Mind, People & Lifestyle

  • Lectia de Fericire

    Avem impresia ca dispozitiile noastre afective "pica din cer" si ca nu le putem controla in niciun fel. Totusi, ele au legatura cu experientele copilariei, cand parintii ne invata sa fim fericiti... sau, dimpotriva, ne invata sa fim nefericiti.

    Articol Aici
  • Cultivarea Relatiei

    Cum reusim sa obtinem din partea partenerului tocmai reactia pe care o detestam? Avem oare un rol in asta sau totul tine de partener si de lipsa lui de educatie, la care am fost cu totul orbi cand l-am ales?

    Articol Aici
  • Tainele Comunicarii

    O problema a tinerilor care nu au ajuns la o vasta experienta de inter-relationare si afirmare personala este aceea a modului cum decurge comunicarea. Care sunt abilitatile tale de afirmare personala si cum le poti imbunatati?

    Articol Aici

vineri, 26 august 2016

Jocul in Noroi si Fericirea

Se spune ca fericirea face din tine un om superficial si lipsit de valoare sociala. In schimb nefericirea te face sa pierzi gustul vietii si stinge lumina ochilor tai. Pare ca actionam ca niste marionete ale emotiilor noastre. Se poate si altfel? 




Stiti ca citesc presa internationala de profil. Citesc si descopar un titlu provocator: "Uitati de fericire! Suntem programati sa fim nefericiti." Autorul articolului - profesor universitar, explica frumos faptul ca, daca nu ar exista frica, tristetea, invidia, ura, (care marcheaza nefericirea noastra) etc, oamenii nu ar mai avea pentru ce sa se trezeasca dimineata. O problema majora pentru intreaga societate - nu doar ca ar da faliment o multime de firme (de cosmetice, alimente, telefonie, deratizari, etc)  care se lauda cu faptul ca ne pot face fericiti, dar societatea asa cum o cunoastem noi, ar disparea.

Daca toti membrii societatii ar umbla mereu cu negru sub unghii si ar mai fi si fericiti pe deasupra, am spune ca societatea respectiva ar fi mai buna daca oamenii care o alcatuiesc ar fi nefericiti, macar din cand in cand - din nefericirea lor s-ar putea sa izvorasca progresul. Poate ca un om nefericit s-ar gandi la igiena personala si ar avea o idee salvatoare. Intr-un fel, realitatea sociala ia masuri, caci negrul sub unghii atrage boli si indeparteaza semenii dezgustati, deci atrage nefericirea. Dar omul cu negru sub unghii refuza in mod sistematic nefericirea si (deci) progresul si se bucura cu ce are (sub unghii).

Omul "cu negru sub unghii", sa-i spunem Psyho, a descoperit secretul, banal dealtfel, al fericirii. Daca Psyho isi doreste ceva, el ia, pur si simplu, traieste clipa, se bucura de ceea ce are si nu-i pasa de ceea ce nu poate avea. Iar in felul acesta are acces la o fericire fara de sfarsit. S-ar spune ca decat un astfel de om, ce intruchipeaza regresul umanitatii si intoarcerea noastra pe o treapta inferioara a evolutiei, am prefera un om nefericit, unul care sta mai rau cu stima de sine insa cel putin isi ingrijeste mainile.




Un astfel de om, adolescent la momentul respectiv, vorbea cu un psihoterapeut, intr-un centru de re-educare. Psihoterapeutul, de formatie adleriana, John Newbauer incerca sa ii sugereze faptul ca trebuie sa isi schimbe sistemul de valori, daca doreste sa iasa din centrul respectiv, unde era tinut prizonier.

Psyho: "John, tu incerci sa imi impui valorile tale!", se lamenta adolescentul.
John N.: "Exact! Trebuie sa iti schimbi valorile daca doresti sa iesi de aici!", il lamurea terapeutul.

Omul "cu negru sub unghii" este doar o metafora a tuturor celor carora nu le pasa de parerea celor din jur si nici de progresul personal, si care se regasesc in psihopatologie sub numele de psihopati. Sigur, uneori este bine sa nu-ti pese, fiindca nu vrei sa devii sclavul altora. Totusi, in general, este util sa tii cont de ceea ce se cheama "bunul simt comun" - un construct social care are rolul de a regla derapajele.

Bunul simt comun este un mod de viata si un cod nescris de legi pe care, respectandu-l, iti castigi renumele, reputatia si dreptul de a trece prin lume "cu capul sus". Cand nu ne pasa de bunul simt, la modul general, s-ar putea spune ca... "avem o problema". Ma refer aici la faptul ca, pe termen lung, oamenii nu iti pot oferi increderea lor (si asta te va durea) ai tot felul de complicatii cu acestia si esti citat la tribunal, mai des decat ti-ar placea. Dar oare bunul simt comun iti va asigura fericirea?

La extrema cealalta se afla Vic, o persoana, ce incearca sa isi controleze toate gesturile, si intreaga activitate prin intermediul unui program draconic, in stradania sa disperata de a fi pe placul semenilor. El trebuie sa isi faca timp pentru doua joburi, pentru cursurile de la universitate plus scoala de soferi, pentru jogging dimineata sau seara, pentru iubita sa care are nevoie de atentie, pentru bunicul sau bolnav, care locuieste singur intr-un oras invecinat si, desigur, pentru igiena personala.

Daca am vedea programul zilnic al acestui om, cel mai probabil, l-am privi cu mai multa ingaduinta pe tipul descris mai devreme, cel "cu negru sub unghii", pe care nu il suporta nimeni dar caruia nici ca-i pasa. Si iarasi, pe buna dreptate, fiindca Vic poate oricand sa cedeze psihic, ajuns din urma de oboseala si coplesit de pretentiile oamenilor din jur pe care, oricat s-ar stradui, nu ii poate multumi.

