Mind, People, Lifestyle

Marius Iftimie este administratorul si autorul principal al blogului Psihopedia, licentiat in Psihologie, absolvent al unui Master de Consiliere Educationala si al unui program de formare in Psihoterapie Adleriana, recunoscute de Colegiul Psihologilor, Federatia Romana de Psihoterapie si Ministerul Educatiei. Contact: teleologia@yahoo.com

luni, 12 octombrie 2015

Simt, deci Exist!

Fa ceea ce simti! Este sloganul generatiei tale. Dar ce faci daca ceea ce simti te face vrajmasul tuturor sau te impiedica sa mai iesi din casa? Cum controlezi ceea ce simti si cum simti ceea ce trebuie?




Este ceva timp de cand am avut un schimb de provocari intelectuale cu domnul doctor Cristian Andrei. Dansul realiza o emisiune la radio, care se numea "Lectii Particulare" si obisnuia sa recomande oamenilor sa tina cont de ceea ce simt. L-am intrebat prin intermediul forumului de ce ar recomanda asa ceva. Mi-a raspuns ca omul care te intreaba, oricum are de gand sa actioneze intr-un anumit fel si are nevoie de o confirmare.

Raspuns sincer, direct, sau provocare subtila a unui maestru pentru discipolul sau? Am luat raspunsul domnului doctor drept o provocare si i-am dat, la randul meu un raspuns de genul: a face ceea ce simti este adesea riscant si irational. I-am oferit drept exemplu terorismul, adictiile si sinucigasii, pentru a mentiona cele mai grave situatii in care a face ceea ce simti nu e o idee buna pentru nimeni.

Imi voi nuanta in acest articol opiniile pe care le aveam pe cand eram student, mai ales ca atitudinea mea de pe atunci a devenit un soi de "marca personala", gresit inteleasa de persoanele care nu reusesc sa patrunda subtilitatile -- am devenit tipul care "uraste" emotiile! Am sa va prezint ceva mai jos opiniile mele actuale in legatura cu emotiile si modul cum se impaca acestea cu viata sociala.

Dar pana atunci, o sa va rog sa urmariti acest videoclip de la emisiunea americana Jimmy Kimmel Live, in care trecatorii de pe strada sunt invitati ca, sub protectia anonimatului (li se ofera o masca), sa le spuna cate ceva sefilor, ca si cand ar fi castigat la loterie (si deci nu mai au nevoie de jobul respectiv).




Probabil ca daca ati castiga cateva milioane de dolari la loterie, ati putea sa faceti, in sfarsit, tot ceea ce simtiti. Stiti cum se spune... daca vrei sa cunosti pe cineva, da-i ceva putere! Insa chiar si atunci ar exista consecinte! Dar pentru ca nu ati castigat inca atatia bani, probabil ca va trebui sa va comportati in continuare ca niste buni cetateni...

Am intalnit in cartea "Psychology of Self Esteem" a lui Nathaniel Branden urmatoarele doua citate contradictorii ce surprind un lucru esential legat de vechea "schisma" intre minte (ratiune) si inima (emotii), mai exact, intre a te lasa condus de ceea ce simti, a ceda tentatiilor sau, dimpotriva, a face ceea ce trebuie, ceea ce se cuvine, ceea ce este social acceptabil, si legal din punct de vedere juridic.

Marea mea religie este o credinta in sange, carne, ca find mai intelepte decat intelectul. Noi ne putem insela in minea noastra. Dar ceea ce crede si spune sangele nostru este intotdeauna adevarat. Intelectul este numai un ham si un capastru. Ce imi pasa mie de cunoastere? Tot ceea ce vreau este sa raspund sangelui meu, in mod direct, fara interventia inutila a mintii sau moralei. H.D. Lawrence

Ati inteles, sir Lawrence este avocatul emotiilor sale, considerand ca in starile si trairile sale emotionale se afla tot ceea ce are nevoie sa stie. Iar acum parerea autorului:

O caracteristica esentiala a bolii psihice este politica de a permite emotiilor, dorintelor si fricilor sa-ti determine gandirea, sa-ti ghideze actiunile si sa serveasca drept standard de judecata. Acesta este mai mult decat un simptom al nevrozei, este o prescriptie pentru nevroza. Este o politica care implica ruinarea facultatilor noastre rationale. Nu este accidental ci logic si inevitabil faptul ca emotiile predominante ale unui irationalist, ce ii raman dupa ce a pus in practica aceasta politica, vor fi depresia, vinovatia, angoasa si frica. Notiunea de irationalist fericit, ca si cea de psihotic fericit, este un mit, asa cum orice psihoterapeut ar putea sa aduca marturie. N. Branden

S-ar spune ca primul punct de vedere pune la baza comportamentului nevoile personale. Daca simti ca ai nevoie sa faci un anumit lucru, atunci inseamna ca trebuie sa il faci. Chiar daca asta inseamna sa ii spui sefului ceea ce crezi cu adevarat despre el, neavand momentan o alta alternativa de angajare la orizont, si chiar daca asta inseamna sa minti ca ai o ruda in spital, doar pentru a pleca de la serviciu si a vedea meciul de fotbal al echipei tale favorite (probabil ati cunoscut si voi pe cineva care face asta).

