Iluzia Puterii

 "Am primit 4 ani cu executare. Toti mi-ati spus sa fiu puternic... dar eu sunt puternic!" 

Exista un joc cu lamai. Li se da copiilor cate o lamaie si fiecare dintre ei va trebui sa identifice un lucru special la fructul lor – ceva legat de forma, aspectul, eventualele zgarieturi si semne, culoare, etc. Toate lamaile se vor pune apoi intr-un castron iar copiii vor trebui sa isi identifice lamaia in functie de ce descoperisera special la aceasta. Chiar si cei mai mici, de 4 ani, vor reusi sa o faca. Dar apoi lamaile vor fi curatate de coaja si puse in castron iar copiilor li se va cere inca o data sa isi identifice lamaia. Nu va mai fi la fel de usor. Morala: aceasta este o lectie de apreciere a oamenilor pentru ceea ce sunt, nu pentru ceea ce au.  

De ce credeti ca este nevoie de o lectie ca aceasta? Consider ca astazi, mai mult ca oricand, oamenii sunt apreciati in functie de aparente iar totul in jurul nostru pare a fi un carusel al iluziilor si al manipularilor, in care suntem convinsi de orice prin intermediul chestiunilor superficiale, legate de aspectul exterior, atractivitate  ori statut, sugerate prin elemente stridente. In noianul de stimuli care au un efect bulversant si naucitor ne este foarte greu sa mai apreciem persoanele la justa lor valoare, si este foarte greu sa mai distingem situatiile drept oportunitati sau pericole.  

Imi amintesc ca prin 2012, fiul unei doamne senator si ministru, intra cu masina peste un cetatean care intervenise in ajutorul prietenei lui, cand a vazut ca ea este abuzata fizic de tanarul in varsta de 22 de ani. El a dorit sa lase o impresie puternica asupra celui care a dat dovada de spirit cetatenesc si barbatie, asa ca a urcat in masina si a trecut cu aceasta peste tip, de mai multe ori.

Cum de nu reusim sa privim „dincolo de coaja lamaii”? Trebuie oare sa fie o surpriza faptul ca dincolo gasim o persoana cu varsta emotionala de 3 ani, cereia i-am cedat imediat ce am aflat ca este fiul unei doamne senator si conduce o masina deosebita, cumparata cu bani pe care nu i-a muncit niciodata? Este o intrebare care ar trebui sa ne preocupe mai mult, fara indoiala.  

Dar la fel de mult ar trebui sa ne preocupe, cum anume ajungem sa formam tineri atat de iresponsabili, care au nevoie de institutiile de reabilitare ale statului pentru a fi educati. Este adevarat ca suntem ocupati, ca tot timpul incercam sa facem ceva pentru acesti copii, sa le oferim un viitor mai bun, dar pe undeva, cred ca pierdem esentialul. Care este acesta?

Cel incet la manie pretuieste mai mult decat un viteaz, si cine este stapan pe sine pretuieste mai mult decat cine cucereste cetati. Imparatul Solomon

Esentialul este ca ei au nevoie de cu totul altceva. Au nevoie de relatii, de timp petrecut impreuna cu noi, de dialoguri constructive despre framantarile si valorile lor, despre tot ceea ce-i preocupa si despre administrarea dificultatilor emotionale. Poate ni se pare ca sunt lucruri puerile dar ele se leaga de nivelul de dezvoltare intelectuala si emotionala, iar prin asta, se leaga de insusi destinul si alegerile lor viitoare.  

Nu, nu esti puternic daca nu esti capabil sa te controlezi, si daca nu esti capabil sa gasesti o solutie mai buna decat aceea care te-a adus dupa gratii timp de 4 ani. Aceasta este doar o iluzie de-a ta. De fapt este iluzia in care traim cu totii, in absenta unei educatii corespunuzatoare. Reclamele de la televizor ne tin aceasta educatie astazi caci parintii si profesorii trebuie sa faca bani. Reclamele devin astfel agenti didactici, poate singurii, si seteaza limitele noastre comportamentale, valorile si idealurile.  

Continue reading

respect

Vacante Esuate

Vi s-a intamplat in aceasta vacanta, sa aveti nevoie de... o vacanta? Studiul stresului arata faptul ca oamenii devin stresati in cele mai neasteptate momente...

Stresul m-a preocupat foarte mult in anii de pregatire universitara. Am inteles la un moment dat ca stresul  este un domeniu de granita, luat in calcul atat de medicina cat si de toate formele de terapie si am inteles ca el leaga, ca un fir invizibil, cunostintele despre spirit, emotii si corp pe care le-a descoperit omenirea. A fost o aventura interesanta care mi-a prilejuit numeroase descoperiri fascinante. 

Una dintre aceste descoperiri a fost faptul ca oamenii devin stresati in mod subiectiv, ca motivele unuia de a se stresa pot sa fie cu totul diferite decat ale altora. De asemenea, am invatat ca oamenii se streseaza adesea pentru motive pozitive, cum ar fi avansarea, iesirea la pensie, inceperea unor cursuri mult dorite, gasirea partenerului mult visat si chiar ... vacantele. Poate cunosti si tu pe cineva care nu-si mai gaseste linistea inainte de a pleca intr-o calatorie sau poate ca esti tu insuti in aceasta situatie.  

Oricand organismul trebuie sa se adapteze la ceva nou, se poate vorbi de stres. Hans Selye,  Intelepciunea Stresului  

Ca o regula, am retinut faptul ca orice schimbare ne cauzeaza stres, iar vacanta este un sir de schimbari. Incepand de la schimbarea reprezentata de lipsa de activitate, abandonarea trezitului devreme si a celorlalte obisnuinte caracteristice persoanelor angajate, si terminand cu necesitatea de a pregati plecarea in concediu, drumurile care sunt adesea incarcate de evenimente imprevizibile, sau cel putin incarcate de amenintarea unor potentiale elemente imprevizibile. Iata numai cateva dintre lucrurile care poate ca te-au stresat in aceasta vacanta:

• activitatile riscante
• vacante care implica revederea unor persoane pe care nu le suferim
• excursii ce implica drumuri obositoare si interminabile
• vacante care sunt mult prea bine programate, minut-cu-minut
• vizitarea unor locuri in care nu poti comunica cu localnicii din cauza necunoasterii limbii
• vizitarea unor locuri in care localnicii sunt ostili sau lipsiti de educatie
• excursii realizate in vecinatatea unor zone de conflict
• ambuteiajele de pe autostrazi, formate la plecarea sau intoarcerea in masa
• aglomeratia din trenuri, cand ni se violeaza spatiul personal
• vizitarea unor locuri subdezvoltate, in care iti lipsesc mijloacele civilizatiei
• camping in mijlocul salbaticiei, unde lipsesc posibilitatile de a mentine igiena
• camping cu expunere la riscul insectelor sau animalelor salbatice
• excursii in natura in care vizitam resturile ramase de la turistii necivilizati
• excursii care te solicita fizic mai ales daca iti lipseste pregatirea
• excursii ce includ fiul / fiica rebela de 16 ani care uraste pe toata lumea
• suveniruri neinspirate, prea costisitoare si care duc la conflicte
• excursii alaturi de cei care fac farse sau glume proaste tot timpul
• vacante facute in locul terapiei de cuplu sau familie

Asa cum afirma si cercetatorul canadian de origine maghiara Hans Selye, cel care a descoperit si teoretizat stresul: orice ne ia prin surprindere, orice activitate pentru care nu suntem pregatiti, si orice schimbare majora a stilului de viata reprezinta o sursa de stres.  

La aceste elemente exterioare se adauga insa factorul personal, care nu contribuie la cresterea nivelului de stres doar in vacante ci si in general, in toate activitatile vietii de zi cu zi. Iata doar cateva exemple: 

• Perfectionismul, critica si auto-critica, sunt elemente cu greutate in declansarea si mentinerea unui nivel ridicat de stres. Trebuie luat in calcul faptul ca realitatea poate fi diferita de visul vacantei perfecte si totusi putem gasi ceva frumos in ea.
• Competitivitatea asa numitelor personlitati de tip A, le va implica in tot felul de confruntari, amicale ori sportive sau in certuri, care vor marca vacanta prin accidente sau stricarea atmosferei grupului, si o vor face „de neuitat”...
• Anxietatile netratate si neadministrate corespunzator, pot sa influenteze nu doar cursul excursiei ci si posibilitatea de a exista o excursie. Persoanele anxioase se tin adesea scai de tine si te pot sufoca cu tot felul de frici si scenarii apocaliptice care se intampla in imaginatia lor
• Instabilitatea emotionala, vulnerabilitatea proprie sau a celor din jur la insulte ori la lipsa de respect, reala ori imaginara, nevoia de a primi validari continue si atentie, afecteaza in mod nefericit cursul vacantelor   

Drept concluzie, as spune ca ai nevoie, de niste bune abilitati de administrare a stresului si de o personalitate suficient de echilibrata pentru a fi cababil sa te bucuri de o vacanta cu adevarat de neuitat. Aici, consider ca interpretarile pe care le facem cu privire la situatiile diverse reprezinta principalul mijloc de combatere a stresului vacantelor.