In timp ce pe Psyho il anima un egoism "curat", o dorinta de a fi fericit acum si aici, o viziune pe termen scurt asupra fericirii si o nepasare abosuluta indreptate impotriva celorlalti, Vic se asteapta sa primeasca protectia si respectul celor din jur si isi inchina viata acestora, incercand sa le faca pe plac.  Doua viziuni complet diferite asupra fericirii, si, daca te gandesti bine, doua esecuri sigure.










(1) Imaginea Yum, Yum de Henti Smith, via Flikr, sub licenta CC BY-NC-ND 2.0

luni, 22 august 2016

Solitudine, Geniu, Sanatate Psihica

La orele de literatura am invatat despre asocierea intre geniu si solitudine in contextul creatiei eminesciene. Insa recent s-au facut studii care au verificat acest stravechi mit. Este utila putina solitudine?




Ai prefera sa te afli intr-o companie proasta sau penibila decat sa fii singur, expunandu-te astfel unor judecati lipsite de intelegere - "acest om nu a gasit pe nimeni care sa il suporte... cu siguranta este ceva in neregula cu el...". Dar nu stii ca persoanele cu un IQ foarte ridicat sufera atunci cand sunt obligate sa suporte compania altora prea mult timp, simtindu-se sufocate de prezenta acestora.

In psihopatologie este descrisa o tulburare de personalitate care are drept trasaturi definitorii dificultatea de a ramane in compania altora pentru prea mult timp, o anumita raceala emotionala si nevoia constanta de a se dezvolta prin activitati si hobby-uri desfasurate in izolare, pe cont propriu. Este vorba despre tulburarea de personalitate de tip schizoid. Lucratorii din domeniul sanatatii psihice afirma adesea ca schizoizii dispun de un IQ peste medie.

Se speculeaza faptul ca numerosi oameni despre care nu am fi auzit niciodata daca nu ar fi fost foarte, foarte inteligenti, au avut sau au o tulburare de personalitate de tip schizoid, care ii face sa prefere activitatile solitare inteligente cum ar fi creatia, scrisul, cititul, etc. Iata doar cateva dintre aceste personalitati suspecte de tulburarea de personalitate de tip schizoid: Sigmund Freud, Charles Darwin, Bill Gates, Isaac Asimov, Stephen Hawking si desigur, Albert Einstein.

S-au spus multe despre oamenii inteligenti si multe dintre aceste lucruri au ajuns sa fie confirmate de psihologia experimentala. Spre exemplu, s-a confirmat faptul ca oamenii inteligenti nu doar ca tolereaza bine singuratatea, dar o si prefera, simtindu-se sufocati de prezenta celorlalti, la fel ca si schizoizii - poate pentru ca multi dintre ei chiar au aceasta tulburare de personalitate? De asemenea, oamenii inteligenti au un ritm circadian usor inversat - in sensul ca stau treji pana noaptea tarziu - un fapt dovedit stiintific.

Oamenii inteligenti sunt sarcastici, creativi si au un stil de viata sedentar, o spun, de asemenea studiile. Si in ciuda faptului ca sunt sedentari, oamenii inteligenti traiesc mai mult. Oamenii inteligenti, consuma "arta de prost gust" (non-mainstream). Pentru ei, noul este interesant si stimulativ din punct de vedere intelectual. Poti avea surpriza sa constati ca o persoana inteligenta descopera cu fascinatie tot felul de chestii (muzica, filme) demne de aruncat la gunoi, din punctul tau de vedere. 

Poate cea mai izbitoare trasatura a persoanelor inzestrate cu un IQ de invidiat este faptul ca, nu doar suporta mai bine singuratatea, dar s-ar parea chiar ca o prefera. S-a descoperit astfel faptul ca, in timp ce persoanele cu un IQ normal se simt mai fericite in mijlocul prietenilor, pentru persoanele inteligente, aceasta corelatie nu mai este valabila, dimpotriva, ei sunt fericiti in izolare si par a transmite un mesaj de genul "I Hate People" - care (sa speram ca) nu este adevarat.




Dar ce motive ar putea avea oamenii inteligenti sa prefere solitudinea? Solitudinea este la fel de neinteleasa ca si cei ce o aleg, si traim intr-o societate care promoveaza cuplul, familia si grupurile, preferand sa ii denigreze pe solitari. Vom vedea insa ca solitudinea are numeroase avantaje, chiar si din punctul de vedere al sanatatii psihice, chiar si pentru cei care nu se prea inteleg cu solitudinea si care, la randul lor s-ar putea sa sufere de anumite tulburari vecine cu patologia, cum ar fi dependenta excesiva.

Iata o sinteza a acestor avantaje, asa cum sunt descrise de psihologi:








(1) Imaginea Solitude, de Jeremy Hokin, via Flikr, sub licenta CC BY 2.0

(2) Live Science, (acc. August 20, 2016), Smart People Live Longer, website: Live Science

(3) Medical Daily, (acc. August 20, 2016), Sarcastic Much? Intelligence, wit, and creativity, all linked to sarcasm, study suggests. website: Medical Daily

(4) Medical Daily, (acc. August 20, 2016), Are Smart People Lazy? New study links high IQ to sedentary lifestyle. website: Medical Daily 

(5) Daily Mail Online, (acc. August 20, 2016), Having lots of friends and socialising makes intelligent people miserable, website: Daily Mail Online

(6) Psychology Today, (acc. August 21, 2016), 6 Reasons You Should Spend More Time Alone, website: Psychology Today

(7) Wikipedia, (acc. August 21, 2016), Schizoid Personality Disorder, website: Wikipedia

(8) JSTOR Daily, (acc. August 21, 2016), The Emergence of Solitude as a Constructive Domain of Experience in Early Adolescence, website: JSTOR Daily

miercuri, 17 august 2016

Extazul Trisorului

Cercetarile din domeniul psihologiei experimentale sugereza ca sistemul nostru endocrin (hormonii) are propria sa logica, care eludeaza morala sociala. Este adevarat mitul potrivit caruia intre minte si inima exista o scindare ireconciliabila?