Exemplele sunt literalmente inepuizabile. Unii simt ca trebuie sa dea in cap, sa comita adulter, sa se arunce de la etaj, sa fraudeze institutii si asa mai departe. Nu intotdeauna ceea ce simtim este "de bine". Cu siguranta ca exista si situatii in care a face ceea ce simti este in acelasi timp si social acceptabil: a lua acasa, din mila, un animal ranit, a dona o suma de bani unei fundatii umanitare, a scrie cartea pe care ai tot amanat-o sau a schimba jobul, care nu ti se potriveste si nu se potriveste cu aptitudinile, interesele sau cu valorile tale.

Care este adevarul pana la urma? Un raspuns pe care il veti intalni adesea la psihologi, atunci cand le veti cere sfatul, sau opinia legata de framantarile voastre, este format dintr-un singur cuvant. Acest cuvant este... "Depinde". In conditiile complexe in care suntem nevoiti sa ducem o viata sociala onorabila, foarte multe intrebari pot primi acest raspuns relativ. As raspunde la fel si la intrebarea "E bine sa faci ceea ce simti?"... Ei bine, depinde!

Ganditi-va la cei ce sufera de o tulburare de personalitate anxioasa. E vorba despre oameni care au nevoie de ceva mai multe semnale de siguranta si stabilitate, de ceva mai multa previzibilitate, pentru a se simti in largul lor. Sunt cei pe care stirile de la ora 5 ii destabilizeaza, iar plecarea unui copil la studii in alt oras sau in excursie ii pune pe jar.

Cu toate acestea, o personalitate anxioasa  poate sa aiba in vedere lucruri care altora le scapa cu totul: sa isi ia o harta, o lanterna si o umbrela inainte de a pleca la drum. Se spune ca expeditia lui Cristofor Columb ar fi fost un esec total daca pe corabia lui nu ar fi fost si cativa anxiosi, cu prudenta si prevederea lor proverbiala.

E doar un exemplu dintre multele exemple posibile. Un narcisist ar putea sa devina insuportabil si toxic prin dificultatea sa de a primi critici, de a fi recunoscator, de a suporta relatiile de egalitate, sau de a rezista in sarcini pe care le considera sub demnitatea lui - sa schimbe Pampers, sa faca ordine in camera, sa duca gunoiul ori sa circule cu autobuzul. Daca ar face doar ceea ce simte, ar deveni un partener, un angajat si o ruda la care ai renunta fericit!

Insa narcisismul poate fi util uneori, in doze de bun simt. Iata ce spun autorii francezi Lelord si Andre despre "narcisismul rational":

S-ar putea spune ca, la un talent egal, narcisistul are mai multe sanse de reusita decat un om modest. Narcisicului ii va fi mai usor sa se vanda, fiind incredintat ca el este cel mai bun, iar in competitie va avea mai putine scrupule, caci el considera ca locul 1 i se cuvine de drept. Odata ajuns la conducere nu va fi stapanit de teama ca va esua, caci se considera cel mai capabil. Un pic de narcisism poate constitui un avantaj decisiv, mai ales cand este vorba de a te adapta unui climat competitiv.

Autorii citati mai sus, ca si multi altii, lasa sa se inteleaga din lucrarea lor ca mai toate tulburarile de personalitate ar avea in subsidiar anumite atu-uri si anumite avantaje. Anxiosul stie sa se pregateasca iar narcisicul este constient de valoarea sa. Paranoicii se descurca bine in situatii de criza iar schizoizii sunt experti in disciplina lor, de care sunt absorbiti cu totul. Istericii pot si ei/ele sa dea dovada de spontaneitate si foarte mult farmec personal.

Concluzia ar fi ca, uneori este ok sa faci ceea ce simti. Cand faci numai ce trebuie, ignorand ceea ce simti, poate sa apara o senzatie de istovire si acea neplacuta senzatie ca nimic nu are rost... Este trist insa cand ceea ce simti te face incompatibil cu toti oamenii din jur, intre care nu te poti integra si care te considera o persoana insuportabila. Este de asemenea trist cand nu poti sa raspunzi cerintelor societatii: a avea o familie, un prieten sau un job, ori daca le ai, a nu reusi sa le pastrezi pentru prea mult timp.

Pe undeva, de la "a face sau a nu face ceea ce simti", discutia trebuie sa evolueze catre "este sau nu este rezonabil ceea ce imi doresc?". Cand raspunsul la aceasta intrebare este "Nu", iar consecintele anticipate nu ar fi cele mai fericite, cand ceea ce simti te pune in conflict cu toata lumea si cu tine insuti, este probabil momentul sa afli cum poti sa influentezi ceea ce simti.  In acest sens, usa mea iti este deschisa!

Si fiindca vorbim despre incompatibilitatea cu cerintele societatii... Parca asa suntem si noi atunci cand avem de facut teme, cand trebuie sa plecam la serviciu sau cand trebuie sa privim filme romantice impreuna cu partenera.









(1) Imaginea Chocolate Ice Cream Temptation, de Hartwig HKD, via Flikr, sub licenta CC BY-ND 2.0

(2) Shapiro, D., (2009), Stiluri Nevrotice, editura Trei, Bucuresti

(3) Branden, N. (2001), Psychology of Self Esteem, Joey Bass Publishing, San Francisco

(4) Lelord, F. Andre, C., (2003), Cum sa ne purtam cu personalitatile dificile, editura Trei, Bucuresti 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu