Mind, People & Lifestyle





NOPTI ALBE & ZILE NEGRE
Marius Iftimie este administratorul si autorul principal al blogului Psihopedia, psiholog, membru al Colegiului Psihologilor din Romania, consilier educational si psihoterapeut. E-mail: teleologia@yahoo.com
Latest Articles

sâmbătă, 23 septembrie 2017

"Pentru sanatatea emotionala a copilului, petreceti cat mai mult timp impreuna cu acesta." Poate ca cineva ar trebui sa contrazica totusi acest asa zis "mesaj de interes public".




Stiti ca in primavara a fost in centrul atentiei povestea cu Balena Albastra si toata lumea s-a inflamat, intrebandu-se de ce se intampla asemenea orori copiilor nostri. Pare ca "forurile abilitate" au ajuns la concluzia ca ororile se intampla  ca urmare a faptului ca parintii nu petrec suficient timp cu odraslele. Si atunci au venit cu acest mesaj, scurt, dar cuprinzator: "pentru sanatatea emotionala a copilului, petreceti cat mai mult timp alaturi de el."

Pe mine m-a bucurat introducerea unor astfel de mesaje, dar nu sunt de acord in totalitate cu acestea, mai exact cu continutul lor. Se observa incarcatura emotionala a momentului si panica ce pusese stapanire pe o mare parte a societatii dar este de apreciat faptul ca, poate pentru prima data in istoria post-decembrista, se vorbeste in mod deschis, intr-un mesaj de interes public despre ceva care se numeste "sanatate emotionala".

Nu poti sa nu apreciezi intentiile bune din spatele unor astfel de mesaje, insa exista suficiente motive sa cred ca timpul petrecut impreuna cu copilul nu este solutia acestor probleme, sau este doar o parte din solutie, in cazul in care intelegem corect acest acest mesaj. In primul rand, ar trebui definit ce inseamna "timp petrecut impreuna cu copilul".

Daca va imaginati ca a citi ziarul sau a merge pe facebook in aceeasi camera in care se joaca copilul, se numeste "timp petrecut cu copilul", cred ca va aflati intr-o mare eroare. Timpul petrecut cu copilul ar trebui sa includa inter-actiuni semnificative cu acesta, fiindca nu exista din punctul de vedere al relatiei o diferenta majora intre faptul ca acest copil este singur acasa sau se bucura de o "singuratate in doi", in trei sau chiar mai multi participanti la aceasta singuratate.

Grupul de socializare primara (familia) poate fi perceput de copil ca un grup care asigura sentimente autentice de apartenenta, sau nu - in functie de tipul inter-actiunilor care au loc in sanul familiei. Cu alte cuvinte, a petrece timp impreuna cu copilul ar trebui inteles intr-o cheie de tipul "a cultiva relatii autentice" cu copilul, iar aici cantitatea nu este cu nimic mai importanta decat calitatea interactiunii.

"Cat mai mult timp", nu vine cu un plus de calitate, din pacate, decat in masura in care te pricepi sa produci aceasta calitate. Am sa te invit sa lecturezi in cele ce urmeaza cateva moduri prin care "cat mai mult timp" petrecut impreuna cu copilul s-ar putea sa il determine pe copil sa isi doreasca cat mai putin timp cu tine, sau ar putea sa il faca dependent de prezenta ta, ambele cazuri fiind vecine cu patologia:




Autoritarism


  • Parintele foloseste in mod curent critica si furia.
  • Parintele tipa, striga, interzice, ameninta, pedepseste, foloseste forta fizica.
  • Parintele nu are incredere in copil
  • Parintele sacaie copilul si il trateaza ca pe un soldatel
  • Parintele decide in majoritatea aspectelor vietii copilului
  • Parintele pune la indoiala sinceritatea copilului
  • Parintele impune copilului anumite cursuri sau activitati, cu forta 
  • Parintele nu tolereaza contrazicerea punctelor sale de vedere sau a deciziilor sale
  • Parintele si copilul rareori sau niciodata nu folosesc dialogul, nici chiar atunci cand apar problemele
  • Parintele cauta "probe" impotriva copilului, pentru a-l putea pedepsi.
Rasfat


  • Parintele face lucruri pe care le poate face si copilul sau chiar ar trebui sa le faca
  • Parintele "ajuta" copilul la teme, total sau partial, in sensul ca le rezolva el
  • Parintele nu este dispus sa spuna "nu" sau sa il cotrazica pe copil
  • Parintele ofera sume considerabile copilului, drept "bani de buzunar"
  • Parintele permite copilului sa isi ia masa in fata televizorului, izolandu-l de familie
  • Parintele merge la fast - food sa cumpere mancare pentru copil, care nu sufera sa manance altceva, sau prepara el insusi asa ceva, doar pentru copil
  • Parintele nu ofera responsabilitati sau sarcini casnice copilului, in afara de pastrarea curateniei din camera sa
  • Parintele permite copilului sa ii vorbeasca intr-un mod lipsit de respect sau sa-l injure
  • Parintele merge frecvent la scoala pentru a interveni pe langa profesori

Acestea sunt doar cateva dintre modurile in care "a petrece cat mai mult timp cu copilul" nu ajuta cu absolut nimic copilul respectiv, nici pe termen scurt, dar mai ales ii provoaca dificultati majore de adaptare pe termen lung. Atat stilul de educatie autoritar cat si cel bazat pe rasfat, creaza premisele unor forme de inadaptare psiho-sociala, mai tarziu. Specialistii in parenting recomanda stilul de educatie democratic, despre care am putea vorbi cu o alta ocazie.








(1) Imaginea Untitled, de Leon Fishman, via Flikr, sub licenta CC BY 2.0

(2) WALTON, F.,X., (2012), Cum sa Castigam de Partea Noastra, Copii si Adolescenti, editura IPPA, Bucuresti
Continue reading

luni, 18 septembrie 2017

Ceea ce simtim nu este determinat doar de ceea ce ni se intampla ci si de stilul in care interpretam realitatea. Cunoastem din antichitate asta, dar in ultimele decenii au fost descoperite si particularitatile modului de interpretare depresiv.




Exista mai multe feluri de a explica depresia. Cred ca unii si-ar dori mai curand sa nu o explicam in niciun mod, fiindca atunci cand explici un fenomen, nu-i asa, "isi pierde magia" - daca putem spune astfel. Dar oamenii de stiinta au acest rau obicei de a incerca sa isi explice modul cum apare depresia, motivele acesteia si, pe aceasta cale, felul cum o putem trata, in caz ca ne dorim acest lucru.

Eu personal consider ca un depresiv sau o persoana care sufera o tulburare aflata in conexiune cu depresia (de exemplu o adictie, o dependenta de substante care ascunde de cele mai multe ori o depresie) are numai de castigat atunci cand descopera explicatii concrete legate de modul in care simte si de felul in care poate sa preia controlul acestor trairi ce ii determina intreaga dinamica a existentei de zi cu zi.

Pentru cei care isi doresc cu sinceritate sa castige lupta cu depresia (adica cu emotiile lor disfunctionale), si care nu se tem ca vor deveni roboti (e mai bine decat zomby), m-am gandit sa fac o sinteza cartii "Optimismul se Invata", scrisa de Martin Seligman, fost presedinte al A.P.A. (Americam Psychiatric Association). Dupa cum observati din titlu, ipoteza autorului este ca depresia este cauzata de pesimism, iar mai concret de 1. procesul 'neajutorarii invatate', la care se adauga 2. 'stilul explicativ' - adica modul cum interpretam evenimentele traite.

Ce este neajutorarea invatata? 

Seligman a organizat cateva experimente in care, cu ajutorul unor caini care erau supusi unor mici socuri electrice (da, stiu), a demonstrat faptul ca un anumit mod de a administra aceste socuri electrice ajungea sa provoace ceea ce el a denumit "neajutoarea invatata" - un stadiu de comportament similar depresiei, caracterizat prin neputinta, pasivitate si o atitudine jalnica in relatie cu provocarile - cainii schelalaiau, tavalindu-se pe jos.

Ei bine, neajutorarea invatata era dezvoltata de acele animale carora li se administrau socuri electrice fiind total lipsite de posibilitatea ca, prin actiuni proprii, sa determine incetarea socului. In comparatie cu aceste animale, acelea carora li se oferea posibilitatea de a controla socul electric prin diverse strategii (actionarea unor pedale, de ex), nu dezvoltau acest comportament jalnic ci, dimpotriva, cautau in mod activ posibilitatea de a evita socurile.

A fost interesant faptul ca alegerea de a "preda armele" survenea mai usor la unele dintre animale si mai greu la altele - problema de personalitate, nu-i asa? Astfel, cercetatorii s-au vazut obligati sa introduca in ecuatie un element nou: stilul explicativ - pe care l-au definit ca fiind modul in care ne explicam evenimentele experientei de zi cu zi, cum ar fi trauma unui soc electric.

S-ar parea ca stilul explicativ reprezinta cheia intelegerii depresiei, mai ales ca Seligman si colaboratorii sai au descoperit mai multi factori care ii disting pe cei care "predau armele" de cei care se incapataneaza sa lupte cu circumstantele, sa caute solutii. Stilul explicativ optimist (curajos, in termeni adlerieni) este acela care ne protejeaza de starea de neajutorare si toate inconvenientele sale:

I. indecizia, blocajul mental; 
II. tristetea, deprimarea, amorteala emotionala; 
III. vulnerabilitatea fizica si imunitatea scazuta 
IV. pasivitatea comportamentala.

Din filmul urmator cu toxicomanii din Seattle as dori sa va atrag atentia asupra catorva trasaturi ale mentalitatii lor: usurinta de a-si crea scuze pentru comportamentul lor neajutorat (pierderi si traume incontrolabile) sau asteptarile lor nerealiste: traim pentru placere ("De ce nu face toata lumea asta?" / "Trebuie sa simt ca nimic rau nu se mai poate intampla" / "E important sa fentezi realitatea").




Nu intamplator am postat acest videoclip. Dependenta de substante este un mod de a gestiona emotii aflate in dezechilibru, si un semnal de alarma privind dezvoltarea deficitara a inteligentei emotionale (definita ca si capacitate de a constientiza si a gestiona / influenta emotii la noi - intra-personal - dar si la cei din jur - inter-personal). Am sa va rog sa va imaginati care este rolul pesimismului si al descurajarii in viata acestor dependenti pentru ca apoi sa observati sabloanele de gandire pe care le descriu mai jos.

