Mind, People & Lifestyle

  • Iluzii Salvatoare

    Sanatatea psihica se bazeaza pe ... auto-iluzionare? Iar daca este asa, cei pe care i-am etichetat cu o sanatate psihica precara, vad adevarul mai bine decat noi, restul?

    Articol Aici
  • Fabrica de Resurse

    Cea mai populara modalitate de a va ridica moralul este, conform studiilor... plecatul in concediu. Ce faceti insa daca abia v-ati intors din concediu?

    Articol Aici
  • Terapeutul Badaran

    Nu va asteptati ca o terapie sa fie grosolana. Ei bine, s-ar parea ca in anumite conditii "terapia grosolana" chiar functioneaza!

    Articol Aici

luni, 26 septembrie 2016

Tineretea, Circul si Fericirea

O cohorta de tulburari de personalitate sau psihosomatice tin parca sa ne atraga atentia asupra faptului ca tineretea nu este o varsta tocmai usoara. Si pentru ca nu este usoara, iese cu... circ.




Nu as vrea sa credeti ca circul, ca mijloc de entertainment este un lucru rau sau ar avea consecinte negative. Dimpotriva! Am mers anul acesta la circ impreuna cu nepotelul meu si ne-am distrat de minune. In plus, am invatat impreuna ca excelenta solicita eforturi considerabile iar circul reprezinta o adevarata colectie de virtuti, modele si valori demne de intreg respectul nostru.

Faptul ca folosim zi de zi acest termen pentru a descrie un anumit tip de comportament este doar o coincidenta nefercita, as spune eu. L-am folosit si de aceasta data pentru a atrage atentia asupra unui fenomen caracteristic tineretii, si va propun urmatoarea ipoteza: este oare posibil ca tineretea sa reprezinte atat la modul pozitiv, cat si la cel negativ, o adevarata reprezentatie de circ sau o insiruire de astfel de reprezentari?

Am cateva argumente stiintifice la care va invit sa reflectati:

  • Imaturitate biologica a sistemului nervos - Este bine-cunoscut acest paradox al adolescentei care consta intr-o dezvoltare disproportionata a facultatilor fizice si senzoriale raportata la dezvoltarea creierului si a capacitatii de a ne exercita auto-controlul, care apare ceva mai greu, dupa varsta de 20 de ani. Aceasta realitate biologica face ca, in ciuda faptului ca la adolescenta simturile noastre sunt de o acuitate exceptionala, iar viteza de reactie se afla la apogeul ei, sa apara totusi un risc de moarte prin accident care creste cu 200% in comparatie cu  copilaria, perioada premergatoare adolescentei.
  • Tulburarile de personalitate - O tulburare de personalitate reprezinta configuratia speciala pe care o ia personalitatea, ca urmare a influentelor carora ii este supusa, in decursul evolutiei sale, influente de natura genetica, dar care priveste in aceeasi masura si mediul sau educatia primita. Tulburarea de personalitate se invecineaza cu psihopatologia si ne expune la ceva mai mult stres existential. Nici prea multa personalitate nu-i buna! Asa stand lucrurile, in tratatele de specialitate se afirma intr-un mod redundant faptul ca manifestarile caracteristice acestor tulburari scad odata cu inaintarea in varsta. O problema de maturizare?
  • Tulburari psiho-somatice - Un studiu relativ recent, atrage atentia asupra faptului ca, cel putin la femei, stresul existential are consecinte destul de insemnate asupra sanatatii lor cardiace. Si s-ar parea ca segmentul cel mai vulnerabil la aceste tulburari nu este cel al femeilor mature, ci dimpotriva, femeile tinere sunt acelea care sufera cel mai mult din acest punct de vedere, in ciuda a ceea ce ati putea sa anticipati, prin mijlocele bunului simt. Mult mai bine la acest capitol stau femeile varstnice (dupa 65 de ani), care nu mai prezinta aceasta disproportie dramatica fata de barbatii de aceeasi varsta.

Nepotelul meu despre care vorbeam la inceput este un maestru al persuasiunii. Daca vrea ceva foarte, foarte mult si intampina rezistenta, el pune in miscare arsenalul sau emotional - adica incepe sa planga. Dar hei, are si o scuza destul de buna, desigur -  5 ani abia impliniti.

Cred ca multi dintre noi facem ceva similar o buna perioada din viata noastra. Adica incercam sa ne rezolvam problemele existentiale prin intermediul emotiilor - in loc sa facem ceva propriu-zis sau sa acceptam situatia ca atare. Iar aceasta chiar este o trasatura a celor imaturi emotional. Din pacate, consecinte se situeaza in aria psihopatologiei si psiho-somaticii, asa cum incercam sa dau de inteles mai sus.

Poate ca toti ne-am nascut cu capacitatea de a avea vointa dar unii dintre noi o folosesc mai mult decat altii. Oamenii care isi controleaza mai bine atentia, emotiile si actiunile o duc mai bine, indiferent din ce unghi privim lucrurile. Ei sunt mai fericiti si mai sanatosi. Relatiile lor sunt mai satisfacatoare si dureaza mai mult. Castiga mai multi bani si ajung mai departe in cariera. Reusesc sa gestioneze mai bine stresul, sa faca fata conflictelor si sa infranga adversitatile. Traiesc mai mult. Daca o raportam la alte virtuti, vointa ocupa intotdeauna primul loc. Autocontrolul cantareste mai mult decat inteligenta in obtinerea succesului academic (examenele de admitere la universitatile din America sunt un exemplu in acest sens), este un factor determinant mai puternic decat charisma in cazul unui leadership eficient (scuze Tony Robbins) si este mai important decat empatia pentru fericirea in cuplu (da, secretul unei casnicii de durata poate fi acela de a invata sa ne tinem gura). Daca vrem sa ne imbunatatim viata nu ar fi rau sa luam drept punct de plecare consolidarea vointei. 

