Mind, People, Lifestyle

Marius Iftimie este administratorul si autorul principal al blogului Psihopedia, licentiat in Psihologie, absolvent al unui Master de Consiliere Educationala si al unui program de formare in Psihoterapie Adleriana, recunoscute de Colegiul Psihologilor, Federatia Romana de Psihoterapie si Ministerul Educatiei. Contact: teleologia@yahoo.com

marți, 31 martie 2015

Relatia functioneaza dupa principiul bumerangului. Primesti ceea ce oferi.  Uneori insa, educatia, face bumerangul sa nu se mai intoarca niciodata sau sa vina cu tot felul de surprize.





S-a vorbit despre numeroase valori ale unei relatii. Unii au ajuns sa creada ca nu exista nimic mai important intr-o relatie decat misterul. De parca ne-am putea hrani cu mister, sau am putea sa ne multumim cu un mister din partea celuilalt, atunci cand avem probleme sau suntem bolnavi.  

As vrea sa atrag aici atentia asupra amabilitatii, ca mijloc de cultivare a relatiei. Reputatul psihoterapeut belgian Andre Moreau, vorbea despre doua tipuri de parteneri: acordorii si dezacordorii (1).  


  • Acordorii – asa cum le spune si numele, sunt cooperanti, optimisti, sunt capabili de apreciere si recunostinta, sunt capabili de gesturi frumoase si delicate fata de partener.
  • Dezacordorii – sunt aceia care vad, mai mereu, paharul pe jumatate gol, le este greu sa aprecieze contributia celuilalt si sa isi exprime admiratia sau pretuirea fata de partener.  
Lesne de inteles, este destul de dificil sa faci ceva cu un dezacordor, care va avea mereu tendinta sa te critice, sa te devalorizeze si sa te coboare pentru a se inalta pe sine. Nevoia lor de auto-apreciere este greu de manifestat in alt mod si cel mai marunt detaliu va fi transformat intr-un prilej de furtunoasa si dramatica "reglare de conturi". Pe termen lung insa, aceasta atitudine isi va cere pretul – nimeni nu isi doreste sa traiasca cu o streasina stricata, nu-i asa?  

Acolo unde nu este formata disponibilitatea de a oferi, de a fi dragut, de a fi diplomat, de a aprecia si a manifesta recunostinta sau rabdare, iar fiecare interactiune cu partenerul se transforma intr-o vanatoare de greseli, intr-un permanent proces de la Nürnberg, cu exprimari ale indignarii, cu acuzatii vehemente si explozii necontrolate de furie, ei bine, va fi nevoie de multa rabdare de partea cealalta pentru ca relatia sa si dureze. Exista oare persoane atat de acordoare? Se pare ca da...  

Daca nu se intampla asa, am putea privi situatia ca pe o lipsa de compatibilitate intre cei doi. Uneori insa, s-ar putea sa devina o totala lipsa de compatibilitate a partenerului dezacordor cu ideea de cuplu, in general. Probabil ca in astfel de situatii, cateva sedinte pentru anger management (controlul furiei) ar fi bine-venite.

Psihoterapeutii si conslierii de cuplu vorbesc adesea despre efectul de bumerang. Este vorba despre reciprocitatea care ne forteaza sa platim celuilalt cu aceeasi moneda. Asa cum am vazut insa intr-un topic anterior, de regula, platim dublu, atat gesturile frumoase cat si pe cele neplacute ale celuilalt. Interactiunile intime nu sunt simetrice, dimpotriva, ele au tendinta sa escaladeze, fie panta raului, fie pe cea a binelui si frumosului.  

Efectul de bumerang dovedeste in ultima instanta ca ceea ce faci pentru partener, de fapt faci pentru tine insuti. Fireste, mai sunt si cazuri in care, celalalt chiar nu se simte, este obisnuit sa primeasca si mai putin sa ofere, are impresia ca este prea bun pentru aceasta lume, lucru care nu il face un partener de invidiat.  

Anumiti consilieri de cuplu (2), vin cu ideea de a spiritualiza relatia, considerand ca cel care ne este partener, ne este sufletul pereche. Privindu-l astfel, ne va fi mult mai usor sa il tratam ca si cand ne-am ocupa de propriile noastre nevoi. Ocupandu-ne de partener la acest mod, nu avem decat de castigat, caci efectul de bumerang functioneaza.  

Astfel, un cadou facut, se va intoarce la tine, iar un gest dragut nu va trece neobservat. Ne imaginam atunci ca partenerul „si-o va lua in cap” tocmai fiindca am facut atatea lucruri dragute pentru el. E insa la fel de evidenta situatia in care partenerul si-o ia in cap atunci cand il tratam ca si cand nu ar exista, cand nu ne preocupa niciodata ce crede, ce simte si ce doreste.  

Dintre cele mai „tembele” tehnici care lucreaza tocmai cu perceptiile si cu atitudinile noastre fata de cuplu, voi aminti Jurnalul Recunostintei, pe care il recomand eu insumi. Reintalnesc adesea clienti care imi spun ca inca mai pun CBK-uri pe frigider sau pe calculator. CBK-urile sunt propozitii apreciative prin care ne manifestam recunostinta pentru ceva anume. Ele incep cu formula „Ce bine ca .......................”.  CBK-urile se pot referi la partenerul de viata.