EXISTA TREI DIMENSIUNI CRUCIALE ALE STILULUI EXPLICATIV: PERMANENTA, PUTEREA DE RASPANDIRE SAU GENERALIZAREA SI PERSONALIZAREA.

  • Permanenta - Oamenii care renunta usor cred ca motivele evenimentelor neplacute ce li se intampla sunt permanente. Evenimentele negative vor persista, le vor afecta viata intotdeauna. Oamenii care se opun neajutorarii cred ca aceste cauze ale evenimentelor neplacute sunt doar temporare.  

Permanent (pesimist)

Sunt terminat. /
Curele de slabire nu au efect niciodata. /
Totdeauna ma cicalesti. /
Seful este un ticalos. /
Nu vorbesti niciodata cu mine. /


Temporar (optimist)

Sunt foarte obosit. /
Curele de slabire au efect daca mananci la restaurant. /
Ma cicalesti cand nu-mi fac ordine in camera. /
Seful este prost dispus. /
In ultimul timp n-ai mai vorbit cu mine/

Daca ganditi despre lucrurile neplacute in termeni de 'mereu' si 'niciodata' - sau recurgand la alte notiuni permanente - atunci aveti un stil pesimist. Daca ganditi in termeni de  'uneori' si 'in ultimul timp', daca folositi notiuni restrictive si dati vina pentru evenimentele neplacute pe circumstante trecatoare, atunci sunteti optimist. 

Stilul optimist de a explica evenimentele pozitive este exact reversul stilului optimist de a explica evenimentele negative. Oamenii care cred ca evenimentele pozitive au cauze permanente sunt mai optimisti decat cei care cred ca au cauze temporare. 

Temporar (pesimist)

Azi am noroc. /
Ma straduiesc. /
Rivalul meu a obosit. 
Permanent (optimist)

Intotdeauna am noroc. /
Sunt talentat. /
Rivalul meu nu face doi bani. /

Optimistii isi explica lucrurile fericite in termeni de cauze permanente: calitati, abilitati, notiunea de 'intotdeauna'. Pesimistii pomenesc in schimb cauze tranzitorii: dispozitie, stradanii de moment, notiunea de 'uneori'.

Oamenii care considera ca evenimentele pozitive au cauze permanente, se straduiesc si mai mult dupa ce reusesc. Oamenii care atribuie cauze temporare evenimentelor pozitive pot renunta chiar si atunci cand reusesc, crezand ca succesul a fost o intamplare norocoasa. 

  • Puterea de raspandire: specific vs general - Permanenta are de-a face cu timpul. Puterea de raspandire  -  cu spatiul. Unii oameni pot sa-si aranjeze problemele frumos intr-o cutie si sa-si continue viata chiar si atunci cand un aspect important - serviciul sau viata amoroasa - scartaie. Altii insa se dau de ceasul mortii cu privire la orice. Fac o catastrofa din toate. Cand un singur fir al vietii lor se rupe, e ca si cand s-ar fi destramat intreaga textura. 

General ( pesimist)

Toti profesorii sunt nedrepti. /
Sunt respingator. /
Cartile sunt nefolositoare. /
Specific (optimist)

Profesorul Seligman este nedrept. /
Sunt respingator din punctul lui de vedere. /
Aceasta carte este nefolositoare. / 

Asta inseamna ca oamenii care dau explicatii generale pentru insuccesele lor renunta la tot atunci cand sufera un esec in vreun domeniu. Oamenii care dau explicatii specifice pot deveni neajutorati in acel domeniu al vietii lor, dar vor continua neabatut in celelalte.

Acum reversul. Stilul explicativ optimist pentru evenimentele pozitive este opus celui pentru evenimentele negative. Optimistul crede ca evenimentele negative au cauze specifice, in timp ce evenimentele pozitive vor pune si mai bine in valoare tot ceea ce face. Pesimistul crede ca evenimentele negative au cauze generale si ca evenimentele pozitive sunt cauzate de factori specifici.

Specific (pesimist)

Sunt tare la mate. /
Brokerul meu are actiunile petroliere la degetul mic. /
Am fermecat-o. /
General (optimist)

Sunt tare. /
Brokerul meu are bursa la degetul mic. /
Am fost fermecator. /


Din ce este facuta speranta


A spera sau nu depinde de doua dimensiuni ale stilului nostru explicativ: puterea de raspandire si permanenta. Arta sperantei rezida in a gasi nenorocirilor cauze specifice si temporare. Pe de alta parte, cauzele permanente produc neajutorare pe o perioada lunga in viitor, iar cauzele generale molipsesc de neajutorare toate actiunile cuiva. Disperarea are obiceiul de a descoperi pentru nefericire cauze permanente si generale.

DISPERAT

SUnt un idiot. /
Barbatii sunt tirani. /
Exista o probabilitate de 50% ca nodulul asta sa fie cancer. /
CU SPERANTA

Ceva ma depaseste. /
Sotul meu era prost dispus. /
Exista o probabilitate de 50% ca nodulul asta sa nu insemne nimic. /

Oamenii care dau explicatii permanente si generale necazurilor, tind sa clacheze sub presiune, atat pe o perioada lunga cat si in situatii punctuale.

  • Personalizarea: internalizare vs externalizare - Oamenii care se auto-invinovatesc cand sunt confruntati cu un esec au, ca urmare, o stima de sine foarte deficitara. Isi inchipuie ca sunt lipsiti de valoare, de talent si nedemni de a fi iubiti. Cei care dau vina pe evenimente exterioare, nu-si pierd stima de sine cand li se intampla lucruri neplacute. In general, se pretuiesc mai mult decat persoanele care se auto-invinovatesc.

De obicei, stima de sine scazuta deriva dintr-un stil internalizat in ce priveste evenimentele negative.

INTERNALIZARE
(stima de sine scazuta)

Sunt prost. /
Nu am talent la pocher. /
Nu sunt sigur pe mine. / 
EXTERNALIZARE
(stima de sine crescuta)

Esti prost. /
Nu am noroc la pocher. /
Am crescut in saracie. /

Stilul optimist de a explica evenimentele pozitive, favorabile, este opusul celui folosit pentru evenimentele negative. Este internalizat mai degraba decat externalizat. Oamenii care cred ca ei insisi genereaza lucruri bune, tind sa se considere mai buni decat aceia care cred ca lucrurile bune se datoreaza celorlalti sau circumstantelor. 

EXTERNALIZARE
(pesimist)

Am avut noroc. /
Datorita colegilor mei... /
INTERNALIZARE
(optimist)

Stiu sa profit de noroc. /
Datorita mie... /

Seligman observa insa ca optimismul prezinta si pericole. Dupa cum observati din cele doua tabele de mai sus, aceasta fateta a optimismului implica aruncarea vinei si disculparile fortate, adica evitarea responsabilitatii. Pare a fi latura intunecata a optimismului, cand, in numele protejarii stimei de sine, nu facem decat sa negam propria responsabilitate sau sa ne ridicam in slavi, intr-un mod vulgar, si care produce mai curand dispret in radul celor din jur.








(1) Imaginea Disowned | Life of the Lifeless, de Eellsej, via Flikr, sub licenta CC BY 2.0

(2) Seligman, M., (2004), Optimismul se Invata, editura Humanitas, Bucuresti
Continue reading

marți, 12 septembrie 2017

Povestea pe care ti-o spui este o temnita ce stabileste limitele vietii tale. Misterul vietii se gaseste in povestea pe care ti-o spui sau pe care esti dispus sa o crezi.




Una dintre cartile care a reusit sa ma influenteze este "Autohipnoza" lui Bruce Goldberg. M-a influentat pentru ca pe aceasta cale am reusit sa inteleg fenomenul hipnozei, sa ma imprietenesc cu el si sa il privesc cu ceva mai mult pragmatism. Inainte de Goldberg, eram si eu convins o persoana aflata in stare de hipnoza este total aservita hipnotizatorului, care, precum Dumnezeu, poate sa faca orice doreste dansul cu aceasta persoana.

Dar majoritatea oamenilor si-au format o parere despre hipnoza pornind de la modul in care acest fenomen este descris in mass-media si in show-business. Si pentru ca orice fenomen este descris in mass-media intr-un mod dramatic si exagerat (iubirea, succesul sau depresia, spre exemplu), si hipnoza a beneficiat de aceasta dramatizare artificiala ce ii confera puteri nelimitate hipnotizatorului, transformandu-l pe hipnotizat intr-o marioneta - un somnambul lipsit de vointa.

Dr. Bruce Goldberg spune insa ca singura forma de hipnoza pe care o cunoaste este auto-hipnoza si orice hipnoza este de fapt auto-hipnoza, deoarece persoana care aluneca in asa-zisa "transa hipnotica" face asta in mod deliberat, pentru ca alege sa o faca si pentru ca alege sa renunte la capacitatea sa de judecata critica.

Pe parcurs, am rezlizat faptul ca hipnoza, bazata pe sugestibilitate (capacitatea noastra de a ne lasa influentati de cineva, de a-i accepta aceasta influenta) si sugestie (capacitatea cuiva de a transmite anumite lucruri intr-un mod plauzibil) este mult mai raspandita decat ne dam seama in mod normal. Sex simbolul Marylin Monroe spunea ca, atunci cand isi doreste, foloseste un "intrerupator" pentru a-si impresiona admiratorii, iar cand inchide intrerupatorul, poate sa treaca neobservata. 

In acest fel, cei care au teoretizat carisma scoteau in evidenta faptul ca, prin intermediul unei sume de elemente bine determinate (curaj, pasiune, incredere, tinuta), putem sa practicam si noi carisma, in caz ca ne dorim acest lucru. Dar carisma este din punct de vedere psihologic o "spalare pe creier", cu alte cuvinte, poate fi asimilata fenomenului hipnotic. O multime de personalitati practica asta cu noi, in virtutea faptului ca ne place sa ne lasam influentati.

Asa cum spuneam mai sus, aparitia cuplului sugestibilitate - sugestie, adica a hipnozei, este larg raspandita in mediul social. A-ti pune destinul in mana cuiva este confortabil si iti ofera iluzia scutirii de responsabilitate. Oricand apare cineva care "se da rotund" apar si cei dornici sa se piarda pe sine in fiinta a-tot-cuprinzatoare a acestui tip providential. Hipnoza si spalarea creierelor este de aceea un fenomen larg intalnit in comunitatile de sectanti, avand loc intre lider si discipoli. 