Aceasta pledoarie pentru "muschiul vointei" nu este intamplatoare. Vointa este aceea care, orientata intr-un mod adecvat, fie ne pune in miscare pentru a schimba lucrurile care nu ne plac, facand ceva concret, nu doar simtind, si atat, fie ne ajuta sa acceptam, prin eforturi bine determinate, ca situatia nu poate fi schimbata.

Nu sunt de acord cu tot ce a spus Arthur Schoppenhauer, dar cred ca a avut dreptate in anumite privinte. El vorbea in "Arta de a fi fericit" care poate fi considerat unul dintre primele manuale de self-help, despre faptul ca tinerii sunt lipsiti de realism si alearga dupa satisfactii si placeri iluzorii, in timp ce persoanele mature cauta mai curand sa diminueze nefericirea si neajunsurile inerente vietii.

Se observa la anumiti adolescenti si un fenomen invers "circului", pe care psihanalistii l-au considerat a fi un mecanism de aparare si l-au numit "ascetismul adolescentului". Prin intermediul acestuia, numerosi adolescenti, constienti de faptul ca, daca se dedau risipei si emotiilor trecatoare nu vor reusi nimic in viata, recurg la tot felul de masuri prin care evita sursele de gratificatie rapida (sex, mancare, pereceri, viciu, etc) si adopta un stil de viata extrem de auster.




Pe aceasta cale, parca in contrast cu ceea ce in ziua de azi incearca sa le transmita societatea de consum ("Consum deci exist!") adolescentul ascetic incearca sa preia controlul propriului destin.  Nu  consider ca toti adolescentii ar trebui sa devina asceti pentru a reusi in viata insa cu siguranta au nevoie de vointa, macar din cand in cand.

Mai jos va voi prezenta cateva mecanisme prin intermediul carora va puteti mari aceasta super-putere care este vointa, antrenandu-va "muschiul voluntar" despre care se vorbeste mai putin in ziua de azi, dar nu inseamna ca nu a ramas adevaratul secret al reusitei in viata, in ciuda sloganurilor societatii de consum care promoveaza mai curand lipsa rezistentei in fata tentatiei.

Aceste "antrenamente voluntare" merg dincolo de simpla enumerare a lucrurilor ce pot fi puse in slujba vointei (somnul, alimentatia, miscarea, relaxarea, meditatia sau evitarea tentatiilor), despre care vorbeam intr-un articol, care a ajuns in top 5. Iata-le:

>> Continuarea in Psihopedia PRO








(1) Imaginea Tips for a Happy Life, de Antonio Thomas, via Flikr, sub licenta CC BY 2.0

NCBI, (acc. Sept. 26, 2016), The teenage brain: self control, website: NCBI

NCBI, (acc. Sept. 26, 2016), Adolescent maturity and the brain: the promise and pitfalls of neoroscience research in adolescent health policy, website: NCBI

Health Day, (acc. Sept. 26, 2016), Emotional Stress Affects Women's Hearts, website: Health Day

miercuri, 21 septembrie 2016

Jurnalul Emotional

Miza reglajului emotional este reusita noastra social-profesionala iar tot mai multi oameni inteleg faptul ca stabilitatea emotionala reprezinta prioritatea zero a existentei lor.




Se vorbeste din ce in ce mai mult despre gestionarea emotiilor si despre inteligenta emotionala. Si pe buna dreptate! Societatea evolueaza si tot mai multi dintre membrii acesteia inteleg faptul ca emotiile lor pot reprezenta un atu sau un mare dezavantaj in ce priveste inserarea sociala. Dar ce este inteligenta emotionala?

Este ceva timp de cand termenul de inteligenta a fost nuantat, si s-a ajuns la concluzia ca nu exista un singur tip de inteligenta. Pe langa inteligenta cognitiva, definita ca abilitate de a rezolva probleme teoretice, s-a impus termenul de inteligenta emotionala, pe care am putea sa o definim ca pe o abilitate de a rezolva probleme... emotionale.

Da, rezolvam problemele noastre emotionale dar si pe ale celor din jur, daca este nevoie, acestea fiind cele doua paliere pe care opereaza inteligenta emotionala. Pe de o parte avem de rezolvat problemele noastre emotionale, legate de relatia cu noi insine: auto-incurajare, auto-sustinere, auto-motivare si auto-echilibrare emotionala.

Pe de alta parte, poate pe un nivel superior al abilitatilor caracteristice inteligentei emotionale se afla contributia noastra la rezolvarea problemelor emotionale ale celor din jur: motivarea, incurajarea, intelegerea si echilibrarea emotionala a celorlalti, capacitatea de a ameliora relatiile cu acestia printr-o abordare care acorda atentie emotiilor acestora.

Persoanele care dau dovada de un nivel ridicat de inteligenta emotionala s-ar parea ca au mai multe sanse de reusita in viata, mai ales ca s-a descoperit ca un predictor mai fidel al succesului in viata adulta este capacitatea de a inter-relationa armonios cu diferite categorii de oameni, mai curand decat simpla obtinere a unor rezultate scolare excelente.

Blocajele emotionale reprezinta un impediment urias in calea reusitei profesionale dar si familiale sau sociale, lucru pentru care nu este nevoie de foarte multe argumente. Stim fiecare dintre noi cat de eficienti suntem atunci cand frustrari mai mici sau mai mari ne paralizeaza activitatea, ne determina sa avem iesiri verbale si comportamentale agresive sau sa ne retragem din calea provocarilor.




Oare ce putem face concret pentru a ne spori capacitatea de a gestiona emotiile proprii si capacitatea de a influenta emotiile celor din jurul nostru? Sunt ele de necontrolat? Au ele puterea de a face din noi chiar orice? Este oare doar o problema de noroc? Ei bine, vestile pe care vi le aduc sunt bune. Nu, nu este doar o problema de "noroc emotioal", si da, putem controla emotiile in buna masura!