Un studiu stiintific ce mi-a influentat foarte mult convingerile este cel realizat de niste cercetatori italieni care au dovedit faptul ca, nici mai mult nici mai putin, dragostea dureaza ... 12 luni. Ei au observat schimbarile produse in fiziologia indragostitilor si au ajuns la concluzii extrem de interesante.

Astfel, in primele luni ale relatiei, in sistemul endocrin predomina ceea ce expertii au denumit "molecula pasiunii", un tip de hormoni care fac iubirea intensa si pasionala, obsesiva si cu efect perturbator asupra activitatii. In aceasta faza, indragostitii nu se pot concentra asupra sarcinilor zilnice, sunt imprastiati si cufundati intr-o reverie fara de sfarsit, sunt instabili emotional, pot fi foarte fericiti impreuna si sufera cand sunt la distanta unul de altul, manifestand un nivel crescut de comportament dependent.

Nu mai tarziu de 12 luni de la inceputul relatiei, lucrurile devin "mai asezate", revine capacitatea de focusare pe sarcina, partenerii devin mai realisti, isi amintesc faptul ca viata sociala implica responsabilitati si eforturi, reusesc sa se alimenteze, sa doarma si sa evolueze normal. La nivel hormonal toate acestea se reflecta intr-o "predare de stafeta" in sensul ca hormonii pasiunii predau stafeta hormonilor atasamentului (oxitocina), care incep sa preia controlul sistemului endocrin.

Aceasta cercetare, deloc complexa dar pe care nu a facut-o nimeni inainte, ne duce la o concluzie la fel de simpla: relatiile (toate) pierd din pasiune dupa un an de la inceputul lor. Desigur, pasiunea pare a fi un ingredient vital al unei relatii si asa au aparut consilierii de relatie care incearca sa le invete pe femei (caci ele sunt cele "relationship oriented") cum sa pastreze pasiunea relatiei in mod artificial - sa apara si sa dispara, sa instituie incertitudinea, sa creeze distanta, sa se reinventeze mereu, etc.

Toate acestea par niste incercari rudimentare si disperate de a "invia mortul" in comparatie cu pasiunea care apare pe cale naturala. Ma refer aici la ce se intampla atunci cand doi parteneri noi, sau care nu s-au mai vazut de mult timp, se descopera in toata splendoarea trairilor salbatice. Este oarecum nedrept faptul ca institutia casatoriei este in mod sistematic subminata de... sistemul endocrin. Oare oamenii chiar s-au nascut desfranati?

S-ar parea ca nu s-au nascut doar desfranati, dar s-au nascut in acelasi timp si trisori. Alte studii vin sa demonstreze faptul ca, atunci cand, spre exemplu, regulile sunt incalcate in favoarea noastra, pur si simplu ne simtim mai bine. Prototipul este situatia in care, firma la care lucrezi iti ofera din greseala un salariu mai mare, iar tu nu il refuzi si nici nu semnalezi la serviciul financiar greseala produsa, fiindca bucuria e prea mare sa vezi pe statul de plata o suma care se apropie de cea dorita.




Si totusi, exista oameni care nu pleaca cu banii, exista oameni care nu isi inseala partenerul, desi au oportunitatea de a scapa nepedepsiti s.a.m.d. Infidelitatea, se afirma in literatura de specialitate este doar un efect al problemelor de relatie. Nici macar nu am sa le enumar aici. Totusi, in afara de stresul aferent acestor probleme, ceea ce determina infidelitatea se afla in noi insine - liberul arbitru si libertatea de a-ti alege atitudinea.

Asa privind lucrurile, orice am spune despre infidelitatea noastra este o scuza si doar atat. Scuza sau rationalizare, cum se mai numeste in termeni de specialitate.

In psihologie si logica rationalizarea (cunoscuta si drept "construire de scuze") este un mecanism de aparare in care comportamentele controversate sau emotiile sunt justificate si explicate intr-un mod aparent rational si logic pentru a evita adevarata explicatie, fiind transformate astfel in ceva tolerabil sau chiar admirabil si superior.

In definitia de mai sus apare si sintagma "pentru a evita adevarata explicatie". Si care ar fi adevarata explicatie in cazul unei infidelitati? Cred ca se poate vorbi aici tocmai despre Extazul Trisorului - faptul ca genetica speciei pare a evolua dupa propriile sale reguli, care eludeaza regulile moralei sociale. Familiile mai au vreo sansa?

>> Continuarea in Psihopedia PRO












(1) Imaginea Game Cheats, de Bousure, via Flikr, sub licenta CC BY-NC-ND 2.0

(2) Psychology Today, (acc. August 17, 2016), The Cheater's High, website: Psychology Today

(3) Cole, J., (2005), Fata in fata cu infidelitatea, editura Curtea Veche Publishing, Bucuresti

(4) BBC NEWS, (acc. August 17, 2016), Romantic Love Lasts "Just a Year", website: BBC News

vineri, 12 august 2016

Martirul Jihadului

Pe cand era adolescent, colegii de liceu i-au facut o caricatura - Mohamed Atta langa un semn care delimita un perimetru militar, pe care scrie "Strict interzisa apropierea sau fotografierea". In aceeasi caricatura, delicatul elev egiptean spune: "Nu aud, nu vad, nu vorbesc." 




