Moartea Emotionala

Suntem vii atunci cand simtim viata din plin, cand emotiile ne coplesesc? Sau suntem mai vii atunci cand beneficiem de echilibru interior? Ce argumente se pot aduce fiecareia dintre aceste pozitii?

Un curent destul de prezent in modul de gandire al acestei generatii, afirma faptul ca ar trebui sa ne dorim sa experimentam emotiile, asa cum sunt ele, ba chiar sa alergam dupa acestea, amplificandu-le, recunoscandu-le ca fiind scopul ultim al existentei noastre.

Nu stiu daca a spune ceea ce vor oamenii sa auda te face un bun psiholog. Vreau doar sa imi exprim dezacordul cu acest punct de vedere, care nici macar nu poate fi argumentat. Imi pare ca psihologii de azi sunt mai experti in dezadaptare si in atitudini anti-sociale decat in altceva. Este si acesta un mod de a profesa .... Mai trist este ca sunt toata ziua la televizor!

Dar de ce cred ca nu foloseste la nimic sa ne abandonam emotiilor, sa abuzam de acestea si ar fi de preferat emotii mai subtile si mai mult echilibru?  

• Emotiile intense nu tin de foame. Ce poate face cineva care isi simte viata din plin s-ar putea sa nu ne impresioneze prin utilitatea sociala a comportamentului. Emotii intense inseamna mai curand ineficienta economica si supramotivatie, adica dificultatea de a te mobiliza in acord cu sarcina. Nici macar in dragoste nu poti fi eficient daca traiesti asa de intens totul. 

• Emotiile ca dereglare a creierului. Amigdala este o regiune a creierului, asociata cu emotiile si a carei dereglare, conduce la aparitia manifestarilor patologice, cum ar fi cele de tip borderline. O amigdala foarte activa nu este deloc un semn bun caci persoana respectiva, datorita instabilitatii emotionale, va munci si va intretine relatii in cel mai deficitar mod, ratandu-si integrarea sociala.

• Emotiile, limbaj al complexelor. Ceea ce Carl Jung denumea 'complex intarit emotional', reprezinta o fateta a psihopatologiei care perturba din plin functionarea noastra in societate, sub toate aspectele sale. A fi urmarit de obsesii ridicole, cum ar fi obsesia ca ceilalti iti vor raul, vine cu emotii pe masura, adica in profund dezechilibru. Cand complexul preia controlul mintii, persoana respectiva chiar patrunde in ceea ce numim moarte psihica - o stare de limitare absoluta la un singur gand fix, la o singura emotie.

• Emotiile intense te fac egocentric. Cel dominat de emotii intense este mai curand dispus sa ceara ceva decat sa ofere ceva. Pentru a oferi, ai nevoie de echilibru sufletesc. Nu ma refer aici la a te emotiona si a da ceva de pomana ci la a oferi ceva care sa ajute cu adevarat - cum ar fi munca, obligatiile de familie sau cele fata de prieteni. Cum le vei indeplini daca esti tot timpul sub imperiul emotiilor tale haotice?

• Emotiile intense ucid. Bolile psihosomatice sunt un domeniu de granita, aflat in atingere cu Medicina dar si cu Psihologia. Ele sunt boli ale trupului dar au cauze emotionale. Multi cercetatori din aceasta arie sunt de parere ca aspectele emotionale sunt implicate in evolutia si vindecarea oricarei boli somatice, caci sistemul imunitar este influentat de emotii si starea psihica. Emotiile aflate in dezechilibru nu sunt de niciun folos imunitatii, dimpotriva. Mai mult decat atat, emotiile aflate in dezechilibru ajung sa produca boli precum cele ale circulatiei, cele digestive sau dermatologice. Si da, emotiile ucid - vezi, printre altele, infarctul miocardic!

N-as vrea sa se creada ca emotiile nu folosesc la nimic. Problemele apar doar atunci cand ele depasesc un anumit nivel si determina reactii haotice, dezadaptative: a deveni violent, a "face circ", a fi imobilizat si bulversat mental - cineva care are aceasta problema nu poate dispune decat de emotiile sale cand e vorba despre a rezolva provocari, iar emotiile nu ii sunt de niciun folos. Poate doar sa manipuleze cu ajutorul lor. Pe termen lung insa, acest mod de functionare nu face decat sa il izoleze, caci societatea asteapta totusi fapte, nu emotii. 

