucrurile si in viata.

Culegem mai intai informatii despre viata, despre ceilalti si despre noi insine pentru ca in final sa ajungem la o concluzie: "In viata, pentru a insemna ceva, trebuie sa pariezi pe..." Cum ati completa aceasta fraza? Raspunsul reflecta valorile voastre si, deci, pariul pe care il faceti cu viata, ca urmare a influentelor suferite.

Valoarea unei vieti se vede in ipotezele pe care se cladeste. Sensul vietii este ipoteza. Daca omul alege Destinul, ca disponibilitate creata de viata, ca datorie suprema pe care o are de indeplinit, atunci el alege un sens al vietii. Dimpotriva, daca omul nu alege nimic, si traieste la intamplare, atunci viata lui este fara sens. La capatul drumului, vine confirmarea sau infirmarea ipotezei. Daca nu si-a ales un Destin, atunci raspunsul vietii este la fel de confuz ca si ipotezele pe care s-a cladit. Traian Ganju

Dar pe ce au pariat altii? Pe ce si-au pariat viata? 

  • Klaus Iohannis - a pariat pe case.
  • Gica Hagi - a pariat pe fotbal
  • Adolf Hitler - a pariat pe razboi
  • George Enescu - a pariat pe muzica
  • Magic Johnson - a pariat pe baschet
  • Mihai Eminescu - a pariat pe literatura





Lista este, va dati seama, interminabila, la fel ca noi oamenii. Chiar si oamenii despre care nu ati auzit niciodata pariaza pe ceva, chiar daca nu investesc la fel de mult in acel pariu incat sa castige notorietate. Poate ca unii pariaza pe lucruri banale, cum ar fi bautura, mancarea si sexul. 

Altii pariaza pe cunoastere si acumularea de informatii. Poate ca ati cunoscut si voi cateva femei care au pariat pe o iubire ca-n filme, ori doar pe o familie si vreo doi copii frumosi ca niste ingerasi. Am o prietena care a pariat pe un job bine platit pentru ca adevaratul ei pariu era acela pe... destinatii exotice de vacanta. 

Pariurile incep devreme. Copiii pariaza pe benzi desenate, pe desene animate, pe jucarii si jocuri. Pentru ca viata sa aiba sens iar eu sa insemn ceva, trebuie sa iubesti si sa fii iubit, pariaza tinerii, fara sa clipeasca. Pentru ca viata sa merite traita, trebuie sa stii "ce si cum", sa fii intelept, pariaza  batranii.

La inceput ai nevoie de modele: super-jucatori legendari care au pariat pe ceva si au castigat. De la acestia inveti pe ce se pariaza si in ce fel se castiga. Apoi devii tu insuti un model si ceilalti invata de la tine in ce ar merita sa-si investeasca resursele (timpul, atentia, increderea, banii...)

Daca iti place cum pariaza cineva, te poti imprieteni cu el si incepeti sa pariati impreuna. Sau poti sa te si casatoresti cu acest jucator la pariuri care te place, adica, scuze, puteti sa pariati unul pe celalalt. Desigur, exista riscul ca la un moment dat, partenerul tau sa inceapa sa parieze aiurea, pe la alte case de pariuri, si atunci... ce e de facut?

Iar cand pariurile tale dau gres, cand "nu mai ai noroc", cand incepi sa pierzi toate pariurile, atunci ghice ce... pariezi pe o depresie. Este momentul cand afli ca exista reguli de bun simt si ca nu poti paria chiar pe orice iluzie, fiindca riscul de a pierde este mare. Dar nu vrem intotdeauna sa pariem pe bun simt si ce vrea societatea, si atunci...

Sau poate ca ramanem curiosi, pardon, pariem pe o atitudine curioasa, si ne adaptam la pariuri cu fiecare noua zi, alegem sa pariem pe viata si auto-dezvoltare, chiar daca am ajuns la o varsta venerabila - pariurile nu s-au terminat inca. Vrei sa mai pariezi o zi si pe masura ce faci asta, devii expert la slalomul printre boli, asa cum nepotul tau este expert la jocul cu zomby pe care il mitraliaza (pariaza pe mitralierea lor).








