Mind, People & Lifestyle





NOPTI ALBE & ZILE NEGRE
Marius Iftimie este administratorul si autorul principal al blogului Psihopedia, psiholog, membru al Colegiului Psihologilor din Romania, consilier educational si psihoterapeut. E-mail: teleologia@yahoo.com
Latest Articles

marți, 21 noiembrie 2017

Afara ninge linistit si m-am gandit sa va impartasesc doua povesti pline de talc pe care le-am auzit de curand. Una se petrece in Predeal iar cealalta in indepartata Indie. Cu toate acestea, ele par legate de un fir invizibil. 




Inainte de povesti insa, se impune o scurta introducere. Consider ca intr-o relatie nu pot aparea decat doua tipuri de probleme: problemele care apar ca urmare a faptului ca nu cunoastem ce isi doreste celalalt si problemele care apar ca urmare a faptului ca nici nu ne intereseaza ce isi doreste celalalt. Daca primul caz este o consecinta a ignorantei (nu il cunoastem pe celalalt - chiar asa!), al 2-lea caz reprezinta o consecinta a lipsei de empatie, sau a nesimtirii, daca rezonati mai bine cu acest termen.

Am ajuns la aceasta concluzie reflectand la cele doua legi ale bunului simt care regularizeaza si dau structura interactiunilor dintre noi: (1) regula de aur si (2) regula de platina, pe care le voi enunta mai jos. A intelege si a cunoaste aceste reguli, cred eu ca reprezinta baza educatiei unei persoane, sau cum se spune, cei 7 ani de acasa. Daca aveti copii mici, nu ar fi rau "sa ciuliti urechile".

Asadar, cei 7 ani de acasa, reprezinta din punctul meu de vedere aceste doua lucruri:


  • REGULA DE AUR - "ce tie nu-ti place, altuia nu-i face" - a intelege ca daca tie nu iti place un anumit lucru, sunt multe sanse ca nici celorlalti sa nu le placa. Daca am inteles asta, se presupune ca avem un indiciu important legat de ceea ce asteapta ceilalti din partea noastra si, prin asta, avem o strategie de a ne face placuti, de a castiga simpatia, solidaritatea si suportul celor din jur, pentru a construi relatii sanatoase cu acestia. Prin urmare, daca stii ca nu iti place sa astepti pe cineva care intarzie intotdeauna, vei sti ca trebuie, la randul tau sa eviti intarzierile.
  • REGULA DE PLATINA - "iti ofer ceea ce stiu ca iti place, nu ce imi place doar mie" - este un nivel superior de intelegere a interactiunilor sociale, ce presupune nu doar sa anticipezi ce asteapta ceilalti pornind de la propria ta umanitate pe care o iei ca punct de reper, ci si sa cauti in mod activ informatii despre preferintele lor, in scopul de a te adapta cu succes la relatiile cu acestia. Asa spre exemplu, in loc sa inviti pe cineva la o excursie in Piatra Craiului (care ti-ar placea tie), il vei invita intr-un mini-concediu la mare (care i-ar placea si lui). 

Evident ca este important sa te pregatesti pentru interactiunile cu cei din jur, luand masuri precum evitarea unor alegeri sau decizii care nu ti-ar placea nici tie daca ar veni din partea celor din jur, si, de asemenea, incercand sa le cunosti preferintele si asteptarile acestora, pentru a putea veni in intampinarea lor, daca este nevoie. Insa este cel putin la fel de important si sa observi cat de pregatiti sunt cei din jur sa raspunda nevoilor tale si in ce masura dispun ei de cei 7 ani de acasa. Caci nici tu nu ai timp de pierdut!

Doua Povesti

Imi povestea un prieten, (sa-i spunem Nicu) o pilda interesanta din viata lui. Se pare ca undeva in Predeal, in epoca de Aur, pe cand Nicu era doar un adolescent, gunoiul era colectat cu ajutorul unei carute. Carutasul gunoier, un om trecut prin viata si aflat la varsta perilor albi, i-a facut un serviciu prietenului meu (l-a ajutat sa scoata niste tomberoane din curte) iar prietenul meu i-a ramas dator cu o bere. S-au intalnit mai apoi la un bar din Predeal si Nicu l-a invitat pe gunoier sa se racoreasca la o bere impreuna cu grupul sau. 

Unul dintre amicii prietenului meu insa, (sa-i spunem Silviu) a facut o mare scena si a spus ca nu doreste sa stea la masa cu acel carutas gunoier. Cand Nicu i-a spus lui Silviu sa mearga sa isi bea berea in alta parte, daca nu doreste sa stea la masa cu gunoierul, acesta a fost nevoit sa accepte conditiile si a ramas sa isi consume bautura la aceeasi masa. Au inceput o discutie despre matematica, iar gunoierul, in mod neasteptat, s-a implicat in discutie, adresandu-se lui Silviu, tanarul care ii facuse scena mai inainte:

In matematica sunt cuprinse toate regulile vietii. Uite, spre exemplu, pe tine te vad o persoana educata, cu studii universitare. Spune-mi te rog cat fac 4 + 8 + 5 - 7?
Silviu, tipul cel scortos ii raspunde cu promptitudine:

4 + 8 + 5 - 7 = 10
  
Spre mirarea grupului gunoierul creaza intriga si il contrazice pe tanarul scolit.

Imi pare rau dar sa stii ca te inseli, tinere domn! 4 + 8 + 5 - 7 = ZERO

Toti cei prezenti au ramas muti de uimire. Oare ce matematica stia omul acesta? Cum putea sa obtina acel rezultat, cand toti ceilalti erau de parere ca rezultatul socotelii era 10? Dar nu i-a lasat prea mult prada nedumeririi si le-a explicat, privindu-l in ochi pe Silviu, tipul scortos care nu dorise sa stea la masa cu el. 

Ei bine 4 ani de scoala primara, plus 8 ani pana la terminarea liceului, egal cu 12. Pentru ca te vad un om cu pregatire superioara, presupun ca ai facut si 5 ani de facultate. Deci ai in total 17 ani de scoala. Daca din 17 scazi cei 7 ani de acasa, rezultatul este egal cu zero. 

Regula de aur si regula de platina, adica, in esenta, empatia, se invata in cei 7 ani de acasa si mi-e teama ca ne-ar fi greu sa le mai invatam mai tarziu. Poate doar o experienta de acest fel in care un gunoier te umileste in fata prietenilor, sa mai miste ceva la nivelul profund unde ar trebui sa se gaseasca bunul simt comun. In absenta celor 7 ani de acasa, poti avea peretii plini de diplome - nu conteaza.




Fiindca sunt pus pe povesti azi, poate din cauza vremii de afara, am sa va mai spun una. A fost odata, in New Delhi, India o tanara frumoasa, de doar 15 ani, pe nume Rani (Regina), care era curtata de un anumit domn, in varsta de 28 de ani, de profesie militar. Dar el nu reprezenta tocmai idealul tinerei si a fost nevoita sa il respinga. In cei 7 ani de acasa, invatam ca atunci cand cineva ne respinge, trebuie sa ii respectam alegerea si sa ne vedem de viata noastra. 

De multe ori nici macar nu ni se ofera privilegiul de a afla care sunt motvele respingerii. Dar stim ca nici noua nu ne-ar face placere sa ne luptam cu un pretendent pentru a-l determina sa inteleaga ca ne dorim altceva si, in virtutea Regulii de Aur, ii dam pace sa isi triasca viata asa cum doreste si cu cine isi doreste. Probabil ca nici nu stie ce a pierdut!

Insa nu toata lumea dispune de cei 7 ani de acasa, iar tipul care fusese respins insista si cu cat insista mai mult, cu atat si respingerea este mai hotarata. In final, acest barbat decide ca frumoasa Rani pe care o dorea, caci despre iubire ma indoiesc ca era vorba, trebuie sa fie slutita cu acid. Zis si facut. A gasit niste acid si i l-a aruncat peste fata, in timp ce fata se intorcea de la scoala, afectandu-i fizionomia fetei pentru totdeauna.

"Daca nu ma vrei pe mine, atunci este inutil sa vrei pe altcineva", pare sa fi fost rationamentul bolnav al barbatului. "Ma voi asigura eu ca niciun barbat nu te va putea iubi vreodata". Imi veti spune ca acestui individ ii lipsea ceva mai mult decat cei 7 ani de acasa si ca gestul sau a dus lucrurile mult prea departe, intr-o zona a criminalitatii si a abjectiei umane.




Dar cred ca in esenta vorbim tocmai despre educatia de baza. Poate si despre modul cum ne putem gestiona emotiile. Sa recunoastem ca avea multe alte alternative decat aceasta razbunare grotesca. Si poate ca o sa-mi spuneti ca tipul asta este un monstru - aveti un argument solid. Totusi, el poate fi privit si ca un mare neputincios - o persoana coplesita de propriile emotii.

Din fericirea insa, Rani a intalnit un barbat pe nume Saroj, care nu a fost deranjat catusi de putin de noua ei infatisare si a iubit-o pentru sufletul ei si pentru ca merita sa fie iubita.  Am vesti bune si pentru cei care se gandesc sa puna in aplicare astfel de razbunari apocaliptice. Puteti sa va permiteti o sedinta de consiliere prin care sa aflati cum va puteti gestiona aceste trairi asa incat sa nu trebuiasca sa ajungeti vreodata la astfel de fapte.








(1) Imaginea Running, de Chris Blackley, via Flikr, sub licenta CC BY-NC-ND 2.0

(2) Shareably, (acc. 20.11.2017), Rejected Man Throws Acid on Woman, website: Shareably
Continue reading

luni, 20 noiembrie 2017

Probabil ca nu va amintiti ultima data cand ati mancat de foame, si atat. Avem azi numeroase alte motive pentru a ne alimenta si descoperim ca foamea poate fi si psihologica - ceva care nu prevesteste nimic bun.




Mi-am intitulat acest articol asa bombastic pentru ca sunt convins ca numeroase boli sunt mai curand niste anomalii ale civilizatiei, care apar ca urmare a faptului ca omul nu este pregatit genetic si nici psihologic sa dea piept cu noile conditii de viata, in care alimentatia, pentru foarte multi dintre noi este o problema nu pentru ca lipseste ci mai curand pentru ca dispunem de aceasta din abundenta.

Am asteptat sa treaca 15 Noiembrie, ziua cand ne amintim de tristul eveniment de la Brasov, in care muncitorii de la uzina Steagu Rosu au iesit in strada pentru a protesta impotriva regimului comunist si pentru a-si striga nemultumirea fata de lucruri precum lipsa alimentelor si foamea care pare sa fi reprezentat un fel de "politica de stat" a lui Ceausescu. Parca nu as fi vorbit despre post, chiar de 15 Noiembrie...

Speranta de viata creste in tarile occidentale, dar, din pacate, conditiile vietii moderne provoaca boli, de aceea s-a inventat termenul "Maladii ale Civilizatiei". Diabet, hipertensiune, obezitate, cancer, numarul de boli explodeaza, consumul de medicamente, de asemenea. Efectele secundare ale unor carje chimice apar tot mai des la stiri si neincrederea se instaleaza. Daca vorbim de tratament prin medicamente, as putea spune ca suntem azi intr-un impas. Poate ca exista o metoda terapeutica veche, laudata de religii, indelung necunoscuta de catre stiinta, postul. Rezultatele sunt surprinzatoare in special pentru boala secolului - cancerul. (Postul, o noua terapie. Arte.)

Acesta este inceputul intrigant al unui film difuzat pe prestigiosul canal de televiziune Arte. Nici mai mult, nici mai putin, filmul pretinde ca ne aflam in fata unei noi posibile alternative terapeutice pentru tratamentul cancerului, dar asa cum veti vedea, nu doar atat. Cand spui Cancer, spui numele unui "baiat rau" din lumea epidemiologiei, despre care, din pacate, nu se cunoaste suficient de mult iar orice decizie de specialitate poate face diferenta intre viata si moarte.

HOLISTICA | Postul, o noua terapie (documentar) from Holistica on Vimeo.


Nu as dori sa credeti ca nu am perceptia corecta a termenilor. Totusi, m-am lasat sedus de teoria lansata de acest film - si anume aceea ca numeroase boli sunt rezultatul unui stil de viata pentru care omul nu este pregatit catusi de putin, caracterizat prin sedentarism, si macar trei mese abundente pe zi, la care se adauga frecvent un ritm circadian total scapat de sub control.

Spuneam ca nu este pregatit pentru ca stilul de viata actual nu a facut niciodata parte din existenta inaintasilor nostri, lucru care ne pune, ca si specie in fata unui nou tip de provocari fiziologice dar si psihologice. Daca de provocarile biologice se ocupa medicul, le ramane psihologilor misiunea ingrata de a specula (si nu doar atat) pe marginea provocarilor psihologice pe care le ridica acest stil de viata, adesea incompatibil cu noi.

Dar despre ce provocari psihologice vorbim? Se stie ca noi oamenii folosim mancarea pentru numeroase alte scopuri decat cele obisnuite (asigurarea necesarului energetic pentru functionarea organismului) - de aici si problemele. Iata cateva exemple:

  • Pentru a "pansa" rani sufletesti
  • Pentru a ne linisti sau a ne "lua o vacanta" de la ingrijoari si anxietate
  • Pentru a alunga plictiseala
  • Pentru ca aratau bine in publicitate
  • Pentru aniversari, sarbatori religioase si zile nationale
  • Pentru scopuri romantice - "cinele romantice"
  • Ca stimulent pentru intruniri si evenimente
  • Ca recompensa pentru anumite eforturi, unele dintre acestea facute tocmai in evitarea mancarii
Sunt probabil cele mai intalnite moduri in care utilizam hrana, si marturisesc ca nu mi-a fost greu sa le nominalizez. Ei bine, imaginati-va ca in urma cu doar cateva sute de ani, majoritatea acestor ocazii lipseau cu desavarsire, dupa cum lipsea si hrana in sine. Este deci justificat sa vorbim despre maladii ale civilizatiei, acestea avandu-si sursa in stilul nostru de viata modern, bazat pe consum si abundenta.

Urmarind filmul difuzat de canalul Arte observ marturia celor care tin post intr-un cadru organizat, la Koriacinsck, in Rusia, langa lacul Baikal - cel mai adanc lac din lume. Cadrul organizat consta intr-un asa-zis "Centru de Post", unde medici specializati in domeniu si care cred in aceasta metoda, supravegheaza acest tip de terapie si afirma ca 2/3 din pacientii care urmeaza tratamentul obtin rezultate pe care le-am putea numi miraculoase, in unele cazuri.

Postul este definit dupa cum urmeaza -- refuzul voluntar de hrana pentru un sistem bolnav si care, din cauza bolii nici nu solicita si nici nu doreste alimentatie pana cand, odihnit, purificat, este iar capabil sa isi reia procesele metabolice.

(...) Infometarea de acest tip, infometare prin supra-alimentare, este modul universal prin intermediul caruia este distrus omul pentru ca fiecare simptom si fiecare epidemie isi datoreaza dezvoltarea alimentatiei gresit combinata, ingerata mereu in exces si de obicei intr-un exces extrem, comparativ cu nevoile organismului, consecinta fiind malnutritia. (Postul Stiintific, Linda B. Hazzard)

Exista oare o explicatie "logica" pentru acest comportament irational la care recurgem, la drept vorbind, o mare parte dintre noi, sabotandu-ne propria sanatate si, renuntand la viata, pe termen lung? Un instinct aparent sanatos - acela de a ne alimenta, in vederea sustinerii vietii, a functiilor organismului, produce un efect paradoxal "infometarea prin supra-alimentare", despre care vorbea citatul de mai sus.

Probabil ca omul care a supravietuit timp de mii de ani consumand alimente cand si cand, trebuie sa isi invinga aceasta "chemare instinctual-psihologica" catre hrana, acum cand hrana este supra-disponibila in tarile dezvoltate economic. De altfel, pare ca exista "o voce" care ne indeamna la consum si, in cazul celor care tin post pentru mai multe zile, se poate vorbi si despre halucinatii cu orgii alimentare... sucuri, chipsuri, friptura, tort, etc - o adevarata provocare pentru cei de la Koriacinsk.

Si daca corpul se adapteaza, capul nu sustine intotdeauna acelasi ritm. Pacientii au constatat-o: psihicul influenteaza organismul. pana a-l face sa creada in nevoi pe care nu le mai are. "Asta e dificil. In cap vad cartofi prajiti, Cola, carne, multa carne." Cand aceasta foame psihica dispare, simturile se ascut si o oarecare euforie se instaleaza. "Am inteles ca sunt puternica. Daca pot sa postesc, atunci pot sa fac orice." (Postul, o noua terapie, Arte)

Se mai vorbeste si despre vindecarea unor probleme psihice prin intermediul postului, ceea ce ne da sperante. Astfel, scurte perioade de post par a ameliora depresia sau anxietatea, avand o influenta importanta asupra sistemului endocrin si a hormonilor generati de acesta, asupra starilor sufletesti si chiar asupra atitudinilor imbratisate, facandu-ne mai activi din punct de vedere social si mai rezilienti. 

Cu toate acestea, probabil ca medicul nu va va recomanda prea curand 24 de ore de post ci mai curand sa nu luati medicamentele pe stomacul gol.








(1) Imaginea Don't shoot me in the face, de Nick M., via Flikr, sub licenta CC BY 2.0

(2) NCBI, (acc. 19.11.2017), Effects of fasting and calorie restriction on angeing men, website: NCBI

(3) NCBI, (acc. 19.11.2017), Effects of fasting and calorie restriction in depression and potential mechanism, website: NCBI
Continue reading

miercuri, 15 noiembrie 2017

E aici sa uiti de fostul. Psihopedia se intoarce in timp pentru o intalnire profitabila cu un student promitator si zgubilitic ce recomanda pe gratis moduri eficiente de a scapa de durerea despartirii.




Fiindca am observat ca v-au placut postarile luate din blogul Carnavalul Gandurilor, care este blogul studentiei mele, m-am gandit sa va fac o surpriza si sa mai public ceva inspirat din acel blog - prima mea experienta blogeristica. Dupa cum o sa vedeti, pe atunci eram si mai zgubilitic decat acum, lucru care, fireste, mi-a atras multe probleme, de unde si experienta in a scapa de relatii nedorite.

Dar sa nu ne mai lungim cu vorba si sa vedem ce solutii propuneam ca "medicatie pentru inimile frante". In paranteza fie spus, recomandarile pe care le faceam eu pe atunci nu sunt total lipsite de sens si, asa cum o sa vedeti la sfarsitul articolului, unele dintre ele au fost studiate in mod stiintific, cu rezultate destul de interesante. Iata un fragment consistent din acel articol.

Acest entry nu intentioneaza altceva decat sa vina in sprijinul celor care sufera si sa le ofere un suport a carui valoare terapeutica este, cu siguranta, interpretabila, dar cu toate acestea ati putea avea surpriza sa functioneze "in teren", adica pe terenul greu incercat si chinuit de suferinte, al sufletului.

Unele dintre aceste sfaturi va vor parea destul de deplasate dar cel putin nu am sa va recomand sa consumati droguri sau sa va imbatati, ceea ce poate sa va aduca dependente si alunecare pe o panta pe care nu o doreste nimeni. Va vor parea deplasate fiindca probabil ca includ lucruri si rezolvari pe care nu le utilizati in mod normal. Este doar un fel de a te face frate cu naiba pana treci puntea dar nu si dincolo. ***De retinut deci ca trebuie sa va setati in minte acest obiectiv de a renunta la toate aceste lucruri dupa ce ati scapat de durerea psihica inerenta despartirii.

1. Luaţi o decizie! In primul rand, nu va ascund faptul ca aveti de luat o decizie foarte importanta, fara de care "tratamentul" nu poate evolua in directia dorita. Va trebui sa decideti ca vreti cu adevarat sa uitati persoana care v-a dezamagit sau v-a respins sau v-a umilit prea tare. Daca nu ati reusit sa decideti asta, este inutil sa cititi ceilalti pasi. Asadar daca vrei sa scapi de fantomele trecutului, decide asta chiar acum!

2. Lucrati cu reprezentarea mentala a celui pe care doriti sa il dati uitarii. Dragostea insasi este un sentiment care se naste datorita existentei unei reprezentari mentale pozitive a celui de care v-ati indragostit. Da, oricat de ciudat v-ar parea, dragostea se naste in cap.

Pentru a scapa de o dragoste care nu isi are rostul, este important sa lucrezi cu reprezentarea mentala a celui iubit. Este important sa intelegi ca atata vreme cat mentii in minte o reprezentare pozitiva nu ai cum sa scapi de fantoma unei foste iubiri. Iata deci cum se poate modifica reprezentarea mentala a celui iubit:
  • a. Ganditi-va la defectele lui. 
  • b. Minimalizati-i calitatile. 
  • c. Inventati amintiri. Ex. Daca aveti o amintire frumoasa cu fostul iubit, inventati-i un final dezgustator, pe care sa il atribuiti acelei persoane: cand ati fost impreuna pe munte inventati ca a facut o gluma proasta, v-a dat o branca peste o balustrada, pentru a se distra si a ras minute in sir pana sa va intinda mana. Tot asa, se poate inventa o amintire dezgustatoare legata de "fostul", iar in acest scop va recomand cu caldura un film de groaza, fiindca sunt pline de psihopati si monstri de nadejde. Va puteti asadar turna propriul film de groaza, iar unul dintre acesti monstri si intamplarile lui ar putea sa fie jucat chiar de fostul iubit! Serios acuma, este o chestie care nu are cum sa dea gres. In acest fel, ori-de-cate-ori va veti aminti de fostul, va veti aminti si cea mai recenta amintire, adica filmul in care va facea sa tipati de groaza.
  • d. Inventati-i o porecla jenanta.

3. Persistati, indiferent ce simtiti.

4. Ascultati niste heavy metal, dar sa fie cat de agresiv puteti gasi. Este greu sa gasesti o muzica rea atunci cand ai nevoie de ea, asa ca va recomand cu la fel de multa caldura trupe cum este Slayer. Cand asculti Slayer sau Kreator, numai la iertare nu iti mai sta capul, chestie verificata dealtfel.

5. Faceti sport. 

6. Faceti lucruri total noi. Noul ne stimuleaza mai mult decat orice altceva asa ca puteti recurge la un lucru pe care nu l-ati facut niciodata, cum ar fi sa vizitati un loc sau o strada din oras pe care nu ati vazut-o nicicand.

7. Visati frumos! Oamenii care viseaza au o caracteristica foarte interesanta: ei stiu ceea ce vor! Cand realitatea le arata altceva, ei simt imediat ca ceva nu corespunde cu dorintele lor si atunci nu le este prea greu sa respinga acel ceva sau pe acel cineva.

Asadar, daca sunteti femeie incercati asta (link la o fotografie cu un fotbalist german)! Daca sunteti barbati, incercati cu incredere asta (link la o fotografie Kim Kardashian)! Oamenii fara idealuri chiar nu au pentru ce sa traiasca si din acest motiv, personal sunt convins ca divorturile nu sunt un lucru atat de rau cum am fost invatati. Atat un om parasit cat si un om care paraseste, sunt persoane care stiu mai multe despre sine si despre viata. (Carnavalul Gandurilor)




Mentionam in articolul originar faptul ca ar fi bine sa renuntati la aceste strategii vrajitoresti de vindecare dupa ce scapati de problema initiala. Explicatia este de bun simt, zic eu - nu as dori sa deveniti atat de buni in a scapa de iubire incat sa va suspendati pur si simplu intreaga viata sentimentala.

Revenind la ce spuneam in introducere, anumiti cercetatori au studiat diverse moduri de a scapa de iubirile pe care nu vi le mai doriti si au ajuns in acest fel sa evalueze modul in care strategii cum ar fi cele despre care scriam eu in studentie, va ajuta sa scapati efectiv de astfel de probleme.

Iata deci care au fost strategiile de "dezindragostire" utilizate de acesti cercetatori de la o univesitate americana:


  • I. Re-evaluare in termeni negativi a relatiei. Investigata prin intermediul unor itemi de genul: "Vorbiti despre un obicei suparator al fostului partener" sau "Amintiti-va un lucru demn de dispret pe care l-a facut fostul partener." si "Incercati sa va amititi despre un luru urat pe care vi l-a spus fostul partener."
  • II. Re-evaluarea emotiilor. Aceasta conditie a experimentului a fost investigata prin intermediul unor intrebari sau afirmatii de genul: "Multi oameni inca mai au sentimente fata de fostul partener." sau "Este normal sa iubesti inca pe cineva de care te-ai despartit." si "A iubi pe cineva este normal."
  • III. Distragerea. Aceasta strategie de evitare a suferintei in iubire a fost investigata prin intermediul unor itemi ce cuprindeau intrebari de genul: "Care este cantecul tau preferat? De ce?" sau "Care este cel mai bun prieten al tau? De ce?"

In evaluarea strategiilor, re-evaluarea in termeni negativi a relatiei s-a dovedit a fi cea mai utila in ce priveste descresterea sentimentelor de iubire, desi, de asemenea s-a dovedit a-i face pe oameni sa se simta mai rau, cel putin pe termen scurt. In ciuda acestui dezavantaj, a fost strategia pe care participantii au identificat-o ca fiind cea mai eficienta in urma unei despartiri. Celelalte tehnici nu si-au dovedit eficienta. Re-evaluarea emotiilor nu a reusit sa modifice emotiile iar participantii au ramas sceptici in ce priveste valoarea acesteia in gestionarea durerii de inima. Distragerea pare sa fi ajutat participantii sa gestioneze durerea emotionala dar nu a redus cu nimic sentimentul iubirii. Mai important decat asta, nu a reprezentat o strategie eficienta pe termen lung, mai ales ca are a face mai curand cu evitarea emotiilor negative decat cu incercarea de a le invinge. (Psychology Today)

Asadar, dupa cum ati putut observa, avea foarte mult sens sa recomand sa va ganditi in mod diferit la relatia voastra. Poate ca am plusat putin in comparatie cu profesionistii de la universitatea americana, insa asta nu inseamna ca strategiile mele ar fi fost mai putin eficiente, in caz ca le-ar fi testat cineva. In plus, cred ca ati observat ca sunt si distractive - ceea ce este un lucru bun, de regula. 

Fireste, nu am de gand sa fac si un tutorial amuzant despre cum se sta la priveghi si cum se gestioneaza durerea pierderii (dar cine stie sigur?). In afara de asta, mi-e teama ca oricat de eficiente ar fi metodele practice de a gestiona durerea unei despartiri, vor exista intotdeauna persoane pe care nu le poate scapa nimeni si nimic. Asta ma determina sa cred ca supravietuirea nu este chiar pentru toata lumea.









(1) Imaginea Broken Heart, de SB HelGirl, via Flikr, sub licenta CC BY 2.0

(2) Psychology Today, (acc. 15.11.2017), The Science of Falling Out of Love, website: Psychology Today

(3) Carnavalul Gandurilor, (acc. 15.11.2017), Medication for the Broken, website: Carnavalul Gandurilor
Continue reading

marți, 14 noiembrie 2017

Stiti ca am propriile mele opinii legate de aproximativ toate chestiile, asa ca am sa va prezint parerea mea despre "ce inseamna sa fii mafiot". Cele 8 reguli va vor pune pe ganduri, aproape sigur!




Ce inseamna sa fii mafiot? Iata un topic numai bun pentru Psihopedia! In primul rand, sa spunem ca aceasta expresie "asta inseamna sa fii mafiot" a facut epoca ca urmare a faptului ca oamenii au nevoie de valori, de modele, de lucruri si persoane pe care sa le respecte, si in acest sens au promovat termenul de "mafiot", care nu este folosit tocmai in sensul originar.

Spre exemplu, daca un pusti are o masinuta cu baterii, care poarta sigla Mercedes, si se plimba cu ea pe strada, este privit admirativ si oamenii recunosc ca "asta inseamna sa fii mafiot". Asadar, este si putina ironie acolo, si, de regula, persoanele catre care se indreapta observatia, au un anumit statut, precum si calitatea de a atrage atentia si de a produce o impresie puternica.

Cred ca despre multi narcisisti se poate spune "asta inseamna sa fii mafiot", fiindca narcisistul si-a vandut sufletul pentru a face impresie, lucru care ii si reuseste, de cele mai multe ori. Dar si cand esueaza - atunci sa te tii! Ei bine, v-ati obisnuit sa am propriile mele opinii legate de aproximativ toate chestiile, asa ca am sa va invit sa lecturati un articol in care va prezint parerea mea despre "ce inseamna sa fii mafiot".


