Efectul Psihologic al Surprizei

Creierul omenesc reacţionează prin impulsuri de satisfacţie la evenimentele neprevăzute.

S-a descoperit pe cale experimentală că ne plac surprizele. Un grup de oameni de ştiinţă de la Universitatea Emory şi Baylor College of Medicine a efectuat cercetări pe tema satisfacţiilor. Membrilor unei grupe de  25 de persoane li s-a scanat creierul cu ajutorul rezonanţei magnetice, în timp ce erau stropiţi, prin surprindere, în gură, cu suc de mere sau cu apă. Rezultatele i-au uimit pe cercetători.

De fiecare dată era activată acea regiune a creierului numită centrul satisfacţiilor. Această zonă este activată,  de exemplu, când omul consumă narcotice, alcool sau când aşteaptă să câştige o mare sumă de bani. Savanţii au descoperit că activitatea acestui nucleu nu este legată de preferinţele personale; indiferent dacă li s-a stropit suc de mere sau apă - zona a fost activată la fel. 

Cercetătorii respectivi au ajuns la concluzia că creierul ar prefera mai curând o satisfacţie neaşteptată uneia prognozate. S-ar spune că indiferent de faptul că omul are anumite preferinţe, factorul supriză este mai important pentru el... Oare aşa să fie? 

Totuşi, să nu uităm că întreg modelul lumii din creierul unei persoane este realizat pe baza polarizării. În mintea noastră se află circuite care împart lucrurile şi situaţiile între bine şi rău, între plăcut şi neplăcut. Unele dintre surprizele care apar în viaţa noastra nu sunt deloc plăcute şi nu au nici consecinţe constructive, cu toate că ar putea părea plăcute celor care le pun in scena.

Dacă am folosi principiul surprinderii altora pentru, să spunem, cultivarea unei relaţii intime sau pentru animarea atmosferei grupului de prieteni, n-ar trebui să neglijăm preferinţele personale ale persoanelor pe care le avem în vedere - ştim bine cât de diferite pot fi acestea! Nu cred că este nevoie de studii pentru a confirma acest adevăr de bun simţ - oamenii ar prefera mai curând o satisfacţie neprevăzută decât o insatisfacţie neprevăzută.

Surprizele pot într-adevăr să crească senzaţia de a fi viu şi de a trăi viaţa cu intensitate. Dar să nu uităm nici faptul că persoanele cardiace au tendinţa "bizară" să facă infarct atunci când apar anumite surprize. De asemenea, anumite tipuri de personalitate ar prefera mai curând ca viaţa să nu conţină nicio surpriză - e vorba despre persoanele deosebit de anxioase, cele care sunt avide de control şi cele care răspund stereotip prin intermediul furiei la majoritatea stimulilor exteriori.

Cu alte cuvinte, aş privi cu reticenţă această descoperire experimentală. Nu mă îndoiesc că există momente când surprizele plăcute pot să dea gust vieţii dar nu aş lua ideea aceasta drept ceva universal valabil şi bun pentru toate situaţiile.

Există momente când incertitudinile şi insecurităţile sunt şi aşa prea mari. De exemplu începutul unei relaţii vine mai mult cu incertitudini şi aspecte neprevăzute decât cu stabilitate şi monotonie care, în mod normal ar solicita anumite "condimentări".

La începutul relaţiei cred că este mai important să laşi impresia că eşti de încredere şi mai curând previzibil, că dacă spui ceva, vei face acel ceva şi că dacă promiţi ceva, te vei ţine de cuvânt. Sunt momente în viaţă în care stresul este şi aşa prea mare: schimbarea locuinţei, a oraşului, a locului de muncă, începutul şcolii, boala unei rude, şomajul, etc Atunci cred că nu surprizele sunt acelea care pot să facă diferenţa, ci mai curând semnalele de stabilitate.

Imaginea Kinder Surprise, de Horia Varlan, via Flikr, sub licenta CC BY 2.0 

Ognev, I., (2005), Securitatea Psihologica, editura Fundatiei Culturale Ideea Europeana, Bucuresti

Marica, S., (2008), Introducere in Psihologia Sociala, editura Fundatiei Romania de Maine, Bucuresti

Continue reading

surpriza

Jungla de la Scoala

Se vorbeste zilele acestea despre bullying: este rau si ingrijorator. Dar s-ar putea vorbi despre o parte luminoasa a acestuia? Sau ar trebui sa ramana acel monstru, care ne chinuie copilul la scoala? 

Legat de scoala, asa numitul fenomen de bullying (to bully -  a intimida, a teroriza, a chinui), reprezinta, cum spune si termenul, incercarea unui elev de a intimida si a domina un alt elev, prin intermediul fortei fizice sau prin abuzuri emotionale.

Din arsenalul practicantului de bullying fac parte etichetarile, acordarea de porecle umilitoare, batjocura si atitudinile depreciative, la care, ocazional se adauga amenintarile, imbrancirile sau atacul fizic. Victimele pot dezvolta complicatii si tulburari emotionale, pot sa dezvolte o imagine de sine negativa si sa ajunga la acte de auto-agresiune si auto-flagelare, nemaivorbind despre faptul ca adesea au tendinta sa preia acest repertoriu si sa il practice impotriva altor copii.

Totusi, este demn de luat in calcul faptul ca nu oricine devine un astfel de agresor si, de asemenea, nu oricine devine o victima a acestuia. Aceste cupluri agresor-victima, pe undeva, se cauta si se gasesc. Modul cum se aleg aceste roluri sunt legate de familie si experienta emotionala si operationala timpurie acumulata aici.

Avem pe de o parte agresorul, care nu este decat un rezultat al mediului din care provine, si in ultima instanta al intregii societati. Avem pe de alta parte victima care, la randul ei, este lipsita de competentele necesare pentru a face fata cu succes intru-un mediu scolar care il imita, la scara mica, pe cel social. 

Vorbind despre agresor, tind sa spun ca aproape nici nu e vorba despre rea vointa - copilul reproduce ceea ce a vazut in jurul sau si ceea ce a practicat inca de mic. In fond, o societate intreaga practica atacurile verbale in ceea ce se cheama "pamflet", o societate intreaga se distreaza privind programe violente si practicand jocuri video cu substrat anti-social, si o societate intreaga sta cu ochii fixati pe oamenii cu bani si modul lor extravagant de a se distra, fara a pune problema provenientei banilor.

Copii nu fac decat sa duca totul mai departe. Daca este in firea omului sa depaseasca limite, iar standardele sunt impuse de modele precum cele mediatizate, atunci nu ar trebui sa ne mire nicio clipa faptul ca acesti copii duc la un alt nivel ceea ce am inceput noi. 

Standardele comportamentale ale copiilor sunt create de societate si in special de mass-media, caci acesti copii isi imagineaza ca tot ceea ce apare la televizor este regula absoluta de comportament - daca vrei sa fii "cineva", cand de fapt este doar un mod de a face rating si a atrage atentia.

Intr-o alta ordine de idei, studii longitudinale au ajuns sa demonstreze faptul ca jocurile video, atat cele violente cat si cele cu substrat pro-social, au un impact asupra bagajului operational al copiilor, acestia ajungand sa reproduca ceea ce au exersat ore, saptamani, poate ani intregi. 

Dar ce putem spune despre victimele bullyingului? In primul rand, acestea au aceleasi valori ca si agresorii. Ele chiar cred ceea ce li se spune - sugestia este atat de puternica si datorita faptului ca ea gaseste in victima un suport. Victimele sunt la fel de indragostite de high-tech, distractie si, in general, de aspectele superficiale ale vietii, numai ca, ne-avand acces la acestea, se plaseaza singure in pozitie de inferioritate si scapa esenta lucrurilor: banii vin prin competenta, nu prin intermediul parintilor.

Sugestia de a fi inferioara prinde radacini in mentalitatea victimei - ea alege sa imbratiseze aceasta identitate care nu ii este tocmai noua. In aceasta pozitie, victima pierde ceea ce este mai important: capacitatea emotionala de a face fata cerintelor educative ale scolii si capacitatea de a interactiona armonios cu cei din jur. 

Bullyingul este un fenomen periculos, in masura in care poate deturna destinele unor copii deja vulnerabili si in masura in care agresorii invata si au confirmarea faptului ca este important sa domini prin orice mijloace - din acest punct de vedere nu exista decat dezavantaje si fenomenul nu face decat sa dezvolte vulnerabilitati deja existente.

Totusi, putem privi aceasta realitate drept o oportunitate de a cauta si a ajunge in posesia acelor abilitati necesare administrarii cu succes a provocarilor de acest fel. Din pacate sau din fericire, viata sociala nu se deruleaza in conditii ideale, in vid, in lipsa oricaror provocari iar asta inseamna ca noi avem sau putem gasi in noi insine resurse pentru a face fata, rezultatul fiind o mai buna dezvoltare sociala si emotionala. 

