Filmul Serii, The Fall

Va plac filmele cu criminali in serie? Unele dintre acestea sunt ca niste manuale, aproape complete, de psihopatologie. Luati-va floricele, cipsuri, suc si cafea! Urmeaza o seara plina de... chestii.

Asadar... va plac filmele cu criminali in serie? Am observat ca misterul, tensiunea si ocazia de a evada, fie si pentru cateva minute, dintr-o realitate incarcata cu indatoriri, obligatii si sarcini de tot felul, fac filmele cu criminali in serie sa aiba suficient succes intr-o lume care tinde catre supra organizare si supra control.

Unul dintre aceste filme, destul de recent, este productia BBC 2, The Fall (2013), al caror protagonisti mi-au retinut si mie atentia. Probabil ati vazut si voi un episod sau doua la Pramount Channel, zilele acestea. Eu am vazut si seria a 2-a intre timp, dat fiind faptul ca Paul Spector, ucigasul, este ca un manual de psihiatrie, o colectie de mecanisme de aparare si un manual de psihologie judiciara, toate la un loc.

Filmul este despre un tip, aparent bine integrat in societate, casatorit, cu doi copii, care lucreaza ca psiholog, avand toate acreditarile necesare. El a crescut insa in centre pentru minori, dat fiind ca mama sa a comis un suicid, pe cand el avea o varsta prea frageda pentru a se putea descurca singur, dar nu suficient de frageda ca sa nu inteleaga anumite lucruri.

Asa cum am spus in repetate randuri, este esentiala lectia pe care ne-o lasa un anumit eveniment sau un anumit context prin care suntem nevoiti sa trecem la un moment dat. S-ar parea ca lectia pe care i-a lasat-o copilaria sa, nu a fost de bun augur pentru Paul Spector, desi, el reuseste, ajutat de resursele personale si de sistemul bine organizat de protectie sociala al Marii Britanii sa se integreze social.

Din pacate, pare ca aceasta integrare este una superficiala, de suprafata. Protagonistul mimeaza perfect rolurile sociale pe care le ocupa, gazduind in sine insusi o lume interioara luxurianta, si in acelasi timp periculoasa, de vicii ce ii aduc satisfactii pe masura conceptiei sale despre sine, ceilalti si sensul vietii. Dar care este sensul acestei vieti?

Nimeni nu stie ce se petrece in mintea celuialt. Iar viata ar fi intolerabila daca am sti. Paul Spector.

Pentru Paul Spector, misiunea pare a fi aceea de a "echilibra" balanta dreptatii, care, simte el, l-a dezavantajat in cursul vietii sale, oferindu-i mai curand durere, invidie si privatiuni. "Toti copiii sunt singuri", afirma el, intr-un moment al adevarului care se consuma in ultimul episod al seriei 2. Altfel spus, Spector doreste sa isi ia revansa, sa se razbune pe... destin, daca nu pe o persoana anume.

In aceasta razbunare observam ca sunt investite sentimentele de furie acumulate in decursul copilariei, de care, s-ar parea, nu a reusit sa se ocupe pe parcursul formarii sale ca psiholog, sau a stiut sa le ascunda foarte bine. Duplicitatea sa comportamentala de altfel pare izavorata direct din personajul nuvelei horror despre Dr. Jekyll si Mr. Hyde, reprezentand si o trasatura definitorie a personalitatilor deviante, in general.

Mecanismul psihologic al deplasarii face posibil ca furia sa initiala sa fie canalizata dinspre mama pierduta catre femeile nevinovate pe care le vaneaza intr-un mod perseverent si rafinat, am putea spune, in jurul carora creaza o lume condimentata, de fantasme, si pe care, in final, le ucide.

Tot la capitolul mecanisme de aparare, se poate vorbi despre identificarea cu agresorul: daca s-a simtit abandonat si ranit de plecarea prematura a mamei sale, el isi asuma misiunea de a produce aceeasi rana celor din jurul victimelor sale. Faptul ca aceasta misiune se realizeaza prin intermediul unei reverii permanente, intretinuta cu ajutorul unui jurnal, a unor suveniruri (lenjerie, medalioane, suvite de par) sau a unor materiale foto si video, tine de originalitatea personajului.

Nici regresia, ca mecanism de aparare nu este straina de personaj. El pare a pratica un fel de joc psihologic cu Politia, dar mai ales cu Stella Gibson, venita in Belfast special pentru acest caz, si careia ii acorda o atentie speciala, ajungand chiar sa patrunda in camera de hotel unde locuieste si sa ii lectureze jurnalul personal.

Pare a se juca si cu viata unora dintre victimele sale, carora le testeaza resursele vitale: femeia care a scapat strangulatorului in tinerete, este supusa unui astfel de test, fiind nevoita sa supravietuiasca intr-un portbagaj, in padure, avand la dispozitie ceva resurse de hrana si apa.

Modul cum ucide acele femei, de asemenea te-ar duce cu gandul la o forma de arta, in care Paul Spector investeste migala si atentie. Din pacate, talentul sau artistic, care face posibila aparitia unor fotografii impresionante, este asociat cu ansamblul unei personalitati imature intelectual si afectiv, egocentrice si frustrate - alte trasaturi definitorii ale personalitatilor deviante.

Imaturitatea intelectuala nu se refera la nivelul de inteligenta ci la capacitatea cuiva de a prevedea efectele actiunilor sale. Criminalul afirma in film ca ucigand preia ceva din atributele divinitatii ce are drept de viata si de moarte asupra victimelor sale. La asta, Stella Gibson raspunde sec: "Da, dar acum esti inchis".

Imaturitatea afectiva, care s-ar putea sa ne caracterizeze pe mai multi decat ne-am putea imagina, se refera la preponderenta proceselor afective in detrimentul celor intelectuale, lucru care constituie esenta inadaptarii. Raportandu-ne in special la ceea ce simtim, supusi principiului placerii si scapand din vedere numeroase alte date ale realitatii, cum ar fi consecintele alegerilor noastre, nu facem decat sa ratam sansa de a ne adapta la realitate, chiar daca, pe termen scurt, obtinem un nivel de gratificatie.

Cu toate acestea, personajul principal face parte din categoria criminalilor organizati si inteligenti, suficient de inteligenti incat sa poarte cagula sau manusi. El insa are obiceiul de a-si scoate masca in timpul crimei, lasandu-si victima sa il observe in toata splendoarea sa, ceea reprezinta o greseala uriasa daca cineva ar vrea sa se "inspire" din acest film - victima poate supravietui stiind cum arata ucigasul, iar odata cagula scoasa, apar si probe ADN - fire de par, mici fragmente de piele, etc. Criminali, luati deci aminte! :P

Daca este sa apreciem popularitatea unui film dupa numarul de poze incarcate pe net, cu citate din film, am putea spune ca The Fall este un film foarte popular. Si, poate, pe buna dreptate. Profunzimea personajelor, in special a lui Spector si a politistei Stella Gibson, sau realizarea deosebita a filmului, in care scenele intense si apasatoare, sunt parca desprinse dintr-un vis, ori atmosfera misterioasa si intima fac din acest film o alternativa nimerita pentru o seara ploioasa de toamna. Vizionare placuta!

(1) Imaginea Window Killer, de Louish Pixel, via Flikr, sub licenta CC BY-NC-ND 2.0

(2) Lhote, Jaquet, Ionescu, (2007), Mecanisme de aparare. Teorie si aspecte clinice, editura Polirom

(3) Butoi, I.T., Butoi, T. (2009) Psihologie Judiciara, Editura Fundatiei Romania de Maine, Bucuresti

(4) Fotografii cu citate din filmul The Fall

Continue reading

scuze

Armin & Eller Van Buuren

Un avocat cu abilitatile unui om de afaceri, devenind DJ-ul numarul 1 pentru mai multi ani la rand si un muzician profesionist, cu potential de sex simbol care s-a dedicat muzicii ca forma de evolutie personala. In mod fericit, cei doi par a avea o relatie desebit de armonioasa. Fiti siguri ca asta nu a picat din cer!

~ Articol - cadou pentru prietena mea Adaldrida, care isi sarbatoreste ziua de nastere azi 28 Septembrie.~

Nu este usor sa te afli in situatia de a nu fi reusit in viata la fel de bine ca fratele tau. Esti cel care a ramas putin in urma si risti sa fii privit in mod condescendent. Daca vei "calca putin pe bec", ceilalti se vor simti datori sa iti aminteasca tot timpul ce bine se descurca fratele tau si sa te intrebe de ce nu poti si tu asa?

Dar nici sa reusesti in viata mai bine decat fratele tau nu este usor. Relatiile inter-familiale risca sa se raceasca fiindca nu ai suficient timp pentru a le cultiva, iar cand revii intre cei dragi, ei risca sa te priveasca ca infumurat si ca fiind prea ocupat pentru a avea timp si pentru ei.

Vreau sa va prezint in acest articol un mod fericit de a administra relatia cu familia.

Asa cum spune si intervievatoarea, Armin Van Buuren a fost ani in sir nominalizat ca fiind DJ-ul numarul unu in lume. Fratele sau Eller, recunoaste ca nu se astepta niciodata ca el sa devina atat de cunoscut si se simte luat prin surprindere de fiecare data cand aude ca fratele sau a facut un pas mai sus si inca unul.

Averea lui Armin van Buuren a ajuns undeva la $50 milioane. Probabil ca Eller nici macar nu isi doreste asa ceva. In schimb se poate observa din videoclipurile sale cat de departe a ajuns cu tehnica de interpretare la chitara iar Armin, fratele sau mai mare, recunoaste ca desi are mai multi fani decat fratele sau, fanii lui Eller s-ar putea sa fie mai profunzi.