  • Sa poti sa faci impresie si sa alegi modestia. "Cauta respect, nu atentie! Dureaza mai mult." Ziad Abdelnour
Multi dintre noi suntem, cel putin la modul metaforic, crucificati pe "altarul impresiei" pe care o producem. Din cauza asta alegem sa facem cumparaturi pe care nu ni le permitem cu adevarat si care, odata realizate, ne vor stoarce de energii, ne vor consuma tot timpul, si deci vor desfiinta relatiile noastre, ca sa enumar doar o parte dintre consecinte. Insa imaginati-va ca ai posibilitatea sa iti achizitionezi lucruri scumpe, care sa construiasca un prestigiu social, si totusi sa nu o faci... pentru ca prestigiul tau poate fi construit si in moduri mai subtile. Spre exemplu, prin ceea ce stii sa faci, sau prin ceea ce oferi comunitatii.


  • Sa poti sa te razbuni si sa alegi iertarea. "Sapa doua morminte atunci cand cauti razbunarea - unul pentru tine insuti." Douglas Horton
Intalnesc oameni care depind atat de mult de ceea ce se crede despre ei, incat ajung sa comita grozavii ne-mai-auzite. Un amic spunea ca si-a surprins prietena impreuna cu un tip, in propria sa casa, facand "that special dance without the pants", lucru care l-a determinat sa le permita sa plece, fara sa-i atinga, insa total dezbracati, pe strada - fiindca, da, putea sa faca asta. O prietena mi-a spus ca si-a concediat subalterna care incepuse o relatie sexuala cu sotul ei. Imaginati-va ca exista si posibilitatea sa nu creezi tot acest spectacol! Oare cum ar fi asta? Vei fi perceput drept slab sau dimpotriva? W. Churchill spunea ca tactul este abilitatea de a trimite pe cineva la naiba astfel incat abia sa astepte calatoria!


  • Sa ai cele mai bune scuze din lume si sa nu le folosesti. "Cine este stapan pe sine pretuieste mai mult decat cel care cucereste cetati." Regele Solomon
Probabil ca unii dintre voi ma urasc deja pentru ca pentru mine, orice traume pe care mi le povestiti despre copilaria voastra sunt doar niste scuze si nimic mai mult. Sigur, este trist ca a trebuit sa treceti prin toate grozaviile astea si nu vreau sa credeti ca nu inteleg durerea sau gravitatea acestora. Totusi, efectul acestora este un comportament dezadaptativ, de evitare a responsabilitatilor sau, dimpotriva, de practicare a abuzurilor impotriva unor persoane nevinovate. Si stiti ca nimeni nu va va ierta crimele, inselaciunile, lenea sau parentingul deficitar doar pentru ca ati suferit in copilarie!


  • Sa poti sa reusesti prin relatii si sa preferi afirmarea. "Nu exista nicio cale ocolitoare in jurul muncii din greu. Imbratiseaz-o!" Roger Federer
Este minunat cand "cunosti pe cineva care cunoaste pe cineva" si totul se rezolva prin intermediul unei mici "interventii". Dar este si nesigur, din pacate - nu stii cand se va enerva cineva din cauza incompetentei tale. Mai mult decat atat, este rusinos - lumea te priveste ca pe o povara sau se vor indoi de faptul ca dispui cu adevarat de o personalitate proprie (esti umbra cuiva, esti o "codita"). Este si frustrant - iti vor aminti mereu ca se indoiesc de faptul ca meriti acel post. Chiar si in ziua de azi intalnesti pe "mamy" la biroul financiar si pe "puisor" la biroul resurse umane. Si totul este "pura coincidenta". Dintre toti candidatii, "puisorul" a fost cel mai competent! Cum altfel? Doar are pedigree cu gulerul alb! 


  • Sa ai slabiciuni si totusi sa faci ceea ce trebuie. "Curajul nu este absenta fricii. Curaj inseamna sa actionezi fara a te lasa conditionat de frica." Giovanni Falcone
Nu cunosc un eroism mai frumos pe lumea asta decat faptul ca cineva nu se simte destul de puternic, destul de inzestrat si suficient de competitiv si cu toate acestea are suficient curaj pentru a face ceea ce trebuie - fie ca vorbim aici despre a incepe o cariera noua atunci cand ai pierdut totul, despre a avea o viata sociala dupa un divort trist, sau faptul ca te gandesti sa iti reconstruiesti casa dupa un uragan. In plus, asa cum am mai afirmat, este nevoie de atat de mult curaj pentru a face lucruri banale ce totusi se cer facute!


  • Sa dispui de aspect fizic si sa reusesti prin inteligenta. "Frumusetea lipsita de inteligenta este ca o capodopera pictata pe un servetel." Autor necunoscut
Se pune mult accent pe frumusetea fizica din numeroase motive. Am scris un articol intreg despre asta in care spuneam ca frumusetea ne hipnotizeaza, in sensul ca atrage si mentine atentia, are un important rol comercial si, mai mult decat atat, are proprietatea de a produce emisii de hormoni ai fericirii (droguri endogene, adica produse de organism, totusi droguri!). Ei bine, in ciuda tuturor acestor argumente, cred ca ati observat si faptul ca nu este foarte greu sa fii dezamagit de o persoana frumoasa din punct de vedere fizic, dar care lasa de dorit pe plan psihologic si spiritual. Tocmai de aceea o persoana frumoasa care are si ceva interesant de spus, este, nu-i asa, un adevarat "mafiot".


  • Sa iubesti oamenii dar sa nu te temi de singuratate. "Prima lectie a iubirii este sa inveti sa fii singur." Osho
Cand esti cu ceilalti te simti in siguranta si o mare parte dintre nevoi iti sunt asigurate. Suntem fiinte sociale si am supravietuit, ne-am dezvoltat si am realizat lucruri grozave impreuna, prin cooperare. Cu toate acestea relatiile nu sunt perfecte, sunt supuse intrigilor, tensiunilor si se pot termina in mod neasteptat. O persoana care nu a invatat sa supravietuiasca in solitudine este o persoana care are o deficienta importanta. Din aceasta cauza ea poate sa faca gesturi disperate, sa faca alegeri nefericite si sa se insoteasca cu oameni de slaba calitate, care ii vor aduce si mai multe probleme. 


  • Sa fii copilul unui Dumnezeu sarac si totusi sa reusesti. "Adevarata tragedie a saracilor este saracia aspiratiilor." Adam Smith
Stiti deja, viata este nedreapta. Da, este adevarat. Unii se nasc "with a silver spoon in their mouth", au primit de la viata statut, bani si frumusete fizica, doar prin nastere. Altii in schimb nu primesc nici macar un graunte din toate astea. Dar chiar si asa, se poate dovedi ca tocmai aceia care nu au primit mai nimic din partea vietii, din partea zeitei Fortuna, a familiei, a societatii, reusesc sa isi croiasca drum catre succes, dupa cum o picatura de apa sfredeleste muntele, cand lucrarea sa este persistenta. Prin organizare, rabdare si valorificarea maxima a unor sanse unice, astfel de oameni sau "copii ai unui Dumnezeu sarac", pot sa dea clasa celor care au prmit totul inca din copilarie.




Ati observat poate ca in punctele acestui articol am incercat sa promovez valori diferite de cele promovate de societatea de consum, cea care functioneaza pe baza sentimentelor de inferioritate pe care vi le induc modelele promovate si aparatul publicitar. Nimic gresit cu cei care lucreaza in publicitate - chiar am cunoscut personal cativa dintre ei si va asigur ca sunt niste oameni interesanti si plini de resurse. 

Totusi, faptul ca se pune atat de mult accent pe aparente, pe impresie si pe lucruri, la drept vorbind, superficiale, nu face decat sa loveasca in latura noastra umana, profunda, singura care ar putea sa mentina echilibrul nostru psiho-emotional intr-o lume hiper-materiala, hiper-materialista si tocmai de aceea, total scapata de sub control. A fost deci nu doar un articol despre "ce inseamna sa fii mafiot" ci si un articol despre auto-control, obtinut prin intermediul unor valori diferite si a unei vointe puternice.








(1) Imaginea Bondi Boy, de Forza Dagro, via Flikr, sub licenta CC BY-NC-ND 2.0
Continue reading

joi, 9 noiembrie 2017

Modul in care a aparut dezastrul natural din Everglades, Florida, prin imigrarea pitonului birmanez si scaparea sa de sub control, este o pilda interesanta despre multe lucruri care ni se intampla si noua, zi de zi. Aflati povestea si meditati cu privire la asta!




Multa lume si-a gasit a doua casa, sau a doua patrie in Statele Unite, nu-i asa? Ei bine, este cazul dihaniei de piton birmanez, un sarpe de dimensiuni mari care, desi vulnerabil in statele Asiei (China, Indonezia, Vietnam, etc), a descoperit continentul nord american de curand si l-a invadat intr-un mod coplesitor si cu o rata de succes formidabila.

In sudul Floridei se afla o mlastina uriasa, numita Everglades, care a fost transformata in rezervatie naturala, unde numeroase specii de animale si mai ales de pasari sunt unice, pretuite pentru asta, si deci protejate cu mare grija. Dar de cativa ani un inamic insidios si persistent pare sa fi preluat controlul in Everglades, mai ales ca are cateva atuuri iesite din comun.

Desi aflat in pericol in regiunile sale de origine din Asia, pitonul birmanez se dovedeste a fi un adevarat campion al evolutiei si al luptei pentru supravietuire in Florida, unde rivalizeaza cu aligatorii la capatul superior al lantului trofic, fiind niste pradatoare redutabile. Daca in Asia dusmanul cel mai de temut al pitonului este omul, care ii foloseste carnea in alimentatie si confectioneaza imbracaminte din pielea sa, ei bine, in Everglades, nimeni nu se atinge de nimic fiindca totul e protejat.

