Trauma, Stres Post Traumatic si Virtute

Nu toate persoanele care traverseaza evenimente traumatice dezvolta simptomele stresului post-traumatic, depresiei sau alte forme de patologie psihica. Este adevarat ca nu suntem la fel, dar in ce consta diferenta si ce afirma cercetatorii?

Psihologia pozitiva, a carui promotor fervent este psihologul american Martin Seligman, fost presedinte al APA (Asociatia Psihologilor Americani), a pus in evidenta necesitatea Psihologiei de a se focaliza nu atat pe patologia umana, cat pe dezvoltarea personala ce vine odata cu virtutile umane cum ar fi vitalitatea, sociabilitate, auto-controlul, auto-sustinerea si auto-perfectionarea, speranta sau optimismul. 

Virtutea, despre care mai auzim si azi la cursurile de Etica sau Filosofie, reprezinta un concept usor cazut in desuetudine, care are insa radacini stravechi, in lumea antica. Iata modul de definire al virtutii luat direct din manualul de Etica pe care l-am studiat pe cand eram in anul 3 la facultatea de Psihologie:

• Sensul general: facultate pozitiva a unui lucru, a unei insusiri, a unei persoane, a unei actiuni.

• Sensul general-uman: ansamblul de calitati ale unei persoane, care o fac apta sa realizeze la nivel maxim o activitate specifica.

• Sensul moral: ansamblu de calitati morale ale unei persoane, determinate de cunoasterea, aprobarea, aplicarea si promovarea cu consecventa a valorilor, principiilor si normelor morale specifice unei colectivitati umane

Autorul manualului, domnul conf. univ. Cornel Lazar argumenteaza ca virtutile nu pot fi decat morale, pentru ca, in absenta aprecierii venite din interior sau exterior, ele nu ar exista ca atare. Prin urmare, virtutea se afla in direct contact cu idealul moral al comunitatii. Dar cu ce ne ajuta virtutea si idealul moral cand e vorba de a invinge stresul post-traumatic sau depresia?

Inainte de a va face cunoscute rezultatele studiului care pretinde ca ar fi descoperit aceasta corelatie intre virtute si rezilienta psihica (sau rezistenta la stres / soc / frustrare), as dori sa va impartasesc un alt concept pe care l-am preluat de la profesorul Lazar, si anume acela de onoare, ce pare in mod indisolubil legat de ideea de virtute: 

Onoarea reprezinta acea latura a virtutii morale ce consta in imaginea pe care omul si-o face in legatura cu idealul sau moral si locul sau in comunitate, despre importanta pe care colectivitatea o da personalitatii sale. 

Asa cum instantele care certifica si instituie moralitatea sunt doua: propria constiinta si opinia publica, tot la fel si modurile in care putem aprecia virtutea-onoare sunt doua:

• APRECIEREA CELOR DIN JUR - A fi om de onoare - a te bucura de pretuirea si acordul semenilor in ce priveste propriile evaluari despre normele , valorile si comportamentele proprii

• AUTO-APRECIEREA - A fi om de onoare - inseamna a cultiva in tine acele valori, norme si comportamente morale pe care le consideri dezirabile moral

Cu alte cuvinte, studiul despre care va vorbesc a incercat sa stabileasca o legatura intre patologia psihica si capacitatea noastra de a veni in intampinarea idealului moral al comunitatii, de a ne bucura de aprecierea semenilor. Sigur ca suna putin complotist, putin provocator si poate chiar putin denigrator la adresa celor care, din nefericire, se afla in postura de pacienti ai unui psihiatru, ori clienti ai unui psihoterapeut. Dar cercetatorii studiaza, indiferent cum suna ipotezele lor de cercetare.

Si oare asta ar avea in plus cei care nu pica in depresie atunci cand sufera evenimente traumatice - le pasa mai mult de gura lumii si de imaginea lor in ochii comunitatii si ai propriei constiinte? Sau poate ca isi depasesc slabiciunile personale doar pentru ca se simt obligati sa poarte o masca adecvata in relatie cu ceilalti, masca fortei personale, a curajului si rezistentei... Ce spun insa cercetatorii si care sunt rezultatele studiului publicat in revista stiintifica Plos One?