Unora dintre noi le place sa spuna povesti iar altora le place sa le asculte. Unii comanda si altii executa. Unii canta si altii danseaza. Si pentru ca cele doua parti se intalnesc si sunt atat de compatibile, nici macar nu mai conteaza cat de reale sunt acele povesti, cat de inteligente sunt ordinele sau cat de sanatoase sunt cantecele. 




Concluzia catre care doresc sa indrept acest articol este ca hipnoza exista pentru ca unora dintre noi le place sa hipnotizeze iar altora le place sa fie hipnotizati. A venit timpul sa aflati ca nimeni nu poate sa preia controlul comportamentului vostru fara sa va doriti acest lucru si fara sa va placa. 

Transa hipnotica este ceva mai banala decat va imaginati si profunzimea acesteia nu ajunge niciodata pana la nivelul la care sa nu va puteti aminti sugestiile primite sau pana la absenta totala a discernamantului in ce priveste calitatea acestor sugestii. Nimeni nu te poate face sa strigi "Cucuriguuu" la auzul soneriei de la usa sau sa latri ca un catel cand pocneste din degete. Acestea sunt mituri de Hollywood, destul de bine conservate, de altfel.

Auto-hipnoza isi are rolul ei in patologia psihica, dat fiind faptul ca probleme precum depresia, anxietatea sau atacurile de panica se bazeaza pe ceea ce in psihologia cognitiva se cheama "cognitii" sau convingeri de viata ce interfereaza cu cresterea, cum le spunem in psihologia adleriana. Pentru un motiv sau altul, suntem obisnuiti sa ne spunem noua insine anumite povesti despre noi insine, despre lume si viitor, si nu renuntam usor la acestea, in ciuda faptului ca ele ne trag in jos. 

Povestea pe care ti-o spui iti permite sa ocupi un loc sau altul intre ceilalti, facilitandu-ti accesul catre anumite roluri sau blocandu-ti pur si implu accesul catre altele. Povestea pe care ti-o spui face din tine un erou al civilizatiei, un capcaun sau o victima. Aceasta poveste reflecta realitatea intr-un chip subiectiv sau poate ca nu reflecta realitatea absolut deloc. 

Dar oricat de adevarata sau de falsa ar fi aceasta poveste, ea va face posibila viata ta asa cum este ea acum. Este bine sa cunosti povestea pe care ti-o spui in fiecare zi, iar asta o poti face cu ajutorul unui psihoterapeut sau a unui consilier psihologic. Povestea pe care ti-o spui este o temnita care stabileste limitele vietii tale. Poti sa crezi ca nu ai nimic de oferit la cei 20 de ani ai tai, sau ca viata incepe la 80 de ani. Misterul vietii tale se gaseste in povestea pe care ti-o spui. 








(1) Imaginea Hypnotist & Asistant, de Bryce Edwards, via Flikr, sub licenta CC BY- 2.0
Continue reading

miercuri, 6 septembrie 2017

Un om fericit isi etaleaza fericirea ca o fata frumoasa ce defileaza in costum de baie intr-o puscarie. Doar barele metalice o protejeaza de poftele salbatice ale detinutilor cu tulburare de personalitate antisociala.




Ce simtiti cand vedeti un om fericit? Probabil ca simtiti numai lucruri frumoase. Va transmite ceva din buna sa dispozitie si stiti ca va puteti apropia de acesta in conditii de siguranta. Un om fericit este ca un om frumos din punct de vedere fizic. Fericirea este, la fel ca si frumusetea fizica, o resursa importanta. Insa resursele trebuie folosite cu intelepciune. Ne permitem oare sa le risipim?

Un om fericit, care isi etaleaza fericirea in public (de ce ar ascunde-o, nu-i asa?), este ca o fata frumoasa care defileaza in costum de baie intr-o puscarie. Doar barele metalice o protejeaza de poftele salbatice ale detinutilor cu tulburare de personalitate antisociala. Si de altfel, multe fete adopta costumatii provocatoare fara sa fie constiente de efectul pe care il au sau de riscurile la care se expun.

In exact acelasi mod, oamenii fericiti isi poarta fericirea prin lume, ca la o defilare mondena, intr-un stil ce hipnotizeaza si atrage privirile, admiratia, dar si sperantele celor din jur. Este ceva gresit in asta? Ai spune ca nu. Insa oamenii fericiti nu stiu ca persoanele pe care le atrag in jurul lor nu se afla acolo pentru a le face servicii, dimpotriva, se afla pentru a primi servicii. Omul fericit este un om disponibil.

Din acest punct de vedere, cei predispusi la sentimente negative au mai curand de castigat: mesajul pe care figura lor morocanoasa il transmite este: "azi nu servim pe gratis si de fapt nu servim deloc". Iata de ce, uneori, este poate mai bine sa afisezi o mina trista. De altfel, lucrurile vin de la sine cand ne aflam la capatul rabdarilor.

Ceea ce vreau sa scot in evidenta este faptul ca omul fericit, ca si omul frumos, ca si omul cu bani sau alte resurse, are un lipici al sau care s-ar putea sa ii aduca si multe probleme. Frank Walton spunea ca ceea ce ne aduce reusitele ne adice si multe probleme. Iar omul fericit poate avea destule probleme din cauza fericirii sale. Iata cateva dintre acestea:

  • FERICIREA ATRAGE. La fel ca si celelalte resurse (bani, aspect fizic, etc), fericirea este o resursa (psihologica) si atrage. In plus, fericirea faciliteaza cooperarea. Ce e rau aici? Poate faptul ca nu intotdeauna cei pe care ii atragem sunt si cei pe care ii dorim in jurul nostru. Este posibil sa atrageti spre exemplu persoane care depind de voi pentru buna dispozitie sau pentru posibilitatile voastre. Este posibil sa atrageti oameni care sa nu aiba ce sa va ofere in schimb sau sa nu poata sa va ofere ceva. Sigur, e frumos sa fii disponibil, dar cat veti rezista? 
  • FERICIREA CREAZA O PETRECERE. De asemenea, ce este in neregula cu o petrecere? Nimic. Este frumos sa petrecem, mai ales daca am atras oameni frumosi, cu pofta de viata si resurse de cheltuit. Cu o petrecere nu este nimic gresit. Dar daca faceti din asta un stil de viata, probabil ca veti ajunge sa va neglijati indatoririle si veti deveni o persoana superficiala. Din pacate, petrecerile nu ne inmultesc resursele, poate cu exceptia situatiei in care le organizam noi. Pentru resurse, oamenii se duc la munca.
  • FERICIREA NU TE INVATA NIMIC. Desigur, imi veti spune ca nici nefericirea nu te invata nimic, dar ganditi-va mai bine! Cand privesti acea jumatate plina a paharului, este ca si cand tot ce ti-a ramas de facut este sa celebrezi viata si sa spargi paharele in carciuma. Daca totusi percepi si o anumita lipsa in viata ta, ai o motivatie puternica sa mergi mai departe, sa pui efort si disciplina in planurile tale. De asemenea, un necaz este un izvor nesecar de evolutie personala, prin lectiile pe care le ofera. Fericirea fara sfarsit poate sa blocheze evolutia. 
  • FERICIREA SUBPERFORMEAZA.  Potrivit cercetarilor in domeniu, prea multa fericire (unde "prea multa" este partea esentiala) inhiba creativitatea si capacitatea de concentrare a gandirii sau a atentiei, facandu-ne inflexibili in fata provocarilor. Este, dupa cum banuiti probabil, cazul maniei. S-ar parea ca fericirea ne impiedica sa performam in situatii competitive. Daca fericirea faciliteaza cooperarea, nu faciliteaza insa si competitivitatea.
  • FERICIREA ESTE RISCANTA. Imaginati-va ca simtiti emotii excesiv de pozitive in momente nepotrivite. Daca la anxiosi se observa predilectia pentru emotii negative in mod nediscriminatoriu, fara un raport adecvat cu trasaturile situatiei, si asta ii determina sa isi ia tot timpul masuri de protectie (inutile), ei bine, cei care simt fericirea chiar si in situatii inadecvate, este probabil sa scape din vedere eventuale aspecte periculoase ale respectivelor situatii, devenind astfel vulnerabili. 
  • FERICIREA DIMINUEAZA EMPATIA. Pare ca ma contrazic putin aici, fiindca spuneam mai sus ca fericirea faciliteaza cooperarea. Dar ma refer la acel tip de fericire care se exprima prin intermediul mandriei. Aceasta emotie este asociata cu auto-suficienta si statutul privilegiat sau meritul, insa poate sa apara si in absenta acestora. Cand suntem prea multumiti de noi insine, putem sa ne manifestam agresiv si fara empatie fata de cei din jur. In plus, asta ne impiedica sa evoluam.
  • FERICIREA NE INNEBUNESTE. Nu ne innebuneste chiar pe toti, dar s-a observat ca anumiti oameni, in cautarea fericirii isi pierd mintile - este cazul pentru cei care dezvolta depresia sau tulburarea afectiva bipolara. Fiind niste fiinte programate sa urmareasca fericirea si sa evita nefericirea, aceasta situatie are legatura cu anumite standarde nerealiste de fericire cat si cu mijloacele inadecvate de a obtine aceasta fericire (pasivitatea sau agresivitatea, de ex.). 
Fericirea umana este o emotie si in acelasi timp un fenomen complex, cu numeroase fatete, dintre care unele sunt inofensive, sau chiar benefice, dar altele pot sa devina mai curand riscante, neconfortabile sau de-a dreptul periculoase. Daca avem intelepciunea de a ne alege atitudinile si daca dispunem de capacitatea de a distinge ceea ce este cu adevarat pozitiv in emotiile noastre pozitive, putem sa evitam complicatiile sau patologia, daca e cazul de asa ceva.








(1) Imaginea SUmmer of '14, de Edward Zulawski, via Flikr, sub licenta CC BY-NC-ND 2.0

(2) Greater Good Magazine, (acc. 06.09.2017), 4 ways happiness can hurt you, website: Greater Good Magazine
Continue reading

marți, 5 septembrie 2017

Casatoreste-te si fa copii, spune bunul simt. In caz contrar, esti pierdut si se vor abate asupra ta problemele de sanatate fizica si psihica, alcoolismul si viata pe strazi. Stiinta raspunde: GRESIT.




Bunul simt comun este un lucru minunat. Influenta sa ne educa si face din noi cetateni responsabili. Dar la nivelul simtului comun isi exercita influenta tot felul de mituri, pe care stiinta pur si simplu le invalideaza. Nu te-ai fi gandit ca bunul simt comun si stiinta s-ar afla intr-o relatie de opozitie, in special cand este vorba despre familie, satisfactie maritala si copii.