Trebuie spus ca emotiile aflate in dezechilibru: frica extrema, tristetea fara margini si furia oarba reprezinta azi un mod disfunctional de a aborda problemele existentiale. Sunt foarte rare situatiile in care sa fie nevoie de astfel de emotii. Nu mai traim in epoca de piatra iar pericolele nu mai sunt cele de atunci, cand era nevoie de emotii foarte intense pentru a ne pune in miscare si a determina reactiile de fuga sau atac de care depindea insasi supravietuirea noastra.

In afara de situatia in care sunteti atacati de un urs si in afara de situatia in care tara in care locuiti se afla in razboi, nu prea mai este nevoie de reactii emotionale intense care sa va puna in miscare si sa va asigure supravietuirea. Azi este nevoie mai curand sa va diminuati in intensitate reactiile emotionale si sa le puneti in acord cu sarcinile complexe pe care le aveti de intampinat: a va argumenta un punct de vedere sau a va mobiliza pentru o activitate de grup sau studiu. Cum facem asta?








(1) Imaginea The World Around Us, de Bardia Photo, via Flikr, sub licenta CC BY-NC-ND 2.0

marți, 20 septembrie 2016

Show Must Go On!

Un tata disperat merge in centrul vechi sa isi recupereze fiica de prin baruri. Ne plac telenovelele dar la sfarsit dam dovada de ingratitudine fata de artisti, carora le aratam dispretul nostru nedisimulat.




Scandalul cu iz de telenovela, in care un tata ajuns la capatul rabdarilor merge cu baietii sa isi recupereze fiica adolescenta de prin baruri, pare ca a acaparat cu totul mass-media romaneasca. El actualizeaza tema frustrarii si a modului cum raspundem la situatiile frustrante cotidiene. Trebuie spus inca de la inceput ca implicatiile nu sunt doar de ordin personal, povestea avand si o puternica componenta cultural-sociala.

Cu alte cuvinte, faptul ca am devenit o societate "a spectacolului televizat", a favorizat aparitia si dezvoltarea unor personalitati de tipul acesta, cu manifestari spectaculoase si puternic incarcate emotional, despre care literatura de specialitate vorbeste la capitolul tulburarilor de personalitate. Dar oare chiar este un dezavantaj sa ai o astfel de tulburare?

S-ar spune ca nu intotdeauna este un dezavantaj sa "te bucuri" de o tulburare de personalitate cum ar fi cea histrionica, care, desi aflata la limita psihopatologiei, te poate aduce in centrul atentiei publice si te poate mentine acolo pentru mult timp. Depinde numai de cei care apreciaza spectacolul pe care il oferi, si de cat de mult li se face dor de tine, nu-i asa? 

Frustratia a fost definita de catre Anna Freud ca reprezentand "ansamblul de factori si procese prin care satisfacerea unei nevoi sau a unei motivatii este impiedicata din cauza prezentei unui obstacol sau a unei bariere." Mai tarziu, s-a ajuns la difiniri mai cuprinzatoare ale starii de frustratie:



Constiinta unei stari de privatiune care va da nastere unei tensiuni emotionale, unei nevoi de descarcare, stare explicata uneori prin reaua intentie a altcuiva, alteori prin propriile incompetente sau, in sfarsit, poate fi nedeterminata, subiectul frustrat neputand-o lega de o cauza precisa. T. Rudica. Psihologia Frustratiei. 

Mai mult decat o simpla trasatura general umana, s-ar parea ca frustratia reprezinta insusi miezul psihopatologiei umane, si, in ciuda faptului ca exista factori genetici, de mediu si educationali implicati in modul cum se manifesta frustratia, nu putem sa concepem existenta psihopatologiei in absenta unei stari de frustratie. In aceste conditii, s-ar putea spune ca suntem expusi cu totii la psihopatologie, tocmai fiindca suntem expusi frustratiei, dar lucrurile stau diferit, de la om la om.

Diferenta consta in diferenta de prag al rezistentei la frustrare, care poate sa fie foarte coborat la unii dintre noi, in sensul ca nu este nevoie de foarte mari obstacole care sa apara in calea fericirii noastre pentru ca acestea "sa declanseze" manifestarile psihopatologice, ale scaparii frustratiei de sub control. Am pus ghilimelele fiindca nu obstacolele in sine declanseaza aceste manifestari ci noi suntem aceia care isi aleg manifestarile, fie si in mod mai putin constientizat.

Si, asa cum spuneam, factorii genetici au un rol aici, insa decisiv este regimul educational din primii ani de viata care defineste liniile generale ale personalitatii. Aici trebuie mentionat faptul ca cei mici au nevoie sa intampine frustrari (moderate si adecvate varstei si nivelului de dezvoltare) in relatia lor cu parintii, fiindca numai asa vor acumula o experienta pretioasa in raport cu frustrarile.

O educatie reusita trebuie deci sa ofere raspuns unor intrebari precum: "ce facem atunci cand lucrurile nu merg asa cum ne dorim noi?" si "ce alternative avem pentru a schimba ceea ce nu ne convine?" sau "ce facem cand ceea ce nu ne convine nu poate fi schimbat?". Iar cand educatia nu a reusit sa ofere aceste raspunsuri adecvate, nu ne ramane decat sa lucram la asta caci viata sociala ne cam obliga sa o facem.

Uneori ajungem la concluzia ca trebuie sa... "facem show" atunci cand nu ne convine ceva, mai ales ca cei din jur abia asteapta sa priveasca. Din pacate, pe cat de mult le place sa-si clateasca ochii, pe atat de mult le place sa iti denigreze showul... Este un efect pervers al spectacolului mediatic despre care se vorbeste mai putin dar cred ca este bine sa fim constienti de dansul: oare chiar ne convine sa devenim cunoscuti datorita circului pe care il facem?

