Intalnirea cu Renegatul

Umbra mea s-ar fi putut numi... "Renegatul", iar voi ma stiti de... "Baiatul de Zahar", in timp ce eu ma stiu de... "Surprinzatorul" si incerc sa devin... "Camaradul".  Din aceasta galerie de figuri provin emotiile. 

Simti frica, furia, tristetile... Nu prea intelegi intotdeauna de unde vin toate aceste emotii care adesea iti creaza atat de multe probleme. Emotiile noastre au la baza o harta cu doi poli, care se alfa in mintea fiecaruia, intr-o reprezentare unica, o axa cu doua capete - un capat pierdut in flacarile iadului si celalalt ratacit prin inaltimile nepatrunse ale cerului.

Unul dintre cele mai interesante workshopuri la care am participat nu a fost adlerian (formarea mea de baza). A fost sustinut de catre terapeutul Florin Vancea, care intamplator mi-a fost profesor de "Bazele Psihoterapiei" in facultate. Cred ca mi-a placut atat de mult workshopul sau despre "Intalnirea cu Umbra", tinut la un congres de Psihologie, tocmai pentru ca exista acolo un efect de... "fruct interzis".

Imi amintesc ca am desenat mult la acel workshop... Mai exact mi-am desenat Umbra. Umbra reprezinta un concept central in P.E.U. (Psihoterapia Experientiala a Unificarii), o forma de psihoterapie romaneasca, cu radacini in analiza jungiana dar si in terapia centrata pe client a lui Carl Rogers. Ei, bine... cum poate sa arate Umbra mea?

Potrivit instructajului simplu pe care l-am primit, a trebit sa reprezint prin intermediul unui desen, chipul meu social, adica ceea ce doresc sa transmit despre mine celor din jur, apoi chipul meu intim, asa cum il stiu doar eu, iar in cele din urma, a avut loc intalnirea enigmatica si plina de fast cu... Umbra, pe care am reprezentat-o grafic ca fiind tot ceea ce nu sunt eu, tot ceea ce incerc sa evit in viata mea, sa resping la ceilalti si ceea ce ma tem ca as putea deveni. 

Cred ca cei care nu au niciun contact cu psihoterapia trebuie sa priveasca asta ca pe o suprema pierdere de timp, (daca va spun ca am si dat bani, s-ar putea sa va placa si mai putin), in cel mai bun caz, avand niste pretexte generoase, cum ar fi auto-cunoasterea si dezvoltarea personala. Dar pe masura ce experienta mea profesionala si umana devine mai bogata, imi amintesc de acest workshop si imi dau seama cat de mult am castigat atunci...

Binele si raul, intunericul si lumina, frumosul si uratul, adevarul si minciuna, cresterea si decadenta reprezinta concepte filosofice dar si realitati subiective ce fac parte din existenta noastra psihologica si ne anima in fiecare zi, chiar daca nu ne dam seama de asta.  In psihologia adleriana, polul pozitiv (lumina, binele, frumosul, adevarul, cresterea), adica tot ce percepem ca fiind de dorit, va constitui Scopul Vietii.

Dar ce se intampla la polul celalalt? Poate ca va este greu sa va intelegeti emotiile, cum ar fi tristetile fara de sfarsit sau instabilitatea emotionala (bipolaritatea), furia sau bucuria care ii anima pe altii. Adevarul este ca emotiile noastre au la baza tocmai aceasta "harta mentala", aceasta axa la capetele careia se afla pe de o parte raul, intunericul, pericolul, iar pe de alta parte binele, frumosul, siguranta. 

Fiindca trasaturile emotiilor difera de la o persoana la cealalta, unii suntem mai fericiti, altii mai frustrati, in mod logic - caci da, exista foarte multa logica in emotiile noastre - este limpede faptul ca si hartile mentale difera intre ele foarte mult. Am putut sa inteleg asta mai bine in momentul in care am observat ca Umbra participantilor la workshop nu prea semana - fiecare o desenase altfel! Probabil ca Umbra lui Peter Griffin este Cocosul Urias care i-a dat, in batjocura, cuponul expirat?

Umbra mea, adica tipul cu tatuaje nasoale, cicatrici de buna purtare, si multe belciuge, s-ar fi putut numi... "(-)Renegatul(-)", asa cum chipul meu social s-ar putea numi "(+)Baiatul de Zahar(+)", iar chipul intim, asa cum mi-l stiu eu, l-as numi "(-)Surprinzatorul(+)". Si daca ar fi sa reprezint si idealul meu de sine, probabil ca in final l-as denumi "(+)Camaradul(+)". Intrebarea este... cum reusesc toate aceste chipuri, pe care le intalnim pe axa dintre bine si rau, in cazul meu, pe axa dintre (-)Renegat(-) si (+)Camarad(+), cum reusesc ele sa ne influenteze si sa ne determine emotiile?

"Cei care il iubesc pe Vermeer au remarcat desigur felul cum foloseste lumina in picturile sale. Cum ea cade atat de natural peste lucruri si umple scena cu atata caldura. Vazand lumina am oftat de satisfactie dar am mai vazut ceva... Pentru prima data am vazut umbra. Cu siguranta, umbrele au fost acolo intotdeauna, nu-i asa? Lumina trebuie sa determine aparitia umbrei si nimeni nu este mai fidel naturii decat Vermeer. Dar de ce nu am vazut niciodata umbra pana acum? De ce o vad acum? M-am gandit la asta mult si bine iar in final am descoperit raspunsul -- imi doream sa nu existe acele umbre si credeam ca pot sa gasesc un loc pe pamant unde umbra nu exista." Marturia unei paciente cu tulburare afectiva bipolara.