(1) Imaginea Win, de Keegan Jones, via Flikr, sub licenta CC BY-NC 2.0

(2) Lazar, C, (2010), Etica si Deontologie, editura Psihomedia, Sibiu



Marius Iftimie este administratorul si autorul principal al blogului Psihopedia, psiholog, membru al Colegiului Psihologilor din Romania, consilier educational si psihoterapeut. E-mail: teleologia@yahoo.com


joi, 16 februarie 2017

Raul si Excesul Motivational

Raul are doua tentacule: iluziile fara de pereche si ingrijorarile irationale. Asa cum regele Midas transforma in aur orice atingea, tentaculele raului transforma totul in infern.




Motivatia este procesul psihic prin care personalitatea "simte", sesizeaza, ca a intervenit un deficit, o oscilatie de la starea initiala de echilibru. Fireste, aceasta perturbare a echilibrului "Zen", poate aparea in doua situatii: cand simtim ca ne lipseste ceva si cand simtim o amenintare. Deci privatiunea si amenintarea reprezinta miezul motivatiei.

Spre exemplu, ati observat reclamele de la televizor si principiul pe care se bazeaza ele. Fiecare reclama are drept obiectiv inducerea unei senzatii subiective de privatiune (cand reclamele incearca sa "iti faca pofta" - cu biscuiti, sucuri, parfumuri, haine, masini, etc) sau o senzatie de amenintare (cand incearca sa te sperie - de boli, insecte, esecuri profesionale ori sentimentale, etc). Pot sa pariez ca nu veti gasi reclame care sa foloseasca un alt principiu!

 Este cunoscut faptul ca motivatia are doua "motoare": dorintele si temerile: [dorinta] - este motivatia prin "fuga catre ceva" si [frica] - este motivatia prin "fuga de ceva". Normalitatea poate fi privita atunci prin prisma acestor doua componente ale motivatiei: poti sa ai cateva dorinte, dar sa fie realiste si "de bun simt", si de asemenea, poti sa ai cateva ingrijorari, dar sa nu fie irationale. Oare chiar poti?

Traumele copilariei, momentele in care am fost umiliti, abandonati, tradati, sau in care ne-am simtit abuzati, reprezinta momente in care "am luat frica" unor situatii. Incercam de atunci, intr-un mod febril, sa prevenim repetarea acelor situatii sau chiar sa obtinem contrariul. 

La polul opus, chiar si copilul rasfatat, super-protejat, este de fapt un copil abuzat, fiindca parintele, facand totul in locul sau distruge imaginea sa de sine: copilul rasfatat crede cu sinceritate ca nu este capabil de absolut nimic si incearca sa reconstituie regimul permisiv pe care il stie de acasa.

Asa cum motivatia are doua motoare raul, care depinde [si] de motivatie, are la randul sau doua "tentacule" sau mai bine spus, doua forte motivationale. Pe de o parte sunt iluziile, care sunt versiunea patologica a dorintelor, iar pe de alta parte, fricile irationale, care sunt versiunea patologica a ingrijorarilor. Cele doua "tentacule ale raului" pot transforma orice ating intr-un adevarat infern.




Am sa iau drept exemplu un "geniu al raului" - Adolf Hitler, "Fuhrerul". S-a speculat faptul, nu lipsit de fundament, ca o copilarie marcata de abuzuri si corectii fizice brutale a reprezentat pentru Hitler o sursa de traume, in urma carora dictatorul pare animat de o uriasa dorinta de razbunare pentru tot ce suferise in copilarie. Razbunarea este de altfel ceea ce l-a animat pe sinistrul austriac toata viata sa.