Nu intotdeauna insa un copil vulnerabil poate sa gaseasca singur acele piste si nici nu poate dezvolta acele abilitati necesare administrarii cu succes a propriilor emotii - de altfel, nici parintii nu pot face asta. Exista lucruri pe care copilul va trebui sa le cunoasca despre modul cum functioneaza emotiile sale si calitati pe care el va trebui sa le dezvolte in sine.

De asemenea, in numeroase cazuri, e nevoie de o schimbare a valorilor in care acesti copii cred, si care ii fac atat de vulnerabili - banii, daca ar si cadea din cer! Abordarea mea nu a avut in vedere latura "hard" a fenomenului, practicata de copiii proveniti din medii extrem de neprielnice - cazuri sociale si care sunt de altfel mai rar intalniti in scoli si licee din mediul urban, ci doar cazurile comune, ce trebuie privite cu seriozitate insa mai nuantat.

Imaginea Godzilla is Out, imi apartine si se afla sub licenta CC BY-SA 2.0

Turliuc, M. (2007), Psihosociologia Comportamentului Deviant, editura Institutul European, Iasi

Adler, A., (2010), Psihologia scolarului greu educabil, editura Univers Enciclopedic, Bucuresti

Jung, C. (2006), Dezvoltarea personalitatii, editura Trei, Bucuresti

Campbell, R., (2001), Copiii nostri si drogurile, editura Trei, Bucuresti

Continue reading

scoala

Somnambulism - Ce este un somnambul?

Intr-o perioada stresanta a vietii sale, Scott Falater (45), barbat cunoscut pentru integritatea sa morala, se ridica din pat in miez de noapte, intr-o stare bizara, aflata intre somn si veghe, si merge sa repare pompa piscinei. Dimineata, este trezit de sirenele politiei si profund surprins de acuzatia care i se aduce: uciderea propriei sotii. 

Somnambulismul este asa cum spuneam mai sus, o stare bizara in care creierul se comporta ca si cand persoana respectiva ar dormi, in schimb restul organismului, muschii, se comporta ca si cand persoana ar fi treaza. Criteriile de diagnostic sunt urmatoarele:

• lipsa totala a motivatiei pentru comportamentele savarsite pe timpul starii
• existenta unei baze genetice si a antecedentelor in copilarie si in arborele genealogic
• profundul regret exprimat de somnambul pentru faptele savarsite
• lipsa de reactie la stimuli, pe timpul starii respective
• absenta cu desavarsire a memoriei legate de faptele savarsite sau evenimente petrecute
• absenta incercarii de a fi acoperit vreuna dintre fapte
• eliminarea oricaror alte explicatii (boli, medicatie, abuz de substante)
• aparitia starii la inceputul somnului, in prima perioada de somn lent (NON-REM)
• capacitatea de orientare spatiala in cazul adultilor (dupa Dr. Rosalind Cartwright)

Cazul Falater, se incheie cu o condamnare la inchisoare pe viata a lui Scott Falater pentru uciderea sotiei sale Yarmila, dupa 20 de ani de casnicie. Totusi cazul, deosebit de mediatizat in 1997, i-a pus pe expertii in materie de tulburari ale somnului intr-o controversa de amploare. Pe de o parte erau cei care afirmau ca Scott este nevinovat, incercand sa dovedeasca faptul ca tulburarea sa este una reala si elimina responsabilitatea barbatului.

Pe de alta parte, erau cei care afirmau faptul ca modul in care a realizat actul criminal denota prezenta facultatilor sale mentale si deci a intentiei. Acestia din urma mai afirma ca intre el si sotie ar fi existat o controversa legata de copii si de activitatea in biserica - motive insuficiente pentru a justifica in mod logic aceasta crima.

Reconstituirea: In noaptea de 16 Ianuarie 1997, putin dupa ce adormise, Scott Falater, aflat intr-o perioada stresanta a vietii sale, pe fondul esecului intr-un proiect important care ii fusese atribuit in corporatia cu profil IT unde activa, el se ridica din pat, merge in garaj, se schimba in haine de lucru pentru ca apoi sa se indrepte catre pompa piscinei ce trebuia reparata.

Se presupune ca sotia sa Yarmila a venit dupa el si a incercat sa il aduca in casa. Scott a perceput incercarea sotiei sale drept un atac si a reactionat violent ucigand-o cu ajutorul unui cutit. Barbatul a mers sa se schimbe, si-a bandajat mana ranita, a pus arma crimei intr-o cutie si salopetele intr-un sac de gunoi, fara a incerca sa le ascunda pentru a se disculpa, apoi s-a intors la locul faptei unde arunca trupul Yarmilei in piscina, fiind vazut de vecinii treziti mai devreme de tipetele femeii. In final, Scott Falater se intoarce in pat si isi continua somnul.