>> Continuarea in Psihopedia PRO

(1) Imaginea Nothing but the Wind, de Joel Ye, via Flikr, sub licenta CC BY-ND 2.0

(2) Psychology Today, (acc. Dec 29, 2016), Embracing Duality. Seeing the light in shadows., website: Psychology Today

---

Marius Iftimie este administratorul si autorul principal al blogului Psihopedia, psiholog, membru al Colegiului Psihologilor din Romania, consilier educational si psihoterapeut. E-mail: teleologia@yahoo.com

---

Continue reading

workshop

Psihologia Norocului

Sunt un fost copil al Epocii de Aur. La revolutie aveam 13 ani. Nu stiu daca a reusit sa ma traumatizeze Ceausescu, dar sunt aproape sigur ca lui i se datoreaza faptul ca nu cred in noroc.

Nu cred in norocul chior, care apare in absenta meritului, desi, trebuie sa recunosc ca acesta exista - poate doar ca o exceptie de la regula si in mod temporar. Cred in schimb in faptul ca "norocul si-l face omul cu mana lui". Privind in jur, ne dam seama ca aceasta nu este obligatoriu o lume a meritocratiei, dimpotriva.

Psihologii ne spun adesea ca lumea nu este dreapta, si ar trebui sa acceptam asta ca atare, ceea ce se cheama ca devenim realisti. In psihologia cognitiva apare chiar ceea ce se numeste "ipoteza lumii drepte", sau tendinta oamenilor de a considera ca exista o dreptate divina ce intervine in majoritatea situatiilor - sa fie de vina literatura pentru asta? Va inchipuiti cat de trist este sa descoperi ca dreptatea divina lipseste iar raul este recompensat uneori, in timp ce binele este ignorat. 

Nu este o lume dreapta din mai multe motive: unii au un start mai bun in viata, iar cei mai putin norocosi, oricate eforturi ar face, cu greu ajung sa obtina nivelul de statut pe care altii, pur si simplu il mostenesc sau il ating prin eforturi minime, cum ar fi sa se prezinte in locul potrivit la momentul potrivit. E simplu sa ai succes... atunci cand... ai putin noroc, nu-i asa?

Cu toate acestea, psihoterapia nu incurajeaza credinta in noroc, iar unul dintre scopurile principale ale acesteia este sa ii implice pe clienti / pacienti in propria lor viata, in rezolvarea problemelor personale, prin eforturi de a schimba ceea ce nu le convine, sau, daca asta nu se poate, de a accepta situatia ca atare, apreciind partile bune ale acesteia - un mod de a "deveni norocos" printr-o atitudine mentala... "norocoasa" - cu alte cuvinte, norocul poate fi si o stare de spirit.

Si este o stare de spirit foarte interesanta, prin magnetismul de care dau dovada cei ce traiesc aceasta stare, si o stare "fertila" as putea spune, caci, din aceasta pot sa se nasca tot felul de lucruri frumoase, cum ar fi puterea de munca, increderea in fortele proprii si in lumea din jur, capacitatea de auto-depasire, capacitatea de integrare in societate, etc. Dar cum tot ce e mult strica, s-ar putea ca doar excesul de multumire cu ce avem sa ne determine sa ramanem pe loc, la ceea ce avem - nici prea norocos nu e bine sa fii!

Straduinta este mama norocului. Benjamin Franklin

Cred foarte mult in noroc si am descoperit ca pe cat muncesc mai mult, cu atat mai norocos devin. Thomas Jefferson 

In ciuda faptului ca aceasta nu este o lume dreapta, iar Norocul pare ca este de partea unor persoane care nu il merita intotdeauna, lumea psihoterapiei incearca sa isi pozitioneze "oaspetii" (clienti, pacienti) intr-o relatie rationala cu problemele vietii, sau altfel spus, de a pune in valoare acele atitudni personale recunoscute de bunul simt comun si de cercetarea stiintifica ca reprezentand resurse pentru gestionarea problemelor vietii.

Intr-o lume in care depindem mai curand de "predispozitiile astrale", in special acum, la cumpana dintre ani, cand dau buzna astrologii sa ne explice cum stau lucrurile in 2017, psihologia isi doreste sa ne faca constienti de ceea ce putem face realmente pentru a ne "imbunatati destinul", caci boala psihica, in fond, este o problema de atitudine: a dori ceea ce nu poti obtine sau a astepta sa ti se rezolve problemele de la sine.

S-a demonstrat stiintific faptul ca la cei care dezvolta PTSD (Post-Traumatic-Stress-Disorder), cum ar fi cei care au suferit abuzuri sexuale, atitudinea de invinovatire a celorlalti sau de invinovatire a propriei persoane reprezinta "cheia" intelegerii acestei tulburari. Psihoterapia incearca in astfel de cazuri sa descopere modul in care abuzul te-ar putea face o fiinta umana mai sensibila si competenta in ce priveste intelegerea si oferirea suportului pentru cei ce traverseaza situatii similare, abilitati esentiale in profesiile cu un pronuntat caracter social si inter-personal.

De asemenea, este o lume care doreste sa spiritualizeze norocul, sa il aduca la confluenta intre psihologie si superstitie, si asa a aparut filmul Secretul, pe care unii l-au interpretat ca pe un indemn la "tanjeala sistematizata", pentru ca prin tanjeala "sa atragem norocul" - e o stiinta a tanjelii sau a norocului, daca doriti, in care realismul aproape ca nici nu mai conteaza, ce sa mai vorbim despre bun simt comun!

Faptul ca exista foarte multe situatii in care legatura intre cauze si efecte este mai putin evidenta, datorita incertitudinilor si lipsei de cunoastere, face ca acest concept de "noroc" sa devina foarte tentant ca si mod de a da sens lucrurilor. Vreau doar sa atrag atentia la influenta pe care o are asupra noastra credinta in noroc si respectiv in ghinion. Si poate ca jucatorii de cazinou, "de cariera", si vietile lor sfaramate, sunt cea mai buna forma de a ilustra efectele acestei credinte asupra stilului nostru de viata.