Psihologia adleriana este o psihologie a bunului simt si luam aceasta notiune drept reper al eforturilor noastre terapeutice. Si bunul simt spune ca esti un succes atunci cand te casatoresti si faci vreo 2 copii, pentru ca in acest fel viata ta devine plina de sens, in mijlocul oamenilor si avand la dispozitie resurse pretioase. Psihoterapia adleriana reprezinta un recurs la bunul simt.

Si poate ca este bine sa traim cu aceste convingeri, indiferent cine vine sa ne demonstreze ca de fapt nu suntem nici mai sanatosi, ca parte dintr-un cuplu, si nici mai fericiti, daca avem copii. Iar in caz ca descoperim ca, cel putin in cazul nostru, acest mit nu se adevereste, sa credem ca "asa s-a nimerit" si suntem tocmai "acea exceptie", care intareste regula.

De altfel, nici nu vreau sa ma gandesc ce s-ar intampla daca oamenii ar afla ca miturile in care cred sunt lipsite de fundament stiintific. Noroc cu faptul ca nu prea ne intereseaza activitatea de cercetare sau bloguri precum acesta! Si totusi... daca este adevarat ca o casnicie nu ne face mai sanatosi ori fericiti, iar copiii nu ajuta in niciun fel atmosfera cuplului, exista explicatii logice sau chiar explicatii de bun simt pentru asta?

Iata ce imi este dat sa descopar cand citesc presa internationala de profil:

  • In ciuda faptului ca femeile sunt acelea pentru care identitatea relationala este extrem de importanta si fiecare fetita se viseaza in rochie de mireasa, tot femeile sunt acelea care se declara cele mai deziluzionate de casnicia lor. Asta in ciuda mitului care afirma ca te casatoresti si toate problemele dispar, fiindca, fie sunt preluate de barbat (acest superman), fie sunt impartite la doi. 
  • De asemenea, un mit spune ca o casatorie ne face mai fericiti. Stiinta spune ca si asta ar fi tot o bazaconie. Exact ca in cazul castigatorilor la loterie, dupa ce ne casatorim si dupa luna de miere, de fapt revenim la nivelul de satisfactie pe care il aveam inainte de nunta. 
  • Dar oare casnicia ne face mai sanatosi? Credinta in virtutile curative si terapeutice ale casniciei pare a fi omniprezenta. Casnicia, credem noi, ne ia nefericirea cu mana, dar ne ia si bolile, tot la fel, ca prin magie. Datele obtinute prin intermediul cercetarii stiintifice par a fi mai curand impotriva acestei convingeri.
  • Un alt mit interesant afirma ca e mai bine sa divortezi decat sa ramai intr-un cuplu nefericit - vrei sa te imbolnavesti? Aici intervine stiinta si spune ca aceasta este doar o iluzie - un studiu a demonstrat ca persoanele divortate traiesc mai putin decat cele care, fie nu au fost casatorite niciodata, fie nu au divortat niciodata. In categoria "divortate" sunt incluse si persoanele care s-au recasatorit!
  • Ultimul mit despre care mi-am propus sa vorbesc aici este acela ca aparitia copiilor consolideaza relatiile de cuplu. Studiile afirma ca de fapt cuplurile fara copii sunt mai fericite decat acelea care au primit aceasta binecuvantare divina. Deci ... another myth bites the dust.




Asa cum afirmam mai sus, poate ca ar fi mai bine sa nu stim toate aceste lucruri despre casnicie si copii - ambele privite de catre noi toti ca un fel de simboluri ale satisfactiei, sanatatii si implinirii in viata. Dar daca tot le-am aflat, am putea risca sa facem niste interpretari. Asadar, oare care sa fie motivul pentru care oamenii, fara macar sa realizeze asta, alearga dupa insatisfactie si boala?

Retin cu mare drag convingerea lui Alfred Adler despre importanta inserarii sociale si frumusetea ideii de Holism: suntem parti dintr-un intreg social care face parte dintr-un intreg supra-ordonat, iar intregul suprem este universul insusi. Noi insine suntem constituiti din intreguri subordonate care conlucreaza armonios, pana la nivel celular - cat de frumos conlucreaza celulele intre ele pentru binele nostru!

Da, continui sa ma minunez de frumusetea acestei teorii si continui sa cred in dansa. Problema s-ar putea sa nu fie in faptul ca ne casatorim si facem copii ci in aceea ca am ramas in sistemul lui Freud, care spunea ca nevroza este pedeapsa omului pentru civilizatie - suferim fiindca nu suntem pregatiti pentru toate aceste eforturi, resimtindu-le ca pe o trauma si tortura fara de sfarsit.

Nevroza este pedeapsa omului pentru lipsa de civilizatie. Alfred Adler

Si pentru ca eu cred in comuniune, cooperare si colaborare, ma incapatanez sa cred ca familia, cuplul si copiii pot fi surse de satisfactie, implinire si sanatate, in ciuda a ceea ce par sa afirme statisticile. Dar pentru a fi intr-un cuplu ar trebui sa fim pregatiti. Iar eu am descoperit, pe masura ce am studiat psihologia cuplului si a familiei, ca oamenii nu sunt pregatiti pentru asa ceva. 

Asta ar putea explica de ce au aparut aceste rezultate socante ale studiilor in domeniu. Cercetatorii cred ca frustrarile apar datorita modificarii stilului de viata al familiei si datorita solicitarilor si presiunilor pe care le exercita societatea de consum. Dar materialismul si dezvoltarea valorilor materiale reprezinta doar o parte din problema. La asta se adauga neintelegerea ideii de cuplu si a responsabilitatilor aferente acestuia. 

Un instalator face 3 ani de pregatire pentru a primi atestarea si dreptul de a lucra in domeniu. Cei mai multi dintre noi, in loc de specializare, privim filme romantice si citim romane care ne fac mai mult rau, prin imaginile deformate, idealizate, pe care le proiecteaza asupra realitatilor de cuplu. Este oare timpul sa schimbam ceva? Cuplul exista pentru ca noua sa ne fie mai bine. Dar ceva pare sa fi deturnat implinirea in cuplu.








(1) Imaginea Holding Hands, de Brett Sayer, via Flikr, sub licenta CC BY-NC 2.0

(2) Psychology Today (acc. 05.09.2017), Is it true that single women and married men do best?; website: Psychology Today

(3) Psychology Today, (acc. 05.09.2017), Women who stay single or get divorced are healthiest, website: Psychology Today

(4) Psychology Today, (acc. 05.09.2017), 23 Ways Single People are Better: Scientific Evidence, website: Psychology Today

(5) Psychology Today, (acc. 05.09.2017), Health Benefits Unlikely Even from the Longest Marriages, website: Psychology Today 

(6) The Guardian, (acc. 05.09.2017), Want to save your marriage? Never have kids!, website: The Guardian
Continue reading

vineri, 1 septembrie 2017

Ce poti face din dragoste pentru cineva? Sa ii treci cu vederea slabiciunile? Sa ii ierti toate greselile? Mai mult - sa ii consideri defectele drept calitati? Pentru Jim Jones, validarea suprema a fost ceva care s-a numit Crima Secolului. 




Am in ultima vreme o fascinatie intunecata pentru narcisism, la fel cum in copilarie imi placea sa privesc film noir. De altfel cred ca in multe filme din categoria noir se gasea narcisismul in persoana femeilor fatale sau a baietilor rai, de un fel sau altul. Se spune ca deciziile proaste fac povestile mai interesante - Bad choices make good stories.

Narcisistii fac multe alegeri proaste, printre care se afla scandalurile, pedepsele, razbunarile, compulsiile, etc. Dar narcisistii, ca si noi ceilalti, isi doresc sa isi depaseasca limitele. O viata in care nu exista asa ceva, este o viata searbada, lipsita de evolutie. Limitele care ii preocupa pe narcisisti sunt acelea legate de modul in care sunt perceputi si mai precis, grandoarea personalitatii lor.

Un narcisist este cu atat mai implinit cu cat are mai multe confirmari ale grandorii sale. Evident ca acesta este un ideal nerealist si iluzoriu din mai multe motive, cum ar fi faptul ca vor exista intotdeauna oameni care nu ne plac sau faptul ca nu putem sa fim perfecti in toate privintele. Cu toate acestea, narcisistul va dori sa fie "cel mai" - acel personaj providential, despre care ai face bine sa stii.

Ceea ce trebuie sa crezi este ceea ce vezi. Daca ma privesti ca pe prietenul tau, voi fi prietenul tau. Daca vrei sa ma privesti ca pe tatal tau, voi fi tatal tau, pentru aceia dintre voi care nu au un tata. Daca vrei sa ma privesti ca pe salvatorul tau, atunci voi fi salvatorul tau. Daca vrei sa ma privesti ca pe Dumnezeul tau, atunci voi fi Dumnezeul tau. Jim Jones

 Concret, asigurarile acestea vin prin intermediul a ceea ce se cheama "Narcissistic Supply" - un fel de tribut pe care narcisistul il primeste de la cei care ar trebui sa il iubeasca neconditionat. Lucrurile merg atat de departe in privinta acestui tribut, incat narcisistul ajunge sa masoare consideratia celorlalti in cantitatea de marlanie pe care o practica fara sa pateasca nimic.

Minciuna, adulterul, inselatoria, crizele de nervi, capriciile, cheltuielile nesabuite, sumele uriase pierdute la jocurile de noroc, ignorarea responsabilitatilor si a indatoririlor de rol... Daca esti destul de indragostit de narcisistul tau, toate acestea devin calitatile sale, iar tu ii aduci un omagiu suprem daca esti capabil sa le privesti ca atare, in ciuda faptului ca te doare sa tot suporti consecintele costisitoare ale nesabuintei sale. Esti oare pregatit "spiritual" sa urci toate treptele desavarsirii personale prin intermediul sacrificiului de sine?

Este de notorietate credinta narcisistului in faptul ca are drepturi suplimentare decat restul oamenilor, ca si cand existenta sa ar fi un fel de miracol divin. Narcisistul nu are niciun fel de limite, si actioneaza fiind convins de faptul ca alegerile sale nu au decat consecinte frumoase, asa cum merita el. In aceasta iluzie observam gandirea magica a narcisistului, care pare a nu intelege notiunea de consecinte logice.