"Erau oameni obisnuiti si asta este inspaimantator. Daca ar fi fost niste entitati malefice super-inteligente, cu puteri supra-naturale, poate ca am fi inteles mai usor", declara Terry McDermott, autorul cartii "Soldatii Perfecti", referindu-se la membrii "celulei din Hamburg", adica grupul de teroristi din care facea parte Mohamed Atta - cel care a condus unul dintre avioanele deturnate, in turnul de Nord al WTC, la fatidica data de 09 Septembrie 2001.

Ceea ce nu stiti este faptul ca Mohamed Atta, in ciuda aparentelor, era absolvent de arhitectura, cu master in acelasi domeniu, era fiul unui avocat de succes din Cairo, iar cele doua surori ale sale sunt una profesor universitar iar cealalta medic. Probabil ca va gandeati la un cu totul alt profil sau background pentru un terorist, nu-i asa? Terorist, da, insa nu "de duzina"...

Celula din Hamburg, care se intrunise intr-o moschee din acest oras german, avea preocupari radicale, animate de ideile Jihadului (razboiul sfant) si considera ca America reprezinta intunericul si pe Satan - capul Sarpelui. Mohamed Atta era constient de faptul ca America este puternica, insa resursele tineretii sale, ii dadeau curajul de a combate acest monstru planetar - ca un adevarat erou al Jihadului.

Familia in care a copilarit Atta era considerata una stricta si fara prea multe legaturi sociale cu exteriorul. Mohamed avea doua surori mai mari, iar tatal, avocat de profesie, era un om sever si le cerea copiilor sa se focalizeze asupra studiilor. Jocul nu le era permis decat in rare ocazii. Inainte de a ajunge in Germania, unde, de asemenea s-a inscris la un master, Mohamed Atta a studiat la Cairo arhitectura. Ca sa parafrazez un clasic in viata "nici prea destept nu e bine sa fii".

In mod interesant, s-a spus ca familia lui Atta nu era extrem de religioasa, dar imediat ce a ajuns in Hamburg, tanarul de numai 24 de ani Mohamed Atta, pare a fi o persoana extrem de religioasa, si cauta imediat moscheile din oras, atasandu-se de cea situata in "districtul rosu", unde pare sa fi gasit ceea ce cauta - un grup de musulmani radicalizati. Parea un fel de "boy's club" si foloseau conexiunea la internet pentru a urmari videoclipuri cu mesaje jihadiste. Atmosfera de acolo insa era una calda si prietenoasa, fraterna.




Iata modul in care l-au descris pe Mohamed Atta cativa dintre cei care l-au cunoscut personal:

Nu era precum colegii sai de la facultate. Am fost destul de interesat de dezvoltarea sa. El era politicos, putin rezervat, dar foarte inteligent si argumentativ in discutii. In plus, lucrul special, el era foarte, foarte religios. Dittmar Machule, profesor in Hamburg
Colegii sai luau 5 minute pauza pentru fumat, in timp ce Mohamed isi lua 5 minute de pauza pentru a se ruga. Jorg Lewin, angajatorul lui Atta

>> Continuarea in Psihopedia PRO 








(1) Imaginea Tribute in Light, de Kat Vitulano, via Flikr, sub licenta CC BY-NC-ND 2.0

(2) Time, (acc. August 11, 2016), The Portrait of the Terrorist as a Young Man, website: Time

(3) Time, (acc. August 11, 2016) Atta's Odyssey, website: Time

(4) The Guardian, (acc. August, 11, 2016), Last Words of a Terrorist, website: The Guardian

miercuri, 10 august 2016

Impacarea cu Varsta

Timpul a trecut... Faci parte dintre cei care au nevoie de motive in plus pentru a crede in frumusetea varstei lor, sau poate ca ai nevoie sa afli cum te poti pune in valoare, in ciuda varstei. 




Probabil ca va imaginati ca batranetea are numai dezavantaje, pe care nu doresc sa le enumar aici, fiindca imi doresc totusi ca acest articol sa fie unul pozitiv, care sa iti aseze un zambet pe fata. Si totusi, un studiu recent pare sa demonstreze faptul ca nu chiar toate aspectele vietii sunt dezavantajoase la batranete, iar varsta experientei de viata are totusi frumusetea ei.

Psihologul britanic R. Cattell descria in teoria sa doua tipuri de inteligenta - ceea ce el a denumit cu ajutorul termenilor "Inteligenta Fluida" si, respectiv, "Inteligenta Cristalizata".  Inteligenta Fluida rezida in capacitatea de a rezolva noi probleme, de a folosi gandirea logica si a identifica si intelege dinamica lucrurilor. Inteligenta Cristalizata in schimb, se refera la ceea ce in mod curent numim "intelepciune", adica abilitatea de a utiliza cunostintele acumulate prin experienta de viata.

Daca Inteligenta Fluida este proprie tineretii si tinerilor, ei bine, Inteligenta Cristalizata este mai curand o trasatura a generatiilor mai experimentate. Un studiu recent vine sa confirme teoria clasica despre cele doua tipuri de inteligenta, aratand ca persoanele varstnice, ca si subiectii mai bine pregatiti intelectual, reusesc sa aprecieze cu mai multa acuratete datele realitatii.