De asemenea, daca ne dorim sa ne depasim limitele in vacante, ceea ce poate fi util stimei de sine, aparitia situatiilor pentru care nu am fost pregatiti pot cu usurinta sa treaca drept traume si sa fie tinute minte pentru cu totul alte motive...

Continue reading

vacanta

Dependenta Autolitica

  Cand placerea se transforma in dependenta si ramane singura noastra preocupare, cei din jur incep razboiul cu noi. Ai si tu vicii? Ce ganduri ai cu ele?  

Sigmund Freud, punea placerea la baza procesului evolutiei umane. De fapt, placerea reprezinta, in prima faza, o validare a unor nevoi ce tin de natura umana – bem de sete si mancam de foame, facem sex pentru ca este o functie normala a organismului ce duce la perpetuarea speciei, etc. In numele placerii, pe care o cautam cu devotament intreaga noastra viata, ajungem chiar sa facem sacrificii si compromisuri cu societatea. Esenta civilizatiei este tocmai compromisul intre fericirea noastra si cea a fiintelor si a comunitatii din jurul nostru.

Scopul catre care ne indreapta principiul placerii, acela de a deveni fericiti, nu este de atins. Insa nu ne este permis si nici nu putem sa renuntam la eforturile noastre de a-l atinge, pe o cale sau alta. Sigmund Freud [1] 

La un moment dat insa, se va intampla ceva enigmatic...

Suferim o lovitura din partea destinului si ajungem la concluzia ca nu mai trebuie sa tinem cont de dorintele celor din jur. S-ar spune ca actionam ca niste copii, in mod imatur. In primele stadii ale evolutiei personalitatii umane, suntem limitati la aceasta unica ratiune de a trai – placerea. Ne bucuram si ne linistim atunci cand ceilalti vin in intampinarea dorintelor noastre infantile si, dimpotriva, plangem, ne manifestam nefericirea, protestul si neputinta atunci cand nu se intampla asa.

Loviturile din partea destinului au uneori darul de a ne aduce intr-o stare aproape la fel de dramatica precum aceea in care se afla un copil in prima perioada a vietii sale, cand avea nevoie de o ingrijire permanenta. Refuzul nostru de a ne mai ocupa de dezvoltarea viitoare este categoric – de ce sa faci eforturi? Are vreun sens? Oricum dorintele noastre, ceea ce simtim cu adevarat, este ignorat...  

Aceasta forma de intoarcere la posibilitatile limitate ale sugarului, desemnata in psihopatologie cu termenul de „regresie”, este o urmare a pierderii sensului. A nu avea un sens in viata, adica a nu avea dorinte, ne determina sa ne dorim sa o luam de la capat – ca si cand am sterge totul. Seamana putin cu depresia, nu-i asa? Ca sa fac o gluma, sugarul este, in felul sau, un mic depresiv, care a pierdut caldura si intimitatea pantecului matern si a venit intr-o lume pe care nu o prea intelege. 

Numeroase studii vorbesc despre legatura dintre alcoolism si depresie, indicand faptul ca cele doua nu doar ca pot coexista, insa probabilitatea ca unui diagnostic sa ii urmeze celalalt este foarte mare [2]. S-a ajuns la o intrebare de genul „oul sau gaina”, in sensul ca si alcoolul poate duce la tulburari de dispozitie, dar legatura dintre ele nu mai poate fi neglijata. [3]  

Cred ca adevarul este la mijloc: din pacate alcoolismul si depresia merg mana in mana si chiar se potenteaza reciproc, dupa principiul bulgarelui de zapada si al cercului vicios. De asemenea, din pacate, cred ca orice tip de dependenta merge mana in mana cu depresia. In timp ce abuzul ne duce pe culmi, si evadam astfel din realitate, ne vom intoarce la aceeasi realitate care nu s-a schimbat ca urmare a abuzului, dimpotriva, a devenit mai problematica – s-au adunat datorii, ne-am pierdut majoritatea lucrurilor si, deasupra tuturor, ne-am pierdut reputatia si credibilitatea.  

Problema este ca nimeni nu are rabdare cu noi... iar daca iti iei totusi o asemenea „vacanta”, in care vrei sa fii neputincios si limitat ca un bebelus (sau bebelusa), ei bine, vacanta trebuie sa se si termine la un moment dat. Formele dure ale dependentei, cele care ne descalifica si ne marginalizeaza social, au la baza o depresie. 

Care ar fi atunci rostul dependentei? Daca ar fi sa ma gandesc la cateva posibile functii ale dependentei le-as gasi pe urmatoarele:

1. Refugiu – dependentul se refugiaza intr-un univers utopic, in care face ce doreste si nu trebuie sa dea socoteala nimanui, unde nu ii pasa care sunt consecintele si are puterea absoluta. Supra-stimularile dupa care alearga ca dupa o fata morgana, caci ele devin sub-stimulari, ca urmare a procesului de acomodare, reprezinta ceea ce da culoare vietii sale in acest univers utopic.

2. Protest – dependentul isi afirma in acelasi timp dezacordul cu mersul lucrurilor in lumea reala, cea care il separa de ceea ce isi doreste cu adevarat si ii nesocoteste dorintele, fie acestea rezonabile sau nu.

3. S.O.S. – dependentul poate avea o viziune „romantica” asupra realitatii: el asteapta pasiv sa intervina o forta din exterior, poate chiar un partener romantic mult visat, care sa il ajute sa iasa din marasmul sau emotional. In aceste conditii, misiunea lui nu este decat aceea de a merge cat mai jos si de a se simti cat mai rau.

4. Pedeapsa – adesea dependentul isi pedepseste apropiatii, sau poate mai bine spus ii santajeaza emotional, pentru lipsa lor de interes in ceea ce il priveste, sau pentru lucruri pe care el le reproseaza acestora. Am intalnit de exemplu copii care isi detesta parintii pentru libertatea pe care le-au acordat-o si ii pedepsesc printr-o atitudine de abandonare in viciu

5. Auto-pedepsire – dependentul nu urmareste intotdeauna o pedeapsire a celor din jur. De multe ori este vizat de aceasta pedeapsa el insusi, acela ce nu s-a ridicat la inaltimea propriilor standarde si este pregatit sa isi agraveze tot mai mult situatia pentru a simti din plin cat de mult a gresit. 

Dependenta este o intoarcere la esenta hedonica si egoista a fiintei umane in conditiile in care dorintele noastre cu caracter social s-au dovedit a fi iluzorii, prea putin rezonabile, iar rezistenta noastra in urmarirea acestor dorinte, s-a dovedit a fi prea mica.

Dependentul de substante sau de jocuri, este in acelasi timp dependent si de cei din jur care trebuie sa il sustina in existenta sa lipsita de sens, indreptata egoist spre propria placere, si atat. Dar fiind dependent de acestia, el nu intelege sa ofere ceva in schimb... Iar acest lucru face trimitere la obisnuinta sa, creata in timp, de a primi, fara a oferi. Se fac oare parintii vinovati pentru aceasta mentalitate?  

Exista cateva situatii care ne tin departe de viciu si toate au legatura cu descoperirea unui sens al vietii ce merge catre ceilalti.

Iubirea. Atunci cand ne pasa de suferinta pe care o traiesc cei din jurul nostru ca urmare a viciului nostru. Copilul nostru sau parintii la care tinem, sunt motive bune de a ne tine sub control viciile.

Ambitia. Atunci cand avem destula incredere in noi insine incat sa devenim ambitiosi, ambitiile sociale sau profesionale, chiar si cele politice, chiar si cele romantice, ne silesc sa adoptam o conduita stoica, cat mai severa cu sine, ce vizeaza inclusiv tinerea sub control a viciilor – altfel cum am putea convinge? Reusita in astfel de situatii se bazeaza pe reputatie iar viciosul nu dispune de asa ceva.