Atunci cand narcisistul comite toate aceste fapte iar de partea cealalta se afla cineva care i le trece cu vederea, este ca un compliment suprem pentru narcisist. Dar este un compliment pe care nimeni nu ar trebui sa-l faca si nimeni nu ar trebui sa il primeasca. In caz contrar, ceea ce se intampla este situat in ceea ce se cheama "Spatiul Patologic Narcisist" - locul in care se gaseste secta narcisistului, al carei lider suprem este chiar el.

Cand narcisismul atinge culmea patologiei, obtinem un Jim Jones - liderul religios al Templului Poporului care seduce o multime de oameni, pentru ca poate, pentru ca in final sa ii determine sa se sinucida, tot la fel, pentru ca poate. Ceea ce unii au numit "crima secolului", este, dupa parerea mea, o mostra fatala de Narcissistic Supply: "i-am facut pe toti acesti oameni sa se sinucida pentru mine - sunt tare, sau ce?".



Jim Jones si cultul sau numit Templul Poporului, care imbina intr-o armonie terifianta crestinismul cu socialismul, reprezinta prototipul fenomenului narcisist. Carismaticul lider american a gasit calea cea mai potrivita de a intra in istorie: sinuciderea colectiva a membrilor cultului sau, stabilit in Guyana, la Jonestown. 

Moartea prin otravire cu cianura a peste 900 de persoane a purtat numele bombastic de "sinucidere revolutionara". E greu sa iti dai seama cand liderul pe care il urmezi si in care crezi din tot sufletul tau, pur si simplu o ia razna. Ce iti mai ramane de facut cand i-ai daruit deja acestui lider intreaga ta viata, posesiunile, familia si tot ce iti apartine? Te vei opune sau vei merge in directia in care te poarta curentul? 








(1) Imaginea Rabbit Cult Series 5, de Joanidea Sodret, via Flikr, sub licenta CC BY-NC 2.0

(2) Wikipedia, (acc. 01.09.2017), Jonestown, website: Wikipedia

(3) San Diego State University, (acc.01.09.2017), Jim Jones and Narcissistic personality Disorder, website: SDSU
Continue reading

miercuri, 30 august 2017

Cea mai importanta trasatura a oamenilor fericiti este ca... isi doresc sa fie fericiti! Iar cand exista o vointa, se gaseste o cale. Ai renunta la toate dorintele tale pentru a deveni fericit? Sau ai putea sa apreciezi lucruri care nu mai inseamna nimic pentru tine?




Cred ca si tu esti convins ca fericirea ta depinde de circumstantele vietii, de cat de mult iti reusesc planurile, de cat de multe nenorociri se abat asupra ta. Pare o asociere logica si tocmai din aceasta cauza, foarte multa lume este convinsa ca fericirea este dependenta de circumstante, de evenimente, ca si cand exteriorul ar exercita o actiune de neoprit asupra emotiilor noastre. De aici si mitul.

Dupa cum stiti, una dintre preocuparile principale ale Psihopediei este tocmai aceea de a lupta cu miturile raspandite la nivelul psihologiei populare, in special atunci cand acestea sunt incarcate de falsitate si, in consecinta, de pericole. A crede ca viata noastra psihica este dependenta in proportie de 100% de ceea ce ni se intampla, inseamna sa excludem influenta personalitatii asupra starii noastre emotionale. Crezi oare si tu ca daca esti parasit de persoana iubita, atunci intri in depresie, iar daca castigi la loto esti fericit pentru totdeauna?

Din perspectiva terapeutica adleriana personalitatea (stil de viata) si felul cum este aceasta structurata este singurul lucru care influenteaza starea noastra emotionala si de aceea, foarte multi clienti cu care intru in contact, se mira cand, in loc sa le ofer consolare cu privire la ceea ce li se intampla, le ofer un cu totul alt tip de servicii: a invata sa intre in contact cu realitatea si a se adapta la aceasta realitate, alegandu-si emotiile in functie de necesitatile momentului.

Am sa va invit sa lecturati urmatoarea pilda:

O tanara a mers la bunica ei si i-a povestit despre viata ei si ce greutati avea – sotul sau o inselase si era devastata. Nu stia cum sa treaca peste si voia sa renunte. Era obosita sa mai lupte, sa mai incerce. I se parea ca o data ce rezolva o problema, alta venea.

Bunica a luat-o la bucatarie. A luat trei oale cu apa si le-a pus pe foc. In scurt timp, apa din oale a inceput sa fiarba. In prima oala a pus morcovi, in a doua oua si in a treia a pus cafea macinata. Le-a lasat sa fiarba fara sa scoata un cuvant.

Cam in 20 de minute a oprit ochiurile la aragaz. A scos morcovii si i-a pus intr-un castron. A scos si ouale si le-a pus intr-o castron. Apoi a turnat cafeaua intr-un castron.

S-a intors la nepoata ei si i-a zis “Spune-mi ce vezi.”

“Morcovi, oua si cafea” a raspuns.

Bunica ei a rugat-o sa se apropie si sa puna mana pe morcov. A facut asta si a simtit ca morcovii sunt moi. Bunica a rugat-o apoi sa ia un ou si sa il sparga. Dupa ce l-a decojit, a observat ca oul era fiert.

I-a mai spus sa incerce cafeaua. Nepoata a zambit cand a gustat aroma bogata, dupa care a intrebat “ce inseamna toate astea, bunico?”

Bunica ei i-a explicat ca fiecare din acele obiecte au fost supuse aceluiasi tratament: apa fiarta. Fiecare a reactionat diferit. Morcovul era tare, dar o data cu fierberea apei a devenit moale si fraged. Oul era fragil. Coaja subtire ii proteja interiorul lichid, dar dupa ce a fiert a devenit tare. Boabele de cafea macinate in schimb, sunt unice. Dupa ce au fost adaugate in apa acestea i-au schimbat culoarea.

“Tu care esti?” a intrebat bunica. “Cand calamitatea iti bate la usa, cum raspunzi? Esti un morcov, un ou sau o boaba de cafea?”

Gandeste-te la asta: Care sunt? Sunt morcovul care pare tare, dar care in contact cu o calamitate devine moale si isi pierde din putere?

Sunt oul care incepe cu o inima moale, dar se schimba o data cu caldura? Am un spirit fluid, care dupa o despartire, un deces, o problema financiara, devine calit si rigid? Am acelasi invelis, dar interiorul meu a devenit acru si dur cu un spirit rigid?

Sau sunt ca boaba de cafea? Cafeaua schimba culoarea apei. Cand apa incepe sa fiarba, se elibereaza aroma si mirosul. Daca esti ca boaba de cafea, atunci cand totul pare sa fie pierdut, tu devii mai bun si schimbi situatia in jurul tau. Cand e ora cea mai neagra, te ridici la un alt nivel?

Cum gestionezi o problema? Esti un morcov, un ou sau o boaba de cafea?




Acest mit alt "corespondentei necesare" intre ceea ce ni se intampla si ceea ce simtim, vine cu un manunchi de alte mituri subzistente: existenta unei crize a adolescentei, a unei crize de la mijlocul vietii, a crizei "cuibului gol" - cand o mama sufera pentru plecarea de acasa a copiilor deveniti adulti, sau o asociere intre batranete si depresie. Nu spun ca sunt excluse astfel de crize. Ele sunt posibile, dar nu sunt o regula dovedita statistic.

In terapia pe care o practic, le pun la dispozitie clientilor mei anumite strategii prin intermediul carora sa scape, nu doar de mitul si convingerea launtrica care afirma ca circumstantele le determina dispozitiile sufletesti, ci si de dispozitiile sufletesti pe care le traiesc, ca si cand nu li s-ar da de ales. In realitate, avem ceva mai multe optiuni, cel putin dupa ce am trecut pe la un cabinet de psihoterapie.

Iata in ce mod putem sa iesim de sub dicatura circumstantelor:

  • Renuntand la dorintele nerealiste (din pacate nici macar nu realizam cat de multe dorinte nerealiste avem, strecurate in aspecte banale ale vietii)
  • Dorind lucrurile pe care le avem (stiu, este dificil sa apreciezi ceea ce ai deja, insa merita din plin, cel putin in ce priveste nivelul nostru de buna dispozitie)

Este dovedit stiintific ca oamenii fericiti au astfel de trasaturi si, de asemenea, este dovedit stiintific faptul ca persoanele care beneficiaza de conditii ideale de viata (ex. au castigat la loto), nu reusesc sa fie fericiti, in acord cu conditiile si circumstantele vietii lor. De asemenea, s-a dovedit stiintific ca numai in conditii de saracie extrema un plus de venit poate imbunatati dispozitia emotionala. Toate acestea sunt argumente in slujba ideii ca nu depindem de circumstante in ce priveste fericirea, sau cel putin, nu in proportia in care ni se pare noua ca am depinde.








(1) Imaginea Happiness, de James Baker, via Flikr, sub licenta CC BY 2.0 sub licenta
Continue reading

luni, 28 august 2017

Un baiat de succes atrage lumina reflectoarelor. Un barbat de succes este el insusi lumina. Valoarea unui baiat este dependenta de atentia pe care o primeste. Valoarea unui barbat sta in ceea ce stie sa faca.




Oamenii vor tot felul de lucruri din partea noastra. Ca sa parafrazez o reclama celebra, exista o diferenta importanta intre barbati si baieti, sau, respectiv, intre femei si fete. Barbatii vor increderea ta, in timp ce baietii vor doar atentie. Este valabil, in aceeasi forma si pentru genul feminin. Acesta este un test subtil care indica cu destul de multa acuratete nivelul de evolutie sociala la care ati ajuns.

Maturitatea sociala presupune un anumit nivel de competenta care se exprima prin ceea ce putem noi sa facem pentru ca ceilalti sa investeasca in noi resursele lor: bani, timp si, desigur, incredere. A fi matur inseamna, din punctul meu de vedere, a reusi sa te afirmi pe o cale social acceptata, a obtine mai mult decat atentia, a obtine increderea si resursele celorlalti.

Probabil ca ati observat si faptul ca toti copiii isi doresc sa primeasca atentie. Este o dovada de sanatate pentru ei si au scuza ca sunt copii. Cand primesc atentie pentru lucrurile pozitive pe care le fac, ei invata sa castige increderea adultilor si sunt pe drumul cel bun. Dar nu intotdeauna exista aceasta atentie pozitiva si atunci un copil incearca sa primeasca atentie punandu-se pe sine in situatii neplacute, penibile sau chiar disperate.