Dar am putea sa punem in uz si Jurnalul Amabilitatii (2), prin intermediul caruia sa inregistram gesturile dragute pe care le-am facut in fiecare zi fata de partenerul nostru. De asemenea, in Jurnalul Amabilitatii, ne putem pune la treaba fantezia, pentru a ne gandi ce gesturi dragute am putea sa facem pentru partenerul nostru maine si in zilele urmatoare. Bizar, nu?

Am intalnit si clienti care imi spun direct ca ei nu vad rostul manifestarilor de apreciere sau al acestei intregi „sarade” asezonate cu mici laude, multumiri si dragalasenii. „Dom’ne eu nu sunt genul care face asa ceva si gata!” Recunoastem oare niste colti ai dezacordorului aici?  

Problema este ca nimeni nu e genul care face gesturi dragalase, care rabda, care iarta si care apreciaza. Ne nastem usor salbatici si, daca suntem incurajati, ramanem asa pentru multa vreme. Sunt insusiri pe care civilizatia ni le cere pentru a ne putea descurca in sanul acesteia. Sper ca aveti ce sa oferiti partenerilor vostri pentru ca ei sa va treaca cu vederea aceasta atitudine de piatra. Cand mergeti insa la psiholog, nu va asteptati la pastile de bun simt. Am zis!











(1) MOREAU, A.; (2006) Dragoste si Sexualitate - vol. 1, editura Trei, Bucuresti

(2) RICH, H., KRAVITZ, H.L.; (2006) Casnicia Perfecta, editura Teora, Bucuresti

(3) Imaginea What do you think they are talking about? via Flikr, sub licenta CC BY-NC-SA 2.0
Continue reading

vineri, 27 martie 2015

 Ne intrebam "de ce" numai in momentele cand se intampla tragedii, precum cea din Alpii francezi, in care si-au pierdut viata 150 de persoane, printre care doi bebelusi, 16 adolescenti si doi artisti de opera. Iata un bun prilej sa afli "de ce"...





E mult mister in jurul accidentului aviatic din Alpii Francezi. Totusi, cutia neagra a venit cu niste vesti tulburatoare. Copilotul Andreas Lubitz s-a inchis in cabina, si a directionat avionul spre o prabusire spectaculoasa si regretabila, in stil kamikaze (1). Amploarea sinuciderii, daca a fost intr-adevar asa ceva, este data de amploarea evenimentului aviatic. Ma indoiesc ca daca nu ar fi luat cu sine 150 de victime, ar fi auzit cineva despre sinuciderea in dormitor a unui co-pilot german de la o companie de transport aerian. 

De altfel cifrele sunt acelea care fac spectaculos acest caz, in afara de faptul ca scena accidentului, ne imaginam cu totii, a fost una de cosmar. Iar cifrele spun asa: 150 de persoane la bord, viteza avionului in momentul impactului cu solul de  ~ 700 km/h, sute de persoane implicate in operatiunile de cautare si salvare si mii de persoane care isi plang rudele. In afara de aspectul cantitativ, intervin si "detaliile dureroase" - erau niste bebelusi la bord, doi artisti de opera si niste copii care se intorceau dintr-un schimb de experienta germano - spaniol.

Acum ne intrebam cu totii: de ce?

Nu vreau sa afirm aici ca stiu motivul exact pentru care s-a produs aceasta tragedie aviatica. Chiar si celor mai experimentati psihoterapeuti le-ar trebui cateva intalniri serioase cu autorul acestei fapte, pentru a putea afirma ca au aflat sau ca au indicii clare legate de motivele pe care le-a avut acesta si starea sa psihica. Ceea ce putem afirma este legat de experienta psihopatologica cu incidente asemanatoare. 

Asa ajungem sa vorbim despre complexul demiurgului si despre ingerul mortii - un tip de criminal in serie al carui mod de operare pe pamant, seamana mult cu modul in care a actionat Andreas Lubitz in aer. Ingerul Mortii, ca si persoana, este specializat intr-o profesie ce implica o uriasa responsabilitate legata de viata unor persoane care isi pun intreaga incredere in el. Spre exemplu, face parte din personalul medical - este asistent. Avand aceasta responsabilitate insa, el ajunge sa-i puna in pericol pe cei pe care ii are in grija, si chiar sa le ia viata (2). 

Motivele vehiculate sunt diverse: considera in mod irational ca le-ar face un bine si i-ar scuti de durere, isi doreste sa obtina o senzatie de putere, care ii lipseste in mod normal, sau incearca sa para un erou care se implica in mod altruist in salvarea pacientilor pe care tot el i-a pus in primejdie. Unul dintre ingerii mortii cunoscuti, ar fi afirmat ca simte o stimulare sexuala atunci cand ucide.