>> Solicitati Versiunea PRO









(1) Imaginea Stress, de Andrew Imanaka, via Flikr, sub licenta CC BY-NC-ND 2.0

Continue reading

virtute

Manusa de Catifea

Esti ca o mana de fier, intr-o manusa de catifea! Prima personalitate despre care am auzit acest lucru a fost un politician, d-na Margaret Thatcher. Dar la ce foloseste un pumn de fier intr-o manusa de catifea?

Margaret Thatcher - auzeam frecvent acest nume pe cand eram copil si auzeam adesea si asocierea intre fostul prim ministru si expresia "pumnul de fier intr-o manusa de catifea". Cred ca lumea si civilizatia au evoluat in directia aceasta in care, nu mai este suficient sa iti manifesti emotiile - iubirea, frica, dusmania ori repulsia fata de ceva pentru a rezolva provocarile ce iti ies in cale.

Sunt foarte rabdatoare si de aceea imi ating mereu scopurile. Margaret Thatcher

Ne place sa credem ca emotiile noastre intense ne-ar putea ajuta sa ne atingem scopurile, sa ne impunem punctul de vedere si sa triumfam, insa, pur si simplu... nu mai suntem copii. In practica emotiile noastre cele mai intense nu fac decat sa tulbure apele si, din nefericire, sa straneasca emotii la fel de intense de partea cealalta, in randul celor pe care am vrea sa ii influentam, sa ii convingem, sa ii invingem daca s-ar putea.

Fiindca avem emotii atat de intense si nu ne ferim sa le etalam, comportamentul nostru devine excesiv (agresiv, sufocant, insabil, etc) iar ceilalti ne iau drept persoane care au nevoie de suport psihologic, compatimindu-ne. Cu alte cuvinte, efectul poate fi contrar celui asteptat de noi. A nu se intelege ca idealul social al civilizatiei este omul fara emotii - poate doar omul cu emotii in echilibru.

Asa a aparut asertivitatea si ceea ce eu numesc "cultivarea relatiei" - a construi o relatie inainte de a cere ceva, a patrunde in "lumea speciala a celuilalt", chiar si daca in momentul de fata, simtim fata de acesta mai curand dispret si ura. Un formator de-al meu povestea la un workshop faptul ca are o atitudine mai speciala in ce ii priveste pe delincventii juvenili cu care lucra intr-o institutie de re-educare:

Ce cauta un baiat bun ca tine intr-un loc rau ca acesta? John "Santa Clause" Newbauer

Imi amintesc ca la primul congres adlerian din Romania, la care am avut sansa sa particip si eu, am aflat de la John "Mos Craciun" Newbauer, despre "Tehnica Intoxicarii cu Putere" pe care el o folosea cu delincventii juvenili. William Glasser vorbea si el despre asa-zisele "Lumi Speciale", un concept pe care il folosea pentru a se referi, in esenta, la modul in care putem determina pe cineva sa coopereze cu noi, castigandu-i increderea, adica convingandu-l sa ne primeasca in... "lumea lui speciala".

Se poate vorbi asadar despre o strategie de a castiga de partea noastra oameni pe care, pe termen scurt, ne este mai usor sa ii tinem departe - poate ca avem nevoie de acesti dusmani, uneori... - dar pe termen lung ne va parea rau ca am ales sa-i dusmanim, caci ei ne vor aduce multa suferinta, in stradania lor de a-ti demonstra ca, nu-i asa, ei sunt mai rai decat tine.

In ce consta aceasta strategie de a patrunde in lumea speciala a celuilalt, intoxicandu-l cu putere? Iata cateva din comportamentele pe care le-ai putea adopta in acest sens:

>> Solicitati Versiunea PRO

(1) Imaginea Dominatrix, de Esther Kirby, via Flikr, sub licenta CC BY 2.0

Continue reading

virtute

Jocul, Violenta si Empatia

Jocurile pentru calculator sunt adesea violente si... lasa urme. Un studiu recent a incercat sa stabileasca legatura intre violenta virtuala din jocuri si capacitatea gamerilor de a manifesta empatia.

Psihopedia ar putea fi o incercare timida de a mentine preocuparile sufletesti in... suflet, intr-o lume obsedata parca de performanta, prestigiu si competitivitate. Nu pot sa nu observ dezvoltarea de care se bucura in aceasta lume jocurile pentru calculator si tehnologia smart. De asemenea, nu pot sa nu observ faptul ca numeroase astfel de jocuri sunt incarcate de o violenta bruta, care ma pune pe ganduri. 

Poate ca "ciocanul in cap" reprezinta sarea si piperul gamerilor, insa dezbaterea despre rolul violentei din gaming nu este recenta. Bunul simt ne determina sa consideram ca violenta, chiar si cea virtuala, ar putea avea efecte nocive asupra dezvoltarii psihice. Iata numai cateva dintre motivele pe care le avem pentru a ne ingrijora cu privire la modul in care violenta din jocuri le influenteaza pe cele mai apropiate fiinte din viata noastra - copiii sau chiar partenerii nostri de viata:

• Violenta nu (mai) este "un mod de a te elibera de stres". Timpul si cercetarea stiintifica au dovedit ca eliberarea aceasta vine cu un pret foarte piperat - devii dependent de violenta intr-o lume care condamna violenta tot mai mult si tot mai vehement.

• Violenta se invata in familie, iar familiile cele mai violente, formeaza copii violenti la randul lor - imitatia reprezinta la copii si adolescenti, dar nu numai, o resursa educativa ce nu trebuie neglijata. Mai tarziu, numerosi copii abuzati, devin la randul lor abuzatori, prin ceea ce se numeste "identificarea cu agresorul". Oare imitatia si identificarea nu functioneaza si in relatie cu jocurile de care, ocazional, devenim dependenti?

• In zilele noastre, violenta este considerata o slabiciune, legata de o rezistenta mica la frustrare, iar solutiile propuse de jocurile video, din acest punct de vedere nu reprezinta decat pure fantezii bolnave si primitive. 

• Rezolvarea de probleme prin violenta, dupa cum este prezentata in gaming, reprezinta un mod de a consolida retele neuronale simpliste, in care "ciocanul in cap" reprezinta raspunsul potrivit pentru majoritatea situatiilor, iar asta ne pregateste pentru ceva ce nu isi doreste nimeni - razboiul cu rusii, sau poate, mai curand, mai la indemana, razboiul sexelor.

• Odata cu "aprofundarea" unor cunostinte, sau a unor situatii, intervine si asa-numita "desensibilizare" - un semnal al faptului ca ati asimilat acea situatie in intregul ei si face parte din rutina voastra. Foloseste la ceva faptul de a nu mai simti nimic atunci cand vezi un om intr-o balta de sange, precum se intampla in multe jocuri? Cu atat mai putin faptul ca noi insine suntem cei care sunt responsabili de aceasta isprava, fie ea si virtuala.

Ati putea argumenta, nu fara a avea ceva dreptate, ca jocurile va dezvolta capacitatea de a va concentra atentia, vigilenta, dar si competitivitatea sau viteza de reactie (poate si umorul). Insa un studiu recent a incercat sa stabileasca daca violenta manifestata in gaming are vreo influenta asupra capacitatii noastre de a ne manifesta empatia, cunoscut fiind faptul ca aceasta reprezinta o resursa importanta in adaptarea la mediul social ce solicita cooperare, solidaritate si suport reciproc. 

Care credeti ca a fost rezultatul studiului?

>> Versiunea PRO

(1) Imaginea Gamer Teen, de Le Morgan, via Flikr, sub licenta CC BY-SA 2.0

(2) Psychcentral, (acc Apr. 21, 2016) Sexist video games show negative impact on male players, website: Psychcentral

Continue reading

psihopatie

Rationalizare Emotionala

Ati intalnit vreodata o "persoana emotionala" care rationalizeaza? Cu toate ca pare un non-sens, rationalizarea este un mecanism de aparare preferat de persoanele hiper-emotive.

"Nu a fost vina mea, am fost fortat de imprejutari. Nici tu nu esti mai breaz, oricum. Ti-am facut-o pentru ca o meritai. Oricum, nu a fost mare lucru..." Cam asa suna o rationalizare, in ciuda a ceea ce ati putea crede despre acest termen. La nivelul simtului comun, rationalizarea este interpretata drept un obicei prost de a trece totul prin filtrul mintii, lucru care ne face insensibili si reci.

Rationalizarea, sau confectionarea de scuze, este un mecanism de aparare, adica un mod prin care incercam sa eliminam anxietatea. Anxietatea poate imbraca forma sentimentelor de vinovatie, produse de constiinta morala si aici intra in scena tocmai rationalizarea. Ea nu trebuie confundata nici cu rationalismul, care este un curent al Filosofiei ce acorda intaietate ratiunii ca mod de a testa si cunoaste realitatea.

Asa cum o sa vedeti, rationalizarea nu este rezervata "persoanelor rationale", intrucat mai curand persoanele pe care le considerati "emotionale" folosesc acest mecanism de aparare, si inca destul de frecvent. Spre exemplu, cineva care, in mod "emotional", ia decizia de a trada in dragoste, foloseste tocmai rationalizarea atunci cand ii gaseste tot felul de defecte partenerului sau, autorizandu-si in acest mod adulterul.

Cu alte cuvinte, iti cladesti o "superioritate morala" artificiala atunci cand il devalorizezi pe celalalt. Cu toate ca in rationalizare exceleaza rau-facatorii si psihopatii, a caror minte functioneaza in asa fel incat sa anihileze orice sentiment de compasiune sau vinovatie pe care ar putea sa le simta fata de victimele lor, se poate afirma ca fiecare dintre noi foloseste intr-o anumita masura aceasta "scapare de urgenta" pentru a-si justifica actiunile emotionale, mai putin virtuoase. 

Este deplorabil faptul ca ratiunea poate fi utilizata ca aparare. Utilizand intelectul nu pentru a dezvalui adevarul ci pentru a-l ascunde inseamna sa te prostituezi intelectual. (Ernest Jones - cel care a descoperit rationalizarea ca mecanism de aparare).

Cred ca si eu obisnuiesc sa dau vina pe stres atunci cand uit sa ma mai opresc din a juca sah pe internet. Iata insa cateva tehnici specifice de rationalizare:

>> Versiunea PRO

(1) Imaginea Memories, de Andi Jetaime, via Flikr, sub licenta CC BY-NC 2.0

Continue reading

vinovatie

Viata Bate Filmul

Da, uneori realitatea este mai ciudata decat fictiunea. O dovedesc cei 7 frati (haita) care au trait pentru 14 ani inchisi in apartamentul lor din Manhattan pentru ca tatal lor le-a dorit binele putin mai mult decat trebuia.

Lumea in care traim nu este atat de sigura pe cat ne-am dori sa fie. Am vrea sa putem controla mai mult din ceea ce ni se intampla, dar este o dorinta nerealista. Ne ramane sa acceptam ceea ce nu putem schimba, si anume sa acceptam faptul ca suntem vulnerabili si expusi pericolelor.

Acceptam ceea ce nu putem schimba, cu exceptia cazurilor cand nu acceptam. Si s-ar parea ca asta ne duce pana la limita patologicului, si, binisor, dincolo de aceasta. In anumite zone din New York fricile irationale pot sa para mai curand... o parte din realitate. Cel putin asa i-au parut lui Oscar, tatal peruan care a luat decizia ca trebuie sa isi protejeze familia si sa nu le mai permita copiilor si sotiei sale sa iasa din casa...

Cand oamenii actioneaza ghidati de fricile sau idealurile lor irationale, rezultatul este surprinzator, spectaculos, dar si patologic. Ce se intampla cand un cap de familie este acela care se lasa condus de frica sa irationala? Impactul este cu atat mai mare cu cat autoritatea si influenta e mai mare - vezi cazul unui alt paranoic ilustru, austriacul Adolf Hitler.

La paranoici, fricile nu reprezinta o ocazie de a se retrage, ca la anxiosii evitanti. Paranoicii considera ca au resurse pentru a se apara de presupusele pericole din jur, si, in acest sens iau masuri, usor absurde. Asa a luat tatal Oscar masuri pentru a-si proteja cei 7 copii si nevasta, inchizand usa apartamentului cu un lacat a carui cheie o detinea singur.

Priveste pe fereastra, copiii merg la scoala... exact ca in filme! (Makunda, unul dintre frati)

Parul lung, pana la mijloc era "un simbol al puterii". Fratii il purtau astfel, la recomandarea tatalui. Iar in afara de faptul ca faceau scoala cu mama lor, celor 7 frati li se permitea sa urmareasca filme, non-stop, dar in liniste, pentru a nu da de banuit vecinilor, care nici macar nu stiau ca ei exista - cine stie ce s-ar fi putut intampla daca cineva din afara ar fi stiut!

Cert este ca unul dintre frati a reusit sa evadeze si... in scurt timp a ajuns la spital. Oare ce poate sa iasa din aceasta reteta halucinanta? Ei bine, fratii au fost intrebati daca este vreunul dintre ei afectat de aceasta experienta neobisnuita si, probabil traumatizanta. Care credeti ca a fost raspunsul lor?

>> Versiunea PRO

(1) Imaginea One needs to know darkness, de Jai Kapoor , via Flikr, sub licenta CC BY-ND 2.0

Continue reading

tulburari de personalitate

Un Disneyland pentru Rozatoare

Etiologia depresiei afirma ca factorii genetici nu sunt de neglijat. Din domeniul cercetarii stiintifice ne vin stiri referitoare la relatia intre depresie si gene. Este depresia o problema genetica sau ceilalti factori sunt mult mai importanti?

Printre factorii mentionati de regula atunci cand se vorbeste despre etiologia depresiei se afla genele, educatia si mediul. Un studiu realizat cu ajutorul sobolanilor de laborator are rezultate care, cel putin, ne dau de gandit. 

Este interesant si modul in care a fost realizat acest studiu care incerca sa faca lumina in vechea ipoteza referitoare la legatura intre gene si dezvoltarea depresiei, pe care numerosi oameni o invoca, in special atunci cand li se sugereaza ca depresia lor reprezinta o alegere facuta in mod inconstient.

Ei bine, sobolanilor de laborator li s-a indus depresia pentru mai multe generatii - mai exact pentru 33 de generatii, si nici macar nu vreau sa ma gandesc prin ce au trecut bietele animale pentru a deveni depresive. Se considera ca factorul genetic are o influenta covarsitoare asupra stilului de viata al animalelor, indiferent care ar fi specia lor.

Dar dupa 33 de generatii de sobolani depresivi, ei bine, urmasii acestora au fost mutati intr-o situatie cu totul noua, in care li se ofereau conditii speciale, mai multa libertate, multe jucarii pe care puteau sa le roada, hrana la discretie si, unde, cercetatorii aveau grija ca totul sa fie frumos si usor pentru animale - acest regim fiind considerat de cercetatori o forma de psihoterapie.

Oare acest Disneyland pentru sobolani le-a ajutat cu ceva pe rozatoarele depresive de 33 de generatii?

>> Versiunea PRO








(1) Imaginea Disneyland Paris 2014, de Darren, via Flikr, sub licenta CC BY-NC-ND 2.0

Continue reading

victime

Esti Urmarita de Vanator

Intre normal si anormal limita e stravezie. Insa cand “prea iubita” simte nesiguranta in ipostaze anodine ale vietii, e bine ca Vanatorul sa se opreasca... Dar oare o va face vreodata?

Daca doriti o definitie "de lucru" a stalkerului, v-o pot oferi pe urmatoarea: stalkerul apare la intersectia intre iubire si patologie. Dar ce este un stalker si cum il recunoastem? Exista mai multe tipuri de stalkeri? Ei bine, se pare ca da - vom vorbi pe indelete aici despre subtipurile sale (Respinsul, Romanticul, Incompetentul, Justitiarul si Vanatorul). Filmele americane de tip thriller au populariazat destul de mult acest gen de personaj negativ ce poarta denumirea de stalker - pare fascinant sa il privim pe stalker "la treaba"!

Ma gandesc ca ar fi bine sa utilizam termenul american ca pe un neologism, in locul traducerii de “hartuitor”, care suna fortat si impersonal. Acest termen, mai ca nu are corespondent in limba romana. Fireste, un stalker hartuieste, ofera o atentie persistenta si nedorita, iar uneori cauta o forma de a intra in contact cu victima sa, care nu face decat sa starneasca repulsia, frica, neplacerea. Stilul de viata al unui stalker este marcat de obsesia sa care se afla in centrul preocuparilor sale.

Comportamentul stalkerului cuprinde cel putin cateva din urmatoarele activitati: 

• adunarea de informatii despre persoana victima 

• colectionarea de fotografii, articole sau materiale audio-video cu victima sau realizate de victima 

• fantezii diurne, reverii in care apar stalkerul si victima sa in diferite ipostaze, mai inofensive sau dimpotriva, mai abuzive  

•  poate avea un "altar" inchinat iubirii sale, unde aduna obiecte, fotografii, materiale ce au legatura cu victima sa

• trimiterea de scrisori de dragoste sau de amenintare sau care cuprind ambele elemente (amenitarea si dragostea) care au un efect mai curand neplacut sau chiar terifiant asupra destinatarului  

• activitati de spionaj sau invadarea spatiului privat al victimei, intrarea prin efractie in locuinta victimei, pentru a instala diverse sisteme de supraveghere sau pentru a sustrage anumite obiecte semnificative (Ex. jurnal intim, lenjerie, suveniruri, scrisori, etc.)

• confruntarea directa cu victima, in momente neasteptate, lucru care produce o reactie de neplacere, repulsie sau teama de partea victimei 

Pana la un punct, comportamentele de tip stalking pot fi comune si raspandite in randul oamenilor normali. Unele dintre comportamentele de tip stalking se regasesc printre ritualurile indragostitilor, din partea carora se asteapta insistenta, in ciuda respingerii initiale, iar obsesia este un factor normal in existenta unui indragostit. La fel si atentiile, cadourile si scrisorile de dragoste. Si atunci unde survine granita intre normal si patologic? 

>> Versiunea PRO









(1) Imaginea The Stalker, de Paree, via Flikr, sub licenta CC BY-NC-ND 2.0

(2) Wikipedia, (acc. Apr. 12, 2016), Paraphilia, website: Wikipedia

(3) Turliuc, M. (2007), Psihosociologia Comportamentului Deviant, editura Institutul European, Iasi

(4) Psychology Today, (acc. Apr 12, 2016), In the Mind of a Stalker, website: Psychology Today

Continue reading

stalking

Principiul Deplasarii

De ce l-a muscat cainele pe postas? Simplu: pentru ca barbatul, in loc sa-si agreseze seful care l-a enervat mai devreme, si-a agresat sotia, cand a venit acasa, iar sotia, in loc sa-si agreseze sotul, si-a agresat copilul, iar copilul l-a lovit pe caine...

Deplasarea este o realitate psihologica descoperita cu ceva timp in urma de catre Sigmund Freud. El a denumit cu acest termen mai multe lucruri, intre care un mecanism de aparare dar si un mecanism de productie a viselor ce tine de imaginatie.

Pentru cei care intalnesc termenul de mecanism de aparare pentru prima data, el poate fi definit in felul urmator: mijloc sau operatie de tip psiho-comportamental prin intermediul caruia cineva incearca sa controleze anxietatea rezultata din contactul cu realitatea.

Deplasarea (mecanism de aparare) - deplasarea energiei psihice, a semificatiei sau emotiei de la o reprezentare la alte reprezentari, initial mai putin intense, care sunt inrudite cu prima reprezentare, printr-un lant asociativ.

Deplasarea (mecanism de producere a viselor) - deplasarea energiei psihice (emotie, semnificatie) de la o reprezentare reala catre o reprezentare onirica de tip simbolic inrudita printr-un lant asociativ cu reprezentarea reala.

>> Versiunea PRO









(1) Imaginea Anger, de Garen Meguerian, via Flikr, sub licenta CC BY-NC 2.0

(2) Ionescu, S., Jacquet, M.M., Lhote, C., (2007), Mecanismele de Aparare. Teorie si aspecte clinice., editura Polirom, Iasi

Continue reading

personalitate

Everybody Loves Amy

Stiati ca se rezolva cazuri de crima dupa 20, 30 sau chiar 40 de ani? Un factor important in rezolvarea acestora este dezvoltarea tehnologica si a mijloacelor de proba... dar, asa cum demonstreaza cazul lui Amy Weidner, nu numai asta.

Cand o fata frumoasa si populara este ucisa, nu e doar un moment trist pentru comunitate, ci, s-ar parea, poate fi un moment extrem de dificil si pentru politie. A fost nevoie de aproape trei decenii (1989-2014) pentru a identifica autorul acestei oribile crime si totusi, comunitatea a demonstrat ca nu a uitat-o pe Amy - probabil cea mai populara adolescenta din orasul Indianapolis.

Dar cine este Amy Weidner? Ei bine, ea este o adolescenta de 16 ani, care are o fetita de 2 ani. Ai spune ca este "genul acela" de adolescenta, fara niciun dumnezeu, dar te-ai insela. Ea este o eleva foarte buna si isi iubeste fetita pe care a decis sa o creasca cu ajutorul mamei sale.

Mai mult decat atat, este greu de imaginat cat de populara era aceasta tanara printre prieteni, profesori si baieti, desigur. Asta face misterul mai adanc, caci apar chiar si dupa 10 ani de la moartea ei noi suspecti, cum ar fi vecinul lui Amy ce are visuri in care vede modul cum a fost ucisa vecina sa, de care era indragostit pana peste urechi.

Dar cand toata lumea parea sa se fi resemnat, pana si cei de la Politie, apare un politist, cu experienta zero in ce priveste omuciderile, si ancheteaza aceasta crima din categoria "cold case" (cazuri nefinalizate), fiind miscat de emotia care inca anima sufletele cunoscutilor lui Amy ce au realizat o pagina de facebook pentru regretata lor prietena. Cum reuseste el sa il prinda pe ucigas dupa mai bine de 20 de ani si cine este acest ucigas misterios?

>> Versiunea PRO

(1) Imaginea Girl Lying, de Khanh Hmoong , via Flikr, sub licenta CC BY-NC 2.0

(2) Indystar, (acc. Apr. 8, 2016), From the archives: Amy Weidner's 1989 cold-case murder solved by IMPD officer Bill Carter via Facebook, website: Indystar

Continue reading

studiu de caz

Pedeapsa & Consecinta Logica

Stiu, va temeti de momentul cand copiii vor deveni adolescenti si asteptati acel moment cu infrigurare, ca si cand ati astepta declansarea intarziata a unei bombe cu ceas.

Ceea ce face perioada adolescentei atat de delicata, este tocmai faptul ca adolescentii prind experienta si putere si se simt acum capabili sa tina piept unui regim educational care nu ar conveni nimanui, nici macar celor care il pun in aplicare. De aici si proverbiala "criza a adolescentei", care s-ar putea sa fie mai curand un rezultat al educatiei primite pana acum decat o problema a tanarului, in sine.

In educatia de tip autoritarist, riscul de a se ajunge la o lupta de putere este unul foarte important. Copiii si adolescentii care cresc in familii unde se practica un regim educational autoritarist, au de regula doua optiuni comportamentale: aceea de a se revolta, de a deveni rebeli, si aceea de a deveni “pleaseri”, adica persoane care urmaresc sa multumeasca pe toata lumea - fireste, un tel iluzoriu si umilitor, prin efectele sale. 