Aceasta e povestea celor doi frati olandezi zburatori, pasionati de muzica, dintre care unul are si pagina pe Wikipedia dar celalalt nu are decat blog personal (link aici), desi arata mai bine - fratele sau mai celebru spune asta. Intr-o famiie cu doi frati concurenta este intotdeauna acerba, in special cand ambii sunt preocupati de aceleasi lucruri.

Pentru ca ea sa poata fi suportata, fiecare dintre ei isi vor alege un profil personal distinct. Daca cel mare alege primul, fratele sau mai mic va fi nevoit sa aleaga dintre optiunile ramase disponibile. Astfel, el a devenit acela mai profund, mai visator, mai dragalas (de la natura) si acela mai putin interesat de aspectele materiale ale existentei.

Daca cei doi reusesc in final sa colaboreze pentru un proiect muzical comun, putem spune ca atitudinile lor pro-familie si pro-sociale, au dat rezultate frumoase. Va asigur ca fiecare dintre noi mai are cate ceva sa le reproseze cunoscutilor si apropiatilor. Va amintiti momentul acela cand fratele a uns clanta cu pasta de dinti? Sau atunci cand a mancat toate prajiturile de pe platou?

Nimeni nu este perfect. Asta e sigur. In videoclipul de mai sus, pare ca cei doi, constienti de riscurile existente, par a "se curta reciproc" in dorinta de a cultiva si a mentine o relatie fraterna adecvata, adica armonioasa. Pe mine m-a impresionat atitudinea celor doi si m-a impresionat si colaborarea lor din videoclipul urmator. Sper ca v-am facut o surpriza placuta cu acest articol! Si, nu in ultimul rand, un calduros La multi ani Adaldrida!

(1) Imaginea Armin Van Buuren Vancouver Pacific Coliseum, de Tomasz Wagner, via Flikr, sub licenta CC BY-NC-ND 2.0 

Continue reading

psihologia familiei

Interpretari Cognitiviste

Cercetatorii cognitivisti au facut lumina in domeniul intelegerii viselor. Cu toate acestea, niciunul dintre ei, nu beneficiaza de notorietatea lui Sigmund Freud - medicul austriac ce a deturnat atentia publica prin teoriile sale sexualizate.

Probabil cel mai ilustru cercetator cognitivist al viselor a fost Calvin Hall, un psiholog american care nu doar ca si-a luat foarte in serios sarcina de a studia visele dintr-un punct de vedere stiintific, calitativ si cantitativ, dar a si combatut numeroase din teoriile freudiene, cu argumente suficient de bine intemeiate. 

Cu toate acestea, iata, la un secol de la aparitia psihanalizei, numele lui Freud este cu mult mai sonor decat acela al lui Calvin Hall si de altfel este mai sonor decat oricare alt nume din aria psihologiei, desi psihologia actuala considera psihanaliza ceva mai curand pseudostiintific.

Unul dintre studiile lui Hall se leaga de simbolismul oniric. Bunaoara, cercetatorul argumenteaza ca Freud, cu tot prestigiul sau, si cu tendinta sa de a gasi conotatii sexuale si proscrise oricarui simbol aparut in vise, nu a facut decat sa deturneze atentia noastra de la adevaratele semnificatii ale viselor.

Cu sau fara intentie, teoria lui Freud, in care culoarea galben simboliza urina iar trompeta aparuta in vis simboliza flatulenta, in care arme precum cutitul sau pistolul simbolizau penisul, iar plasele simbolizau vaginul, parea la vremea respectiva a da o semnificatie "noua si sofisticata" unor simboluri onirice la fel de rau intelese si interpretate si in cartile de vise ale bunicilor. 

Hall apreciaza ca teoria freudiana a cenzurii prin intermediul simbolului - care sustine in esenta ca este mai social acceptabil sa apara in vis un copac in locul unui penis - are cel putin o problema de logica. In limba engleza, spune el, existau la vremea respectiva 200 de expresii de jargou pentru penis, 330 pentru vagin si 212 pentru coit. Iar multe dintre aceste expresii coincideau cu simbolistica instituita de marele Freud. Daca lucrurile stau asa, care mai este rostul cenzurii cand ea nu reuseste sa ascunda ceea ce trebuia sa ascunda?

Cercetatorul american insa nu contrazice chiar intreaga opera freudiana. Nu din alt motiv decat acela ca opera lui Freud, cel putin cea legata de interpretarea visurilor, este intern-contradictorie. Presupozitia marelui Freud cum ca simbolurile onirice ar deghiza anumite stari de spirit, este cu totul incompatibila cu o alta presupozitie centrala din sistemul psihanalitic: aceea ca simbolurile ar avea si rolul de a revela anumite stari de spirit, de a le reprezenta intr-o forma grafica.

Calvin Hall abandoneaza definitiv ideea cenzurii pentru a imbratisa in schimb ideea rolului revelator al simbolurilor onirice. Pe aceasta de altfel isi bazeaza intreaga teorie ce vorbeste in esenta despre modul in care visul reprezinta o transformare a conceptiilor (ideilor) subiectului visator in imagini sau, altfel spus, in material perceptual.

Am avansat ideea ca un vis este o intrupare perceptuala a conceptiilor visatorului. Visarea este o gandire de tip pictorial in care conceptualul este transformat in perceptual. Intentionez sa demonstez ca aceasta idee conduce in mod direct catre formularea unei teorii a simbolurilor onirice.

Remarcabil de patrunzatoare sunt intuitiile lui Hall in ce priveste versatilitatea simbolurilor onirice - capacitatea acestora de a exprima lucruri diferite, in visuri diferite ale unor persoane diferite, eliminand astfel preconceptia ca un simbol oniric exprima chestiuni predeterminate si universale si introducand in uz, ceva mai complexul si sofisticatul principiu al subiectivitatii simbolurilor onirice, in care cred si eu.

Simbolurile onirice sunt reprezentari vizibile ale conceptiilor. Pentru ca un obiect, o activitate, sau o scena sa devina simbol, este necesar ca conceptia subiectului visator despre acel obiect, activitate sau scena sa fie identica cu conceptia sa privitoare la obiectul referent.

Altfel spus, daca in vis, ne apare un profesor, un politist sau un rege, fiecare dintre aceste reprezentari ar putea sa se lege de ideea de tata, care ar fi referentul sau obiectul catre care se indreapta gandirea nocturna a visatorului. Prin urmare, provocarea extraordinara a interpretarii visului consta nu doar in transformarea simbolurilor in referenti reali ci si in descoperirea conceptiilor legate de respectivele simboluri, pentru ca pe aceasta cale sa se ajunga la intelegerea conceptiilor visatorului despre referentul care se afla in spatele simbolului.

Daca cineva viseaza pe mama sa realizand gesturi nobile ar fi evident ca el o priveste pe mama sa ca fiind o fiinta nobila. Dar daca in vis, aceasta apare sub forma unei vaci, va fi necesar sa descifram mai intai referentul din spatele simbolului ca mai apoi sa intelegem care sunt conceptiile visatorului legate de vaca, pentru a determina astfel conceptiile sale legate de mama.

Un demers interpretativ adecvat ar trebui asadar sa cuprinda o discutie despre semnificatia subiectiva pe care visatorul o acorda unui anumit simbol oniric, pentru ca pe aceasta cale sa se ajunga la referentul propriu-zis si la conceptiile visatorului despre acesta. A se observa aici reactualizarea conceptiei jungiene privitoare la necesitatea explorarii semnificatiei subiective a simbolurilor onirice, ca partea a unei analize competente a visurilor. 

Teoria noastra afirma faptul ca simbolurile nu servesc drept masca. Prin urmare, prezenta simbolului dar si a referentului in aceeasi serie de visuri nu este un paradox. De fapt, este de asteptat. Cum visurile sunt reprezentari ale conceptiilor, un visator poate transmite ideile sale fie prin intermediul reprezentarii obiectului referent comportandu-se intr-o anumita maniera, fie simbolizand referentul intr-un anumit mod, caz in care simbolul ales va transmite conceptia visatorului. In toate cazurile, visul este o insiruire de imagini care reflecta ideile visatorului. Visul este o forma de gandire in care sunt folosite imagini in locul unor moduri de expresie mai abstracte.

Hall nu ezita sa ne avertizeze cu privire la folosirea cartilor de vise, fie acestea chiar si cele emise de psihanalisti, pentru doua motive. Pe de o parte pentru ca este nevoie de dovezi suplimentare pentru a dovedi relatia fixa dintre referent si simbol, care, cel mai probabil, nu exista intotdeauna si la nivel subiectiv. Pe de alta parte, spune Hall, ceea ce conteaza intr-o interpretare nu este atat descoperirea referentului ci mai curand conceptiile subiectilor cu privire la acestia. 

O carte de visuri nu poate oferi o astfel de intelegere si de altfel, o carte de visuri in sensul clasic, care s-ar preta totusi unor interpretari adecvate, este nu doar greu de conceput ci si absurda, data fiind versatilitatea extraordinara a simbolurilor onirice - simboluri diferite ce exprima acelasi referent sau acelasi simbol ce poate exprima referenti diferiti.