In cultura, scriitorul specializat in genul horror Stephen King a conturat un astfel de killer in romanul Misery. Ingerul Mortii mai apare si in cartile Agathei Christie si chiar Jack Spintecatorul are anumite trasaturi care amintesc de acesta - el ucide prostituate (femei fara viitor) intr-un mod destul de profesionist, chirurgical.

Dincolo de povestile acestea sinistre, incercarile de a explica comportamentul deviant au fost multe. Am sa insir doar cateva dintre teoriile explicative destul de convingatoare (3).

  • Teoria pragului delincvential - toti suntem capabili de acte deviante, ca urmare a unor stimulari si ca urmare a stresului, dar fiecare dintre noi isi are pragul sau de rezistenta la frustrare, care este mai ridicat la unii si mai coborat la altii.
  • Invatarea Sociala - atunci cand observam ca anumite gesturi deviante sunt recompensate, avem tendinta sa le preluam la randul nostru, in ideea de a obtine acelasi gen de recompense: atentie, putere, bani, etc.
  • Teoria Frustrare - Agresivitate - asa cum spune si numele, suntem tentati sa raspundem prin agresivitate atunci cand avem sentimentul ca pierdem sau ne este luat ceva. Nu este nevoie sa raspundem instantaneu prin agresivitate. Aceasta poate sa apara in timp, prin acumulare de frustrari.
  • Teoria Alegerii Rationale - afirma faptul ca pana si cele mai irationale alegeri, au la baza principiul utilitatii, si se sprijina pe rationamente mai mult sau mai putin constiente, care il determina pe deviant sa actioneze intr-un anumit mod, pentru a obtine anumite beneficii. 


Alfred Adler a introdus in uz ideea dorintei de putere, care ne anima si care se manifesta in numeroase moduri, incepand de la dorinta de atentie si terminand cu razbunarea. Un astfel de mod de a explica lucrurile ne-ar duce la ideea ca Ingerul Mortii este preocupat de semnificatia personala, ca noi toti, dar modul in care gaseste sa se puna in valoare, escaladeaza panta raului, lucru care isi are beneficiile sale, nu foarte greu de identificat: atentia, notorietatea, razbunarea, evadarea din probleme si frustrari.

Este rezonabil sa consideram ca actele deviante care utilizeaza violenta si produc daune de mare anvergura, au la baza suficient de multa furie. Furia apare in contextul unei relatii, in care persoana respectiva sa simte nedreptatita. In raport cu "celalalt" survine si "pedeapsa", incarcata de consecinte, dar si de un efect spectaculos. Cine este "celalalt" si care a fost motivul furiei, probabil ca vom afla mai tarziu.

Din pacate, efectele gestului lui Andreas Lubitz, sunt ingrijoratoare. El da un exemplu despre cum nu se face, care insa ii va inspira si pe alti teribilisti. De asemenea, teama si anxietatea vor creste, in special in ce priveste zborurile cu avionul. Nu in ultimul rand, ne va fi mai greu sa avem incredere, sa traim sentimentul de coeziune si solidaritate cu ceilalti. 










(1) New York Post, (March 29, 2015), Germanwings kamikaze urged pilot to leave cockpit before crash, website: New York Post


(2) BBC NEWS, (January 13, 2004), Shipman's 215 victims. An official report has concluded that former GP Harold Shipman killed at least 215 patients over more than 25 years. website: BBC NEWS


(3) TURLIUC, M., (2007), Psihosociologia Comportamentului Deviant, editura Institutul European, Iasi

(4) Imaginea  Angel of Death?, via Flikr, sub licenta CC BY-NC-SA 2.0
 
Continue reading

marți, 24 martie 2015

Ati platit pretul piperat al workshopului, dar primiti ca amintire un pix cu un aspect interesant si un calendar tematic. Pixul nu va scrie niciodata iar calendarul va cadea mereu de pe perete. Totusi, va bucurati foarte mult!




Este cunoscut faptul ca reciprocitatea este utilizata in manipulare. Manipulatorii stiu sa speculeze profundul nostru atasament pentru norma reciprocitatii, explicabil prin genul de educatie si modul in care evolueaza interactiunile intre oameni. Iti dau ceva si vei dori sa imi dai ceva in schimb. Iti iau ceva si probabil vei dori sa primesti si tu ceva din partea mea. E simplu, nu-i asa?

Mai mult decat atat, preluam acest mod de operare inca din copilarie, iar generatiile par a-si transmite una alteia acest tipar de inter-actiune. Asta spune multe despre natura sociala a omului, care, ca specie, a reusit sa supravietuiasca numai prin cooperare, colaborare si sprijin reciproc. Inteligenta superioara a omului l-a condus la aceasta solutie de bun augur, mai ales ca omul, luat ca individ nu este mai puternic decat alte specii si nici nu are suficiente resurse fizice care sa ii asigure supravietuirea in natura.

Si atunci colaboram!

Aceasta colaborare se manifesta prin intermediul schimburilor. Au aparut astfel schimburile economice, unde exista o valoare de piata, obiectiva si conventionala, a fiecarui produs oferit. Pe de alta parte, la nivelul interactiunilor sociale si intime dintre noi, valorile sunt mult mai subiectiv investite. Altfel spus, o cafea pe care ti-o ofer devine mult mai mult decat o cafea. Iar o prajitura pe care ti-o iau din fata, la o petrecere, este mult mai mult decat o prajitura pe care ti-o iau din fata. Cum asa?