Asadar s-ar spune ca pitonul birmanez a gasit unul dintre cele mai favorable locuri posibile pe acest pamant, un adevarat "pamant al fagaduintei", unde nimic nu il poate invinge si unde toate atuutile pe care i le confera evolutia (putere, rezistenta, eficienta ca animal de prada) sunt puse in valoare intr-un mediu care nu era pregatit pentru asa un super-inamic, perfectionat timp de mii de ani in mlastinile neprietenoase ale Asiei.

Asa au inceput sa dispara pasarile din habitatul lor natural, ajungandu-se chiar, in doar cateva zeci de ani, ca unele specii sa fie pur si simplu desfiintate din Everglades. Dar au inceput sa dispara si pisicile din zonele rezidentiale ale Floridei si toata lumea se intreaba ingrijorata "oare ce urmeaza?". Putem face ceva pentru a opri acest dezastru?

Americanii din Florida au motive serioase de ingrijorare fiindca pitonul birmanez se imulteste la fel de repede ca iepurii, femelele fiind capabile sa depuna pana la 100 de oua o data. Le mai si ingrijeste cu grija si dedicatie, spre deosebire de alti serpi care depun ouale si isi vad de viata lor. Femela piton isi cloceste ouale facand in asa fel incat fiecare pui sa supravietuiasca - ea poate, prin contractii ale muschilor sa ridice temperatura corpului ei pentru a oferi caldura puilor aflati in oua.




Povestea despre emigrarea pitonului birmanez este interesanta si se potriveste cu profilul Psihopediei din cel putin cateva motive. Unul ar fi acela ca ne invata ceva despre responsabilitate. Pitonul birmanez a ajuns cu avionul in SUA, fiindca suficienti tineri teribilisti si-au comandat cate unul ca sa se poata lauda pe Facebook cu excentricul lor "animal de companie".

Dar dupa ce "le-a trecut" si s-a incheiat "luna de miere", tinerii respectivi au inceput sa inteleaga in ce fel de situatie se afla aducandu-si sub propriul acoperis un campion al evolutiei, capabil adesea sa atace in somn copiii familiilor respective, incolacindu-se in jurul lor si impiedicandu-i sa respire - lucru care s-a intamplat deja in Florida, nu de putine ori. Sarpele poate sa evadeze din acvariile in care este tinut si te trezesti cu el peste tine, cand iti este somnul mai dulce.

Asadar, pitonul birmanez s-ar putea sa dea dovada de un tip de iubire pentru care nimeni nu este pregatit in America iar odata intelegand asta, oamenii se vor adapta la situatia creata demonstrand si mai putina responsabilitate - scapand de serpi cat mai repede cu putinta, punandu-i intr-un sac si ducandu-i spre exemplu in Everglades, unde serpii se simt, asa cum spuneam, ca si in paradis, din motive bine intemeiate: hrana la discretie, temperatura numai buna si niciun dusman competitiv.

Mai este si perspectiva social-umana: uneori le oferim dusmanilor nostri conditii atat de bune de viata incat acestia ne vor sugruma copiii in timp ce dormim si se vor inmulti intr-un mod scapat de sub control. Sunt dusmani cu actiune subtila si insidioasa, deghizati in prieteni si asociati, dar care sunt animati de instincte de vanatoare mai curand decat de bune intentii in ceea ce ne priveste. Lumea este plina de asa ceva, nu-i asa?

Si este cu atat mai greu sa te descurci cu ei cu cat, asemeni pitonului birmanez, dispun de conditii favorabile de viata, de portite prin care eludeaza regulile, fiind organizati in structuri care se pot dovedi aproape invincibile. Poate ca vorbim aici despre politicienii corupti sau poate ca vorbim despre asa-zisul "stat paralel", care prin intermediul unor parghii legale si a unor institutii de forta a ajuns sa controleze tot ce misca.

Daca privim dezastrul ecologic produs in Everglades FL, drept o metafora, este poate o lectie despre proliferarea raului in societate, atunci cand raul are atuuri puternice: vulnerabilitati ale sistemului, mijloace de intimidare, nepasarea, superficialitatea, ignoranta si lipsa simtului civic, si mai mult decat atat, capacitatea de a-si impune vointa prin forta. Si oricat de mult am crede in bine, in frumos si in lumina, raul este seducator si ii corupe pe cei puternici facandu-i sa creada ca pot deveni si mai puternici atunci cand "fac pactul".

Unii dintre noi pot vedea in povestea pitonului birmanez ceva diferit: si anume modul in care psihicul nostru devine el insusi un Everglades care este preluat si dominat de pericole insidioase si subtile: temeri, obsesii, atitudini dezadaptative, patimi, indoieli si ingrijorari care ne reduc potentialul si contribuie la disparitia unor "specii", cum ar fi speranta, increderea, intelepciunea.

Dar poate ca doriti sa priviti aceasta poveste din alta perspectiva - cea a pitonului birmanez: cand existenta si succesul tau este in pericol intr-un anumit context, poti foarte bine sa o iei de la capat, intr-un alt loc, unde poti avea surpriza ca lucrurile sa fie in favoarea ta. Oricum ati dori sa priviti aceasta pilda, si oricum ati dori sa o interpretati, ea este puternica, plina de intelesuri si nu am putut sa o ignor.








(1) Imaginea Evil Eyes, de Phil Balchin, via Flikr, sub licenta CC BY-NC-ND 2.0
Continue reading

miercuri, 8 noiembrie 2017

Intre satisfactiile profesiei de psihoterapeut se afla faptul ca poti sa discuti lucruri semnificative, profunde, cu majoritatea clientilor. Poti sa intretii si discutii marunte (small talk), dar cercetatorii ne ofera un motiv bun sa nu ne bizuim pe ele.




Exista un concept care tine parca de cultura anglo-saxona la fel cum tine "dorul" de cultura romaneasca. Ma refer la ceea ce se cheama "small talk", sau "discutii marunte", in caz ca am reusit sa il traduc in mod adecvat. Oamenii au fost interesati de acest obicei al discutiilor marunte si au descoperit faptul ca persoanele care reusesc sa intretina discutii mai curand profunde, sunt mai fericite decat cele care au tendinta sa discute mai superficial. Cu alte cuvinte, discutiile profunde ar putea sa aibe un efect asupra fericirii noastre. Ori sunt ele o trasatura a omului fericit? Cum asa?

Care este relatia ta cu Dumnezeu? Care sunt lucrurile de care te temi in viata ta? Nu discutam despre astfel de lucruri desi par a fi teme grozave de discutie. In schimb, la intrunirile sociale vorbim despre planurile de vacanta sau despre cum ne-am reparat masina, ori, fireste, despre vreme. Totusi, cercetarile confirma faptul ca discutiile marunte nu construiesc relatiile si nu ne ridica nivelul de fericire. Si atunci de ce predomina? Tristul raspuns este ca vom cauta mereu un numitor comun. Suntem liberi sa vorbim despre ce dorim, insa simtim si presiunea de a aborda teme social acceptabile si care permit tuturor sa participe - acestea fiind limitele neinteresante ale discutiilor marunte. (Wired.co.uk.)

Probabil ca discutia marunta, atunci cand este cultivata cu insistenta, este mai curand un mod de a evita apropierea decat de a o crea, lucru care, fireste, presupune ca ne apropiem foarte greu de ceilalti, nu intelegem sensul inter-actiunilor si, in esenta, suntem niste singuratici, niste atomizati, niste instrainati. Imaginati-va ca o persoana nu va reusi niciodata sa depaseasca nivelul discutiilor de suprafata... Ar fi un scenariu trist, poate chiar disperat. Ati putea sa discutati doar ca sa... va aflati in treaba?

Dar chiar si daca discutiile profunde ne fac mai fericiti - de unde si sensul terapiei prin simpla discutie, pe care o promova Carl Rogers, s-ar parea ca si discutiile superficiale isi au rostul lor. Exista de altfel o intreaga stiinta a discutiilor marunte - "small talk", care pot avea functii variate si folosesc in chipuri nebanuite. Reflectati deci in profunzime la urmatoarele functii ale discutiilor superficiale:

  • Micsoreaza distanta la inceputul discutiilor. O discutie marunta despre vreme, spre exemplu, despre politica sau despre stirile zilei, poate sa produca o schimbare importanta: transforma doi potentiali straini sau chiar potentiali dusmani in doi potentiali prieteni.
  • Introduce distanta la sfarsitul discutiilor "adevarate". Asadar ati discutat tot felul de lucruri interesante si profunde, iar la final este nevoie de un tampon prin care sa indulciti despartirea - deci vorbiti putin despre un topic lipsit de relevanta. Discutia superficiala transforma doi prieteni buni in doi prieteni buni care pot sa traiasca si in mod independent, asa cum fac persoanele mature.
  • Previne momentele neconfortabile de tacere. Da, exista "acele momente" cand parca se aud greierii si te intrebi disperat cum ai putea sa determini acest cor de greieri sa taca. S-ar parea ca un topic lipsit de importanta ar putea sa inlature linistea abisala ducand in mod posibil la ceva mult mai profund si satisfacator sau cel putin inlaturand senzatia penibila ca nu ai nimic in comun cu ceilalti. 




Asadar, discutiile superficiale au rolul de a modula distanta inter-personala. Nu ma refer la distanta propriu-zisa dintre doua persoane ci mai curand la spatiul simbolic, psiho-emotional dintre cei doi sau mai multi interlocutori.