Dificultatea a fost aceea de a stabili gradul de prezenta a intentiei, dat fiind ca starea de somnambulism este una insuficient inteleasa si explorata pentru a putea avea certitudini, in general, si in special in cazul Scott Falater. Cu toate acestea, au existat cazuri in care expertii in tulburari de somn au reusit sa dovedeasca absenta intentiei si sa obtina eliberarea respectivilor faptuitori.

Este oare posibil ca Scott Falater sa fi profitat de tulburarea sa de somn pe care o avea din copilarie si care se regasea si in arborele sau genealogic, pentru a-si ucide sotia? Sau singurele lucruri pe care i le-am putem reprosa sunt proasta administrare a stresului si consumul de cofeina care par a fi determinat aparitia incidentului, pe fondul vulnerabilitatii genetice?

Fara a putea sa raspundem la aceste intrebari, ne ramane marturia cutremuratoare a lui Scott: "Ceea ce ma doare cel mai mult este faptul ca eu nu stiam ca o ucid, dar ea stia."

Imaginea All these debts..., imi apartine si se afla sub licenta CC BY-SA 2.0

Legeron, P., (2003), Cum sa te Aperi de Stres, editura Trei, Bucuresti

Cartwright, R., (2010), 24 Hour Mind, Oxford University Press

Floru, R., (1974), Stresul Psihic, editura Enciclopedica Romana

Continue reading

somnambulism

Cei Doi Poli ai Intimitatii

Relatiile intime si inter-afective par a se defasura intre doi poli destul de bine determinati: polul increderii si cel al pasiunii. Este oare posibil sa beneficiem de ambele "ingrediente magice" sau trebuie sa ne resemnam cu doar unul? 

 

Da, stim prea bine, o relatie trebuie sa contina atat incredere cat si pasiune, in dozele optime. In ciuda miturilor romantice, in realitate, daca relatia contine prea multa incredere, pasiunea tinde sa scada. Dar este valabila si reciproca: cand exista prea multa pasiune, increderea tinde sa dispara, la randul ei. Suntem familiarizati cu imaginea cuplului complet previzibil, in care rolurile au fost atat de bine delimitate incat totul merge ca pe roate... o perioada.

Se pare ca din excesul acesta de organizare si previzibilitate se constituie tocmai materialul crizei acestui tip de cuplu - criza lipsei de pasiune si spontaneitate. In functie de toleranta la monotonie a celor doi, mai devreme sau mai tarziu, intervine ceva care tulbura apele cuplului in beneficiul pasiunii dintre parteneri. Acel ceva este dificultatea unuia dintre parteneri de a mai suporta climatul "organizational" al cuplului.

Pe de alta parte, cunoastem si cuplurile care cocheteaza la polul celalalt - cel al pasiunii. Aici lucrurile par a evolua de la o criza la alta cu o intensitate si intr-un ritm caruia partenerii, de regula, ii fac fata cu succes. Exista de altfel factori identificabili in preferintele si valorile celor doi, care fac posibil tot acest taraboi cu scantei, ne-mai-vorbind despre faptul ca acei factori i-au adus impreuna de la bun inceput. Daca instabilitatea este maxima, in contrast cu celalalt tip de cuplu, impacarile ce delimiteaza aceste crize sunt acelea care fac totul sa se merite - o senzualitate de neuitat! In zori insa, stie toata lumea ce urmeaza...

Este bine de stiut faptul ca fiecare relatie trece, la inceput, printr-o faza de acest fel, tocmai fiindca in primele momente ale relatiei certitudinile lipsesc cu desavarsire. Iubirea aspiratie, incarcata de pasiune, face parte din parcursul firesc al intimitatii. Este adevarat si faptul ca anumite relatii raman blocate in aceasta faza de inceput, caracterizata de instabilitate si incertitudini.

Ideal ar fi ca increderea si pasiunea sa se imbine armonios, evitandu-se excesele. In realitate, fiecare partener isi are propriul model intern si propria toleranta la pasiunea-razboi, respectiv propria toleranta la increderea-monotonie, in acord cu lectiile despre cuplu asimilate in familia de origine. Cand se intalnesc doi parteneri care au viziuni diferite legate de cei doi poli ai intimitatii, relatia nu poate rezista. Relatiile care rezista sunt cele care, fie la polul pasiunii, fie la polul increderii, fie pe un punct anume dintre cei doi poli, partenerii se simt suficient de confortabil pentru a continua sa ramana impreuna. 