Un copil care procedeaza in felul acesta este un copil profund descurajat. El nu mai crede ca se poate afirma pe o cale pozitiva, mai ales ca lumea din jur a esuat sa observe lucrurile bune pe care le face. De fapt aceasta este o problema universala care se rasfrange asupra evolutiei acestor copii. Ei sunt atat de vulnerabili la factorul atentie primita incat sunt gata sa faca orice pentru a obtine aceasta atentie - literalmente, orice.

Problema universala despre care vorbeam poate fi enuntata in felul urmator: in calitate de copil, poti face foarte multe eforturi pentru a obtine atentie pozitiva si sa nu o obtii - iar aceasta este cea mai proasta afacere posibila pentru un copil. In schimb, poti obtine foarte multa atentie negativa punand in scena o intriga ieftina cu minim de investitie (efort) - si asta pare o investitie excelenta, nu-i asa?

Ce inseamna "intriga ieftina"? Pentru ca acest articol a pornit de la ideea de "trolling", am sa ma refer la acest fenomen internautic care insa poate fi extins in aria educationala si in afara internetului. Eu personal ii numesc troli pe toti "copiii" care incearca sa obtina atentie negativa, dat fiind faptul ca au fost descurajati si si-au pus la punct acest mecanism de atragere a atentiei negative, prin minim de investitie (munca).

Pentru a ilustra care este importanta recunoasterii pentru copii am sa va ofer doua citate dintr-un studiu realizat in colaborare de doua universitati din America. Era un studiu care incerca sa clarifice in ce masura comportamentul profesorului afecteaza atmosfera clasei si comportamentul copiilor.

Profesorii care au participat la studiu au adoptat in decursul experimentului 3 comportamente diferite:
  • ignorarea comportamentelor nepotrivite, 
  • aprecierea comportamentelor potrivite, 
  • enuntarea regulilor de comportament in clasa.
Asa cum era de asteptat, comportamentul copiilor a fost influentat poztiv de faptul ca erau laudati pentru ceea ce faceau bine. Dar observati cat de semnificativa a fost aceasta influenta a recunoasterii din cuvintele unui profesor care a participat la experiment:

Am fost uimita de diferenta pe care a produs-o aceasta procedura in atmosfera clasei si chiar in ce priveste propriile mele emotii. Am realizat faptul ca laudand ceea ce copiii faceau bine si ignorand ceea ce faceau rau, de fapt cautam ceea ce era bun in acesti copii. A fost intr-adevar foarte satisfacator sa vad binele in loc sa critic.... Am fost convinsa ca o abordare pozitiva a disciplinei este raspunsul. Iar Stan (elev, subiect al experimentului) s-a transformat dintr-un copil morocanos, ursuz si trist, intr-un copil al carui zambet ii ocupa toata figura. 
Sa mai mentionam ca in acest experiment este vorba despre copii de scoala primara (1-4). Si in timp ce pentru copiii de aceasta varsta este atat de importanta atentia pozitiva, iar lipsa acesteia are efecte atat de negative asupra comportamentelor, pe masura ce crestem, se presupune ca internalizam alte modalitati de a ne simti importanti si mandri de noi insine decat au copiii mici, care sunt dependenti in totalitate de feed-backul primit.




Asa cum spuneam la inceput, diferenta intre un barbat si un baiat este faptul ca un baiat incearca sa obtina atentia, in timp ce un barbat incearca sa iti obtina increderea. La fel si diferenta intre o fata si o femeie. Atentia se poate obtine si prin mijloace ieftine, usoare, cum ar fi tulburarea linistii, o petarda, o fumigena, un geam spart, etc. Pentru incredere in schimb, trebuie sa dovediti anumite calitati, prin munca, perseverenta si seriozitate.

O societate civilizata se asigura inainte de toate ca membrii ei nu isi obtin semnificatia prin gesturi puerile si imature ci dezvoltandu-si capacitatea de a castiga increderea semenilor. Devenind predictibili si de nadejde devenim de fapt "de succes", in ciuda faptului ca in mass-media, uneori, succesul pare sa insemne succes in a atrage atentia. Totusi, seriozitatea, disciplina si efortul fac diferenta chiar si in acest domeniu.

Dictionarul Urban ofera urmatoarea definitie trolului:

Cineva care posteaza pe o retea de socializare mesaje provocatoare, in mod intentionat, in scopul de a produce cat mai multa tulburare, certuri si intrigi. 

Iar trollingul, potrivit aceluiasi dictionar, este:

A fi nesuferit pe internet, doar pentru ca poti. In general asta se face adresand cateva observatii sarcastice unor persoane inocente, pentru ca esti pe internet, si hei, nimeni nu-ti interzice.

Pentru mine insa, este un trol oricine incearca sa obtina atentie printr-un mijloc ieftin: intrigi, auto-flagelare, scandaluri, fotografii in bikini, drame contrafacute, masini tunate, etc. S-ar putea sa va gasiti, absolut intamplator in aceasta categorie, si nu ar trebui sa o luati personal. Eu doar incerc sa fac diferenta intre un barbat si un baietel, intre o femeie si o fetita. Din punctul meu de vedere, oricine se lupta pentru atentie este imatur si poate ajunge oricand sa caute atentia negativa, in lipsa de altceva.

Iata si cateva moduri de a atrage atentia, practicate de troli:
  • Eterogenitatea (Ex: ! @ 4 O [ - * ] .) 
  • Asimetria (Ex: *_________***____*) 
  • Contrastul (Ex: _________|||||||) 
  • Neregularitatea (Ex: ;...””..\\***) 
  • Mişcarea (Ex: O O O O O) 
  • Intensitatea (Ex: simplu)
  • Misterul (Ex: simp*u)
  • Intreruperea (Ex: =====     =====)
  • Recompensa (Ex:  $10,000)
  • Reputatia (Ex: Bavaria!)
  • Recunoasterea (Ex: thumbs up)
  • Marcajul (Ex: ! ___________ !)

In general trolii sunt niste mici experti in ce priveste acapararea atentiei si pot folosi mijloace mai rudimentare, primitive, cum ar fi apelul la elemente stridente, care starnesc simturile (cantitati mari, culori aprinse, zgomote puternice, vestimentatie sumara) sau, dimpotriva, mai complexe: mici recompense, complimente, crearea misterului, comportamente inconstante, aparitii - disparitii, etc.








(1) Imaginea Internet Troll, de Erik Solheim, via Flikr, sub licenta CC BY-SA 2.0
Continue reading

duminică, 27 august 2017

Singuratatea este dramatica si ne da fiori reci. Este mai bine sa ai parte de un cuplu, de o vorba buna si o imbratisare calda. Poate cu exceptia situatiei in care, intr-un cuplu, vorba buna si imbratisarea calda... nu exista.




Stiti probabil ca sunt "adlerian" - adica specializat in psihoterapia medicului austriac Alfred Adler (1870-1937). Esenta acestei scoli de psihoterapie este ideea de "spirit comunitar", adica capacitatea unei persoane de a empatiza, de a coopera si de a se solidariza cu cei din jur, dat fiind specificul social al fiintei umane. Asa stand lucrurile, cred ca va imaginati ce credea Alfred Adler despre singuratate.

Daca este sa parafrazam o expresie biblica, este mai usor pentru o camila sa treaca prin urechile acului si este mai usor ca un bogat sa intre in imparatia cerurilor, decat este pentru un adlerian sa pretinda ca este adlerian si sa faca elogiul singuratatii, sau chiar "cursuri de solitudine". Cu toate acestea, nu ar trebui sa ne lasam inselati de aparente.

Exista oameni care au darul de a aduna populatii intregi in jurul lor, au un fel de lipici si un fel de magnetism al lor, dar asta nu inseamna ca astfel de oameni au si spirit comunitar - acea capacitate de a te solidariza cu nevoile aproapelui si de a-ti oferi concursul pentru rezolvarea problemelor comunitatii.

Ba chiar astfel de oameni cu lipici, inconjurati de admiratori, pot sa fie psihopati cu acte in regula, daca are cineva disponibilitatea sa ii cunoasca si sa ii diagnosticheze. Psihopatii, care teoretic sunt lipsiti de bun simt comun si de spirit social adlerian, pot sa afiseze o doza letala de farmec personal, lucru care aduna masele de admiratori ciorchine in jurul lor.

Exista mai multe motive pentru care auto-cunoasterea si intelegerea de sine poate conduce de fapt la mai multa singuratate. La fel cum, potrivit unor studii, pana la jumatate dintre cuplurile care intra intr-o consiliere, nu devin comuniuni mai puternice si semnificative, dimpotriva, sfarsesc prin despartiri lamentabile (25%) sau continua sa aiba probleme (25%), chiar si dupa 5 ani de monitorizare.

Are sens despartirea si singuratatea de dupa auto-cunoastere, din mai multe motive, pe care o sa incerc sa le listez in cele ce urmeaza:




  • STIU CINE / CE SUNT - Ei bine, o consiliere de cuplu sau un proces de auto-cunoastere are drept rezultat o mai buna cunoastere a propriilor nevoi si a propriilor limite. Acest lucru te aseaza in fata unor optiuni radicale: ramanem impreuna, evoluand prin schimbare, prin munca, sau ramanem noi insine, dar pe cai diferite?
  • STIU CINE ESTE CELALALT - Realizatorul Dan Fintescu declara la un moment dat ca a ramas singur pentru ca a inteles ca o femeie are anumite nevoi si el nu se simtea capabil sa vina in intampinarea acestora. Consilierii de cuplu spun ca "o relatie buna nu pica din cer" - este nevoie de eforturi. Cineva poate descoperi ca pur si simplu are alte prioritati decat nevoile unui partener de viata. Iti dai seama ca e mai bine sa nu incepi ceva pentru care nu esti pregatit.
  • INVAT SA GESTIONEZ SLABICIUNI -  Ar fi o povara prea mare pentru o persoana care se simte expusa la tot felul de agresiuni si pericole reale ori mai curand imaginare. Ai nevoie de o doza serioasa de curaj si incredere pentru a reusi sa supravietuiesti singuratatii -  e ca si cand ai inota in larg fara sa te cuprinda panica la gandul ca vei obosi, ori te va ataca un rechin in orice moment. Inoti singur si veghezi asupra ta. Esti la suprafata si esti in armonie cu necuprinsul apelor.
  • MAI PUTINE MITURI ROMANTICE - In special tinerii, au foarte multe idei preconcepute despre iubire si relatii, pe care si le ventileaza peste tot: in cantece, in poezii sau declaratii spontane. Dar vine timpul in care afli ca dragostea nu schimba chiar tot, si ca poti si fara iubire sa realizezi unele lucruri - poate cu mai mult succes, fiindca ai mai multe resurse. Intalnirea cu terapia ar putea fi un astfel de moment.
  • INVAT SA FIU INDEPENDENT - Dependenta financiara sau emotionala este un impediment urias in calea singuratatii dar si in calea fericirii in cuplu, din pacate. Dependenta este dureroasa prin conditia dramatica pe care o implica aceasta situatie. In consiliere si psihoterapie, invatam sa punem in valoare resurse nebanuite si sa ne eliberam de povara dependentei.
  • NU-TI MAI PASA DE BARFE - In urma unui proces de auto-cunoastere inveti sa devii mai selectiv in ce priveste mesajele venite din jur. Din pacate, singuratatea este perceputa de multi dintre noi ca un fel de handicap personal care are la origine o deficienta rusinoasa - cum de nu te iubeste nimeni? nu esti si tu om?
  • APARENTELE NU CONTEAZA - Pentru o persoana care a beneficiat de un proces de auto-cunoastere, faptul ca un anumit partener afiseaza o imagine publica stralucitoare si plina de succes, nu mai conteaza atat de mult. Stim ca in spatele acestei reclame s-ar putea afla orice si adunam informatii cu mai multa precautie. Altfel spus, "nu ni se mai aprind calcaiele". 
  • INTELEGI RESPONSABILITATEA - A intra intr-un cuplu presupune o responsabilitate uriasa fata de noi insine si fata de celalalt. Pentru unii poate fi mai usor sa foloseasca si sa arunce oamenii, ca pe niste obiecte. Dar exista consecinte pentru asta - provoci suferinta, incurci planuri, incurci destine... poate definitiv. Asta nu este pentru oricine iar o persoana care intelege responsabilitatea, prefera sa nu inceapa o relatie daca nu crede in aceasta. 