Studiul respectiv le solicita subiectilor sa aprecieze gradul de inclinare al unei pante. S-ar parea ca Inteligenta Cristalizata a celor varstnici i-a ajutat pe acestia sa aprecieze cu mai multa acuratete cat de inclinata era respectiva panta, desi v-ati fi imaginat ca oboseala sau lipsa rezistentei la efort, le-ar fi influentat perceptia in mod negativ.

Concluzia studiului a fost aceea ca persoanele cu mai multa experienta de viata, ca si persoanele care beneficiaza de o mai buna pregatire intelectuala, nu doar ca percep in mod realist inclinatia unei pante, dar, in general, sunt capabile sa faca diferenta intre ce pare a fi un lucru si ce este el in realitate, intre aparenta si adevar.

Probabil in legatura cu Inteligenta Cristalizata (intelepciunea) se afla nivelul de fericire al persoanelor cu mai multa experienta de viata, care, conform studiilor, sunt mai fericite decat tinerii. Asadar speculatiile lui Schoppenhauer din "Arta de a fi fericit" erau adevarate! Si nu doar ca sunt mai fericiti decat tinerii, dar batranii par a fi si mai rezistenti la stres, dobandind capacitatea de a-si gestiona emotiile - odata cu varsta, s-ar parea, se dezvolta si inteligenta emotionala - sau poate ca hormonii "sunt mai blanzi"?

In afara de faptul ca, in tinerete, fericirea nu pare a fi o valoare in sine, si nu pare a fi mai importanta decat mijloacele prin care aceasta se presupune ca apare (statut, avere, iubire, etc), s-ar parea ca persoanele varstnice se descurca mai bine cu ceea ce se cheama "acceptare" - o dovada de realism, rezultat probabil din experienta de viata care spune ca nu are niciun rost sa te lupti cu evidentele (cu riscul de a ma compromite, se mai spune ca "nu are rost sa iti faci nevoile impotriva vantului") ori sa exagerezi gravitatea lucrurilor.




Dar pentru a putea sa beneficieze de aceste avantaje pe care i le ofera varsta, batranul trebuie sa aibe in vedere urmatoarele lucruri:


  • Sa isi doreasca sa fie la curent cu noutatile in diverse domenii, cum ar fi cele de natura sociala, culturala, medicala, spirituala, etc 
  • Sa fie convins ca experienta sa de viata poate sa fie utila celor din jur si poate fi pusa in valoare, fara a o impune cu insistenta ci oferind-o cu generozitate atunci cand este solicitat. 
  • Sa fie constient ca este inca dator fata de sine si cei din jur sa isi cultive laturile pozitive ale personalitatii si, de asemenea sa le tina "in haturi" pe cele negative. 
  • Sa isi fixeze obiective, in special de ordin umanitar, pe plan profesional ori social, pe care sa le realizeze, oricat de neinsemnate ar parea acestea. Profesorul sa dea inca lectii unui nevoias, croitorul sa faca o hainuta pentru un copil, etc 
  • Sa evalueze cu multa chibzuinta activitatile in care se implica, pentru a nu se amesteca in treburi care ii depasesc abilitatile sau puterea de munca. Nu este cazul sa va depasiti limitele tocmai la aceasta varsta, incercand proiecte mai ambitioase decat cele ale tineretii. 
  • Sa isi tina sub control modul de a comunica, sa vorbeasca scurt si la obiect, sa asculte fara a intrerupe, sa treaca cu vederea anumite grosolanii sau nimicuri pe care le aude in jur. Altfel va fi greu de tolerat, si, daca imi permiteti o gluma  ceva mai sinistra, va fi si "usor de ucis". 
O astfel de atitudine va conduce la o pozitiva incredere in sine a batranului iar acesta se va simti atat util cat si respectat, pretuit, si chiar iubit de cei dragi, care isi vor dori sa il aiba in preajma. Puteti citi mai multe despre acest subiect in articolul "Complexul Varstei", recomandat in bibliografie.

*Articol publicat integral, din considerente umanitare*









(1) Imaginea 44 Castanas, de Fernando Ocana Fernandez, via Flikr, sub licenta CC BY-SA 2.0 sub licenta CC BY-NC-ND 2.0

(2) Live Science, (acc. August 10, 2016), Why  older adults are happier, website: Live Science

(3) Science Daily, (acc. August 10, 2016) New Study confirms adage that with age comes the wisdom, website: Science Daily

(4) Pascanu, O.V., (2007), Batranetea si Calitatea Vietii, editura Antet, FIlipesti, Prahova

(5) Psihopedia, (2014), Complexul Varstei, website: Psihopedia

duminică, 7 august 2016

Terapeutul Badaran si Misterul Vindecarii

Nu stiu la ce va asteptati de la o terapie dar sunt sigur ca nu va asteptati ca aceasta sa fie grosolana. Ei bine, s-ar parea ca in anumite conditii "terapia grosolana" chiar functioneaza!




Povestea lui Jamie Brooks nu putea sa treaca neobservata, mai ales ca are o pronuntata componenta emotionala si psihologica. Este vorba despre un bucatar care, pe la varsta de 14 ani si-a luat un job cu jumatate de norma intr-o bucatarie, unde s-a obisnuit "sa ciuguleasca" din alimentele care se aflau la discretie.

Azi asa, maine asa, omul ajunge la varsta de 30 de ani sa cantareasca cam 230 de kg. Avea ceea ce in limbajul medical se numeste "obezitate morbida". Da, morbida, pentru ca cei care sufera de asa ceva, din pacate, nu reusesc foarte des sa implineasca varsta de 50 de ani si greutatea lor, scapata de sub control, le ameninta nu doar capacitatea de a se descurca independent in viata ci si viata in sine.

Unul dintre lucrurile care nu ii ieseau lui Jamie era faptul de a avea o iubita. Si totusi, se petrece miracolul iar Jamie Brooks ajunge sa descopere motivatia pentru a trece la o dieta radicala, dar eficienta, si a pierde in mod vertiginos din greutate, de la 230 la 88 de kg. Probabi ca se simte mai bine, se misca mai usor, si, in consecinta, "a dat lovitura" si in iubire.




Dar care sa fie secretul acestei reusite cu adevarat iesite din comun? S-ar parea ca motivatia a aparut ca urmare a faptului ca tanarul a fost bombardat cu mesaje care mai de care mai grosolane, ce seamana atat de mult cu bullyingul si cu abuzul emotional incat nu-ti vine sa crezi ca ele au reusit sa produca schimbari atat de importante in stilul de viata al lui Jamie.

Se pare ca rolul acestor adevarate insulte a fost acela de a-l tine pe Jamie in contact cu realitatea - "esti atat de gras incat nici macar nu vei reusi sa apuci varsta de 40 de ani". Nu ca as recomanda sa va injurati unul pe altul de fiecare data cand doriti sa determinati in ceilalti aparitia motivatiei de a realiza lucruri mai mult sau mai putin marete, dar, s-ar parea, in acest caz chiar a functionat aceasta metoda.

Daca ar fi asa de simplu, atunci cei care practica bullyingul prin scoli ar fi niste adevarati campioni in domeniul motivational speaking ori s-ar ocupa de consilierea psihologica a colegilor cu probleme emotionale si ar scrie carti pline de injuraturi "bine intentionate" - cate o insulta pentru fiecare dificultate de invins, la fel cum apar rugaciunile frumos organizate in cartile bisericesti. "Aveti o insulta pentru lasatul tigarii?" sau "Ce injuratura imi recomandati pentru mai mult jogging?"

E destul de dificil de inteles care anume a fost elementul ca a prefigurat acest succes mai putin conventional: tipul injuraturii, persoana din partea careia a venit ea, intentiile pozitive din spate sau, cine mai stie, interpretarea pe care aceste cuvinte au primit-o in constiinta bolnavului (era sa spun "victimei"). Voi incerca sa explic de ce uneori injuraturile sunt mai eficiente decat orice.

Un reputat psihoterapeut belgian pe care am avut sansa sa il cunosc pe cand eram student, observa procesul oarecum misterios al vindecarilor:

Stim ca durerile de cap obisnuite, la care nu este prezenta nici o leziune reprezinta 95% din numarul cefaleelor. Printr-un experiment, s-a aflat ca aspirina amelioreaza aceste simptome in proportie de 60%. Dar daca administram fara stirea pacientului comprimate identice care nu contin aspirina, ameliorarea este de 50%. Deci 10% se datoreaza medicamentelor iar 50% altcuiva. Dar cui? In mod obisnuit, se prescrie aspirina si situatia se imbunatateste. Cel putin asta pretindem noi. Dar in realitate, mai facem si altceva, care in mod traditional nu se spune si care este adesea involuntar. Andre Moreau

Asadar "metoda" sau medicamentele pe care le-a primit Jamie Brooks ar putea fi raspunzatoare pentru o parte (limitata) din vindecarea sa de obezitate morbida.  Dar vindecarea in sine a depins de acel element misterios... 


>> Continuarea in Psihopedia PRO 








(1) Imaginea Healing, de Eddi van W., via Flikr, sub licenta CC BY-ND 2.0

(2) Moreau, A., (2006), Ca sa traiesti mai bine in prezent, impaca-te cu trecutul, editura Trei, Bucuresti.

(3) Daily Mail Online, (acc. August 06, 2016), Morbidly obese pub chef chef loses 21 STONE in just one year after being bombarded with texts calling him 'fat' by well-meaning friend, website: Daily Mail Online

joi, 4 august 2016

Mitul Incompatibilitatii din Dormitor

Unirea a doi oameni nu este doar un proces fiziologic, ci în primul rând unul spiritual. Atât psihoterapeuţii cât şi sexologii (experimentaţi şi oneşti) spun clar : nu trebuie să confundăm cauza cu efectul! 





Unirea a doi oameni nu este doar un proces fiziologic, ci în primul rând unul spiritual. Există o mare confuzie printre oamenii de rând (transformată deja în mit), care postulează faptul că, sexualitatea într- un cuplu reprezintă una dintre condiţiile principale pentru ca acesta să funcţioneze. Atât psihoterapeuţii cât şi sexologii (experimentaţi şi oneşti) spun clar : nu trebuie să confundăm cauza cu efectul! 

Viaţa din dormitor e doar o reflexie, oglindire, a celei din afara lui! Partenerii care se iubesc, pot practic întotdeauna (dacă nu sunt bolnavi) să ajungă la armonie în relaţia sexuală. Mai mult decât atât, doar sentimentele reciproce pot păstra ani îndelungaţi satisfacţia sexuală. Iubirea nu este consecinţă,ci cauză (condiţie principală) a satisfacţiei intime! Motorul ei este dorinţa de a dărui, nu de a primi. (ca efect al acestui principiu întâlnim şi scăderea `şanselor` de ejaculare precoce, survenite la bărbaţi în urma axării excesive pe dorinţa egocentrică de demonstrare a performanţei ). 

Intr-adevăr, uneori, poate exista şi o aparentă compatibilitate în dormitor, între doi oameni care încă nu au ajuns la iubire, însă atât `sentimentele` născute din sexul feeric, cât şi această ``compatiblitate``, reprezintă, cel mai frecvent , o himeră de scurtă durată- una dintre pricipalele cauze a destrămării relaţiilor fiind - inversarea importanţei efectului cu cea a cauzei. 