Ei bine, la nivelul interactiunilor sociale, aceste bunuri, cat si gesturile pe care le facem sunt privite ca simboluri atitudinale. Asta face ca valoarea unei cafele pe care ti-o ofer sa creasca atat de mult incat, in momentul in care va veni randul tau sa imi oferi ceva, ei bine, cel mai probabil, te vei simti obligat sa imi oferi doua cafele, sau chiar o ciocolata scumpa. La randul meu, primind aceasta ciocolata, ma voi simti dator sa iti cumpar un CD preferat. Iar tu, primind acest CD, te vei smti obligat sa imi aduci un suvenir scump din excursia ta in orientul indepartat. Iata o asimetrie a schimburilor demna de tot interesul nostru!

Cercetatorii americani de la Chicago University, au descoperit prin mai  multe experimente, ca aceasta forma pe care o iau interactiunile si schimburile dintre noi nu este intamplatoare. Daca oferim mai mult decat primim si avem tendinta sa luam mai mult decat ne este luat, altfel spus, daca schimburile escaladeaza cu fiecare etapa noua a acestora, este pentru ca oamenii, incearca sa recompenseze o anumita atitudine - altruismul - pe care o considera laudabila la cei din jur, si, in mod similar, incearca sa pedepseasca o atitudine egoista pe care o surprind la cei din jur.

Asa se face ca o cafea sau o bomboana pe care le oferi, devin, la nivelul schimburilor inter-umane mult mai mult decat atat - ele, in constiinta noastra, devin simboluri ale faptului ca suntem niste persoane demne de incredere, care inteleg cooperarea si deci merita sa se afle in preajma celorlalti. De aceea, la workshopurile la care participati, veti primi aproape intotdeauna un pix frumos si un carnetel de care va veti bucura, chiar daca pixul nu va scrie niciodata, iar carnetelul este prost legat.










(1) Boaz Keysar, Benjamin A. Converse, Jiunwen Wang and Nicholas Epley (2008), Reciprocity Is Not Give and Take Asymmetric Reciprocity to Positive and Negative Acts, Department of Psychology, University of Chicago

(2) Psychological Science (2008) Reciprocity Is Not Give and Take Asymmetric Reciprocity to Positive and Negative Acts, website: Psychological Science accesat la 24.03.2015

(3) Imaginea A Fool and His Money, via Flikr, sub licenta CC BY-SA 2.0

Continue reading

miercuri, 18 martie 2015

Fetele din clasa vecina zambesc mai frumos. Baietii din clubul celalalt au mai mult umor. Iar marul din pomul interzis are puteri magice. Ce mai astepti?




Este mai verde iarba de dincolo de gard? Nu stim, dar asa pare. Traim cu sentimentul ca dincolo de limita celor cunoscute, totul este mai frumos, mai viu, mai seducator. Necunoscutul exercita asupra noastra o influenta aproape hipnotica. In special unii dintre noi par a fi vulnerabili la farmecul implacabil a ierbii de dincolo de limita. 

Chemarea este continua si persistenta: "Vino, treci dincolo de limita celor cunoscute si de limita celor permise!" Dar ce se afla cu adevarat dincolo? Poate fi mai mult, in unele cazuri. Dar poate fi si la fel. Poate fi chiar mai rau decat de partea ta a gardului. Nu putine sunt cazurile in care ne intoarcem resemnati la cele cunoscute, dupa un efort de cunoastere care nu ne-a adus nimic in afara de resemnare.

Cu toate acestea, continuam sa traim cu ideea ca nimic nu poate fi mai rau decat ceea ce avem de partea noastra a gardului. In special in privinta relatiei de cuplu lucrurile par a fi foarte elocvente. E un mod specific de a privi lucrurile, pe care l-am putea caracteriza prin intermediul urmatorului set de trasaturi:


  • Asteptarea pasiva ca partenerul sa ofere mai mult.
  • Lipsa dorintei de a imbunatati relatia prezenta.
  • Lipsa imaginatiei in ce priveste cultivarea relatiei.
  • Resemnarea si tendinta de a cauta in exterior.
  • Lipsa recunostintei si a aprecierii pentru gesturile frumoase ale partenerului.
  • Lipsa capacitatii de asumare a responsabilitatii pentru relatie.
  • Lipsa capacitatii de comunicare a frustrarilor, nevoilor, asteptarilor.
  • Lipsa capacitatii de apreciere a punctelor forte ale relatiei.

O multime de situatii par a avea drept raspuns doborarea limitelor celor cunoscute si chiar doborarea limitei celor permise. Relatia intima este doar un prototip insa situatia se intalneste si in alte contexte: de partea noastra a gardului banii sunt mai putini, distractia este mai mica, viata este mai trista iar monotonia mai mare. Acest mod de a privi lucrurile te determina sa faci o multime de alegeri neinspirate.

Poate ca ceea ce ne lipseste cu adevarat este capacitatea de apreciere, recunostinta si imaginatia necesara pentru a face lucrurile sa functioneze si de partea noastra a gardului. In mod clar, atunci cand avem atitudinea potrivita, modul in care contribuim la atmosfera relatiei si in general, la atmosfera de pe partea noastra a gardului, poate sa faca diferenta si sa determine schimbari si la ceilalti, care se vor simti incurajati sa cultive la randul lor atmosfera din partea noastra a gardului.

Pare ca exista ceva din firea noastra care se reflecta direct in aceasta pasiune pentru tot ceea ce este interzis si necunoscut. Daca nu ar fi existat acel ceva, probabil ca unul precum Columb nu ar fi descoperit niciodata America. Uneori aceasta neliniste si aceasta nemultumire organica ne duce intr-adevar inainte. 

Cred ca exista in fiecare dintre noi un aspect al acestei naturi umane care ne predispune la explorare si autodepasire. Ma intreb insa daca casnicia sau relatiile sunt domeniul cel mai potrivit pentru acest tip de explorare si daca nu cumva ar trebui sa ne multumim, cu ceva mai multa stabilitate si monotonie in aceasta arie. Fie si pentru copii, care vor aprecia acest sacrificiu.











(1) Imaginea Temptation via Flikr, sub licenta CC BY-SA 2.0

Continue reading

joi, 12 martie 2015

Ce este zacusca fara zacusca? O fi vreo chinezarie... Zacusca fara zacusca este ca iubirea fara iubire, care este tot o chinezarie.




Un copil pe care il cunosc face jocuri de cuvinte prin intermediul carora isi manifesta creativitatea. Din jocurile lui de cuvinte ma inspir si eu uneori. La un moment dat, citind eticheta unui borcan, a descoperit, mai bine spus a creat, un produs nou - zacusca fara zacusca. Cum o fi si asta?  

Pana descoperim insa ce este zacusca fara zacusca si cu ce se mananca aceasta, poate ar fi mai interesant sa descoperim ce este iubirea fara iubire, intrucat acesta a fost primul lucru la care m-a dus gandul auzindu-l pe prietenul meu.  

Sentimentele nu stie carte... Dar pe undeva, ele trebuie educate. Altfel persoana iubita nu va intelege ce rau ti-a facut de o iubesti asa de nasol. A iubi, adica a simti, a aprecia oportunitatea, este una. A te face iubit, adica a-i face pe ceilalti sa simta si sa aprecieze oportunitatea, este cu totul altceva. Ceea ce inteleg eu prin iubirea fara iubire este sa iubesti dar sa fii incapabil sa inspiri iubire si sa te faci iubit. Cum e posibila aceasta performanta?  

Regula e simpla: a da dovada in mod constant de indiferenta fata de nevoile reale ale celui iubit. O astfel de persoana poate avea impresia ca ofera "totul", in sensul ca e obsedata de persoana iubita si nu are nimic altceva pe agenda personala. In schimb, modul in care se comporta tradeaza tocmai aceasta lipsa de maturitate si disciplina a relatiei.  

Dar cine isi doreste un parter obsedat si fara preocupari, fara agenda si fara viitor? O astfel de relatie poate lua forma unui joc, in care nimeni nu se distreaza cu adevarat, dimpotriva, ambii parteneri se lovesc, se umilesc tot timpul. Vi se pare distractiv? Depinde cati spectatori ai... S-ar parea ca personalitatile histrionice prefera acest soi de relatii, tocmai fiindca sunt spectaculoase. (1)  

De asemenea, un alt indiciu cu privire la identitatea persoanelor care practica acest gen de joaca, este acela potrivit caruia, ele provin din familii dezorganizate, destramate sau conflictuale, familii in care parintii au fost incapabili sa isi armonizeze viziunile si, drept urmare, copiii au preluat acest gen de relationare, in virtutea influentei familiale. (2)

Comportamentul acestor persoane pare a cauta razbunarea si un soi de spectacol pugilistic, in loc sa inspire iubire. "Naturaletea" lor evoca o totala lipsa de cultura relationala si anumite frici bine conservate din copilarie, legate de o experienta negativa cu parintele de celalalt gen. Iata cateva dintre modurile prin care ele "isi exprima iubirea":

1. A admira alti posibili parteneri

Sau a aparea cu acestia in mod ostentativ. Adesea aceste persoane aleg acest comportament drept razbunare, in joaca de-a gelozia sau pentru "a anima relatia". Totusi, e cel mai pueril mod de a cultiva o relatie, care ocupa timp si consuma energie in mod inutil. O minte atat de "complexa" insa nu ar putea gasi o alta alternativa caci ar risca eforturi si munca iar in plus, ar trebui sa caute un alt mod de a iesi in evidenta.

2. Critici lipsite de eleganta.

Critica ii vine natural. Multora dintre noi ne vine mai usor sa criticam decat sa laudam. Cu toate acestea, a primi o critica nu este ca o tarta cu fructe dupa un pranz copios. Faptul ca nu stim sa criticam si faptul ca aceasta atitudine este constanta, nu face decat sa oboseasca "persoana iubita" si sa o ingrozeasca. Critica are legatura cu starea permanenta de nemultumire si negativismul acestui gen de personalitate si o face extrem de incomoda ca partener.

3. Lipsa de recunostinta.

Uneori este doar atat - o lipsa totala de cultura a relatiei. Se poate intampla insa ca aceasta lipsa de recunostinta sa devina un instrument de cunoastere, adica un experiment prin care acest indragostit doreste sa vada cum reactionezi la frustrare. Problema cu experimentele este insa ca ele incalca adesea etica si, daca dureaza la nesfarsit, ajungi sa te intrebi daca vrei auto-cunoastere sau doar putina iubire frumos manifestata. Aceste experimente se nasc din anumite frici infantile.  

4. Excluderea din procesul decizional.

La fel ca si lipsa de recunostinta, poate trada lipsa unei culturi relationale pozitive sau o incercare de a testa nervii celuilalt, ori o provocare, menita sa creasca tensiunea. Dar cine isi doreste atat de multa tensiune? Este insa umilitor sa nu ai niciun cuvant de spus in ce priveste viata si comportamentul partenerului, iar acesta sa nu manifeste un minim de interes fata de tine si preferintele personale.   (3)

Mai exista si alte modalitati prin care persoanele de acest gen creaza intrigi, cu sau fara voia lor, constient sau inconstient. Ignorarea rugamintilor, practicarea misterului in mod ostentativ, retragerea inopinata si fara vreun semn, lipsa capacitatii de a-si cere iertare, umilirea publica sau glumele nesarate. Toate acestea au drept rezultat sporirea exponentiala a frustrarii in cadrul relatiei.  (4)

In acelasi timp insa, apare si un efect de mare show - un beneficiu secundar, prin care personalitatea de acest tip se afirma si castiga atentie si notorietate. Cel mai adesea, ea gaseste si un public avid de astfel de reprezentatii, alcatuit din "mamici", "tatici de ocazie" si alte telenoveliste, care, fara sa isi dea seama, o incurajeaza sa continue pe aceasta cale.  


Daca te umilesc pentru a ma distra nu inseamna ca nu te iubesc din tot sufletul. (zicere anonima raspandita in lumea mondena)








(1) Lellord, F.; (2011); Cum sa ne purtam cu personalitatile dificile; editura Trei, Bucuresti

(2) Seligman, M.; (2007); Fericirea Autentica; editura Humanitas, Bucuresti

(3) Smalley, G.; (2008); Cum sa-ti intelegi sotul; editura Curtea Veche Publishing, Bucuresti

(4) Smalley, G.; (2008); Cum sa-ti intelegi sotia, editra Curtea Veche Publishing, Bucuresti

(5) Imaginea Still Life with Ball Jar &<3 Stones via Flikr, sub licenta CC BY-NC 2.0


Continue reading

duminică, 8 martie 2015

Poate ca viata sociala seamana cu "Romanii au Talent" si nici macar nu ne-am dat seama pana acum... Acumulam, crestem, ne perfectionam, iar in final, ne gasim un loc adecvat si un public pe masura spectacolului.

 

 


Fiecare dintre noi isi are circul sau. Este vorba despre un moment in care tezaurul de resurse acumulate iese la suprafata, se manifesta, se exprima intr-un fel sau altul, dupa tot acest timp, in care s-au petrecut acumularile despre care vorbeam. Altfel spus, fiecare dintre noi are in el insusi o componenta histrionica - suntem si oameni de spectacol. 

Poate ca viata sociala seamana cu "Romanii au Talent" si nici macar nu ne-am dat seama pana acum... Acumulam, acumulam, crestem, ne dezvoltam, ne perfectionam, iar in final, ne gasim un loc adecvat si un public pe masura spectacolului si... boom (!), spectacolul se produce.

O intrebare: In ce consta numarul tau?  

Resursa primordiala este timpul. Pana la urma, pentru a cunoaste pe cineva, ai nevoie sa cunosti modul cum, pe parcursul vietii sale, dar si in prezent, a gestionat resursa temporala, aceasta resursa atat de limitata si de pretioasa.

Este relevant si modul cum planuieste ori viseaza sa isi petreaca timpul pe viitor. Timpul - resursa principala, prin alegere proprie, este convertit in resurse specifice. Investind timpul in ceva, dam sens vietii.

Convertim timpul in bani, visuri, emotii, petreceri, cunostinte, abilitati, relatii... Tu in ce convertesti timpul?  Imi amintesc un film SF, in care puterea nu se masura in bani ci in ... timp. Daca aveai cateva sute de ani in "banca timpului", atunci erai puternic si practic, puteai aspira la nemurire.

Tinerii sunt aceia care se bucura de aceasta binecuvantare a timpului pe care il au la dispozitie, desi uneori isi bat joc de acesta - atunci cand il convertesc in resurse fara valoare (petreceri, pasivitate, viciu), tocmai fiindca au prea mult timp. Si totusi... cat de pacat este sa iti bati joc de timpul tau... 