Iata, dupa parerea mea, care sunt efectele credintei in noroc si ghinion:

• Mentale: Credinta in noroc si in ghinion determina aparitia unor asteptari nerealiste, disproportionate in raport cu situatia de fapt si o viziune "romantica", "Plopul ar putea sa faca pere iar rachita micsunele, daca as avea putin noroc.". Aceasta credinta ofera si o scuza ideala pentru comportamentele dezadaptative (pasivitatea, tanjeala), cea mai buna scuza din lume "nu am noroc, deci nu pot face nimic pentru a-mi imbunatati situatia". 

• Emotionale: La nivel emotional, credinta in noroc si ghinion are drept efect suficienta instabilitate, cu trasaturi bipolare - cand "prea sus" (efectul romantismului, al visurilor fara de cusur), cand "prea jos" adica in depresie (efectul infirmarii asteptarilor nerealiste), cand suntem nevoiti sa dam piept cu realitatea si sa ne trezim. 

• Comportamentale: Se poate vorbi despre un stil de viata dominat de visare fara de sfarsit, de pofte si tendinta de "validare imediata", sau altfel spus, incercarea de implinire a dorintelor prin riscuri irationale, care incearca sa "forteze norocul". Intre aceste sesiuni de risc irational se intinde pasivitatea a-tot-cuprinzatoare, contemplarea intunecata a "lipsei de noroc".

Cei care cred in noroc, nu se afla la munca, (sau se afla la munca in mod formal), desigur, ei se afla in locurile unde isi inchipuie ca se afla oportunitatile, prin baruri, prin cazinouri, la distractie, acolo unde se afla oamenii cu bani sau acolo unde stiu ca se pot obtine bani cu ceva mai putin efort. Le este greu sa priceapa faptul ca odata cu banii pe care ii obtin usor (sau nu), se pricopsesc cu tot felul de slabiciuni si vulnerabilitati: vicii, dependete de substante sau oameni, un caracter viciat si o vointa bolnava (Stiati ca exista vointa?).

Poate cea mai urata consecinta a credintei in noroc este subdezvoltarea personalitatii. Cand oamenii cred in noroc, in loc sa creada in munca si eforturi oneste, aptitudinile si abilitatile lor raman intr-o stare latenta, pentru ca nu se investeste timp in dezvoltarea lor. De asemenea, stima de sine este avariata grav atunci cand ne definim valoarea in functie de "cat noroc avem", in loc sa crestem in ochii nostri prin incercarile oneste de a ne cladi o reputatie, de a ne integra in societate, de a servi acesteia, caci ce noroc este mai mare decat acela de a sluji?

Pe cat de romantice sunt asteptarile noastre, pe atat de jalnica este prestanta sociala a celor ce cred in noroc. Se viseaza traind o viata de huzur, dar sunt nevoiti sa se imprumute mereu de la cei care pun osul la treaba. Sau se aspteapta sa intalneasca "marea iubire", in persoana printului pe cal alb, dar raman mereu singuri si deprimati... fiindca "nu au noroc in iubire", iar toti cei pe care ii intalnesc sunt plini de defecte insuportabile.

Iata dupa parerea mea, care sunt cele mai importante trasaturi ale oamenilor norocosi:

>> Continuarea in Psihopedia PRO

(1) Imaginea Good Luck & Good Light, de Luca Rossato, via Flikr, sub licenta CC BY-NC-ND 2.0

(2) Scientific American, (acc. Dec 26, 2016), As Luch Would Have it, website: Scientific American

(3) Forbes, (acc. Dec 26, 2016), Six Things Lucky People Do, Theat Others Don't, website: Forbes

(4) Bustle, (acc. Dec 26, 2016), Are Some People Luckier?, website: Bustle

(5) The Guardian, (acc. Dec 26, 2016), The Psychology of Luck: how superstition can help you win, website: The Guardian

(6) 99U, (acc. Dec 26, 2016), 4 Traits all lucky people have in common, website: 99U

(7) Wikipedia, (acc. Dec 26, 2016), Just World Hypothesis, website: Wikipedia

(8) Elements Behavioral Health, (acc. Dec 26, 2016), Victims of Childhood Sexual Abuse, website: Elements Behavioral Health

---

Marius Iftimie este administratorul si autorul principal al blogului Psihopedia, psiholog, membru al Colegiului Psihologilor din Romania, consilier educational si psihoterapeut. E-mail: teleologia@yahoo.com

---

Continue reading

rezilienta

Exista Auto-Sacrificiu?

Povestea sinistra a sergentului Schap, din armata americana, ridica un mare semn de intrebare: cat de generoase sunt, cu adevarat, gesturile generoase si ce se ascunde in spatele acestora?

Stiti acele persoane care fac sacrificii cu multa usurinta si ne imaginam ca le fac pentru ca sunt oameni minunati care ne iubesc si sunt bine intentionati. Cred ca foarte multe dintre femei au o inclinatie arhetipala, daca doriti, sa faca aceste sacrificii in acest mod, insa, asa cum reiese din povestea urmatoare, nu doar ele.

Fireste, avem exemplul Mantuitorului Isus care ne spune sa practicam auto-sacrificiul iar intreaga scriptura vorbeste despre sustinerea dezinteresata a celor din jur. Problema este ca multe din ocaziile in care practicam auto-sacrificiul nu sunt tocmai dezinteresate - oamenii pur si simplu nu sunt pregatiti pentru asa ceva.

40. Oricui vrea sa se judece cu tine si sa-ti ia haina, lasa-i si camasa. 41. Daca te sileste cineva sa mergi cu el o mila, mergi cu el doua. 42. Celui ce-ti cere, da-i; si nu-i intoarce spatele celui ce vrea sa se imprumute de la tine. Matei, 5.

Un egoism primordial ne pune in miscare si transforma auto-sacrificiul mai curand intr-o forma de manipulare decat intr-o dezinteresata urmare a recomandarilor pe care ni le-a lasat Mantuitorul. Altfel spus, in caz ca apare "auto-sacrificiul" si "daruirea" in comportamentul cuiva, in spatele acestuia veti gasi, de fiecare data, mai curand dorinta de a obtine ceva decat simpla "nevoie de a ajuta".