Sol Gordon (psiholog şi director al Insitutului pentru studierea familiei şi a educaţiei) , spune că, potrivit cercetărilor sale, sexul ocupă doar al 9-lea loc de pe lista celor 10 aspecte de maximă importanţă în relaţia conjugală, cu mult în urma unora ca atenţia, comunicarea, sprijinul emoţional, simţul umorului. Ipotetic vorbind, degeaba ai fi satisfăcut/ă sexual, dacă celelalte nevoi nu sunt împlinite. (Oricât ar fi de ciudat, cauză a infidelităţii femeilor este, adeseori, nu lipsa lor de satisfacţie cu aspectul fiziologic al relaţiei/căsniciei, ci tocmai insuficienta apropiere emoţională cu partenerul). 

Un alt argument al faptului ca viaţa intimă este doar o reflexie a vieţii de zi cu zi îl reprezintă extrema ei susceptibilitate la presiunea psihologică de orice fel (stres, conflicte emoţionale, emoţii, gânduri, comunicare slabă etc. ) - aici, le recomand femeilor să fie atente, deoarece, în mod inconstient, pentru bărbatul care nu e suficient de matur şi/sau nu a ajuns încă să iubească, arena sexuală este doar locul în care el îşi etalează conflictele emoţionale (insatisfacţii, resentimente, frustrări, dependenţa etc.), care până la urmă nu au nicio legătură cu sexul...sau cu tine! (Spre exemplu, un bărbat îşi poate pierde interesul sexual pentru parteneră atunci când e retrograd la serviciu sau, dintr-un motiv oarecare se confruntă cu probleme profesionale sau ale stimei de sine.) 

Aşadar, apropierea intimă este o expresie preţioasă a iubirii, dar nu singura ei expresie şi, mai mult decât atât , nu cea principală! Când iubeşti nu e necesar să cunoaşti `cele o mie de mângâieri` ale Kamei Sutrei, `cele patruzeci şi şase de poziţii` ale Micii cărţi roşii a sexului, nu conteaza dacă eşti campion al contactului sexual sau novice. Iubirea presupune adecvare compeletă între sentiment şi dorinţă; acestea se susţin una pe alta, se amplifică, se ridică reciproc : iubirea înzecind senzaţiile, iar senzualitatea multiplicând afectivitatea. Nicio graniţă între suflet şi trup: fiinţa îşi trăieşte absoluta plentitudine! 

Atunci când trupurile şi sufletele se sprijină reciproc, suntem în faţa fericirii adevărate, a frumuseţii arzătoare, a beatitudinii absolute. Actul intim al celor doi e minunat duhovniceşte, seamană cu o rugăciune – o rugăciune de mulţumire adusă lui Dumnezeu şi unuia pentru celălalt.








(1) Imaginea Set the tone..., de Mathias Mohr, via Flikr, sub licenta CC BY-NC-ND 2.0

(2) Alina Maria, (acc. August, 2016), Mitul Incompatibilitatii din Dormitor, website: Conscious Life - Expansiunea Constiintei

duminică, 31 iulie 2016

Psihologia Razbunarii

Este dulce dar este si... arma prostului. Oare care dintre aceste proverbe este cel care reflecta adevarul? Explorand datele obtinute prin intermediul cercetarii stiintifice, ajungem la concluzia ca, in mod paradoxal, ambele sunt la fel de adevarate!




Condamnata de codurile morale ale inteleptilor, dar totusi, placuta si chiar "dulce", in felul ei, razbunarea este fara indoiala o componenta nelipsita a vietii sociale si a comportamentului inter-personal. "Este arma prostului", dar unii dintre noi nu au nicio problema in a o folosi, fara a se simti, in mod necesar, prosti, dimpotriva, cu efecte pozitive asupra stimei de sine, cel putin pe termen scurt.

Marile razbunari au condimentat opere literare si dramatice de notorietate, iar cinematografia ar fi cu totul lipsita de sare si piper in caz ca ar lipsi scenariile in care cineva trebuie sa "isi faca dreptate" - razbunarea este un spectacol in sine. Razbunarea este si primitiva, de la Noul Testament nu prea mai e la moda, fiindca nu tine cont de formele de control social (justitia, opinia publica, etc), singurul criteriu luat in calcul fiind perceptia proprie, subiectiva, si emotiile, furia, mai exact.

Prin razbunare iti oferi singur posibilitatea de a judeca si a pedepsi si devii prin asta un mic dumnezeu. Exista inca la nivelul simtului comun iluzia ca razbunarea reprezinta un comportament natural, un raspuns aproape logic fata de nedreptate, ca si cand nu am avea o alta optiune decat aceea de a pedepsi rautatile care ne-au fost facute. Si daca nu am face-o, atunci cu singuranta ca am purta durerea pentru toata viata si ne-am imbolnavi de nervi si de ciuda. Asa sa fie?

Realitatea civilizatiei ne prezinta o alta versiune: poti alege sa nu te razbuni, si, de asemenea, poti alege sa nu suferi pentru raul care ti-a fost facut. CUM? Este o problema de civilizatie, intr-adevar, si o problema de punere in valoare a unor resurse de pret, cum ar fi gandirea - "fabrica de resurse", cum ii spun eu, pe care nici macar nu stiti ca o aveti, liberul arbitru si libertatea de a-ti alege atitudinea. Din pacate, la unii, gandirea functioneaza  mai curand ca o gaura neagra, prin care resursele se evapora.