Dar in timp ce discutia superficiala poate reprezenta o trecere naturala catre interactiuni mai profunde, ea poate fi folosita si pentru a evita sistematic aceste interactiuni - caci unii incearca sa micsoreze distanta dintre ei si ceilalti - fiindca singuratatea doare, dar nu s-ar simti in siguranta ca aceasta distanta sa dispara pur si simplu, neavand suficienta incredere incat sa isi incredinteze secretele altuia.

Insa care sunt subiectele specifice discutiilor marunte? Am vorbit deja despre vreme, politica si stirile zilei. La asta am putea adauga o larga varietate de subiecte si intrebari cum ar fi cele legate de membrii familiei sau prietenii comuni, observatii legate de situatiile concrete in care va aflati impreuna cu ceilalti (spectacol. coada la covrigi, etc), complimente pe care le faceti celorlalti in ce priveste forma fizica, hainele sau accesoriile pe care le poarta, sau chiar mici insulte amicale.

Bai Costica, iar ti-ai luat tricoul cu burta?

Expertii in comunicare au observat ca exista diferente importante in ce priveste forma si subiectele de discutie marunta intre genuri sau in plan inter-cultural. Astfel, femeile au tendinta sa abordeze teme care le duc mai usor catre discutii mai profunde (emotii, credinte, obiceiuri, persoane dragi sau dispretuite), in timp ce barbatii pot crea sentimentul ca discuta numai chestiuni superficiale: politica, sport, hobbyuri. La nivel inter-cultural, s-a observat ca vremea este un topic comun in regiunile cu mari variatii climatice, iar intrebarile despre familie sunt intalnite in anumite regiuni ale Asiei.

In Europa discutiile marunte sunt despre vreme, politica si economie iar in America, puteti face discutii marunte pe teme cum ar fi sportul, interesele si hobbyurile, intamplari, si noutati din viata voastra, povesti interesante sau noutati si povesti despre membrii familiei, etc.








(1) Imaginea Conversation Between Us, de Suz Tyler, via Flikr, sub licenta CC BY-NC-ND 2.0

(2) WIkipedia, (acc. 08.11.2017), Small Talk, website: Wikipedia

(3) English With Impact, (acc. 08.11.2017), Learn American Small Talk, website: EWI

(4) Psychology today, (acc. 08.11.2017), Cut the small talk: deeper conversation lead to happiness, website: Psychology Today

(5) Wired, (acc. 08.11.2017), Small talk should be banned, website: Wired.
Continue reading

marți, 7 noiembrie 2017

Exista o generatie narcisista, aflata in greva? La stiri aflam ca 25% dintre tinerii din Romania sunt prea inteligenti pentru a munci pentru salarii mici, in joburi care nu dau bine pe Facebook. In plus, ei nici nu invata, fiindca nu este usor sa alegi facultatea potrivita.




Exista o generatie narcisista? Ei bine, da. Se vorbeste mult despre asta, in special in occident, acolo unde generatiile au primit nume specifice: generatia tacuta (nascuti inainte de 1945), baby boomers (nascuti dupa 1945), generatia X (nascuti dupa 1965), generatia milenialilor (nascuti dupa 1975) sau, mai recenta, generatia Z (nascuti dupa 1995). Si totusi, care este cea mai narcisista generatie? S-ar parea, potrivit unor studii, ca generatia narcisista este formata din cei care s-au nascut intre 1976 si 1995, asa numitii mileniali sau generatia Y.

Sunt descrisi in general ca fiind gregari (le place sa lucreze in echipa), avand asteptari foarte mari de la propria persoana si asteptandu-se sa fie tratati intr-un mod special de catre cei din jur. Ei pun mai mult accent pe valorile non-profesionale, pe un stil de viata relaxat si senzual, epicurean, daca am putea spune asa. Cred ca am putea sa gasim o buna parte din identitatea unei astfel de generatii in acest curent al filosofiei:

Pentru Epicur, scopul filosofiei era sa obtinem o viata fericita, linistita, caracterizata prin "ataraxia" - pacea si eliberarea de frica - si "aponia" - absenta durerii - si printr-o viata auto-suficienta, inconjurata de prieteni. El ne invata ca placerea si durerea sunt masura a ceea ce este bine si rau.

Dar Epicur se insela atunci cand vedea binele in placere si raul in durere. De ce? Pentru ca, in viata de cele mai multe ori, placerea pe termen scurt aduce durere pe termen lung, in timp ce durerea pe termen scurt, poate aduce multa fericire si liniste pe termen lung, iar stoicii probabil ca erau mult mai in contact cu realitatea. Tot asa si milenialii se inseala cand alearga dupa o viata relaxata, in buna pace si armonie cu cei din jur, asteptandu-se ca oamenii sa ii trateze ca fiind speciali si sa le ofere tot felul de privilegii.

Daca incercati sa dati un test care sa va evalueze nivelul de narcisism, veti intalni itemi precum urmatorii:
  • Imi place sa fiu in centrul atentiei.
  • Pot sa evit consecintele alegerilor mele.
  • Voi fi un succes.
  • Sunt un lider natural.
  • Imi place sa imi arat corpul.
  • Imi place sa ma privesc in oglinda.
  • Tuturor le place sa asculte povestile mele.
  • Imi place sa primesc complimente.
  • Imi place sa initiez noi mode si curente.
  • Pot sa imi traiesc viata asa cum doresc eu.
  • Sunt o persoana extraordinara.
  • Sunt mult mai capabil decat alte persoane.
Daca cineva gandeste in acest fel, ati spune ca este pregatit sa primeasca tot ce este mai bun de la aceasta viata, exact asa cum ne invata cartile de self-help care se vand la fel de bine cum sunt votati politicienii ce promit numai minciuni. Singura  problema este ca viata nu ne ofera intotdeauna privilegiile si recunoasterea de care un narcisist are nevoie in mod normal, iar asta poate produce consecinte dintre cele mai nefericite. Dar asta nu este o problema, nu-i asa, fiindca narcisistul poate evita cu succes consecintele alegerilor sale, fiind convins ca nu este nimic in neregula cu el.




Dar fie si asa, daca ne pastram nivelul de asteptare la cote la fel de inalte, iar realitatea, fireste, nu se lasa influentata nici ea de asteptarile noastre, avand prostul obicei de a crea un fel de zid - cu totul impenetrabil - in fata celor care traiesc in "micutul lor univers paralel", rezultatul este, cum poate va imaginati, foarte multa frustrare. Este o frustrare pe care milenialii o pot intalni in variate arii ale vietii lor: profesional, in ce priveste viata intima si cea de familie, s.a.m.d. S-a zis deci cu armonia si buna intelegere!

Frustrarea pe care milenialii o traiesc in aceasta izbire violenta de realitate se poate observa la noi in tara intr-un fenomen social destul de interesant - faptul ca, potrivit statisticilor, aproximativ un milion de tineri, nu fac nimic. Cu alte cuvinte, nici nu lucreaza, nici nu invata... deci probabil ca se relaxeaza. Milenialii cei mai varstnici au azi in jur de 35 de ani, iar cei mai tineri, au aproximativ 25 de ani. Fenomenul acesta este cunoscut insa de ceva timp, devenind poate o curiozitate a societatii si vremurilor actuale.

Personal, nu imi pot explica aceasta situatie decat prin faptul ca, pe fondul unei crize de personal pe piata muncii, tinerii care ar putea ocupa aceste locuri de munca nu sunt pregatiti pentru asa ceva. Nu ma refer la pregatirea tehnica sau la educatia lor, ci mai curand la pregatirea lor psihologica si emotionala de a da piept cu realitatile pietei muncii din Romania. Dar fenomenul nu este intalnit doar aici. Si, slava Domnului, "a curs multa cerneala" pe tema asta.

Cei care sar in ajutorul milenialilor afirma ca ei nu sunt lenesi si plangaciosi, ar vrea sa munceasca, insa ar vrea sa munceasca ceva care sa conteze, sa "faca o diferenta", sa aiba un sens, material si spiritual deopotriva, daca s-ar putea. In plus, nu le place sa "faca voluntariat" - adica sa munceasca pe gratis, mai ales ca traim intr-o epoca in care nevoile materiale sunt complexe, iar majoritatea locurilor de munca pe care le ofera piata muncii sunt, la drept vorbind, sub nivelul nostru de calificare si sub asteptarile noastre cand e vorba despre venituri. Ce este de facut?

Odată cu noi, cu o generație de părinți care am crescut în convingerea că viața merge înainte numai dacă știi să accepți și neplăcutul, cresc copii care și-au făcut aproape o religie din a se simți bine, a se relaxa, a nu face nimic. ”Party hard” e deja un țel pentru unii. Nevoia de a pierde controlul, de a se simți liber în propria piele și în oprobiul celorlalți e aproape o palmă peste obrazul atâtor generații anterioare care au asudat să își croiască un drum în viață, reprimând nevoi și pofte inoportune de libertate. (Republica.ro)

S-ar parea ca realitatea o tine pe a sa, in timp ce milenialii o tin pe a lor - iar de aici si incompatibilitatea taioasa intre cele doua parti. Poate ca milenialii ar putea sa faca un efort filosofic si sa descopere mai mult sens in joburile "fara sens" pe care le ofera piata muncii, sau poate ca daca se vor incapatana sa ramana "in greva", realitatea va intelege si dansa ca milenialii chiar au niste asteptari si se va schimba pentru a le oferi mai multe lucruri, pentru a le implini mai multe asteptari.