La intrebarea "ce facem atunci cand lucrurile nu merg asa cum ne dorim?", probabil ca ar trebui sa cautam un raspuns "civilizat". Iar civilizatia si educatia au la baza ceea ce se numeste "principiul amanarii recompensei". In lumea civilizata aproape nimic nu se face "cand si cum ni se nazare noua", iar daca dorim sa avem o reputatie si o prestanta sociala, trebuie sa tinem cont de acest principiu.

Toleranta la frustrare si amanarea recompensei presupun sacrificarea placerilor mici si trecatoare din prezent (de exmplu, "a-ti varsa naduful") pentru unele mai mari si durabile din viitor (de exemplu a negocia si a cultiva relatia). In acest fel orice refugiu in modurile de raspuns inadecvate, este eliminat, cu intelepciune, as spune eu. Cand exista o competitie tata-fiica de genul "Romanii au Talent", mi se pare mai putin oportun sa vorbim despre traume si mai potrivit sa vorbim despre educatie in sine.

Cand, in urma procesului educativ, asteptarile noastre sunt nerealiste iar fricile sunt irationale, rezultatul nu poate fi decat frustratia - ba chiar o stare de permanenta frustratie (numita "nevroza"), fiindca contactul cu o realitate care iti infirma convingerile si idealurile nu este niciodata unul placut sau confortabil. Si fiindca frustratia este mare, nu ne ramane decat sa facem rost de un mod de a o exprima - iar cei din familie sunt o eterna sursa de inspiratie - aschia nu sare departe....

Iata insa rolul pe care frustratia il are in diverse afectiuni cu caracter psihopatologic:


>> Continuarea in Psihopedia PRO 








(1) Imaginea Frustration, de Amanda Tipton, via Flikr, sub licenta CC BY-NC-ND 2.0

(2) Rudica, T., (2015), Psihologia Frustratiei, editura Polirom, Iasi

joi, 15 septembrie 2016

Psihologia Miracolelor

Ce s-ar intampla daca incepand de azi vom invata in fiecare zi cate o maxima despre schimbare? Probabil ca intr-un an vom sti atat de multe lucruri despre schimbare incat vom putea sa predam un curs universitar pe aceasta tema. 




Mici schimbari in anumiti parametri ai unui sistem pot cauza pierderea sau restabilirea echilibrului in acel sistem, conducand la mari si fulgeratoare schimbari ale acestuia. Cam asa suna, in esenta ei, teoria catastrofelor, al carui titlu m-am simtit dator sa il completez -- "teoria catastrofelor si a marilor realizari".

In ciuda titlului, intunecat si sinistru, mesajul Teoriei Catastrofelor este unul generos si cuprinzator - ea explica modul in care evolueaza lucrurile pe lume, de la putin la mult, de la mic la mare, de la simplu la complex, prin acumulari de informatie, energie si materie. Cand schimbam un parametru din cadrul unui sistem, sistemul isi schimba configuratia si functiile. Iar cand alegem sa introducem noi obiceiuri in comportamentul nostru, viata noastra intra intr-o alta etapa.

Oare ce se intampla, spre exemplu daca incepem sa fumam cate o tigara pe zi? Dar ce se intampla daca facem cate 5 genoflexiuni in fiecare dimineata? Sau ce se va intampla daca incepem sa vedem cate un film documentar in fiecare seara de Luni? Probabil ca intr-o zi, aceste mici schimbari vor ajunge sa conteze... Acumularile sistematice formeaza masa critica necesara schimbarii. Daca mentinem ritmul, schimbarea va fi implacabila.

In curentele de gandire spirituala Teoria Catastrofelor (si a Marilor Realizari) corespunde Legii Minimului Efort, care sustine ca nimic din natura nu se dezvolta in mod fortat - iarba nu face eforturi ca sa creasca, florile nu fac eforturi ca sa infloreasca iar soarele nu face eforturi pentru a rasari. Corespunde si Legii Cauzei si Efectului care sustine ca fiecare fenomen are o cauza si fiecare alegere are un efect.

Principiul poate fi utilizat in educatie si cam in orice presupune contactul inter-personal pus in slujba progresului: familia, munca, prietenia, etc. In timp ce ne dorim un progres rapid si fulgerator, din partea propriei persoane sau din partea celor din jur, se vede treaba ca nu este realist si nici sanatos sa fortam lucrurile. Nu putem lasa lucrurile la voia intamplarii dar schimbarile impuse cu forta nu fac decat sa traumatizeze. Rezultatul este pierderea increderii si ruinarea potentialului. 

In schimb, pentru ca aceste schimbari de parametri sunt abia observabile dar stabile din punct de vedere structural, ele au potentialul de a schimba, la un moment dat, intr-un mod radical acest sistem, pana la a-l face de nerecunoscut. Atunci se cheama ca am obtinut masa critica necesara saltului evolutiv. Acest concept este multi-functional, in sensul ca apare in numeroase domenii de activitate: fizica, politica sau tehnologie.

In domeniul psihologiei, termenul de masa critica este folosit cu referire la eforturile de crestere sau acumularile de informatie, energie (emotie) sau eforturi voluntare care determina mai tarziu aparitia unor schimbari decisive. In videoclipul de mai jos, un om care imi este foarte drag, psihoterapeutul Dorin Victor Vasile descrie acest proces al acumularilor necesare realizarii unor schimbari sensibile.