Am sa va rog sa lecturati cu atentie viziunea lui Hitler legata de explozia demografia a Germaniei, ingrijorarile sale, precum si solutiile pe care le prefigura el, in celebra sa lucrare Mein Kampf:
  • Limitarea demografica: a limita prin lege numarul de copii.
  • Dezvoltarea agriculturii, pentru ca in acest fel sa poata fi hranita toata aceasta populatie
  • Dezvoltarea industriei, pentru ca, pe aceasta cale sa se asigure schimburi cu alte state.
  • Si, desigur, razboiul, pentru ca in acest fel sa se acapareze noi resurse

Hitler, animat de aceasta teribila dorinta de razbunare, care se suprapunea pe dorinta de razbunare a germanilor  pentru conditiile umilitoare care le-au fost impuse in urma pierderii primului razboi mondial, era "omul ideal" pentru epoca respectiva si mentalitatile sale. El se lasa antrenat in acest "dans al mortii", sedus fiind de scenariul razboiului care presupune sa obtina rezolvarea tuturor problemelor prin forta, disciplina si brutalitate.

In psihoterapia adleriana avem o "intrebare magica" care suna cam asa: "care este cel mai rau scenariu posibil in copilaria ta?". Este magica pentru ca ea ne ajuta sa intelegem ce anume incearca sa evite o persoana, cladindu-si o cazemata in jurul vechior sale vulnerabilitati. N-ar trebui sa ne mire faptul ca cele mai nefericite situatii ale copilariei devin niste "surse de inspiratie" pentru omul adult.

Cu alte cuvinte, daca la nivel constient, pare ca facem eforturi reale de a rezolva anumite provocari si situatii problematice (vezi listele aparent serioase ale lui Hitler), la nivel mai putin constient suntem fiecare animati de anumite scopuri care ne pot determina sa actionam disfunctional, (vezi deciziile concrete ale dictatorului).

Iar ceea ce putem face pentru ca asta sa nu se intample este, pe de o parte sa nu avem asteptari nerealiste - este posibil sa traiesti si fara toate astea, iar pe de alta parte, sa ne pese mai putin ce se va intampla - nu inseamna ca "esti pierdut". Atentie: Nu am spus nici sa nu ai asteptari si nici sa nu-ti pese absolut deloc. Asteptarile si idealurile, cat si temerile, fac din noi ceea ce suntem azi si ar fi o mare eroare sa le abandonam in totalitate. Civilizatia in sine se bazeaza pe temeri si idealuri.

Eu personal ma tem de persoanele obsedate de un anumit lucru: de exemplu profesia sau relatia lor intima. Acolo vad atat asteptarile nerealiste cat si fricile irationale. Nu te poti astepta la o viata normala alaturi de o astfel de persoana. Obsesia ei isi are radacinile in traume ale copilariei de care incearca sa se elibereze pentru a-si proteja vulnerabilitatile. Cel mai rau scenariu posibil in copilarie poate fi posibil oricand.

Poate ca nu suntem rai, insa raul lucreaza prin noi. Gasind aceasta vulnerabilitate in noi, raul ne vinde iluzii si ingrijorari absurde pe care le luam de bune. Cred ca este o problema de a valida sau nu gandurile care iti trec prin minte. Fiindca o mare parte dintre aceste ganduri sunt riscante si amagitoare, dar nu ne dam seama ca lucrurile stau asa. O modalitate prin intermediul careia putem constientiza si controla gandurile este meditatia.


>> Continuare in Psihopedia PRO








(1) Imaginea Evil Eye, de Dennis Skley, via Flikr, sub licenta CC BY-ND 2.0



Marius Iftimie este administratorul si autorul principal al blogului Psihopedia, psiholog, membru al Colegiului Psihologilor din Romania, consilier educational si psihoterapeut. E-mail: teleologia@yahoo.com


luni, 13 februarie 2017

Captiva in Filmul Vanatorului

Cuvantul "stalker" nici macar nu a primit o traducere adecvata in limba romana. Poate ca este ceva la fel de subtil precum cuvantul "dor" din traditia noastra culturala. Si pe cat de romantice si fascinante sunt povestile cu stalkeri, pe atat de mare este neplacerea victimei.




Stalking - un termen care nici macar nu a fost tradus in limba romana. S-a cautat o traducere rapida, pentru a exista una, dar ma tem ca ea nu cuprinde si nu descrie cu fidelitate fenomenul de stalking ca atare. Ai putea sa il traduci prin "hartuitor" sau prin "vanator", dar ai scapa anumite nuante. Si anume obsesia, un soi de romantism bolnav, intruziunea insensibila in viata victimei sale, amestecul abuziv in problemele private ale acesteia.