Functiile emotiilor (Rasmussen, 2011): 

1. Feedback al experientei - emotiile te ajuta sa iti evaluezi existenta. Cum insa emotiile intense nu vorbesc mai niciodata despre experienta ci mai curand despre impresiile noastre in raport cu experienta, feedbackul a esuat.
2. Mobilizare comportamentala - emotiile ne anima si ne pun in miscare. Cand emotiile sunt scapate de sub control insa, comportamentul va deveni si acesta haotic, vom recurge tocmai la acele actiuni ce interfereaza cu buna adaptare.
3. Comunicare interpersonala - emotiile ne ajuta sa ne transmitem nevoile si asteptarile. Emotiile intense vor compromite chiar si aceasta functie, desi, unii se vor lasa coplesiti de modul nostru de a comunica si vor accepta orice conditii vom impune.

Asa cum spuneam mai sus, emotiile sunt totusi utile. Ele sunt un dar al evolutiei si ne sustin in adaptarea noastra la mediu. Ele ne anima si contribuie la adaptarea noastra psihosociala. De asemenea, lipsa totala a emotiilor nu este tocmai un scenariu de vis - vom fi pasivi in fata provocarii iar asta nu ne ajuta sa ii facem fata. Putem afirma ca emotiile disproportionate in raport cu situatia sunt un mesaj despre ineficienta personalitatii si despre scopurile dezadaptative ale unei persoane: atentia, puterea, razbunarea, retragerea. 

Daca am beneficiat de o educatie adecvata si in acord cu principiile bunului simt, scopurile noastre vor fi asociate ideii de a apartine, a ne integra, a ramane conectati cu ceilalti si a fi de folos comunitatii. Daca suntem cu totii animati de o nevoie de semnificatie si nu avem decat emotiile in slujba noastra, putin probabil ca vom reusi sa obtinem acea semnificatie in alt mod decat devenind ceea ce se cheama o drama queen - adica cineva care traieste din spectacol, fara a putea sa contribuie cu ceva la binele comunitatii.

Acestea sunt doar cateva argumente care sugereaza faptul ca emotiile, scapate de sub control, sunt un semn de slabiciune, dar din pacate sunt si un mod de manipulare ce ajunge sa determine intreg comportamentul social al cuiva. Cand vii cu emotii in loc de argumente sau in loc de bun simt, cel mai probabil, vei cunoaste marginalizarea.  

Cine va dori sa isi pastreze viata, o va pierde, dar cine isi va pierde viata pentru Mine (comunitate), acela o va castiga. Isus Hristos

Nu prin emotii suntem vii pentru societate si pentru cei dragi. Suntem vii prin emotii doar pentru noi si vom si ramane in lumea noastra, izolati de experienta celor din jur, la care nu vom avea acces (caci vom fi mult prea preocupati de noi insine si emotiile proprii). Asa ajunge cineva 'viu' sa nu dea doi bani pe familia sa ori, culmea, sa nu dea doi bani pe persoana pe care o iubeste si nevoile sale, si sa fie viu doar pentru sine. 

Traiesti din plin atunci cand nu traiesti pentru sine. Lao Tze

Daca insa doresti sa fii viu pentru cei din jur, s-ar putea sa ai nevoie de fapte, de abilitati, de aptitudini, in niciun caz de emotii! Cu ce ma incalzesc pe mine emotiile tale cand tu te comporti ca ultimul om? Te-ai intrebat cum ma face asta sa ma simt? Daca vrei sa ramai viu doar pentru tine, atunci crede in emotiile tale! Daca vrei sa fii viu pentru cei din jur, vei avea nevoie de bun simt si de fapte.

Adler, A., (2009), Intelegerea Vietii, editura Trei, Bucuresti 

Jung, C.G., (2005), Psihogeneza Bolilor Spiritului, editura Trei, Bucuresti 

Rasmussen, P., (2011), The Quest to Feel Good, Taylor & Francis Group, N.Y.

Continue reading

succes

Vaduva Neagra

  O specie de paianjen veninos, traieste in solitudine tot timpul anulului, cu exceptia momentului imperecherii, cand se implica intr-un ritual special dar macabru, prin care femela isi ucide si consuma partenerul dupa terminarea idilei.  

  

Ce ar putea sa o determine pe o tanara si frumoasa americanca de 23 de ani sa isi ucida sotul? Dar sa isi ucida sotul si apoi sa ii profaneze trupul, sectionand bucati din acesta? Dar sa isi ucida sotul, sa ii profaneze trupul, iar apoi sa il adauge in meniul de Ziua Recunostintei? Pentru cei care nu au vreo legatura cu lumea sanatatii mentale, a psihoterapiei, ei bine, lucrurile sunt simple - era nebuna! Pentru restul, raspunsurile trebuie cautate. Nu ne permitem luxul de a ramane fara raspunsuri...