Un singur balon nu reuseste sa schimbe nimic si am fi tentati sa credem ca schimbarea este imposibila. Tine nu doar de sanatatea noastra psihica ci si de maturizarea noastra emotionala si de nivelul de civilizatie la care am ajuns, capacitatea de a-ti amana recompensele si a depune eforturi (a aduna baloane cu heliu) necesare schimbarilor pe care ni le dorim.

Schimbarile care vin peste noapte sunt brutale si, asa cum spuneam, pot reprezenta niste traume - niste lucruri pentru care nu am fost pregatiti. Chiar si daca schimbarea este aparent pozitiva, s-ar putea sa nu avem suficiente resurse pentru a o gestiona.

Spre exemplu nu oricine este pregatit sa gestioneze castigarea unei mari sume de bani. De aceea poate ca loteria se dovedeste mai mereu o falsa sursa de imbogatire - ai banii dar nu ai competentele necesare obtinerii si administrarii lor, totul este intamplator si arbitrar in lumea castigatorilor la loterie si a jocurilor de noroc.

Daca ar fi sa vorbim despre lucrurile care ne ajuta sa "scapam de o problema cat casa" vi le recomand pe urmatoarele:


>> Continuarea in Psihopedia PRO








(1) Imaginea On the Top of the World..., de Geraint Rowland, via Flikr, sub licenta CC BY-NC 2.0

(2) Scott, S.K., (2007), Pasi Simpli catre Vise Imposibile, editura Curtea Veche Publishing, Bucuresti.

(3) Wikipedia, (acc. Sept 15, 2016) Teoria Catastrofelor, website: Wikipedia

(4) Golu, M., (2009), Fundamentele Psihologiei, editura fundatiei Romania de Maine, Bucuresti

(5) File de Lumina, (acc. Sept 15, 2016), Cele 7 Legi ale Universului, website: File de Lumina 

sâmbătă, 10 septembrie 2016

Familiaritatea Ucide

Nenea Iancu spunea ca daca vrei sa cunosti un om, trebuie sa te apropii de acesta. Dar daca doresti sa iti placa, atunci ar fi mai bine sa pastrezi distanta. Iar Mark Twain spunea ca familiaritatea aduce copiii si...  dispretul. Din fericire, nu intotdeauna, spun studiile.




Familiaritatea Ucide... Cu asa un titlu, ar putea fi un articol despre faptul ca majoritatea actelor de violenta pe care le suferim vin de fapt din partea unor persoane familiare: soti, iubiti, parteneri, prieteni, parinti, etc. Si poate ca aceste acte de violenta nu apar intamplator, daca tinem cont de faptul ca a cunoaste mai bine pe cineva are, statistic, efectul nefericit al diminuarii atractiei si simpatiei pe care o nutrim fata de acea persoana.

Da, este un fapt dovedit stiintific. A cunoaste pe cineva, a sti mai multe despre acea persoana,  o face mai putin interesanta si mai putin atragatoare. Dar nu chiar intotdeauna. Studiul respectiv a descoperit si faptul ca exista o anumita situatie, mai rara, ce-i drept, in care atractia nu dispare, dimpotriva, poate creste, cu toate ca a intervenit auto-dezvaluirea si cunoasterea inter-personala. Care sa fie aceea?

Studiul citat pare sa explice esecul universal si generalizat al casniciilor. Un terapeut de cuplu (Guy Corneau) le cerea participantilor la workshopul sau sa ridice mana in caz ca stiu un cuplu fericit. Apoi le-a cerut sa ridice mana daca stiu 2, 3 sau mai multe cupluri fericite. Cu cat crestea numarul de cupluri fericite, cu atat se rareau si mainile ridicate, pentru ca la 4, 5 cupluri fericite sa nu prea mai fie maini ridicate.

John Gottman, un reputat consilier de cuplu descoperise cu ceva timp in urma ceea ce el numise cei 4 cavaleri ce prevestesc divortul: criticile, evitarea responsabilitatii, blocarea comunicarii si ... dispretul. Cu alte cuvinte, fiecare relatie poarta in sine samanta divortului, doar datorita faptului ca, odata cu familiaritatea, se insinueaza dispretul, asa, cu de la sine putere. Ghinion, cum ar spune presedintele. Dar un ghinion generalizat! Avem toate motivele sa credem ca apropierea ne transforma in asa ceva:




Probabil ca in majoritatea (nefericita a) casniciilor, numai teama de ceilalti si evitarea rusinii de a face parte dintr-o familie destramata, ori compasiunea nutrita fata de copii mai reusesc sa tina cuplurile impreuna. Iar pe cei care nu reusesc sa vada mai departe de nevoile lor egoiste, nu le ramane decat sa iasa cat mai repede din aceste cupluri imperfecte si asfixiante. Pentru majoritatea cuplurilor asadar romantismul se transforma repede in munca - iar noi nu prea ne omoram dupa munca, nu-i asa?

La narcisisti se observa o tendinta de a pastra pentru sine majoritatea datelor relevante despre ei insisi, ca si cand ar sti intr-un mod intuitiv faptul ca auto-dezvaluirea nu ar face decat sa ucida iubirea pe care ei o asteapta din partea celor din jur, sau cum se numeste in literatura de specialitate "narcissistic suply", un fel de hrana pentru ego-ul lor fragil. Teama de inter-cunoastere in cuplu este ca si cand ai face un test pentru HIV si ti-ar fi teama sa te duci dupa rezultat...

Atunci care mai este rolul mult trambitatei auto-dezvaluiri, despre care vorbesc manualele de psihologia familiei si a cuplului? Se spune ca in absenta auto-dezvaluirii este foarte dificila apropierea propriu-zisa, iar in absenta intimitatii, relatiile nu sunt decat pseudo-relatii in care nevoia de solidaritate, de suport reciproc, este anulata inca de la inceput.