Ceea ce parintii autoritaristi vor accepta foarte greu, este faptul ca deciziile adolescentului sau ale copilului pot fi libere, ca acestia pot sa faca uz de liberul lor arbitru, sa si-l exerseze si sa invete din asta, caci sunt multe lucruri de invatat: ca unele alegeri sunt mai bune decat altele si ca alegerile au consecinte de tot felul. In acest mod, ei devin mai responsabili si isi largesc perspectiva asupra lumii, asupra oportunitatilor si resurselor de care dispun.

Cand adolescentii nu sunt obisnuiti sa ia decizii si, mai curand, asteapta sa primeasca din partea celoralti orientare si sprijin, personalitatea lor are de suferit, iar consecintele vor fi cat se poate de dure - sentimentul de neputinta si asteptarea pasiva ca ceilalti sa le rezolve problemele, ca si cand soarta le-ar fi in mainile acestora.

>> Versiunea PRO

(1) Imaginea Mark Jump, de Mark Guim, via Flikr, sub licenta CC BY 2.0

(2) Walton, X.F., (2010) Cum sa castigam de partea noastra copii si adolescenti, editura IPPA, Bucuresti

(3) Huffington Post, (acc. Apr. 05, 2016), Positive discipline: Signs your "consequences" are punisments in disguise, website: Huffington Post

Continue reading

psihologia familiei

Viata, Arta de a Explora

Marina Abramovic: Metoda mea consta in a face lucruri de care ma tem si pe care nu le cunosc, pentru a ajunge in locuri nedescoperite pana acum.

Probabil ati observat efectul pe care il au asupra voastra evenimentele senzationale despre care primiti vesti prin intermediul canalelor media. Poate ca v-ati simtit putin vinovati, ca si mine, cand ati sorbit din ochi anumite stiri, mai curand dezastruoase, precum incendiul din Colectiv, atentatele teroriste de la Paris, sau, daca va mai amintiti, doborarea turnurilor gemene din NY.

Da, este adevarat, efectul surprizelor, chiar si al surprizelor mai putin placute, s-ar parea, este acela de a stimula centrul satisfactiilor din creier. S-a vorbit in lumea stiintifica despre modul in care dopamina, acest hormon asociat cu placerea, este produs prin administrarea de droguri spre exemplu, prin sex sau cu ajutorul mancarii, dar si pe cale naturala, atunci cand pur si simplu ne simtim motivati, stimulati sau curiosi in legatura cu ceva.

Ei bine, de curand am descoperit o forma de arta care mi-a starnit curiozitatea (si am fost fericit, fireste), si care se numeste "performance art", sau "immaterial art".

Performance Art consta intr-un spectacol prezentat unei audiente intr-un context artistic, in mod traditional interdisciplinar. Reprezentarea poate avea sau nu un scenariu, poate fi la voia intamplarii sau orchestrata cu grija, spontana sau planificata, cu sau fara participarea publicului. Ea poate fi live sau prin intermediul media, iar performerul poate fi prezent sau absent. Poate fi oricare situatie care implica patru elemente de baza: timpul, spatiul, trupul performerului sau prezenta intr-un mediu si o relatie intre performer si  audienta. Spectacolul se poate desfasura oriunde, in orice tip de decor si pentru orice durata de timp. Actiunea unui individ sau a unui grup intr-un anumit loc si la un anumit moment constituie opera de arta.

Stiu, e greu sa va ganditi la ceva concret, citind aceasta definitie, dar am sa va invit sa priviti acest videoclip in care apare o exemplificare reusita a acestei forme de arta.



>> Versiunea PRO








(1) Imaginea Toxic Titties, de L.A Valentine, via Flikr, sub licenta CC BY-SA 2.0

(2) Wikipedia, (acc. Apr. 01, 2016), Performance Art, website: Wikipedia

(3) Kakitleung, (acc. Apr, 01, 2016), Performance Art, website: Kakitleung

Continue reading

sensuri