De asemenea cercetatorul american a privit visurile si din perspectiva influentei acestora asupra comportamentului, ceea ce ne aminteste de teoria adleriana a visurilor care aducea in prim plan rolul adaptativ al visurilor si aspectele teleologice implicate in activitatea onirica. Iar fiindca teoria lui Calvin Hall este una cognitivista, acesta a considerat ca in visurile noastre sunt reprezentate mai multe tipuri de conceptii

• imaginea de sine - cum ne vedem pe noi insine

• imaginea celorlalti - cum ii vedem pe cei din jur

• imaginea lumii - cat de optimista / pesimista este viziunea asupra lumii

• convingerile morale - reprezentarea limitelor morale in vise

• conflictele - anumite conflicte existente in noi insine, intre motive, nevoi, etc

Inspirat direct din opera mestrului Calvin Hall, a aparut si mult mai recentul Jaques Montangero despre care insa am mai vorbit aici.

(1) Imaginea Dream, de Moyan Brenn, via Flikr, sub licenta CC BY 2.0

(2) Hall, C. (1953), A cognitive theory of dream symbols. The Journal of General Psychology, 48, 169-186.

 

Continue reading

vise

Talmacirea Viselor in Psihanaliza

Psihanaliza... sau Renasterea Interpretarii Viselor... Freud, Jung si Adler, au venit cu teorii noi, revolutionare, dar contradictorii, iar lumea a luat aminte. Ce au considerat psihanalistii despre vise si cine a avut mai multa dreptate?

S-a cazut de acord asupra faptului ca limbajul universal al visului este simbolul. Rationalisti sau mistici, psihologia stiintifica sau viziunea populara asupra viselor au inteles acest adevar, poate unul dintre putinele lucruri asupra caruia nu exista opinii contradictorii. In spatele unui vis se ascunde intotdeauna ceva: un sens, un inteles obscur, sau poate un mesaj venit din viitor ori din supranatural.

Sigmund Freud - Deschizatorul de Drumuri

Parintelui psihanalizei, medicul austriac Sigmund Freud ii revine meritul de a fi re-actualizat preocuparea pentru vise, iar curentul caruia i-a dat viata se baza in mare parte pe interpretarea visurilor, pornind mai curand de la premisele intelepciunii populare si de la atitudinile fata de vise ale oamenilor obisnuiti, si contestand opiniile stiintifice ce dominau la acea vreme - si anume ca visul reprezinta "un proces somatic, nefolositor in toate cazurile, patologic in multe cazuri iar manifestarile onirice se explica prin munca lipsita de coerenta a diferite organe sau grupuri de celule ale creierului". (Binz)

Spre marea mea uimire, am descoperit intr-o zi ca de adevar se apropie nu conceptia medicala despre vis, ci aceea profana, stapanita inca pe jumatate de superstitii. Über den Traum, S. Freud

Probabil stiti ca metoda lui Freud de abordare a problemelor psihice, se numea "metoda asocierii libere" si consta in cateva etape pe care le voi prezenta mai jos. Ei bine, parintele psihanalizei a conceput o modalitate de intelegere a viselor care se sprijina, in esenta, pe aceeasi metoda a asocierii libere de idei, considerand ca exista suficiente analogii intre viata onirica si starile bolii psihice.

• I se solicita bolnavului sa-si indrepte atentia spre o anumita idee patologica, dar nu asa cum a facut-o atat de des, ci sa-si lamureasca tot, fara exceptie, si sa-i comunice medicului ce ii vine in minte legat de acea idee.

• Bolnavul este asigurat ca este imposibila absenta continutului de reprezentari

• Vor surveni idei spontane de care se leaga altele

• Ideile sunt mereu precedate de aprecierea celui ce se observa pe sine ca ele sunt absurde sau futile, ca nu au ce cauta aici, ca i-au trecut prin cap intamplator si fara legatura cu tema data, 

• Medicul il convinge sa renunte la o astfel de critica fata de ideile sale si sa "brodeze" mai departe pe inlantuirea ideatica ce rezulta.

• Se va obtine un material psihic care in curand se va lega de ideea patologica luata drept tema

• Ideea patologica va fi de la sine inlocuita cu una noua care se insereaza intr-un mod comprehensibil in contextul mental

Freud considera ca pentru fiecare idee patologica se obtine astfel un material suficient pentru a o "rezolva", daca acordam o astfel de atentie asociatiilor involuntare de idei care tulbura reflectia noastra. In interpretarea viselor aceasta metoda vizeaza depasirea continutului manifest al visului (forma simbolica, codificata) si accesarea continutului latent al acestuia (ideile rezultate in urma procesului de asociere).

Ideile rezultate in urma abordarii fiecarui simbol oniric in parte, incarcate de afecte si de semnificatii personale pentru subiectul visator, considera Freud ca reprezenta materialul psihic original, care se afla la baza visului si pe care nu l-am fi inteles niciodata din continutul manifest al visului.

Conceptia care mi se impune de pe acum arata ca un vis este un soi de substitut pentru acele siruri de ganduri pline de afect si de sens la care am ajuns dupa ce am terminat analiza. Über den Traum. S. Freud

Carl Jung - Misticismul in Psihanaliza

Un alt psihanalist celebru, psihiatrul elvetian Carl Jung, nefiind intr-un acord deplin cu teoriile lui Freud, a dezvoltat propriul sistem de convingeri cu privire la vise si respectiv interpretarea acestora. Termenul de "gandire onirica", pe care il intalnim la cercetatorii mai recenti ai viselor ii apartine de altfel lui Carl Jung. Acesta vedea in gandirea onirica o forma particulara de gandire, caracterizata prin faptul ca opereaza cu parabole, simboluri, arhetipuri si alegorii.

Ca si Freud, Jung considera ca inconstientul poate fi decriptat prin analiza visului. Intr-o prima etapa, din spatele imaginii simbolice de vis se detaseaza "fantasmele infantile" descrise de Freud, referitoare in ultima instanta la parinti, la refulare si la satisfacerea dorintelor in vis, in forma cea mai accesibila. Acest continut reprezinta Inconstientul Personal, fiind legat de propria experienta.

Dar Jung aprecia ca analiza ar trebui continuata, fapt care determina aparitia unor fictiuni ce imbraca un caracter fantastic si mitic. Fictiunile respective pot sa apara direct in vis, reprezantand figuri sau situatii legendare, mitice, care nu au nicio legatura cu experienta personala. Aceste reprezentari ancestrale ar fi in mod ereditar inerente creierului nostru.

Continutul visului este format deci din A. date de memorie (ganduri, impresii, imagini) temporar obliterate, vechi preocupari uitate din cauza scaderii energiei afective ce le este alocata. B. Amintiri dezagreabile refulate. C. Amintiri ancestrale, mistice (arhetipuri) D. Idei noi si creatoare (solutii ale unor probleme, chiar de natura stiintifica) Carl Jung, 1928

In interpretarea visului, Jung recurge la asociatiile verbale ale subiectului, dar, desi pastreaza metoda freudiana, Jung considera ca asociatiile verbale trebuie limitate la elementele visului: imagini, simboluri, emotii. Prin aceasta, Jung are in vedere decriptarea visului prin intermediul sistemului de simboluri al subiectului. In abordarea visului, regulile principale ale lui Jung erau: a. visul sa fie tratat fara nici o idee preconceputa si b. cautarea sensului visului. Jung concepe si anumite conditii necesare unei optime activitati de interpretare. Astfel, psihanalistul trebuie:

• Sa stie cat mai multe lucruri despre simbolism, limbajul specific al visului fiind simbolul. Totusi, Jung accentueaza faptul ca nici un simbol care survine in vis nu poate fi despartit de spiritul individual care il viseaza si este absolut stupid sa crezi ca exista ghiduri prefabricate si sistematice pentru interpretarea viselor.

• Interpretarea visului suscita specialistului inteligenta, intuitie si sensibilitate  

• Trebuie sa se conserve valoarea afectiva a simbolurilor pe toata durata interpretarii, fiind gresita minimalizarea, fiindca simbolurile de vis reprezinta legatura dintre faptele psihice ale vietii.

• Exista totusi simboluri izolate, tipice, denumite de Jung "motive" (zborul, caderea, goliciunea, urmarirea), dar acestea nu trebuie interpretate in sine, ci in contextul visului - pentru a le descoperi sensul

• Visul recurent este in general un efort de a compensa o atitudine anumita gresita a subiectului fata de viata, dar, uneori, poate rememora un traumatism deosebit de semnificativ, sau poate anticipa un eveniment important

• Visul continand un personaj istoric poate sa puna in evidenta, fie un complex de inferioritate, fie o megalomanie secreta (ambivalenta simbolului)

• Comunicarea interpretarii sau a concluziilor subiectului analizat, necesita de asemenea individualizare, tinandu-se cont de specifucul de personalitate al acestuia si de starea sa de moment (regula lui "ce si cum")

Pornind de la aceste principii, si ghidat de convingerea ca orice interpretare este lipsita de valoare atata vreme cat nu primeste asentimentul subiectului, Carl Jung concepe o metoda proprie de interpretare a visurilor, pe care o denumenste interpretare sintetica sau constructiva. Aceasta continea doua etape: 

a. Interpretarea progresiva a Obiectului, in decursul careia erau analizate elementele concrete ale visului, incercandu-se identificarea unor complexe.

b. Interpretarea progresiva a Subiectului, in prin intermediul carea se incerca elucidarea legaturii intre simbolurile si complexele aparute in vis si cauzele acestora, adica tendintele specifice personalitatii individului.

Alfred Adler - Un Mesager din Viitor

Din asa numita Triada Psihanalitica, care se refera la Freud si Jung, mai facea parte si Alfred Adler, care insa are o conceptie mai curand cognitivista asupra viselor, acesta avand meritul de a fi promotorul principal, daca nu cel care a dat nastere ideilor cognitiviste in explicarea functionarii psihice. Astfel, Adler, cu o viziune pragmatica si realista, intelege visurile mai curand sub aspectul adaptativ al acestora si prin focalizare asupra prezentului si viitorului decat prin referire la traumele si dorintele infantile.

In comparatie cu Freud si Jung, Alfred Adler pare sa nu fi dedicat la fel de multe eforturi constituirii unei teorii explicative referitoare la vise. Cu toate acestea, noile orientari din psihologie, au explorat, dezvoltat si demonstrat mai curand teoriile adleriene decat pe cele freudiene, spre exemplu, care nu lasau loc la prea multa evolutie ulterioara. Cu alte cuvinte, Alfred Adler s-a dovedit a fi un vizionar si a dat dovada de o intuitie psihologica superioara celorlalti membri ai Triadei.

Cognitivismul s-a fondat pe supozitia ca intreaga noastra functionare psihica are la baza convingeri de viata, conceptii si un mod de a privi lumea, pe ceilalti si pe noi insine. Iar cognitivistii vor cauta, inainte de toate, sa inteleaga cum este structurata aceasta viziune subiectiva a unei persoane, pentru ca de aici sa reuseasca sa influenteze starea emotionala si comportamentele disfunctionale ori reactiile fiziologice dezadaptative ale acesteia.

Alfred Adler, prin conceptul sau de "stil de viata" (organizarea psihica a individului), introduce in uzul terapeutic conceptiile cognitiviste, privind visurile drept o reflectare a acestei organizari psihice si a viziunii subiective a persoanei. El se opune ideii freudiene ca visurile ascund prin intermediul cenzurii "ganduri proscrise", considerand ca natura visului este una profund expresiva, revelatoare, fie si intr-o forma metaforica.

Adler sustine faptul ca visurile ar prezenta solutii pentru viitor si ne-ar pregati pentru a da piept cu provocarile zilei urmatoare. Aceasta idee poate fi pusa la indoiala de numeroase visuri tulburatoare sau cosmaruri ale depresivilor si nu numai, in care pare ca numai solutii nu se gasesc si pe care depresivii incearca sa le uite cat mai curand.

Totusi, desi admite ca un astfel de continut ideatic si perceptual al visului are o mica valoare adaptativa, Adler considera ca esentiala in aceste cazuri este incarcatura emotionala pe care visul ne-o transmite si care, considera el, ar prefigura un mod al persoanei de a ocupa un loc intre ceilalti si de a-si aborda problemele existentiale, constituindu-se ca strategie adaptativa. Nu e mai putin adevarat ca astfel de strategii adaptative se dovedesc a fi, cel mai frecvent, cu totul disfunctionale.

Oferind o alternativa fericita, spun eu, sistemului de convingeri freudian, si preocupat de aspectele prezente si viitoare mai curand decat de cele infantile, teoriile adleriene sustin faptul ca experinta onirica si cea diurna sunt mai curand interdependente si fac parte dintr-un continuum al vietii psihice. De asemenea, Adler considera ca visul are la baza nevoi adaptative, mai curand decat dorinte infantile, iar visul reprezinta o expresie unificata a caracterului subiectului visator.

Caracterul aparent ininteligibil al visului se explica, mai ales, prin faptul ca visul nu este un mijloc pentru a cunoaste situatia viitoare, ci doar un fenomen insotitor, o oglindire a fortelor, o urma si o dovada ca spiritul si corpul au intreprins o incercare de gandire anticipativa, o sondare anticipativa, pentru a satisface personalitatea visatorului cu privire la o dificultate iminenta. Prin urmare, este o miscare mentala asociata, desfasurandu-se intr-o directie asemanatoare, asa cum o cer caracterul si esenta personalitatii, intr-un limbaj greu de inteles, care, atunci cand este inteles, nu vorbeste clar, dar sugereaza incotro duce calea. -- Pe cat de necesara este comprehensiunea gandirii si discursului nostru vigil, pentru ca acestea pregatesc actiunea, pe atat de superflua este ea de cele mai multe ori in vis, care ar putea fi comparat cu fumul focului si arata in ce parte bate vantul. Dar pe de alta parte, fumul poate sa tradeze ca pe undeva exista un foc. Si, in al doilea rand, experienta ne poate ajuta sa tragem, din fum, concluzia ca lemnul arde. Daca descompunem in componente un vis care pare de neinteles, si putem afla de la visator ce inseamna pentru el aceste parti separate, putem capata, cu putina straduinta si perspicacitate, impresia ca in spatele visului erau in joc forte care tindeau intr-o directie anumita. Aceasta directia va aparea mentinuta si alminteri in viata omului si este determinata de idealul sau de personalitate, de dificultatile si lipsurile pe care le percepe ca apasatoare. Prin aceasta apreciere, pe care o putem numi artificiala, obtinem linia de viata a unui om sau o parte din ea, vedem planul sau de viata inconstient, conform caruia el nazuieste sa domine tensiunile vietii si nesiguranta proprie. Vedem si ocolisurile pe care le face in vederea sentimentului de asigurare si pentru a evita o infrangere. Si putem folosi visul, la fel ca oriecare alta manifestare psihica, asa cum folosim viata unui om pentru a afla raspunsuri privitoare la pozitia sa in lume si fata de alti oameni. -- In vis are loc reprezentarea tuturor punctelor de trecere ale gandirii anticipative, potrivit unui scop prestabilit, cu mijloacele experientei persoanle. Visul si interpretarea viselor, conferinta tinuta in 1912 de Alfred Adler

Acest set de idei a fost imbratisat cu entuziasm de cercetatorii mai recenti ai visului, cum ar fi Calvin Hall, despre care voi vorbi la capitolul despre contributia cognitivismului la intelegerea visurilor.

(1) Imaginea Freud, Exploring the Unconscious Mind, de Enrico, via Flikr, sub licenta CC BY 2.0

(2) Freud, S. (2011), Despre Vis, editura Trei, Bucuresti

(3) Jung, C.G, (2003), Analiza Viselor, editura Aropa, Bucuresti

(4) Adler, A, (2011), Practica si Teoria Psihologiei Individuale, editura Trei, Bucuresti

Continue reading

vise

Elaborarea Visului

Daca visurile nu vin de la spirite, atunci cum apar acestea? De la ipotezele lui Sigmund Freud, la cercetarile recente desfasurate de catre cercetatorii cognitivisti. Aici sunt toate raspunsurile!

Cercetarea recenta a visurilor face evident faptul ca visurile reprezinta o forma inconstienta de prelucrarea a informatiilor. Elvetianul Jaques Montangero foloseste adesea termenul de "gandire onirica", pentru a transmite convingerea sa ferma legata de natura si functiile visului.

Rosalind Cartwright, ilustreaza si aceasta intr-un capitol al cartii sale 24 Hour Mind, ideea ca visurile reprezinta o forma alternativa de tratare a informatiei, care se subscrie la ceea ce se cheama rationament inconstient - o preocupare mai veche a psihologilor si in special a cognitivistilor.

Nu mai este un secret pentru nimeni faptul ca mintea umana realizeaza anumite operatii in afara controlului constiintei, sau, cum se spune, "pe pilot automat". Condusul masinii, respectarea unui anumit traseu bine-cunoscut (cum ar fi drumul de la serviciu spre casa) sau respectarea regulilor gramaticale, sunt doar cateva exemple in acest sens. 

Aparitia visurilor, figureaza si aceasta in categoria de lucruri pe care mintea umana le executa in afara controlului constient, iar Jaques Montangero a descris in detaliu diferentele dintre gandirea onirica si cea de pe timpul starii de veghe. Asa cum arata si acesta, "gandirea onirica" este mai curand o forma de arta decat un simplu rationament inconstient, fiind incarcata de trasaturi si atuuri ce favorizeaza aparitia unor forme onirice pline de fantezie.

Totusi, primul caruia ii revine meritul de a fi presupus ca exista o legatura intre visuri si personalitatea umana, este, desigur Sigmund Freud. Multe dintre ipotezele sale, au putut fi demonstrate in mod formal de cercetarile recente. Creativitatea si intuitia iesite din comun ale parintelui psihanalizei au facut posibile prefigurarea principalelor mecanisme ale imaginatiei inconstiente ce determina aparitia formelor pline de fantezie ale visului. 

Prelucrarea in directia plasticitatii ramane in schimb proprie travaliului visului. Samburele problemei consta in deplasare, de departe cea mai frapanta dintre realizarile speciale ale travaliului visului. Conditia deplasarii este pur psihologica, de tipul unei motivatii. Aceste ganduri au fost cu adevarat prezente in viata psihica si au detinut o anumita intensitate sau energie psihica, dar se gasesc intr-o stare psihologica speciala, prin urmare nu pot deveni constiente. Numesc aceasta stare speciala, refulare. Visul trebuie sa devina obscur, pentru a nu trada gandurile proscrise ale visului. (Über den Traum, Sigmund Freud)

Asa s-a ajuns, ceva mai tarziu, la identificarea mecanismelor imaginatiei prin intermediul carora apar visurile:

• Dramatizarea. 

Este un mecanism prin intermediul căruia ideile sunt transformate in imagini. Este ceva similar punerii in scena a unei piese de teatru, si chiar ceva similar vietii, ale carei intamplari par a contine un sens sau un talc. Dealtfel convingerile de viata se formeaza prin interiorizarea acestor intamplari. In vis creativitatea este adesea debordanta dar talcul se pastreaza, ba chiar talcul este punctul de plecare al visului.