Mai cred ca exista o diferenta importanta intre singuratatea care izvoraste din auto-cunoastere si singuratatea nevrotica, desi, de multe ori, ne este greu sa vedem aceasta diferenta. Singuratatea la care recurgem pentru ca stim ca o anumita relatie nu are viitor, cea izvorata din auto-cunoastere, este sanatoasa si potenteaza resursele noastre. In compania propriei persoane te poti dezvolta, poti creste, poti evolua. In plus, eviti incurcaturile inutile ale unor relatii fara viitor. 

Singuratatea nevrotica este diferita prin trasaturi precum perfectionismul si idealismul excesiv, ori fricile irationale. Suntem singuri, desi avem nevoie de companie, pentru ca avem asteptari mult prea mari, suntem critici si necrutatori, avem personalitati incomode, respingatoare, toxice. Probabil ca in trecut cineva ne-a invatat sa fim asa, ca sa ne fie mai bine, sa fim in siguranta, sa controlam lucrurile. Sau poate ca viata insasi ne-a lasat aceasta invatatura.

Exista si celalalt tip de singuratici nevrotici: aceia care, in urma unor traume, se asteapta la abuzuri de tot felul si se tem de intimitate, se tem sa se destainuie sau sa clarifice anumite lucruri fiindca au impresia ca, la un moment dat, vor fi folosite impotriva lor. Fiecare gest devine atunci un atac si un semnal ca intimitatea a esuat si probabil ca ea nici macar nu exista pe aceasta lume.

O persoana care a traversat un proces de auto-cunoastere are capacitatea de a-si gestiona emotiile, nu i se aprind calcaiele si stie sa distinga aparentele de ceea ce este esential. Aceasta nu evita sistematic relatiile, cum ar face un singuratic nevrotic, dimpotriva, va continua sa caute si ramane deschisa posibilitatii de a intemeia relatii serioase. Nu se va multumi cu primul sosit, dar nici nu va considera cuplul o cauza pierduta. 








(1) Imaginea Solitude, de Shinji Watanabe, via Flikr, sub licenta CC BY-NC-ND 2.0

(2) The Ubber Actor, (acc. 27.08.2017), Are performers raging narcissits?; website: The Inner Actor

(3) The Huffington Post, (acc. 27.08.2017), Marriage counselors: 10 things they don't want you to know[ website: The Huffington Post

(4) Wikipedia, (acc. 27.08.2017), Alfred Adler, website: Wikipedia
Continue reading

miercuri, 23 august 2017

Intentiile va sunt pozitive dar rezultatele sunt un dezastru. Va pierdeti increderea in relatii si stima de sine pentru ca dorinta voastra de a va "racori" preia controlul si va face sa pierdeti din vedere ceea ce va doriti cu adevarat si ceea ce puteti face eficient, pentru a obtine.




Ne displace terorismul, ideea de terorism, manifestarile si efectele sale tot mai observabile in lumea de azi. Cu toate acestea terorismul face parte din viata noastra, si as risca sa afirm ca face parte din noi. Va amintiti de complexul Medeea? Frustrarile reprezinta o trasatura a vietii noastre psiho-sociale si nu intotdeauna stim sa le gestionam intr-un mod adecvat - adica intr-un mod care sa nu produca pagube, sa nu provoace suferinta in jur sau propriei persoane.

Te nemultumesc tot felul de lucruri si te infurie faptul ca intre ceea ce iti doresti si ceea ce ti se ofera exista aceasta prapastie ce pare de netrecut. Ce iti vine sa faci? De regula iti vine sa te razbuni, sa pedepsesti, sa "iti faci dreptate". Nu mai conteaza cum - scopul scuza mijloacele... Poate ca intentiile tale sunt cele mai bune si poate ca ceea ce iti doresti este justificat. Cu toate acestea, actionezi asa cum iti vine iar rezultatul este ca... ai devenit un terorist. Ai fost oare si tu un mic terorist, fara macar sa-ti dai seama?

Imi amintesc ca prin anii '60 a exista o grupare destul de bine organizata in Statele Unite, alcatuita in special din studenti, copii ai unor oameni bine vazuti in societate, cu statut privilegiat si care dispuneau de resurse materiale considerabile. Gruparea se numea The Weathermen, iar apoi The Weathermen Underground. Acesti tineri "frumosi si liberi" isi doreau ca guvernul Statelor Unite sa retraga trupele din te miri ce colturi ale lumii, unde militarii cadeau la datorie pentru ratiuni pe care nimeni nu le putea intelege.

Ai spune ca intentiile celor de la organizatia The Weathermen erau cat se poate de pozitive. Si nu se sfiau sa arate ca nu sunt de acord cu hotararile de guvern, prin tot felul de manifestari. Dar guvernul nu prea lua in seama aceste actiuni pasnice - stiti povestea. Din aceasta cauza The Weathermen s-au radicalizat, ajungand chiar sa puna bombe in cladirile guvernamentale. Scopul lor era acela de a rasturna guvernul si adoptasera o ideologie comunista, anti-imperialista.

Am evocat acest fragment din istoria Statelor Unite pentru ca el ne ajuta sa intelegem unde ne poate duce dorinta de a invinge cu orice pret. Faptul ca ceilalti nu doresc sa ne ia in consideratie dorintele poate declansa aceasta tendinta de a "ne arata muschii". Facem asta si in relatiile dintre noi si cele mai apropiate fiinte din viata noastra. Reactiile noastre sunt agresive, razbunatoare, auto  si hetero-vatamatoare. Rezultatele pot fi fatale pentru relatii, pentru stima noastra de sine si pentru potentialul nostru de evolutie.




Iata cateva lucruri pe care le-ati putea face, legat de aceasta tendinta de a va lua revansa:

  • CONSTIENTIZARE. In primul rand este util sa constientizati ciclul frustrare -  furie - razbunare - pierdere - depresie. Da, totul incepe cu furia si se incheie cu depresia. Iar ciclul se repeta de fiecare data, in ciuda faptului ca simtiti aceasta dorinta de "a te racori".
  • OPRESTE CICLUL. In momentele in care simtiti ca sunteti pe cale sa reintrati in acest ciclu opriti-va, trageti aer in piept, luati-va o pauza. Aparitia furiei poate reprezenta "beculetul rosu" care va anunta ca trebuie sa luati acest "time out". Formati aceasta asociere noua intre furie si time out si va veti aminti de ea la momentul potrivit, asa cum va amintiti sa apasati frana la culoarea rosie a semaforului.
  • INVATA SI CRESTI. Dupa ce ati realizat faptul ca sunteti pe cale sa re-initiati cercul vicios, puteti face un pas suplimentar in directia constientizarii, intrebandu-va care ar fi rezultatul daca veti da curs dorintei de a va lua revansa. Ce va invata experienta? Chiar merita sa va "racoriti"?
  • CONSTIENTIZATI DORINTELE. Este important ca in acest moment de pauza pe care vi-l luati sa constientizati care sunt dorintele frustrate - adevaratele voastre dorinte: "Ce vreau? Ce imi doresc cu adevarat in aceasta situatie?"
  • CONTACT CU REALITATEA. In aceasta faza, dupa ce ati ajuns sa va constientizati dorintele frustrate, este un moment bun sa va intrebati daca este rezonabil sa va doriti acel lucru. "Este ceea ce imi doresc potrivit cu aceasta lume sau mai curand cu imparatia cerurilor?"
  • OPTIUNEA REALISTA. Daca ati descoperit faptul ca ceea ce va doriti este realist, puteti sa va intrebati daca exista o cale mai eficienta de a obtine lucrul pe care vi-l doriti - fie macar si una care presupune mai putin circ, zgomot, spectacol, etc.

Daca luati in serios acesti pasi, puteti sa ii completati de fiecare data cand furia tinde sa preia controlul si sa va copleseasca. Nu este rusinos sa fii furios. Este o emotie profund umana care insa poate produce ravagii daca ii permitem sa se manifeste in actiunile noastre razbunatoare ce ne vatameaza si ne compromit din punct de vedere social. Iar asta chiar poate sa devina rusinos. Nimeni nu-si doreste sa aiba de-a face cu oameni care nu se pot controla.

E bine sa facem diferenta intre ceea ce simtim si ceea ce facem ca urmare a ceea ce simtim. La persoanele extrem de emotive, actiunea pare atasata emotiei intr-un mod indisolubil. Lucrurile nu trebuie sa ramana asa caci efectele pot fi dezastruoase pentru noi si relatiile noastre. Un plus de reflectie, de constientizare, de analiza, poate reprezenta modul prin care invitati ratiunea si comportamentul rational in viata voasta, si inceputul unui nou stil de viata.