Reporter: De ce nu ti-ai cautat un loc de munca?
Ionut: Pentru ca muncesti degeaba. 1200 nu se merita daca fumezi si bei suc.
Reporter: Si de unde aveti bani de tigari, suc?
Ionut: Are familia. Ma ajuta mama, tata. Sunt singur la parinti, ce ar avea altceva de facut? (Stirile ProTv)


Ceea ce ma preocupa pe mine din aceasta dilema este urmatorul lucru: pe masura ce evoluam ca societate si specie, devenim tot mai constienti de nevoile noastre materiale, emotionale si spirituale. Un efect pervers al acestei evolutii insa este faptul ca incercand sa venim in intampinarea propriilor nevoi, a propriilor asteptari, nu facem decat sa ne blocam propria evolutie. Fiindca ma indoiesc ca o persoana care "nu face nimic" chiar evolueaza pe vreunul din planurile enumerate mai sus. E un stil de viata bolnav si pare ca tot ce se afla in jur se razboieste cu milenialul pentru motive care lui ii scapa cu desavarsire.

Poate ca ne aflam intr-un moment care seamana cu abstractizarea excesiva a artei plastice. Asa cum unii au ajuns sa vada chestii sublime in doua pete, 3 stropi si 7 mazgalituri, poate ca tot asa milenialii au ajuns sa vada saltul uman catre absolut in lucruri precum parazitism, decadenta si auto-compatimire. Imi cer scuze fata de amicii mei mileniali (in unele versiuni si eu sunt un milenial timpuriu sau un "pre-milenial") - tot ce am scris aici este un rezultat al unor discutii pe care le-au purtat altii, cu mult inainte.

Mai mult decat atat, in ciuda acestor stereotipuri culturale toxice, ce vor rani pe multi mileniali carora nu li se potriveste absolut deloc toata aceasta teorie desantata despre ei, apar si studii care sustin faptul ca milenialii sunt la fel de muncitori ca si alte generatii, mai ales atunci cand cred in munca si fac rost de un job care le place, devenind adevarati "martiri" ai locului de munca, adica persoane care renunta la concediu pentru a-si atinge obiectivele profesionale sau materiale.








(1) Imaginea King Lazy Sonsbeek, de Daniel Farell, via Flikr, sub licenta CC BY-SA 2.0

(2) Marketing Teacher, (acc. 07.11.2017), The Six Living Generations, website: Marketing Teacher

(3) Wikipedia, (acc. 07.11.2017), Epicurus, website: Wikipedia

(4) World Economics Forum, (acc. 07.11.2017), Millenials aren't lazy - they're workoholics, website: WEForums

(5) The Guardian (acc. 07.11.2017), Millenials are't lazy - we just don't expect to work for free, website: The Guardian

(6) Republica, (acc. 07.11.2017), Generatia 'Work Hard' vs Generatia 'Party Hard', website: Republica

(7) Stirile Pro Tv, (acc. 07.11.2017), 25% din tinerii din Romania nu munceesc si nici nu studiaza, website: Stirile Pro Tv

(8) Psychology Today, (acc. 07.11.2017), How dare you say Narcissism is increasing, website: Psychology Today

(9) Psy Blog, (acc. 07.11.2017), The Most Narcissistic Generation Were Born Between These Years, website: Psy Blog

(10) Stirile Pro Tv, (acc. 07.11.2017), Un milion de tineri nu munceesc si nici nu invata, website: Stirile Pro Tv
Continue reading

duminică, 5 noiembrie 2017

Un partener tanar si frumos poate sa aprinda calcaiele unei fete, dar se poate dovedi incapabil sa sustina existenta unei familii, in care iubirea se impleteste cu responsabilitatea. Atunci poate intra in scena "taticul de zahar", care iti ofera un umar pe care sa plangi, stabilitate, si un cont generos.




Este ceva timp de cand nu am mai vorbit in Psihopedia despre un caz plin de intrigi spumoase, mai ales ca sunt atatea care depasesc cu mult imaginatia oricarui autor de telenovele. Dar inainte de a aprofunda cazul pe care vi l-am pregatit pentru acest weekend, sa facem o scurta definire a termenilor cu care lucram. Spre exemplu stiti ce este acela un "sugar daddy"? Dar o "gold digger"? Un bun punct de plecare in intelegerea acestor termeni ar putea fi dictionarul urban, unde gasim urmatoarele definitii:

Sugar Daddy: Un barbat ajuns la o varsta venerabila, care prin intermediul banilor sau a unor alte beneficii, atrage si tine langa el o partenera mult mai tanara. De regula astfel de barbati sunt priviti ca fiind niste ticalosi batrani si perversi, in special de catre femeile de varsta lor pe care le inseala, dar pot fi priviti cu admiratie de alte categorii de persoane. Partenerele tinere pe care le seduc sunt numite adesea "gold digger" (cautatoare de aur).
Gold Digger: Este partenera unui sugar daddy, mult mai tanara si atragatoare, care este pregatita sa faca compromisuri radicale cu viata, in scopul de a scapa de grijile inerente tineretii - cum ar fi taxele de scolarizare, facturile pentru utilitati sau chiar banii de lapte praf. O gold digger adevarata va fi mult mai interesata de contul tau decat de felul cum arati la bustul gol si de multe ori intelege ca in viata nu le poti avea pe toate.

Eu personal respect foarte mult o femeie gold digger, dupa cum am mai afirmat in acest blog, din motive neasteptate, poate: sunt mult mai pregatite sa isi respecte partenerul, nu se joaca de-a soarecele si pisica, dovedind adesea destul de multa maturitate pentru varsta lor, sunt capabile sa aprecieze stabilitatea pe care o ofera barbatul ce le-ar putea fi tata si chiar au un anumit gust pentru viata tihnita - vorba aceea: "you get what you're asking for".

De multe ori o tanara femeie care devine gold digger a avut o experienta ingrozitoare cu un partener tanar, ne-experimentat si lipsit de directie in viata, care a intors-o pe dos si a determinat-o sa caute in barbati mai multa maturitate, intelegand ca fara asa ceva viata de familie este pur si simplu un infern. Acesta este si cazul tinerei Catherine care, dupa ce a avut o relatie cu Jason, un barbat tanar si frumos dar toxicoman si lipsit de maturitate, pare sa dezvolte un gust pentru barbatii mult mai in varsta decat ea, care pareau a detine calitatile pe care le-ar fi dorit intr-un barbat, mai ales ca acum devenise mama.

Pentru ca partenerul ei Jason era mai mult plecat - cand la puscarie, cand la dezintoxicare, Catherine incepe o relatie cu Richard Stalkin, un "urs polar", sexagenar, dispus sa devina taticul ei de zahar, care ii ofera un umar pe care sa isi planga durerea si un cont din care sa plateasca Pampersul. Vor face impreuna un copil dar cand tanarul Jason se intoarce din puscarie, Catherine isi aminteste si ea ce frumos este sa iubesti un barbat tanar si se reintoarce, la randul ei, in bratele acestuia.

Insa tanarul Jason era fragil ca o floare, se simtea provocat de orice, si in special de batranul Richard Stalkin, lucru care, fireste ca il determina sa reia consumul de narcotice. Fiindca fusese eliberat in conditii speciale, dupa ce face un accident de masina pe fondul consumului de droguri, Jason se intoarce la puscarie unde isi continua procesul de maturizare. Catherine ramane cu ochii in soare, inca o data, si isi da seama ca, daca isi doreste o viata normala de familie, trebuie sa isi puna increderea in barbati ceva mai experimentati.




In mod surprinzator, de aceasta data Catherine pune ochii pe nimeni altul decat Johnny Patton, tatal lui Jason, tot un barbat sexagenar, care ii raspunde tinerei cu toata deschiderea, devenind numaidecat amantul ei si parasindu-si in scurt timp sotia pentru tanara sa amanta. Dar o astfel de incurcatura nu putea sa aduca nimic bun si daca Jason nu prea il suportase pe Richard Stalkin, nimeni nu privea cu prea mult entuziasm momentul cand vulnerabilul toxicoman avea sa afle ca propriul sau tata ii suflase iubita si divortase de mama sa pentru ea.

Dar pana sa dea piept tatal si fiul, gelozia le aprinde mintile celor doi batrani rivali sexuali Richard Stalkin si Johnny Patton iar cel din urma il ucide pe primul, sustinand ca a fost in legitima aparare. Nu prea a reusit sa ii convinga pe cei de la tribunal si a primit o sentinta crunta - inchisoare pe viata. Iata ca toti rivalii sexuali ai lui Jason au fost eliminati, dar toate astea fireste ca l-au afectat psihic si a fost nevoit sa se intoarca la droguri, lucru care a pus-o pe Catherine in ingrata postura de a se descurca singura cu cei doi copii, fara nici macar unul dintre cei 3 barbati - când fugi dupa 3 iepuri...

Povestea asta te face sa te intrebi ce este gresit cu barbatii, nu-i asa? Sau poate ca este Catherine cea care a incurcat itele povestii atat de bine, punandu-i pe jar pe toti acesti barbati? Nu as vrea sa ma reped sa condamn pe cineva, mai ales ca povestea a ajuns la mine prin terte surse. Cu toate acestea, mi-e teama ca o mare parte dintre noi nu suntem pregatiti sa dam piept cu responsabilitatile vietii de relatie si respectiv de familie (nici macar sexagenari fiind), iar solutiile pe care le gasim pentru provocarile de zi cu zi pot sa para adesea extreme si nesabuite.








(1) Imaginea Sugar Daddy, de Constanza, via Flikr, sub licenta CC BY-NC 2.0

(2) Daily Mail Online, (acc. 04.11.2017), Johnny Lloyd Patton Jr sentenced to life in prison..., website: Daily Mail Online

(3) Urban Dictionary, (acc. 04.11.2017), Gold Digger, website: Urban Dictionary

(4) Urban Dictionary, (acc. 04.11.2017), Sugar Daddy, website: Urban Dictionary

Continue reading

vineri, 3 noiembrie 2017

In timp ce avem grija sa nu li se intample lucruri rele copiilor - sa nu ii traumatizeze vreo educatoare si sa  nu ii rapeasca vreun pervers, ne scapa elementul cel mai important in ce priveste aparitia vulnerabilitatii pentru dezvoltarea psihopatologiei. Care este acesta?