Povestea Omaiamei Nelson incepea intr-un cartier rau famat al orasului Cairo, in anul 1968. Dupa spusele ei, a fost abuzata sexual de catre fratele si tatal ei vitreg. Tot atunci ar fi suferit o circumcizie fortata care facea viata ei sexuala un adevarat supliciu si care se practica in anumite regiuni ale lumii.

Spre sfarsitul anilor '80, tanara emigreaza in Statele Unite, aflandu-se in cautarea stilului de viata tipic pentru sudul Californiei. Devenita o mica perla africana, reuseste sa adune in jur o multime de barbati care ajung sa o cunoasca mai bine in momentele intime, asa cum le intelege femeia, cand sunt legati si jefuiti. 

La un moment dat, Omaiama incepe sa doreasca mai mult - daca tot atragea acesti barbati cu atata usurinta, de ce nu s-ar casatori cu unul care sa-i ofere ceva confort material? Aproape ca suna rezonabil fata de ceea ce facea inainte cu acesti netrebnici ... Asa pune ochii pe sotul ei, William Nelson (56), un tip mult mai in varsta decat ea - prada usoara, care pare persoana potrivita sa ii asigure o viata confortabila si alaturi de care in 1991, pleaca intr-o promitatoare luna de miere.  

Totusi, problemele sale cu barbatii nu se opresc aici... Performanta maxima a fetei probabil a fost aceea de a fi rezistat « eroic », timp de 3 saptamani in cadrul casatoriei cu « dusmanul »! Se pare ca paharul s-a umplut repede pentru Omaiama si a sfarsit ucigandu-l pe proaspatul ei mire si taindu-l in bucati. Medicul psihiatrul care a examinat-o a afirmat chiar ca tipul avea coastele gustoase.

A incercat sa scape si a mers la un fost iubit, Jose Alfredo Esquivel sa-i ceara o mana de ajutor - i-a promis $75.000 in schimbul eliminarii dintilor si a amprentelor sotului ei, in ideea ca trupul sa nu poata fi identificat. Disperare sau aroganta? Sau poate un plan usor tembel de a impusca doi iepuri - in momentul cand s-ar fi implicat prietenul, ar fi putut arunca vina pe el? Totusi, tanara nu se prea pricepuse sa cultive relatiile cu barbatii, nici nu lasase loc de buna-ziua, asa ca Alfredo suna imediat la politie.

Am observat ca Vaduva Neagra a avut o istorie indelungata de victimizare, in care barbatii au jucat un rol insemnat. Nu cred ca incape indoiala cu privire la faptul ca barbatii din viata ei, dar poate mai ales cei din copilaria si adolescenta ei, nu au fost tocmai "usa de biserica". Un indiciu pe care il obtinem in momentul avansarii cererii de eliberare conditionata in 2011, este cel legat de furia pe care Omaiama o « tezauriza », inca din copilarie. 

Nu mai sunt persoana de acum 20 de ani ce refuza sa ierte pe oricine i-ar fi facut vreun rau.

Este interesant ce se intampla cu femeile care nu pot ierta anumiti barbati si nu au reusit sa se impace cu experientele trecutului, dar care intra totusi in relatii cu alti barbati (caci asa se face), in lipsa unui plan mai rezonabil, mai realist.

In cazul acestei femei, cred ca si-au spus cuvantul si nevoia unei stabilitati materiale, care a determinat-o sa emigreze in America, dar si oportunitatea pe care o reprezenta aspectul fizic inselator - putin probabil ca vreun barbat sa fi reusit sa nu intoarca privirea! Niciunul dintre barbatii care au fost cu acasta fata nu si-a imaginat ce se ascundea in spatele prezentei sale fizice - cata ura si cate resentimente mocnind. 

Probabil ca tratamentul fobiei fata de barbati prin expunere directa la acestia nu a fost o idee buna in acest caz. Femeia declara ca « nu este un monstru » si ca s-a aflat in legitima aparare. Iar corpul l-ar fi profanat pentru ca in mitologiia egipteana, acesta era un mod de a evita intalnirea cu victima pe lumea cealalta. Avem deci o rationalizare aproape spirituala si o invinovatire a victimei.

Nu ma indoiesc de faptul ca toate relatiile acestei femei au fost marcate de aceasta "legitima aparare continua" si ca barbatii din prezentul ei plateau cu varf si indesat pentru pacatele celor dinaintea lor, pe care nici macar nu ii cunosteau. Incorect? Nu stiu...dar am sentimentul ca nu e singura persoana care intra intr-o relatie cu probleme nerezolvate. 