Daruirea "da bine" in ochii comunitatii dar, s-ar parea ca, bunul simt comun prevede si acest drept al celui care a daruit sa pretinda ceva in schimb. Aici, pare ca bunul simt a reusit sa uite pilda lui Isus. Probabil ca ati auzit despre principiul reciprocitatii - acel principiu ce reglementeaza relatiile, afirmand ca cei care ne-au daruit ceva, trebuie recompensati, intr-un fel sau altul.

Fiindca suntem atat de influentati de acest principiu al reciprocitatii, manipulatorii stiu ca pentru a obtine ceva trebuie sa dea ceva mai intai, cum ar fi mici servicii, complimente, etc. Cine mai stie ce poate obtine un manipulator de succes prin intermediul unei cafelute care vine la momentul potrivit... Este interesant insa si ce se poate intampla cand manipulatorul nu obtine ceea ce isi propune!

Numele militarului de cariera Stephen Schap, care se afla impreuna cu sotia sa in Germania, unde isi desfasura activitatea la o baza miliara americana, este asociat uneia dintre cele mai grozave fapte savarsite din gelozie. Si asta in ciuda faptului ca sg. Schap parea mai curand un suflet nobil, capabil de auto-sacrificiu, in beneficiul celorlalti.

Viata de familie a celor doi a fost una frumoasa, cu exceptia faptului ca sotia Diane nu reusea sa ramana gravida sau isi pierdea sarcina, de fiecare data, la cateva luni. Stephen Schap, sincer miscat de tragedia pe care o traversa sotia sa, se decide sa-si faca o vesectomie, pentru ca sotia sa nu mai considere ca vina ii apartine. Asa cum stiti probabil, vesectomia presupune renuntarea de catre barbat la posibilitatea de a procrea, prin intermediul unei operatii chirurgicale.

O decizie extrema, nu-i asa, ce pare a avea la baza atasamentul si sensibilitatea, sentimentele frumoase pe care Stephen le nutreste fata de sotia sa. Insa feriti-va de gesturi de auto-sacrificiu care va sunt dedicate... Nu stiti ce se poate ascunde in spatele acestora! Probabil ca nu ati banui macar continuarea acestei povesti cutremuratoare.

Ei bine, Diane isi urmeaza sotul in Germania, dar se pare ca nu ii prea prieste aceasta mutare. Asa cum se intampla in numeroase cupluri, la un moment dat sentimentele celor doi se mai domolesc cu trecerea timpului iar monotonia cuplului isi intra in drepturi. La aceasta situatie Diane descopera o solutie care de asemenea este oarecum frecventa - un camarad al sotului ii face ochi dulci, iar de la rezonanta emotionala si pana la cea fizica nu e decat un pas.

In timp ce Diane Schap isi traia iubirea cu Gregory Glover, camaradul sotului ei, Stephen Schap isi vedea de misiunile sale militare, fara sa bage de seama evolutia sentimentelor in cuplu, cu atat mai putin evolutia sexuala a sotiei sale. Dar, ce sa vezi, Diane ramane insarcinata, iar asta chiar il pune pe ganduri pe sg. Schap. Cine "putea fi" tatal copilului?

Cand descopera ca tatal era nimeni altul decat camaradul sau Gregory Glover, sg. Schap isi iese din minti si, nici mai mult, nici mai putin, isi decapiteaza prietenul, ducandu-i capul acestuia sotiei, la spitalul unde urma sa nasca: "Poftim! Iata-ti iubitul, nevasta! Culca-te cu dansul!". Good job sergeant! Acest final neobisnuit al unei povesti de dragoste oarecum banale, tocmai fiindca este atat de frecventa, m-a determinat sa ma intreb ce anume se afla de fapt in spatele actelor noastre aparent generoase.

Ne dam seama abia la urma ca generozitatea lui Schap nu era nici pe departe o generozitate reala si dezinteresata, iar pe cat a fost mai extrem, "dezinteresat" si plin de afectiune gestul sau de a renunta la posibilitatea de a procrea, facandu-si vesectomia, pe atat si gestul care l-a trimis in spatele gratiilor pentru mult timp a fost mai groaznic.

Dincolo de aceasta observatie simpla, si anume ca in spatele gesturilor aparent dezinteresate se afla intentii mai putin dezinteresate si moduri de a privi viata care ne-ar produce fiori, cel putin prin efectele lor, ar trebui sa ne intrebam care era de fapt problema lui Schap, si care este motivul alegerii sale? Barbatii furiosi fac multe grozavii dar parca grozavia lui Schap le depaseste pe toate. Chiar asa: care era problema lui Stephen Schap?

>> Continuarea in Psihopedia PRO

(1) Imaginea Memorial Day, de BK, via Flikr, sub licenta CC BY-NC 2.0

(2) Snopes, (acc. Dec 21, 2016), Beheaded Lover, website: Snopes

---

Marius Iftimie este administratorul si autorul principal al blogului Psihopedia, psiholog, membru al Colegiului Psihologilor din Romania, consilier educational si psihoterapeut. E-mail: teleologia@yahoo.com

---

Continue reading

psihologie judiciara

Mantuirea Femeilor prin Cuvant

Entuziasmate, triste sau plictisite, femeile se aduna si impartasesc impresii. Vorbitul incepe (mai) devreme si nu se termina niciodata. In plus, femeile adora tipii care le spun povesti interesante. 

Stiti, ati observat probabil ca... femeile vorbesc mult. Vorbesc intre ele, ar vrea sa vorbeasca si cu partenerii lor la fel de mult, dar nu reusesc intotdeauna caci barbatii au alte preocupari. Desigur, descoperi adesea ca... "nici cu barbatii nu ti-e rusine", fiindca, in fond, baietii sunt crescuti si educati de mamele lor si odata cu bagajul de informatii, pot prelua si obiceiul de a impartasi impresii.

Uneori, pe noi barbatii, ne deranjeaza toate aceste povesti detaliate si interminabile si am vrea ca ele sa se mai opreasca din cand in cand, atat atunci cand le ascultam, cat si atunci cand ne dam seama ca ele sunt despre noi insine si circula acolo unde nu ti-ai fi dorit sa circule vreodata, unde ai fi avut interesul sa nu se auda acele lucruri despre tine.