Spiritualitatea. Preocuparea pentru religie si cele sfinte, este o resursa importanta in lupta cu dependenta. Prin religie, omul ajunge sa descopere sfintele taine, regulile si adevarurile universale, lucru care il ajuta sa isi reorganizeze viata pe noi baze.

Pasiunile constructive. Exista insa si "vicii pozitive"! Lectura, drumetiile sau alte astfel preocupari care nu ii exclud pe cei din jur si nici nu aduc prejudicii vietii lor, ne pot da un sens si ne pot ajuta sa ne depasim natura hedonista, accesand ceea ce specialistii au denumit placeri nobile. [4]

Cred ca toate acestea sunt unite de un fir invizibil. Acel fir este sentimentul comunitar, sau interesul social – interesul in interesul celuilalt. Cand ceea ce ne intereseaza poate fi pus in slujba celorlalti sau cel putin, nu interfereaza cu nevoile lor, consider ca suntem echipati corespunzator pentru a trai in societate. [5]









[1] Freud, S., "Civilization and Its Discontents", London: Penguin, 2002. ISBN 978-0-14-118236-0

[2] Petrakis, Ismene L., M.D. "Comorbidity of Alcoholism and Psychiatric Disorders." Alcohol Research & Health. 2002. (Jan. 20, 2012)

[3] Marc A. Schuckit, Tom L. Smith, Jelger Kalmijn. Relationships Among Independent Major Depressions, Alcohol Use, and Other Substance Use and Related Problems Over 30 Years in 397 Families. Journal of Studies on Alcohol and Drugs, 2013

[4]  Martin E.P. Seligman, (2007), Fericirea Autentica, editura Humanitas, Bucuresti

[5] Adler, A., (2010), Sensul Vietii, editura Univers Enciclopedic, Bucuresti

Continue reading

rani emotionale

Scopul Scuza Mijloacele

Esti susceptibil sa devii victima a unui psihopat? Profilul victimei psihopatilor este la fel de bine determinat ca si profilul psihopatului, in sine. Care sunt trasaturile care ii atrag pe psihopati catre noi?

☆ ☆ ☆

Psihopatia este considerata in domeniul psihopatologiei umane, o tulburare de personalitate, caracterizata prin desconsiderarea si violarea sistematica a drepturilor celorlalti, fiind cunoscuta si sub denumirea de tulburare de personalitate antisociala ori sociopatie. Poate fi usor confundata cu tulburarea de personalitate de tip narcisic, dar exista si lucruri care le deosebesc. Adesea cei care sunt diagnosticati ca psihopati, intrunesc si criteriile pentru un diagnostic de tulburare de personalitate de tip narcisic, histrionic sau borderline.[1]

Ce ii deosebeste pe psihopati de narcisisti este provenienta din medii defavorizate - narcisistii tind sa apartina paturilor superioare ale societatii, si incidenta crescuta in randurile psihopatilor a comportamentului criminal sau care tine de sfera codului penal. Si narcisistii pot comite ilegalitati cu seninatate, dar sunt mai greu de prins, mai subtili si tind sa le comita in situatii disperate, in care nu vad alternativa sau atunci cand sunt siguri ca nu risca nimic. Pentru psihopati in schimb, crimele vin oarecum natural, sunt prima lor alternativa si intarzie sa le comita doar daca au un plan mai elaborat, pe termen mediu.

Motto-ul psihopatilor este 'scopul scuza mijloacele'. Ei se percep adesea ca victime ale nedreptatii generale ce predomina in societate. Se considera ca o copilarie in care cineva a fost expus abuzurilor repetate, sau in care nu a beneficiat de o ingrijire adecvata, este susceptibila sa duca la formarea unei astfel de tulburari de personalitate. O copilarie ca aceasta este un factor de risc pentru ca a esuat in transmiterea si interiorizarea  ideii de cooperare si a principiului reciprocitatii, acela care ne spune simplu: "ce tie nu-ti place, altuia nu-i face." Ca urmare, psihopatul traieste cu iluzia ca celorlalti le face placere sa fie umiliti de el.

Cuvantul de ordine in personalitatea psihopatului este iresponsabilitatea, care se vede in cele mai mici detalii ale existentei sale, incepand de la condusul masinii si atitudinea fata de mediu si terminand cu intreaga conduita la locul de munca ori din relatiile intime. Indiferenta afectiva si lipsa empatiei sunt acelea care protejeaza psihopatul de remuscari si faciliteaza comportamentul sau periculos, in toata puterea cuvantului.

Un lucru interesant despre psihopati este acela ca ei isi aleg cu oarecare prudenta si iscusinta victimele. Bunaoara, s-a constatat de-a lungul timpului faptul ca tind sa devina victime ale psihopatilor persoanele cu un anumit profil de personalitate. Asa cum, narcisistii fac cupluri "fericite" cu cei care au un profil pronuntat de auto-sacrificiu, tot la fel psihopatii fac cupluri "inspirate" cu persoanele care isi tradeaza comportamental timiditatea, neputinta si descurajarea. 

Intr-un studiu realizat de cativa cercetatori de la Universitatea Brock [3], din provincia canadiana Ontario, s-a evidentiat faptul ca psihopatii sunt capabili sa identifice cu precizie persoanele care au in urma o istorie de victimizare. Experimentul organizat de cercetatorii canadieni presupunea ca subiectii, privind niste inregistrari video cu persoane care se deplaseaza pe strada, sa aprecieze cat de usor le-ar fi sa comita un act criminal impotriva acestora. In cadrul studiului, a fost evaluata si predispozitia catre psihopatie a subiectilor.

Deloc intamplator si as spune, prea putin surprinzator, cei care inregistrasera cele mai inalte scoruri in ce priveste profilul antisocial, au fost si aceia care reusisera sa identifice cu cea mai mare acuratete persoanele cu un profil si o istorie de victimizare. Cu alte cuvinte, psihopatii sunt niste buni cititori ai semnelor nonverbale, care devin pentru ei semnale pentru actiune antisociala. 

Asa cum stim, o mare parte din ceea ce comunica o persoana se face prin mijloace non-verbale (postura,  atitudine, gesturi, directia privirii,  expresia faciala, etc) si paraverbale (modulatiile si volumul vocii). Dintre toate, s-ar parea ca tocmai trasaturile vocii exprima cele mai multe indicii, neluand in cosiderare continutul comunicarii verbale.

Indiciile vulnerabilitatii, deja cunoscute de ceva timp sunt 

• pasi prea lungi sau prea scurti
• greutatea lor nu alterneaza lateral cand pasesc
• fac mai multe gesturi
• au tendinta sa ridice picioarele mai sus cand pasesc

In afara de mers, exista numeroase moduri prin care cineva poate sa degaje siguranta de sine, indepartand astfel potentialele pericole. Personal, tind sa cred ca frica scapata de sub control este esenta atitudinii victimei favorite a psihopatilor. Cu alte cuvinte, expresia bine-cunoscuta "de ce ti-e frica, nu scapi" prezinta, cel putin in cazul de fata, ceva veridicitate. Desigur, trebuie sa fii putin inconstient pentru a degaja atat de multa siguranta in conditiile in care pericolul chiar exista. 

Oamenii insa reusesc adesea sa exprime siguranta de sine, pornind de la lucruri cum ar fi credinta in Dumnezeu. Ei spun "Dumnezeu m-a ferit de pericole", dar realitatea s-ar putea sa fie aceea ca taria credintei lor in protectia divina s-a vazut in atitudinea lor, lucru care, asa cum spune studiul sus mentionat, ar putea indeparta impostorii, agresorii si sociopatii. 

[1] American Psychiatric Association. (2000). Diagnostic and statistical manual of mental disorders (4th ed., text rev.). Washington, DC: Author.

[2] Abric, J., C., (2002), Psihologia Comunicarii, editura Polirom, Iasi

[3] Wheeler, S., Book, A., & Costello, K. (2009). Psychopathic traits and perceptions of victim vulnerability. Criminal Justice and Behavior, 36(6), 635-648.

[4] Imaginea Raw Hate, de Tomas Kadebo, sub licenta CC-BY-NC 2.0

Continue reading

psihopatie

Inteligenta Ateului

  Studii longitudinale au descoperit faptul ca ateii sunt mai inteligenti decat oamenii credinciosi. S-ar parea insa ca nu este nevoie de atat de multa inteligenta pentru a fi fericit!