Ati intalnit si voi persoane care considera ca barbatii / femeile « s-au nascut vinovati(e) »? Cum functionau ei in relatii intime si cum evoluau relatiile lor?

Imi poti lasa un comentariu mai jos. Este legal, moral si nu ingrasa.

http://murderpedia.org/female.N/n/nelson-omaima.htm

Continue reading

viol

Varstele Emotionale

Stilul parental administrat, rasfatul si abuzul, constituie mai tarziu radacina unor atitudini nepotrivite in fata provocarii - a transforma totul intr-o trauma sau a te retrage cu lasitate.  

Exista cateva tulburari genetice demne de curiozitatea noastra. Pe de o parte sunt accidentele genetice care determina o incapacitate a copilului de a evolua dupa varsta de 4 ani, si care limiteaza nu doar dezvoltarea intelectuala dar si dezvoltarea fizica propriu-zisa. Pe de alta parte, exista accidente genetice care presupun aparitia proceselor imbatranirii imediat dupa nastere  -  intalnite in cazul sindroamelor progeroide.  

Presupun ca v-ar mira sa aflati ca varsta reala a celor din fotografiile de mai jos sunt de 20 de ani - varsta reala a fetitei care isi sprijina capul in palma, respectiv 10 ani - varsta reala a baiatului cu ochelari.

Imaginile vorbesc de la sine… Nu mi-am propus sa sochez pe cineva (bine, poate putin!). Totusi, mi-e teama ca din punct de vedere emotional - al maturitatii noastre spirituale si al capacitatii de a reactiona la factorii de stres acuti sau cronici, astfel de accidente sunt mult mai frecvente. Se spune ca ramanem blocati din punct de vedere emotional, la varsta la care am suferit anumite traume. Din punctul meu de vedere, adevarata cauza a acestor anomalii este stilul parental la care am fost supusi in copilarie.  

Astfel, atunci cand stilul parental s-a axat pe iubire si a neglijat disciplina, se observa aparitia asa numitului rasfat - adica a unei obraznicii a copilului, care considera ca totul i se cuvine lui iar ceilalti nu prea au drepturi. Adultul care a fost rasfatat in copilarie, tinde ca, din punct de vedere emotional, sa ramana un copil toata viata. Vezi si Sindromul Peter Pan.  

Cand stilul parental a facut excese prin autoritarism si impunerea unei discipline de fier, copilul se maturizeaza prea repede, uita sa se mai joace, isi pierde spontaneitatea si are tendinta sa se retraga - atat din relatia cu parintele, pe care il evita si de care se teme, cat si din orice fel de relatie. Da, asprimea nu ajuta relatiile. 

Fiecare dintre aceste stiluri parentale are punctele sale slabe, si, poate, are si cateva puncte tari. “Eternul copil”, in anii sai de rasfat parental, a invatat sa ceara si nu se va multumi cu putin, stie sa se joace si sa ceara atentie, in acelasi timp, fiindu-i greu sa ceara si de la sine la fel de mult, ii va fi greu sa se mobilizeze, sa coopereze si sa respecte reguli, ori pe semenii sai, lucru care nu il avantajeaza in niciun chip.

El rezolva problemele prin revarsari emotionale (furia sau tristete apasatoare) - acesta fiind capitalul educational acumulat in copilarie, cand a invatat ca lucrurile sunt usor de obtinut daca esti suficient de furios, sau suficient de deprimat. Ii este mult mai greu in schimb sa si faca ceva pentru a merita, sa convinga prin logica sau prin fapte cu semnificatie si utilitate sociala. Din pacate nimeni nu i-a predat aceasta lectie. In cel mai bun caz, va incerca sa obtina prin seductie, ceea ce stapaneste inca din copilarie cand avea o privire inocenta care te facea sa uiti toate necazurile.

Cand unui copil nu i se pun limite si nu i se spune niciodata “nu”, el va fi incapabil sa progreseze sau sa se dezvolte ca persoana sociala, si se auto-izoleaza nu atat ca urmare a propriei alegeri de a se retrage, cat datorita incapacitatii sale de a respecta reguli sau a atitudinii poruncitoare pe care o afiseaza in mod dizgratios. De asemenea, ii va fi greu sa respecte spatiul personal al celorlalti, sau orice vine impotriva dorintelor sale egocentrice. Cum nu a auzit niciodata "nu e voie", va crede ca orice i se cuvine.