Dar in timp ce stabilim aceasta intimitate pentru ca avem nevoie de solidaritate si de activitati realizate in comun, se vede treaba ca numai de solidaritate nu avem parte... stiind mai multe despre celalalt devenim dispretuitori si, tocmai de aceea, dificil de suportat. Si cat de penibil este sa primesti acest dispret tocmai din partea persoanei de la care astepti suport, incurajare si solidaritate!

Cupluri fara auto-dezvaluire, daca ar putea sa existe, ar fi mai curand ridicole, stresante si pline de anxietate - vorba cantecului "cine sta la masa mea?". Se pare ca partenerii prefera mai curand dispretul decat un astfel de nivel de stres, iar casniciile, daca este sa dam crezare acestor date, se realizeaza fie din lipsa de inter-cunoastere, fie pentru ca ne resemnam cu un partener pe care, desi il dispretuim (fiindca l-am cunoscut), totusi il acceptam asa - e mai bun decat multi altii...

Dar ce conditii ar trebui sa indeplineasca cei doi parteneri pentru ca ei sa faca parte din categoria subtire a celor la care intercunoasterea si auto-dezvaluirea nu implica dispretul? Pana sa va impartasesc asta, iata care sunt recomandarile mele pentru toate cuplurile tinere sau recent formate:

>> Continuarea in Psihopedia PRO








(1) Imaginea Danger, de Patrick Theander, via Flikr, sub licenta CC BY-SA 2.0

(2) Corneau, G., (2000), Exista Iubiri Fericite?, editura Humanitas, Bucuresti.

(3) Gottman, (acc. Sept 10, 2016), The Four Horsemen: The Antidotes, website: Gottman

(4) Psyblog, (acc. Sept. 10, 2016), Familiarity Breeds Contept, website: Psyblog

miercuri, 7 septembrie 2016

Blestemul Silicoanelor

Stiati ca numai 30% dintre femei sunt satisfacute de forma si marimea sanilor personali? Cu toate acestea, dupa mult dorita operatie de "aranjare" a sanilor, ramaneti cu un risc de 3 ori mai mare de sinucidere si alte probleme psihice. Cat e de greu sa fii femeie?




Este o societate de consum, nu-i asa? Adica o societate in care avem optiuni multiple si suntem educati potrivit principiului ca totul apare si dispare la un moment dat, pentru ca a aparut ceva mai bun, mai performant, mai nou, mai interesant care sa ia locul chestiilor ponosite, vechi, rudimentare si ineficiente. Este ceva gresit in legatura cu asta?

Nu stiu daca ati prins vremurile in care aveai toata viata o singura slujba, o singura nevasta, o singura masina, care de regula avea un nume, o singura masina de spalat, care de asemenea avea un nume si toate deveneau membri cu drepturi depline ai familiei. Aveam relatii cu aceste obiecte de consum iar gospodinele isi verbalizau problemele in fata lor, ca la psiholog.

Tatal meu isi rasfata Dacia cu numele de Marita, si o incuraja pentru sarcini mai neinsemnate precum urcatul unui deal sau pentru sarcini mai dificile precum ascensiunea pe Transfagarasan. Iar eu aveam o relatie la fel de speciala cu aparatul de radio care devenea o lume fascinanta cand il conectam la antena de televizor si prindea Vocea Americii, unde am auzit pentru prima data balada Still Loving You.

Ei bine, daca pe atunci obiectele de consum aveau parca o identitate proprie si erau inzestrate cu viata si trasaturi omenesti, si daca nu puteai renunta la ele doar pentru ca au aparut altele mai performante - nici macar nu te interesa asta! - s-ar parea ca in zilele noastre are loc un fenomen invers, de "obiectificare a persoanelor".




Un impact deosebit de puternic il are obiectificarea asupra femeilor, care observa modul in care o femeie poate deveni "cineva" in aceasta lume de obiecte performante si invata ca obiectele performante au anumite trasaturi bine determinate. Asa se ajunge sa ne conturam o identitate de obiecte ale caror trasaturi fizice sunt decisive.

Ati spune ca barbatii sunt cei care doresc sa aiba relatii cu niste obiecte bine definite din punct de vedere fizic, dar v-ati insela. Adevarata sursa a acestor preocupari este idealul feminin zugravit de mass-media cu ajutorul unor trucuri mincinoase - ceva mai mincinoase decat fardurile si rujul. 

Stim asta pentru ca anumite studii sugereaza ca numarul de femei nemultumite de sanii lor este cu mult mai mare decat numarul de barbati nemultumiti de sanii partenerelor. Potrivit statisticilor, proportia este de 70% femei / 44% barbati.

Si pentru ca sunt nemultumite de sanii lor, fireste ca exista tentatia de a "regla" dimensiunea si forma sanilor - sa fie de vina "protestul viril", adica dorinta femeii de "a-si lua revansa"? Dar in randul femeilor care au facut acest reglaj, avem o alta statistica surprinzatoare: dupa ce si-au instalat implanturile, femeile au un risc de a se sinucide de trei ori mai mare dupa 10 ani. Si cu cat trece mai mult timp, cu atat riscul de sinucidere creste.

De fapt, s-ar parea ca in primii 10 ani de la realizarea implanturilor, lucrurile par sa mearga bine pentru aceste femei. Dar vremea trece si dupa acesti zece ani de gratie, riscul de sinucidere creste tot mai mult. In plus, se adauga problemele cu drogurile si alcoolul care stau la baza unor accidente mortale. 

Iata ce recomandari am pentru femeile care nu au reusit sa se accepte pe sine si cred ca o pereche de silicoane le vor rezolva marile provocari existentiale: relatiile cu cei din jur, relatia cu sine si problema carierei:


>> Continuarea in Psihopedia PRO:








(1) Imaginea The Grand Wizard's Curse, de Gilles den Bandt, via Flikr, sub licenta CC BY-NC-ND 2.0

(2) Web MD, (acc. Sept. 07, 2016), Breast Implant / Suicide Link Confirmed, website: Web MD

(3) N.C.B.I., (acc. Sept. 07, 2016), Evulvalution: The Portrayal of Women's External Genitalia and Physuque across Time and Current Barbie Doll Ideals, website: N.C.B.I.