Poate ati intalnit si voi "oameni fara nici un Dumnezeu". Ii numesc astfel pe cei care nu stau prea bine la capitolul moralitate, poate si pentru ca nu stau prea bine la capitolul credinta in Dumnezeu. Am observat ca oamenii fara dumnezeu, si fara respect pentru comunitate, in lipsa reperelor morale, se raporteaza la ideea de inteligenta.

Astfel, a fost o lipsa de inteligenta faptul ca cineva a fost prins la furat sau faptul ca s-a descoperit traficul de persoane al altuia. Dar la fel de bine, este o lipsa de inteligenta sa lucrezi 8 ore pe zi, pentru un salariu onest, dar mic si trebuie sa fii foarte limitat intelectual pentru a nu gasi o cale  mai buna de a face bani - fie si una care incalca legile statului.

Ei nu iau in calcul pedeapsa divina sau faptul ca un anumit comportament este incompatibil cu principiile scrise sau nescrise ale existentei unei comunitati. Ei bine, legat de acest mod de a pune problema, s-a descoperit un fapt de-a dreptul bulversant: in urma unor cercetari longitudinale, s-a constat ca ateii sunt mai inteligenti decat persoanele credincioase! Mai exact 53 din 63 de studii desfasurate de-a lungul timpului ajung la aceasta concluzie.

Asta rezoneaza si cu ideea ca mincinosul are nevoie de o memorie si o inteligenta foarte buna pentru a-si croi toate minciunile si a nu fi descoperit. Nu vreau sa sustin faptul ca toti ateii sunt lipsiti de moralitate, dar este de asteptat totusi ca un credincios sa dea dovada de ceva mai multa moralitate decat un ateu. Pentru atei, exista alternativa, intru totul eligibila de a crede in ceva nobil, cum ar fi comunitatea, sentimentul comunitar si respectul pentru "aproapele". 

Moralitatea se confunda cu credinta in Dumnezeu, desi, trebuie sa o spunem, au existat incercari de-a lungul timpului de a disocia cele doua aspecte. Spre exemplu medicul austriac Alfred Adler a cultivat toata viata ideea de sentiment comunitar, si cooperare - o idee care s-ar putea dovedi mai generoasa decat religia, in numele careia mai facem si razboaie inutile. Astfel, instanta divina, care ameninta si recompensa faptele noastre, este substituita cu societatea si "semenii", ori comunitatea internationala, care reprezinta instante superioare ce au puterea de a decide viitorul nostru, in functie de faptele si alegerile noastre.

In locul credintei a  fost pus astfel "sentimentul comunitar", sau credinta in importanta comuniunii si cooperarii cu cei din jur. Cei care manifesta sentimentul comunitatii ar trebui sa inteleaga la un nivel profund ca toate gandurile si faptele noastre nu il pot nesocoti pe "aproapele", care ne va intoarce cu aceeasi moneda orice i-am face, in spiritul principiului reciprocitatii. Astfel, "aproapele" si comunitatea devine un fel de spirit omniprezent, similar intr-o oarecare masura divinitatii, preluand o parte dintre functiile acesteia - pedepsirea celor nedrepti, incurajarea celor nenorociti, orientarea axiologica si dezvoltarea economica.

O sinteza a studiilor ce investigheaza relatia intre religiozitate si inteligenta, realizata in 2013 de catre profesorul Miron Zukerman de la Universitatea Rochester, a definit inteligenta drept abilitate de a planifica si a rezolva probleme, de a gandi abstract si de a intelege idei complexe, de a invata rapid si de a invata din experienta. Anumiti contestatari au considerat ca studiile care incepeau inca din 1928, au neglijat formele nou descoperite de inteligenta, cum ar fi cea creativa sau inteligenta emotionala. De asemenea, religiozitatea a fost definita drept implicare in cel putin unele activitati religioase.

Concluzia lui Miron Zukerman a fost urmatoarea [1]:

Explicatia cea mai plauzibila a relatiei negative intre inteligenta si religiozitate se bazeaza pe o tema centrala - premisa ca o credinta religioasa este irationala, nu este ancorata in stiinta, nu este testabila si de aceea, nu este nici luata in serios de persoanele inteligente, care 'stiu mai bine' Miron Zukerman 

Pentru a-i consola pe cei credinciosi, voi spune ca numeroase alte studii au demonstrat constant faptul ca persoanele credincioase, sunt mai fericite si mai sanatoase decat ceilalti oameni. [2], [3].

[1] Zuckerman, M., Silberman, J., & Hall, J.A. (2013). The Relation Between Intelligence and Religiosity: A Meta-Analysis and Some Proposed Explanations. Personality and Social Psychology Review, 17, 325-354.

[2] Ahmed M Abdel-Khalek Religiosity, health and happiness: Significant relations in adolescents from Qatar
Int J Soc Psychiatry 0020764013511792, first published on December 10, 2013 doi:10.1177/0020764013511792

[3] Ed Diener, Louis Tay, David G. Myers. The religion paradox: If religion makes people happy, why are so many dropping out? Journal of Personality and Social Psychology, 2011; DOI: 10.1037/a0024402

Continue reading

virtute

Frica de Bani

  Un grup de cercetatori de la Cambridge a descoperit ca numerosi britanici sufera de ceea ce se cheama fobia financiara. Ce inseamna sa nu suporti banii si care sunt riscurile?

Banii... Un capitol al vietii noastre ce trebuie luat in calcul de fiecare dintre noi, fie ca vrem, fie ca nu vrem. Banii sunt asociati ideii de autoritate iar cine dispune de acestia, ei bine, are si puterea. Resursele financiare te ajuta sa iti transformi dorintele in realitate. Intr-o societate consumerista, cum este cea in care traim si noi, mai toate dorintele pot fi materializate printr-o investitie financiara. Visurile romantice au legatura cu banii, la fel si idealurile profesionale ori stabilitatea familiei. Printr-o ironie a soartei, chiar si lucrurile "de suflet", cum ar fi arta, religia ori initiativele cetatenesti se afla in atingere cu problema "administrativa", adica cu banii.

Si pentru ca oriunde exista dorinte mari, exista si ceva psihopatologie, vorbim acum despre fobia financiara...

Asa stand lucrurile, apar personaje ahtiate dupa imbogatire, constiente fiind de faptul ca atunci cand detii resursa financiara, detii puterea si cheia dorintelor proprii sau a dorintelor celorlalti, adica cheia catre inimile tuturor. Un exemplu ar fi miliardarul american Rockefeller care era atat de avid de imbogatire, chiar si dupa ce se imbogatise, incat ajunsese sa isi sacrifice cu totul sanatatea in numele averii sale, pe care o dorea tot mai mare si mai mare...

Pe de alta parte insa, apar si cei care manifesta reactii la fel de puternice fata de bani, dar de respingere si evitare a tot ceea ce se leaga de aspectele financiare. Am intalnit de altfel persoane care viseaza o lume fara bani, convinse fiind ca in acest mod majoritatea problemelor ar disparea. Utopia este atat de mare incat visurile de acest fel s-ar bloca in primele faze - proiectul este plin de erori logice si se dovedeste pana la urma ca banii sunt un rau necesar. De altfel, exista deja o lume fara bani in numeroase regiuni ale Africii si nu este cu nimic mai buna, nu-i asa?

Dar ce este fobia financiara?

Cercetatorii de la prestigioasa Universitate Cambridge au descoperit printr-un studiu din 2003 ca, atunci cand este vorba despre a-si administra resursele financiare, unul din cinci britanici experimenteaza simptome asociate fobiei financiare. Astfel, ei au pulsul accelerat (50%), se simt imobilizati sau "ingheata" (15%), simt o stare generala proasta (12%) sau au ameteli (11%).

Trebuie sa mentionam ca tulburarile fobice, in general, reprezinta un domeniu distinct al psihoterapiei, care se ocupa cu studiul acelor reactii de respingere pe care oamenii le traiesc fata de anumite situatii, lucruri, sau persoane. La baza fobiei s-ar spune ca se afla niste "temeri irationale", dar, asa cum stiti, parerea mea este ca se afla in orice o anumita logica - cititi despre asta ceva mai jos, in acest articol.

Exista mai multe tipuri de fobii.