Tot secretul vietii se reduce la atat: ea n-are niciun rost. Fiecare dintre noi gaseste insa unul. Emil Cioran

Afirmatia lui Cioran nu este atat de originala. Ea se intalneste, in alte forme, in toata filosofia existentialista. J.P. Sartre spunea ca misiunea suprema a omului este tocmai aceea de a da un sens vietii sale. Altfel spus, avem misiunea de a investi intreg acest timp pe care il avem la dispozitie, in ceva. Una dintre functiile principale ale liberului arbitru este tocmai aceea de a da un sens vietii si timpului.  

O cauza pentru care merita sa traiesti este in acelasi timp si o cauza pentru care merita sa mori. A. Camus

Albert Camus afirma ca exista o singura problema filosofica - aceea a sinuciderii. De ce nu te sinucizi? Ce motiv ai? Din asta a aparut si cea mai socanta intrebare folosita in psihoterapie - de ce nu te sinucizi? Iar cei care se intreaba care este sensul vietii nu inteleg faptul ca viata insasi solicita un raspuns din partea lor. Este responsabilitatea fiecaruia dintre noi sa dam un sens acestei vieti.

La modul general, poate ca sensul vietii este... circul. Cred ca toti ne supunem acestui algoritm... A acumula resurse, a creste, a ne dezvolta, iar apoi a pune in scena spectacolul. Asa cum observati insa, nu toate spectacolele merita privite iar unele sunt cu mult mai utile si mai valoroase decat altele. 

Spectacolul reprezinta metafora a ceea ce fiecare individ ofera comunitatii sale. Daca tindem a crede ca exista si persoane care traiesc pentru sine, si pentru care ideea de spectacol nu are nicio relevanta, ei bine, adevarul este ca pana si acestea isi au spectacolul lor - a fugi de ceilalti si a-ti cauta propriile satisfactii sau propriul confort egoist, este un spectacol in sine.

De ce am ajuns sa cred atat de mult in ideea de spectacol pe care o asociez cu sensul vietii? Scopurile noastre nu pot fi definite decat in raport cu o comunitate, asa cum scopul unui organ sau al unui tesut nu poate fi definit decat in raport cu organismul din care ele fac parte si supravietuirea acestuia. Imediat ce pierdem din vedere comunitatea, viata noastra devine riscanta.

Suntem atat de sociali ca fiinte incat comunitatea este aceea care ne poate bloca accesul la resursele necesare propriei vieti. De aceea devine atat de relevanta problema legaturii cu comunitatea si mai ales a implicarii in viata comunitatii. De aceea devine atat de relevanta intrebarea "ce oferi acestei comunitati?"

S-a accentuat nevoia de sens a omului si pe buna dreptate. Dar nu e totul sa dai sens vietii tale. Este macar la fel de important sa dai un sens favorabil comunitatii. Chiar si atunci cand comunitatea te-a dezamagit, te-a umilit sau te-a izolat, aminteste-ti ca viata ta este suspendata in absurd in absenta celor din jur.


Asadar, in ce consta numarul tau de circ?










(1) Imaginea Big Apple Circus, de Bob Jangendorf, via Flikr, sub licenta CC BY-NC 2.0

Continue reading

vineri, 6 martie 2015

Ti-ai caligrafiat frumos CV-ul, pe care ti l-a scris un prieten ce se pricepe la cuvinte. Dar cercetatorii americani afirma ca un alt lucru va face diferenta la interviul de angajare. Care este acesta?  




Chiar si daca nu s-ar fi facut studii si nu ne-ar fi spus americanii, ne-am fi dat seama ca din toate indiciile pe care cineva ni le ofera in legatura cu personalitatea si intentiile sale, exista unul in masura sa le lase in urma pe toate celelalte. Iar asta inca de la prima intalnire. Care este acesta?

Personal, incerc sa nu cred in primele impresii. Cu atat mai putin in dragostea la prima vedere. Cu toate acestea, o mare parte dintre noi ne lasam marcati de primele impresii, mergand pana la alegeri de importanta capitala, bazate tocmai pe primele impresii. Si recunosc, la randul meu, ca prima impresie este un izvor urias de informatii.

Asa cum bine se cunoaste, exista o tendinta a oamenilor de a asocia o prezenta agreabila cu tot felul de calitati dezirabile, cum ar fi onoarea sau inteligenta. De aici si grija manipulatorilor sau a escrocilor sentimentali de a se prezenta intr-o forma cat mai agreabila. Aceasta tendinta a fost denumita efectul de Halo. (1)

Si pentru ca suntem atat de usor de convins de o prima impresie favorabila, ei bine, canalul de comunicare ce cantareste cel mai greu in aceasta adevarata "economie a primelor impresii" este vocea - cea care, spun cercetatorii, este incarcata de tot felul de mesaje.

Studiul pare a reconfigura asa numita "regula 7%-38%-55%", care afirma ca primim 7% din informatii prin comunicare verbala, 38% prin tonul vocii si 55% prin intermediul comportamentului nonverbal (2). Acest lucru este valabil cel putin in ce priveste interviul de angajare, iar studiul cercetatorilor americani sugereaza ca trasaturile vocii (intensitate, modulatii, timbru) ar fi mai incarcate de mesaje decat se considera initial, in special cand evaluam inteligenta cuiva.

Ceea ce vocea transmite cu adevarat este mult mai mult decat continutul verbal. Imaginati-va pe cineva care se prezinta drept "Sunt expert international in negocieri cu teroristii", dar o face cu ezitari, sughituri si cautandu-si cuvintele in momente de un ridicol nelimitat.

Intreg sensul discursului este deturnat sau cel putin influentat de modul in care se face comunicarea. In fraza "Sunt expert international in negocierea cu teroristii", in functie de modul cum se realizeaza comunicarea, am putea intelege oricand ceva de genul "Am probleme de exprimare fiindca sufar de insomnie sau poate sunt intarziat mental, si abia astept sa plec acasa, fiindca nu-mi arde de nicio negociere".

Altfel spus, exista un gen de comunicare care insoteste continutul comunicarii, vine in paralel cu acesta, uneori compromitandu-l, contrazicandu-l si punandu-l in umbra iar alteori, accentuandu-l, facandu-l sa para real. Da, limbajul non-verbal, este supus testarii aproape in toate tipurile de evaluare, mai ales in cele informale, adica in viata de toate zilele.

Expertii in comunicare spun ca atunci cand nu stim de ce se afirma ceva, putem sa gasim raspunsul, observand modul cum se face comunicarea. Nu stim "de ce", dar putem observa "cum". Prin "cum" se fac pasi importanti catre "de ce". (3)

Dupa parerea cercetatorilor americani, pe langa expresia fetei sau postura corporala care emit numeroase mesaje nonverbale, ei bine, vocea, si mai exact tonul acesteia, este elementul care ne tradeaza cel mai mult, dar ne si recomanda ca si candidati pentru un anumit post. Ce putem auzi in vocea cuiva, in afara de continutul propriu-zis al comunicarii?

Continutul verbal al comunicarii transmite credinte si ganduri - nu inseamna ca sunt si sincere, in schimb tradeaza nivelul de educatie, prin calitatea si acuratetea exprimarii sau a gramaticii utilizate. In tonul si modulatiile vocii apar informatii despre modul in care persoana respectiva isi gestioneaza emotiile, cat de sigura pe sine este, cat de sigura este de ceea ce afirma, daca are carisma sau daca nu cumva sufera de vreo tulburare emotionala - depresie, anxietate sau fobia sociala.

Tonul vocii poate fi ferm sau tremurator, aspru sau delicat, moale sau ascutit, profund si lent sau superficial si curgator, cald sau rece. El poate sa tradeze melancolia sau entuziasmul, timiditatea sau inclinatia catre dominare si furie. Si intensitatea vocii, ce poate varia de la zgomotoasa, stridenta, pana la silentioasa si stinsa, este un element care transmite informatii despre starea emotionala de moment sau chiar despre trasaturile de temperament - latura energetica a personalitatii.

De asemenea, modulatiile vocii vorbesc despre sirul gandurilor noastre - modul in care acestea se intrepatrund sau despre frecventa cu care ele se schimba si fac loc altora, daca se contrazic intre ele, altfel spus, obtinem pe aceasta cale informatii despre activitatea si trasaturile cognitive ale unei persoane.

Studiul cercetatorului Nicholas Epley, a descoperit faptul ca, la un interviu de angajare, ceea ce convinge cu adevarat, este nu atat continutul CV-ului, cat vocea candidatului. Experimentul, care presupunea evaluarea unor candidati la angajare in diverse moduri - video, audio, prin lectura unei scrisori de intentie - a condus la evaluari mult mai favorabile pentru candidatii care erau ascultati cum isi citesc scrisorile de intentie. Iar daca acestea erau citite de actori, impresia era si mai favorabila. (4)

Fireste, in conditiile in care numerosi candidati au o pregatire si o experienta similara, angajatorii sau reprezentantii acestora, vor trebui sa apeleze si la elemente "de efect", adica de suprafata, cum ar fi capacitatea unui candidat de a face o excelenta prima impresie. Asa cum spuneam, vocea se dovedeste a fi canalul de comunicare ce contribuie masiv la formarea primelor impresii, in special in ce priveste contactul cu angajatorii.








(1) Dion, K; Berscheid, E; Walster, E (December 1972), "What is beautiful is good", Journal of personality and social psychology 24 (3): 285–90, doi:10.1037/h0033731, PMID 4655540

(2) Mehrabian, Albert (2009). "'Silent Messages' – A Wealth of Information About Nonverbal Communication (Body Language)". Personality & Emotion Tests & Software: Psychological Books & Articles of Popular Interest. Los Angeles, CA: self-published. Retrieved April 6, 2010.

(3) Ognev, I., Russev, V., (2005), Securitatea Psihologica, editura Fundatiei Culturale Ideea Europeana, Bucuresti

(4) Guilbert, S., (Feb, 2015); The Sound of Intelect: Job Seeker's Voice Reveals Intelligence; website: Chicago Booth. The University of Chicago Booth School of Business

(5) Imaginea Career Fair via Flikr, sub licenta CC BY-SA 2.0

Continue reading