Acesta este omul care crede in capricii, in toanele sale si care nu se poate integra din aceasta cauza. Varsta sa emotionala se va reflecta in izbucnirile virulente si dispretul pe care le etaleaza ori-de-cate-ori ceva se interpune intre sine si dorintele sale - cum ar fi obligatiile de serviciu, ori frustrarile inerente vietii. Furia este marca personalitatii sale, si o va resimti adesea, caci realitatea sociala continua sa ne trateze ca pe niste pioni ce trebuie sa respecte reguli, iar copilul rasfatat nu suporta acest rol. De aici rezistenta sa mica in sarcina sau la frustrare.

In schimb, copilul maturizat de timpuriu, ca urmare a stilului parental autoritarist, pe care l-a suportat ani in sir, s-a obisnuit sa se retraga din fata provocarilor, de teama ca nu e suficient pregatit - tema lipsei de valoare, dovada a unei precare stime de sine. Cu toate acestea, cand are de-a face cu provocarea, o administreaza cu destul de multa abilitate, si este capabil sa treaca cu usurinta de cele mai mari traume. Dubios de usor!

Pentru adultul excesiv disciplinat in copilarie, adevaratele probleme tin de lipsa de spontaneitate, dificultatea de a intelege jocurile sociale, si lipsa increderii in fortele proprii, care il determina sa evite confruntarile, in beneficiul unor impostori mult mai curajosi. Nu le plac nici sarbatorile si nici centrul atentiei, pe care il evita sistematic si cu obstinatie sau pe care simt ca trebuie sa il merite si atunci fac eforturi supra-omenesti inainte sa ajunga acolo,  spre deosebire de copiii rasfatati, care "merita" centrul atentiei si vor face un show de pomina pentru asta. 

Din pacate pentru copiii disciplinati excesiv, acestia sunt pregatiti pentru o viata intreaga in care vor fi abuzati, exploatati, umiliti, manipulati, situatii pe care le vor atrage ca un magnet. Vor fi recunoscuti usor dupa politetea excesiva pe care o etaleaza, adesea, dupa rigiditatea sau dificultatea de a suporta atingerea, dar si dupa usurinta cu care vor suporta cele mai mari provocari ale vietii. 

Adesea, spunem ca autoritarismul este o educatie samavolnica, fiind incarcata cu tot felul de abuzuri - incepand de la cele emotionale (de ex, a-i spune copilului ca nu e bun de nimic) si terminand cu bataia propriu-zisa. Totusi, se poate afirma ca si rasfatul este un tip de abuz, care vine adesea pe fondul nevoilor afective ale parintelui. De exemplu, daca o mama nu are un partener constant, ori daca acesta este prea ocupat pentru ea, nevoile ei afective ar putea depinde de iubirea pe care i-o acorda copilul si pentru care se lupta, asa cum se princepe mai bine - adica facandu-i toate poftele.

     

Continue reading

rasfat

Paraziti Psihici

  Parazitii sunt nelipsiti din natura. Inteligenta pe care un parazit o investeste in opera de adaptare si perpetuare a speciei sale, capata adesea accente spectaculoase. Dar oare exista si paraziti ai vietii noastre psihice?

Ar putea oare depresia ori alte boli psihice sa fie o forma de parazitare a personalitatii? Sa spunem inca de la inceput ca parazitii sunt forme de viata care se intalnesc destul de frecvent in natura, in lumea animala.  

Parazitul este o entitate biologica, animal sau planta, care traieste de regula, pe sau in interiorul unei alte forme de viata, hranindu-se cu resursele acesteia. Nu ii este de niciun folos, dimpotriva, are un efect vatamator si adesea letal asupra gazdei. Parazitul influenteaza in mod radical modul de viata al gazdei sale, influenteaza de multe ori si aspectul exterior al acesteia, urmarind sa preia controlul si dand un nou sens vietii gazdei, in acord cu propriile sale nevoi.  

Un exemplu spectaculos de parazitare pe care l-am descoperit de curand este acela prin care melcii sunt transformati in adevarati zombi, ca urmare a consumarii oualor de paraziti, continute in materiile fecale ale unor pasari contaminate. Pare ca in momentul cand parazitul se dezvolta in interiorul melcului, nu doar ca spectacolul este unul dezgustator si bizar, dar intreaga activitate a melcului este pusa in slujba parazitului si a scopurilor sale.  

Iar scopul parazitului este sa supravietuiasca... Acest spectacol sinistru al naturii nu este deloc intamplator. Parazitul a pus stapanire pe melc, pe partile sale cele mai proeminente (ochii) si le-a transformat in niste dispozitive naturale ce emit semnale indreptate catre pasari – gazda initiala, unde parazitul se simte cel mai bine.