• Fobia Simpla - se refera la temerile legate de lucruri specifice (se mai numeste si fobie specifica). Cand suferim de o fobie specifica sau simpla, manifestam comportamente de evitare fata de lucruri bine determinate, cum ar fi inaltimea, insectele, sangele, persoanele decedate, etc
• Fobia Sociala - desi pare simplu de definit, fobia sociala - sau teama de oameni si de persoane straine - este ceva mai complexa datorita faptului ca se leaga de lucruri inobservabile, precum evaluarile negative. Fobia sociala se poate centra pe chestiuni concrete: teama de a vorbi sau a manca in public.
• Agorafobia - se leaga de situatii in care ne simtim expusi pericolelor: a te afla in spatii deschise, aglomerate, in magazine, piete, cinematografe sau a calatori cu mijloacele de transport. Toate aceste situatii evoca de fapt frica de necunoscut si pierderea controlului. Adesea agorafobicii se simt in siguranta in propria locuinta. (HOLDEVICI, 2005)

Dupa cum ati intuit, fobia financiara este o fobie specifica, sau simpla, intrucat se exprima in legatura cu ceva bine determinat - banii, un lucru inofensiv in sine, dar care poarta o semnificatie aparte, pentru fiecare dintre noi, si o semnificatie neplacuta, nascatoare de disconfort, pentru cel care sufera de fobia financiara.

Cand urasti banii si cand banii iti creaza o coplesitoare si disproportionata senzatie de lipsa a confortului, vei manifesta o puternica repulsie fata de tot ceea ce iti aminteste de bani, incepand cu stirile de la banca, cele privind cursul valutar, si terminand cu administrarea resurselor financiare sau plata facturilor. Sa speram ca va exista cineva care este capabil sa poarte singur toate aceste responsabilitati!

Substratul fobiei financiare este legat de lipsa de curaj si dependenta crescuta a persoanei suferinde, care se bazeaza pe o identitate vulnerabila in raport cu lumea si amenintarile sale, o identitate vulnerabila, cladita astfel in timp, prin influente educationale si experiente timpurii care au lasat urme adanci in constiinta suferindului.

Vindecarea fobiilor necesita abordarea cu seriozitate a aspectelor emotionale si cognitive implicate, evaluarea convingerilor de baza ale persoanei in vederea confruntarii si schimbarii convingerilor dezadaptative, iar pe de alta parte, "expunerea" si "desensibilizarea" persoanei, pentru depasirea limitelor personale. De exemplu, dupa schimbarea convingerilor dezadaptative, persoana poate incerca, prin "baby steps" (pasi mici, de copil), sa se ocupe de probleme ce privesc partea materiala a existentei.

Fobia financiara nu este de bun augur pentru cei care sufera de asa ceva, intrucat ignorarea sistematica a aspectelor materiale ale existentei nu aduce nimic bun. Problemele financiare devin tot mai mari, iar dificultatea de a ne administra sau de a produce resurse financiare ne poate duce la ceea ce numim in limbaj popular "sapa de lemn". Altfel spus, merita sa facem eforturi pentru a ne depasi aceasta ingrata auto-limitare.

* * *

Printre primele fobii diagnosticate vreodata s-a aflat aceea a micutului Hans, un copil de 5 ani care se temea de cai. Parintele psihanalizei, Sigmund Freud, cel care a identificat fobia lui Hans a interpretat-o pe atunci ca pe o reactie deghizata fata de autoritate. Limbajul sexualizat al lui Freud ar fi sunat mult mai dubios - Hans se temea ca tatal sau "il va castra" pentru ca o dorea pe mama sa.

Castrarea reprezenta in viziunea lui Freud, ideea de pedeapsa, frustrare si privatiune iar dorinta "incestuoasa" a copilului pentru mama sa, reflecta viziunea freudiana exprimata in teoria sa referitoare la Complexul Oedip. Pe scurt, Complexul Oedip se refera la faptul ca fiecare baiat manifesta un atasament incestuos fata de mama sa si doreste sa isi elimine rivalul, in persoana tatalui. Aceasta teorie profund controversata, nu a fost niciodata demonstrata prin studii stiintifice, si pe undeva, nu prea isi merita notorietatea.

Cu toate acestea, se poate vorbi despre mecanismul deplasarii in orice fobie. Asa cum micutul Hans vedea in calul impozant si coplesitor prin dimensiunile sale, un simbol al autoritatii, in fata caruia el era lipsit de aparare, tot asa putem vorbi despre o deplasare de semnificatie de la ideea de lipsa a controlului, a propriei incompetente si vulnerabilitati, catre bani, ca in fobia financiara.

Cu alte cuvinte, noi resimtim vulnerabilitatea si fata de lucrurile care se asociaza printr-o legatura logica cu frica noastra originala, deplasarea reprezentand tocmai migrarea energiei psihice (a fricii) de la o reprezentare, catre o alta reprezentare, inrudita cu prima.

Continue reading

psihoterapie

Mister sau Dezvaluire

Sa fim misteriosi, sa atatam curiozitatea prin toate mijloacele posibile ori sa ne prezentam, onest si direct, pentru ca celalalt sa stie daca chiar suntem ceea ce el cauta? Aceasta este intrebarea...

O problema majora cu care se confrunta cuplurile, atat la inceputul relatiei cat si mai tarziu, este cea legata de nevoile de inter-cunoastere. La inceput, avem nevoie sa ne cunoastem mai bine, sa aflam mai multe lucruri relavante despre cel ce ar putea deveni partenerul nostru, pentru a-l putea lua in calcul in planurile noastre de viitor. Iubirea nu este cu totul irationala, asa cum se crede, dimpotriva, daca am acorda putina atentie detaliilor si trasaturilor care ne conduc la anumite emotii, am observa ca exista destul de multa logica in iubire.

Ce se intampla cand nu cunoastem prea multe despre celalalt? Pe termen scurt cred ca legatura ar putea avea de castigat. Intervine mecanismul proiectiei si, in absenta informatiilor, vom avea tendinta sa construim noi insine un tablou al celui ce ar putea deveni partenerul nostru, de regula idealizat si lipsit de realism. In acest context, emotiile se amplifica, se naste pasiunea, lucru care ar putea fi asociat cu actiunea unui drog.

Metafora aceasta "a imbatarii cu apa rece" este cat se poate de nimerita, caci, asemenea drogatilor, indragostitii care se infierbanta ca urmare a faptului ca nu stiu prea multe despre celalalt - vezi si *dragostea la prima vedere* - urmeaza sa descopere, in timp, odata cu apropierea de celalalt, acele detalii care ii fac cu totul incompatibili. A iubi pe cineva fara a-l cunoaste este o problema de imaturitate dar si o problema legata de nevoile afective foarte mari ale indragostitului. 

De asemenea, acest gen de afectiune "cu ochii inchisi" ar putea avea la baza nevoia de atentie a persoanei respective, care poate face pe acest temei un mare show, pentru prieteni si pentru toti ceilalti. De multe ori, adevarata relatie a acestor indragostiti nu este cea cu iubitul lor idealizat ci cu "spectatorii". Mi-a fost dat de altfel sa cunosc cazuri de acest fel in care indragostitul nici macar nu comunica cu persoana iubita, ce sa mai vorbim despre inter-cunoastere!

Daca va asteptati ca partenerul visat sa traiasca emotii intense fara macar sa va cunoasca, pornind de la, ceea ce se vede (si nu se vad prea multe lucruri), atunci ar fi bine sa intelegeti la ce anume va expuneti si pe ce drum va inscrieti. Daca cineva este atat de irational incat sa se indragosteasca nebuneste de dumneavoastra cand nici macar nu va cunoaste, atunci va puteti astepta si la alte fapte irationale din partea lui - cum ar fi sa se indragosteasca nebuneste de altcineva, dupa o saptamana sau doua. Valorile unei astfel de persoane sunt intr-adevar superficiale, limitate la aspectul fizic, si probabil nu reprezentati pentru acea persoana mai mult decat un obiect sexual - iata logica iubirii irationale!

In timp ce atractia sexuala este importanta in dinamica unei relatii, exista nevoi complexe care stau la baza unei relatii adevarate, si care sunt legate de capacitatea celor doi parteneri de a impartasi valori comune, de a se sustine emotional in momente dificile, si chiar de a asigura continuitatea economica a familiei. Acel "pe interes" despre care se tot vorbeste, este un aspect normal al relatiilor care ar trebui privit cu atentie si chiar cu un respect anume. In absenta oportunitatilor de a sustine continuitatea economica a familiei vor aparea numeroase tulburari ce pot duce la separare si sfarsitul relatiei.