• Deplasarea. 

Este un mod de operare al imaginarului inconstient prin intermediul caruia incarcatura energetica a unei reprezentari din lumea reala (de ex. un examen) se transfera catre o reprezentare onirica (de ex. intalnirea cu controlorul de bilete din autobuz). Este adesea dificil sa ne dam seama care este reprezentarea reala initiala, dar in psihologia adleriana talcul dramei onirice (organizarea cognitiva a individului) este ceea ce intereseaza, mai puţin originea reprezentarilor.

• Condensarea. 

Este un mecanism de operare al imaginatiei prin intermediul caruia sunt obtinute niste reprezentari surprinzatoare pornind de la elemente separate: De exemplu o persoană care ne apare in vis poate avea parul lui A, vocea lui B, hainele lui C si masina lui D, si cu toate acestea sa stim ca este o a 5-a persoana, diferita de toate celelalte, E. Acest aspect, de asemenea nu prezinta prea mult interes in psihoterapia adleriana. Persoana obtinuta e privita doar prin prisma semnificatiei sale.

• Simbolizarea. 

Aparitia simbolurilor in visuri prezinta un interes ridicat pentru descifrarea sensului acestora. In psihologia adleriana suntem in mod special preocupati de semnificatia subiectiva a simbolurilor care apar in visurile unei persoane. Prea putin conteaza daca in cultura omenirii trandafirii rosii sunt un simbol al pasiunii, daca persoana care a visat trandafiri rosii ii considera mai curand un simbol al intelepciunii, gratie experientelor sale de viata, prin intermediul carora a internalizat aceasta semnificatie. 

• Elaborarea.   

Se mai vorbeste si despre modul in care o persoana influenteaza sensul unui vis, retroactiv, in starea de veghe, in momentul in care incearca sa si-l aminteasca si sa-l povesteasca sau sa il scrie undeva. Pe aceasta cale multe elemente initiale sunt modificate, poate din cauza faptului ca a intervenit uitarea. Cu toate acestea, modificarea visului are legatura cu acelasi creator, si cu acelasi stil de viata, deci nu pierdem nimic. Faptul ca cineva incearca sa isi creeze o anumita imagine, de care sa se foloseasca in relatia terapeutica, este si acesta intr-o profunda legatura cu organizarea personalitatii sale.

* * *

O contributie remarcabila la intelegerea modului in care apare visul o aduce cercetatorul elvatian cognitivist Jaques Montangero, care, in ultimile decenii si-a dedicat viata studiului visurilor. Acesta considera ca visurile apar printr-un proces de activare semantica a unor cunostinte generale din memorie, care activeaza la randul lor alte cunostinte asociate. Instigatorii visului (preocupari diurne, evenimente, etc) sunt aceia care activeaza aceste cunostinte, determinand o reflectie nocturna, care se exprima in mod preponderent vizual, prin intermediul unor metafore. 

Daca, sa zicem, instigatorul este reprezentat de o alegere dificila, ce urmeaza sa schimbe cursul vietii unui subiect, aceasta idee activeaza notiuni mai generale sau asociate: cum ar fi ideea de rascruce, care la randul lor activeaza notiuni particulare, mai putin abstracte, usor de reprezentat vizual, inrudite prin semnificatie: o intersectie sau o rascruce de drumuri - elemente onirice, ce apar in vis. 

Iar procesul de interpretare, crede autorul citat, ar presupune a merge in sens invers, de la enuntarea visului, la reformularea acestuia in notiuni mai generale si, in final, la stabilirea asemanarilor cu situatii traite de subiect in mod curent, care, probabil, reprezinta instigatorii visului - Visez o intersectie, ma aflu la o rascruce de drumuri, ca si in viata de toate zilele...

Montangero identifica mai multe elemente-etape care contribuie si determina, procesului elaborarii visului, si forma finala in care ne sunt cunoscute visurile. Aceste elemente sunt urmatoarele:

Etape	Descriere
Instigatorii	Reprezinta anumiti stimuli care, pe timpul somnului, vor  activa cunostinte si date ale memoriei, ducand la aparitia visului.  Exemple: ei pot fi organici (o digestie dificila sau un brat legat) dar mai ales psihologici (anumite evenimente, petrecute sau anticipate, anumite noutati care intra in interactiune cu principii, idealuri personale, declansand-activand dorinte sau temeri) "Continutul latent" al visului, despre care vorbea S. Freud, este identificabil la nivelul instigatorilor  si al dorintelor / fricilor pe care acestia le activeaza
Cunostintele Activate	Proces divergent, care activeaza retele de cunostinte dupa cum urmeaza: Memoria Autobiografica - tot ceeea ce tine de experienta directa de viata, amintirile din copilarie sau mai recente, etc Memoria Semantica - intreg continutul bagajului de cunostinte generale acumulate pe parcursul anilor
Selectia	Din multitudinea de cunostinte generale sau amintiri activate, vor fi selectionate numai o parte, pentru a fi reprezentate in vis.  Intreg procesul de selectie este ghidat de "principiul economiei" - tendinta de a pastra numai elementele strict necesare elaborarii visului 4 factori care ghideaza selectia: a. instigatorii (cunostintele selectate trebuie sa reflecte preocuparile din ajun) b. necesitatea de a fuziona elementele selectionate (elementele selectionate vor constitui totalitati cu un anumit sens, naratiuni onirice unitare) c. cunostintele activate (vor fi preferate cunostintele deja activate) d. reprezentarea onirica (anumite cunostinte vor fi activate prin asocierea cu scenele onirice in desfasurare)
Modificarea	Procesul de modificare pune in evidenta existenta unui proces de tratare a cunostintelor. Modificarea elementelor selectionate are la baza principiul reflectarii semnificatiilor activate si a emotiilor aferente, de ilustrare a preocuparilor diurne Exemple: amplificari diminuari, opozitii (de numere, de dimensiuni, de culori) Un politist poate aparea in vis prea mic de statura pentru a ilustra ideea incompetentei sale.
Fuziunea sau Integrarea	Este un proces convergent, invers activarii, care fuzioneaza elementele selectionate pentru a obtine o scena onirica unitara. Diverse elemente de memorie sau de cunostinte generale vor fi reunite si integrate intr-o singura entitate. Fuziunea pare a se face dupa niste reguli total neintelese si de altfel, total ignorate de studiile stiintifice  Exemplu: partea de sus a unei figuri umane, fuzioneaza cu partea de jos a unei alte figuri
Simbolizarea	Presupunea declansarea unor procese de traducere a cunostintelor intr-o modalitate senzoriala de tip vizual sau auditiv. De la semnificatii se creaza iluzia perceperii unor imagini, forme sau sunete. Este inversul procesului de perceptie, unde, pornind de la modalitatile senzoriale se ajunge la semnificatii, emotii, idei Este caracteristic gandirii onirice care nu poate vehicula concepte abstracte decat prin intermediul unor notiuni concrete, cum ar fi formele, imaginile sau sunetele
Regularizare Secventiala	Este o caracteristica frapanta a visurilor: aproape intotdeauna pun in evidenta existenta unor schimbari, a unei evolutii, formata din etape si episoade distincte. Sunt mai curand rare visurile constituite din imagini statice. Regularizarea secventiala intervine pentru a activa noi cunostinte si pentru a mentine o compatibilitate intre cunostintele activate Observatiile autorului: a. Regularizarea secventiala cauta sa mentina coerenta continuturilor b. Continuturile imaginate in cursul visului au mai mereu un aspect original, surprinzator - ele sunt neasteptate dpdv psihologic si magice dpdv fizic c. Exista o predilectie pentru aspectele narative - comporta cateva elemente care declanseaza o anumita tensiune sau cel putin creaza un anumit dezachilibru

Cunoscand toate acestea despre elaborarea visului, putem intelege mai bine modul in care visurile noastre reprezinta o oportunitate de auto-cunostere si inter-cunoastere, dat fiind ca in acestea se reflecta trasaturi de personalitate, cunostinte si amintiri, principii, dorinte, idealurile noastre, ale celor care viseaza.

(1) Imaginea You can't Stop me From Dreaming, de Charisma Jonesford, via Flikr, sub licenta CC BY-SA 2.0

(2) Montangero, J., (2003) Vis si Cognitie. editura Polirom, Iasi

(3) Cartwright, R., (2010), 24 Hour Mind, Oxford University Press

 

Continue reading

vise

Latura Intunecata a Stimei de Sine

Din anii '80, am pus accent pe stima de sine. Rezultatul, deloc incurajator, este descris amplu in acest articol. Asa am realizat faptul ca, exista lucruri mai importante decat fericirea personala. Oare care sunt acestea?

Incep prin a va face cunoscuta semnificatia abrevierii SDS - stima de sine. Obisnuiesc sa abreviez termenii de care ma folosesc in mod abuziv, prin urmare, stima de sine nu a scapat. Iar acum sa trecem la treaba. Exista o parte intunecata a SDS?

Cred ca este util sa facem o recapitulare a definitiei SDS. Ei bine, SDS se refera pe de o parte la credintele si judecatile pe care le avem cu privire la noi insine (o latura cognitiva), apoi se refera la emotiile care decurg din aceste credinte (latura emotionala) si, in final, se refera la comportamentele pe care le adoptam avand aceasta viziune si aceste emotii (latura comportamentala).

Iata insa o cale de a creste SDS trecatorilor, intr-un mod mai putin magulitor decat sunteti obisnuiti.