(1) Imaginea Best HD Anger Cover, de Tatiana T., via Flikr, sub licenta CC BY 2.0

(2) Wikipedia, (acc. 23.08.2017), The Weather Underground, website: Wikipedia
Continue reading

luni, 21 august 2017

Despre adolescentul rebel nu se poate scrie decat sublim. Dar este interesant si faptul ca adolescentul rebel este mai prezent in domeniul artistic decat in cel stiintific, validat prin cercetare. Este oare adolescentul teribilist doar un mit?




Cultura unui popor, este constituita din valori, principii si modele. Toate acestea le regasim in legendele acelui popor (mituri) si, s-ar parea, fiecare dintre popoare dispune de cateva legende din care isi trag "seva" generatii la rand. Romanele, scenariile de film, piesele de teatru ale prezentului, rareori aduc ceva nou, iar daca se intampla asta, sansele ca ele sa fie gustate de public sunt minime. 

Cultura unui popor joaca un rol foarte important in evolutia acestuia, tocmai fiindca valorile, principiile si modelele respective reprezinta "substante active" care anima mai toate ariile vietii acelui popor. Desi fiecare dintre popoare are un cult al binelui, zugravit in diverse forme si nuante, incarcat de anumite conotatii (curaj, sacrificiu altruist, onestitate, etc), s-ar parea ca exista si diferente intre modelele promovate in diferite regiuni ale lumii. 

Daca nu ar exista aceste diferente, probabil ca ne-ar mira faptul ca, spre exemplu, in Orientul Indepartat, fenomenul iubirilor nevrotice si proverbialul "conflict intre minte si inima" nu este o realitate atat de prezenta precum in Occident. Oare in China, inimile oamenilor se inteleg mai bine cu creierele lor, in beneficiul stabilitatii familiale? Tot la fel, se poate afirma si despre mitul adolescentului rebel si tulburat, care este mult mai putin reprezentat in Orient.




Oare hormonii adolescentilor japonezi sunt mai cuminti? Sunt intrebari pe care merita sa ni le punem, fiindca in acest fel ajungem la concluzia ca de fapt criza adolescentei, despre care vorbesc pana si manualele universitare de Psihologie, s-ar putea sa fie mai curand un fenomen cultural (invatat), decat o realitate bio-psihologica propriu-zisa, caracteristica fiintei umane. 

De ce cred asta? E drept ca exista Bollywod-ul, la fel cum exista Hollywood-ul, dar pe masura ce miturile occidentale isi fac loc in Orientul Indepartat, ca urmare a dominatiei culturale a Occidentului si a Americii, s-ar parea ca si adolescentii din Orient devin mai "problematici", mai "crizati", in acord cu nivelul de occidentalizare pe care l-a suferit patria lor. Iar India a suferit un astfel de proces, fiind o provincie britanica pentru 200 de ani.

Am un motiv bun pentru a ma referi la filmele "de consum de masa". Faptul ca un film este "bun" adica este foarte popular, depinde de natura evenimentelor pe care le prezinta. O zi obisnuita din viata unui adolescent model, care isi respecta parintii si care ajuta la treburile casnice, care nu are "o mica dar fatala problema sentimentala" ce ii blocheaza existenta, evolutia si pregatirea pentru viata, ei bine, la asa ceva nu se uita, lacrimand, intreaga suflare a targului - imposibil. 

La fel stau lucrurile si in cazul cartilor de consum, precursoare in Occident ale telenovelelor. Trebuie sa stim faptul ca a existat in Europa, inca de pe vremea lui Shakespeare si mai de timpuriu, o astfel de cultura a romantismului bolnav in care adolescentii au jucat un rol fundamental, fiindca au tot ce le trebuie pentru a desavarsi spectacolul. Nu vreau sa imi imaginez ce ar fi fost mitul indragostitilor din Verona daca el nu ar fi promovat romantismul bolnav si cat de mult s-ar fi dormit, total incomod, in salile de teatru.

Dar in ciuda acestui mit care ne tine treji in salile de spectacole, nici macar in Occident nu se justifica introducerea asa-zisei "Crize a Adolescentei" in manualele de Psihologie. Imi amintesc ca citeam intr-un astfel de manual despre transformarile hormonale care le fac pe fetite mai vulnerabile din punct de vedere emotional iar pe baietei ii fac sa adopte comportamente de risc, in timp ce dezvoltarea anumitor regiuni ale creierului, responsabile cu auto-controlul se incheie abia spre sfarsitul adolescentei (ca si cand ar trebui sa se incheie dezvoltarea lor, pentru a beneficia de auto-control).

Dar lucrurile nu stau chiar asa, spun cercetatorii contemporani ai psihicului. Anna Freud ne indemna in secolul trecut sa ne obisnuim cu ideea ca anormalitatea este norma adolescentei si ca ar trebui sa ne ingrijoreze faptul ca un adolescent este "prea normal". Reminiscente ale acestor convingeri romantice, pseudo-stiintifice, se mai gasesc si in gandirea contemporanilor. Chiar si Asociatia Psihologilor Americani vorbea, prin vocea  primului presedinte (Stanley Hall, 1892), despre "furtuna si stresul" anilor adolescentei, parafrazand de fapt o expresie impusa de artistii romantici ai secolului 18  - "Sturm und Drang".




Cu alte cuvinte, inceputurile pseudo-stiintifice ale Psihologiei reflectau mai curand o realitate artistica decat o realitate stiintifica propriu-zisa, atestata prin mijloace stiintifice adecvate: studii, experimente, statistici si, in general, cercetare. Asa stand lucrurile, concluzia catre care ne indreptam este pe cat de surprinzatoare pe atat de incarcata cu bun simt.

Poate ca asa-zisa criza a adolescentei este mai evidenta in cazurile adolescentilor care au aceasta cultura a dramei personale, adica acei adolescenti de la inceputul curbei lui Gauss, unde se gasesc problemele sociale, inadaptarea, dezorganizarea familiala si toate conditiile care conduc la formarea unei personalitati dramatice la cei tineri. 

O gluma legata de dilema creationist-evolutionista spune ca cei care cred ca au fost creati de Dumnezeu, chiar au fost creati de Dumnezeu, iar cei care cred ca se trag din maimuta, chiar se trag din maimuta. Deci, in virtutea puterii credintei, numai cei care cred in aceasta criza a adolescentei, ca oportunitate de afirmare personala, au o sansa serioasa sa o si traiasca ca atare. 

E vorba deci despre tineri cu personalitati dramatice, care nu sunt capabili sa faca diferenta intre o poveste interesanta si realitate, pentru simplul fapt ca viata lor este la fel de dramatica, daca nu cumva are ceva in plus la acest capitol. Tineri cu anumite tulburari de personalitate au poate mai multe sanse sa devina adolescenti teribilisti si inadaptati, fiindca aceste tulburari de personalitate nu se dezvolta datorita conditiilor ideale in care au copilarit, dimpotriva. 

Daca modelele parentale au fost de natura sa incarce atmosfera familiala cu "drama intr-un pahar cu apa", atunci si adolescentul a preluat acest model de afirmare personala, facand din inadaptare o adevarata profesie de credinta.

Oamenii de stiinta au luat in calcul acest mit al adolescentului rebel si l-au investigat pe 3 paliere: 1. conflictele cu parintii 2. stabilitatea emotionala si 3. comportamentul nesabuit (de risc). Rezultatele  par a demonstra ca exista "ceva adevar" in credinta noastra ca adolescenta este un timp al crizei si asta s-ar putea datora faptului ca noi chiar credem in acest mit. S-ar parea ca statistic insa, existenta unei crize a adolescentei este mai curand indoielnica.

Numai anumiti adolescenti au mai multe conflicte cu parintii, sunt mai instabili emotional si adopta comportamente de risc - pana la 20% dintre adolescenti (observati ca se confirma in schimb legea 20-80 a lui Vilfredo Paretto, doar ca "invers". Daca majoritatea dintre noi credem ca majoritatea adolescentilor (80%) sunt tulburati, ei bine, adevarul este ca cei 20% care nu cred asta, au de fapt dreptate. Oare putem vorbi despre o "Criza a Adolescentei" daca numai 20% dintre adolescenti traiesc asa ceva si, de fapt risca sa traiasca asa ceva toata viata - sa ramana "forever young and wilde"?

Pentru a contrazice si mai departe ideea ca anii adolescentei sunt stresanti si furtunosi, exista date inter-culturale care arata ca adolescenta este un timp de relativa pace si calm pentru multe societati traditionaliste si non-occidentale (Arnett, 1999 / Dansen, 2000). Spre exemplu, in Japonia si China, anii adolescentei trec fara incidente majore. In Japonia, 80-90% dintre adolescenti isi descriu viata acasa ca fiind "distractiva" sau "placuta" si vorbesc despre relatii pozitive cu parintii lor. Putem sa identificam o absenta similara a travaliului adolescentei si in India, in Africa sub-sahariana, SE Asiei si intr-o mare parte din lumea araba (Epstein, 2007). Mai mult decat atat, exista dovezi ca occidentalizarea  acestor regiuni este asociata cu o crestere a problemelor adolescentei (Dansen, 2000).

(50 de Mituri Mari ale Psihologiei Populare)

Cei trei autori ai lucrarii citate, dupa ce ne demonstreaza minutios si convingator ca mitul adolescentului rebel nu are un fundament real, stiintific, se intreaba in finalul acestui subcapitol daca credinta noastra a-tot-curinzatoare in acest mit ar putea avea un potential malefic, de influentare negativa a populatiei sau a profesionistilor din aria sanatatii psihice. Raspunsul, de bun simt, este ca aceasta credinta poate fi malefica. In ce fel?

Daca luam problemele comportamentale si emotionale ale tinerilor drept "o faza normala a evolutiei lor" si nu le acordam acestora sprijinul, resursele si atentia cuvenita, aceste probleme risca sa se permanentizeze. Probabil ca cei care cunosc un adolescent rebel sau care a avut probleme emotionale, stiu si faptul ca aceste probleme nu s-au terminat odata cu incheierea adolescentei, dimpotriva, par a fi luat amploare, par a se fi sistematizat in timp iar adolescenta sa pare sa nu se mai termine.








(1) Imaginea Perderme en cualquier lugar, per cualquier carretera, de Tony Madrid Photography, via Flikr, sub licenta CC BY-NC-ND 2.0

(2) Scott, O.L. (2009) 50 Great Myths of Popular Psychology, Wiley-Blackwell Publishing

(3) NCBI, (acc. 21.04.2017), Adolescent storm and stress, reconsidered; website: NCBI
Continue reading