Se spune ca daca exista iubire, toate celelalte vin de la sine. Cu toate acestea, familia este totusi o organizatie, este celula de baza a societatii, nu traieste separata de ceilalti, de idealurile societatii si nici nu ar avea cum sa o faca. Poate ca iubirea, bazata pe solidaritate si valori comune, chiar si pe atractia sexuala, poate duce inainte o relatie dar este doar un mit acela ca "totul vine de la sine". De altfel, orice familie are cate un punct slab - nu exista perfectiune. Relatiile insa nu prospera prin ascunderea acestor puncte slabe, devenind misteriosi. Este bine sa stim de la bun inceput ce avem in comun, ce ne tine impreuna si care este "veriga slaba".

Iata, pe scurt, lucrurile la care ar trebui sa fim atenti atunci cand evaluam un cuplu:

• Functia sexuala - capacitatea si posibilitatea celor doi parteneri de a intretine o relatie sexuala este unul dintre pilonii relatiei de cuplu. Aici trebuie sa vorbim despre nevoile sexuale ale celor doi parteneri, despre frecventa, durata si calitatea intalnirilor erotice si in ce masura ele satisfac gusturile si asteptarile celor doi.
• Functia de socializare - se refera la nevoia celor doi membri ai cuplului de a impartasi anumite valori, comportamente si activitati, anumite credinte comune. Cand cei doi au valori comune, adica lucrurile importante pentru unul sa fie importante si pentru celalalt, exista o baza axiologica a cuplului, iar interactiunile sunt mult facilitate.
• Functia de solidaritate - se refera la novoile afective ale partenerilor si la capacitatea lor de a veni in intampinarea nevoilor afective ale celuilalt. Cand suntem capabili sa manifestam solidaritate si suport emotional fata de partenerul nostru, indeplinim o importanta conditie in existenta cuplului.
• Functia economica - este un alt capitol esential in existenta cuplului, mai ales in conditiile unei societati consumeriste cum este cea in care traim. Nu vorbim aici doar despre posibilitatea economica de a supravietui a cuplului ci si de satisfacerea unor asteptari si a unor standarde pe care cuplul le imprumuta de la societate.

Cand exista atat de multe lucruri, asteptari si standarde pe care trebuie sa le luam in calcul si la care trebuie sa ne raportam daca dorim sa evaluam o relatie, care mai este rolul misterului in relatie? Ca sa fac o gluma, as spune ca, nu vom putea consuma un mister la cina, si nici nu ne vom multumi cu o atitudine misterioasa atunci cand vom avea nevoie de suport emotional din partea celuilalt. Valorile noastre nu pot fi misterioase, caci asta ar nimici increderea dintre noi, iar comportamentele sexuale misterioase lasa loc pentru neintelegeri pe termen nelimitat.

Putem concluziona ca misterul nu prea foloseste la nimic, daca dorim sa intemeiem o relatie pe baze reale. Daca insa scopul nostru este acela de a ne juca de-a indragosteala, de a juca o mare drama cu spectatori  numerosi, de a trai emotii intense si incontrolabile, atunci putem recurge la mister, in voie, si fara nicio limitare.

Poate ca exista si beneficii ale unei atitudini misterioase... 

Nu vorbesc aici despre a retine pentru noi detalii mai putin convenabile, cum ar fi comportamentul romantic al unui fost iubit - este de bun simt ca partenerul nostru nu doreste sa stie nimic despre asta. Misterul nu are legatura cu secretul decat daca deja s-a aflat ceva despre secretul nostru. Misterul presupune tocmai cunoasterea si dezvaluirea partiala a unor date ce prezinta interes. 

Nu recomand nici macar confesiunile denigratoare legate de fostii parteneri - nu doriti sa va construiti relatia pe niste ruine. Fireste, pentru a avea o baza solida, aveti nevoie de o identitate sanatoasa, capabila sa intretina raporturi echilibrate cu cei din jur. Daca folositi confesiunile pentru a stoarce lacrimi si a declansa comportamente protectoare, ar trebui sa va intrebati daca aceasta strategie de afirmare in relatie nu il va sufoca pe celalalt, daca veti fi capabili sa va tineti in frau negativismul si daca aveti sa oferiti si dumneavoastra ceva in schimb.

Motivele cele mai frecvente pentru care nu se realizeaza auto-dezvaluirea sunt legate de fricile noastre, dar si de miturile in care credem. Iata o lista foarte succinta a acestor motive.

• Teama de respingere - odata cu dezvaluirea, miturile si emotiile romantice au de pierdut
• Stima de sine redusa si auto-critica excesiva - legate de o educatie austera si autoritara
• Tendinta de a te arata superior - daca arati ce esti s-ar putea sa fii ridiculizat
• Deprinderile gresite de comunicare - de exemplu, credinta ca nu este frumos sa vorbesti despre sex ori despre defectele celuilalt
• Mitul conform caruia "celalalt isi da seama, daca te iubeste"

Cand este util putin mister?

1. Inceputul Relatiei. Asa cum spuneam, putin mister poate fi util la inceputul relatiei, atunci cand pasiunea se hraneste cu mister. Totusi, nu ar trebui sa uitam ca nu ne dorim o relatie fantoma, bazata pe sex, o relatie in care nu poti sa faci niciun plan de viitor fiindca nu stii cine este partenerul tau. Daca mentinem misterul in relatie mai mult decat se cuvine, neincrederea poate duce la separarea prematura.
2. Prevenirea Rutinei. O alta situatie in care s-ar putea sa fie util putin mister este aceea in care, dupa consolidarea relatiei, cand riscam sa fim coplesiti de rutina, vom avea nevoie de anumite stimulari pentru a trezi relatia la viata. Cu toate acestea, trebuie sa tinem cont de faptul ca fiecare persoana are propria sa toleranta la mister, iar o intentie pozitiva ne poate duce la o criza relationala cat se poate de serioasa daca avem un partener suspicios din fire.

• 
  

Continue reading

secrete

Neputinta Invatata

  Ce faci pentru a-ti ascunde neputinta? Inventezi un joc umilitor, prin care iti afirmi "spiritul ludic" sau pur si simplu fugi? Neputinta invatata este una dintre cele mai fascinante arii de cercetare in domeniul psihoterapiei.

Neputinta invatata este un concept descoperit de catre psihologul pozitivist american Martin Seligman. Se refera la faptul ca, in conditii exceptional de stresante, care se repeta constant, invatam ca nu suntem capabili sa facem fata si renuntam la eforturile de adaptare.

Efectele neputintei invatate sunt deosebit de negative pe termen lung. Ele se vad atunci cand, avand de administrat o situatie moderat dificila, vom fi suficient de descurajati incat nici macar sa nu luam in calcul posibilitatea de a ne implica in rezolvarea problemelor respective. In timp ce viata solicita eforturi adaptative fiecaruia dintre noi, cel care a invatat neputinta renunta de la bun inceput la aceste eforturi, cu certitudinea nefasta ca ele nu au absolut niciun rost.

Dar oare cum se manifesta neputinta invatata? Cred ca are manifestari dintre cele mai subtile, desi se poate manifesta si prin simpla pasivitate sau evitare a situatiilor provocatoare - de exemplu, ignor sau evit orice incercare a altora de a se apropia de mine cu ganduri serioase, cum ar fi intemeierea unei familii - "La ce foloseste in fond o familie?!? Nu mi-a ajuns `fericirea` din familia de origine!?!". 

Adesea, neputinta invatata este deghizata in cu totul altceva, din teama persoanei respective de a nu fi asociata cu ideea de lasitate. In loc sa se vada ca am fugit din relatie, incep sa pun in scena jocuri penibile si umilitoare, sa pun tot felul de conditii si sa emit pretentii, din care ceilalti isi vor salva pielea la timp, si vor pleca ei primii. In felul acesta pot sa ii acuz de lasitate, in timp ce lasitatea proprie scapa perfect neobservata. Seamana putin cu situatia tipului caruia ii mureau in conditii misterioase toate nevestele...

Un alt mod interesant de a ne ascunde neputinta invatata este acela de a simula implicarea in situatii fara sorti de izbanda, de a lupta pentru o cauza pierduta de la bun inceput. De exemplu, te poti indragosti de cineva care este deja casatorit, sau de un star de la televizor, de cineva care locuieste in alta tara sau de cineva care pur si simplu te uraste. Faptul ca partenerul visurilor tale este ocupat, sau te respinge, te scuteste de a mai da piept cu provocarile reale ale relatiilor pe care le-ai putea intemeia cu unul dintre celelalte 8 miliarde de suflete de pe planeta.