Dar femeile vor vorbi in continuare si vor avea credinta ca orice se poate povesti si chiar trebuie povestit, ca si cand, acest fapt ar reprezenta o masura de auto-protectie - stiti ce se spune "knowledge is power". Insa pe femei nu puterea cunoasterii le anima cat puterea relatiei. Te intrebi daca detalii precum cele referitoare la viata sexuala si intimitatea cuplului chiar trebuie impartasite, cel putin asa ii aud adesea intrebandu-se pe unii dintre barbati.

Fetitele vorbesc mai devreme decat baieteii, au un vocabular mai bine dezvoltat inainte de inceperea scolii si folosesc propozitii cu structuri mai complexe. In scoala, decalajul de dezvoltare intre fetite si baietei in ce priveste cititul si scrisul este de un an spre un-an-si-jumatate. Probabilitatea ca baietii sa aiba o problema de limbaj sau citit este de doua ori mai mare si sunt de 3-4 ori mai expusi balbismului. Fetele se descurca mai bine la testele de memorie verbala, dictie si fluenta verbala. In medie, fetele folosesc de 2-3 ori mai multe cuvinte pe zi decat baietii si vorbesc mai rapid, rostind de doua ori mai multe cuvinte pe minut. Lista continua iar diferentele acestea persista pe parcursul vietii. Printre victimele accidentului vascular, femeile isi recupereaza mai rapid capacitatea de a vorbi decat barbatii. David Walsh Ph. D..

Chiar daca nu ne place intotdeauna acest obicei de a "impartasi impresii", motivele mai putin constientizate ale acestei necontenite impartasiri se fac simtite cand te astepti mai putin. Femeile impartasesc impresii pentru a se distra, pentru a descoperi noi oportunitati profesionale sau relationale, pentru catarsis dar poate mai ales pentru asigurarea relatiei.

Fiindca vorbesc mult au ajuns sa se rezolve numeroase mistere judiciare si criminalistice - vezi "Verdict: Crima". Daca un barbat poate sa ignore relatiile cu cele mai apropiate rude, chiar si ani intregi, fara sa simta ca s-au indepartat propriu-zis, faptul ca femeile isi impartasesc impresiile poate contribui la rezolvarea unor cazuri de crime odioase si, poate ca, la un nivel inconstient, femeile au in vedere chiar si asta atunci cand isi vorbesc.

Kristi Johnson, o fata dintr-un oras provincial ajunge in Orasul Ingerilor (L.A., California) si cauta un viitor in cinematografie si modeling, simtind ca are ceva sanse in aceste domenii. Un tip spilcuit intalnit la mall ii da de inteles ca el este oportunitatea pe care fata o astepta de ani intregi: ii oferea un rol pentru urmatorul film cu James Bond - ar fi urmat sa devina urmatoarea "Bond Girl". Tipul ii spune sa poarte o anumita costumatie 'Bond" si sa il intalneasca la o auditie.

Kristi este entuziasmata si, fireste(!), ii povesteste colegei de camera despre toate astea: despre tinuta solicitata de acela care urma sa-i schimbe viata, despre rolul pe care i-l propusese acesta, intr-un film din seria Bond, si asa mai departe. Povesti, povesti, povesti! Un barbat ar fi preferat poate sa vada daca oportunitatea este una reala si serioasa, iar abia apoi si-ar fi impartasit succesul. Altfel, nu-i asa, risca sa para doar un pampalau.

Din pacate, lucrurile nu au mers asa cum se astepta Kristi, insa povestea spusa de ea a circulat si a ajutat politia sa rezolve misterul crimei careia i-a fost victima. Susan Murphy, o alta aspiranta la urmatoarea Bond Girl, vorbeste si ea cu prietenul ei despre aceasta "minunata oportunitate profesionala", dar alege sa fie insotita de prieten la auditie, unde, fireste, este respinsa "din cauza tinutei inadecvate".

Cathy DeBuono, care pe atunci era o tanara actrita de 29 de ani si care ulterior devine psiholog si realizeaza un film documentar despre pradatorul sexual Victor Paleologus, nu cade nici ea in capcana acestui paianjen. In interviul de mai sus, ea marturiseste ca, spre deosebire de Kristin Johnson, avea ceva mai multa experienta de viata, era mai putin naiva si a observat cateva "stegulete rosii", simtind ca era ceva gresit in legatura cu acest tip, desi prima impresie pe care o producea era una buna.

Kristi Johnson a povestit despre preocuparile ei cu colega de camera, iar Susan Murphy si-a impartasit si ea framantarile cu prietenul ei. Cathy are o intuitie treaza si vorbeste cu tatal ei care o sfatuieste  sa nu mearga la auditie. Totusi, ia un prieten musculos si se duce la auditie, unde, fireste, nu are prea mult succes, dar hei, nici Victor Paleologus! Aceste atitudini de impartasire au reprezentat, s-ar parea, cheia cazului Kristi Johnson si au fost de un real folos detectivilor implicati in rezolvarea acestui caz.

Femeile sunt convinse ca singuratatea nu le poate aduce nimic bun. Pentru ca au aceasta convingere ele vor cauta mereu sa fie vazute, sa fie auzite, sa fie impreuna cu ceilalti, unde se afla si oportunitatile lor de evolutie in viata. John Gray, autorul best-sellerului international "Femeile sunt de pe Venus, Barbatii sunt de pe Marte", descrie comportamentul si nevoile feminine cu ajutorul catorva parametrii esentiali:

>> Continuarea in Psihopedia PRO

(1) Imaginea Catching Up, de Asim Bharwani, via Flikr, sub licenta CC BY-NC-ND 2.0

(2) Gray, J., (2006), Barbatii sunt de pe Marte, Femeile sunt de pe Venus, editura Vremea, Bucuresti.

(3) PBS Parents, (acc. Dec 15, 2016), Boys and Girls Brains: What is the difference?, website: PBS Parents

(4) Love Systems, (acc. Dec 15, 2016), Tell Stories to Get the Girls, website: Love Systems

---

Marius Iftimie este administratorul si autorul principal al blogului Psihopedia, psiholog, membru al Colegiului Psihologilor din Romania, consilier educational si psihoterapeut. E-mail: teleologia@yahoo.com

---

Continue reading

stres

Revolutia ADN

Se spune ca nu exista decat trei motive posibile pentru a comite o crima: banii, sexul si razbunarea. Oricare ar fi motivul, daca esti destul de inteligent sa comiti "crima perfecta", atunci esti destul de inteligent pentru a-ti invinge impulsul de a ucide.

Progresul tehnologiei si al stiintei are efecte secundare neasteptate. Revolutia ADN, caci este realmente vorba despre o revolutie, a reprezentat prilejul ca numeroase crime realizate incepand cu anii '70, sa nu mai ramana doar niste mistere de nepatruns, iar cei care le aveau pe constiinta stiu ca, doar pentru ca s-a descoperit ADN-ul, zilele lor in libertate sunt numarate si se asteapta ca oricand sa fie pusi in fata faptului implinit.

Asta face ideea de a comite o crima, care uneori ne vine, vrem-nu vrem, ceva mai greu de pus in aplicare. Trebuie sa te gandesti de multe ori inainte, ce masuri ai de luat pentru a evita sa fii prins, lucru care face crima in sine sa nu mai fie "calea usoara" de a rezolva o problema. Daca ai atata rabdare incat sa te gandesti cum sa pui la cale o crima, probabil ca ai rabdare si inteligenta sa te gandesti cum altfel iti poti rezolva problemele, fara sa risti pierderea libertatii.

Cu alte cuvinte, progresul tehnologic si stiintific, ne forteaza oarecum sa facem un efort de a depasi impusivitatea primitiva care, in urma cu mai multe mii de ani putea reprezenta un mod de a rezolva probleme precum gelozia, invidia, dificultatea de a primi refuzul si altele de acest fel. Caci daca impulsivitatea si resentimentele se afla la baza oricarei crime, progresul stiintific ne arata ca ai multe eforturi mentale de facut pentru a-ti rezolva, cu adevarat problemele pe calea crimei.

In psihologia judiciara sunt cunoscute 2 tipuri de criminali: cei primitivi si cei meticulosi. Cei primitivi ucid pentru ca sunt prada emotiilor aflate in dizarmonie si impulsurilor criminale, in timp ce criminalii meticulosi, dau semne de minima reflectie cu privire la locul, modul si mijloacele utilizate in realizarea crimei. In ziua de azi criminalii primitivi nu prea mai au sanse - revolutia ADN iti confisca orice posibilitate de a scapa, daca nu te gandesti mai intai bine "ce si cum".

In cazul criminalilor meticulosi, care pot avea si ceva scoala si care s-au uitat si la emisiuni pe Investigation Discovery, suficiente incat sa stie ca modul in care ucizi poate sa exprime ceva despre personalitatea ta si despre cat de furios erai in momentul comiterii crimei, sansele de a scapa nepedepsit sunt desigur, limitate. Asa cum spuneam, daca reusesti sa concepi o... "crima perfecta", atunci probabil ca poti sa concepi si o rezolvare decenta a conflictului respectiv.

Iata cateva moduri in care ati putea sa realizati aceste rezolvari decente pentru fiecare dintre motivele cunoscute de a comite o crima: banii, sexul si razbunarea. Ce poti face, in afara de crima, daca esti intr-adevar atat de inteligent incat sa te gandesti ca ai putea sa realizezi crima perfecta?

>> Continuarea in Psihopedia PRO

(1) Imaginea OS Mug Shot, de Mirko Olandese, via Flikr, sub licenta CC BY-NC-ND 2.0

(2) Crime Scene Investigation, (acc. Dec 11, 2016), Gerard Carnahan found guilty, website: CSI

---

Marius Iftimie este administratorul si autorul principal al blogului Psihopedia, psiholog, membru al Colegiului Psihologilor din Romania, consilier educational si psihoterapeut. E-mail: teleologia@yahoo.com

---

Continue reading

victime

Pasii Catre Noi Insine

Camil Petrescu spunea ca mai important decat capodopera literara, in sine, este ca autorul sa asigure conditiile necesare aparitiei acelei capodopere. Capodopera ta... esti tu insuti.

Stiti ca in ziua de azi, un copil normal, in special daca parintii au un nivel de statut suficient, nu prea are timp sa se plictiseasca. Ne incurajam copiii sa mearga la cercuri, cluburi sportive, grupuri de studiu al limbilor straine si asa mai departe. Cred ca este un mod de a-ti ajuta odrasla sa se auto-cunoasca si sa-si exploreze diversele laturi ale personalitatii.

E adevarat ca uneori se si exagereaza cu asta, dar, daca se mentine un ritm rational si respectam capacitatea copilului de a asimila, este un lucru bun. Este util sa le dam ceva de facut, ceva de invatat si sa le punem la dispozitie modele care pot sa le inspire visele, proiectiile de sine si viitorul.

Este interesant si faptul ca, fie si in lipsa acestor oportunitati de evolutie personala, un copil descopera in mediul sau de viata modele demne de urmat, pe care ar risca sa le copieze si sa le duca la desavarsire, daca s-ar putea. S-a vorbit spre exemplu in domeniul psihologiei sociale despre "invatarea vicarianta", adica acea forma de invatare din exemplul unui model, atunci cand modelul respectiv este recompensat intr-un fel sau altul. 

Asa se face ca, in lipsa unor modele pozitive, un copil poate sa gaseasca suficienta influenta intr-un badaran de cartier, de la care sa invete cum se spune "bai fraiere", printre dinti, ca si cand l-ai putea intimida pe fraierul respectiv. Intimidarea poate reprezenta un mod de afirmare de sine si obtinere a mijlocelor necesare existentei iar "copiii sunt excelenti observatori, dar groaznici interpreti". (Adler)

Copiii traiesc intr-o lume de uriasi care stiu "ce si cum", si a caror prezenta le creaza constant sentimente de inferioritate. Se vor intreba daca au ce le trebuie pentru a se afirma in "acel fel", sau daca nu cumva au alte oportunitati. Lumea este ca o colectie de timbre intr-un clasor, misterioasa si diversificata, iar copilul stie ca intr-o zi se va identifica cu una dintre acele stampe. Oare care sa fie aceea?

Cand acumuleaza destula experienta de viata si avanseaza in varsta, adica pe la adolescenta sau chiar si mai tarziu, timpul pe care l-a investit intr-un stil de viata bine definit isi va spune cuvantul iar misterul se ridica, precum ceata, intr-o dimineata de toamna. Si-au petrecut suficient de mult timp in prezenta modelelor la care au avut acces pentru a mai avea vreo indoiala cu privire la ceea ce pot fi si la modul in care isi pot atinge scopurile.

In psihologia adleriana avem o "intrebare magica" care suna in felul urmator "Care este cel mai rau scenariu posibil in copilaria ta?". Ce-ar fi sa va opriti din citit si sa va puneti singuri aceasta intrebare? Spre exemplu, cel mai rau scenariu posibil in copilaria cuiva ar putea fi abandonul la tara, la bunici. Parintii nu sunt intotdeauna mandri de asta, dar pentru niste parinti tineri, ocupati cu munca si viata sociala, poate deveni oricand o solutie salvatoare.

Din aceasta experienta insa rezulta ceva teama de abandon si necesitatea de a gestiona aceasta teama. Nu as vrea sa credeti ca acesta e un articol in care ii critic pe parintii care isi abandoneaza copiii la bunici, unde, de altfel, copilul poate fi ingrijit adecvat si unde exista multe lucruri de care acesta se poate bucura, cum ar fi linistea, natura, produsele bio din gradina, blandetea bunicilor, prietenul cel mai bun din copilarie, dragostea rudelor, animalele domestice, jucariile s.a.m.d..

Totusi, provocarea asa-zisului "abandon" exista si numerosi copii trebuie sa ii faca fata, asa cum fiecare copil trebuie sa faca fata propriilor provocari - nu exista niciun copil protejat 100% de provocari, fiindca nimeni nu copilareste intr-un balon de plastic. Observam cu ceva timp in urma ca atunci cand o zona a pielii corpului uman este ranita, acolo apare o cicatrice - adica o porțiune de tesut dur, ce protejeaza respectiva zona de viitoarele raniri sau traume fizice.

Cred ca asa se intampla si la nivel psihologic. Atunci cand experimentam o trauma emotionala, acolo apare o "platosa" sau un mecanism de aparare, daca doriti, prin intermediul caruia personalitatea devine relativ imuna la traume similare. In termeni literari, opusul abandonului este adoptia, dar la nivel psihologic subiectiv, opusul abandonului simtit ar putea fi independenta, sau, daca va place mai mult termenul, non-atasamentul.

Teama de abandon a copiilor este universala, dar modul in care ii facem fata este acela care constituie diferenta intre fiecare dintre noi. Unul poate sa lupte impotriva abandonului incercand sa influenteze emotiile celor din jur, prin intermediul amenintarilor cu sinuciderea (vezi borderline), in timp ce altii, incearca sa se convinga de propriul magnetism si sa-i convinga si pe ceilalti ca nu pot trai fara dansii (vezi narcisismul).

Poate ca v-ati fi asteptat ca un articol despre oportunitatile de evolutie sa nuanteze mai curand situatiile in care unui copil, unei personalitati in formare, sa i se asigure accesul la anumite oportunitati de auto-descoperire. 

Teoria lui Alfred Adler ne asigura insa ca evolutia se face pornind mai curand de la inferioritatile resimtite - cu alte cuvinte, atunci cand simtim subiectiv ca ne lipseste ceva, avem si motivatia necesara surmontarii acelor lipsuri si de aceea evolutia noastra nu este obligatoriu in directia atuurilor noastre cat in directia surmontarii unor neajunsuri. Paradoxal, nu-i asa?

Camil Petrescu spunea ca o capodopera a literaturii nu apare pur si simplu, de la sine. Autorul este responsabil sa asigure conditiile necesare aparitiei acelei capodopere. Fie ca ne intelegem aceasta responsabilitate, fie ca nu, "capodopera" apare orisicum - oare vei putea trai cu capodopera ta? Dar cei din jurul tau? Vor putea ei sa o suporte? Oportunitatile de evolutie sunt mai numeroase si va invit sa cititi despre ele in Psihopedia PRO.

>> Continuarea in Psihopedia PRO

(1) Imaginea Beach Steps, de Gavin Clarke, via Flikr, sub licenta CC BY-NC 2.0

(2) Rasmussen, P, (2011), The Quest to Feel Good, T & F Publishing, N.Y

---

Marius Iftimie este administratorul si autorul principal al blogului Psihopedia, psiholog, membru al Colegiului Psihologilor din Romania, consilier educational si psihoterapeut. E-mail: teleologia@yahoo.com

---

Continue reading

tulburari de personalitate

Surprize de Craciun

Ce efect are Craciunul asupra ta? Devii mai dezinhibat? Sau poate esti mai trist si simti nevoia sa te dezinhibi cu ajutorul unui shot? De la efectele dovedite stiintific ale Craciunului, la premiile Darwin si tulburarile de personalitate.

Probabil ca ati sesizat si voi ca lumea intra intr-o alta... "dimensiune" pe durata sarbatorilor de iarna. Se fac tot felul de petreceri tematice, micro si macro revelioane, ne gandim la ce fel de cadouri ne-am dori sa oferim sau sa primim si mass-media are grija sa intretina aceasta atmosfera care poate fi un pretext, nu doar pentru a ne solidariza si a petrece, dar si pentru a vinde si cumpara.

S-a vorbit despre "Christmas Effect" in tot felul de contexte, iar cel mai surprinzator dintre ele este acela al modului cum evolueaza afectiunile psihiatrice pe parcursul sarbatorilor de iarna. Spre exemplu, numeroase studii au infirmat legenda urbana potrivit careia ar creste rata sinuciderilor in perioada Craciunului, iar fiecare dintre aceste studii pare a demonstra ca de fapt rata sinuciderilor scade in aceasta perioada, desi, prin contrast, orice sinucidere care apare acum, este ceva spectaculos.

Cred ca asta seamana cu situatia accidentelor aviatice care sunt mai spectaculoase si mai mediatizate decat accidentele auto, cu toate ca avionul, statistic vorbind, este cel mai sigur mijloc de transport existent. Efectul Craciunului asupra afectiunilor psihiatrice este demn de luat in consideratie, fie macar si pentru faptul ca modul cum ne petrecem poate cea mai relevanta sarbatoare din an, reprezinta un fel de "radiografie" a personalitatii, in care vedem cele mai pronuntate tendinte ale acesteia, ca intr-un glob de cristal.

Ei bine, un studiu a demonstrat faptul ca efectul psihologic al Craciunului nu este obligatoriu unul de "euforizare", cu toate ca, asa cum spuneam mai sus, s-a infirmat infama legenda urbana a sinuciderii de Craciun. Cu alte cuvinte, desi nu ne sinucidem, putem sa ne simtim totusi mai rau in aceasta perioada (mai tristi, mai anxiosi, mai furiosi) -- se pare ca toata "povestea" asta in care ne avantam are un efect frustrant, pana la urma. Sa fie asteptarile nerealiste? 

Pe de alta parte, s-a observat, pe fondul disponibilitatii de a consuma mai mult alcool, o crestere a incidentei accidentelor de tot felul in perioada Craciunului. Alcoolul, nu mai este o surpriza pentru nimeni, ne inscrie la un "Premiu Darwin" -- sunt niste premii ignobile ce se acorda post-mortem in caz ca "te-ai eliminat din baza genetica a speciei intr-un mod atat de idiot incat sa inlesnesti supravietuirea unuia mai putin idiot decat tine." - mai simplu spus, iei un premiu fiindca ai murit ca idiotul.

Unul dintre lucrurile tampite pe care le facem sub influenta alcoolului, care, asa cum spuneam, se accentueaza in perioada sarbatorilor de iarna, este comportamentul sexual de risc, caci, pentru candidatii la un premiu Darwin, sexualitatea haotica poate reprezenta un mod de a te auto-elimina din baza genetica a speciei, ori cel putin asta ti-ar spune cele 35 milioane de persoane care au murit de la aparitia HIV, si pe care nu le mai putem intreba nimic.

Miss Bowditch (36, HIV+), iubita de Carl (43, HIV-)

Este drept ca nu toata lumea se infecteaza cu HIV pentru ca adopta un comportament sexual de risc. Femeia din fotografie, Nici Bowditch, englezoaica ce a descoperit ca are virusul la varsta de 19 ani, marturiseste ca a primit acest "cadou" din partea prietenului ei care murise de pneumonie. Nu a avut o viata sexuala dezordonata, dar este suficient sa fii partenera sexuala a unui tip iresponsabil. In acest cadru de referinta mai ca il intelegi si pe Cristian Boureanu cu istericalele de rigoare la adresa fiicei.

Dar oare suntem atat de dezinhibati de sarbatori incat sa facem sex neprotejat cu absolut oricine ne iese in cale? Depinde. Uneori e o problema de a te afla la locul potrivit in momentul potrivit. Dar depinde de numerosi alti factori. Si totusi, este bine sa stiti ca nu oricine face sex cu strainii pe care tocmai i-a cunoscut intr-un club de noapte, doar pentru ca ne aflam in perioada sarbatorilor si ne vine sa petrecem ca in 1999, "like there's no tomorrow".

Spre exemplu, probabil ca o persoana care se spala pe maini 2 ore pe zi, pentru a se decontamina, nu va accepta sa faca sex neprotejat in toaleta clubului. Nevoia unora de control nu cunoaste limite si, din pacate sau din fericire pentru ei, nu vor primi niciodata un Premiu Darwin pentru asta. Pot sa aibe multe alte probleme de adaptare, dar infectarea intamplatoare cu HIV nu este una dintre ele.

Acest comportament este rezervat celor cu anumite tulburari de personalitate si ma gandesc ca ar fi bine sa aflati care sunt trasaturile acestora, pentru a le recunoaste si, eventual, a evita relatiile sexuale cu respectivii. Pentru asta exista Psihopedia! Deci va invit sa descoperiti care sunt persoanele pe care va doriti sa le iubiti intr-un mod mai curand platonic si ce trasaturi de personalitate au acestea.

>> Continuarea in Psihopedia PRO

(1) Imaginea Gift, de Bayan Asadhan, via Flikr, sub licenta CC BY-NC-ND 2.0

(2) Mail Online, (acc. Dec 3, 2016), Three HIV+ women share their incredible stories, website: Mail Online

(3) NCBI, (acc Dec 3, 2016), Personality Disorders in Patients Infected with HIV, website: NCBI

(4) HIV Guidelines, (acc. Dec. 3, 2016), HIV Clinical Resource: Personality Disorders, website: HIV Guidelines

(5) NCBI, (acc. Dec 3, 2016), The Relationship between recent alcohol use and sexual behavior, website: NCBI

(6) NCBI, (acc. Dec 3, 2016), The Christmas Effect on Psychopathology, website: NCBI

(7) Darwin Awards, (acc. Dec 3, 2016), Darwin Awards, website: Darwin Awards

---

Marius Iftimie este administratorul si autorul principal al blogului Psihopedia, psiholog, membru al Colegiului Psihologilor din Romania, consilier educational si psihoterapeut. E-mail: teleologia@yahoo.com

---

Continue reading

tulburari de personalitate