Asemanarea cu omizile, care sunt hrana preferata a pasarilor, nu este nici aceasta intamplatoare... Aproape ca te blocheaza inteligenta de care da dovada parazitul acesta si „cat de bine s-a gandit” cum sa isi completeze ciclul de viata, pentru a ajunge iar in corpul pasarii, unde se poate inmulti.

Ca si cand ar dispune de propria agentie centrala de inteligenta!  Sau ca si cand ar realiza un exercitiu de seductie, aproape disperat - imi aminteste de fetele care se afiseaza descoperite pe strada... Or fi fiind si aceastea animate de "vreo chestie" macabra?

Parazitul modifica chiar si sensibilitatea melcului la lumina ori la atingere pentru a-si urmari scopul si face in asa fel incat sa duca melcul in locurile cele mai expuse, unde vulnerabilitatea acestuia este totala. Avem deci un melc care nu mai stie ce ii este de folos si care se repede buimac catre propria disparitie.  

Desigur, exista paraziti biologici care afecteaza in mod neplacut viata omului, despre care medicul ar putea sa vorbeasca mai bine decat mine. Dar oare se intampla la fel si in ce priveste aspectele psihice ale existentei noastre? De exemplu, emotiile, gandurile si comportamentul uman, ar putea sa fie parazitate in acelasi mod?  

In incercarea de a veni cu un raspuns cert la aceasta intrebare, sa observam ca, de multe ori, simtim ca nu mai avem niciun control asupra propriilor emotii, ganduri ori comportamente. E clar ca uneori ne indreptam cu aceeasi nesabuinta catre propria ruina, ca si cand am fi intr-adevar sub influenta unor paraziti. Asa sa fie?

Poate ca ar trebui sa vorbim aici despre asa numitele „complexe”, definite de Carl Jung ca fiind o structura psihica in componenta careia intra idei, emotii si perceptii ce ajung sa influenteze intreaga noastra activitate psihica. Complexul, atunci cand acesta capata nuante patologice, are tendinta sa se extinda si sa preia controlul, reducand la extrem viata psihica a „gazdei”.  

Poate ati intalnit persoane care sunt obsedate de cate un lucru, o persoana sau o idee fixa. Este potrivit sa afirmam ca aceste persoane sunt dominate de complexul lor, lucru care face integrarea lor sociala sa devina problematica. Asa apare complexul persecutiei (obsesia ca esti persecutat), al grandorii (obsesia propriei importante), complexul inavutirii (obsesia acumularii de avere), complexul erotic (obsesia unei iubiri fara seaman), etc.  

Desi, initial, complexul ii aduce cateva satisfactii gazdei sale – ii ofera poate o iluzie a controlului si a sigurantei, mai apoi, cand acesta se dezvolta, duce la marginalizarea totala a persoanei si descalificarea ei pe plan socio-profesional. Persoana dominata de un complex, devine incapabila sa ofere ceva societatii ca urmare a obsesiilor si a instabilitatii psiho-emotionale si comportamentale, care o fac cu totul nepotrivita pentru traiul in comunitate si in comuniune. 

Daca complexul psihic ne conduce catre propria distrugere, facandu-ne sa actionam impotriva propriei persoane, atunci care este parazitul care castiga din asta? La propasirea carui parazit contribuim fara macar sa ne dam seama? 

Fara a avea pretentia ca putem raspunde la aceasta intrebare, sa spunem ca solidaritatea si altruismul sunt leacurile pe care le recomanda psihologia adleriana. A nu se intelege prin asta faptul ca daca ne aflam mereu in mijlocul semenilor, suntem capabili intr-adevar de solidaritate. S-ar putea ca cineva care isi petrece mult timp, singur, intr-un laborator, si vine cu leacul pentru o boala considerata incurabila sa manifeste mai multa solidaritate decat cineva care discuta nimicuri sau cere atentie cat e ziua de lunga.

Continue reading

victime

Iubirea, Drogul Violului

Intr-un club din centrul vechi, o tanara de 24 de ani este cazuta pe jos in toaleta, cu spasme, cu maxilarul inclestat, ca si cand ar fi exorcizata... La autopsie, in sistemul ei s-a descoperit "praful ingerilor".

E limpede ca ne dorim cu totii sa fim fericiti. Iar daca pretinde cineva ca vrea sa fie nefericit, n-am sa-l cred. In drumul nostru catre idealul universal al fericirii, alegem calea cea mai scurta, cea mai usoara, e "natural" sa facem asta. Din pacate, calea cea mai usoara nu ii incanta deloc pe membrii societatii – nu asa se construieste civilizatia, ci prin eforturi si mobilizare, prin cooperare, munca si bun simt.  