(4) International Journal of Sexual Health, (acc. Sept. 07, 2016), The Barbie Mystique: Satisfaction of Breast Size and Shape across Lifespan, website: International Journal of Sexual Health

vineri, 2 septembrie 2016

Iluzii Salvatoare?

Este oare posibil ca intreaga noastra sanatate psihica sa se bazeze pe ... o excelenta capacitate de auto-iluzionare? Iar daca este asa, este oare posibil ca de fapt cei pe care i-am etichetat cu o sanatate psihica precara sa vada adevarul mai bine decat noi, restul?




Nu stiu daca v-ati intrebat vreodata ce se intampla in mintea unei persoane care a suferit o trauma, in perioada asa zis "post-traumatica". Ce se intampla, spre exemplu, in constiinta victimelor unui cutremur? Ei bine, se poate vorbi despre ceea ce psihologii sociali au denumit... "catastrofa teoretica". Aceasta denumire bombastica si pretioasa se refera la rasturnarile de convingeri care se presupune ca ar avea loc ca urmare a unei traume. 

De aici si rolul de "desteptator" al evenimentelor de acest fel. Ele ne zdruncina nu doar situatia materiala, fizica, sociala, etc, dar mai ales ajung sa ne zdruncine cele mai profunde convingeri de viata: cat de sigura si dreapta e lumea in care traim, cat control avem asupra lucrurilor, etc. iar experienta unui cutremur, spre exemplu, nu ar deveni niciodata o trauma daca nu ar influenta convingeri.

Cand vorbim despre o trauma nu ar trebui sa ne inchipuim ca e vorba despre lucruri ingrozitoare cum ar fi cutremurul, violul, pierderea unei persoane dragi, etc. Toate acestea au potential de a deveni traume, insa trauma poate deveni orice incident care ne zdruncina convingerile. Spre exemplu, pentru o persoana care considera ca toata lumea trebuie sa o placa, aparitia unei persoane care refuza sa isi afirme simpatia chiar poate constitui o trauma.

Cu alte cuvinte, trauma este orice lucru pentru care nu suntem pregatiti si care ne provoaca convingerile. Psihologii sociali au identificat un numar de 4 postulate prin intermediul carora se observa ca majoritatea oamenilor - o multime de persoane sanatoase din punct de vedere psihic, nu fac altceva decat sa isi etaleze lipsa de realism in problemele fundamentale ale existentei omenesti. Oare sanatatea psihica chiar se bazeaza pe niste iluzii?

Iata care sunt postulatele despre care vorbeam, cele care scot in evidenta iluziile pe care se bazeaza echilibrul nostru emotional:
  • Aceasta este o lume justa.
  • Am controlul asupra lucrurilor.
  • Destinul imi este favorabil.
  • Sunt o persoana valoroasa.
Daca lecturezi postulatele sub forma de intrebari si daca raspunsul tau la fiecare dintre acestea este unul pozitiv/afirmativ, inseamna ca te incadrezi si tu in larga categorie a celor care se auto-iluzioneaza pentru a putea sa traiasca in acest univers in care certitudinile stiintifice aproape ca lipsesc cu desavarsire. Dar de ce este necesar acest efort de auto-iluzionare?

Ei bine, se poate vorbi despre o protejare cu incapatanare a postulatelor de mai sus, care raman parca in afara controlului constiintei pana in momentul cand se intampla ceva ce pare sa le infirme. De altfel o trasatura a persoanelor care traverseaza cele mai cumplite crize existentiale este aceea ca devin foarte... "filosofice", la un moment dat. Cu alte cuvinte, incearca sa abordeze teme filosofice universale la care poate ca nu s-au gandit niciodata inainte.




Realizarea faptului ca, spre exemplu, conditia umana exclude controlul deplin asupra circumstantelor, iar aceasta nu este nici pe departe o lume dreapta, poate deveni cauza unor framantari dramatice. Ne este mai usor sa credem ca avem control - caci altfel de ce am avea vreo initiativa, si ne este mai usor sa credem ca in aceasta lume, binele este recompensat iar raul este pedepsit - altfel de ce am mai respecta vreo regula, lege sau regulament de ordine interioara?

Vine insa momentul in care aflam ca lucrurile nu stau chiar asa... iar asta ne va nedumeri profund. E ca  si cand ai fi vazut dansul ielelor, iar acum trebuie sa suporti consecintele. Nu este tocmai o noutate faptul ca pentru a beneficia de o minima capacitate de a evolua normal in societate si de a te bucura de viata, cu alte cuvinte pentru a da dovada de sanatate psihica, avem nevoie de o minima capacitate de auto-iluzionare. Printre iluziile in care se presupune ca ar trebui sa credem se afla cele 4 postulate despre care am vorbit. 

De asemenea, nu este tocmai o noutate faptul ca depresivii sau anxiosii par a duce lipsa la capitolul capacitatii de auto-iluzionare - ei nu se pot "minti frumos" si pace! La depresivi, desi exista convingerea lipsei justitiei din aceasta lume si convingerea lipsei de resurse la propria persoana, exista in schimb asteptari nerealiste care blocheaza personalitatea intr-o jelanie fara-de-sfarsit. 

Psihopatii pe de alta parte au tendinta de a folosi atasamentul nostru pentru iluzii si minciuni frumoase pentru a ne folosi, pentru ca apoi sa ne abandoneze intr-o stare traumatica. Psihopatii nu mai cred de mult in minciuni frumoase si folosesc adevarurile dureroase ale acestei lumi pentru a se scuti de responsabilitate morala: "am fost o victima a acestei lumi si am dreptul sa imi iau revansa".