Ambivalenta sentimentelor este aceea care determina crize in orice tip de cuplu, chiar daca in anumite cupluri acestea nu sunt evidente. Este de aceea important sa devenim constienti de nevoile proprii legate de pasiune si incredere cat si de nevoile celuilalt.

Care este tipul de relatie pe care ni-l dorim? Care este tipul de relatie pe care si-l doreste partenerul nostru? In felul acesta nu ne vom forta sa supravietuim in relatii "toxice", adica incompatibile cu valorile noastre si nu il vom forta nici pe partenerul nostru sa faca asta. De asemenea, este important sa stim ca fiecare tip de relatie isi are punctele sale tari, respectiv vulnerabilitatile sale. 

Increderea inlesneste proiectele sociale si ambitiile profesionale dar amorteste simturile. Pasiunea in schimb te face sa te simti viu, dar cine va mai avea o minte suficient de limpede pentru a se ocupa de scoli, joburi multiple si copii, asa cum ne cere societatea? Pe undeva, ceva, trebuie sacrificat... Iar aceasta poate fi o decizie constienta si asumata de ambii parteneri.

Imaginea Our Sun imi apartine si se afla sub licenta  CC BY-SA 2.0

Smalley G., (2008), Cum sa-ti intelegi sotia, editura Curtea Veche Publishing, Bucuresti

Gratch, A., (2011), Daca dragostea ar putea gandi, editura Trei, Bucuresti

Leleu, G., (2011), Cum sa fim fericiti in cuplu, editura Trei, Bucuresti

Moreau, A. (2006), Dragoste si sexualitate, editura Trei, Bucuresti

Continue reading

pasiune

Epidemia de Ras

Epidemia de ras din Africa, mai exact din Tanzania, este un fenomen psihosocial bizar, dificil de reprodus, dar usor de explicat teoretic prin efectul psihologic de contagiune, ce reprezinta o puternica influenta motivationala in grupurile umane.

In anul 1962, intr-un mic sat din estul Africii, niste copii aflati la scoala, incep sa rada ca urmare a unui banc spus de unul dintre ei. Aparent bancul era unul foarte bun, asa ca el s-a raspandit foarte repede si odata cu el, s-a raspandit si rasul, ducand la aparitia unei adevarate epidemii. Rasul a cuprins repede intreaga tara, ba chiar a trecut granita in Uganda, si a durat cateva saptamani. Adultii de azi, care erau pe atunci doar niste copii veseli, isi amintesc ce bine s-au distrat - sa speram ca nu pe stomacul gol!

Legata de gregaritatea profund asociata speciei noastre, contagiunea, este o caracteristica a emotiilor umane, un rezultat al procesului de evolutie prin care specia si-a consolidat resursele adaptative si de supravietuire. Atunci cand raspundem si rezonam cu emotiile semenilor nostri, nu doar ca vom cultiva relatiile cu acestia, dar ne asiguram ca, in virtutea principiului universal al reciprocitatii, vor raspunde in mod similar atunci cand vom avea nevoie de ei, fie pentru a sarbatori, fie pentru a primi ajutor, cand ne aflam in dificultate.

Un film frantuzesc de scurt metraj care circula pe youtube, sub numele de "Merci", incearca sa reproduca epidemia de ras din Tanzania, in metroul Parizian. Scenariul este simplu: un actor incepe sa rada, fara ca motivul sa fie evident - poate un banc pe care si l-a amintit sau poate o situatie nostima pe care tocmai a trait-o. In scurt timp, toti calatorii il vor urma intr-o mini-epidemie de ras.

Iata insa un videoclip filmat in metroul din Sofia, care nu pare a fi regizat:

Rasul este sanatos, chiar si acela fara motiv. In timpul rasului, la nivel microbiologic, apar emisii de hormoni cu actiune benefica asupra starii emotionale si asupra sanatatii si exista chiar terapii prin ras care promit o imbunatatire a starii emotionale si o schimbare a setului de perceptii dramatice care ne mentin in starea de tristete persistenta.

Imaginea The Epidemic imi apartine si se afla sub licenta CC BY-SA 2.0

Ognev, I., (2005), Securitatea Psihologica, editura Fundatiei Culturale Ideea Europeana, Bucuresti

Marica, S., (2008), Introducere in Psihologia Sociala, editura Fundatiei Romania de Maine, Bucuresti

Continue reading

psihologie sociala