Istoria SDS incepe probabil odata omenirea, cu preceptele morale si cele 10 porunci. In trecut, mandria era condamnata si privita ca sursa a tuturor relelor. "Caci cine se inalta pe sine va fi smerit iar cine se coboara, va fi inaltat".(Noul Testament)

Dar apoi lucrurile s-au mai schimbat, si odata cu dominatia culturii americane (daca acceptam ca exista asa ceva), am ajuns sa nu prea mai luam in serios persoanele care dau dovada de modestie excesiva. Dimpotriva, cei care nu par foarte siguri pe ei, ne inspira neincredere si am prefera sa ii ocolim. Ne atrag in schimb cei care dau dovada de siguranta, chiar siguranta excesiva, si punem temei pe ceea ce spun sau fac, adesea spre marea noastra nenorocire.

In perioada recenta, parerile s-au mai nuantat, si, numeroase studii arata ca, de fapt, cresterea sistematica a SDS, pe care s-a pus accent in educatie, in ultimele decade, incepand cu anii '80, nu are beneficiile la care ne asteptam in ce priveste sanatatea psihica, succesul social sau stilul de viata mai sanatos.

Mai mult decat atat, s-a scos in evidenta la generatia de Mileniali (supranumiti "tineri si nesuferiti", nascuti intre 1980 si 2000), "o forma de insensibilitate", care se pune pe seama unei inalte SDS - o epidemie de narcisism, asociata si cu lipsa a interesului pentru problemele sociale, in comparatie cu generatiile anterioare (generatia de Babyboomers~1945-1960~, sau Generatia X ~1960-1980~). E vorba despre acea atitudine care ne determina sa batjocorim, pe diverse cai, sau sa nesocotim drepturile celor din jur, pornind de la premisa ca noi suntem cei speciali iar restul sunt demni de dispret.

Iata doar cateva dintre problemele pe care, o inalta SDS, daca nu le cauzeaza, cel putin are legatura cu ele:

• Bullying. Batjocorirea celor din jur - bullying-ul care ia proportii in mediile scolare dar si in mass-media, sau in grupurile de prieteni. Acest obicei este un mecanism prin intermediul caruia ne demonstram noua insine ca suntem ok si nu avem nimic de imbunatatit la noi insine - ceilalti fiind cei datori cu aceasta evolutie.

• Comportament Antisocial. Anumite fapte anti-sociale, savarsite pe temeiul superioritatii noastre: violul, luarea de mita, incalcarea regulilor de circulatie, traficul de substante interzise, etc

• Conduita de Risc. Conduita de risc, care ar putea avea la baza ideea ca noua nu ni se poate intampla nimic rau: folosirea unor substante interzise si/sau periculoase, o viata sexuala haotica, asumarea unor riscuri irationale pentru a "ne depasi limitele"

• Parazitismul. Multi tineri de azi sunt prea bine pregatiti si prea valorosi pentru a-si lua joburi care le diminueaza prestigiul social, in special daca parintii le asigura mijloacele existentei, desi, au depasit deja varsta adolescentei, de ceva timp

• Franarea Evolutiei Sociale. Intarzierea evolutiei: o SDS care iti asigura confortul permanent, poate sa te mentina intr-o situatie de stagnare profesionala si sociala - "sunt bine asa cum sunt si nu am nevoie de nimic in plus".

• Superficialitate. In aceeasi idee a unei SDS care iti asigura un confort permanent, poate aparea ceea ce se cheama "auto-suficienta" sau credinta ca nu mai ai nimic de imbunatatit la tine insuti, care te determina sa te multumesti cu manele, cluburi si distractie, sa te focalizezi pe tot ceea ce este usor si placut pe termen scurt, si sa neglijezi ceea ce este spre binele comunitatii si al tau, pe termen lung.

• Comportamentul Evitant. O inalta SDS nu exclude frica. Uneori evitam sa dam piept cu propriile limite, de teama de a nu se dovedi ca suntem imperfecti si incompetenti in anumite lucruri. N-am putea suporta asta... Din pacate, in acest mod, nu facem decat sa acumulam frustrari si sa ne demonstram capacitatea in latura inutila a vietii - de exemplu a ne bate joc de altii. E simplu, adesea este distractiv si iti asigura sentimentul ca esti superior. Cel putin esti superior cuiva!

De aici intelegem ca SDS nu ar trebui sa creasca in defavoarea a ceea ce Alfred Adler denumea "sentiment comunitar", definit ca fiind "interes in interesul celuilalt", sau altruism si preocupare pentru existenta celor din jur. Se spune de altfel, ca cea mai inteligenta forma de egoism este altruismul - ne asiguram astfel cooperarea si sustinerea celor de care avem nevoie.

E cat se poate de clar faptul ca SDS trebuie nuantata si, devine o certitudine ca nici macar SDS nu trebuie supra-evaluata ca si concept care a fost multa vreme privit drept panaceu universal - sursa tuturor problemelor si solutia acestora. Nu ar trebui sa absolutizam SDS.

SDS, se bazeaza pe ceva. Este un fapt esential, care trebuie inteles mai presus de toate. Este bine ca SDS sa se bazeze pe bun simt comun - pe ceea ce comunitatea considera a fi de dorit si demn de urmarit. Atunci putem fi mandri de noi insine, cu convingerea ca cei din jur vor fi si ei mandri de noi.

Cand SDS se bazeeaza pe lucruri ce contravin bunului simt comun, apare ceea ce se cheama o SDS inalta-fragila. Este fragila tocmai pentru ca ea va fi in permanenta provocata sau contestata de cei din jur, de realitatea sociala in care suntem nevoiti sa supravietuim impreuna, prin cooperare si inter-dependenta.

O SDS inalta si fragila nu ne fereste de anxietate si nu ne impiedica sa intram in depresie, dimpotriva, ne aduce frecvent la acestea. Cei care dispun de asa ceva, sunt adesea agresivi si au relatii foarte proaste cu cei din jur, carora incearca sa le impuna cu forta sau prin santaj emotional, propriile dorinte.

Iata niste concepte care ar trebui introduse in uz, si ar trebui investite cu cel putin la fel de multa importanta, ca si conceptul de SDS: sentiment comunitar, bun simt comun si rezonabilitate - cat de rezonabile sunt dorintele ori scopurile tale in raport cu bunul simt comun si opinia comunitatii?

Fara aceste concepte, ne-ar fi dificil sa intelegem SDS si cum poate fi ea folosita pentru a ne favoriza progresul personal in societate.

Daca SDS este aceea care ne asigura fericirea, ne dam seama ca exista lucruri mai importante decat fericirea propriu-zisa. A fi respectat si iubit, a progresa profesional,  social si spiritual, sunt cateva dintre aceste lucruri. Fericirea este importanta la randul ei, pentru progresul social: capacitatea de munca si armonia familiei ca si multe alte lucruri depind de capacitatea noastra de a fi fericiti. Dar cum o obtinem? Devenind mandri de noi si atat?

O capcana serioasa apare atunci cand suntem deja iubiti si foarte respectati, cand suntem "bine" din punuct de vedere profesional si primim in permanenta semnale de validare din jur. Atunci putem avea impresia ca suntem atat de speciali incat avem drepturi pe care altii nu le au: sa luam mita, sa violam (legea), sau sa nesocotim bunul simt comun. Vezi politicienii si demnitarii de azi!

Nu as vrea sa se creada ca SDS este un concept expirat. Am dorit prin intermediul acestui articol sa atrag atentia asupra faptului ca SDS prea inalta, poate deveni un pericol chiar si pentru cel care o detine. De asemenea, am dorit sa atrag atentia asupra faptului ca SDS nu se poate baza chiar pe orice, asa cum fericirea nu se poate baza pe orice. Ea trebuie conditionata, de anumite lucruri - etica, deontologia si bunul simt comun.

(1) Imaginea The Arrogant SelfPortrait, de Daniel Horacio Agostini, via Flikr, sub licenta CC BY-NC-ND 2.0

Continue reading

stima de sine

Functii Onirice

In ce consta visul si mai ales la ce foloseste? Aflarea viitorului? Cunoastere de sine? Cercetarile efectuate de-a lungul timpului releva complexitatea fenomenului oniric, ca forma alternativa de gandire, desfasurata pe timpul somnului, prin intermediul imaginatiei.

Studiul unui fenomen presupune, in esenta, a raspunde la doua intrebari: In ce consta fenomenul si la ce foloseste acesta. Pe de o parte avem de inteles mecanismele si resorturile care il deterimina, iar pe de alta, este necesar sa clarificam care sunt modurile in care am putea face uz de respectivul fenomen si de efectele sale.  

Odata cu lansarea ipotezelor si teoriilor explicative privitoare la modul in care apare fenomenul respectiv, ne vedem si in postura de a identifica posibilele sale roluri ori scopuri necesare. Asadar, manifestarile onirice, ca activitate universala si regulata, au o valoare adaptativa?  

• Functia premonitorie. Teoriile naive, aparute inca din antichitate, care postulau faptul ca visul isi are originile in supranatural, la zei, divinitate si demiurgi, ne ofereau si o intelegere la fel de naiva a rolului viselor in existenta noastra - comunicarea cu divinitatea, intelegerea mesajelor incifrate venite din partea entitatilor supranaturale si care priveau viitorul. Altfel spus, visele au o functie premonitorie, teorie recunoscuta si afirmata pana si de reputatul psihiatru elvetian Carl Jung. Dar credinta in functia premonitorie a viselor, desi pare a contribui la o mai buna adaptare, e totusi foarte greu de demonstrat, iar cazurile rare cand aceasta functie pare sa actioneze, pot fi interpretate prin intermediul unor teorii alternative: coincidente (Aristotel) sau chiar profetii auto-indeplinite. Experienta clinica a lui Carl Jung pare a da de inteles ca ar fi mai prudent sa nu credem si sa nu luam in serios o astfel de functie onirica. Ramane in schimb un bun punct de plecare pentru cercetari viitoare.  