Aceasta situatie paradoxala imi aminteste cuvintele lui Lao Tze, inteleptul care a pus bazele religiei taoiste - marile adevaruri suna paradoxal. Un astfel de adevar paradoxal este faptul ca avem totusi nevoie de niste iluzii pentru a evolua normal in societate... Si totusi, aceste iluzii, daca sunt usor de crezut si utile la un moment dat, ele ne si vulnerabilizeaza.

Iata modul cum vad eu sanatatea psihica insotita de suficienta evolutie spirituala, astfel incat sa ne potenteze rezilienta psihica:

>> Continuarea in Psihopedia PRO








(1) Imaginea Ariel: if only..., de Nicole Lankies, via Flikr, sub licenta CC BY-ND 2.0

(2) Rudica T., (2006), Psihologia Frustratiei, editura Polirom, Iasi

(3) Rime, B., (2008), Comunicarea Sociala a Emotiilor, editura Trei, Bucuresti

marți, 30 august 2016

Fabrica de Resurse

Emotiile pozitive va fac sa vedeti viata in roz, dar va si potenteaza performantele si rezistenta la stres. Cea mai populara modalitate de a va ridica moralul este, conform studiilor... plecatul in concediu. Ce faceti insa daca abia v-ati intors din concediu?




Un studiu recent a identificat care anume este cea mai populara strategie de ridicare a moralului (mood booster), cel putin la americani. Majoritatea americanilor considera ca ceea ce le-ar putea influenta dispozitia afectiva intr-un mod eficient este un concediu romantic, impreuna cu partenerul sau chiar un concediu impreuna cu familia.

Mai sunt si alte moduri de a va ridica moralul si a va imbunatati dispozitia afectiva, cu siguranta. Spre exemplu, un moment al zilei rezervat pentru voi, realizand o activitate care va este draga, o alimentatie echilibrata, sa dormiti suficient, sa consumati ciocolata, sa faceti miscare in aer liber, sa practicati o tehnica de relaxare sau sa zambiti. Si fireste, o partida de sex, poate sa va ridice moralul prin emisiile de hormoni ai fericirii care au loc in acest context.

Dar poate cea mai interesanta metoda de ridicare a moralului este "fabricuta din minte", cum ii spun eu. Pana la sfarsitul acestui articol promit sa va dau un exemplu despre cum puteti sa folositi "fabricuta" in avantajul vostru pentru a intoarce sortii unei situatii in favoarea voastra. Trebuie sa fie fascinant sa schimbi cursul unei situatii alegandu-ti atitudinea mentala... si atat.




S-a observat asadar faptul ca emotiile negative au tendinta de a ingusta campul constiintei pentru a ne pregati pentru cateva categorii de comportamente destul de bine delimitate. Iata-le:

  • tristetea - ne pregateste pentru neputinta si pasivitate, iar daca ar fi sa vorbim despre un comportament specific, probabil ca acela este plansul.
  • anxietatea - ne pregateste, ca si frica, pentru fuga, pentru comportamentele de evitare a provocarilor
  • furia - ne pregateste pentru atac, desigur, ea ne energizeaza pentru situatiile de confruntare, in care consideram ca trebuie sa luam ceea ce ne apartine

In timp ce starile afective negative ne limiteaza posibilitatile comportamentale intr-un mod drastic, ei bine, comportamentele rezolutive sunt incurajate mai curand de starile emotionale pozitive, care ne ajuta sa devenim creativi si sa cautam solutii adecvate fiecarei provocari. Puteti pleca in concediu, dar s-ar putea sa nu fie momentul potrivit.

Marea problema cu emotiile negative este faptul ca sunt foarte rare situatiile sociale in care "sa fie nevoie" intr-adevar de astfel de emotii. Ma refer aici tocmai la realitatea relatiilor inter-personale care exclude furia, frica si tristetea dintr-un scenariu in care sa faceti fata cu succes. Oamenii nu vor sa va stie slabi pentru ca 1. nu mai pot avea incredere in voi si 2. nu au timp de pierdut cu slabiciunile voastre.

Am sa spun asta cat de spoate de direct si de sec: Oamenii nu se asteapta sa va fie frica si sa fugiti din calea sarcinilor care va revin, sa fiti nefericiti si pasivi, ignorandu-va indatoririle de tot felul, si cu atat mai putin se asteapta sa faceti o scena zgomotoasa in care ati pierdut controlul propriului comportament si le impuneti tot felul de sacrificii intr-un mod brutal, batand cu pumnul in masa si proferand insulte si injurii.

Asa stand lucrurile, o minima cunoastere a emotiilor, a modului cum acestea apar si evolueaza, a modului cum puteti opera cu acestea, devine nu doar o chestie utila ci chiar o necesitate functionala si o prioritate absoluta. Din pacate, daca priviti in jur, se simte faptul ca gestionarea emotiilor nu reprezinta tocmai o prioritate. Persoane demotivate, tracasate, nefericite, furioase sau evitante se gasesc la tot pasul, daca nu cumva constituie o majoritate consistenta.








(1) Imaginea Positive, de Sasha ImaginE, via Flikr, sub licenta CC BY-NC 2.0

(2) Natural News, (acc. August 30, 2016), Confirmed by Science: You really can change your DNA. wensite: Natural News

(3) Rime, B., (2008), Comunicarea Sociala a Emotiilor, editura Trei, Bucuresti

(4) Yahoo Style, (acc. August 30, 2016), Travel is Number One Mood Booster According to New Survey, website: Yahoo Style

(5) NCBI, (acc. August 30, 2016), Resilient Individuals Use Positive Emotions to Bounce Back from Negative Emotional Experiences, website: NCBI