Si totusi... daca stima de sine depinde de gestul de a ne razbuna, cred ca avem aceeasi situatie in care calmarea depinde de gestul de a aprinde o tigara - si asemanarea cu fumatul nu se opreste aici. S-a descoperit pe cale experimentala faptul ca activitatea nervoasa a "razbunatorilor" seamana, periculos de mult cu cea a consumatorilor de droguri - "dulce razbunare".... Iar costurile sunt la fel de mari in ambele situatii. Care ar putea fi costurile razbunarii?
  • Probleme inter-personale - constau in escaladarea conflictelor ca urmare a ciclurilor de razbunari aplicate, in sistem de "razbunare pentru razbunare", mai ales ca niciodata razbunatorul si tinta sa nu par a fi de acord cu privire la cat de meritata este razbunarea, sau daca a fost aleasa in mod corect.
  • Complicatii legale - o razbunare nu tine cont obligatoriu de codurile de legi sau de bunul simt comun, dimpotriva, este total refractara la asa ceva si ar trebui sa existe multa sanatate psihica la cineva care se razbuna gandindu-se si la aspecte legale. Daca razbunatorul ar putea sa faca asta, atunci probabil ca ar putea si sa isi depaseasca aceasta slabiciune si sa practice iertarea, ca un crestin adevarat.
  • Probleme afective - mai multe studii in acest domeniu au scos in evidenta faptul ca persoanele care se razbuna sunt mai nefericite cu viata lor si mai depresive, observandu-se la acestea mai multe afecte negative decat la cei care gasesc in sine puterea de a trece peste. 
  • Stigmatul bolii psihice - este relativ fragila limita intre razbunare si boala psihica, tocmai pentru ca cele doua au foarte multe in comun, cum ar fi lipsa controlului, afectivitatea exacerbata, furia oarba, irationalitatea. Nu de putine ori li s-a spus marilor razbunatori ca sunt bolnavi psihic.
  • Probleme de sanatate - potrivit unor surse din domeniul cercetarii stiintifice, s-a ajuns la concluzia ca persoanele care se razbuna sunt mai stresate, au o tensiune arteriala mai mare si prezinta numeroase simptome de tip psiho-somatic. 
Cand cineva se razbuna insa, toate acestea nu mai conteaza. Logica persoanei care se razbuna pare mai curand convinsa de faptul ca razbunarea te face respectat, ii impiedica pe ceilalti sa te calce in picioare, te ajuta sa te calmezi si chiar iti ofera un mic "orgasm" - satisfactia razbunarii, prin intermediul caruia uiti de toate necazurile. Razbunarea tine de o logica a razboiului in care satisfactiile sunt pe termen scurt iar ziua de maine este cu totul incerta si pare ca nu intereseaza pe nimeni.




Exista cateva circumstante care, potrivit cercetatorilor, ar mari posibilitatea ca oamenii sa adopte razbunarea:
  • Persistenta furiei (--> de unde necesitatea gestionarii acesteia), 
  • Perceptia dezavantajelor razbunarii (--> atunci cand nu sunt constientizate),
  • Valorile culturale si religioase (--> de unde necesitatea interiorizarii lor),
  • Absenta unui sistem extern de reglare sociala, care sa faciliteze actele de dreptate (--> necesitatea functionarii adecvate a institutiilor statului)
Un alt studiu a demonstrat limpede faptul ca, desi avem impresia cu totii ca razbunarea ne-ar ajuta sa trecem mai usor peste nedreptatile care ne-au fost facute si suferinta aferenta, in realitate aceasta se dovedeste a fi o simpla iluzie - razbunarea nu ne ajuta sa trecem peste, dimpotriva, desi pe termen scurt ne-ar putea oferi acel moment de eliberare "Orgasmul Razbunatorului", uitarea nu intervine ca urmare a razbunarii, dimpotriva, pe termen lung razbunarea face suferinta sa se perpetueze, spre deosebire de cei care nu se razbuna si tocmai de aceea, chiar trec mai repede peste.

Multi oameni au ripostat impotriva unui sofer care a fost nepoliticos cu dansii, spre exemplu, ori s-a gasit o cale de a pedepsi pe cineva care i-a infuriat. De ce nu au invatat  ca o asemenea riposta poate sa ii faca sa se simta mai prost? O posibila explicatie ar putea fi aceea ca a vedea un transgresor care isi primeste pedeapsa este placut, asa cum se prezinta in literatura. Probabil ca oamenii supra-generalizeaza pornind de aici, nereusind sa inteleaga faptul ca pedeapsa, dupa cum reiese din studiile noastre, reprezinta o actiune costisitoare din punct de vedere afectiv. Stanford University

Asa cum spuneam, razbunarea nu prea mai este "mainstream" cel putin in lumea crestina, desi razbunatorii nu sunt o tagma pe cale de disparitie. Tindem catre mai multa civilizatie, iar razbunarile de azi se doresc "soft", razbunari care iti ofera satisfactia fara a-ti pune in pericol renumele sau libertatea. Iata ce se poate face in acest sens:


>> Continuarea in Psihopedia PRO








(1) Imaginea I Want Your Revenge, de Dollen, via Flikr, sub licenta CC BY-NC-ND 2.0

(2) Huffington Post, (acc. Iulie, 2016), Psychology of Revenge, webiste: Huffingtonpost

(3) Psychcentral, (acc. Iulie, 2016), Revenge. The Psychology of Retribution, website: Psychcentral

(4) Psychology Today, (acc. Iulie, 2016), Revenge. Will you feel better?, website: Psychologytoday

(5) Psychological Science, (acc. Iulie, 2016), The Complicated Psychology of Revenge, website: Psychologicalscience