Totusi, ramane in firea noastra aceasta lege a naturii – legea minimului efort. E mai usor sa te joci decat sa-ti faci temele, mai usor sa zbieri decat sa negociezi, e mai usor sa fugi decat sa dai piept cu provocarea, e mai usor sa cazi in ispita decat sa i te impotrivesti. Dintre toate lucrurile „mai usoare”, au aparut si drogurile care ne conduc la idealul fericirii pe calea cea mai usoara, acum si aici.  

Dar de cate ori alegem calea cea mai usoara, de tot atatea ori ni se dovedeste ca am gresit, ca problemele se inmultesc in loc sa se rezolve, ca viata devine mai urata si mai greu de suportat. Si atunci cautam o solutie... care, de cele mai multe ori reitereaza eroarea. Astfel ajungem la cercul vicios... S-ar parea ca acolo ne conduc solutiile usoare.  

Culmea erorii imi pare a fi introducerea drogurilor in seductie – cea mai grava forma de abuz, caci drogul este folosit impotriva vointei victimei iar efectele sale sunt adesea, devastatoare. Nu vorbesc aici de riscul unei sarcini (si cred in existenta sarcinii nedorite), cat despre riscul ca aceste droguri sa intre in interactiune cu alte substante, cum ar fi alcoolul si sa conduca victima la moarte.

Daca impostorii sentimentali, care stiu ca nu au nimic de oferit si sunt incapabili de o relatie serioasa, folosesc minciunile, promisiunile desarte si misterul pentru a ne aprinde imaginatia, sau dorintele si a accepta mult ravnitul raport sexual cu acestia, ei bine, impostorul care foloseste drogul violului, cu nimic mai putin psihopat, nici macar nu se mai oboseste sa minta, sa se poarte frumos sau sa faca promisiuni desarte – i-ar putea ocupa toata saptamana!

Drogul violului ii rezolva problema pe loc, chiar acum, iar pana la sfarsitul noptii si-a satisfacut toate fanteziile erotice cu persoana care "i-a picat cu tronc".  

Mai mult decat atat, drogul violului ii lasa victimei un gol in memorie, o amnezie altfel spus, caci substanta (Rohypnol) inhiba invatarea – creierul este impiedicat sa inregistreze noile situatii si sa se adapteze la acestea, desi victima nu isi pierde cunostinta cu totul pe durata influentei substantei.

Nu va putea sa depuna plangere impotriva psihopatului fiindca nici macar nu-si va aminti ce i-a facut acesta in noaptea precedenta! Desi a 2-a zi vor exista cateva efecte secundare, cum ar fi durerea de cap sau greata, victima simte pe moment o stare de euforie, de relaxare. Asa arata manifestarile uneia dintre cele mai malefice realizari ale farmacologiei contemporane, care este pusa in valoare, din plin, in cluburile de noapte din occident, dar, s-ar parea ca nici romanilor nu le mai este straina.  

Ce puteti face daca cineva v-a strecurat un drog in bautura, cand nu erati atente? Se recomanda ca la primele simptome – starile de buimaceala, confuzie, ameteala, dupa consumarea unei bauturi care, in mod normal, n-ar fi trebuit sa produca asa ceva, sa solicitati ajutor medical de specialitate (apelati 112!) sau cel putin sa sunati pe cineva apropiat pentru a va lua acasa, unde este liniste, cald si bine.

Kuhn, C, Swartzwelder, S, Wilson, W; (2013), TRIPAT - Ce trebuie sa stii despre droguri. De la alcool la ecstasy, Editura Trei, Bucuresti.

Continue reading

viol

Generatia Alien

Un personaj naiv dintr-un basm celebru spunea „Priviti, imparatul este gol!” Ce anume da valoarea unui lucru, a unei persoane? Prezentarea de care beneficiaza, raritatea sau eficienta si utilitatea sa?  

De ceva timp am treaba prin capitala. Ba la sediul universitatii, pentru diplome, ba la Colegiul Psihologilor. Intalnirea cu marele oras a fost una provocatoare, in sensul de stimulativa. Am descoperit chiar ca imi place sa calatoresc, iar acesta, cred eu, este un semn bun – nu am intalnit nimic care sa ma demoralizeze.

Bucurestiul are un farmec al sau. Pe de o parte te frapeaza cele cateva cladiri darapanate de la Gara de Nord, iar pe de alta, te simti coplesit de dimensiunea lucrurilor: „pietele” cladirile, artezienele, parcurile, Palatul Parlamentului, etc. Nu pot spune ca ma preocupa in mod deosebit mirosurile, dar, la inceput, am fost impresionat de femeile din Bucuresti si parfumurile lor. Mai bine spus, parfumul!

La primul contact cu Bucurestiul, dupa o lunga perioada – nu il mai vazusem din copilarie – cred ca l-am remarcat inca de la Gara de Nord. Era usor dulce, usor intepator dar plin de mister si povesti pe care le-ai citi printre randuri. Ca si cum, o generatie atat de „pe fata”, atat de orientata spre exterior, pasionata si lipsita de secrete, simtea nevoia sa-si ascunda defectele in spatele acestui parfum plin de clasa si intensitate. „Deci asa miroase Bucurestiul...”, mi-am spus eu visator. 

„Uite-ma, sunt aici, nu-i asa ca ma gasesti interesanta? Nu-i asa ca ai vrea sa stii mai multe despre mine? Dar nu-i asa ca sunt prea buna pentru tine?” Acesta era mesajul pe care l-am receptat la inceput. Dar apoi apare inca o „interesanta” cu acelasi mesaj si cu acelasi parfum. Hmmm.... Chiar asa? Dupa vreo 10 interesante intalnite, am inceput sa cred ca este un parfum extrem de ieftin, vreo „chinezarie”.

In Brasov, parfumurile sunt ceva mai discrete, cred ca preferam mai mult parfumul unui detergent bun si ne multumim sa lasam impresia de curatenie. Lumea chiar nu se omoara cu parfumurile pe aici, sau cel putin nu lumea pe care o cunosc eu. Pe de alta parte, desi intalnesc numeroase persoane parfumate in orasul meu, imi este greu sa intalnesc acelasi parfum sau acelasi spray cu aceeasi frecventa precum am intalnit „parfumul Bucurestiului.”

Am spus povestea asta unei prietene si mi-a identificat pe loc „parfumul Bucurestilor”. Mi-a dat o mostra si am fost miscat de precizia fetei. „Da, despre acest parfum este vorba!” am zis eu, impresionat. „Toate tipele sunt inebunite dupa el”, mi-a dat ea de inteles. „Si este foarte scump!”. Ei bine, s-a zis cu teoria mea despre chinezarie... Aflarea pretului a facut sa-mi stea mintea!

Bine, chiar si asa... Care este sensul acestei uniformizari? Mi-am spus eu: „in fond, in conditiile astea, n-ar fi mai interesanta o tipa care miroase a fast food”? Unde sa mai incapa atatea interesante?

Un studiu facut de cei de la prestigioasa Universitate Stanford, legat de perceptia obiectelor de consum, in functie de pretul lor, a demonstrat un fapt destul de bizar. Daca unor subiecti li se ofera acelasi pahar de vin, dar li se spune ca este o bautura extrem de fina si de scumpa, sau dimpotriva, li se spune ca este un vin ieftin, ei bine, pana si reactiile din creier ajung sa „vorbeasca” – in cazul „bauturilor fine”, suntem capabili de adevarate orgasme, numai datorita prezentarii de care a beneficiat produsul respectiv. De asemenea, consumul „bauturii ieftine”, trece ca un fapt banal. Cum sa interpretam asta?

Cred ca studiul vorbeste nu atat despre bautura cat despre valorile noastre. Probabil vorbeste si despre consumerismul care a prins radacini in mentalitatea noastra. Pana la urma, nu conteaza ceea ce ni se intampla ci semnificatia pe care o atribuim acelor evenimente – iar valoarea financiara induce o multime de senzatii, prin ea insasi. Si pentru ca punem atat de mare pret pe ceea ce altii au pus un pret mare, aproape ca nici nu mai conteaza trasaturile produsului, in sine.

Este interesanta insa reactia celor complet neavizati in fata unui produs scump. Imi aminteste naivitatea din basm a celor care au indraznit sa strige, „Priviti, imparatul este gol!” Oare cate din produsele si persoanele pentru care cheltuim atatia bani si atata timp sunt pur si simplu lipsite de valoare? Oare cate dintre lucrurile si persoanele pe care le ignoram in mod normal, sunt incarcate de calitati si potential?

Si, nu in ultimul rand, oare cate din produsele si persoanele de valoare isi „pierd calitatile”, datorita prezentei abundente, a apropierii excesive, a contactului abuziv si a supra stimularii? Lucrurile si persoanele au o valoare a lor sau valoarea trebuie potentata prin anumite strategii? In cazul povestii de fata s-a dovedit ca supra-stimularea a dus la „pierderea valorii”.

Continue reading

succes