• Continuitatea activitatii cerebrale. Somnul reprezinta o perioada de inactivitate fizica si fara informatii din exterior, care ocupa 8 ore din 24 si 1/3 din viata. Cercetatori ai viselor precum Jaques Montangero considera ca este de neconceput ca in tot acest timp creierul si spiritul sa nu-si exercite functiile lor "superioare" de decodare a perceptiilor, de elaborare a semnificatiilor, a cuvintelor si imaginilor, de luare a deciziilor, de producere a ideilor sau de planificare a activitatilor. Probabil ca daca aceasta activitate ar fi pur si simplu suspendata, ar exista un pericol de regresiune la trezire si de aici adaptarea deficitara la mediul natural si social. Montangero presupune ca aceasta ar putea reprezenta functia fiziologica si psihologica esentiala a visului.  

• Favorizarea somnului prin crearea unui context fictiv. O conditie psihologica a somnului este aceea de a reusi sa uitam mediul ambiant, adormirea fiind dificila atunci cand suntem distrasi de zgomote sau miscari ce survin in cadrul acestuia. Avem deci toate motivele sa credem ca daca spiritul nu ar fi absorbit de continuturile onirice, el ar avea tendinta de a se orienta catre mediul ambiant, ceea ce ar avea drept consecinta intarzierea / intreruperea somnului. Jaques Montangero este in acord cu punctul de vedere freudian - "visul este un paznic al somnului", desi nu impartaseste si conceptia despre vis a parintelui psihanalizei (nega spre exemplu existenta cenzurii punand-o pe seama unui mecanism de productie onirica ce tine de imaginatie). Cercetatorul elvetian sustine ca visam toata noaptea, dovada fiind aceea ca in toate stadiile somnului obtinem relatari onirice din partea subiectilor. Astfel stand lucrurile, probabil ca "nu ne odihnim niciodata cu adevarat", in sensul unei pauze absolute in activitatea mintii. Se poate totusi afirma ca este mai odihnitoare activitatea atunci cand aceasta ne ajuta sa uitam perceptiile obisnuite.  

• Functia de odihna a spiritului, dupa activitatile sale diurne. La inceputul secolului XIX, Burdach, un psihofiziolog citat in mod frecvent de catre S. Freud, afirma ca "visul reprezinta o vacanta a spiritului". Exista de altfel, un pralalelism frapant intre reprezentarile onirice si ocupatiile de vacanta, cand omul se plimba, calatoreste, se dedica pasiunilor sale, nu zace inert, in camera sa. Cea mai apreciata vacanta este aceea care contrasteaza cel mai mult cu viata obisnuita. Visul permite spirtului sa se desfasoare in voie, liber si diferit de starea de veghe, prin imagini mai curand decat prin cuvinte, iar slabirea controlului constient exercitat asupra imaginatiei permite aceasta functionare odihnitoare.  

• Intareste sentimentul de unitate a Eului. Cercetatorii visului au avansat adesea ipoteze privind o functie a visului legata de personalitate - acesta ar putea fi un mod de integrare si exprimare, de mentinere a trasaturilor individuale, chiar si a aspectelor genetice ale acestora. (Jouvet, 1992). De asemenea, visul ar putea reprezenta o modalitate de a restaura Eul in urma provocarilor zilnice care pot perturba integritatea si unitatea acestuia. (Fiss, 1993) Montangero afirma ca aceasta functie este justificata si sustinuta de faptul ca in vis apar preocuparile, experientele trecute sau anticipate ale subiectului, de unde si ideea de mentinere si echilibru al personalitatii. Aceeasi idee de conservare a echilibrului personalitatii, era vehiculata de C. Jung prin functia compensatorie a visului, care avea un rol in conservarea si mentinerea Eului.  

• Regularizarea starilor emotionale. Nu putine si deloc de neglijat au fost opiniile care sustin o functie a viselor in domeniul afectivitatii. Ipoteza porneste de la observatia empirica a faptului ca in vise apar numeroase reflectari ale emotiilor experimentate de un subiect pe timpul starii sale de veghe. Stimulii stresanti sunt adesea reflectati si acestia in visele noastre, iar prin evaluarea starii emotionale inainte si dupa trezire, putem avea revelatia ca visul si noaptea au fost intr-adevar un sfetnic bun, iar starea noastra emotionala se imbunatateste in decursul noptii. De asemenea, daca suntem expusi iar stimulilor stresanti, dimineata, la trezire, putem constata faptul ca ii suportam mai bine. Cea mai ferventa sustinatoare a acestei teorii a fost cercetoarea americana R. Cartwright. Alti cercetatori vorbesc si despre o functie de rezolvare a problemelor afective, care consta fie in identificarea unor solutii din trecut, fie in generarea de noi solutii, odata cu eliberarea spiritului in cadrul visului. (Berger, 1967) Probabil primul care a avansat o astfel de idee a fost S. Freud, vorbind despre functia de descarcare a energiilor prin intermediul visului, urmat de C. Jung, care sustinea existenta unei functii compensatorii a viselor, cu efect auto-reglator asupra personalitatii.  

• Functia de consolidare mnezica si fixarea a informatiilor achizitionate recent. Anumiti cercetatori au evidentiat existenta unor functii cognitive in elaborarea visului. Astfel, Palombo (1978), sustinnea ca visul ar fi o tentativa de a descoperi carei experiente trecute ii corespunde experienta noua, acest fapt contribuind la o mai buna intelegere si integrarea a noului. Cand experientele trecute se amalgameaza cu cele recente, apar bizareriile, frecvente de altfel in cadrul viselor. Cerccetarile pe animale arata  faptul ca perioadele in care invatarea a fost intensiva, vor determina si cresterea duratei somului de tip paradoxal. De altfel pare a exista o legatura privilegiata intre anumite capacitati cognitive si somnul de tip paradoxal – cercetarile efectuate pe oameni arata ca deprivarea de somn REM are un impact negativ asupra capacitatii de rezolvare a unor sarcini logice.  

• Antrenarea creativitatii. Autori precum Jaques Montangero au evidentiat rolul visului in antrenarea creativitatii, dupa ce, de-a lungul timpului, numeroase personalitati artistice sau ale lumii stiintifice, au adus marturie despre modul in care au fost sprijinite de anumite visuri in activitatea de creatie: Salvador Dali, Edgar Alan Poe, Tartini, Kegule, Mendeleev, etc. Totusi, la administrarea unor sarcini cognitive seara, inainte de culcare, subiectii lui Montangero rareori reusesc sa descopere solutii fiabile, in mod direct, prin intermediul visului. Cu toate acestea, dimineata, la trezire, mult mai multi sunt aceia care reusesc sa descopere solutiile problemelor primite inainte de culcare, ceea ce nu poate sa nu dea de gandit. Forma amalgamata in care apar visurile, ce imbina cunostinte diverse, amintiri, persoane si personaje variate, intr-un mod deloc surprinzator, devin cu usurinta o sursa de inspiratie pentru creatorii de toate felurile. Imaginatia eliberata de controlul constiintei are un rol important in potentarea creativitatii, nu mai e loc de vreo indoiala.  

• Reorganizarea cunostintelor. O alta functie profund cognitiva este aceea de a reorganiza si a inregistra transformarile survenite la nivelul structurilor de cunostinte. In procesul terapeutic aceasta reorganizare este deosebit de pregnanta dupa ce, parcurgand un proces de evolutie personala, un anumit subiect reuseste se reprezinte pe sine in moduri diferite, de la o etapa la alta a evolutiei sale. Dar aceste modele interne ale lumii par a suferi sensibile modificari si in urma unor socuri traumatice care evidentiaza o evolutie ingrijoratoare a acestora de la incredere la indoiala si suspiciune, sau de la lumina la penumbra sau intuneric.  

• Eliminare mnezica. O ultima functie de tip cognitiv, despre care au vorbit cercetatorii visurilor, este aceea de eliminare menzica – visul ar fi o forma de a uita: prin intermediul visurilor sunt descarcate anumite retele de informatii supra incarcate. Visurile care se repeta sub forme usor schimbate, cele care reitereaza forme si continuturi, par a infirma acest lucru. Se presupune ca acomodarea aduce si desensibilizare, scaderea importantei unor anumite continuturi iar de aici si schimbarea starii psihice.  

Iata ca cercetarile diverse pe tema viselor si a functiilor acestora, elimina prejudecati care dainuie unele dintre ele de mii de ani: ca de exemplu aceea ca visele ar fi doar o forma de comunicare cu divinitatea si de aflare a viitorului. De asemenea, se infirma faptul ca singurul lucru ce conteaza in cercetarea viselor ar fi semnificatia acestora, adica interpretarea.

Studiile recente din domeniu scot in evidenta faptul ca exista multe alte lucruri demne de interes atunci cand vorbim despre visuri si care au fost ignorare o lunga perioada de timp - Ce este visul? Ce procese il produc si ce il deosebeste de produsele gandirii din starea de veghe?