Cred ca cea mai bolnava poveste pe care am auzit-o despre acest subiect este aceea a lui Richard Wade Farley. Este cu atat mai bolnava si cu atat mai socanta cu cat a aparut acolo unde nu te-ai fi asteptat vreodata sa apara. Dar este socanta si prin dimensiunele si cifrele implicate: 7 morti, 50 de persoane blocate in birouri, luate ca ostatici -  o adevarata catastrofa umanitara. Apoi vorbim despre mai multi ani de obsesie, dar si mai multe filme documentare si artistice realizate pornind de la aceasta poveste reala. Unul dintre filme poate fi vizionat la linkul pe care l-am inclus in aceasta fraza.

Asadar, cine este Richard Farley? Ei bine, era un lucrator tesa intr-o firma din Silicon Valley, California, in anii '80, pe cand aceasta zona se dezvolta rapid, urmand sa devina centrul mondial al tehnologiei si afacerilor, care este azi. Imi imaginez ca era ceva sa lucrezi acolo, desi, multi dintre cei de acolo erau stersi ca prezenta fizica, asa cum era si Richard Farley. Un barbat sters, "fara fata", s-ar parea ca si fara cap, caruia i se aprind calcaiele dupa o colega de serviciu.

Desi dl. Farley parea inofensiv, colegii de serviciu marturisesc ca se simteau neconfortabil in prezenta lui fiindca era excesiv de incordat si stangaci, cu alte cuvinte, nu prea avea competente sociale si ii lipsea inteligenta emotionala. Asa cum veti vedea, ii mai lipseau, printre altele, si maturitatea sau empatia. Aflandu-se in acest stadiu de evolutie personala, Richard Farley se indragosteste de Laura Black, o colega de serviciu, care incearca sa il refuze politicos.

Frumoasa Laura incinge visurile lui Richard Farley, dar il refuza atunci cand el isi ia inima in dinti si ii propune ceva mai mult decat o simpla relatie colegiala. La inceput Laura era politicoasa iar Richard era dragut si romantic, atat cat putea el sa fie: ii lasa tot felul de cadouri si dulciuri pe birou, imaginandu-si ca in felul acesta ii face viata mai frumoasa colegei sale de serviciu, dar esuand in interpretarea semnalelor de refuz primite din partea Laurei.




S-ar parea ca Richard Farley nu s-a trezit la realitate decat in momentul in care a fost concediat de cei de la serviciul personal al firmei. Motivul concedierii, fireste are legatura cu pasiunea sa pentru Laura Black, dar cei de la serviciul personal ii dau un alt motiv. Acest eveniment pare ca a dus totul la un alt nivel. Farley este suparat si intr-o buna zi se inarmeaza pana in dinti si se intoarce la locul de munca unde se afla femeia iubita si toti cei care i-au nesocotit sentimentele. El este decis sa ii dea o lectie Laurei, pe motiv ca... "s-a jucat cu emotiile sale".

Vobeam intr-un articol anterior despre acest feonomen de stalking si despre diferite tipuri de stalker. Cred ca dl Farley s-ar incadra in cel putin doua astfel de categorii, in functie de momentul in care s-a aflat pe parcursul povestii: daca la inceput a fost "Incompetentul" (stangaci, nepriceput in ale relatiilor, incapabil sa inteleaga limitele si practicile sociale ale ritualului iubirii, ingrozind prin insistenta sa irationala, el devine mai apoi "Razbunatorul", care se simte indreptatit sa "isi faca dreptate", dat fiind ca femeia iubita "s-a jucat cu sentimentele sale".

Iata care sunt comportamentele caracteristice stalkerilor:

  • adunarea de informatii despre persoana victima
  • colectionarea de fotografii, articole sau materiale audio-video cu victima sau realizate de victima
  • fantezii diurne, reverii in care apar stalkerul si victima sa in diferite ipostaze, mai inofensive sau dimpotriva, mai abuzive









(1) Imaginea Stalked, de Lawrence Cato, via Flikr, sub licenta CC BY-NC 2.0



Marius Iftimie este administratorul si autorul principal al blogului Psihopedia, psiholog, membru al Colegiului Psihologilor din Romania, consilier educational si psihoterapeut. E-mail: teleologia@yahoo.com


duminică, 12 februarie 2017

Pedepsele Supreme

Va doriti eficienta din partea subalternilor, dar eficienta apare acolo unde sefii de profesie nu se asteapta. Iar cand e vorba despre pedeapsa, ati fi surprinsi sa aflati ca exista lucruri mai rele decat umilirea publica.




Mi-au parvenit doua studii stiintifice care, fiecare dintre ele spune un adevar despre natura umana. Poate ca nici macar nu era nevoie sa apara asa ceva, pentru a va da seama de aceste lucruri care, in fond, tin de bunul simt comun.

Dar inainte de a va prezenta studiile si rezultatele acestora, am sa va rog sa incercati sa raspundeti la urmatoarele 2 intrebari:
  • Cand este mai puternica senzatia de excluziune sociala - atunci cand esti ignorat sau atunci cand esti batjocorit?
  • Cand ne este stimulata eficienta si productivitatea - cand suntem urmariti la fiecare pas sau cand ni se ofera ceva intimitate?

Fiindca aceste informatii au legaturi destul de evidente cu notiunile legate de stilurile parentale si, respectiv, cu ideea de autoritate, care include si tipologiile de conducatori, va amintesc ca exista cel putin 3 astfel de stiluri: cel autoritarist, cel democratic si cel de tip laissez-faire.

Daca cel autoritarist se distinge prin austeritate si disciplina, (multa disciplina si saracia relatiilor umane), iar cel laissez-faire se distinge prin indiferenta (putina disciplina si relatii umane deficitare), stilul democratic presupune administrarea unui nivel de disciplina si, de asemenea, un regim in care caldura umana nu lipseste.

Ei bine, studiile despre care am mentionat la inceput au avut urmatoarele concluzii:
  • Oamenii se comporta mai bine si au rezultate mai bune atunci cand li se ofera intimitate. Pe buna dreptate, fiindca atunci cand te simti ca un evadat cautat de  Gestapo, ai o mare problema in plus fata de tot restul problemelor  si sarcinilor primite.
  • Si da, exista lucruri mai dureroase decat batjocura, si anume indiferenta. Ceea ce ne ajuta sa intelegem de ce uneori preferam sa provocam si sa primim batjocura, in locul "pedepsei supreme", care este indiferenta si ignorarea.

Stilul autoritarist este acela care priveaza de umanitatea interactiunii autoritate - subordonat, generand sentimentul subiectiv de inechitate, nedreptate si brutalizare a individului. In ciuda faptului ca epoca ceausista a trecut de ceva timp, mai sunt inca oameni, si chiar tineri ce cred in stilul autoritarist - acela care impune vointa "Sefului", suspendand drepturile subordonatilor si reducandu-i pe acestia la nivelul jenant de slugi.




Stilul de tip laissez-faire este de asemenea nepotrivit si predispune la esecul educational, pentru ca subalternii sau copiii carora li se administreaza asa ceva dezvolta sentimente de gol interior si senzatii persistente de a fi fost tradati, abandonati de persoanele cu autoritate. Lipsa disciplinei, la care se adauga lipsa afectiunii, reprezinta "pedeapsa suprema", iar atunci am prefera in schimb batjocura unui dictator.



Relatia    Disciplina
Laissez-faire              
-
-
Rasfatul
+
-
Democratic
+
+
Autoritarist
-
+


Rasfatul, mai putin evident in mediul profesional si organizational, (desi exista asa-zisul "Servant Leadership") este prezent in mediul familial, atunci cand parintele, din proprie initiativa, si sub pretextul iubirii pe care o poarta odraslei, se retrogradeaza pe sine la statutul de servitor al copilului, straduindu-se din rasputeri sa ii faca toate poftele, si sa-l fereasca de orice provocari, "ca sa nu-l traumatizeze". In felul acesta, nu il pregateste pentru viata ci pentru esec, fiindca nimeni nu va dori mai tarziu sa ocupe postul de "mamica" a celui rasfatat.

Cercetarile au aratat faptul ca stilul democratic de leadership si parenting este foarte eficient si asigura conditiile pentru dezvoltarea productivitatii, contributii mai consistente din partea grupului, avand un efect mobilizator, de facilitare a atitudinilor morale. Stilul democratic faciliteaza, de asemenea creativitatea, fiindca membrii grupului / familiei sunt incurajati sa isi impartaseasca ideile.


>> Continuare in Psihopedia PRO








(1) Imaginea Workplace, de John Blower, via Flikr, sub licenta CC BY-NC-ND 2.0

(2) Wikipedia, (acc. Feb 12, 2017), Leadership Style, website: Wikipedia

(3) Psychology Today, (acc. Feb 12, 2017), Want People to Behave Better?, website: Psychology Today

(4) Mail Online, (acc. Feb 12, 2017), Being Ignored is Worse than Being Bullied, website: Mail Online



Marius Iftimie este administratorul si autorul principal al blogului Psihopedia, psiholog, membru al Colegiului Psihologilor din Romania, consilier educational si psihoterapeut. E-mail: teleologia@yahoo.com


marți, 7 februarie 2017

Cum sa devii un obiect

Probabil ca nu va doriti sa deveniti un obiect sexual si este de inteles acest lucru. Dar daca, cumva, va doriti sa intelegeti de ce va privesc toti oamenii ca pe un obiect sexual, atunci va recomand acest articol.




O tema de campanie feminista este obiectizarea femeii, sau cu alte cuvinte pericolul ca barbatii si societatea in general sa nu reuseasca sa  vada in femeie mai mult decat invelisul carnal, ignorand cu totul faptul ca fiecare femeie are si un suflet, anumite valori si preferinte si, mai ales, are anumite aptitudini, care pot fi puse in valoare si apreciate ca atare. Si poate ca de la apreciere vine si dezvoltarea, si punerea lor in valoare.

Dar numerosi barbati nu par a fi dispusi sa priveasca dincolo de invelisul superficial, iar asta, fireste, are drept consecinta subdezvoltarea personalitatii femeilor respective. Asadar, un prim factor care determina aceasta obiectizare este unul extern si coplesitor am putea spune: atentia barbatilor care este investita in aspectele superficiale si total refractara in fata celor de profunzime, cum ar fi solidaritatea dintre parteneri sau activitatile comune pe care le-ar putea realiza, in afara de sex, desigur.

Sexul si banii sunt niste adevarate obsesii ale zilelor noastre, niste stereotipii comportamentale si axiologice care ne abat atentia de la chestiunile de suflet. Fiindca sexul si banii reprezinta intr-adevar "latura vulgara" a cuplului, dar fac parte din cuplu si importanta lor este subliniata de societatea de consum in care ne-am dezvoltat, tentatia de a asimila cuplul ideii de consum este foarte mare.

Dar odata ce am cedat acestei tentatii, am ajuns exact in mijlocul problemei: femeia devine un obiect pe care ti-l permiti din punct de vedere material sau nu, iar ea insasi este constienta de "valoarea de piata" care se afla in corpul ei, si in functie de aceasta valoare, isi joaca cartile: cat de dominatoare isi permite sa fie sau cat de sus isi permite sa tinteasca - o chestiune de putere, nu-i asa? Cu alte cuvinte, nu doar barbatii superficiali se afla la originea obiectizarii femeilor ci si ele insele colaboreaza la aceast scenariu.

Ai idee cat de mult costa sa arati asa ieftina? Lana del Rey

Dar pentru ca acest articol este despre cum poate o fata sa devina un obiect sexual si nimic mai mult, m-am gandit sa va prezint cateva idei in acest sens, din perspectiva unuia ca mine. Ideile pot fi puse in legatura cu functiile cuplului si grupate in doua functii vulgare si doua functii de profunzime. Cele doua functii vulgare sunt cea economica si cea sexuala, iar cele doua functii de profunzime sunt cea de solidaritate si cea de socializare.

Latura Vulgara a Cuplului

  • Accentueaza functia economica! O femeie materialista are mai multe sanse sa devina un obiect, lesne de inteles. Eu personal respect foarte mult femeile materialiste fiindca nu se incurca cu mine si stiu foarte bine ce vor de la viata. Iar acesta este un lucru demn de respect! Din pacate insa, s-ar putea sa nu le placa ce descopera pe aceasta cale: barbati care le cumpara si situatii conjugale extrem de instabile. Fiindca barbatii care le-au cumparat pot sa cumpere multe alte fete, din ce in ce mai frumoase, mai dotate si care "dau bine".
  • Accentueaza functia sexuala! Functia sexuala a cuplului se refera la aspectele implicate in viata sexuala a unui cuplu: cum, cand, unde, cat de des, s.a.m.d.. De asemenea, se refera la asteptarile pe care le au cei doi parteneri din acest punct de vedere si la capacitatea lor de a si le implini reciproc. Cand tot ceea ce ne preocupa este sexualitatea, pe care, eventual o cumparam si o vindem pentru avere, sunt multe sanse sa ne surprinda faptul ca ceilalti ne trateaza ca pe niste obiecte sexuale. 




Latura profunda a cuplului:

  • Renunta la functia de solidaritate! Asadar ati investit foarte mult in partea economica a relatiei si in latura ei sexuala dar parca nu ati devenit inca un obiect. Va aflati abia la mijlocul drumului dintre fiinte si obiecte, Functia de solidaritate, este o necesitate asociata umanitatii noastre: ca oameni avem nevoie de suport, recunoastere, intelegere si incurajare. Maslow vorbea despre apartenenta si nevoia de respect venit din partea celorlalti. Ei bine, daca va doriti sa deveniti niste obiecte, este necesar sa va lipsiti de orice legatura afectuoasa cu partenerul vostru, sa renuntati la toata aceasta solidaritate asezonata cu sustinere emotionala, incurajari, imbratisari si pupicuri pe frunte.
  • Renunta la functia de socializare! Socializarea presupune existenta unor valori comune, si, drept urmare a acestui lucru, existenta unor activitati realizate in comun, cu acelasi entuziasm, daca este posibil. Daca doriti sa deveniti un obiect, este de preferat sa nu aveti prea multe lucruri in comun cu partenerul, asa incat sa nu existe acele activitati comune si nici acele "good times" pe care le-ati putea trai impreuna. In felul acesta, nu va leaga decat banii si sexul iar asta inseamna ca partenerul v-ar putea inlocui oricand cu o papusa gonflabila.
Dupa cum observati, ideea este ca respectiva femeie sa puna accent, sau, daca doriti, sa faca o ingrosare a functiilor vulgare ale cuplului, pe de o parte, in timp ce ignora cu desavarsire dezvoltarea functiilor de profunzime, cum ar fi solidaritatea si socializarea. Cred ca este o cale numai buna de a ajunge un simplu obiect si nimic mai mult. Dar, nu-i asa, cine isi doreste sa devina un obiect?

Cred ca percepeti si singuri ironia situatiei, si intelegeti sarcasmul care se ascunde in spatele acestui titlu provocator. Nu vreau sa-mi subminez singur articolul, dar, dupa cum puteti observa, puteti folosi aceste informatii pentru a NU DEVENI UN OBIECT.

Cred ca femeile, care au primit darul frumusetii din partea evolutiei si din partea providentei, vor fi tentate sa foloseasca acest dar pentru a atrage parteneri, dar nu doar atat, caci in ziua de azi frumusetea vinde si cumpara, atrage atentia si asigura, in prezenta altor inzestrari, baza necesara unei cariere de succes. Cu toate acestea, frumusetea nu este suficienta, iar o fusta mai scurta si niste pantaloni mulati s-ar putea sa va duca in directii pe care nu vi le doriti cu adevarat. Nu va limitati la asta si nu va inconjurati cu oameni care se rezuma la asta!








(1) Imaginea Folks, there is something..., de Bill Strain, via Flikr, sub licenta CC BY 2.0



Marius Iftimie este administratorul si autorul principal al blogului Psihopedia, psiholog, membru al Colegiului Psihologilor din Romania, consilier educational si psihoterapeut. E-mail: teleologia@yahoo.com