Psihologia este mai mult decat despre medicina si a repara lucruri nesanatoase. Ea este despre educatie, munca si casatorie - are legatura chiar si cu sportul. Ceea ce vreau sa fac este sa ii determin pe psihologi sa lucreze cu oamenii pentru a-i ajuta sa cladeasca puncte de sprijin in toate aceste domenii. Martin Seligman

De fapt ceea ce Martin Seligman descoperise in anii sai de ucenicie, in experienta sa de contact cu animalele de laborator, fusese descoperit cu ceva timp inainte de catre Alfred Adler - este vorba despre complexul de inferioritate. Seligman, cel care avea sa devina presedinte al asociatiei psihologilor americani (APA), a observat ca animalele de laborator pe care se faceau cele mai sinistre experimente de psihologie, dupa ceva timp, incepeau sa nu mai raspunda la "stimularile" aplicate de cercetatori. Cateii folositi in cercetare ajunsesera sa se tavaleasca pe jos si sa schelalalie in cel mai jalnic mod.

As spune ca aceste animale pur si simplu sufereau de depresie iar modul in care se manifestau te-ar fi dus cu gandul la un atac de panica. Ele dezvoltasera aceste simptome ca urmare a multiplelor abuzuri la care fusesera supuse prin munca de cercetare stiintifica. A fost apoi nevoie de eforturi disperate din partea cercetatorilor pentru a le ajuta pe animale sa descopere "logica" experimentului, adica, spre exemplu, locul din cusca unde nu erau curentate. Cercetatorii trageau si impingeau cainii in acele locuri pentru a obtine o reactie adaptativa din partea acestor animale nefericite.

Am reflectat zilele acestea la aceste incidente si am inteles faptul ca ni se intampla la fel si noua. Cand viata ne dovedeste ca nu putem controla nimic si ca circumstantele ne depasesc, invatam ca nu mai avem o alta sansa decat aceea de a castiga mila. Cainii care se tavaleau pe jos schelalaind mai mizau doar pe bunavointa cercetatorilor. Plansul lor parea sa spuna "nu inteleg ce vrei de la mine, nu mai pot sa indur asta, trebuie sa incetezi pentru ca faci ceva gresit, cineva trebuie sa opreasca asta."

Neputinta invatata anihileaza capacitatea noastra de a ne implica in rezolvarea problemelor. La oameni, ea poate sa fie generalizata, adica sa cuprinda multiple arii ale vietii, in care persoana respectiva a inteles ca nu poate face fata, sau poate sa fie limitata doar la anumite domenii, spre exemplu, munca sau relatiile intime, ori prieteniile. In urma unei experiente nefaste cu radacinile in situatiile copilariei, o persoana isi cladeste cu timpul o identitate in care s-a conturat incompetenta sa, de care se va folosi mai tarziu pentru a evita orice eforturi legate de respectivele provocari.

"Eu pur si simplu nu inteleg de ce trebuie sa ai prieteni!" - par a spune unii dintre noi, ca urmare a unei istorii de viata in care prietenii i-au deziluzionat profund. Sau "Eu pur si simplu nu-i inteleg pe barbati!" - par a spune anumite femei cu o experienta nefasta legata de barbati. Vedem asadar cat de importante sunt experientele copilariei, si mai mult decat acestea, cat de importante sunt invatamintele cu care ramanem din ele. De aici ne formam asteptari si chiar strategii prin intermediul carora nu facem altceva decat sa ne protejam de situatiile pe care le consideram toxice.

Ai si tu vreo neputinta invatata?
Cum se manifesta aceasta?
Si cum ar fi viata ta in absenta ei?

Continue reading

victime

Activitati de Vacanta

Exista dovezi stiintifice cu privire la influenta drumetiilor in ameliorarea depresiei iar psihologii le recomanda ca mod de cultivare a relatiilor.Va propun o alternativa de petrecere a vacantei, de care va veti indragosti.

Perioada vacantei de vara a elevilor si studentilor coincide de multe ori cu perioada concediilor de odihna ale parintilor. Ce facem in vacanta, respectiv in concediu? Fiecare dintre noi are un mod caracteristic de a raspunde la aceasta intrebare, asa cum este si normal sa fie. Daca ne-am petrece concediul intre patru pereti, vizionand filmele de duzina pe care le avem la discretie, nu ar fi doar trist ci ar contribui la inrautatirea starii noastre psiho-afective.

O serie de lucruri concrete ne impiedica sa iesim din casa. Profilul Psihopediei imi cere sa vorbesc despre cele de natura psihologica. Nu in putine randuri am intalnit persoane care se tem sa iasa din oras. Exista, desigur, o doza de neprevazut in astfel de situatie si exista teama de nou si de necunoscut, unele dintre cele mai frecvent intalnite temeri. Odata ce le-ati depasit, veti avea acces la o lume cu totul noua si va veti oferi sansa unei experiente de neuitat, care va va transforma din punct de vedere fizic, mental si emotional.

Daca sunteti obisnuit sa va petreceti concediul in casa si sa priviti filme, ati creat un cerc vicios din care cu greu veti mai putea iesi. Stirile de la televizor si filmele va vor umple de frici care va vor tine si mai legati de zona de confort (cei patru pereti), sau va vor determina sa alegeti un club in care nu sunteti expusi naturii in salbaticia sa, in schimb, aveti sanse sa dezvoltati o multime de obiceiuri degradante si auto-vatamatoare, despre care insa nu doresc sa vorbesc aici.

Din pacate, soarta celor care raman prea mult in zona de confort este sa nu aiba parte de ceea ce isi doresc mai mult - confortul... 

Numeroase studii arata ca excursiile in aer liber si in natura sunt in masura sa va modifice in mod substantial starea emotionala, ba chiar sa va vindece de o depresie, la care se adauga, fireste, studiile care arata ca miscarea in sine este un factor cu o influenta majora in evolutia pozitiva a depresiei. Voi vorbi despre acestea cu o alta ocazie, multumindu-ma sa afirm aici ca experienta mea personala tinde sa confirme ambele teorii.

Pregatire si Curaj

Tusnad Bai, August, 2014

Pentru a pregati o iesire in natura, va sugerez un minim antrenament fizic, acasa, inainte de plecare, pentru imbunatatirea formei fizice, intrucat contactul cu natura si drumetiile solicita corpul si s-ar putea sa fie o provocare mai presus de puterile noastre. Cred ca doua zile pe saptamana in care, pentru o luna, veti alerga timp de 10 minute, sau veti face alt gen de antrenament fizic, ar putea constitui o baza de bun simt de la care puteti porni in drumetia pe care am de gand sa v-o propun aici. 

Tinerii (10-25 de ani) probabil nu vor avea nevoie de acest antrenament, caci in general ei se afla in forma maxima, in mod natural. De altfel, nu de putine ori, am vazut pe traseul acesta fete de liceu, singure, zambitoare, cu rucsacele in spate, in numar de doua sau in grupuri mixte, mai mari. Inainte de a porni la drum, veti avea desigur bunul simt de a va asigura ca nu plecati intr-o zi in care s-au anuntat inundatii si cod portocaliu, rosu, etc. Sunt culori frumoase dar nu sunt tocmai compatibile cu drumetiile!

Izvoarele Tusnad Bai, August, 2014

De asemenea, veti avea nevoie de un rucsac in care sa isi gaseasca locul ceva de mancare si ceva de baut, pentru o zi intreaga. Cu bautura, problema este ca si rezolvata, caci in Tusnad, locul unde va incepe aventura voastra, exista izvoare de apa minerala, la care accesul este liber. Este util un echipament adecvat unor solicitari fizice moderate, incaltamite si imbracaminte sport, cat mai comoda.

Satisfactie Vanatoreasca

Daca plecati din Brasov la ora 6, ca si mine, luand un tren Regio, pretul biletului este de 10 lei si veti ajunge la Baile Tusnad in jur de ora 8. Acolo va umpleti peturile cu apa minerala, (cititi pe tabelul de la izvoare tot ce contine acest dar al naturii - e o lista lunga si impresionanta de elemente chimice) si eventual luati o gustarica, caci vor urma ceva eforturi si aveti nevoie de energie. 

Veti incepe escaladarea muntelui, care, din fericire are portiuni de o dificultate moderata, precum si portiuni pe care putem merge lejer, ca si cand am face cumparaturile la mall. Traseul este marcat cu o cruce rosie pe fondul unui patrat alb si veti ajunge la Lacul Sfanta Ana in functie de ritmul deplasarii, in 2-3 ore.

Pe drumuri de munte, 2014

Puteti ramane aici pana spre inserat, exista chiar si posiblitatea de cazare langa lac, dar presupunem ca v-ati cazat in Baile Tusnad, unde ar trebui sa reveniti pana se lasa seara, ceea ce inseamna ca trebuie terminat cu baile de soare, gratarul, lectura la umbra bradului ori badmintonul si scaldatul pana spre orele 17, in functie de anotimp.

Daca locuiti in Brasov, exista numeroare trenuri care va vor ajuta sa ajungeti inapoi, in oras, in aceeasi zi. Este bine sa va interesati inca de la inceput care sunt acestea si pe care doriti sa-l alegeti, pentru a va programa drumul in mod adecvat.

Marcaj catre Sfanta Ana

Va doresc o calatorie placuta! 

Continue reading

vremea

Complexul Napoleon

 Sindromul omului scund, sau complexul Napoleon, sau, intr-o varianta mai nostima, sindromul cainelui mic, a devenit cu timpul un adevarat mit al umanitatii. Infirmat de anumite cercetari dar confirmat de tot atatea, i se acorda o atentie constanta. 

☆ ☆ ☆

Simtim, intuim, ca ar putea exista ceva legat de inaltimea sau dimensiunile noastre fizice care sa ne influenteze temperamentul sau personalitatea.

In esenta, Sindromul Omului Scund se refera la faptul ca, in absenta inzestrarilor fizice satisfacatoare in ce priveste inaltimea, ei bine, vom tinde sa compensam aceasta deficienta prin trasaturi de personalitate care sa ne impuna in randul semenilor, cum ar fi agresivitatea, curajul si asumarea de riscuri, adesea irationale. Se amintesc in acest sens numele lui Napoleon Bonaparte, al lui Benito Mussolini sau al lui Tom Cruise.

Numele de Complexul Napoleon pare sa vina de la faptul ca imparatul francez ar fi compensat statura sa modesta prin calitati de personalitate precum cele enumerate mai sus, si care i-au si adus gloria si faima. Totusi, adevarul este ca Napoleon avea o statura normala, undeva la 1.70 m, iar ideea ca ar fi fost scund era pornita de la dusmanii englezi care il comparau pe imparat cu garzile sale, alese pe spranceana, dintre cei mai inalti si impunatori soldati ai sai.

Asa cum spuneam, exista studii care infirma aceasta teorie, dupa cum exista si studii care o confirma.

NU!

• Un studiu longitudinal efectuat de Universitatea din South Hampton ajunge la concluzia ca inaltimea nu influenteaza in niciun fel adaptarea psihosociala a tinerilor scunzi. Acestia din urma, fiind evaluati si comparati cu cei de intaltime normala in ce priveste aspecte precum relatiile intime, latura ocupationala, sau consumul de droguri, infirma categoric mitul legat de agresivitatea sau inadaptarea omului scund - inaltimea pur si simplu nu conteaza!

• De asemenea, un studiu efecuat de Mike Eslea de la Universitatea din Lancashire, infirma existenta complexului - autorul declarand ca ceea ce constituie baza mitului este impactul frapant al trasaturilor fizice si tendinta oamenilor de a stabili asociatii superficiale sau iluzorii. Mai mult decat atat, studiul lui Mike Eslea dovedeste faptul ca barbatii inalti sunt intr-adevar mai teritoriali si mai agresivi decat cei scunzi.

DA!

• Exista in schimb si voci care confirma existenta unui complex al lui Napoleon. Astfel, profesorul Abraham Buunk, de la Universitatea din Groningen, Olanda, afirma ca a descoperit o corelatie intre nivelul de gelozie si inaltimea subiectilor sai, iar subiectii sai scuzi erau mai gelosi. 

• Un studiu efectuat chiar anul acesta (2014) la prestigioasa Universitate din Oxford, afirma de asemenea, ca exista Complexul Napoleon. Cercetatorii de aici au folosit tehnica moderna pentru a crea o realitate virtuala in cadrul careia subiectilor li s-a indus senzatia ca sunt scunzi. Rezultatul pare sa fi fost o stare de disconfort, dominata de neincredere si suspiciunea fata de ceilalti.

Personal, nu-mi amintesc sa fi intalnit vreodata un subiect atat de controversat, in care toate opiniile sunt sustinute de date si cercetari emise de institutiile cele mai serioase din lume, dar care aproape ca nu mai dovedesc nimic. Si totusi, exista sentimente de inferioritate! 

Mergand pe firul logic al ideii ca inaltimea sau dimensiunile modeste ne pun in situatia de a cauta modalitati alternative de a ne afirma, ajungem la un concept central al psihologiei adleriene, si anume, la conceptul de sentiment de inferioritate, adesea confundat cu acela de complex de inferioritate. Diferenta intre cele doua este majora: complexul de inferioritate ne imobilizeaza si ne scoate din orice lupta - nu mai credem ca suntem capabili de afirmare si suntem determinati sa ne retragem. Sentimentul de inferioritate in schimb este o adevarata energie care ne mobilizeaza in scopul afirmarii. Cred ca acel Complex Napoleon corespunde mai curand ideii de Sentiment de Inferioritate, definite de Alfred Adler.

Si in psihanaliza freudiana apare ideea de sentiment de inferioritate, dar este sexualizata de catre Freud, asa cum ne-am astepta sa fie - femeile au astfel, din punctul de vedere al lui Sigmund Freud o invidie pentru organul sexual masculin, ca simbol al puterii, ceea ce le aduce intr-o stare de anxietate. Anxietatea este administrata de ele in diverse moduri – de exemplu tendinta de a se afirma prin agresivitate « protest viril » sau prin tendinta de a-i castiga pe barbatii prin seductie. 

Din punctul meu de vedere, afectivitatea exacerbata a femeilor ar putea fi foarte bine considerata o modalitate de compensare a lipsei fortei fizice si o modalitate de a lupta pentru atentie sau autoritate, fiind un mijloc privilegiat din punct de vedere evolutiv.  

Pare clar ca ne preocupa, ca specie, detinerea puterii, sau cel putin obtinerea atentiei, caci prin acestea vine si conservarea vietii, a genelor. Cei lipsiti de resurse - iar a fi scund, sau a fi femeie poate fi perceput drept o lipsa de resurse - nu au nimic de pierdut si atunci se simt motivati sa se comporte curajos, aproape irational, in disperarea lor de cauza: ce alta solutie ar avea? Dar se dovedeste ca aceasta lipsa de resurse este caracteristica si batranilor, saracilor, copiilor, sau tuturor acelora cu deficiente sau handicapuri de un fel sau altul.  

Este bine-cunoscut spre exemplu in aria defectologiei scolare fenomenul pseudo-compensarii - copiii ce prezinta anumite deficiente mentale concretizate in rezultate scolare modeste, fiind descurajati, au tendinta sa compenseze slabiciunea lor printr-un comportament indisciplinat sau deviant, domeniu perceput ca fiind la indemana, o alternativa pentru afirmare. Se intampla ceva asemanator si cu cei care sunt mai putin inzestrati din punctul de vedere al aspectului exterior, condamnati de societatea actuala la un stabil si durabil "low profile". 

Sa mentionam ca, in mod similar, daca esti inzestrat cu tot felul de calitati, ai sanse sa dobandesti ceea ce se numeste Sindromul Gigantului Gentil - o chestie la fel de greu de dovedit, care ne pare insa familiara si cunoscuta de cand lumea: vedem mereu oameni puternici sau frumosi sau inalti sau chiar sfinti, care se comporta gentil, macar si de ochii lumii, fiindca nu-i asa, noblesse oblige.

Ce mi se pare esential de retinut este faptul ca sentimentele de inferioritate, puse pe seama celor care au ceva mai putin decat au altii, sunt in fond ceva general uman - intotdeauna exista cineva care are mai mult decat noi, fie macar si ceva de alta natura. Spre exemplu, s-a descoperit ca barbatii scuzi sunt si mai longevivi. Ar putea fi un semn cu privire la faptul ca evolutia ii avantajeaza pe cei intelepti sau poate ca este o manifestare surprinzatoare a aceluiasi complex Napoleon: piticii isi iau revansa prin longevitate. Uite-asa! 

F Ulph, P Betts, J Mulligan, and R Stratford, 2004, Personality functioning: the influence of stature, Department of Psychology, University of Southampton

Fleming, Nic (13 March 2008). "Short man syndrome is not just a tall story" The Telegraph. Retrieved 4 December 2013.

Imaginea Napoleon, de Dawolf, via Flikr, sub licenta CC BY NC 2.0

Continue reading

succes