Deosebit de interesante si fertile din punct de vedere al intelegerii viselor se dovedesc a fi studiile ce pun accent pe latura cognitiva, a elaborarii viselor, cele care ignora prejudecata potrivit careia visul releva continuturi de natura afectiva, refulate, ca parte a inconstientului si atat. Aceste cercetari afirma ca visul este o forma de gandire, de tratarea a informatiei si cunostintelor, in care ies la suprafata preocupari, griji cotidiene dar si modele informationale ale lumii sau idealuri personale ori chiar probleme filosofice abstracte.  

Acest tip de cercetari nu fac decat sa sustina o intelegere mai profunda a legaturii intre personalitatea umana si visuri, precum si a modului in care patologia psihica se exprima prin intermediul visului.

(1) Imaginea Bob's Cheezy Dream, de Robert Couse Baker, via Flikr, sub licenta CC BY 2.0 

(2) Montangero, J., (2003) Vis si Cognitie. editura Polirom, Iasi

(3) Cartwright, R., (2010), 24 Hour Mind, Oxford University Press

Continue reading

vise

Cultivarea Relatiei Parentale

 Toate problemele sunt, in esenta, probleme de relatie. Problemele relatiei dintre parinti si copii se gasesc la intersectia dintre prea multa disciplina, prea multa iubire sau prea multa libertate. Si totusi, stiti sa cultivati relatia cu propriul copil?

Reputatul psihoterapeut William Glasser este unul dintre modelele mele. Va pot spune despre dansul ca a fondat un stil de psihoterapie, numit Psihoterapia Realitatii si considera ca toate problemele umanitatii sunt, in esenta, probleme ale relatiilor.

Este o viziune profund adleriana asupra lucrurilor. Alfred Adler, care a aderat la pricipiul holismului, considera ca lumea face parte dintr-un intreg supraordonat, fiind ea insasi un intreg, format din intreguri subordonate. Univers, galaxie, planeta, ecosistem, societate umana, state, comunitati, familii, indivizi, organe, tesuturi, celule, atomi...

Toate acestea se afla intr-o profunda intrepatrundere iar supravietuirea si reusita ansamblului depinde de... supravietuirea si reusita relatiilor dintre partile componente ale fiecaruia dintre aceste nivele de organizare a vietii si materiei. Atata vreme cat relatiile exista si sunt protejate, se conserva si sensul existentei noastre comune. Cand relatiile au incetat, ori s-au deteriorat, problemele dau buzna...

De la regretatul William Glasser am invatat si conceptul de "Lumi Speciale". El intelegea prin asta faptul ca in sufletul fiecaruia dintre noi se afla un loc special, in care avem lucruri pe care le pretuim si persoane dragi noua, principii, dorinte, idealuri, care, intr-un fel, ne si guverneaza existenta, caci evoluam in spiritul acestor principii si in dorinta de a pastra aceste bunuri de pret, acesti oameni la care tinem, cat mai aproape.

Cand cineva reuseste sa patrunda in Lumea ta Speciala, se numeste ca relatia voastra este una reusita. Ar fi de dorit, nu-i asa, ca cele mai apropiate fiinte din viata noastra sa se afle in Lumea Noastra Speciala. Si ar fi de dorit ca parintii si copiii lor, sa isi gaseasca loc, in mod reciproc, unii in Lumile Speciale ale celorlalti. Oare cum am putea sa patrundem in Lumea Speciala a copiilului nostru? Nu ma indoiesc de faptul ca va doriti asta.

Iata insa cum niste parinti reusesc sa zdruncine Lumea Speciala a copiilor, spunandu-le ca le-au mancat dulciurile de Helloween. Si iata si diversitatea de reactii ale acestor copii.

Probabil ca viata de adulti ne aduce, in repetate randuri, astfel de situatii, in special daca v-ati nascut la locul potrivit, adica "undeva in Balcani". Iar acest experiment usor malitios, ar putea sa aiba si efecte pozitive, pe langa faptul ca scoate in evidenta, atat de bine, reactiile la frustrare, deja formate, ale acestor copii.

Se considera ca, in educatie, exista patru stiluri parentale, destul de bine definite, prin intermediul a doua dimensiuni principale. Cele doua dimensiuni sunt Iubirea si Disciplina. Iar cele patru stiluri educative sunt urmatoarele: Autocratic, Permisiv, Laissez Faire si Democratic.

Stil Parental	Disciplina	Iubire
Autocratic	+	-
Permisiv	-	+
Laissez Faire	-	-
Democratic	+	+

In ciuda a ceea ce multi dintre parinti isi inchipuie, copiii lor nu isi doresc niste parinti-prieteni, cu nimic mai intelepti si mai de ajutor decat prietenii lor copii, dar nici niste parinti-tirani, care ii ingrozesc si ii aseaza la o distanta prudenta, si cu atat mai putin niste parinti carora nu le pasa de ei, care le lasa in inima o rana atat de profunda. Copiii sunt mai mereu constienti de propriile limite (lipsa auto-controlului, a vointei, a experientei, a resurselor) si recunosc competenta parintelui in a mentine structura si fagasul vietii lor. 

Exista la acestia perceptia pe termen scurt: vreau ceea ce vreau eu, cum vreau eu si atunci cand vreau eu, dar si perceptia pe termen lung: parintele ar trebui sa stie mai bine ce trebuie sa fac, cand si cum. Chiar daca copilul iti va face o scena memorabila pentru faptul ca nu i-ai implinit o dorinta, el iti poate reprosa mai tarziu faptul ca i-ai implinit chiar toate dorintele si nu a invatat ca viata sociala are si limite. Cel mai probabil, va face asta atunci cand va intelege ca tu, in calitate de parinte, ai avut o contributie insemnata in esecul sau de a se integra in societate.

Valorile societatii actuale: banul, castigul material, statutul privilegiat, si tot ceea ce este sclipitor si placut la privit, fac in asa fel incat relatiile sa sufere o dramatica depreciere in mentalitatea si printre prioritatile noastre. In aceste conditii, nu mai avem timp sa le impunem limite copiilor nostri, iar adesea, nu mai avem timp nici macar sa le aratam semnele afectiunii noastre. 

Rezultatul ar putea fi o generalizare a stilului de educatie de tip Laissez Faire, caracterizat prin lipsa disciplinei si a iubirii. Astazi trebuie sa fii prea constient de importanta relatiilor pentru a reusi sa cultivi o relatie parentala adecvata cu propriul copil.

Cand vorbim despre cultivarea relatiei parentale, trebuie sa avem in vedere ambele componente ale acesteia: atat disciplina cat si iubirea. Iar cele doua componente, solicita deopotriva timp dedicat cu religiozitate acestei relatii de care depinde viitorul familiilor. Iata cateva sugestii in ce priveste cultivarea celor doua  componente ale relatiei parentale.

Disciplina

Iubirea

a impune limite comportamentale: de exemplu, a solicita respectul si a solicita respectul fata de straini, a impune o ora de venire acasa, a impune un program de pregatire a temelor, a impune un program de curatenie si anumite treburi casnice sau cumparaturi, dupa puterile copilului a verifica respectarea acestor limite: nu este suficient sa impuneti limite. Verificand respectarea acestora dovediti ca aceste cerinte nu sunt "o gluma" ci niste prioritati fundamentale ale dvs, ca parinte. Verificati deci notele si absentele, efectuarea temelor, curatenia din camera, si realizarea la timp a treburilor casnice a concepe penalitati: nerespecarea limitelor ar trebui sa atraga dupa sine anumite penalitati, stabilite de comun acord cu copilul, prin intermediul unui contract in care sa se specifice toate conditiile, toate detaliile si toate aceste penalitati. Acest mod de abordare a problemelor se dovedeste util in situatiile in care tinerii au fost cu totul scapati de sub controlul parental, pana la restabilirea ordinii a cultiva interesul pentru existenta celor din jur, pentru nevoile lor, aprecierea sincera a calitatilor acestora, fara ca aceasta sa fie un prilej pentru auto-depreciere - principiile sunt mai importante decat noi!

a nu folosi violenta si agresivitatea in educatie a explica, ori de cate ori este nevoie,  cu rabdare si respect, rostul regulilor impuse a te interesa de preocuparile, framantarile, hobby-urile copilului a forma o imagine de sine pozitiva, prin punerea in valoare a talentelor si abilitatilor sale, a altor calitati, prin aprecierea deschisa a acestora a participa la evenimentele cele mai importante din viata copilului, fie ca este vorba despre aniversari, despre concursuri la care participa sau serbari, reprezentari publice, la care are nevoie de incurajare si suport parental a solicita parerea si a permite dezbaterea unor probleme personale sau familiale, cu incurajarea argumentarii logice a ajuta copilul sa ajunga la un echilibru emotional in situatiile pline de distres, pierdere ori frustrare a ajuta copilul sa inteleaga ca merita sa fie respectat si sa se tina cont de opinia sa a face compromisuri si a implini unele dintre dorintele rezonabile ale copilului, atunci cand acest lucru este posibil

Ar mai fi poate de adaugat, ca fiecare dintre noi isi are modul preferat de a se simti iubit: prin atingere, imbratisare, timp petrecut impreuna, prin cadouri, sau poate chiar prin confesiuni facute sau ascultate. De asemenea, ar mai fi de vorbit despre metoda "consecintei logice", prin care copilul este motivat sa respecte anumite reguli. Promit insa ca voi aborda pe viitor astfel de teme.

(1) Imaginea No Name Photo, de Lena Rostunova, via Flikr, sub licenta CC BY-NC-ND 2.0

Continue reading

psihologia familiei