Un lucru pe care il invat de la psihologii cu mai multa experienta decat mine este faptul ca un copil normal are o doza innascuta de optimism, astfel incat, copilul deprimat este cam la fel de optimist ca si un adult realist - deci inzestrat cu un optimism moderat. Se considera ca acest lucru se datoreaza evolutiei si faptului ca principiul vietii se afla intr-o doza concentrata in copii, pentru a proteja supravietuirea si dezvoltarea acestora.

Pentru ca exista aceasta preocupare vie a parintilor din ziua de azi de a nu-si traumatiza copiii si de a-i feri de orice ar putea sa interfereze cu dezvoltarea lor armonioasa, este deosebit de util sa vorbim despre un lucru care va contribui in mod decisiv, mai ales ca sunt foarte putini aceia, chiar si printre psihologi, care mentioneza acest factor atunci când ii intrebam cum ar trebui sa ne educam copiii. Este vorba despre modul cum un copil invata sa construiasca explicatii legate de evenimentele si situatiile care apar in jur.

Probabil ca stiti deja faptul ca aparitia unor evenimente trumatice - lucruri pentru care un copil nu a fost pregatit - pot sa contribuie la dezvoltarea unor forme de patologie, mai tarziu in viata adulta: anxietate, depresie, atacuri de panica, stres post-traumatic, etc. Dar acest factor a fost supraestimat si s-a dovedit de altfel prin intermediul unor studii longitudinale faptul ca evenimente cu potential traumatic pot fi gestionate neasteptat de bine de copii.

Iata spre exemplu un fragment din lucrarea 50 de Mari Mituri ale Psihologiei Populare, in care ni se da de inteles ca simpla aparitie in copilarie a evenimentelor cu potential traumatic nu reprezinta o certitudine cu privire la cat de prezenta si de profunda va fi patologia psihica.

Cercetarile pe care le-am trecut in revista privind abuzul in copilarie si dezvoltarea psihopatologiei mai tarziu in viata, ne ofera o lectie valoroasa dar adesea neapreciata: majoritatea copiilor sunt rezilienti in fata stresorilor. Psihologia populara a subestimat rezilienta copiilor, adesea portretizandu-i ca fiind fiinte delicate care sunt expuse "spargerii" cand sunt confruntate cu evenimente pline de stres. Dar acest "mit al fragilitatii copilariei" merge impotriva dovezilor stiintifice.

Spre exemplu, in 15 Iulie, 1976, un numar de 26 copii de scoala, cu varste cuprinse intre 5 si 14 ani, au fost victimele unui teribil incident de rapire in localitatea Chowchilla, CA. Impreuna cu soferul de autobuz, ei au fost luati ostatici si tinuti sub pamant, intr-o masina, timp de 16 ore. Acolo, ei au reusit sa respire prin cateva micute gauri de aerisire.

In mod remarcabil, copiii si soferul au reusit sa scape si au supravietuit cu totii, fara nicio rana. Cand au fost gasiti, majoritatea copiilor erau in stare de soc, iar unii dintre ei facusera pe ei. Doi ani mai tarziu, desi majoritatea erau tulburati de amintirea incidentului, erau cu totii bine integrati social. Sursa: 50 Mari Mituri ale Psihologiei Populare.
Asa cum am mai afirmat in acest blog, mai important decat evenimentul traumatic in sine, este modul in care intelegem acel eveniment, felul in care ii atribuim o explicatie si ii dam un sens. Putem sa ii dam un sens care va contribui mai tarziu la dezvoltarea psihopatologiei: "viata este brutala, te ia pe nepregatite, asa va fi mereu", sau putem sa ii dam un sens care ne va proteja de complicatii de acest fel: "uneori viata este surprinzatoare si nu toti oamenii imi vor binele, dar eu am resurse nebanuite si ma descurc in situatii critice".

Si daca evenimentele traumatice, mai mult ca sigur vor aparea in viata unui copil - mai ales ca trauma este ceva subiectiv si exista doar prin prisma subiectivitatii noastre, iar daca pentru un copil este traumatic sa il trimiti sa-si faca temele ori sa-si spele farfuria, in timp ce pentru altul nu este traumatic nici macar faptul ca a fost rapit si violat, se pare ca parintii stiu mult mai putine lucruri despre modul in care putem favoriza dezvoltarea unei personalitati vulnerabile si lipsite de rezilienta la copii.

Cu alte cuvinte, cum reusim sa formam la copii mentalitatea de victima, pesimismul si lipsa de rezilienta, chiar noi, cei care incercam din rasputeri sa ii protejam de oamenii rai si tot ce le-ar putea face acestia? S-ar parea ca rolul parintelui este fundamental aici insa nu atat prin ceea ce facem, cat mai ales prin felul in care simtim, gandim si felul in care le vorbim copiilor. Iar elemente precum cele din lista urmatoare devin infinit mai importante decat situatiile asa-zis traumatice.

  • STILUL EXPLICATIV AL MAMEI. Prin asta intelegem felul in care parintii si in special mama, cea care isi petrece, de regula, cel mai mult timp impreuna cu copilul, ofera raspunsuri la "De ce -urile" copilului. Evident ca exista situatii in care raspunsurile si explicatiile nu sunt oferite de catre mama - care fie se afla la munca in strainatate, fie dintr-un alt motiv, nu este cea care va oferi raspunsurile pe care le solicita copilul. In plus, daca parintii isi pierd rabdarea si refuza sa ofere explicatiile pe care copiii le cer, ei isi vor lua raspunsurile din alta parte. S-a observat ca tendinta de a oferi explicatii cu caracter pesimist, negativist, poate hrani pesimismul copiilor, ceea ce va fi un dezastru pentru sanatatea lor psihica si pentru felul in care vor intampina evenimentele mai delicate din viata - asa numitele "traume".
  • CRITICILE ADULTILOR: PROFESORI SI PARINTI. Critica este un aspect delicat chiar si pentru un adult. Suntem atat de vulnerabili la critica incat oamenii au produs tot felul de tehnici prin intermediul carora sa amelioram efectul criticilor - vezi metoda sandwich-ului sau "critica invelita in ciocolata" - puteti afla ce sunt de la clientii mei. Cand criticile adultilor sunt negativiste, adica au un caracter de generalizare si permanenta, fiind mai curand niste verdicte "Esti prost" / "Nu ai nicio treaba cu matematica", etc, critica este toxica, distructiva si traumatica in sine. O critica, in mod ideal ar trebui sa lase loc pentru speranta si sa indemne la munca si eforturi, nu sa demoralizeze.
  • CRIZELE EXISTENTIALE ALE COPIILOR. Ne referim aici nu atat la evenimentele izolate care pot afecta emotional un copil ci mai curand la felul in care se dezvolta un copil in conditii neprielnice de viata. Daca crizele pe care le traverseaza familiile au un final fericit, aceasta experienta poate sa influenteze radical modul in care invatam sa ne formulam explicatiile. Uneori crizele existentiale nu depind de parinti, fiind mai curand efectul unor mari crize economice care afecteaza familia si societatea - recesiuni sau schimbari de regim, de exemplu. Dar de multe ori, crizele existentiale depind in mod direct de modul in care parintii gestioneaza provocarile (spre exemplu divortul sau somajul, alcoolismul, etc). Consider ca pana si marile crize existentiale depind tot de modul in care parintii le gestioneaza ei insisi si le explica copiilor.

Termenul de "stil explicativ" - definit ca mod de a atribui explicatii si cauze unor evenimente sau situatii, apare in psihologia adleriana sub forma unei functii a "stilului de viata". Conceptul adlerian de "stil de viata" cuprinde mai mult decat atribuirea de explicatii si cauze - el implica si modul in care facem predictii, in care luam decizii si rezolvam probleme, etc. Stilul explicativ este asadar o forma de manifestare a personalitatii.




Adevaratele traume nu constau obligatoriu in evenimentele neplacute care survin in viata copilului. Exista o definitie interesanta a traumei - "un eveniment sau o situatie pentru care nu ai fost pregatit". Cu alte cuvinte, putem oricand sa ne pregatim pentru evenimentele vietii, care sunt bune si rele deopotriva. Iar modul in care ne pregatim copilul pentru astfel de evenimente este sa facem o selectie atenta a mesajelor pe care le transmitem si care vor fi folosite de ei pentru a da sens evenimentelor ulterioare.

Daca nu intelegem acest factor esential in evolutia bolii psihice si a problemelor emotionale de mai tarziu, un copil poate sa fie si sa ramana nepregatit chiar si pentru o situatie banala - spre exemplu, faptul ca pierde o jucarie, ia o nota mai slaba sau este respins de catre un coleg. O sa-mi spuneti ca este omenesc sa simti regretul si sa ai tot felul de slabiciuni in fata evenimentelor vietii. Da, de acord, dar nu si atunci cand aceste slabiciuni iti ocupa toata viata, in timp ce altii evolueaza, isi dezvolta potentialul si calitatile, ofera tot ce au mai bun, sunt cea mai buna versiune a lor si realizeaza lucruri admirabile.








(1) Imaginea Meet Skippy, de Michael Verhoef, via Flikr, sub licenta CC BY-NC-ND 2.0

(2) Seligman, M., (2004), Optimismul se Invata, editura Humanitas, Bucuresti

(3) Scott, O.L. (2009) 50 Great Myths of Popular Psychology, Wiley-Blackwell Publishing
Continue reading